Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr. 1649/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1649/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 1649/2013
DOSAR NR._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1649/R
Ședința publică de la 16.09. 2013
Curtea constituită din:
P.- C. S.
JUDECATOR- B. F. V.
JUDECATOR- L. N. C.
GREFIER- D. P.
* * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul V. S. împotriva încheierii de ședință din data 09.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat V. S. personal în stare de arest asistat de avocat V. T. cu împuternicire avocațială nr._/2013, la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătorul recurentului inculpat având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 09.09.2013, prin care s-a respins cererea formulată de inculpat de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara și pe care o apreciază ca fiind netemeinică.
Arată că recurentul inculpat a reușit să-și găsească un loc de muncă la o firmă de transport mărfuri, activitate care implică deplasări în afara localității București.
Precizează că în acest moment clientul său se află în situația de a nu-și putea desfășura activitățile impuse de serviciu, având în vedere restricțiile impuse de măsura preventivă care s-a luat față de acesta.
Solicită a se avea în vedere că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea s-au schimbat și nu mai impun menținerea în continuare a acestei măsuri.
Consideră că recurentului inculpat i se restricționează dreptul la muncă, prin menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință recurată și pe fond a se dispune înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea încheierii de ședință recurată ca legală și temeinică.
Apreciază că în cauză nu au intervenit temeiuri noi, iar cele ce au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea se mențin în raport de natura infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, modalitatea de săvârșirea acestora, precum și față de urmările.
Consideră că în acest moment procesual nu se impune înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura mai puțin restrictivă a obligării de a nu părăsi țara.
Mai arată dacă ar fi înlocuită măsura preventivă ar exista posibilitatea ca inculpatul să se sustragă de la cercetări, mai mult consideră că prin acea adeverință de salariat nu se face dovada că acesta are în atribuții deplasări în afara localității București. Precizează că recurentul inculpat ar fi trebuit să facă dovada susținerilor prin depunerea fisei postului în care se indică detaliat, în concret, care sunt atribuțiile de serviciu ale acestuia.
În raport de toate aceste considerente apreciază că se impune respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii de ședință pronunțată de instanța de fond și obligarea recurentului la plata de cheltuieli judiciare către stat.
Apărătorul recurentului inculpat având cuvântul în replică, arată că recurentul inculpat are un contract de muncă, la acea societate la care s-a angajat nu există fișă a postului, iar clientul său se află în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile de serviciu. Mai menționează că nu există probe că recurentul inculpat, clientul său ar putea să se sustragă în situația în care s-a prezentat la toate solicitările organelor judiciare.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile d-nului avocat.
CURTEA ,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 09.09.2013, Tribunalul București – Secția I Penală a hotărât următoarele:
În baza art.145 C.pr.pen. a dispus luarea față de inculpatul V. S. (nume anterior Fidanidis, fiul lui A. si M., născut la data de 14.09.1967 în București, domiciliat în București, ., sector 6, fără forme legale în ., sector 6, CNP_), a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv Municipiul București, fără încuviințarea instanței de judecată.
În baza art.145 alin.11 C.pr.pen., a impus inculpatului ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția Sector 6 București – Secția 21 Poliție, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art.145 alin.3 C.pr.pen. a atras atenția inculpatului ca, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor, se va dispune față de acesta măsura arestării preventive.
În baza art.192 alin.3 C.pr.pen., s-a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
Pentru a se dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.2836/05.09.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, înregistrat la Tribunalul București – Secția I Penală sub nr. dosar_ 13, s-a dispus intre altele, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului V. S., pentru săvârșirea în stare de recidivă postcondamnatorie a unei infracțiuni de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, a două infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal și a unei infracțiuni de uzurpare de calități oficiale, aflate în concurs real, prevăzute de art. 211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.2 1 lit. a și alin.3 din C.p. cu aplic. art.37 lit.a din C.p., art.189 alin.1 și alin.2 din C.p. cu aplic. art.37 lit.a din C.p., de art. 189 alin.1 și alin.2 din C.p cu aplic. art.37 lit.a din C.p. și de art. 240 din C.p. cu aplic. art.37 lit.a din C.p., toate cu aplic. art.33 lit.a din C.p.
În fapt, s-a reținut, în ce-l privește pe V. S., că la data de 07.11.2006, în jurul orei 14.00, acesta împreună cu inculpatul P. R. G., în timp ce se aflau în zona Complexului Comercial Europa situat în București, sectorul 2, au pretins în mod neadevărat că sunt lucrători de poliție, sens în care au prezentat o legitimație de serviciu, le-au abordat pe persoanele vătămate C. G. și C. A. și, sub pretextul că acestea efectuează operațiuni de schimb ilegal de valută, le-au determinat să se urce în autoturismul marca Wolkswagen Passat cu nr. de înmatriculare_, aparținând părții vătămate și să se deplaseze către sediul Inspectoratului General al Poliției Române de pe șoseaua Ș. cel M., în vederea confiscării banilor pe care persoanele vătămate îi aveau asupra lor.
În timpul deplasării către sediul unității de poliție, s-au întâlnit cu o a treia persoană de sex bărbătesc, rămasă neidentificată, care a coborât dintr-un autoturism marca Audi A4 cu nr. de înmatriculare_, care. de asemenea, a pretins că este lucrător de poliție și căreia inculpatul V. S. i-a predat suma de 250.000 de USD, sustrasă din autoturismul persoanei vătămate C. G.. După sustragerea sumei de bani, persoanele vătămate C. G. și C. A. au fost încătușate de către P. R. G. cu aceleași cătușe, pe mâna dreaptă a fiecăreia, fiind transportate în autoturismul persoanei vătămate, condus de P. R. G., în jurul sediului Inspectoratului General al Poliției Române, după care au fost abandonate în jurul orei 16.00, în aceeași zonă.
Pe parcursul urmăririi penale, prin ordonanța din 14.06.2013, procurorul a luat față de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea București pentru o perioadă de 30 de zile, măsura ce a fost prelungită succesiv până la data de 11.09.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul a reținut că, după cum a statuat cu caracter obligatoriu Înalta Curte de Casație si Justiție prin decizia nr.LXXVI(76)/05.11.2007, „măsurile preventive referitoare la obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara dispuse ori prelungite fie de procuror, fie de judecător, în cursul urmăririi penale, după sesizarea instanței prin rechizitoriu, nu pot fi prelungite sau menținute de către instanța de judecată, urmând a fi discutată luarea acestora, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 alin. 1 din Codul de procedura penală”.
În speța, Tribunalul a constatat că se impune luarea față de inculpat a măsurii preventive prevăzute de art.145 C.pr.pen., constând în obligarea de a nu părăsi localitatea (respectiv Municipiul București), măsura care a fost apreciată ca fiind necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 alin.1 si art.136 alin.1 Cod penal.
Astfel, instanța de fond a reținut că, din materialul probator administrat până în prezent, rezultă indicii temeinice că inculpatul V. S. a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, conform art.143 C.pr.pen., relevante în acest sens fiind următoarele mijloace de probă: declarațiile părților vătămate C. G. și C. A., procesul-verbal întocmit ca urmare a vizualizării fișei și a fotografiei inculpatului P. R. G., existente în baza de date Imagetrak, mențiunile procesului-verbal din data de 17.09.2007, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarația martorului E. L., raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._/01.10.2007, declarațiile inculpaților P. R. G. și V. S..
Tribunalul a considerat că luarea măsurii prevăzute de art.145 Cod penal se impune pentru buna desfășurare a procesului penal, fiind necesară stabilirea în sarcina inculpatului a unor obligații menite să asigure un control permanent asupra acestuia, măsura obligării de a nu părăsi țara fiind privită ca insuficientă raportat la gravitatea deosebită a faptelor de care inculpatul este acuzat, gravitate ce se desprinde din modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire (după un plan bine pus la punct, inculpatul atribuindu-și identitatea unui lucrător de poliție pentru a le determina pe părțile vătămate să se deplaseze cu autoturismul către sediul I.G.P.R., iar pe traseu, cu concursul inculpatului P. și a unei a treia persoane, le-a sustras numiților C. G. și C. A. suma de 250.000 USD), din urmările produse, din circumstanțele personale ale inculpatului care nu se afla la primul conflict cu legea penală, pretinsele faptele pentru care este cercetat fiind comise în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută art.37 alin.1 lit.a C.pr.pen.
Astfel, în raport de situația de fapt, împrejurările în care se presupune că inculpatul a acționat și circumstanțele sale personale, Tribunalul a apreciat că se impune luarea unei măsuri preventive mai severe, în speță cea prevăzută de art.145 Cod penal.
S-a considerat lipsită de relevanță împrejurarea că, relativ recent, V. S. a fost angajat la o societate comercială pe un post ce ar implica deplasări în afara Bucureștiului, atât timp cât necesitatea bunei desfășurări a procesului penal, prin raportare la gravitatea faptelor comise, impune o limitare cât mai severă a libertății sale de mișcare (ceilalți inculpați, trimiși în judecată prin același rechizitoriu pentru comiterea, între altele, a unor infracțiuni similare, fiind cercetați în stare de arest preventiv).
Prin urmare Tribunalul a dispus luarea față de inculpat a măsurii de a nu părăsi Municipiul București fără încuviințarea instanței de judecată.
Pe durata măsurii de a nu părăsi localitatea, în conformitate cu disp.art.145 alin.11 C.pr.pen., s-a impus inculpatului să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția Sector 6 București – Secția 21 Politie, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
d) să nu dețina, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art.145 alin.3 C.pr.pen. a atras atenția inculpatului ca, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor, se va dispune față de acesta măsura arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul V. S., solicitând înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, având în vedere că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii s-au schimbat, în sensul că acesta a reușit să-și găsească un loc de muncă la o firmă de transport mărfuri, activitate care implică deplasări în afara localității București.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, în raport de criticile formulate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul inculpatului este întemeiat, pentru considerentele următoare:
În fapt, în esență, Curtea reține, în acord cu prima instanță, că în cauză există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile de care a fost acuzat, respectiv tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, două infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal și o infracțiune de uzurpare de calități oficiale.
Astfel, în ce-l privește pe V. S., Curtea reține că există indicii temeinice că la data de 07.11.2006, în jurul orei 14.00, acesta împreună cu inculpatul P. R. G., în timp ce se aflau în zona Complexului Comercial Europa situat în București, sectorul 2, au pretins în mod neadevărat că sunt lucrători de poliție, sens în care au prezentat o legitimație de serviciu, le-au abordat pe persoanele vătămate C. G. și C. A. și, sub pretextul că acestea efectuează operațiuni de schimb ilegal de valută, le-au determinat să se urce în autoturismul marca Wolkswagen Passat cu nr. de înmatriculare_, aparținând părții vătămate și să se deplaseze către sediul Inspectoratului General al Poliției Române de pe șoseaua Ș. cel M., în vederea confiscării banilor pe care persoanele vătămate îi aveau asupra lor.
În timpul deplasării către sediul unității de poliție, s-au întâlnit cu o a treia persoană de sex bărbătesc, rămasă neidentificată, care a coborât dintr-un autoturism marca Audi A4 cu nr. de înmatriculare_, care. de asemenea, a pretins că este lucrător de poliție și căreia inculpatul V. S. i-a predat suma de 250.000 de USD, sustrasă din autoturismul persoanei vătămate C. G.. După sustragerea sumei de bani, persoanele vătămate C. G. și C. A. au fost încătușate de către P. R. G. cu aceleași cătușe, pe mâna dreaptă a fiecăreia, fiind transportate în autoturismul persoanei vătămate, condus de P. R. G., în jurul sediului Inspectoratului General al Poliției Române, după care au fost abandonate în jurul orei 16.00, în aceeași zonă.
Indiciile temeinice rezultă din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declarațiile părților vătămate C. G. și C. A., procesul-verbal întocmit ca urmare a vizualizării fișei și a fotografiei inculpatului P. R. G., existente în baza de date Imagetrak, mențiunile procesului-verbal din data de 17.09.2007, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarația martorului E. L., raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._/01.10.2007, declarațiile inculpaților P. R. G. și V. S..
Cu privire la măsura preventivă adoptată, Curtea apreciază că aceasta este excesivă, fiind necesară și suficientă luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara față de inculpat.
Curtea are în vedere, în primul rând, că în cauză este oportun a se lua o măsură preventivă față de inculpat, având în vedere gravitatea deosebită a faptelor săvârșite de către acesta, împreună cu alte persoane, în stare de recidivă, fiind necesară o garanție procesuală pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și prezentarea inculpatului în fața autorităților judiciare. De altfel, după cum se poate constata, nici inculpatul nu contestă necesitatea luării unei măsuri preventive, acesta solicitând doar adoptarea unei măsuri mai blânde, care să-i permită o mai mare libertate de mișcare.
Curtea apreciază ca fiind întemeiată această solicitare a inculpatului, având în vedere că de la data săvârșirii faptelor până în prezent s-a scurs o perioadă mare de timp, ecoul acestora estompându-se, dar și împrejurarea că până în iunie 2013 față de inculpat nu s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, iar acesta a respectat obligațiile impuse de la acea dată.
Totodată, Curtea apreciază întemeiat și motivul prezentat de inculpat, acesta dovedind că are un loc de muncă la o societate comercială cu obiect de activitate transport mărfuri, activitate ce reclamă prezența sa și în alte localități din țară, neexistând nici un motiv la acest moment procesual care să impună prezența inculpatului exclusiv în mun.București, cu consecința afectării vieții profesionale a acestuia.
Având în vedere aceste considerente. Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit.d Cod procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul V. S. împotriva încheierii din 09.09.2013 a Tribunalului București, pe care o va casa în parte și, rejudecând:
În baza art. 1451 Cod procedură penalărap. la art. 145 Cod procedură penală va dispune luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată.
Va menține obligațiile stabilite prin încheierea recurată și celelalte dispoziții ale încheierii.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul V. S. împotriva încheierii din 09.09.2013 a Tribunalului București, pe care o casează în parte și, rejudecând:
În baza art. 1451 Cod procedură penalărap. la art. 145 Cod procedură penală dispune luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată.
Menține obligațiile stabilite prin încheierea recurată și celelalte dispoziții ale încheierii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. S. B. F. V. L. N. C.
GREFIER,
D. P.
Red. V.B.F. /Tehnr.VBF/ P.A.M.. – ex.2
T. București I – jud.: B. I.
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1638/2013. Curtea de Apel... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1657/2013.... → |
|---|
