Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 383/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 383/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 383/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._ (_ )
SENTINȚA PENALĂ NR.383
Ședința publică din data de 09 septembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: F. B. V.
GREFIER: C. B.
. . . . . . . . . .
Ministerul Public – Parchetul DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE a fost reprezentat de procuror E. A..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect plângerea formulată de A. I. împotriva ordonanței nr.148/P/2013 și a rezoluției din data de 05.07.2013 dată în dosar nr.475/II-2/2013 al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul A. I. și intimații O. M., D. F..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
La a doua strigare a cauzei Curtea constată lipsa părților, motiv pentru care, nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită în temeiul art.2781 al.8 lit.a C.p.p. respingerea plângerii ca nefondată, apreciind că rezoluția adoptată de P. este legală și temeinică întrucât din conținutul actelor premergătoare nu au rezultat indicii care să releve suport probator sub aspectul infracțiunilor pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Totodată, solicită obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 10.07.2013, sub nr._, a fost înregistrată adresa emisă de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție prin care a fost înaintată plângerea formulată de petentul A. I., împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale din data de 19.06.2013 din dosarul nr. 148/P/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – Secția de combatere a corupției, și, implicit, împotriva rezoluției nr. 475/II-2/2013 din data de 05.07.2013, emise de procurorul șef al Secției de combatere a corupției, prin care i s-a respins plângerea inițială.
În motivarea plângerii formulate, petentul A. I. a arătat că la data de 26.04.2013, a înaintat la Ministerul Public o plângere penală împotriva magistraților M. O., judecător la Curtea de Apel București și F. D., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, împreună cu acte probatorii.
La data de 23.05.2013 a fost citat la Direcția Națională Anticorupție pentru a fi audiat, contrar prev. art. 76 Cod procedură penală, și până prezent (data formulării plângerii), nu a primit rezoluția adoptată ca urmare a cercetării acestei plângeri penale.
Apreciind că au fost încălcate prev. art. 277 Cod procedură penală, acesta a solicitat să i se asigure dreptul garantat pentru o persoană vătămată de o instituție publică, precizat la art. 52 din Constituția României.
Analizând actele și lucrările din dosarul cauzei, Curtea reține următoarele:
Prin ordonanța din 13.11.2012 emisă de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – Secția de Combatere a Corupției, în dosarul nr. 148/P/2013, s-a dispus următoarele:
1. Neînceperea urmăririi penale față de M. O. și F. D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin.1 Cod penal rap. la art. 6 și 7 alin.1 din Legea nr. 78/2000.
2. Disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea efectuării de cercetări față de M. O. și F. D., sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals intelectual, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și complicitate la tentativă de omor, prev. de art. 289 Cod penal, art. 246 Cod penal, art. 26 Cod penal, rap. la art. 20 Cod penal în referire la art. 174 Cod penal.
Pentru a adopta această soluție, s-a reținut următoarele:
La data de 08.05.2013, a fost înregistrată la P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția resurse umane și documentare, Biroul registratură generală, arhivă și grefă, plângerea penală formulată de A. I. „împotriva domnilor magistrați: M. O. de la Curtea de Apel București și F. D. de la P. de pe lângă Curtea de Apel București, pentru corupție și complicitate la tentativele de omor”.
Ulterior, cu adresa nr. 6048/2013 din 09.05.2013, unitatea de parchet anterior menționată a trimis plângerea penală Direcției Naționale Anticorupție astfel că, la 14.05.2013, la Secția de combatere a corupției s-a format dosarul nr. 148/P/2013.
În cuprinsul plângerii penale formulate, A. I. a solicitat să se efectueze cercetări față de M. O., judecător la Curtea de Apel București, precum și față de F. D., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, „pentru corupție și complicitate la tentativele de omor”, susținând că, la data de 14.03.2013, cu prilejul judecării dosarului penal nr._, au respins „abuziv și josnic”plângerea sa. De asemenea, petentul a susținut că, prin pronunțarea sentinței penale nr. 114 din 14.03.2013, „au fost încălcate prevederile art. 62 din Codul de procedură penala, infracțiune precizata la art. 254 din Codul penal”, și, totodată, refuzând cercetarea tentativelor de omor”magistrații ar fi devenit „complici la tentativele de omor”. Pe de altă parte, petentul a precizat că judecătorul M. O. și procurorul F. D., prin pronunțarea sentinței penale nr. 114 din 14.03.2013, ar fi emis „un act fals și abuziv”.
Cu prilejul audierii, la data de 23.05.2013, A. I. a precizat că își menține plângerea penală formulată, iar, în ceea ce privește infracțiunea de corupție sesizată, a menționat că aceasta „constă”în încălcarea prevederilor art. 62 C.p.p.
Din cercetările efectuate în cauză a reieșit că petentul A. I. a formulat plângere penală împotriva judecătorului C. C., susținând că aceasta, prin pronunțarea, în dosarul nr._, a sentinței penale nr. 153 din 14.04.2011, prin care a respins plângerea formulată de acesta împotriva unei rezoluții a procurorului de netrimitere în judecată, ar fi emis „un act fals și abuziv”.
Prin rezoluția nr. 1558/P/2011 din 10.10.2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul C. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 174, art. 246, art. 271 și, respectiv, art. 189 Cp., întrucât faptele nu există.
Soluția adoptată în dosarul anterior menționat a fost confirmată prin rezoluția nr. 3493/II/2/2012, din 08.11.2012, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Ulterior, petentul A. I. s-a adresat Curții de Apel București cu plângere împotriva soluției adoptate în dosarul nr. 1558/P/2011. Astfel, pe rolul Curții de Apel București - Secția I-a Penală, s-a format dosarul nr._ și, la 14.03.2013, a fost pronunțată sentința penală nr. 114, prin care a fost respinsă plângerea, ca nefondată.
Sentința penală anterior menționată a fost pronunțată de judecătorul M. O., iar la judecarea cauzei a participat și procurorul F. D., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a pus concluzii de respingere a plângerii formulate de A. Io An.
Fiind nemulțumit de soluția adoptată prin sentința penală nr. 114 din 14.03.2013, petentul A. I. a formulat plângere penală, atât împotriva judecătorului M. O., cât și a procurorului de ședință, F. D..
Cercetările efectuate în cauză nu au evidențiat, însă, indicii cu privire la comiterea vreunei infracțiuni de către magistrații anterior menționați, apreciindu-se că învinuirile aduse acestora nu au suport probator, operând, astfel, pe deplin, prezumția de nevinovăție instituită de dispozițiile art. 5 C.p.p. și art. 66 C.p.p.
Petentul A. I. a solicitat să se efectueze cercetări „pentru corupție și complicitate la tentativele de omor”, însă, în expunerea situației de fapt, și-a exprimat nemulțumirea cu privire la sentința penală nr. 114 din 14.03.2013. Ca atare, s-a constatat că fapta de corupție, cu privire la care s-a solicitat să se efectueze cercetări, nu există, dispunându-se, prin urmare, neînceperea urmăririi penale, sub aspectul comiterii acesteia.
Pe de altă parte, A. I. a solicitat să se efectueze cercetări față de magistrații M. O. și F. D. și pentru complicitate la tentativa de omor, iar, în conținutul plângerii penale formulate împotriva acestora, a mai susținut că, prin pronunțarea sentinței penale nr. 114 din 14.03.2013, aceștia ar fi emis „un act fals și abuziv”.Având în vederea calitatea persoanelor, care se presupune că ar fi comis aceste infracțiuni de fals intelectual, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și complicitate la tentativa de omor, s-a apreciat că competența de soluționare a cauzei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor menționate revine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Împotriva acestei soluții, petentul A. I. a formulat plângere la Procurorul șef al Secției de combatere a corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, reiterând aspectele susținute în plângerea inițial formulată.
Prin rezoluția nr. 475/II-2/2013 din data de 05.07.2013, Procurorul șef al Secției de combatere a corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petent.
Curtea, analizând actele premergătoare întocmite în cauză, constată că petentul A. I. a formulat plângere penală împotriva judecătorului C. C., susținând că aceasta, prin pronunțarea, în dosarul nr._, a sentinței penale nr. 153 din 14.04.2011, prin care a respins plângerea formulată de acesta împotriva unei rezoluții a procurorului de netrimitere în judecată, ar fi emis „un act fals și abuziv”.
Prin rezoluția nr. 1558/P/2011 din 10.10.2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul C. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 174, art. 246, art. 271 și, respectiv, art. 189 Cp., întrucât faptele nu există.
Soluția adoptată în dosarul anterior menționat a fost confirmată prin rezoluția nr. 3493/II/2/2012, din 08.11.2012, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Ulterior, petentul A. I. s-a adresat Curții de Apel București cu plângere împotriva soluției adoptate în dosarul nr. 1558/P/2011. Astfel, pe rolul Curții de Apel București - Secția I-a Penală, s-a format dosarul nr._ și, la 14.03.2013, a fost pronunțată sentința penală nr. 114, prin care a fost respinsă plângerea, ca nefondată.
Sentința penală anterior menționată a fost pronunțată de judecătorul M. O., iar la judecarea cauzei a participat și procurorul F. D., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a pus concluzii de respingere a plângerii formulate de A. I..
Fiind nemulțumit de soluția adoptată prin sentința penală nr. 114 din 14.03.2013, petentul A. I. a formulat plângere penală, atât împotriva judecătorului M. O., cât și a procurorului de ședință, F. D..
Curtea constată că nu există date ori indicii că faptele sesizate de către petent ar exista în materialitatea lor.
Astfel, după cum se observă chiar din conținutul plângerii penale formulate împotriva magistraților M. O. și F. D., petentul A. I. exprimă simple supoziții cu privire la săvârșirea unor fapte de luare de mită de către magistrați, fără o bază faptică, acuzațiile aduse fiind expresia nemulțumirii față de soluția adoptată de către instanță.
Nici în urma efectuării actelor premergătoare nu au fost găsite date din care să rezulte că faptele la care s-a referit petentul au existat în realitate.
Față de cele reținute, Curtea, în baza art. 2781 alin.8 lit.a C.pr.pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. I. împotriva ordonanței nr.148/P/2013 din 19.06.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Combatere a Corupției, menținută prin rezoluția nr.475/II/2/2013 din 05.07.2013 a Procurorului Șef al Secției de Combatere a Corupției din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția de Combatere a Corupției, în contradictoriu cu intimații M. O. și F. D..
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. va obliga petentul să plătească statului 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 2781 alin.8 lit.a C.pr.pen., respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. I. împotriva ordonanței nr.148/P/2013 din 19.06.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Combatere a Corupției, menținută prin rezoluția nr.475/II/2/2013 din 05.07.2013 a Procurorului Șef al Secției de Combatere a Corupției din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția de Combatere a Corupției, în contradictoriu cu intimații M. O. și F. D..
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. obligă petentul să plătească statului 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. B. V. C. B.
Red. V.B.F./Tehnr. VBF/P.A.M.. – ex.2/27.09.2013
| ← Falsul material în înscrisuri oficiale. Art. 288 C.p.. Decizia... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr.... → |
|---|
