Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 103/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 103/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 103/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 103/A
Ședința publică de la data de 18 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - L. C. C.
JUDECĂTOR – V. C.
GREFIER – M. G.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat prin procuror E. ELIANA B.. .
Pe rol, pronunțarea apelurilor declarate de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA Z. și inculpatul D. S. G., împotriva sentinței penale nr.167 din data de 21 octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria Z., în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 februarie 2014 ce face parte integrantă din prezenta decizie penală.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18 februarie 2014 când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
CURTEA ,
Asupra apelurilor penale de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința penală nr.167 din 21.10.2013 pronunțată de Judecătoria Z. s-au dispus următoarele:
În baza art.101 C. pen. raportat la art.104 C. pen., art.106 C. pen. și art.3201 C. pr. pen. inculpatul minor S. E. a fost internat într-un centru de reeducare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g și i C. pen. cu aplicarea art.99 C. pen. și art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, i C. pen., cu aplicarea art.99 C. pen., ambele cu aplicarea art.33 lit.a C. pen.
În baza art.490 alin.1 și 2 C. pr. pen. s-a dispus punerea de îndată în executare a măsurii.
S-au pus în vedere inculpatului minor dispozițiile art.107 C. pen. privind posibilitatea revocării internării.
În baza art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g și i C. pen., cu aplicarea art.75 lit.c C. pen., art.37 lit.a C. pen. și art.3201 C. pr. pen. a fost condamnat inculpatul D. S. G..
În baza art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a C. pen., cu aplicarea art.41, art.42 C. pen., art.75 lit.c și art.37 lit.b C. pen., cu aplicarea art.3201 C. pr. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art.33 și art.34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului D. S. G., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C. pen., în condițiile art.71 C. pen.
În baza art.14 și art.346 C. pr. pen., raportat la art.1357 și art.1372 din Codul civil, au fost obligați inculpații în solidar, minorul în solidar și cu partea responsabilă civilmente S. E., la plata sumei de 500 lei despăgubiri către partea civilă P. N..
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, pe baza analizei întregului material probator, coroborat cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților, următoarea situație de fapt:
1. În noaptea de 22/23.05.2012, inculpații D. S. G. și S. E. (minor), împreună cu numitul G. I. (minor care nu răspunde penal) au sustras din curtea locuinței numitei P. N., de la intersecția străzilor Călugăreni și Tractorul din orașul Z., deschizând porțile de acces, mai multe bunuri metalice (grapă, 2 butoaie de tablă, o cutie metalică). Ulterior obiectele au fost dezmembrate în bucăți mai mici și vândute la un centru de colectare a deșeurilor feroase cu suma de 60 lei. Numita P. N. s-a constituit parte civilă pentru suma de 500 lei.
2. În ziua de 1 noiembrie 2012, inculpatul D. S. G., împreună cu alte persoane, a sustras în mod succesiv un număr de 11 țevi metalice, de câte 2 m, folosiți ca spalieri de susținere a viei, aparținând numitului D. I. și o poartă metalică de la imobilul din ..76, din Timnicea, proprietatea părții vătămate N. T.. Bunurile, pe care inculpatul intenționa să le valorifice la un centru de deșeuri metalice, au fost restituite părților vătămate, care nu s-au constituit părți civile.
3. Procedând de o manieră asemănătoare, inculpatul minor S. E., împreună cu alte persoane, a sustras din curtea numitului M. G. M., din Z., ..50, spărgând peretele din placaj al unei magazii, mai multe obiecte metalice (o trusă de chei, bucăți de țeavă, conductori electrici). Cei în cauză au fost depistați în scurt timp, având obiectele furate asupra lor, de către organele de poliție.
Împotriva acestei sentințe au declarat în termen legal recursuri P. de pe lângă Judecătoria Z. și inculpatul D. S. G..
În recursul formulat de către P. sentința este criticată sub două aspecte.
S-a susținut în primul rând, în ceea ce îl privește pe inculpatul D. S. G., că în mod greșit instanța de fond nu a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul rămas neexecutat de 196 zile închisoare, din executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicat prin sentința penală nr.2097/24.08.2011 a Judecătoriei sectorului 4 București. În raport de aceste împrejurări, pentru fapta comisă în noaptea de 22/23.05.2012 s-a arătat că sunt incidente și dispozițiile art.37 lit.a C. pen. privind starea de recidivă postcondamnatorie.
Acest motiv de recurs a fost întemeiat pe prevederile art.3859 alin.1 pct.172 teza a II-a C. pr. pen. („greșita aplicare a legii”).
O a doua critică vizează greșita individualizare a pedepsei aplicate aceluiași inculpat, din sentință nerezultând cu claritate motivele pentru care sancțiunea a fost stabilită la 4 ani închisoare, deci aproape de limita minimă prevăzută de lege.
În speță, gradul de pericol social al faptelor, modalitățile în care au fost comise, ca și persoana inculpatului care manifestă perseverență infracțională, impuneau aplicarea unui tratament sancționator mult mai sever.
Au fost invocate în drept aceleași dispoziții ale art.3859 alin.1 pct.172 teza a II-a C. pr. pen.
Inculpatul D. S. G. nu și-a motivat recursul, solicitând prin avocat, cu prilejul dezbaterilor, să-i fie redusă pedeapsa, despre care a arătat că este prea severă.
Pe parcursul soluționării căii de atac nu s-a solicitat administrarea altor probatorii.
La termenul de judecată de la 12 februarie 2014, când cauza s-a judecat, Curtea a constatat, potrivit dispozițiilor tranzitorii din Legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, respectiv art.10 din Legea nr.255/2013, că prezenta cale de atac este apelul, iar nu recursul, fiind astfel incidente prevederile art.408 și urm. C. pr. pen.
La același termen de judecată, reprezentantul Ministerului Public a declarat că înțelege să extindă efectele apelului și în privința inculpatului minor S. A. în favoarea acestuia, urmând ca față de el să se facă aplicarea art.19 alin.1 din Legea nr.187/2012 raportat la art.5 alin.1 din noul Cod penal privind internarea sa într-un centru educativ până la momentul majoratului.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că apelul declarat de P. este întemeiat, în sensul considerentelor ce succed.
Într-adevăr, în ceea ce-l privește pe inculpatul major D. S. G., la momentul comiterii faptei din noaptea de 22/23.05.2012, acesta se afla în perioada liberării condiționate din executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr.2097/24.08.2011, având un rest rămas neexecutat de 196 zile închisoare.
Așa fiind, sunt incidente, cu privire la această faptă, prevederile art.37 lit.a C. pen. privind starea de recidivă postcondamnatorie, și respectiv ale art.37 lit.b C. pen. în raport de infracțiunea comisă la data de 01.11.2012.
În consecință, potrivit prevederilor art.421 pct.2 lit.a din noul cod de procedură penală, instanța va admite apelul declarat de P., va desființa în parte sentința și, rejudecând:
- va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului D. S. G., în următoarele pedepse componente:
- 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g și i din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c, art.37 lit.a din același cod, cu aplicarea art.3201 din vechiul C. pr. pen. (fapta din 22/23.05.2012);
- 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a din vechiul cod penal, cu aplicarea art.41-42, art.75 lit.c și art.37 lit.b din același cod, și art.3201 din vechiul C. pr. pen. (fapta din 01.11.2012).
Conform art.61 din vechiul cod penal, raportat la art.5 alin.1 din noul cod penal, se va revoca liberarea condiționată din executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.2097/24.08.2011 a Judecătoriei sectorului 4 și se va contopi restul rămas neexecutat, de 196 zile închisoare, cu pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată în cauză inculpatului D. S. G. pentru fapta din 22/23.05.2012, stabilindu-se pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b din vechiul Cod penal, raportat la art.5 alin.1 din noul Cod penal, se va contopi această pedeapsă cu cea de 4 ani închisoare stabilită pentru fapta din 22/23.05.2012, urmând să se execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
În privința cuantumului acestei sancțiuni, Curtea va constata că nici susținerile din apelul Parchetului, vizând înăsprirea regimului sancționator, și nici cererea apelantului inculpat de a i se reduce pedeapsa nu pot fi primite. Ea corespunde criteriilor generale de individualizare, reflectând gradul de pericol social al faptelor, împrejurările concrete în care au fost comise, valorile modice ale prejudiciului, statutul de recidivist al apelantului inculpat, circumstanța agravantă a comiterii faptelor împreună cu un minor, dar și incidența prevederilor art.3201 alin.7 din vechiul C. pr. pen.
Referitor la încadrarea juridică, fapta de furt calificat își are corespondent în prevederile art.229 din noul C. pen., iar pedepsele aplicate de instanța de fond se încadrează în limitele prevăzute prin noua reglementare.
Așa fiind apelul declarat de inculpatul D. S. G. urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul prevederilor art.421 pct.1 lit.b din noul C. pr. pen..
În fine, apelul declarat de P. este întemeiat, în sensul extinderii efectelor sale, și pentru inculpatul minor S. E., astfel cum s-a solicitat de către reprezentantul Ministerului Public, și în raport de prevederile art.19 alin.1 din Legea nr.187/2012, cu referire la art.5 alin.1 din noul Cod penal, fiind vorba despre o reglementare mai favorabilă.
În temeiul acestor texte legale, în rejudecare, casându-se în parte sentința, se va înlocui măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, dispusă în baza vechiului Cod penal, cu măsura educativă a internării inculpatului minor într-un centru educativ, prevăzută de art.125 din noul C. pen., începând cu data de 18.02.2014 până la majoratul acestuia.
Se va atrage atenția inculpatului minor asupra prevederilor art.124 alin.3 din noul C. pen. privind situațiile care atrag prelungirea duratei măsurii educative sau înlocuirea acesteia cu măsura internării într-un centru de reeducare.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Văzând și dispozițiile art.272 și urm. din noul C. pr. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
I. Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Z. împotriva sentinței penale nr. 167/21.10.2013 pronunțată de Judecătoria Z..
Desființează în parte sentința atacată și rejudecând:
1.Conform art. 19 alin.1 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 5 alin.1 din Codul penal nou, înlocuiește măsura educativă a internării într-un centru de reeducare dispusă în baza Codului penal din 1969, cu măsura educativă a internării inculpatului minor S. E. într-un centru educativ, prevăzută de art. 125 din Codul penal nou, începând cu data de 18.02.2014, până la majoratul acestuia.
Atrage atenția inculpatului minor asupra dispozițiilor art. 124 alin.3 din Codul penal nou, privind situațiile care atrag prelungirea duratei măsurii educative sau înlocuirea acesteia cu măsura internării într-un centru de reeducare.
2. Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului D. S. G., în următoarele pedepse componente:
- 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prev. de art.208 alin.1-209 alin. 1 lit. a), g) și i) din C. pen. 1969 cu aplicarea art.75 lit.c din C. pen. 1969 si art.37 lit.a din C. pen. 1969, art.320 indice 1 din C.proc.pen. 1968 (fapta din 22/23.05.2012);
- 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prev. de art.208 alin.1-209 alin. 1 lit. a din C. pen. 1969 cu aplicarea art.41-42, art.75 lit. c și art.37 lit. b din C. pen. 1969, art.320 indice 1 din C.proc.pen. 1968 (fapta din 01.11.2012).
Conform art.61 din C. pen. 1969, raportat la art. 5 alin.1 din Codul penal nou, revocă liberarea condiționată din executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.2097/24.08.2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București și contopește restul rămas neexecutat, de 196 zile, cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată în cauză inculpatului D. S. G. pentru fapta din 22/23.05.2012, stabilind pedeapsa mai grea, de 4 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34. lit. b din C. pen. 1969, raportat la art. 5 alin.1 din Codul penal nou,contopește această pedeapsă cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită pentru fapta din 01.11.2012, aplicând inculpatului D. S. G. pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
II.Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul D. S. G..
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariile avocaților din oficiu pentru inculpați, în sumă de câte 300 lei, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
L. C. C. V. C.
GREFIER,
M. G.
Red. C.V.
Dact. A.L. 14 ex./17.03.2014
Jud. Z. – jud.: O. E.C.
| ← Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 117/2014.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 116/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








