Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1638/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1638/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 1638/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1638/R
Ședința publică de la 16.09. 2013
Curtea constituită din:
P.- C. S.
JUDECATOR - B. F. V.
JUDECATOR - L. N. C.
GREFIER - D. P.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul S. C. împotriva sentinței penale nr.672/09.07.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul nr. _ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat S. C. personal în stare de arest și asistat de apărător desemnat din oficiu M. M. în substituirea d-lui avocat desemnat din oficiu V. D. cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătorul recurentul inculpat, arată că a formulat recurs împotriva sentinței penale nr.672/09.07.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, pe care o apreciază ca fiind netemeinică.
Arata că recurentul inculpat consideră că pedeapsa ce i s-a aplicat este prea mare și solicită a i se înlătur sporul de pedeapsă de 1 an aplicat nelegal în accepțiunea acestuia.
Consideră că nu se impune o pedeapsă aspra având în vedere că instanța de fond nu a admis acțiunea civilă, partea vătămată ne putând să precizeze valoare bunurilor mobile respective.
De asemenea consideră că în mod greșit instanța de fond a pus în sarcina recurentului inculpat plata onorariului avocatului desemnat din oficiu în condițiile în care acesta avea dreptul la asistență juridică în mod gratuit.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și susținut, depune concluzii scrise în susținerea aspectelor oral învederate.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Apreciază că pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.672/09.07.2013 de Judecătoria sectorului 1 București, este legală, temeinică și în mod corect individualizată potrivit criteriilor prev. de art.52 C.pen.
Consideră că prin modalitatea în care a acționat inculpatul a dat dovadă de o periculozitate sporită, mai mult în raport de perseverența infracțională a acestuia sporul de pedeapsă apare ca fiind legal aplicat.
Privind latura civilă apreciază că aceasta a fost în mod corect soluționată, în raport de faptul că partea vătămată nu a putut face dovada proveninței și valorii bunurilor iar în ceea ce privește cheltuielile judiciare și acestea au fost în mod legal stabilite recurentul inculpat fiind asistat de un apărător ales.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, arată că a recunoscut comiterea faptelor, este bolnav, pedeapsa stabilită este prea mare și solicită admitere recursului și înlăturarea sporului de pedeapsă.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința nr. 672 din 09.07.2013, Judecătoria Sectorului 1 București a hotărât următoarele:
În baza art. 208 alin.1 - art. 209 alin. 1 lit. g și i C.pen. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 320¹ alin. 7 C.pr.pen. l-a condamnat pe inculpatul S. C. (fiul lui M. și F., născut la data de 02.12.1983 în București, CNP_ domiciliat in .) la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie.
In baza art. 71 alin.1 C.pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen.
A constatat că infracțiunea pentru care inculpatul S. C. a fost condamnat prin această sentință este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 712/12.10.2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 2295/22.11.2011 a Curții de Apel București.
În baza art. 36 alin.1 C.pen. rap. la art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C.pen. a contopit pedeapsa aplicată prin această sentință cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 712/12.10.2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 2295/22.11.2011 a Curții de Apel București, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an, inculpatul având de executat, în final, pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 71 al.1 C.pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevazută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen.
În baza art. 36 alin. 3 C.pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 26.08.2011 la zi.
În baza art. 35 alin. 4 C.pen. a menținut măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire, precum și măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul București pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei, ambele luate față de inculpat prin sentința penală nr. 712/12.10.2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 2295/22.11.2011 a Curții de Apel București.
A dispus anularea M.E.P.I. nr. 1663/2011 emis în baza sentinței penale nr. 712/12.10.2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 2295/22.11.2011 a Curții de Apel București și emiterea unui nou M.E.P.I. conform prezentei hotărâri.
În baza art. 14 și art. 346 C.pr.pen. rap. la art. 998-999 C.civ a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă T. J. și a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 500 lei, reprezentând daune materiale.
În baza art.191 alin. 1 C.pr.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 200 lei, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 09.04.2013, emis de P. de pe lângă Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr._/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest în altă cauză a inculpatului S. C., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. g si i C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.pen.
În fapt, prin actul de sesizare al instanței, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că în noaptea de 23/24.08.2011, între orele 00,30-07,00, inculpatul S. C. a pătruns în bucătăria locuinței situată în București, ., sector 1, aparținând părții vătămate T. J., de unde a sustras mai multe bunuri (un cuptor cu microunde, un set de pahare, tacâmuri și produse alimentare), prejudiciul creat fiind estimat la 500 lei.
Situația de fapt a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: declarații parte vătămată T. J., declarații învinuit, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică.
Pe parcursul urmăririi penale, partea vătămată T. J. a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 500 lei.
La termenul din data de 03.07.2013, cu respectarea tuturor garanțiilor și drepturilor procesuale, a fost ascultat inculpatul S. C., care a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile solicitate de textul de lege mai sus menționat, respectiv că inculpatul a recunoscut în totalitate fapta reținută în actul de sesizare a instanței și nu a solicitat administrarea de probe, astfel încât a procedat la judecata cauzei numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
S-au depus la dosarul cauzei fișa de cazier judiciar a inculpatului S. C., precum și copii de pe sentința penală nr. 712/12.10.2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București și de pe sentința penală nr. 179/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Pe parcursul procesului penal nu a fost luată vreo măsură preventivă față de inculpat, acesta fiind arestat în altă cauză.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În noaptea de 23/24.08.2011, între orele 00,30-07,00, inculpatul S. C. a pătruns în bucătăria locuinței situată în București, ., sector 1, aparținând părții vătămate T. J., de unde a sustras mai multe bunuri (un cuptor cu microunde, un set de pahare, tacâmuri și produse alimentare), prejudiciul creat fiind estimat la 500 lei.
Această situație de fapt a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declarații parte vătămată T. J., declarații inculpat S. C., proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică.
Astfel, din declarațiile părții vătămate T. J. a rezultat că, la data de 23.08.2011, în jurul orelor 23,30, acesta a părăsit locuința sa din București, ., sector 1, pentru a-și lua soția de la serviciu, iar după aproximativ o jumătate de oră, cei doi s-au întors acasă, ulterior, în jurul orei 00,30, soția sa ieșind din bucătărie și lăsând geamul termopan întredeschis. Tot din declarațiile părții vătămate a reieșit că, atunci când s-a trezit, a constatat faptul că plasa antiinsecte de la geamul termopan de la bucătărie era deschisă, iar din interior lipseau un cuptor cu microunde, un set de pahare, tacâmuri și produse alimentare.
Cu ocazia cercetării la fața locului, organele de poliție au procedat la prelevarea urmelor papilare identificate pe faianța din bucătărie, în partea dreaptă a ferestrei. Astfel cum a rezultat din raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._/24.10.2011 efectuat în cauză, aceste urme papilare au fost create de degetul inelar de la mâna stângă a inculpatului S. C..
Săvârșirea faptei deduse judecății de către inculpatul S. C. a reieșit și din declarațiile acestuia. În acest sens, inculpatul a arătat că, în cursul lunii august 2011, a pătruns într-o curte situată pe . spatele acesteia a observat o fereastra deschisă, prin escaladare reușind să intre în respectiva locuință, de unde a sustras bunurile indicate de partea vătămată T. J., transportându-le cu ajutorul unei fețe de masă găsită în bucătărie. Totodată, inculpatul a mărturisit că bunurile sustrase au fost valorificate de acesta în Piața Obor, banii obținuți folosindu-i pentru procurarea de droguri.
Mai mult, s-a reținut că vinovatia inculpatului rezultă și din declarația inculpatului dată în cursul fazei de judecată, recunoscând în totalitate fapta reținută în actul de sesizare a instanței și solicitând aplicarea procedurii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
În drept, s-a constatat că fapta inculpatului S. C., care în noaptea de 23/24.08.2011, între orele 00,30-07,00, a pătruns în bucătăria locuinței situată în București, ., sector 1, aparținând părții vătămate T. J., de unde a sustras un cuptor cu microunde, un set de pahare, tacâmuri și produse alimentare, întrunește sub aspect obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevazută și pedepsită de dispozițiile art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. g și i C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.pen.
Astfel, s-a constatat că, din punctul de vedere al laturii obiective, elementul material - acțiunea de sustragere - se caracterizează prin luarea în posesie a bunurilor fără consimțământul părții vătămate, cu consecința diminuării patrimoniului acesteia și trecerea bunurilor în sfera de stăpânire a inculpatului.
Urmarea imediată constă în producerea unui prejudiciu părții vătămate și anume valoarea bunurilor sustrase, ca urmare a lezării relațiilor sociale referitoare la patrimoniul persoanei.
În baza materialului probator administrat, instanța de fond a reținut și existența legăturii de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată. Astfel, diminuarea patrimoniului părții vătămate s-a realizat ca urmare a deposedării acesteia de către inculpat de bunurile sale.
Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 pct.1 lit.a C.pen.
Astfel, inculpatul a avut reprezentarea faptelor sale și a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului părții vătămate și a urmărit producerea acestui rezultat prin săvârșirea faptei. Inculpatul a sustras bunurile în scopul însușirii pe nedrept, însușire care s-a materializat din momentul în care inculpatul a făcut un act de apropriațiune asupra bunurilor părții vătămate.
Aspectul de calificare este atras de întrunirea circumstanței agravante prevăzute de art. 209 alin. 1 lit. g) Cod penal, având în vedere că infracțiunea a fost săvârșită în timpul nopții, interval de timp care, prin natura sa, oferă condiții favorabile sustragerii de bunuri, iar cel care sustrage bunuri în acest interval vădește o mai mare periculozitate socială, tocmai pentru că mizează pe toate aceste condiții favorabile atunci când concepe planul său infracțional.
De asemenea, s-au reținut și dispozițiile art. 209 alin. 1 lit. i) Cod penal, având în vedere că, pentru realizarea furtului, inculpatul a săvârșit fapta prin escaladare, ceea ce a denotat o periculozitate sporită, întrucât evidențiază hotărârea acestuia de a săvârși infracțiunea, fiind decis să evite orice obstacol apărut în calea sa pentru atingerea scopului socialmente periculos.
La încadrarea juridică dată faptei inculpatului S. C. s-au reținut și dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. b C.pen., fapta fiind săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar atașată la dosarul cauzei. Primul termen al recidivei este reprezentat de condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani si 4 luni închisoare prin sentința penală nr. 179/02.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin neapelare la data de 23.04.2008, inculpatul fiind arestat la 29.06.2007 și eliberat la 28.01.2011, la termen, al doilea termen al recidivei fiind reprezentat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat deduse judecății pentru care legea prevede o pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 15 ani, după executarea pedepsei indicate anterior.
Întrucât fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat, atrăgând răspunderea penală a acestuia conform art. 17 C.pen., instanța de fond a pronunțat o soluție de condamnare a inculpatului S. C..
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 alin. 1 și ale art. 52 Cod penal.
Astfel, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, circumstanțele personale ale inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.
Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art. 181 alin. 2 Cod penal, avându-se în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, precum și urmarea produsă. Astfel, instanța de fond a apreciat că fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, ținând cont că a fost săvârșită în timpul nopții, prin pătrunderea în interiorul locuinței părții vătămate prin escaladare, precum și că prejudiciul nu a fost recuperat.
În ceea ce privește persoana inculpatului S. C., s-a remarcat faptul că acesta a avut o atitudine sinceră, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, recunoscând săvârșirea faptei. Cu toate acestea, s-a observat că inculpatul nu a părut să regrete comiterea faptei, având o atitudine sfidătoare în fata instanței de judecată. Totodată, instanța de fond a ținut cont că inculpatul este recidivist, fiind condamnat în trecut pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen, ceea ce denotă perseverență infracțională și o specializare a acestuia în comiterea de infracțiuni contra patrimoniului. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere și faptul că inculpatul este consumator de droguri, fapta dedusă judecății fiind săvârșită pentru procurarea unor astfel de substanțe, astfel cum el însuși a declarat, aspect ce sugerează că exista un risc deosebit de mare ca acesta să continue și în viitor să încalce dispozițiile legii penale, posibilitatea de reintegrare socială fiind redusă.
În privința limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța de fond a reținut că, potrivit disp. art. 209 alin. 1 C.pen., fapta dedusă judecății se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Totodată, având în vedere că la termenul din data de 03.07.2013 inculpatul a solicitat aplicarea procedurii abreviate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale arătând că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței, fără a solicita administrarea de probe, instanța de fond a dat deplină eficiență dispozițiilor art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., pronunțând condamnarea inculpatului, care, în cazul pedepsei închisorii, a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, astfel încât limitele de pedeapsă la care s-a raportat instanța de fond în dozarea sancțiunii pe care a aplicat-o sunt închisoarea de la 2 ani la 10 ani.
Astfel, punând în balanță ansamblul acestor considerente, prin prisma dispozițiilor legale invocate anterior, instanța de fond a apreciat că în cauză se impune aplicarea unei pedepse inculpatului de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, aceasta fiind aptă să atingă scopul preventiv și punitiv al sancțiunii.
În privința pedepsei accesorii, instanța de fond a reținut că, deși art. 71 alin. (2) Cod penal prevede: “condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a-c Cod penal din momentul în care hotărârea a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei…”, totuși, prin Decizia nr. 74 din 05.11.2007, instanța supremă a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – Cod penal nu se va face automat, ci va fi supusă aprecierii instanței în funcție de criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) din Codul penal.
De asemenea, în cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului - a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție - a stabilit că exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.
În plus, interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenție.
Instanța de fond a apreciat că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de către inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i-a interzis exercițiul acestui drept.
S-a opinat, însă, că comportamentul antisocial al acestuia relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b). Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat au fost interzise pe durata executării pedepsei.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului S. C., dar și din copia sentinței penale nr. 712/12.10.2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 2295/22.11.2011 a Curții de Apel București, a rezultat că acesta a mai săvârșit în aceeași perioada o infracțiune de furt calificat, infracțiunea dedusă judecății fiind concurentă cu aceasta, deoarece ambele au fost săvârșite mai înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele.
Așadar, instanța de fond a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul S. C. a fost condamnat prin această sentință este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 712/12.10.2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 2295/22.11.2011 a Curții de Apel București.
În privința laturii civile, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv cele referitoare la existența unei fapte ilicite constând în săvârșirea unei infracțiuni, existența unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției inculpatului. În privința valorii prejudiciului creat de către inculpat prin comiterea furtului, instanța de fond a apreciat, în lipsa unor înscrisuri care să ateste valoarea bunurilor sustrase, că evaluarea realizată de către partea civilă T. J. este una rezonabilă, suma de 500 lei fiind aptă sa acopere integral prejudiciul, dar nici să nu reprezinte o sursă de îmbogățire fără justă cauză pentru aceasta.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs inculpatul, solicitând instanței de recurs eliminarea sporului de 1 an, arătând că instanța de recurs nu a motivat suficient necesitatea aplicării acestui spor, având în vedere valoarea mică a prejudiciului suferit de partea vătămată.
De asemenea, inculpatul a solicitat respingerea acțiunii civile, valoarea bunurilor nefiind dovedită, ci doar apreciată de către partea civilă.
În final, inculpatul a arătat că instanța de fond a pus în sarcina inculpatului, în mod nelegal, onorariul avocatului desemnat din oficiu, în condițiile în care asistența judiciară obligatorie este un drept din punct de vedere al CEDO (art. 6 pct.3. lit.c din Convenție), inculpatul având dreptul de a fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu atunci când interesele justiției o cer.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, în raport de criticile formulate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul dispozițiilor art.3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată recursul inculpatului ca fiind nefondat, pentru considerentele următoare:
În fapt, în esență, Curtea reține că în noaptea de 23/24.08.2011, între orele 00,30-07,00, inculpatul S. C. a pătruns în bucătăria locuinței situată în București, ., sector 1, aparținând părții vătămate T. J., de unde a sustras mai multe bunuri (un cuptor cu microunde, un set de pahare, tacâmuri și produse alimentare), prejudiciul creat fiind estimat la 500 lei.
În acord cu prima instanță, Curtea reține situația de fapt din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declarații parte vătămată T. J., declarații învinuit, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică.
În fața primei instanțe, inculpatul a recunoscut fără rezerve săvârșirea infracțiunii, cauza fiind judecată în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, conform art.3201 Cpp.
În drept, fapta săvârșită de către inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. g si i C.pen., analiza elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, efectuată de către prima instanță, fiind temeinică și completă.
Inculpatul a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie, potrivit art.37 al.1 lit.b Cp, în raport de condamnarea la pedeapsa de 3 ani si 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 179/02.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin neapelare la data de 23.04.2008, inculpatul fiind arestat la 29.06.2007 și eliberat la 28.01.2011, la termen.
Prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art.72 Cp și art.3201 al.7 Cpp sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, criticile inculpatului nefiind întemeiate.
Astfel, la rândul său, Curtea constată că inculpatul a săvârșit o infracțiune cu grad ridicat de pericol social, respectiv furt calificat prin efracție, dintr-o locuință, în timpul nopții, independent de valoarea relativ scăzută a bunurilor sustrase; astfel, împrejurarea că inculpatul nu a găsit decât bunuri de o valoarea redusă este rezultatul împrejurării că partea vătămată nu păstra bunuri de valoare în acel loc, inculpatul fiind însă pregătit să sustragă orice bun urma să găsească.
Curtea are în vedere totodată că inculpatul a săvârșit infracțiunea după ce i s-au aplicat și alte condamnări la pedepse cu închisoarea, pe care le-a și executat, fără ca aceste pedepse să-și atingă scopul, prevenirea săvârșirii de alte infracțiuni. Un aspect ce conferă o gravitate sporită faptei inculpatului este și mobilul acesteia, respectiv procurarea de droguri, inculpatul arătând că este dependent de aceste substanțe. Față de aceste date, Curtea apreciază că inculpatul dă dovadă de perseverență infracțională, iar riscul ca acesta să săvârșească și alte infracțiuni contra patrimoniului, pentru obținerea de bani în vederea cumpărării de droguri, este extrem de mare, astfel încât se impune aplicarea unei pedepse în cuantum de 4 ani închisoare față de inculpat.
În mod corect a procedat prima instanță contopind pedeapsa sus-menționată cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 712/12.10.2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 2295/22.11.2011 a Curții de Apel București, infracțiunile fiind săvârșite în stare de concurs real.
De asemenea, sporul de 1 an închisoare, aplicat pe lângă pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, este pe deplin justificat. Astfel, în acord cu prima instanță, Curtea are în vedere că inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni de furt calificat, toate în stare de recidivă, animat de dorința de a obține mijloace financiare pentru procurarea de droguri. Prin urmare, față de datele speței, Curtea constată că este necesar să se aplice o pedeapsă sporită față de inculpat, pentru atingerea în condiții optime a scopului pedepsei, respectiv prevenirea săvârșirii altor infracțiuni, dar și pentru ca inculpatul să aibă răgazul necesar formării unei atitudini corecte față de muncă, ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, ținând seama și de dependența de droguri a acestuia.
În aceeași ordinea de idei, este necesară menținerea măsurilor de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire (în condițiile în care chiar inculpatul a arătat că mobilul săvârșirii infracțiunilor a fost obținerea de bani pentru procurarea drogurilor), precum și măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul București pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei, ambele luate față de inculpat prin sentința penală nr. 712/12.10.2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 2295/22.11.2011 a Curții de Apel București.
În mod corect a soluționat prima instanță și latura civilă, fiind întrunite condițiile pentru tragere la răspundere civilă a inculpatului, acesta achiesând la pretențiile părții civile.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S. C..
În baza art. 88 Cod penal, va deduce perioada executată din pedeapsă, de la 26.08.2011 la zi – 16.09.2013.
În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare statului, din are suma de 200 lei, onorariu avocat oficiu, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S. C. împotriva sentinței penale nr.672/09.07.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul nr. _ .
Deduce perioada executată din pedeapsă, de la 26.08.2011 la zi – 16.09.2013.
Obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuielile judiciare statului, din care suma de 200 lei, onorariul avocatului din oficiu, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. S. B. F. V. L. N. C.
GREFIER,
D. P.
Red. B.F.V./Tehnr. VBF/P.A.M.. – ex.2/25.10.2013
Judecătoria Sect. 1 București – jud.: P. A.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr.... | Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr.... → |
|---|
