Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1569/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1569/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 1569/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1569/A
Ședința publică din data de 15 decembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: O. R.-N.
JUDECĂTOR: C. -V. G.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul M. C. împotriva Sentinței penale nr.78 din data de 25 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria B. V. - Cauze Generale în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns apelantul inculpat M. C., personal, aflat în stare de libertate și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat C. C., în baza delegației nr._/2014 (atașată la fila 17 din dosar), intimații inculpați F. J., personal, (legitimat cu carte de identitate . nr._/2012), R. A.-C., personal (legitimat cu carte de identitate . nr._/2013) și asistați juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat T. R., în baza delegației nr._/2014, eliberată de Baroul București (atașată la fila 18 din dosar), lipsă fiind intimatul inculpat V. Ș. care a fost reprezentat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat T. R., în baza delegației nr._/2014, eliberată de Baroul București (atașată la fila 8 din dosar) și intimata parte civilă S.C.R. S.A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat depunerea la dosarul cauzei a fișei de cazier judiciar a apelantului inculpat M. C., după care:
Apelantul inculpat, personal, declară că își retrage apelul.
În raport cu declarația apelantului inculpat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat solicită să se ia act de declarația acestuia, în sensul retragerii apelului formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public solicită, la rândul său, să se ia act de declarația prin care apelantul inculpat a precizat că își retrage apelul și să se dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Intimații inculpați F. J. și R. A. C., având pe rând cuvântul, arată că nu mai au nimic de adăugat.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.78 din data de 25 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria B.-V. în Dosarul nr._ , s-a hotărât astfel:
„În baza art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a, g și alin. 3 lit. h C.pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și cu reținerea art. 75 alin. 1 lit. c C.pen. 1969, raportate la disp. art. 375 alin. 1 și 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul F. J., fiul lui I. și M., născut la data de 18.11.1990 în B. V., jud. G., CNP_, carte identitate . nr._, cu domiciliul în comuna Bucșani, .. G., necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.
Potrivit art. 86 ind. 1 din C.pen. de la 1969 dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86 ind. 2 alin. 1 C.pen. de la 1969, ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Conform art. 86 ind. 3 alin. 1 C.pen. de la 1969, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probațiune;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen. raportat la art. 86 ind. 3 alin. 4 și 86 ind. 4 C.pen. de la 1969 atrage atenția inculpatului că în cazul nerespectării obligațiilor impuse în sarcina sa se poate dispune revocarea suspendării sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei. Totodată, săvârșirea unei noi infracțiuni în termenul de încercare de 3 ani poate avea ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime, ce nu se va contopi cu pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune.
Constată că inculpatul a fost reținut la data de 13.12.2013 și a fost arestat preventiv în perioada 14.12._14.
În baza art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a, g și alin. 3 lit. h C.pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și cu reținerea art. 75 alin. 1 lit. c C.pen. 1969, raportate la disp. art. 375 alin. 1 și 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul M. C., fiul lui C. și D., născut la data de 25.11.1993 în ., CNP_, carte identitate . nr._, cu domiciliul în comuna Clejani, ., necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.
Potrivit art. 86 ind. 1 din C.pen. de la 1969 dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86 ind. 2 alin. 1 C.pen. de la 1969, ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Conform art. 86 ind. 3 alin. 1 C.pen. de la 1969, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probațiune;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen. raportat la art. 86 ind. 3 alin. 4 și 86 ind. 4 C.pen. de la 1969 atrage atenția inculpatului că în cazul nerespectării obligațiilor impuse în sarcina sa se poate dispune revocarea suspendării sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei. Totodată, săvârșirea unei noi infracțiuni în termenul de încercare de 3 ani poate avea ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime, ce nu se va contopi cu pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune.
Constată că inculpatul a fost reținut la data de 13.12.2013 și a fost arestat preventiv în perioada 14.12._14.
În baza art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a, g și alin. 3 lit. h C.pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și cu reținerea art. 75 alin. 1 lit. c C.pen. 1969, raportate la disp. art. 375 alin. 1 și 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul R. A. C., fiul lui A. și G., născut la data de 07.11.1993 în București, CNP_, carte identitate . nr._, cu domiciliul în ., necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.
Potrivit art. 86 ind. 1 din C.pen. de la 1969 dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86 ind. 2 alin. 1 C.pen. de la 1969, ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Conform art. 86 ind. 3 alin. 1 C.pen. de la 1969, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probațiune;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen. raportat la art. 86 ind. 3 alin. 4 și 86 ind. 4 C.pen. de la 1969 atrage atenția inculpatului că în cazul nerespectării obligațiilor impuse în sarcina sa se poate dispune revocarea suspendării sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei. Totodată, săvârșirea unei noi infracțiuni în termenul de încercare de 3 ani poate avea ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime, ce nu se va contopi cu pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune.
Constată că inculpatul a fost reținut la data de 13.12.2013 și a fost arestat preventiv în perioada 14.12._14.
În baza art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a, g și alin. 3 lit. h C.pen. 1969 raportate la disp. art. 375 alin. 1 și 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul V. Ș., fiul lui M. și F. S., născut la data de 01.05.1990 în ., CNP_, carte identitate . nr._, cu domiciliul în comuna Clejani, ., necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare.
Potrivit art. 81 C.pen. 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni ce reprezintă termen de încercare, stabilit în condițiile art. 82 C.pen. 1969.
În temeiul art. art. 404 alin. 2 C.proc.pen atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C.pen. 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 118 alin. 1 lit. b C.pen. 1969 dispune confiscarea în folosul statului a următoarelor bunuri: un cuțit tip ferăstrău cu mâner din plastic de culoare neagră iar la capete de culoare galbenă, un ferăstrău cu pânză de bomfaer, cele patru pânze de bomfaer găsite în interiorul autovehiculului și un clește de tăiat sârmă.
Dispune restituirea către inculpații F. J., M. C. și R. A. C. a telefoanelor mobile aparținând acestora cu seriile IMEI_,_ și_.
Dispune restituirea celor două fesuri de tip cagulă, a celor două topoare cu coadă de lemn și a mănușilor.
Admite acțiunea civilă formulată de partea civilă . inculpații F. J., M. C. și R. A. C. la plata în solidar a sumei de 8.490,46 lei cu titlu de daune materiale pentru prejudiciile create prin săvârșirea actelor materiale din 21/22.10.2013, 07/08.11.2013, 26/27.11.2013 și 11/12.12.2013.
Obligă inculpații F. J., M. C., R. A. C. și V. Ș. la plata în solidar a sumei de 1.659,47 lei cu titlu de daune materiale pentru prejudiciul creat prin săvârșirea faptei din data de 23/24.08.2013.
În baza art. 274 alin. 1 și 2 C.proc.pen. obligă inculpații la plata, în mod egal, a sumei de 1.700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 274 alin. 1 teza finală C.proc.pen. onorariile apărătorilor din oficiu desemnați în cursul urmăririi penale și al judecății se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției.”
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a constatat că prin rechizitoriul nr. 2403/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. V. au fost trimiși în judecată inculpații F. J. (fiul lui I. și M., născut la 18.11.1990), trimis în judecată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1 – 209 alin.1 lit. a, g și alin.3 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen., M. C. (fiul lui C. și D., născut la 25.11.1993), trimis în judecată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1 – 209 alin.1 lit. a, g și alin.3 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen., R. A. C. (fiul lui A. și G., născut la 07.11.1993), trimis în judecată, în sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1 – 209 alin.1 lit. a, g și alin.3 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. și V. Ș. (fiul lui M. și F.-S., născut la 01.05.1990), trimis în judecată, în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1 – 209 alin.1 lit. a, g și alin.3 lit. h Cod penal.
În actul de sesizare s-au reținut următoarele:
La data de 23/24.08.2013 inculpații F. J., M. C., R. A. C. și V. Ș. au acționat conjugat în vederea sustragerii cablului telefonic aparținând . telefonic pe care ulterior l-au ars, iar cuprul rezultat l-au vândut unui centru de fier vechi.
În data de 21/22.10.2013 inculpații F. J., M. C. și R. A. C. au încercat să sustragă cablu telefonic de pe . în ., însă nu au reușit deoarece au fost observați de martora D. M..
La data de 07/08.11.2013 inculpații F. J., M. C. și R. A. C. au încercat să sustragă cablu telefonic de pe . comuna Vânătorii M., .. G., însă nu au reușit întrucât în zonă au apărut organele de poliție. F. J. și R. A. C. au rămas să sustragă cablu telefonic, iar M. C. a parcat autoturismul mai departe de locul faptei, urmând să vină ulterior să ia cablul tăiat. Cei doi au tăiat cablul, dar l-au abandonat la fața locului deoarece M. C. nu a mai venit, acesta fiind surprins de poliție în zonă.
În noaptea de 26/27.11.2013 F. J., M. C. și R. A. C. au sustras cablu telefonic în lungime de 150m de pe stâlpii de telefonie situați pe latura de Vest a DN 61. F. J. și R. A. C. au coborât din mașina condusă de M. C., au mers și au secționat cablu telefonic și l-au pus în portbagajul mașinii conduse de M. C.. Cablul a fost ars, iar cuprul rezultat a fost vândut la centrul de fier vechi.
În data de 11/12.12.2013 F. J., V. C., M. C. și R. A. C. s-au deplasat în satul Suseni, pe . B. V., jud. G.. În timp ce M. C. și R. A. C. asigurau paza, F. J. și V. C., minor sub vârsta de 16 ani, au mers la 4 stâlpi pentru susținerea cablului telefonic din rețeaua R. SA pentru a sustrage cablu telefonic. F. J. s-a urcat pe stâlp și a secționat cablul, iar V. C. a rămas la baza stâlpului, cei patru fiind surprinși de poliție.
În fața instanței inculpații au recunoscut în întregime săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, declarând că doresc aplicarea procedurii simplificate, însușindu-și probele administrate în cursul urmăririi penale.
La dosarul cauzei au fost depuse cazierele judiciare ale inculpaților (file 151-152, 156-158).
În aceste condiții, analizând probatoriul administrat în faza de urmărire penală, Judecătoria a stabilit următoarea situație de fapt:
În ziua de 12.12.2013 organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul F. J. împreună cu minorul V. C. au tăiat cablul din rețeaua R. în zona Malu Spart - Suseni, paza fiind asigurată de către M. C. și R. A. C.. S-a întocmit dosarul penal nr. 2403/P/2013.
La dosarul de bază nr. 2403/P/2013 au fost conexate următoarele dosare, având în vedere faptul că existau indicii că făptuitorii sunt aceeași, ținând cont de recunoașterea faptelor de către unii dintre aceștia și de alte mijloace de probă existente: 1719/P/2013, 1720/P/2013, 1772/P/2013, 1913/P/2013, 2013/P/2013, 2394/P/2013, 2221/P/2013, 2388/P/2013, 2477/P/2013, 2476/P/2013, 2084/P/2013, 2013/P/2013.
În fapt, la data de 24.08.2013 organele de poliție au fost sesizate de către numitul M. V. cu privire la faptul că autori necunoscuți au sustras în noaptea de 23/24.08.2013 cablu telefonic din rețeaua aeriană a R. din localitatea Vadu Lat, corn. Bucșani. iud. G.. S-a întocmit dosarul penal nr. 1719/P/2013 (nr._/24.08.2014 la organele de poliție), dosar ce a fost conexat ulterior la dosarul nr. 2403/P/2013.
Cu ocazia cercetării la fața locului efectuată la data de 24.08.2013, orele 10.00, s-a constatat că rețeaua de telefonie fixă a S.C. R. S.A. din com. Bucșani, .. G., este situată pe partea dreaptă a DN 61 pe direcția Bucșani - Crevedia M., cablul de telefonie fiind sustras pe trei intervale dintre stâlpi.
Potrivit declarației martorului M. V., angajat al S.C. R. S.A., în dimineața zilei de 24.08.2013 a fost anunțat despre faptul că s-a declanșat alarma avertizare furt cablu în localitatea Vadu Lat. S-a deplasat la fața locului și a constatat că pe partea dreaptă a DN 61 în direcția Bucșani - Crevedia persoane necunoscute au sustras aproximativ 70 metri de cablu telefonic între intersecția .. Principală, până la imobilul cu nr. 109.
Din declarația martorului A. I. din data de 02.09.2013 rezultă că în data de 21/22.08.2013 a ieșit afară din curtea locuinței sale situate pe . în satul Vadu Lat, ., și a văzut că la intrarea pe . de școală se afla un autoturism de culoare albastră. Pe stâlpul de susținere a rețelei de telefon se afla un tânăr, pe care nu l-a recunoscut, iar lângă autoturism se aflau două persoane, R. din satul Neajlov și F. J. din localitatea Vadu Lat (aceasta fiind și localitatea de domiciliu a martorului). În aceeași declarație arată nu și-a dat seama că persoanele pe care le-a observat sustrăgeau cablu telefonic, aflând despre acest lucru doar în dimineața zilei de 21.08.2013, atunci când organele de poliție făceau cercetări chiar în „locul unde s-au aflat cei patru tineri cu autoturismul". A mai arătat că după două-trei zile, în zona locuinței sale a venit aceeași mașină, marca Opel, de culoare albastru, care a întors la două case de locuința sa. Când a trecut prin dreptul său, R. A. C., care se afla pe bancheta din spate, l-a înjurat.
Ulterior, cu ocazia declarației din data de 12.12.2013 dată în fața organelor de poliție, martorul A. I. a arătat că menține declarația anterioară, fără a mai face referire în nici un fel la cele patru persoane. A arătat că lângă mașina pe care a observat-o era F. J. și R. A. C., iar pe stâlp se afla un tânăr pe care nu l-a cunoscut.
Din declarația martorului A. I. din data de 30.12.2013, dată în fața procurorului, reiese că acesta locuiește în localitatea Vadu Lat, pe . de Spitalul Vadu Lat, iar într-o zi din vara anului 2013, în jurul orelor 03.00 - 04.00 noaptea, a ieșit în dreptul porții deoarece a auzit câinii lătrând și se temea să nu îi fure cineva utilajele agricole pe care le avea lăsate în dreptul porții curții sale. A văzut o mașină de culoare albastră, parcată pe o uliță perpendiculară cu . stâlp. Mașina era poziționată cu fața spre câmp, ulița pe care era parcată terminându-se în câmpul ce duce spre Pădurea Bucșani. L. mașină, în dreptul portierei, pe partea cu locul șoferului stătea rezemat F. J., cunoscut sub apelativul de „Jane", iar lângă stâlp era V. Ș., cunoscut și ca B. Ș., și R. A. C., aceștia urcând de mai multe ori câteva goluri ale stâlpului și apoi coborând. În spatele mașinii se afla un băiat pe care nu îl mai văzuse până atunci, și pe care l-a descris ca fiind subțirel, îmbrăcat într-un trening, cu o față mai lunguiață. Ulterior, cu ocazia recunoașterii după planșa foto, efectuată la data de 03.01.2014 martorul l-a recunoscut pe acest băiat ca fiind M. C.. A mai arătat că într-un nuc aflat sub rețeaua de telefonie mai era o persoană pe care nu a recunoscut-o din cauza frunzelor. Nu și-a dat seama că cei pe care i-a observat sustrăgeau cablu telefonic, ci a crezut că au ieșit să vorbească, deoarece, în acea zonă era o podișcă unde uneori se adunau tineri, motiv pentru care a intrat în curte. A doua zi, în timp ce se afla în fața porții, pe drum a trecut o mașină marca Opel, de culoare albastră, cu numere de înmatriculare de Bulgaria, iar din mașină, R. A. C. l-a amenințat arătându-i pumnul. Persoana cu care era la poartă (martorul „G.") i-a confirmat că în în autoturism erau R. A. C., V. Ș., M. C. și F. J..
Martorul A. I. i-a recunoscut pe toți cei patru inculpați ca fiind pe care i-a văzut în zona stâlpului de telefonie (recunoașterea după planșa foto din data de 03.01.2014).
Fiind audiat la 13.12.2012, inculpatul M. C. a arătat că într-adevăr, a sustras cablu telefonic din localitatea Vadu Lat împreună cu R. A. C. și cu F. J.. Ca modalitate de săvârșire a faptei a precizat că se deplasau cu mașina sa la locul faptei, pe stâlp se urca F. J. sau R. A. C., iar el îi ajuta să transporte cablul și le asigura paza. Ulterior ardeau cablul pe câmp, iar cuprul rezultat îl vindeau la un centru de fier vechi. La centrul de fier vechi se deplasa împreună cu R. A. C. sau cu F. J.. Prin declarația din data de 30.12.2013 a negat faptul că la furtul din localitatea Vadu Lat ar fi participat și V. Ș.. A precizat că nu îl cunoaște pe acesta. Ulterior, la data de 28.01.2013 a arătat că pe V. Ș. îl cunoaște din vedere, iar cu privire la faptele săvârșite a menționat că nu mai reține cu exactitate locurile din care a sustras cablu telefonic și persoanele cu care a mers să sustragă cablu, însă de obicei mergea cu F. J. și R. A. C..
Inculpatul R. A. C. a negat faptul că ar fi participat la sustragerea de cablu telefonic din localitatea Vadu Lat (declarațiile din 13.12.2013, 30.12.2013). A precizat că nu este prieten cu V. Ș., ci doar îl cunoaște pe acesta.
Inculpatul F. J. a arătat că a fost de două ori și a sustras cablu telefonic în . Lat, jud. G.. A negat că l-ar cunoaște pe V. Ș. (B.). Prin declarația din data de 28.01.2014 a precizat că la una dintre faptele a fost doar cu M. C., iar la alta cu M. C. și cu R. A. C., însă nu mai reține la care din fapte.
Inculpatul V. Ș. a negat participarea Ia săvârșirea faptei și a arătat că îi cunoaște pe F. J. și pe M. C. de aproximativ 6-7 luni de când s-au întâlnit la discoteca din Ogrezeni și au rămas prieteni, iar pe R. A. C. îl cunoaște deoarece este din același .>
La data de 22.10.2013, ora 03.39, organele de poliție au fost sesizate prin SNUAU 112 cu privire la faptul că autori necunoscuți au sustras în noaptea de 21/22.10.2013 cablu telefonic din rețeaua aeriană a R. din .. S-a întocmit dosarul nr. 2084/P/2013 (nr._/22.10.2013 la Postul de Poliție Ogrezeni), dosar ce a fost conexat la dosarul nr. 2043/P/2013. Din procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 22.10.2013 și planșele foto efectuate rezultă că locul săvârșirii faptei este situat pe . imobilului cu nr. 768 și 769 din ., pe partea dreaptă a DJ 412 A din sensul de mers Ogrezeni către Malu Spart. La baza stâlpului de iluminat, în dreptul imobilului cu nr. 768 a fost găsit cablu telefonic tăiat și făcut colac, acesta având lungimea de 20 metri și 14 metri.
Cablul telefonic găsit la fața locului a fost predat unui lucrător al S.C R. S.A. astfel cum rezultă din dovada de predare-primire din 22.10.2013 aflată la dosar.
Din declarația martorei D. M., domiciliată în ., rezultă că în noaptea de 21/22.10.2013, în jurul orelor 03.10, a ieșit în curtea casei deoarece a auzit câinele lătrând. A mers până lângă gard și a observat mișcare lângă gardul vecinului său, peste drum de locuința sa, însă nu a văzut nicio persoană. A mai observat un autoturism parcat sub un copac din dreptul locuinței concetățeanului său V. Ș., cu fața către localitatea Hobaia. Nu a putut observa numărul de înmatriculare deoarece nu funcționa iluminatul public. A intrat în casă și i-a spus concubinului său, B. V., că nu este nimeni. Deoarece câinele a continuat să latre a ieșit iarăși afară din casă și a mers la poartă. A observat o persoană îmbrăcată într-un tricou alb și care fugea pe lângă gardul vecinului de peste drum, J. I.. Persoana a trecut . la mașina ce era parcată în fața locuinței concetățeanului său V. Ș. și a urcat în mașină în spate, pe partea stângă. L. mașină mai era o persoană care a urcat pe locul șoferului. De asemenea a mai observat o a treia persoană, îmbrăcată într-un tricou de culoare închisă, cu mânecă scurtă, care venea pe lângă gard dinspre discoteca Venus, pe partea cu școala, și care s-a urcat în autoturism în față, în partea dreaptă. Apoi mașina a plecat spre localitatea Hobaia.
Din declarația martorului B. V., rezultă că în noaptea de 21/22.10.2013, în jurul orelor 03.30, a fost trezit de către concubina sa, D. M. care i-a spus că a văzut peste drum de locuința lor o persoană. Concubina sa a ieșit afară, iar el a rămas să se îmbrace. În acest timp a auzit-o pe concubina sa strigând „Hoții!" și a ieșit repede din casă. A putut observa o mașină de culoare închisă care a plecat în trombă din poarta vecinului său V. Ș.. Concubina sa i-a povestit ce a văzut iar el a sunat la poliție. Organele de poliție au venit la fața locului și au constatat că fusese tăiat cablul telefonic.
Din declarația inculpatului F. J. rezultă că împreună cu R. A. C. și M. C. s-au deplasat cu autoturismul marca Opel Vectra cu nr. de înmatriculare P1781BB, în ., pe . discotecii Venus, județ G., pentru a fura cablu telefonic de la rețeaua aeriană R., și au procedat astfel: M. C. a oprit autoturismul pe . 50 metri de discotecă. El și R. A. C. au coborât din mașină. F. J. (care avea asupra sa un bomfaier) s-a urcat pe doi stâlpi ai rețelei aeriene R. și cu ajutorul bomfaierului a tăiat cablu telefonic dintre cei doi stâlpi si împreuna cu R. A. C. a tras cablul pe pământ și l-au tăiat cu același bomfaier în două bucăți. Dintr-o curte o persoana de sex feminin a strigat la ei „Hoții!", motiv pentru care au părăsit locul faptei.
Potrivit declarațiilor inculpatului M. C., acesta a mers împreună cu F. J. și cu R. A. C. în localitatea Ogrezeni, însă nu își mai amintește exact ce s-a întâmplat. Prin declarația din data de 28.01.2014 a arătat nu își mai amintește cu exactitate fiecare faptă la care a participat și că uneori reușeau să sustragă cablu telefonic, alteori nu reușeau din cauză că apăreau diverse persoane în zonă.
La data de 08.11.2013 organele de poliție au fost sesizate de către numitul P. P., angajat al S.C. R. S.A., cu privire la faptul că autori necunoscuți au sustras în noaptea de 07/08.11.2013 cablu telefonic din rețeaua aeriană a R. din loc. Vânătorii M., jud. G.. S-a întocmit dosarul penal nr. 2221/P/2013 (nr._ la Secția nr. 8 Roata de Jos), dosar conexat la dosarul nr. 2043/P/2013.
Din procesul-verbal din data de 08.11.2013, rezultă că organele de poliție s-au deplasat pe raza satului Vânătorii M. ca urmare a unei sesizări ce a avut loc la ora 03.00 la numărul de urgență 112 de către un angajat al S.C. R. S.A. care a sesizat faptul că pe tronsonul Vânătorii M. - Cupele a sunat alarma amplasată pe rețeaua aeriană de cablu telefonic. Pe . de poliție au găsit staționat un autoturism marca Opel Vectra de culoare albastră cu nr. de înmatriculare P 1781 BB care avea luminile de poziție stinse și la volanul căruia se afla M. C.. Din același proces-verbal reiese că în momentul legitimării conducătorului auto, telefonul acestuia a sunat. Organele de poliție au verificat telefonul mobil și au constatat că apelul provenea de la o persoană pe nume „Jane Vadu" cu nr._. Din jurnalul de apeluri a rezultat că acesta a primit mai multe apeluri de la „Jane Vadu", toate la data de 08.11.2013 la orele 03.23, 03.15, 03.14 și că a efectuat la ora 03.30 un apel către persoana amintită.
Inițial, în cursul urmăririi penale inculpatul M. Crsiti a negat participarea la comiterea vreunei fapte penale. Cu ocazia audierii din data de 12.12.2013 M. C. a recunoscut că împreună cu F. J. și R. A. C. a plecat cu autoturismul său cu nr. P 1781 BB, în seara zilei de 07.11.2013 în localitatea Vânătorii M., după ce s-au înțeles să meargă să sustragă cablu telefonic din această localitate. În mașină exista un bomfaier pe care îl foloseau la tăierea cablului telefonic. Ajunși în satul Vânători a condus autoturismul la ieșirea din . în care existau locuințe, și i-a lăsat acolo pe R. A. C. și pe F. J. pentru a tăia cablu telefonic, după ce în prealabil s-a înțeles cu aceștia să aștepte puțin mai departe de locul faptei, să stea de pază și să țină legătura prin telefon. A parcat pe o străduță laterală și a așteptat semnalul celorlalți doi, moment în care a fost depistat de organele de poliție și audiat în legătură cu prezența sa în zonă. Apoi a plecat acasă. Ceilalți doi i-au povestit ulterior că au abandonat cablul telefonic la locul faptei și au mers acasă pe jos.
Din declarația inculpatului F. J. din 12.12.2013 rezultă că în noaptea de 07/08.11.2013 împreună cu R. A. C. și M. C. s-au deplasat cu auto marca Opel Vectra cu nr. P1781BB condus de M. C. în localitatea Vânătorii M., să fure cablu telefonic de la rețeaua aeriană R.. M. C. cunoștea zona pentru că avea un cumnat care locuia în localitate. Acesta a oprit autoturismul pe . din . care se aflau case numai pe partea stângă a străzii, el și R. A. C. au coborât, apoi s-a urcat pe un stâlp al rețelei aeriene R. și cu ajutorul unui bomfaier pe care l-a luat din portbagajul autoturismului a tăiat cablul telefonic. Din cauza faptului că au început să latre câinii din curțile caselor aflate în apropiere, a coborât de pe stâlp și împreună cu R. A. C. a fugit la o distanță de 200-300 metri. A urcat iarăși pe doi stâlpi ai rețelei aeriene R., a tăiat cablul, l-au tras pe pământ și datorită faptului ca au observat un autoturism apropiindu-se, au abandonat cablul telefonic și au fugit pe un islaz din apropiere. Atât el cat și R. A. C. au încercat în repetate rânduri să ia legătura telefonic cu M. C. însă nu au reușit acest lucru, motiv pentru care au plecat pe jos acasă, iar in jurul orelor 05.00 a primit telefon de la M. C., ocazie cu care a aflat că acesta nu răspundea la telefon deoarece se afla la poliție.
Inculpatul R. A. C. nu a recunoscut participarea la săvârșirea infracțiunii.
Din procesul-verbal de cercetare la fața locului încheiat la data de 08.11.2013 în com. Vânătorii M., .. G., și din planșele foto aferente rezultă că pe . de 100 perechi prezintă două locuri în care este tăiat (secționat), respectiv în dreptul proprietății cu nr. 78 și în dreptul proprietății cu nr. 82, cablul secționat rămânând în inelele de prindere. Urmele de tăiere sunt create de un obiect tăietor tip foarfece. De asemenea, cablul telefonic de 70 perechi de fire a fost tăiat pe . o distantă de cca. 80 metri de la intersecția străzii Linia M. cu . de est a proprietății cu nr. 2, de pe două intervale între stâlpii de susținere a rețelei electrice. Cablul de 70 de fire, în lungime de 80 metri a fost găsit în grădina curții unui cetățean, în dreptul unuia dintre stâlpii de susținere și a fost predat angajatului R..
Din listing-ul nr. de tel._, utilizat de către M. C., și din listing-ul nr. de telefon_ utilizat de către inculpatul F. J. se constată faptul ca în noaptea de 07/08.11.2013, între orele 03.14 - 05.54, între aceștia au existat convorbiri și relații SMS, fiind localizați de releu Vînătorii M., ., județ G..
La data de 09.12.2013 organele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că autori necunoscuți au sustras în noaptea de 26/27.11.2013 cablu telefonic din rețeaua aeriană a R. din loc. Letca Nouă, G.. S-a întocmit dosarul nr. 2388/P/2013 (nr._/09.12.2013 la organele de poliție), dosar conexat la dosarul nr. 2043/P/2013.
Din procesul-verbal încheiat la fața locului la data de 09.12.2013 orele 10.00, rezultă faptul că stâlpii din lemn de pe care a fost sustras cablu telefonic, în lungime de 150 metri, sunt situați pe latura de vest a DN61 (. apropiere a locuinței numitului P. M. de pe .. Cablul telefonic sustras era montat la o înălțime de 6 metri de sol.
Din declarația inculpatului M. C., rezultă că, în luna noiembrie 2013, când a dat prima zăpadă, s-a înțeles cu R. A. C. și cu F. J. să meargă împreună în localitatea Letca Nouă pentru a sustrage cablu telefonic. S-au întâlnit toți trei la locuința lui F. J. din loc. Vadu Lat, iar după miezul nopții au plecat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare P 1781 BB pe care el l-a condus până în localitatea Letca Nouă, pe șoseaua principală. F. J. și R. A. C. au coborât din mașină, au mers și s-au urcat pe o magazie iar apoi pe un stâlp, de unde au tras un cablu pe care l-au tăiat, apoi l-au făcut colac și l-au băgat în portbagajul mașinii. După aceea au mers în satul Neajlov, unde - pe izlaz - au ars cablul pentru a lua firele din cupru din acesta. A doua zi el a mers și a vândut cuprul la o vulcanizare din satul Stâlpu pentru suma de 600 lei.
Declarația numitului F. J. susține, cu diferențe nesemnificative, aspectele relatate de inculpatul M. C.. Astfel, ajunși în localitatea Letca Nouă, pe . orelor 01.00, M. C. a oprit mașina iar el cu R. A. C. au mers și s-au urcat pe aplecătorul unei magazii și au tăiat cablul cu un bomfaier, apoi au coborât, au urcat pe un gard al unei locuințe unde era și un pom, și au tras cablul telefonic de pe suporturile care îl susțineau. Au tăiat cablul, l-au strâns, apoi M. C. a venit cu mașina, au pus cablul în mașină, apoi au mers la locuința lui R. A. C. unde au lăsat cablul. A convenit cu R. A. C. și cu M. C. ca aceștia să ardă cablul și să îl ducă la un depozit de fier vechi din Mihăilești, deoarece el pleca la muncă în București. A doua zi R. A. și M. C. au venit la domiciliul său și i-au dat 200 lei.
Din declarațiile martorului P. M. rezultă că în data de 26.11.2013 a fost la o înmormântare unde a stat până în jurul orei 01.00. De la înmormântare a plecat spre casă cu A. N., pe șosea. La un moment dat a văzut o mașină necunoscută, cu numere de Bulgaria, care era de culoare închisă, iar capota portbagajului era de culoare deschisă, probabil alb sau gri. Mașina a întors și a plecat spre localitatea Milcovățu. A mai arătat că afară ninsese, era zăpadă. A doua zi a aflat că a fost sustras cablu telefonic.
Cele declarate de martorul P. M. sunt susținute de martorul a A. N. care a precizat faptul că mașina pe care a observat-o a întors în fața locuinței martorului P. M., iar a doua zi a auzit că s-a furat cablu telefonic din dreptul locuinței lui P. M..
Din listing-ul nr. de tel._, utilizat de către M. C., se constata faptul ca in noaptea de 26/27.11.2013, între orele 03.19-04.59 acesta a avut un nr. de șapte convorbiri telefonice, fiind localizat de releul Mereni, com. Mereni, ., județ Teleorman.
La data de 12.12.2013 organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că F. J. împreună cu minorul V. C. au tăiat cablul din rețeaua R. în zona Malu Spart - Suseni, jud. G. paza fiind asigurată de către M. C. și R. A. C.. S-a întocmit dosarul penal nr. 2403/P/2013.
Din declarația inculpatului F. J. rezultă că data de 11.12.2014 a vorbit la telefon cu inculpatul M. C. și s-a înțeles cu acesta să meargă împreună să sustragă cablu telefonic din rețeaua aeriană a S.C. R. S.A. în noaptea de 11/12.12.2013, în jurul orei 00.30, la domiciliul său, în localitatea Vadu Lat, unde se afla și vărul concubinei sale, minorul V. C., unde a venit inculpatul M. C. însoțit de inculpatul R. A. C.. Acesta din urmă i-a spus lui și lui V. C. că știe el un loc de unde pot sustrage cablu telefonic, în localitatea Malu Spart. Ajunși în localitatea Malu Spart, el și inculpatul minor V. C. au coborât din mașină și au rămas să taie cablul telefonic având asupra lor un bomfaier și un fierăstrău, iar R. A. C. și M. C. s-au îndepărtat cu mașina, urmând să vină să îi ia de la locul faptei atunci când vor fi anunțați. Au tăiat cablul în mai multe locuri, apoi s-au îndreptat către locul unde era mașina pentru a vedea de unde mai pot sustrage cablu. În acel moment au apărut organele de poliție. Au aruncat bomfaierul și fierăstrăul în șanț, însă echipajul de poliție i-a observat.
Cele relatate sunt susținute și de declarațiile celorlalți inculpați, inculpatul M. C. și inculpatul R. A. C., arătând că au adormit în timp ce îi așteptau pe ceilalți doi inculpați, fiind treziți de organele de poliție.
Aceleași aspecte reies și din procesul-verbal de prindere în flagrant din data de 12.12.2013. Organele de poliție au observat în localitatea Malu - Spart, zona Suseni, pe . imobilului cu nr. 395, un individ lângă un stâlp, iar pe stâlp un alt individ. Individul de pe stâlp a coborât repede și împreună cu celălalt individ s-au ghemuit lângă un gard. Cei doi (identificați în persoana inculpaților F. J. și V. C.) au aruncat în șanț un cuțit tip fierăstrău și un fierăstrău cu pânză de bomfaier. În apropiere, pe . poliție au identificat un autoturism marca Opel Vectra cu nr. de înmatriculare P 1781 BB în care se aflau doi indivizi, identificați ulterior ca fiind M. C. și R. A. C.. În interiorul portbagajului autoturismului au fost găsite două topoare, două pânze tip bomfaier și o pereche de mănuși din material textil și cauciuc. În interiorul autoturismului, în buzunarul de la ușa dreapta față, a fost găsit un clește de tăiat sârmă și două pânze tip bomfaier. Pe scaunul din dreapta față au fost găsite două fesuri tip cagulă. Asupra inculpatului R. A. C. a fost găsit un telefon mobil cu ._, asupra inculpatului M. C. a fost găsit un telefon mobil cu ._, asupra inculpatului V. C. a fost găsit un telefon mobil cu ._, iar asupra inculpatului F. J. a fost găsit un telefon mobil cu ._.
Din procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto reiese că pe . locuinței de la nr. 395, și de la nr. 391, cablul telefonic a fost tăiat.
La data de 13.12.2013, organele de poliție s-au deplasat în ., la punctul de lucru aparținând S.C. Mar Product S.R.L., societate ce se ocupă de colectarea deșeurilor feroase și neferoase, ocazie cu care a fost găsită cantitatea de 103 kg cablu lițat, depozitat în saci de rafie, și alte 250 kg de cupru, întreaga cantitate fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere întocmit la data de 13.12.2013, rezultă că a fost prezentată numitului B. M., angajat al S.C. R. S.A. o cantitate de 353 kg cupru, din care acesta a recunoscut o cantitate de 103 kg cupru ce provine din rețeaua R., respectiv mai multe cabluri lițate ce au rămas după ardere. Această cantitate de cupru a fost predată numitului B. M., angajatul S.C. R. S.A., astfel cum rezultă din dovada de predare-primire de la fila 72 din d.u.p.
Din declarația martorului E. lulică, dată la 13.12.2013, rezultă că acesta este angajat al S.C. Mar Product S.R.L., societate care are un punct de lucru în com. Iepurești, ., și care desfășoară activități de dezmembrări auto, vulcanizare și de achiziționare a materialelor feroase și neferoase. În urmă cu câteva zile înainte de a declara, la punctul de lucru al societății s-au prezentat două persoane, pe care le-a recunoscut ulterior ca fiind R. A. C. și M. C., care i-au oferit spre vânzare 25 kg de cupru, respectiv mai multe cabluri lițate care aveau învelișul ars. A mai arătat că le-a dat acestora câte 16 lei/kg din încasările de la firmă. A precizat că a mai cumpărat de la cei doi cupru, în mai multe rânduri, în luna august sau septembrie. Cei doi veneau la centrul de fier vechi cu un autoturism marca Opel Vectra de culoare albastru, condus de M. C., autovehicul care se individualiza prin aceea că avea portbagajul vopsit într-o altă culoare decât restul autovehiculului, și anume gri.
Cu ocazia efectuării recunoașterii după fotografie de către martorul E. S., acesta i-a recunoscut pe M. C., V. C., R. A. C. și F. J. ca fiind persoanele care s-au prezentat la centrul de fier vechi pentru a vinde cupru provenit din cablu ars.
În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, instanța de fond a reținut că încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpații F. J., M. C. și R. A. C. este aceea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1 – 209 alin.1 lit. a, g și alin.3 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 4 la 18 ani. Având în vedere reducerea limitelor cu o treime, prin aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen., rezultă că pedeapsa avută în vedere de instanță va fi închisoarea de la 2 ani și 8 luni până la 12 ani. Încadrarea juridică a faptei conform noului C.pen. este aceea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1 și art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. h, cu aplicarea art. 35 alin. 1 limitele de pedeapsă fiind de la 3 la 10 ani. Reducând aceste limite cu o treime, rezultă că instanța a aplicat pedeapsa având în vedere pedeapsa cu închisoarea de la 2 ani la 6 ani și 6 luni.
În concret, instanța de fond a apreciat că pentru acești inculpați vechiul Cod penal este legea mai favorabilă pentru următoarele considerente:
Este adevărat că limitele de pedeapsă sunt mai mici conform noului Cod penal, minimul special cu două luni, iar maximul cu 5 ani și 6 luni, însă instanța de fond nu s-a orientat către minimul pedepsei, ci are în vedere o pedeapsă de 3 ani închisoare, pedeapsă ce este legală conform celor două coduri penale. În continuare, ca modalitate de executare, instanța de fond s-a orientat către suspendarea sub supraveghere a pedepsei, iar această modalitate este mai favorabilă conform vechiului C.pen. Astfel, la împlinirea termenului de încercare inculpații sunt reabilitați de drept. Or, în cadrul suspendării sub supraveghere conform noului C.pen., potrivit art. 167 alin. 4 raportat la art. 165, termenul de reabilitare de 3 ani începe să curgă abia după împlinirea termenului de supraveghere. Totodată, conform noului C.pen., în cazul suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii, condamnatul este obligat să presteze o muncă în folosul comunității, obligație ce nu există în cazul suspendării sub supraveghere a pedepsei conform vechiului C.pen.
În privința inculpatului V. Ș., încadrarea juridică a faptei săvârșite este, conform C.pen. 1969, furt calificat, prevăzut de art. 208 alin.1 – 209 alin.1 lit. a, g și alin.3 lit. h. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 4 la 18 ani. Având în vedere reducerea limitelor cu o treime, prin aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen., rezultă că pedeapsa avută în vedere de instanță va fi închisoarea de la 2 ani și 8 luni până la 12 ani. Încadrarea juridică a faptei conform noului C.pen. este aceea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1 și art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. h, limitele de pedeapsă fiind de la 3 la 10 ani. Reducând aceste limite cu o treime, rezultă că instanța va aplica pedeapsa având în vedere pedeapsa cu închisoarea de la 2 ani la 6 ani și 6 luni.
În cazul acestui inculpat, săvârșind o infracțiune de furt calificat în formă simplă, iar nu continuată, se va orienta către minimul pedepsei. Cu toate că pedeapsa prevăzută de noul C.pen., așa cum a fost redusă, ar fi mai mică cu două luni, instanța de fond a apreciat că și în cazul acestui inculpat legea mai favorabilă este legea penală anterioară. Astfel, chiar dacă limita minimă este mai mare cu două luni, ca modalitate de executare, instanța se va orienta către suspendarea condiționată a pedepsei, instituție ce nu mai există conform noului Cod penal. Amânarea aplicării pedepsei prevăzută de art. 83 C.pen. nu ar putea fi aplicată deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită ar fi mai mare de 7 ani. Așadar, și în cazul acestuia prima instanță a stabilit ca lege mai favorabilă C.pen. 1969.
Cu privire la încadrarea juridică, in raport cu situația de fapt expusă mai sus, în urma evaluării întregului probatoriu, instanța de fond a apreciat că faptele inculpaților F. J., M. C. și R. A. C., care la 23/24.08.2013, 21/22.10.2013, 07/08.11.2013, 26/27.11.2013 și 11/12.12.2013 au sustras cablu din rețeaua telefonică aparținând R. SA, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin.1 – 209 alin.1 lit. a, g și alin.3 lit. h Cod penal 1969, cu aplicarea art. 41 alin.2 șicu reținerea art. 75 alin. 1 lit. c C.pen. 1969 ( acte materiale din 23/24.08.2013, 21/22.10.2013, 07/08.11.2013, 26/27.11.2013 și 11/12.12.2013). Astfel, aceleași persoane au săvârșit mai multe acte de executare la intervale de timp apropiate, iar rezoluția infracțională a fost unică. Această concluzie se desprinde având în vedere bunurile vizate, persoana vătămată, modalitatea de executare, dar și timpul scurs între actele de executare. Totodată, actele de executare reprezintă fiecare în parte conținutul infracțiunii de furt calificat, chiar dacă unele au rămas în faza de tentativă.
În legătură cu agravanta prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. c C.pen 1969, prima instanță a reținut că la acest act material a participat și minorul V. C.. Or, fiind vorba despre o infracțiune continuată, deci o infracțiune unică în viziunea legiuitorului, este suficient ca circumstanța agravantă să fi existat la săvârșirea unui singur act material pentru a se răsfrânge asupra infracțiunii în întregul său.
Sub aspectul laturii obiective, există o acțiune de luare a unui bun din detenția posesorului legal, partea civilă R. SA, fără consimțământul acesteia, producându-se rezultatul prevăzut de lege, respectiv o micșorare a patrimoniului părții civile, între acțiune și urmarea socialmente periculoasă existând un raport de cauzalitate directă. Sub aspectul laturii subiective, inculpații au acționat cu intenție directă, urmărind producerea rezultatului păgubitor, existând scopul însușirii pe nedrept a bunurilor sustrase.
Furtul a fost săvârșit în formă calificată, de trei și patru persoane împreună, în timpul nopții și având ca obiect cablul ce era integrat în cadrul unei rețele de comunicații în stare de funcțiune.
Cu privire la fapta inculpatului V. Ș., care la data de 23/24 august 2013, împreună cu inculpații F. J., M. C. și R. A. C. a sustras cablu din rețeaua telefonică aparținând R. SA, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1 – 209 alin.1 lit. a, g și alin.3 lit. h Cod penal 1969.
Sub aspectul laturii obiective, există o acțiune de luare a unui bun din detenția posesorului legal, partea civilă R. SA, fără consimțământul acesteia, producându-se rezultatul prevăzut de lege, respectiv o micșorare a patrimoniului părții civile, între acțiune și urmarea socialmente periculoasă existând un raport de cauzalitate directă. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, urmărind producerea rezultatului păgubitor, existând scopul însușirii pe nedrept a bunurilor sustrase. Furtul a fost săvârșit în formă calificată, de patru persoane împreună, în timpul nopții și având ca obiect cablul ce era integrat în cadrul unei rețele de comunicații în stare de funcțiune.
La individualizarea pedepselor, prima instanță a reținut dispozițiile art. 52 C.pen. 1969, referitoare la scopul pedepsei, precum și criteriile prev. de art. 72 C.pen. 1969, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, gradul de pericol social al faptei raportat la modul si mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și urmarea produsă, precum și persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, urmând a reține și aplicabilitatea art. 396 alin. 10 N.C.proc.pen. cu privire la toți inculpații.
În privința inculpaților F. J., M. C. și R. A. C., prima instanță a avut în vedere că este vorba de o faptă contra patrimoniului, săvârșită în formă continuată, la comiterea căreia au participat câte trei și patru persoane, inclusiv un minor la actul material din 11/12.12.2013. Mai mult, toate cele cinci acte materiale au fost săvârșite în timpul nopții, prin folosirea avantajelor oferite de întuneric și de faptul că majoritatea persoanelor dorm în acel interval orar, ceea ce conferă inculpaților un grad mai ridicat de pericol și mai multe șanse de a-și duce la bun sfârșit rezoluția infracțională. De asemenea, aceștia au perseverat pe calea infracțională, deși cu ocazia actelor materiale rămase în faza tentativei, au fost observați de martori.
Cu privire la circumstanțele de ordin personal, s-a reținut că inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale și sunt persoane tinere, pentru care șansele de a se reintegra în societate și de a respecta pe viitor legea penală sunt ridicate. De asemenea, aceștia au achitat o parte din despăgubiri către partea civilă până la momentul pronunțării instanței.
Raportat la toate criteriile de individualizare a pedepsei analizate mai sus, atât cele privind fapta, cât și cele personale ale inculpaților, Judecătoria a aplicat acestora câte o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum situat peste minimul special, astfel cum a fost stabilit în urma reținerii art. 396 alin. 10 C.proc.pen. și anume 3 (trei) ani închisoare, iar în temeiul art. 86 ind. 1 C.pen. 1969 a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, calculat conform art. 86 ind. 2 alin. 1 din același cod. Pe durata termenului de încercare, inculpații trebuie să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 ind. 3 alin. 1 C.pen. Instanța reține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86 ind. 1 alin. 1 lit. a, b și c C.pen. 1969, pedeapsa aplicată este de 3 ani închisoare, inculpații nu au antecedente penale, iar scopul pedepsei închisorii poate fi atins și fără executarea acesteia.
În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. raportat la art. 86 ind. 3 alin. 4 și 86 ind. 4 C.pen. de la 1969 a atras atenția inculpaților că în cazul nerespectării obligațiilor impuse în sarcina lor se poate dispune revocarea suspendării sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei. Totodată, săvârșirea unei noi infracțiuni în termenul de încercare de 3 ani poate avea ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime, ce nu se va contopi cu pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune.
A constata că inculpatul F. J. a fost reținut la data de 13.12.2013 și a fost arestat preventiv în perioada 14.12._14, că inculpatul M. C. a fost reținut la data de 13.12.2013 și a fost arestat preventiv în perioada 14.12._14, iar inculpatul R. A. C. a fost reținut la data de 13.12.2013 și a fost arestat preventiv în perioada 14.12._14.
În privința inculpatului V. Ș., prima instanță a avut în vedere că este vorba de o faptă contra patrimoniului, la comiterea căreia au participat patru persoane. Infracțiunea a fost săvârșită în timpul nopții, prin folosirea avantajelor oferite de întuneric.
Totuși, acesta a participat doar la furtul din data de 23/24 aug. 2013, iar nu la toate actele materiale săvârșite de ceilalți inculpați, în cazul său fiind vorba despre o infracțiune simplă de furt calificat.
Cu privire la circumstanțele de ordin personal, a reținut că inculpatul V. Ș. este o persoană tânără, existând șanse mari ca acesta să se reintegreze în societate, iar pe viitor să nu mai săvârșească fapte de natură penală.
De asemenea, până la momentul pronunțării asupra cauzei, inculpatul a achitat o parte din prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii.
Raportat la toate criteriile de individualizare a pedepsei analizate mai sus, atât cele privind fapta, cât și cele personale ale inculpatului, instanța a aplicat acestuia pedeapsa cu închisoarea, în cuantumul minim, astfel cum a fost stabilit în urma reținerii art. 396 alin. 10 C.proc.pen. și anume 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare, iar în temeiul art. 81 C.pen. 1969 a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni ce reprezintă termen de încercare, stabilit în condițiile art. 82 C.pen. 1969. Judecătoria a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 lit. a, b și c C.pen. 1969, pedeapsa aplicată este de 2 ani și 8 luni închisoare, inculpatul nu are antecedente penale, iar scopul pedepsei închisorii poate fi atins și fără executarea acesteia, apreciere ce are la bază și faptul că inculpatul se află la prima încălcare a legii penale. În temeiul art. art. 404 alin. 2 C.proc.pen a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C.pen. 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Având în vedere că au fost ridicate mai multe bunuri de la inculpații F. J., M. C. și R. A., prima instanță a dispus cu privire la confiscarea sau restituirea acestor bunuri.
În temeiul art. 118 alin. 1 lit. b C.pen. a dispus confiscarea în folosul statului a bunurilor care au fost folosite la săvârșirea infracțiunii și care aparțin inculpaților. Astfel, a confiscat în folosul statului următoarele bunuri: un cuțit tip ferăstrău cu mâner din plastic de culoare neagră iar la capete de culoare galbenă, un ferăstrău cu pânză de bomfaier, cele patru pânze de bomfaier găsite în interiorul autovehiculului și un clește de tăiat sârmă. Judecătoria a reținut că, din declarațiile inculpaților, reiese că aceștia foloseau pânza de bomfaer pentru a tăia cablurile telefonice. Așadar, există convingerea că aceste bunuri au fost folosite la săvârșirea infracțiunii, nu există indicii că ar aparține altor persoane și prin urmare se impune confiscarea. Cu privire la cleștele de tăiat sârmă este de presupus că și acesta a fost folosit la tăierea cablului sau la tăierea cuprului ce rezulta în urma incendierii cablului.
În privința celorlalte bunuri confiscate, a dispus restituirea către inculpații F. J., M. C. și R. A. C. a telefoanelor mobile aparținând acestora cu seriile IMEI_,_ și_ și a celor două fesuri de tip cagulă, a celor două topoare cu coadă de lemn și a mănușilor. În privința telefoanelor mobile, chiar dacă acestea au fost folosite de inculpați pentru a comunica în timpul săvârșirii infracțiunii, prin natura lor, acestea bunuri nu pot fi considerate că servesc exclusiv săvârșirii de infracțiuni, ci destinația lor obișnuită este alta. Prin urmare, acestea nu au fost confiscate. În privința fesurilor de tip cagulă, a topoarelor și a mănușilor, instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit că acestea ar fi fost folosite la comiterea furtului. Nici inculpații, în declarațiilor lor, nu au făcut referire la acestea, iar martorii care au văzut inculpații în locurile de unde au furat cablu nu au menționat că ar fi avut fețele acoperite. Așadar, și acestea au fost restituite.
În privința laturii civile, instanța de fond a luat act că partea vătămată .-a constituit parte civilă în cauză.
Având în vedere art. 5 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil, instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile noului Cod Civil, deoarece faptele au fost săvârșită ulterior intrării în vigoarea a acestei legi.
Referitor la cuantumul prejudiciului, instanța reține că partea civilă a solicitat următoarele sume: pentru actul material din 23/24 aug. 2013 suma de 1.659,47 lei, pentru cel din data de 21/22.oct. 2013 suma de 1.659,47 lei, pentru actul material din data de 07/08 noiembrie 2013 suma de 2.160,19, pentru cel din data de 26/27 noiembrie 2013 suma de 2.776,07 lei și pentru actul material din data de 11/12 dec. 2013 suma de 1.894,73 lei. La calculul acestor sume s-a avut în vedere atât cablul tăiat, cât și pierderile societății generate de nerespectarea contractelor față de abonații care nu putut avea acces la rețea. Inculpații nu au contestat aceste sume.
Considerând toate aceste daune dovedite, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, existând o faptă ilicită (sustragerea bunurilor), săvârșită cu vinovăție (intenție directă), care prin legătură directă de cauzalitate a produs un prejudiciu cert.
În consecință, în temeiul art. 397 alin.1 și 25 N.C.proc.pen. raportat la art. 1357, 1382 și 1385 C.Civ. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă . va obliga inculpații F. J., M. C. și R. A. C., în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 8.490,46 lei cu titlu de daune materiale pentru prejudiciile create prin săvârșirea actelor materiale din 21/22.10.2013, 07/08.11.2013, 26/27.11.2013 și 11/12.12.2013. De asemenea, a obligat pe toți cei patru inculpați, în solidar, la plata sumei de 1.659,47 lei cu titlu de daune materiale pentru prejudiciul creat prin săvârșirea faptei din data de 23/24.08.2013.
Împotriva sentinței penale anterior menționate, a declarat apel inculpatul M. C..
Cererea de apel a inculpatului a fost înaintată de Judecătorie și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 03 noiembrie 2014.
La termenul de judecată din data de 15 decembrie 2014, inculpatul apelant M. C. a precizat că înțelege să își retragă apelul formulat
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu manifestarea de voință a inculpatului apelant, Curtea constată că în cazul căii de atac a apelului declarat de inculpatul apelant M. C. nu mai există titular al cererii, în condițiile în care acesta înțelege să nu mai supună judecății calea de atac apelului.
Conform art.415 alin.1 cod proc.pen. „Până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel.”
Având în vedere manifestarea de voință neechivocă a inculpatului apelant, în temeiul art.415 alin.1 cod proc.pen., Curtea va lua act de retragerea apelului declarat de inculpatul M. C. împotriva Sentinței penale nr.78 din data de 25 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria B.-V. în Dosarul nr._
Va constata că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în perioada 13 decembrie 2013 - 06 februarie 2014.
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, îl va obliga pe apelantul inculpat la plata către stat a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariile avocaților din oficiu desemnați pentru apelantul inculpat și intimații inculpați F. J., R. A. C. și V. Ș., în sumă de câte 300 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.415 alin.1 din Codul de procedură penală, ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul M. C. împotriva Sentinței penale nr.78 din data de 25 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria B.-V. în Dosarul nr._ .
Constată că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în perioada 13 decembrie 2013 - 06 februarie 2014.
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe apelantul inculpat la plata către stat a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariile avocaților din oficiu desemnați pentru apelantul inculpat și intimații inculpați F. J., R. A. C. și V. Ș., în sumă de câte 300 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2014
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
R. – N. O. C. V. G.
GREFIER,
D. S.
Red. jud.R.N.O.
Ex.2 / 29 DECEMBRIE 2014
L.M. D. - J. B. V.
| ← Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 1519/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 890/2014.... → |
|---|








