Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1657/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1657/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 1657/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1657/R
Ședința publica de la 17.09.2013
P. - I. T.
JUDECATOR - I. C.
JUDECĂTOR – A. M.
GREFIER - S. N.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul O. D. M. împotriva sentinței penale nr.1927 din 04.07.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns recurentul inculpat O. D. M., pentru care se prezintă avocat din oficiu B. F., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra recursului declarat de inculpat.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat O. D. M. solicită admiterea recursului declarat de inculpat. Arată că hotărârea atacată nu este motivată în drept și că potrivit certificatului de expertiză medico legală, inculpatul se afla într-o stare de beție de 1-1,3 ‰, cu tendințe de creștere, fiind îndeplinite cerințele art.38 lit.a1 Cod penal, în sensul de a nu se atrage starea de recidivă. În ceea ce privește individualizarea pedepsei și a modului de executare, apreciază că pedeapsa este mult prea dură, având în vedere că din actele depuse la dosar, au rezultat temeinice tendințe de îndreptare. Solicită înlăturarea dispozițiilor art.37 lit. a Cod penal și aplicarea dispozițiilor art.83 Cod penal.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat, apreciind că instanța de fond a procedat in mod corect la individualizarea pedepsei și la stabilirea modalității de executare, față de modalitatea de comitere a faptei și stare de recidivă postcondamnatorie a inculpatului.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1927 din 04.07.2013, Judecătoria Sectorului 4 București a hotărât următoarele:
În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 320/1 alin. 7 C.p.p. și cu aplicarea art. 37 lit. a C.p., l-a condamnat pe inculpatul O. D. M. (fiul lui I. și S., născut la data de 29.03.1981 în București, domiciliat în București, . D., nr.6, ., ., Sector 4, CNP_), la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În temeiul art. 83 alin. 1 C.p. a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 1986/29.09.2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin neapelare la data de 12.10.2006.
În baza art. 83 alin. 1 a dispus cumularea aritmetică a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare amintite anterior cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin această sentință, inculpatul având de executat, în final, pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 320/1 alin. 7 C.p.p. și cu aplicarea art. 37 lit. a C.p., l-a condamnat pe inculpatul O. D. M. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
În temeiul art. 83 alin. 1 C.p. a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 1986/29.09.2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin neapelare la data de 12.10.2006.
În baza art. 83 alin. 1 a dispus cumularea aritmetică a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare amintite anterior cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul având de executat, în final, pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a-34 lit. b Cp, a contopit pedepsele stabilite anterior și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. 1 C. p., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b C. p. pe durata executării pedepsei principale, cu titlul de pedeapsa accesorie.
În baza art. 88 C.p. a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la data de 12.05.2003 la data de 11.08.2003, respectiv durata reținerii de la data de 18.01.1998.
În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
A dispus plata onorariului cuvenit apărătorului din oficiu în condițiile Protocolului încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 22.04.2013, întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul de urmărire penală nr._/P/2007, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului O. D. M., în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută și pedepsită de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 republicată cu aplicarea art. 37 lit. a C.p., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.
În actul de sesizare al instanței s-a reținut că. la data de 28.10.2007, în jurul orelor 00.10, inculpatul O. D. M. a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare KA-PM 816, proprietate personală, pe . Apărătorii Patriei către Piața Sudului, fără a poseda permis de conducere și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie teoretică în creștere de cca. 1.00 – 1.30 g 0/00.
Cauza penală a fost înaintată pentru competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 4 București, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de dosar_ .
În cadrul ședinței publice desfășurate din data de 27.05.2013 (prim termen de judecată), instanța de fond a procedat la verificarea regularității actului de sesizare al instanței, constatând respectarea dispozițiilor art. 263, 264 Cod procedură penală.
După expunerea învinuirii aduse inculpatului precum și a drepturilor și garanțiilor de care acesta poate beneficia, s-a procedat la audierea inculpatului O. D. M., în acord cu prevederile art. 323 Cod procedură penală, acesta înțelegând să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală, modificat prin Legea nr. 202/2010, în sensul că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței și că solicită ca judecata să se facă doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Declarația inculpatului a fost consemnată și atașată dosarului cauzei.
Față de poziția procesuală exprimată de inculpat, instanța de judecată a dat eficiență dispozițiilor art. 3201 din Codul de procedură penală, potrivit cărora judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, atunci când inculpatul, până la începerea cercetării judecătorești, declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe.
Pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța de fond a reținut următoarele:
În data de 28.10.2007, în jurul orelor 00.10, organele de poliție din cadrul Secției 26 Poliție l-au depistat și oprit în trafic pe inculpatul O. D. M. în timp ce acesta conducea autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare KA-PM 816, proprietate personală, pe . Apărătorii Patriei către Piața Sudului. În prezența doi martori asistenți, i s-a solicitat inculpatului să își decline identitatea, acesta declarând verbal că se numește „O. G. S.”, pentru ca după aceea să-și decline identitatea reală.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că inculpatul nu posedă permis de conducere.
Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest la ora 00.31, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Inculpatul a fost condus la sediul I.N.M.L. „M. Minovici” unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. A12/_/2007, s-a stabilit că la prima probă de sânge recoltată inculpatului la ora 02.35, rezultatul alcoolemiei a fost de 1,40 g la mie iar la cea de-a doua probă recoltată la ora 03.35, rezultatul alcoolemiei a fost de 1,30 g %o alcool pur în sânge.
Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că în data de 27.10.2007 în jurul orelor 16.00 a băut două beri iar la data de 27/28.10.2007 a consumat între orele 23.30 – 00.00 cca. 3-4 beri cu alcool a câte 500 ml fiecare, iar anterior consumului nu mâncase. A mai arătat că a condus autoturismul fără permis de conducere și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, deoarece avea de rezolvat o problemă personală.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 1304/i/2012 eliberat la data de 23.01.2013, la data de 28.10.2010, în jurul orelor 00.00, inculpatul O. D. M. ar fi putut avea o alcoolemie teoretică în creștere de cca. 1,00 – 1,30 g %o.
Situația de fapt reținută în cuprinsul rechizitoriului a fost susținută de următoarele mijloace de probă: declarația inculpatului prin care recunoaște săvârșirea faptei și care se coroborează cu mențiunile procesului verbal constatare a infracțiunii, cu rezultatul buletinului de analiza toxicologica alcoolemie, cu concluziile expertizei medico-legale de calcul retroactiv al alcoolemiei, cu buletinul de examinare clinica, cu declarațiile martorului M. D. și cu procesul-verbal de verificare în evidența conducătorilor auto.
Audiat în fața instanței de fond, inculpatul O. D. M. a arătat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor așa cum au fost reținute în rechizitoriu, inclusiv forma de vinovăție.
În raport de poziția procesuală a inculpatului, adoptată în fața instanței, prin analiza coroborată a tuturor mijloacelor de probă astfel expuse, s-a putut considera în mod neîndoielnic că inculpatul O. D. M. este cel care a săvârșit faptele anterior descrise in extenso.
În drept, s-a constatat că fapta inculpatului care la data de 28.10.2007, în jurul orelor 00.10, a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare KA-PM 816, proprietate personală, pe . Apărătorii Patriei către Piața Sudului aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie teoretică în creștere de cca. 1.00 – 1.30 g 0/00 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală (0,80 g/l alcool pur în sânge) prev. de art. 87 alin. 1 din OUG. 195/2002, republicată.
În ceea ce privește elementul material al infracțiunii, acesta constă în acțiunea de conducere a unui autoturism pe drumurile publice în condițiile arătate.
Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului fiind una de pericol, nu este susceptibilă prin natura sa de a produce daune materiale, iar legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită și rezultatul socialmente periculos-punerea în pericol a siguranței circulației pe drumurile publice-rezultă din însăși săvârșirea faptei și din starea în care se găsea inculpatul la acea dată.
Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a reținut că poziția subiectivă a inculpatului față de infracțiunea săvârșită și rezultatul socialmente periculos al acesteia se caracterizează prin intenție indirectă, forma de vinovăție fiind prevăzută de art. 19 alin. 1 pnct. 1 lit. b C.p. Astfel, conducând un autoturism pe drumurile publice, în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea limita legală, inculpatul a prevăzut și, deși nu a urmărit, a acceptat posibilitatea ca prin fapta sa infracțională să pună în pericol siguranța circulației pe drumurile publice.
În drept, s-a constatat că fapta inculpatului O. D. M. care, în aceleași împrejurări, a condus autovehiculul fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, instanța de fond a reținut că elementul material al laturii obiective a fost realizat prin fapta inculpatului care a condus autovehiculul fără a poseda permis de conducere. Urmarea imediată a acestei fapte a fost reprezentată de crearea unei stări de pericol atât pentru inculpat însuși cat si pentru ceilalți participanți la trafic. În ceea ce privește legătura de cauzalitate aceasta a rezultat fără dubiu, în mod direct și nemijlocit, din expunerea celorlalte două elemente.
Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a reținut ca inculpatul a știut ca va conduce autovehiculul fără permis, așa cum a rezultat din declarațiile acestuia, recunoscând că a știut că nu avea dreptul de a conduce respectivul autoturism. Astfel, inculpatul a prevăzut și a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos al faptei sale, acesta săvârșind-o cu intenție directă, forma prevăzută de art. 19 alin. 1 pct.1 C.p.
Procedând în continuare la individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare înscrise la art. 72 Cod penal, referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite (de la de la unu la 5 ani închisoare), cu trimitere la dispozițiile art. 3201 al. 7 Cod procedură penală, potrivit cărora, în cazul recunoașterii învinuirii, limitele de pedeapsă se reduc cu o treime (în cazul dat, limitele astfel reduse fiind 8 luni – 3,4 ani), gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite (împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, locul și timpul în care aceasta a fost săvârșită) cât și circumstanțele personale ale inculpatului O. D. M. care este cunoscut cu antecedente penale, fiind anterior condamnat de mai puțin de 5 ori pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și pentru infracțiuni prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002.
S-a considerat că sancțiunile de drept penal nu pot acționa eficient decât în măsura în care ele corespund principiilor fundamentale ale politicii penale și ale dreptului penal și dacă sunt guvernate de acestea. Mai mult, combaterea efectivă a criminalității nu se poate realiza decât printr-o îmbinare echilibrată a intimidării, prin constrângere, cu reeducarea inculpatului.
S-a observat că adaptarea pedepsei implică luarea în considerare, sub multiplele ei aspecte a personalității infractorului, pentru a avea ca rezultat dorit transformarea efectivă a proceselor psihice și a conduitei acestuia. S-au luat în considerare coordonatele psihice, relațiile sociale, influențele mediului social, comportamentul, impulsivitatea, indiferența afectivă, egocentrismul, agresivitatea, temperamentul, educația, micro-mediul persoanei, ambianța familială, legăturile profesionale, anturajul, comportamentul ante și post delictum, atitudinea față de exigențele legii penale, colaborarea cu organele de cercetare, instanța. Astfel, s-a observat că inculpatul O. D. M., în vârstă de 32 de ani, studii – 10 clase, nu se află la prima confruntare cu legea penal, fișa de cazier indicând un comportament preponderent antisocial, așa cum s-a arătat anterior.
Deși a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei, instanța de fond nu a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, ținând cont de dispozițiile art. 74 și art. 75 alin. 2 C.p. la aplicarea dispozițiilor art. 72 C.p., câtă vreme inculpatul nu putea nega evidența, toate probele dovedindu-i vinovăția, iar fapta acestuia prezintă un grad de pericol social sporit, având în vedere numărul mare al accidentelor de circulație din ultimul timp, printre ale căror cauze principale se afla și conducerea fără permis, în stare de ebrietate sau cu permisul anulat ori suspendat. În plus, instanța de fond a apreciat că inculpatul a putut înțelege foarte bine pericolul pe care îl creează pentru ceilalți participanți la trafic urcând la volan aflat sub influența băuturilor alcoolice, faptul ca aceasta atitudine a inculpatului nu a avut urmări mult mai grave, cum ar fi un accident de circulație, datorându-se probabil intervenției echipajului de poliție care l-a oprit.
Cercetând fișa de cazier judiciar privind pe inculpat, s-a observat că prin sentința penală nr. 1986/29.09.2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin neapelare la data de 12.10.2006, inculpatul O. D. M. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, executarea pedepsei fiind suspendată condiționat în temeiul art. 81 C.p. pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, pentru o faptă săvârșită la data de 13/14.07.2005. Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. a C.p., săvârșirea unei noi infracțiuni cu intenție (precum cele analizate în prezenta cauză) la data de 28.10.2007, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mari de 6 luni, înainte de începerea executării acesteia, atrage reținerea săvârșirii faptelor în stare de recidivă postcondamnatorie.
S-a mai observat că infracțiunile comise sunt în măsură să creeze un sentiment de revoltă și dezaprobare ca reacție socială a mediului în care au fost săvârșite (raportându-se în special la antecedentele penale evidențiate anterior). Aplicând aceste criterii în concret, având în vedere toate considerentele enunțate anterior, instanța de fond a apreciat că doar pedepse de câte 1 an închisoare pentru fiecare dintre infracțiunile deduse judecății ar putea răspunde în mod eficient dublului scop: de prevenire și sancționare, contribuind în egală măsură la reeducarea și atenționarea reală a inculpatului.
Având în vedere și împrejurarea că pentru infracțiunile ce au atras aplicarea pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare (ce constituie prim termen al recidivei postcondamnatorii), executarea pedepsei a fost suspendată condiționat iar inculpatul, în cursul termenului de încercare (care a început să curgă la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare – 12.10.2006) a săvârșit două noi infracțiuni la data de 28.10.2007, instanța de fond a făcut aplicarea tratamentului sancționator prevăzut de art. 83 C.p., în raport de fiecare pedeapsă aplicată prin prezenta.
În baza art. 33 lit. a-34 lit. b Cp, a contopit pedepsele stabilite anterior și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.
Luând în considerare natura și cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului O. D. M., observând și dispozițiile art. 71 și 64 Cod penal, instanța de fond a procedat la analiza oportunității aplicării pedepselor accesorii. În acord cu jurisprudența CEDO în materie, instanța de fond a ținut să arate că aplicarea acesteia trebuie realizată atât în baza art.71 alin. 2 și 3 C.pen. și 64 C.pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului - în special Cauza S. și P. contra României și cauza Hirst contra Marii Britanii - care, în conformitate cu dispozițiile art.11 alin. 2 și art.20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr.30/1994. Astfel, restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar o atare măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o.
În consecință, s-a observat că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă atât principiul proporționalității, cât și art. 3 din Primul Protocol adițional, așa cum a statuat și instanța supremă în urma soluționării unui recurs în interesul legii, prin decizia nr. 74/2007.
Având în vedere implicațiile socio-morale a faptei săvârșite de inculpatul O. D. M., gravitatea acesteia, precum și necesitatea protecției eficiente a mediului social și a intereselor legitime ale celorlalte persoane, instanța de fond a apreciat că se impune interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b, pe durata executării pedepsei principale.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, având în vedere cuantumul acesteia, antecedentele penale și, în egală măsură, gravitatea faptei și periculozitatea socială a făptuitorului, instanța de fond a dispus executarea ei efectivă, în regim penitenciar, inculpatul perseverând în comiterea acestei infracțiuni și, în mod clar, neavând capacitatea de înțelegere a pericolului deosebit de ridicat pe care îl prezintă fapta pe care în mod sistematic o săvârșește.
În baza art. 88 C.p. a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la data de 12.05.2003 la data de 11.08.2003, respectiv durata reținerii de la data de 18.01.1998.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs inculpatul O. D. M., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 15.07.2013, sub nr._ .
Motivele de recurs au fost invocate oral, prin avocat, și consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Astfel, inculpatul a arătat că hotărârea atacată nu este motivată în drept și că, potrivit certificatului de expertiză medico legală, se afla într-o stare de beție de 1-1,3‰, cu tendințe de creștere, fiind îndeplinite cerințele art.38 lit.a1 Cod penal.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei și a modului de executare, acesta a apreciat că pedeapsa este mult prea dură.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, în raport de criticile formulate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul dispozițiilor art.3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea apreciază recursul inculpatului ca fiind neîntemeiat, pentru considerentele următoare:
În mod temeinic, instanța de fond a constatat că din probele administrate rezultă că faptele au fost săvârșite de inculpat și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere pe drumurile publice fără permis și cu alcoolemie peste limita legală, după cum rezultă din declarația inculpatului de recunoaștere a faptei, care se coroborează cu mențiunile procesului verbal constatare a infracțiunii, cu rezultatul buletinului de analiza toxicologica alcoolemie, cu concluziile expertizei medico-legale de calcul retroactiv al alcoolemiei, cu buletinul de examinare clinica, cu declarațiile martorului M. D. și cu procesul-verbal de verificare în evidența conducătorilor auto.
Apărătorul recurentului inculpat a solicitat înlăturarea art. 37 lit. a Cp și art. 83 Cp ca urmare a incidenței art. 38 lit. a1 Cp, fiind vorba de o infracțiune săvârșită din culpă.
Potrivit. art. 19 pct. 2, fapta este săvârșită din culpă când infractorul:
- prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că nu se va produce;
- nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă.
Infracțiunile de conducere fără permis și cu alcoolemie mai mare decât limita legală sunt infracțiuni de pericol, în cazul cărora rezultatul se produce ex re, din chiar momentul săvârșirii acțiunii ce se circumscrie elementului material (conducerea). Inculpatul a avut reprezentarea consecințelor pe care le va produce prin acțiunile sale, susținerea tezei contrare echivalând cu invocarea necunoașterii legii, cauză care nu este de natură a înlătura caracterul penal al faptei, astfel încât nu poate fi vorba de o culpă fără prevedere.
Totodată, Curtea apreciază că în cauză nu este vorba de o culpă cu prevedere, situație în care inculpatul ar fi trebuit să se bazeze pe elemente obiective sau subiective care să preîntâmpine producerea rezultatului. Or, în cauză, fiind vorba de o infracțiune de pericol, nu exista în concret nici un element care ar fi putut împiedica producerea rezultatul din momentul săvârșirii elementului material și pe care să se fi bazat inculpatul, care a avut o atitudine indiferentă față de rezultat, specifică intenției indirecte.
Starea de beție invocată de recurent poate avea drept efect fie înlăturarea caracterului penal al faptei, în cazul beției involuntare complete, fie poate fi apreciată sau circumstanță atenuantă sau agravantă, în cazul beției voluntare complete (art. 49 Cp). În cauză inculpatul a consumat voluntar alcool și nu există date din care să rezulte că efectele alcoolului i-au paralizat aproape complet energia fizică și înlăturat facultățile psihice, punându-l în situația de a nu înțelege caracterul acțiunii sale și de a fi stăpân pe ea (deși alcoolemia de 1,30‰ este mare, nu este de natură a produce astfel de efecte). De altfel, inculpatul nu poate invoca în favoarea sa starea de beție pe care și-a produs-o singur.
Prin urmare, nu se poate aprecia că stare de beție l-a pus pe inculpat în imposibilitatea de a evalua consecințele acțiunilor sale, astfel încât nu a mai avut reprezentarea lor sau a considerat fără temei că nu se vor produce, infracțiunile fiind săvârșite cu intenție indirectă.
Art. 72 Cp stabilește criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii și cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispozițiile art. 52 Cp: funcția represivă și cea de prevenție generală și specială, astfel încât inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actului său social și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.
În cauza de față, instanța de fond a indicat criteriile generale, și, raportându-le la circumstanțele speței, a stabilit câte o pedeapsă de 1 an închisoare, puțin peste minimul special de 8 luni închisoare prevăzut de lege, după reducerea acestuia ca urmare a aplicării dispoz. art. 3201 Cpp.
Curtea apreciază că, în raport de circumstanțele faptelor: în timpul nopții, când reflexele conducătorilor auto sunt mai slabe, pe o arteră intens circulată, având o cantitate de alcool mare în sânge (1,30‰), declarând inițial organelor de poliție o identitate falsă și de circumstanțele personale ale inculpatului care are 32 de ani, 10 clase, este recidivist postcondamnatoriu, a fost condamnat anterior în mai multe rânduri pentru infracțiuni la siguranța circulației, dând dovadă că pedeapsa aplicată nu și-a atins scopul prevenției speciale și că nu a meritat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei, inculpatul menținând o atitudine de nesocotire a valorilor sociale ocrotite de legea penală, a declarat un consum de alcool mai mic decât cel real (din raportul de expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei rezultă că s-a constatat o neconcordanță între alcoolemia teoretică rezultată din datele de consum și valorile certe stabilite de analiză, ce denotă un consum de băuturi mai mare decât cel declarat), pedepsele aplicate sunt de natură să corespundă gravității faptelor și periculozității sociale a inculpatului, astfel încât nu se impune micșorarea acestora.
În raport de interdicția prevăzută de dispoz. art. 81 alin. 1 lit. b, art. 861 alin. 1 lit. b Cp, care stabilesc că aceste modalități de individualizare a executării pedepsei nu pot fi aplicate în cazul în care inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, nefiind incident art. 38 Cp, Curtea constată că, față de condamnarea anterioară de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sp. nr. 1986/2006 a Judecătoriei sectorului 3 București, în cauză nu se poate dispune suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei, singura opțiune în raport de antecedența penală a inculpatului, de perseverența și specializarea infracțională, fiind executarea acesteia în regim închis.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat O. D. M..
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. îl va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat O. D. M. împotriva sentinței penale nr.1927 din 04.07.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București, în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. T. I. C. A. M.
GREFIER,
S. N.
Red. I.T../Tehnr. P.A.M.. – ex.2/08.10.2013
Judecătoria Sect. 4 București– jud.: P. D. M.
| ← Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr.... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1709/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
