Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 416/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 416/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 416/2014

DOSAR NR._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 416

Ședința publica de la 03.04.2014

P. - I. T.

JUDECĂTOR – A. M.

GREFIER - S. N.

* * * * * *

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror S. AMARYL .

Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul I. C. împotriva sentinței penale nr.253/15.03.2013 pronunțate de Judecătoria Sector 1 București, în dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 18.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie penală, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 03.04.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

CURTEA,

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr.253 din 15.03.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i din C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C. pen., a fost condamnat inculpatul I. C., cercetat în stare de libertate, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă din data de 04.05.2010 (parte vătămată R. A. E.).

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art.64 lit.a și b C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i din C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă din data de 25.10.2010 (parte vătămată S. L.).

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art.64 lit.a și b C.pen., cu excepția dreptului de a alege.

S-a constatat că infracțiunile din cauza de față sunt concurente cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 86/02.06.2010, pronunțată de Judecătoria L. Gară, în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 47/A/14.04.2011 a Tribunalului Călărași.

În baza art. 36 C.pen. rap. la art. 33 lit.a C.pen. – art.34 al. 1 lit. b C.pen au fost contopite cele două pedepse de câte 4 ani închisoare aplicate în cauza de față și pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 86/02.06.2010, pronunțată de Judecătoria L. Gară, în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 47/A/14.04.2011 a Tribunalului Călărași, urmând ca inculpatul I. C. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a și lit. b C.pen.

În baza art.36 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada de la 03.10.2011 la 02.04.2012 (perioadă executată în baza sentinței penale nr. 86/02.06.2010, pronunțată de Judecătoria L. Gară, în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 47/A/14.04.2011 a Tribunalului Călărași).

În temeiul art.346 rap. la art.14 C. pr. pen. rap. la art. 998 și urm Vechiul cod civil, în vigoare la data faptelor, au fost admise acțiunile civile promovate în cauză de părțile civile R. A. E. și S. L. și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă R. A. E., a sumei de 5000 lei despăgubiri pentru daune materiale și la plata către partea civilă S. L. a sumei de 1000 lei despăgubiri pentru daune materiale

În baza art.191 alin.1 C. pr. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București nr.7952/P/2010 din data de 07.11.2012 a fost trimis în judecată în lipsă inculpatul I. C., cercetat sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de furt calificat, fapte prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i din Codul penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b din codul penal și art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i din Codul penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b din codul penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 21.11.2012 sub nr._ /2011.

În motivarea actului de sesizare a instanței, s-a constatat că la data de 04.05.2010, între orele 14⁰⁰-19^00, inculpatul I. C. a pătruns în curtea imobilului situat București, ., Sector 1, aparținând părții vătămate R. A. E. și apoi, prin efracție, prin forțarea unei ferestre, a intrat în locuință, de unde a sustras 200 lei, bijuterii și două aparate telefonice mobile, în valoare de 5000 lei.

S-a mai arătat cu privire la cea de a doua infracțiune de furt calificat pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, că la data de 25.10.2010, între orele 8³⁰-18⁰⁰, inculpatul I. C. a pătruns prin efracție în locuința situată în București, Bulevardul Gloriei, nr. 77, Sector 1, de unde a sustras bani și bijuterii din aur și argint, în valoare de 1000 lei.

Situația de fapt reținută prin actul de sesizare a rezultat din următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: declarație parte civilă R. A. E.; proces-verbal de cercetare la fața locului; proces-verbal din data de 17.10.2011 întocmit de Biroul Criminalistic; planșă fotografică privind aspecte fixate și urmele ridicate cu ocazia cercetărilor la fața locului; declarație învinuit I. C. din data de 21.03.2012; proces-verbal de verificare în evidențele ,,Încarcerării și urmăriții” a inculpatului I. C.; schiță cu prezentarea bijuteriilor furate; declarații date de C. F. și J. S.; declarație martor I. S.; raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._ din 17.11.2011; raport de constatare tehnico-științifică_/2010, declarație parte civilă S. L., declarație T. A.; proces-verbal de cercetare la fața locului; planșă fotografică privind aspectele fixate și urmele ridicate cu ocazia cercetărilor la față locului și raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică_/11.11.2011.

Pe parcursul urmăririi penale, partea vătămată R. A. E. declarat că se constituie parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind în cuantum de 5000 lei.

De asemenea, partea vătămată S. L. a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal, prejudiciul estimat fiind în cuantum de 1000 lei.

Ulterior, în fața instanței de judecată părțile civile au arătat că își mențin constituirile de părți civile astfel cum au fost făcute în cursul urmăririi penale.

Față de inculpatul I. C., care a fost trimis în judecată, în lipsă, au fost efectuate verificări în Baza de date pentru Evidența persoanelor, în urma acestor verificări rezultând că acesta figurează în evidențe cu aceeași adresă la care a fost citat și pe care a indicat-o la momentul liberării condiționate din Penitenciar.

La aceeași adresă au fost emise și mandate de aducere pentru inculpat, din procesele-verbale întocmite rezultând faptul că inculpatul nu mai locuiește la adresa respectivă de câteva luni și nu se cunoaște adresa actuală a acestuia.

Pentru inculpat au fost efectuate verificări și prin ANP și DGPMB, rezultând faptul că acesta nu figurează încarcerat.

În condițiile arătate, inculpatul I. C. nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, astfel încât nu a fost posibilă audierea acestuia cu privire la faptele pentru care s-a dispus trimiterea lui în judecată.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați, în calitate de părți civile R. A. E. și S. L., declarațiile date fiind consemnate în scris și depuse la dosarul cauzei.

Tot în cursul cercetării judecătorești au fost audiați, în calitate de martori, I. S., T. A., C. F. și J. S., declarațiile date fiind consemnate în scris și depuse la dosarul cauzei.

La solicitarea instanței de judecată a fost atașată la dosar fișa de cazier a inculpatului, din care rezultă că acesta este cunoscut cu antecedente penale.

A fost atașată la dosar, în copie xerox, sentința penală nr.86/02.06.2010 a Judecătoriei L.-Gară, definitivă prin decizia penală nr. 47/A/14.04.2011 a Tribunalului Călărași, cu referatul Biroului Executări Penale privind situația executării pedepsei.

Analizând probele administrate în cauză în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut că:

1. La data de 04.05.2010, între orele 14⁰⁰-19^00, inculpatul I. C. a pătruns în curtea imobilului situat București, ., Sector 1, aparținând părții vătămate R. A. E., și apoi, prin efracție, prin forțarea unei ferestre, a intrat în locuință, de unde a sustras 200 lei, bijuterii și două aparate telefonice mobile, valoarea totală a prejudiciului fiind de 5000 lei.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale coroborate cu cele administrate în faza cercetării judecătorești.

Partea vătămată R. A. E., în plângerea formulată, a reclamat faptul că la data de 04.05.2010, în jurul orelor 14⁰⁰-19⁰⁰, persoane necunoscute au pătruns prin forțarea ferestrei de termopan în imobilul situat pe ., Sector 1 București și au sustras din interiorul imobilului bani, bijuterii și două telefoane mobile, în valoare totală de 5 000 lei.

Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat faptul că în data de 04.05.2010, împreună cu soția sa, R. M. C., a părăsit imobilul situat în ., Sector 1, în jurul orelor 07,45 iar în imobil a rămas copilul lor care a părăsit domiciliul la ora 13,00, lăsând atât ușa de la casă, cât și ușa de curte încuiate. Partea vătămată a mai arătat că în intervalul orar 10,30 – 14,00 au fost efectuate lucrări în jurul imobilului de către doi lucrători iar la ora 19,25, când a ajuns acasă, cei doi lucrători nu mai erau. Partea vătămată a contact pe numitul P. L. care i-a comunicat datele muncitorilor care au efectuat lucrarea și că aceștia au plecat la ora 14,00.

Partea vătămată și-a menținut în fața instanței declarațiile date în cursul urmăririi penale.

În cauză au fost audiați, în calitate de martori, persoanele care au efectuat lucrări în apropierea imobilului la momentul sustragerii bunurilor, respectiv J. S. și C. F. care au arătat atât în cursul urmăririi cât și în fața instanței au declarat că la data de 04.05.2010 s-au deplasat pe ., unde aveau de efectuat o lucrare. Martorii au mai susținut că nu au avut acces în locuința părții vătămate și au plecat la ora 14,00, după ce în prealabil au închis poarta cu zăvorul.

Din datele menționate în procesul-verbal de cercetare la fața locului instanța reține că s-a constatat faptul că în curtea imobil se pătrunde prin patru cai de acces: două porți metalice asigurate cu sistem de închidere tip yală găsite în poziția închis-asigurat fără urmă de forțare și două porți duble pentru acces auto având sistem de închidere tip zăvor găsite în poziția închis asigurat. Despre poarta de acces auto, partea civilă a susținut că a găsit-o larg deschisă și că a fost închisă de el. De asemenea, în interiorul imobilului se pătrunde prin trei căi de acces: prima ușă de acces se află în partea din față a imobilului și nu prezintă urme de distrugere sau de forțare, ce-a de-a două ușă de acces situată în partea laterală a imobilului și nu prezintă urme de forțare sau de distrugere iar ce-a de-a treia ușă de acces prezintă urme de distrugere. Lângă ușă se află geamul care dă în bucătărie și care a fost găsit neasigurat, observându-se urme de forțare cu un obiect dur pe toată rama geamului.

Tot cu ocazia cercetării la fața locului a fost ridicată de pe partea interioară a plasei de protecție existentă la fereastra bucătăriei imobilului în cauză o urmă papilară.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._/2010 întocmit de către lucrătorii din cadrul DMPMB – Serviciul Criminalistic în cursul urmăririi penale, urma papilară ridicată cu ocazia cercetării la fața locului mai sus menționat a fost creată de degetul arătător de la mâna dreaptă a martorului I. S.. La baza raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._/2010 a stat fișa cu impresiunile papilare din AFIS ale numitului I. S..

Din declarațiile date de martorul I. S. atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată, a rezultat că nu a săvârșit niciodată vreo infracțiune de furt și că îl cunoaște pe inculpatul I. C. din copilărie, dar că nu l-a mai văzut din anul 1997. De asemenea, martorul a declarat că nu a intrat în locuința părții vătămate și că a făcut plângere penală împotriva inculpatului I. C. care se folosește de datele sale de identitate, arătând că din anul 2000 a început să primească la domiciliu amenzii RATB, amenzi de la jandarmi, amenzi contravenționale și a fost citat de mai multe ori de către organele de poliție.

Cu ocazia efectuării Raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică_/17.11.2011, s-a stabilit că urma digitală ridicată în prezenta cauză a fost creată de relieful papilar al degetului arătător de la mâna dreaptă a inculpatului I. C.. Pentru efectuarea raportului de constatare tehnico-științifică s-a folosit fișa cu impresiunile inculpatului I. C. prelevate la data de 11.10.2011 la sediul SIRAP al DGPMB.

Instanța de fond a mai reținut că inculpatul I. C. a fost audiat numai în cursul urmării penale, iar în declarația dată la data de 17.11.2011 nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că nu își explică modalitatea în care impresiunile sale papilare au creat urme în locuința în cauză întrucât nu s-a aflat vreodată în cartierul unde se află acest imobil.

S-a mai apreciat de către instanță că, deși inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, celelalte probe administrate în cauză dovedesc comiterea faptei de către inculpat, reținând că deși urma papilară relevată și ridicată cu ocazia cercetării la fața locului fusese identificată ca fiind creată de martorul I. S., cu ocazia efectuării Raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._/17.11.2011 s-a stabilit că urma digitală a fost creată de relieful papilar al degetului arătător de la mâna dreaptă a inculpatului I. C..

Amprenta inculpatului a fost ridicată de pe rama geamului prin care s-a pătruns în imobil iar singura explicație este că acesta a fost prezent în ziua respectivă la locul comiterii infracțiunii și că a sustras bunurile respective, în modalitatea descrisă mai înainte. Cu privire la această urmă ridicată, în declarația dată, inculpatul a susținut că nu-și explică împrejurarea în care urma respectivă a fost identificată la locul comiterii faptei în condițiile în care el nu a fost nici măcar în cartierul în care se află acel imobil.

2. La data de 25.10.2010, între orele 8³⁰-18⁰⁰, inculpatul I. C. a pătruns prin efracție în locuința situată în București, Bulevardul Gloriei, nr. 77, Sector 1, aparținând părții vătămate S. L., de unde a sustras bani și bijuterii din aur și argint, în valoare de 1000 lei.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale coroborate cu cele administrate în faza cercetării judecătorești.

Partea vătămată S. L. a reclamat faptul că la data de 25.10.2010, în jurul orelor 8³⁰-18⁰⁰, persoane necunoscute au pătruns prin forțarea geamului de la demisolul imobilului situat în București, Sector 1, Bld. Gloriei, nr. 77, . sustras din interiorul imobilului mai multe bijuterii din aur și argint, precum și suma de aproximativ 10 lei, valoarea totală a prejudiciului fiind de 1000 lei.

Partea civilă S. L. a arătat în declarațiile date în cursul urmăririi penale și al judecății că la data de 25.10.2010 a plecat de acasă în jurul orelor 8³⁰ împreună cu fiul său, ultimul care a plecat din locuință fiind prietenul său, martorul T. A.. Partea civilă a mai arătat că la ora 18⁰⁰ când s-a întors acasă, fiul său a găsit geamul de la imobil deschis, deși nici ea și nici prietenul ei nu l-au lăsat deschis când au plecat de la locuință.

Aspectele arătate de partea vătămată au fost confirmate și de martorul T. A., audiat și în cursul cercetării judecătorești și care a arătat că a plecat de la apartamentul părții civile S. L. după ce aceasta a plecat și că a închis ușa, iar geamurile erau de asemenea închise.

Conform procesului-verbal de cercetare la fața locului s-a constatat faptul că apartamentul în cauză se află la demisolul imobilului, fereastra prin care s-a pătruns este situată la o înălțime mică față de sol, este de termopan PVC și prezintă o urmă de forțare la nivelul tocului și ramei acesteia. De asemenea, cu ocazia cercetărilor la fața locului au fost relevate și ridicate urme papilare de pe partea interioară a ramei plase existentă la fereastra celei de-a treia camere a apartamentului.

Serviciul Criminalistic a stabilit că urma papilară respectivă a fost creată de numitul I. S., însă ținând seama și de plângerea numitului R. A. E. s-a dispus prin rezoluție motivată efectuarea unui Raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică. Prin raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._/11.11.2011 s-a stabilit că urma relevată și ridicată de la partea interioară a ramei plasei pentru insecte, de la fereastra în cauză, cu ocazia cercetării la fața locului, a fost creată de degetul arătător de la mâna dreaptă a inculpatului I. C.. Pentru efectuarea raportului de constatare tehnico-științifică s-a folosit fișa cu impresiunile inculpatului I. C. prelevate la data de 11.10.2011 la sediul SIRAP al DGPMB.

Fiind audiat cu privire la faptă în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea acesteia, arătând că nu își explică modalitatea în care impresiunile sale papilare au creat urme în locuință în cauză, întrucât nu s-a aflat vreodată în cartierul unde se află acest imobil, apărare care nu poate fi reținută, singura explicație rațională fiind acesta că inculpatul a fost prezent la data de 25.10.2010 la locul comiterii infracțiunii și că a sustras bunurile respective.

Instanța de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului I. C. care, la data de 04.05.2010 a pătruns prin efracție, prin forțarea geamul de la bucătărie imobilului situat în pe ., Sector 1 București și a sustras bani, bijuterii și două aparate telefonice mobile, în valoare de 5000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i din codul penal.

Fapta aceluiași inculpat care, la data de 25.10.2010, a pătruns prin efracție în locuința situată în București, Bulevardul Gloriei, nr. 77, Sector 1, de unde a sustras bani și bijuterii din aur și argint, în valoare de 1000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzute de art.208 alin. 1, art. 209 alin.1 lit. i din codul penal.

Instanța de fond a reținut forma calificată a infracțiunii de furt în cazul faptelor descrise mai sus, în condițiile în care inculpatul a folosit efracția pentru a pătrunde în spațiile din care a sustras bunurile, fapta prezentând astfel un caracter agravant.

Din analiza fișei de cazier, a rezultat că inculpatul I. C. la data săvârșirii faptelor de furt calificat indicate mai înainte se afla în stare de recidivă postexecutorie, fiind incidente și prevederile art. 37 alin. 1 lit. b din Codul penal în raport de condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, aplicată prin sentința penală nr. 1157/16.04.2003 a Judecătoriei Sectorului 5 București din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiționat la data de 09.03.2005 cu un rest neexecutat de 381 zile.

Instanța a mai reținut că după considerarea ca executată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, respectiv după expirarea termenului de liberare condiționată, inculpatul a comis cele două infracțiuni, fiind incidente prevederile art. 37 alin. 1 lit. b C.pen., potrivit cărora, când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, acesta se află în stare de recidivă postexecutorie. Totodată, instanța a reținut că pentru pedeapsa de 3 ani închisoare care constituie primul termen al recidivei postexecutorii nu s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească prevăzut de art. 135 C.pen., până la datele faptelor din cauza de față, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 38 alin. 2 C.pen. potrivit cărora la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului pentru fiecare din infracțiunile de furt calificat reținute în sarcina acestuia, fapte prev. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.i C.pen. cu aplicarea art.37 lit.b C.pen., instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 C.pen., respectiv dispozițiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsa fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciat de instanță ca fiind ridicat având în vedere faptul că fiecare infracțiune a fost comisă prin pătrunderea într-o locuință prin efracție, inculpatul dând dovadă de îndrăzneală deosebită în săvârșirea faptei, ignorând posibilitatea de a fi prins de proprietarii imobilelor sau de a fi surprins în timpul pătrunderii în locuințe, reținând totodată că bunurile sustrase nu au fost recuperate de părțile civile iar inculpatul s-a sustras cercetărilor efectuate față de el în cauza de față.

Referitor la persoana inculpatului, instanța a ținut cont că acesta nu este la primul conflict cu legea penală, faptele au fost comise în stare de recidivă postexecutorie, că i-a fost aplicată anterior, respectiv în anul 2009, o sancțiune cu amenda administrativă pentru faptele prev. de art. 208 alin.1, art. 209 C.pen. și art. 293 alin.1 C.pen., astfel s-a constatat că inculpatul, deși a beneficiat de clemența organelor de cercetare prin aplicarea unei sancțiuni administrative, nu a înțeles clemența arătată și a perseverat în comiterea de infracțiuni deși anterior mai executase o pedeapsă prin privare de libertate și beneficiase de clemență prin instituția liberării condiționate.

Față de aspectele arătate, ținând cont de funcția de reeducare pe care o îndeplinește pedeapsa, dar și de cea de constrângere, instanța a apreciat că o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru fiecare din infracțiunile reținute în sarcina inculpatului în cauza de față constituie o sancțiune corespunzătoare pentru inculpat și va conduce la atingerea scopurilor prevăzute de lege.

Prima instanță a reținut că infracțiunile de furt pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului în cauza de față au fost săvârșite de inculpatul I. C. în condițiile art. 33 lit. a din Codul penal, fiind comise mai înainte de condamnarea definitivă pentru vreuna din ele, fiind astfel îndeplinite condițiile legale pentru a se reține concursul real, urmând ca instanța să facă aplicarea art. 33 lit.a din codul penal.

Din fișa de cazier judiciar, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr.86/02.06.2010 a Judecătoriei L.-Gară, definitivă prin decizia penală nr. 47/A/14.04.2011 a Tribunalului Călărași, inculpatul I. C. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, pedeapsă executată de inculpat în perioada 03.10._12, când a fost liberat la termen.

Raportat la data rămânerii definitive a sentinței de condamnare și la data faptelor reținute în sarcina inculpatului în cauza de față, instanța a constatat ca infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în cauza de față sunt concurente cu infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat prin sentința menționată mai înainte.

În baza art. 36 alin.1 C.pen. rap. la art. 34 lit. b C.pen. ca efect al concursului constatat, instanța a dispus contopirea celor două pedepse de 4 ani închisoare aplicate în cauza de față cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.86/02.06.2010 a Judecătoriei L.-Gară, definitivă prin decizia penală nr. 47/A/14.04.2011 a Tribunalului Călărași, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea 4 ani închisoare.

Instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art.64 lit.a și b C.pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 36 alin.3 C.pen., ca efect al contopirii, instanța de fond a dispus să se scadă din pedeapsa aplicată perioada executată în baza sentinței penale nr.86/02.06.2010 a Judecătoriei L.-Gară, definitivă prin decizia penală nr. 47/A/14.04.2011 a Tribunalului Călărași, de la data de 03.10.2011 la 02.04.2012.

În temeiul art.346 rap. la art.14 C. pr. pen. cu referire la dispozițiile art. 998 și urm. Vechiul cod civil, în vigoare la data faptelor, în condițiile în care prin infracțiunile reținute în sarcina inculpatului acesta a cauzat un prejudiciu părților civile, prejudiciul astfel cauzat nefiind recuperat, instanța de fond a admis acțiunile civile formulate în cauză de părțile civile R. A. E. și S. L. și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă R. A. E. a sumei de 5000 lei despăgubiri pentru daunele materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și nerecuperate și la plata către partea civilă S. L. a sumei de 1000 lei despăgubiri pentru daunele materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și nerecuperate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul I. C., arătând că nu a avut cunoștință de existența acestui proces întrucât nu a mai locuit la domiciliul părinților din luna aprilie 2012.

La termenul din 18.02.2014, Curtea a constatat că prezenta cale de atac este apelul potrivit art. 10 din legea nr. 255/2013.

Inculpatul a refuzat să dea declarații în fața instanței de apel.

Instanța de apel a încuviințat inculpatului audierea martorilor I. F. și I. Z. care, însă au refuzat să dea declarații ca urmare a relațiilor de familie și de rudenie avute cu acesta.

La termenul din 18.03.2014, apelantul, prin avocat, a solicitat admiterea apelului și achitarea în temeiul dispozițiilor art.16 lit.c C. pr. pen., neexistând la dosar probe din care să rezulte vinovăția și în subsidiar coborârea cuantumului pedepsei spre minimul special prevăzut de lege.

Inculpatul a mai arătat că a fost în imposibilitatea de a se prezenta, deoarece nu a avut cunoștință despre dosar, că la domiciliul la care a fost citat nu mai locuiește de foarte mult timp, indicând procesul-verbal din data de 10.12.2012.

Curtea, analizând apelul declarat în cauză în raport de art.417 C. pr. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază că este fondat, dar pentru alte considerente decât cele invocate de către inculpat:

1. Din probele aflate la dosar și analizate de prima instanță rezultă că inculpatul I. C. la data de 04.05.2010, între orele 14:00 – 19:00, a pătruns în curtea imobilului situat în București, ., sector 1, aparținând părții vătămate R. A. E. și, prin efracție, prin forțarea unei ferestre, a intrat în locuință, de unde a sustras: 200 lei, bijuterii și două aparate telefonice, prejudiciul fiind în valoare totală de 5000 lei.

Săvârșirea faptei rezultă din declarația părții vătămate R. A. E. (care a declarat că a părăsit imobilul situat în ., Sector 1, în jurul orelor 07,45 iar în imobil a rămas copilul lor care a părăsit domiciliul la ora 13,00, lăsând atât ușa de la casă, cât și ușa de curte încuiate; în intervalul orar 10,30 – 14,00 au fost efectuate lucrări în jurul imobilului de către doi lucrători iar la ora 19,25, când a ajuns acasă, cei doi lucrători nu mai erau), declarațiile martorilor J. S. și C. F., persoanele care au efectuat lucrări în apropierea imobilului la momentul sustragerii bunurilor (care au precizat că nu au avut acces în locuința părții vătămate și au plecat la ora 14,00, după ce în prealabil au închis poarta cu zăvorul), procesul-verbal de cercetare la fața locului (s-a constatat faptul că în interiorul imobilului se pătrunde prin trei căi de acces: prima ușă de acces se află în partea din față a imobilului și nu prezintă urme de distrugere sau de forțare, ce-a de-a două ușă de acces situată în partea laterală a imobilului și nu prezintă urme de forțare sau de distrugere iar ce-a de-a treia ușă de acces prezintă urme de distrugere. Lângă ușă se află geamul care dă în bucătărie și care a fost găsit neasigurat, observându-se urme de forțare cu un obiect dur pe toată rama geamului.), raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._/2010 întocmit de către lucrătorii din cadrul DMPMB – Serviciul Criminalistic în cursul urmăririi penale (potrivit căruia urma papilară ridicată cu ocazia cercetării la fața locului mai sus menționat a fost creată de degetul arătător de la mâna dreaptă a martorului I. S.; la baza raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._/2010 a stat fișa cu impresiunile papilare din AFIS ale numitului I. S.), declarațiile date de martorul I. S. atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată (care a precizat că a făcut plângere penală împotriva inculpatului I. C. care se folosește de datele sale de identitate, arătând că din anul 2000 a început să primească la domiciliu amenzii RATB, amenzi de la jandarmi, amenzi contravenționale și a fost citat de mai multe ori de către organele de poliție), raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică_/17.11.2011 ( prin care s-a stabilit că urma digitală ridicată în prezenta cauză a fost creată de relieful papilar al degetului arătător de la mâna dreaptă a inculpatului I. C.; pentru efectuarea raportului de constatare tehnico-științifică s-a folosit fișa cu impresiunile inculpatului I. C. prelevate la data de 11.10.2011 la sediul SIRAP al DGPMB.)

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, dar a refuzat să dea declarații în cursul judecății în apel, iar în cursul urmăririi penale a arătat că nu își explică cum au ajuns impresiunile sale papilare la locul faptei.

Deși în cauză nu există martori care să îl fi văzut pe inculpat în mod direct pătrunzând în locuința părții vătămate si sustrăgând bunurile, singura explicație în condițiile în care s-a constatat că au dispărut bunurile din locuință, iar amprenta inculpatului a fost ridicată de pe rama interioară a geamului prin care s-a pătruns în imobil, fără ca inculpatul să ofere o explicație plauzibilă care să justifice prezența sa în locuința părții civile, este că acesta s-a aflat în locuință și a sustras bunurile respective.

Deși inițial raportul de constatare tehnico-științifică a concluzionat în sensul că amprentele prelevate de la locul faptei aparțin numitului I. S., acest lucru s-a datorat faptului că inculpatul I. C. s-a folosit de identitatea acestui martor pentru a se sustrage răspunderii penale, aspect confirmat de raportul de constatare ulterior care a avut în vedere ca amprente de comparație impresiunile prelevate la data de 11.10.2011 la sediul SIRAP al DGPMB de la inculpat.

În cursul soluționării apelului, inculpatul a solicitat și i-a fost încuviințată proba cu audierea martorilor I. F. și I. Z., care s-ar fi aflat împreună cu inculpatul la data săvârșirii faptei, însă aceștia au refuzat să dea declarații, invocând rudenia cu inculpatul și relațiile de familie, astfel încât Curtea constată că inculpatul nu a fost în măsură să probeze lipsa de temeinicie a probelor care dovedesc vinovăția sa.

2. La data de 25.10.2010, între orele 8:30 – 18:00, prin efracție, inculpatul a intrat în locuința părții vătămate S. L., situată în București, ., sector 1, de unde a sustras bani și bijuterii din aur și argint, prejudiciul ridicându-se la suma de 1000 lei.

Săvârșirea faptei rezultă din declarația părții vătămate S. L. (care a declarat că la data de 25.10.2010 a plecat de acasă în jurul orelor 8³⁰ împreună cu fiul său, ultimul care a plecat din locuință fiind prietenul său, martorul T. A., iar la ora 18⁰⁰ când s-a întors acasă, fiul său a găsit geamul de la imobil deschis, deși nici ea și nici prietenul ei nu l-au lăsat deschis când au plecat de la locuință), declarația martorului T. A., procesul-verbal de cercetare la fața locului ( în care s-a constatat faptul că fereastra prin care s-a pătruns este situată la o înălțime mică față de sol, este de termopan PVC și prezintă o urmă de forțare la nivelul tocului și ramei acesteia; de asemenea, cu ocazia cercetărilor la fața locului au fost relevate și ridicate urme papilare de pe partea interioară a ramei plase existentă la fereastra celei de-a treia camere a apartamentului), raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._/11.11.2011 (prin care s-a stabilit că urma relevată și ridicată de la partea interioară a ramei plasei pentru insecte, de la fereastra în cauză, cu ocazia cercetării la fața locului, a fost creată de degetul arătător de la mâna dreaptă a inculpatului I. C.; pentru efectuarea raportului de constatare tehnico-științifică s-a folosit fișa cu impresiunile inculpatului I. C. prelevate la data de 11.10.2011 la sediul SIRAP al DGPMB.)

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, dar a refuzat să dea declarații în cursul apelului, iar în cursul urmăririi penale a arătat că nu își explică cum au ajuns impresiunile sale papilare la locul faptei.

Deși în cauză nu există martori care să îl fi văzut pe inculpat în mod direct pătrunzând în locuința părții vătămate si sustrăgând bunurile, singura explicație în condițiile în care s-a constatat că au dispărut bunurile din locuință, iar amprenta inculpatului a fost ridicată de pe rama interioară a geamului prin care s-a pătruns în imobil, fără ca inculpatul să ofere o explicație plauzibilă care să justifice prezența sa în locuința părții civile, este că acesta a pătruns în locuință și a sustras bunurile respective.

Prin urmare, instanța de apel apreciază că în cauză a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă săvârșirea infracțiunilor de către inculpat, fiind îndeplinite condițiile pentru condamnarea sa.

Inculpatul a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare ca urmare a faptului că a fost citat la o adresă la care nu locuia, aspect constatat procesul-verbal din data de 10.12.2012.

Potrivit art. 177 Cpp, în vigoare la momentul desfășurării judecății în primă instanță (potrivit principiului aplicării legii procedurale în vigoare la momentul desfășurării procedurii), învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuiește, dispoziție interpretată ca referindu-se la locuința efectivă a părții, și nu la domiciliul legal. În caz de schimbare a adresei arătată în declarația învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoștințat organul de urmărire penală ori instanța de judecată de schimbarea intervenită sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obținute potrivit art. 180 Cpp că s-a produs o schimbare de adresă.

OUG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români cuprinde următoarele dispoziții:

art. 13: Actul de identitate face dovada identității, a cetățeniei române, a adresei de domiciliu și, după caz, a adresei de reședință.

art. 27: Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală.

art. 30: Reședința este acolo unde persoana fizică declară că are locuința secundară, alta decât cea de domiciliu.

art. 39: Persoanele care își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința sunt obligate să ceară înscrierea în cartea de imobil la noua locuință în termen de 15 zile de la mutare.

Prin urmare, organul judiciar are obligația de a cita inculpatul fie la adresa indicată ca fiind domiciliu legal (prezumată a fi și cea efectivă câtă vreme nu există dovezi cu privire la o altă locuință) sau la reședință, ambele indicate în actul de identitate, fie la locuința efectivă (alta decât cea indicată ca fiind domiciliu legal) în măsura în care este indicată de către inculpat sau rezultă din cercetările efectuate de persoana desemnată să înmâneze citația ori din verificările efectuate în baza de date privind evidența populației. Totodată, din interpretarea dispozițiilor legale menționate rezultă că cetățenii români au obligația de a face toate demersurile necesare ca locuința efectivă să fie înregistrată în baza de date privind evidența populației, nerespectarea acestei obligații constituind contravenție.

În cauză, inculpatul a indicat în declarația dată în cursul urmăririi penale folosind identitatea sa reală ca domiciliu ., jud. I., fără a indica o altă adresă la care să locuiască efectiv (fila 31 dup). La această adresă, inculpatul a fost citat de prima instanță de judecată, care a făcut toate verificările necesare în toate bazele de date disponibile (evidența populației, persoane arestate preventiv, reținute, deținute) și a emis mandat de aducere pe numele acestuia.

Prin urmare, Curtea apreciază că prima instanță a realizat procedura de citare cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, astfel încât în cauză nu este incident cazul de desființare referitor la nelegala citare a părții. De altfel, inculpatul nici nu a precizat și dovedit adresa la care a locuit efectiv pe parcursul procesului, alta decât cea indicată de el în declarația dată și pe care avea obligația de a o aduce la cunoștința organelor judiciare. Imposibilitatea instanței de a audia efectiv inculpatul, ca și neprezentarea acestuia la desfășurarea procesului penal (aspect ce ar fi condus la imposibilitatea acestuia de a-și exercita corespunzător dreptul la apărare) este consecința exclusivă a atitudinii culpabile a inculpatului. De altfel, instanța de apel i-a dat posibilitatea acestuia de a da declarații, dar inculpatul a refuzat și i-a încuviințat administrarea probei testimoniale (martorii încuviințați au refuzat să de a declarații invocând relațiile de rudenie și de familie cu inculpatul), asigurând inculpatului toate garanțiile procesuale și timpul și facilitățile necesare exercitării dreptului la apărare.

Cu privire la legea penală aplicabilă în cauză, Curtea constată că de la data săvârșirii faptelor până la soluționarea definitivă au fost în vigoare două legi penale, Codul Penal din 1969 (cu modificările aferente până la data de 01.02.2014) și legea nr. 286/2009. Cu privire la instituțiile relevante aplicabile în cauză, cele două legi cuprind următoarele dispoziții, în raport de care instanța de apel va identifica și aplica legea penală mai favorabilă.

Astfel, potrivit Codului Penal din 1969:

ART. 208

Luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, se pedepsește cu închisoare de la unu la 12 ani.

ART. 209

(1) Furtul săvârșit în următoarele împrejurări:

… i) prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase,

se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.

ART. 33

Concurs de infracțiuni există:

a) când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs chiar dacă una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni;

b) când o acțiune sau inacțiune, săvârșită de aceeași persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește elementele mai multor infracțiuni.

ART. 34

În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează:

…b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani;

ART. 36

Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art. 34 și 35.

Dispozițiile art. 34 și 35 se aplică și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise și o altă condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă.

Dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente.

ART. 37

Există recidivă pentru persoana fizică în următoarele cazuri:

… b) când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an;

ART. 39

… În cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. 1 lit. b), se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 10 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult două treimi din maximul special.

ART. 38

La stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile de condamnare privitoare la:

a) infracțiunile săvârșite în timpul minorității;

a^1) infracțiunile săvârșite din culpă;

b) infracțiunile amnistiate;

c) faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracțiuni de legea penală.

De asemenea, nu se ține seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea, sau în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.

ART. 135

Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanța judecătorească:

a) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate;

Potrivit legii nr. 286/2009:

ART. 228

(1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

ART. 229

(1) Furtul săvârșit în următoarele împrejurări:

….

d) prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase;

…

se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

ART. 38

(1) Există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni.

(2) Există concurs formal de infracțiuni când o acțiune sau o inacțiune săvârșită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni.

ART. 39

(1) În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează:

…

b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;

…

ART. 40

(1) Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art. 39.

(2) Dispozițiile art. 39 se aplică și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă.

(3) Dacă infractorul a executat integral sau parțial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente.

…

ART. 41

(1) Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.

…

ART. 166

(1) Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanță, după împlinirea următoarelor termene:

a) 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depășește 5 ani;

…

Curtea apreciază că în cauză nu pot fi combinate dispozițiile din legile succesive considerate mai favorabile inculpatului cu privire la fiecare instituție aplicabilă, fiind posibilă doar aplicarea globală a fiecăreia dintre legile în vigoare și stabilirea în urma acestei operațiuni a acelei dintre cele două legi care permite o soluție mai favorabilă situației inculpatului, în raport de instituțiile concret aplicabile în cauză. O combinare a dispozițiilor din mai multe legi succesive contravine atât principiului separației puterilor în stat (subrogând judecătorul puterii legiuitoare care a înțeles să adopte o lege în ansamblul său, subordonând modalitatea de reglementare unor obiective finale de politică penală), dar și principiului egalității în fața legii (prin stabilirea unei situații mai bune inculpaților care sunt judecați în această perioadă și în raport de cei care au săvârșit faptele anterioar intrării în vigoare a legii noi și au fost deja condamnați definitiv anterior acestui moment și față de cei care au săvârșit faptele integral după . legii noi).

Această interpretare corespunde jurisprudenței Curții Constituționale cu privire la crearea unei ”lex tertia”, jurisprudență care se regăsește în considerentele mai multor decizii în care Curtea a analizat constituționalitatea unor dispoziții legale noi, de natură a crea o situație mai favorabilă. Astfel, în considerentele deciziei 1740/08.11.2011, Curtea Constituțională a precizat ” Cât privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, este de observat că aceasta vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze”. ”Determinarea caracterului "mai favorabil" are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret.”

În situația în care legea nouă aduce mai multe modificări în afara limitelor de pedeapsă (elementul inițial în raport de care se stabilește care dintre cele două legi este mai favorabilă), instanța urmează să stabilească legea penală mai favorabilă în raport de modificările aplicabile relevante în cauză care conduc la o situație juridică concretă favorabilă inculpatului, cu luarea în considerare a tuturor acestor elemente.

În prezenta cauză, instanța constată că pedeapsa prevăzută de legea nouă pentru infracțiunile săvârșite de inculpat este mai blândă (de la 1 la 5 ani închisoare față de închisoare de la 3 la 15 ani), iar termenul de reabilitare judecătorească ca și situație premisă care exclude reținerea stării de recidivă este mai mic (4 ani față de 5 ani și 6 luni). În raport de aceste elemente concrete ce permit în cauză înlăturarea stării de recidivă (termenul de reabilitare față de condamnarea anterioară de 3 ani închisoare s-a împlinit la data de 23.03.2010, iar faptele au fost săvârșite la 04.05.2010 și la 25.10.2010) ca și aplicarea unei pedepse mai blânde, Curtea apreciază legea penală mai favorabilă inculpatului I. este legea nouă și o va aplica integral.

Art. 74 NCp stabilește criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii și cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite: funcția represivă și cea de prevenție generală și specială, astfel încât inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actului său social și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

În cauza de față, instanța de fond a indicat criteriile generale, și, raportându-le la circumstanțele speței, a stabilit pentru inculpatul I. C. câte o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru fiecare infracțiune de furt calificat, puțin peste minimul special prevăzut de lege de 3 ani.

Curtea apreciază că în raport de noile limite stabilite de legiuitor, de circumstanțele faptelor: în timpul zilei, dând dovadă de îndrăzneală, prin efracție, din locuințe, unde persoanele vătămate aveau așteptarea rezonabilă de a le fi protejate bunurile și circumstanțele personale ale inculpatului, care are 39 de ani, nu are loc de munca si nici ocupație, are antecedente penale, este în executarea unei alte pedepse, a încercat să se sustragă de la răspunderea penală prin folosirea unei alte identități, o pedeapsă orientată peste minimul special prevăzut de legea nouă este de natură a corespunde gravității faptelor și periculozității sociale, astfel încât va aplica inculpatului câte o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru fiecare infracțiune de furt.

Așa fiind, în baza art. 421 pct. 2 lit. b NCpp Curtea va admite apelul formulat de apelantul inculpat I. C., va desființa, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond:

În baza art. 386 C. pr. pen. va schimba încadrarea juridică a faptelor din cea prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i din C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.pen., art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i din C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. cu aplic. art. 33 lit.a C. pen. în cea prev. de art. 228 rap. la art. 229 alin. 1 lit. d NCp, art. 228 rap. la art. 229 alin. 1 lit. d NCp, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 NCp și art. 5 NCp.

În baza art. 228 rap. la art. 229 alin. 1 lit. d NCp, art. 5 NCp va condamna pe inculpatul I. C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (în dauna părții civile R. A. E.).

Se va constata că faptele ce fac obiectul prezentului dosar sunt concurente cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 86/02.06.2010 pronunțată de Judecătoria L. Gară în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 47/ A/14.04.2011 a Tribunalului Călărași.

În baza art. 39 alin. 1 lit. b. NCp, art. 40 alin. 1 NCp se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din total ul pedepselor aplicate pentru celelalte infracțiuni (2 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 86/02.06.2010 pronunțată de Judecătoria L. Gară în dosarul nr._ ), inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 2 ani si 10 luni închisoare.

În baza art.40 alin. 3 NCp se va deduce din pedeapsa aplicată perioada de la 03.10.2011 la 02.04.2012.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art.275 alin.3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare aferente soluționării apelului vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 pct. 2 lit. b NCpp admite apelul formulat de apelantul inculpat I. C..

Desființează, în parte, sentința penală nr. 253/15.03.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București și rejudecând în fond:

În baza art. 386 C. pr. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor din cea prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i din C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.pen., art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i din C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. cu aplic. art. 33 lit.a Cp în cea prev. de art. 228 rap. la art. 229 alin. 1 lit. d NCp, art. 228 rap. la art. 229 alin. 1 lit. d NCp, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 NCp și art. 5 NCp.

În baza art. 228 rap. la art. 229 alin. 1 lit. d NCp, art. 5 NCp condamnă inculpatul I. C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (în dauna părții civile R. A. E.).

În baza art. 228 rap. la art. 229 alin. 1 lit. d NCp, art. 5 NCp condamnă pe inculpatul I. C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (în dauna părții civile S. L.).

Constată că faptele ce fac obiectul prezentului dosar sunt concurente cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 86/02.06.2010 pronunțată de Judecătoria L. Gară în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 47/ A/14.04.20 11 a Tribunalului Călărași.

În baza art. 39 alin. 1 lit. b. NCp, art. 40 alin. 1 NCp aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din total ul pedepselor aplicate pentru celelalte infracțiuni (2 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 86/02.06.2010 pronunțată de Judecătoria L. Gară în dosarul nr._ ), inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 2 ani si 10 luni închisoare.

În baza art.40 alin. 3 NCp deduce din pedeapsa aplicată perioada de la 03.10.2011 la 02.04.2012.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art.275 alin.3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare aferente soluționării apelului rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 3.04.2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

I. TocanAlina M.

GREFIER,

S. N.

Red. I.T.

Dact. A.L. 6 ex.

Jud. Sect. 1 București – jud.: N. L.

← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 414/2014. Curtea de...		Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 423/2014. Curtea de Apel... →

Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 416/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 416/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI