Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr. 444/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 444/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 444/2013

Dosar nr._

(număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.444

Ședința publică din data de 20 septembrie 2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: M. D. G.

GREFIER: E. C.

Ministerul Public – Parchetul de pe Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. REYHAN.

Pe rol se află pronunțarea, în cauza privind cererea de strămutare formulată de petentul inculpat S. S. P., a Dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Fetești, la o altă instanță egală în grad.

Dezbaterile au avut loc în ședința de la data de 13 septembrie 2013, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta, iar Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 16 septembrie 2013, 18 septembrie 2013 și apoi, pentru astăzi, 20 septembrie 2013, când a dat următoarea hotărâre:

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 6.VI.2013, pe rolul acestei Curți, s-a înregistrat – sub nr._ – cererea petentului S. S. P., prin care a solicitat strămutarea procesului ce constituie obiectul dosarului penal nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Fetești, cu motivarea că imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită din cauza influenței intimaților.

În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.55 și următoarele Cod procedură penală.

Curtea, examinând actele dosarului, constată următoarele:

Din informațiile trimise de Ministerul Justiției – Direcția Elaborare Acte Normative – Serviciul Judiciar Documentare, Protecția drepturilor și libertăților fundamentale, prin adresa nr.2356/12.VIII.2013, rezultă următoarele:

Obiectul cauzei penale nr._, aflat pe rolul Judecători Fetești, îl constituie plângerea formulată de petenta . STELNICA, prin reprezentant legal administrator P. Ș., împotriva Rezoluție nr. 131/_ a P. Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești și împotriva Rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești nr. 1280/P/2011.

1. Prin Rezoluția nr. 1280/P/2011 din data de 28 martie 2013, P. de pe lângă Judecătoria Fetești dispune neînceperea urmăririi penale:

- Față de numitul S. P. S. pentru art. 220 alin. 1 din C. pen, art. 323 alin. 1 din C. pen și art. 59 din Legea 333/2003 (plângere formulată de . STELNICA, ADS BUCUREȘTI, Copăescu Ionul, C. F.. N. G.);

- Față de numiții ȘBRBAN G. I. și M. L. N., pentru art. 217 alin. 1 C. pen., art. 220 alin/ 1 din C.pen și art. 323 alin. 1 C. pen. (plângere formulata de . STELNICA, ADS BUCUREȘTI, Copăescu Ionul, C. F., N. G.);

- Față de numitul P. N., pentru art. 217 alin. 1 C. pen și art. 220 alin. 1 din C. pen (plângere formulată de . STELNICA);

- Față de numitul A. C. Ș. pentru art. 193 alin. 1 C. pen. (plângere formulată de numitul C. N., A. P. Lilian);

- Față de numiții P. Ș. și C. N.. pentru art. 220 alin. 1 C. pen. (plângere formulată de . 2000 SRL BUCUREȘTI);

- Față de numitul ANDRE PETR1CĂ LILIAN pentru art. 217 alin. 1 din C. pen. (plângere formulată de . 2000 SRL BUCUREȘTI). 2. Prin Rezoluția nr. 131/II/2/2013 din data de 26 aprilie 2013, P. Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești a dispus respingerea plângerii formulate de . STELNICA împotriva Rezoluție 128/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești.

În fapt, din actele de cercetare penală efectuate în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești nr. 1280/P/2011 (5 volume), în rezoluțiile atacate s-a reținut, in esență, că: între . STELNICA și . 2000 SRL BUCUREȘTI există o situație conflictuală raportat la concesionarea suprafeței de circa 8000 ha, teren arabil situat în perimetrul localității Stelnica din județul Ialomița, pentru suprafața respectivă existând contracte de concesiune încheiate de A.D.S. București deopotrivă cu . 2000 SRL BUCUREȘTI (contractul 10 din 05.08.2004), cât și cu . STELNICA (contractul de concesiune nr. 11 din 27 mai 2011).

Pe rolul instanțelor din România au existat mai multe litigii, inclusiv în contencios administrativ, pentru anularea actelor de concesiune pentru suprafața anterior menționată, pe fondul acestei situații litigioase având loc evenimentele analizate în dosarul de urmărire penală 1280/P/201, făptuitorii intimați ai cauzei fiind parte reprezentanți ai ADS București, parte angajați ai . STELNICA, respectiv angajați ai . 2000 SRL BUCUREȘTI .

Neînceperea urmăririi penale pentru art.220 alin.1 Cod penal, față de numiții S. P. S. și Ș. G. I., urmare a plângerii penale formulate de . Stelnica, ADS București și numiții Copăescu lonuț, C. F. și N. G., reprezentanți ADS București, s-a dispus cu motivarea că . Stelnica, în calitate de reclamantă, nu a avut niciodată posesia suprafeței în litigiu (8402,21 ha) și nici celelalte persoane, iar ADS nu mai deținea din anul 2004 respectivul teren.

Referitor la infracțiunea prev. de art.59 din Legea nr.333/2003, cercetările întreprinse față de numitul S. P. S., urmare a incidentului din 8 iunie 2011, cu ocazia punerii în aplicare a contractului de concesiune nr. 11 din 27 mai 2011, încheiat în favoarea . Stelnica, au condus la concluzia că nu poate fi angajată răspunderea penală întrucât, prin dispoziția dată agenților de pază de a nu permite accesul pe terenurile societății, nu s-au depășit limitele impuse de lege.

În ceea ce privește infracțiunile de tulburare de posesie și distrugere, reclamate de . 2000 SRL București împotriva numiților P. Ș., administrator la . Stelnica și A. P. Lilian, mecanizator la aceeași societate, din data de 1 august 2011, s-a apreciat că nu poate fi angajată răspunderea penală în lipsa unui element esențial al laturii subiective - intenția.

Nici infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni nu a putut fi reținută (faptă ce îi viza, conform plângerii penale formulată de . Stelnica pe numiții S. P. S., M. L. N. și Ș. G. I., reprezentanți ai . 2000 SRL București), întrucât pentru existența ei era necesar să se constate săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni, situație inexistentă în speță.

Neînceperea urmăririi penale față de numiții M. L. N. și P. N., angajați ai . 2000 SRL București pentru tulburare de posesie și distrugere (fapte din perioada 1-4 august 2011), împotriva . Stelnica, a fost motivată prin lipsa intenției. Fapta se referă la o lucrare efectuată de P. N., din dispoziția lui M. L. N., director de zonă la . 2000 SRL București, ocazie cu care, susțin reprezentanții . Stelnica, ar fi fost distrus un podeț amplasat peste canalul de desecare C2a3 și astupat cu pământ un altul.

Întrucât nu s-a materializat dispoziția numitului C. N., director tehnic la ., privind trimiterea mai multor utilaje agricole pentru a ara terenul în litigiu, (în baza contractului de concesiune nr.11 din 27 mai 2011), s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de tulburare de posesie. Referitor la același incident, a intervenit împăcarea pentru infracțiunea de amenințare prev. de art. 193 Cod penal, între numiții C. N. și A. P. Lilian, pe de o parte, ca autori ai plângerilor penale și numitul A. C. Ștefaniță, pe de altă parte.

Alte plângeri penale au fost formulate de reprezentanții ADS București. (Copăescu lonuț, C. F. și N. G.), împotriva numitului Ș. G. I. pentru art.220 Cod penal și art.217 Cod penal, soluționate prin neînceperea urmăririi penale pentru lipsa intenției și de Vitifam Stelnica pentru art.220 Cod penal, împotriva numitului Ș. G. I., soluționată tot prin neînceperea urmăririi penale pentru lipsa posesiei terenului în litigiu, de către reclamantă.

Dosarul nr._ a fost înregistrat pe rolul Judecătorie Fetești la data de 21 mai 2013, primind prim termen de judecată în data de 12.06.2012 prin repartizare aleatorie, la Completul 5, prezidat de judecător M. M. V..

Pentru termenul din data de 12.06.2013 s-a dispus citarea petentului și a intimaților făptuitori ai cauzei.

La termenul din 12 iunie 2013 s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de făptuitori, a numiților P. Ș., A. P. Lilian și C. N., menționați drept făptuitori în rezoluția parchetului, și citarea lor la adresele de domiciliu indicate în primul volum al dosarului de urmărire penală, acordându-se termen pentru lipsă de procedură, la 18 septembrie 2013. Referitor la susținerile petiționarului S. S. P. din cererea de strămutare a cauzei penale nr. 1249/229/201 [obicei al dosarul/ti penal nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția I penală cu termen de judecată la data de 13.09.2013) le apreciem ca nefondate.

Curtea constată că în speță, între părți există o multitudine de litigii, de natură civilă și penală, generate de divergențele asupra posesiunii unui teren.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea a 11 cauze între aceleași părți, pe motiv de bănuială legitimă.

Nu în ultimul rând, în aceeași zi în care s-a soluționat prezenta cerere de strămutare, Curtea a dispus arestarea preventivă a șefului Gărzii de mediu, din județul Călărași și a unui comisar șef din Călărași, pentru chestiuni legate tot de datoriile aferente terenului în litigiu.

Apreciază că în speță, trebuie prezervată imaginea de imparțialitate a magistraților ce soluționează prezentul litigiu și, în același timp, să se atingă dezideratul convingerii opiniei publice că procesul de față este unul echitabil.

Această imagine de echitate a procedurii, dacă ar continua să se desfășoare la Judecătoria Fetești, ar fi vădit afectată, sens în care urmează a admite cererea de strămutare și a dispune trimiterea cauzei la Judecătoria Sectorului 2 București, spre competentă soluționare.

Va desființa, pentru considerentele susamintite, orice act efectuat de Judecătoria Fetești, în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de strămutare a cauzei formulată de petentul S. S. P..

Dispune strămutarea dosarului nr._ de pe rolul Judecătoriei Fetești, la Judecătoria Sectorului 2 București.

Desființează toate actele efectuate de Judecătoria Fetești, în dosarul susamintit.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.IX.2013.

PREȘEDINTE,

M. D. G.

GREFIER,

E. C.

red.M.D.G.

dact.L.G.

ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr. 444/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI