Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 160/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 160/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 160/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.160
Ședința publică din data de 24 februarie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: V. B.
Judecător: D. P.
Grefier: L.-A. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea apelului formulat de apelantul-inculpat B. N. împotriva Sentinței penale nr.922/23.XII.2013 a Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița, din Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul-inculpat, personal, în stare de libertate, asistat juridic de apărător ales P. C., în baza împuternicirii avocațiale nr.5/20.II.2014, emisă de Baroul Ialomița, depusă la fila 16 din dosar, astfel că încetează delegația nr.4951/12.II.2014 a apărătorului din oficiu Dugulan I., aflată la fila 17 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că apelantul-inculpat a depus la dosar, pe data de 21.II.2014, prin Serviciul „Registratură”, motivele scrise de apel, la care a atașat Sentința penală nr.1.994/22.X.2004 a Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița, din Dosarul nr.5285/2004, cu referatul privind data și modalitatea rămânerii definitive, respectiv prin nerecurare, la data de 26.X.2004.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de ridicat, la întrebarea Curții, apelantul-inculpat, personal, precizează că nu dorește să facă nici o declarație în plus.
Apelantul-inculpat, prin apărătorul ales, propune proba cu înscrisuri în circumstanțiere.
Reprezentantul Ministerul Public nu se opune.
Curtea, apreciind ca utilă, încuviințează proba cu înscrisuri în circumstanțiere, formulată de apelantul-inculpat.
Apelantul-inculpat, prin apărătorul ales, depune la dosar fotocopia certificatului de căsătorie ., nr._, eliberat de Primăria orașului Amara, județul Ialomița, la data de 23.VIII.2008, fotocopia certificatului de naștere ., nr._, eliberat de Primăria municipiului Slobozia, la data de 9.VI.2008, pe numele B. Filă-A., născut pe data de 6.VI.2008, adeverința nr.427/20.II.2014, eliberată de Școala gimnazială „G. V.”, Amara, cu privire la minorul B. Filă-A., raportul de anchetă socială nr.2.452/19.II.2014, întocmit de Primăria orașului Amara, județul Ialomița, fotocopia cărții de muncă ..P.S., nr._ a inculpatului, adeverința nr.12/7.I.2014, emisă de Consiliul local al municipiului Slobozia – Direcția de Administrare a Domeniului Public, în original.
Nemaifiind alte probe de formulat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apelantului-inculpat, prin apărătorul ales, arată că noua legea penală îi este mai favorabilă, întrucât, în ceea ce privește pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.1.022/23.V.2002 a Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița, din Dosarul nr.1089/2002, care a fost executată în perioada 17.X.2001-26.X.2004, când a fost liberat condiționat, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 721 zile închisoare, reprezentând primul termen al recidivei după executare, s-a împlinit termenul de reabilitare de 4 ani, prevăzut de art.166, alin.1, litera a din noul Cod penal, raportat la art.167, alin.1 din noul Cod penal, astfel că solicită schimbarea încadrării juridice a faptei penale din infracțiunea prev. de art.87, alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.37, litera b din vechiul Cod penal și art.320/1 din vechiul Cod de procedură penală, în infracțiunea prev. de art.336, alin.1 din noul Cod penal, cu aplicarea art.396, alin.10 din noul Cod de procedură penală, prin urmare fără reținerea recidivei postexecutorii și cu reținerea disp. art.75, alin.2 din noul Cod penal, raportat la art.76 din noul Cod penal, privind circumstanțele atenuante judiciare, precum și cu aplicarea art.61 din Codul penal, privind amenda penală, în baza cărora să fie condamnat la pedeapsa amenzii penale, ținându-se seama inclusiv de împrejurările că este angajat și că are un minor în întreținere, iar, în subsidiar, aplicarea dispozițiilor art.80 din noul Cod penal, referitoare la renunțarea la aplicarea pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public arată că, într-adevăr, s-a împlinit termenul de reabilitare de 4 ani cu privire la pedeapsa închisorii reținută de instanța de fond ca prim termen al recidivei postexecutorii, astfel că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei penale din infracțiunea prev. de art.87, alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.37, litera b din vechiul Cod penal și art.320/1, alin.7 din vechiul Cod de procedură penală, în infracțiunea prev. de art.336, alin.1 din noul Cod penal, cu aplicarea art.396, alin.10 din noul Cod penal și cu art.5 din noul Cod penal, însă fără reținerea de circumstanțe atenuante judiciare, care nu se justifică, în raport cu infracțiunea de violență comisă în trecut, astfel încât să fie menținută pedeapsa de 1 an închisoare aplicată de prima instanță, care de încadrează în limitele speciale ale noii legi penale, iar, în temeiul art.12 din Legea de punere în aplicare a Codului penal, cu aplicarea art.65, alin.1 din noul Cod penal, să se dispună înlăturarea aplicării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64, alin.1, litera a, teza a II-a și litera b din vechiul Cod penal.
Apelantul-inculpat, personal, arată că regretă fapta penală pe care a comis-o.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.922/23.XII.2013, din Dosarul nr._, Judecătoria Slobozia, județul Ialomița:
în temeiul art.87, alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.320/1 din vechiul Cod de procedură penală și art.37, alin.1, lit.b din vechiul Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul B. N. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita admisă de lege (20.I.2013),
a dispus executarea pedepsei închisorii prin privare de libertate,
a făcut aplicarea art.71 din vechiul Cod penal – art.64, lit.a, teza finală și lit.b din vechiul Cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești și până la executarea în întregime sau considerarea ca executată a pedepsei principale,
în temeiul art.191, alin.1 din vechiul Cod de procedură penală, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei în cursul urmăririi penale, iar suma de 300 lei pe parcursul cercetării judecătorești, în timp ce suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Instanța de fond a reținut că, prin Rechizitoriul din data de 5.VIII.2013 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Slobozia, din Dosarul nr.230/P/2013, s-a reținut, pe situația de fapt, că la data de 20.I.2013, în jurul orei 2,00, inculpatul a condus autoturismul marca Seat Ibiza, cu număr de înmatriculare_, pe DN 2C, din direcția Slobozia către Grivița, având o alcoolemie în sânge de 1,00 gr 0/00 la ora 3,10 și de 0,85 gr 0/00 la ora 4,10.
A mai reținut că, prin Sentința penală nr.1.022/23.V.2002 a Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița, din Dosarul nr.1089/2002, i-a fost aplicată pedeapsa de 5 ani închisoare, care a fost executată în perioada 17.X.2001-26.X.2004, când a fost liberat condiționat, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 721 zile închisoare, astfel că, prin Încheierea de ședință din data de 16.XII.2013, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei penale, prin reținerea stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.37, alin.1, litera b din vechiul Cod penal.
A reținut că, la termenul de judecată din data de 16.IX.2013, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate, prevăzută de art.320/1, alin.1 și alin.7 din vechiul Cod de procedură penală, cerere admisă de instanța de fond.
În motivare, instanța de fond a arătat că, în cursul urmăririi penale, au fost administrate probe clare de vinovăție, și anume procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 20.I.2013, întocmit de I.P.J. Ialomița, rezultatul etilotestului din data de 20.I.2013, ora 2,03, potrivit căruia inculpatul prezenta o alcoolemie de 0,42 mg/l în aerul expirat, buletinul de examinare clinică, cererea de analiză și procesul-verbal de recoltare, toate din data de 20.I.2013, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.224/21.I.2013, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Ialomița, prin care s-a stabilit că inculpatul prezenta o alcoolemie în sânge de 1,00 gr 0/00 la ora 3,10 și de 0,85 gr 0/00 la ora 4,10, procesul-verbal din data de 29.I.2013, de constatare a efectuării actelor premergătoare, declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei închisorii, a avut în vedere limitele speciale ale pedepsei închisorii, reduse cu o treime, potrivit art.320/1 din vechiul Cod de procedură penală, împrejurările de comitere a faptei penale, persoana inculpatului, care este recidivist postexecutoriu, în raport cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.1.022/23.V.2002 a Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița, din Dosarul nr.1089/2002.
În termen legal, inculpatul a declarat recurs, nemotivat în scris, care, prin . noului Cod de procedură penală, cu aplicarea art.10, alin.2 din Legea nr.255/2013, de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, a devenit apel.
În motivarea în scris și orală a apelului, apelantul-inculpat a susținut că noua legea penală îi este mai favorabilă, întrucât, în ceea ce privește pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.1.022/23.V.2002 a Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița, din Dosarul nr.1089/2002, care a fost executată în perioada 17.X.2001-26.X.2004, când a fost liberat condiționat, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 721 zile închisoare, reprezentând primul termen al recidivei după executare, s-a împlinit termenul de reabilitare de 4 ani, prevăzut de art.166, alin.1, litera a din noul Cod penal, raportat la art.167, alin.1 din noul Cod penal, astfel că a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei penale din infracțiunea prev. de art.87, alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.37, litera b din vechiul Cod penal și art.320/1 din vechiul Cod de procedură penală, în infracțiunea prev. de art.336, alin.1 din noul Cod penal, cu aplicarea art.396, alin.10 din noul Cod de procedură penală, prin urmare fără reținerea recidivei postexecutorii și cu reținerea disp. art.75, alin.2 din noul Cod penal, raportat la art.76 din noul Cod penal, privind circumstanțele atenuante judiciare, precum și cu aplicarea art.61 din Codul penal, privind amenda penală, în baza cărora să fie condamnat la pedeapsa amenzii penale, ținându-se seama inclusiv de împrejurările că este angajat și că are un minor în întreținere, iar, în subsidiar, aplicarea dispozițiilor art.80 din noul Cod penal, referitoare la renunțarea la aplicarea pedepsei.
În dovedire, a formulat, fiindu-i încuviințată, proba cu înscrisuri în circumstanțiere, depunând la dosar fotocopia certificatului de căsătorie ., nr._, eliberat de Primăria orașului Amara, județul Ialomița, la data de 23.VIII.2008, fotocopia certificatului de naștere ., nr._, eliberat de Primăria municipiului Slobozia, la data de 9.VI.2008, pe numele B. Filă-A., născut pe data de 6.VI.2008, adeverința nr.427/20.II.2014, eliberată de Școala gimnazială „G. V.”, Amara, cu privire la minorul B. Filă-A., raportul de anchetă socială nr.2.452/19.II.2014, întocmit de Primăria orașului Amara, județul Ialomița, fotocopia cărții de muncă ..P.S., nr._ a inculpatului, adeverința nr.12/7.I.2014, emisă de Consiliul local al municipiului Slobozia – Direcția de Administrare a Domeniului Public, în original, Sentința penală nr.1.994/22.X.2004 a Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița, din Dosarul nr.5285/2004, cu referatul privind data și modalitatea rămânerii definitive, respectiv prin nerecurare, la data de 26.X.2004.
Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și sentința penală apelată, atât din punct de vedere al motivelor de nelegalitate și de netemeinicie invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art.417, alin.2 din noul Cod de procedură penală, Curtea apreciază că apelul este fondat.
Astfel, în stabilirea legii penale mai favorabilă inculpatului, principiu reglementat de art.5 din noul Cod penal, intrat în vigoare pe data de 1.II.2014, Curtea constată că legea penală nouă prevede, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita admisă de lege, aceleași limite speciale de pedeapsă cuprinse între 1 an închisoare și 5 ani închisoare, ca și legea penală veche, însă, potrivit noilor dispoziții materiale, cu alternativa amenzii penale.
Totodată, în ceea ce privește pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.1.022/23.V.2002 a Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița, din Dosarul nr.1089/2002, executată în perioada 18.X.2001-26.X.2004, când a fost liberat condiționat, care a fost reținută ca prim termen al recidivei după executare, Curtea constată că, potrivit art.135, alin.1, litera a din vechiul Cod penal, termenul de reabilitare se compune din termenul de 4 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate, ceea ce înseamnă că, în acest caz, termenul de reabilitare este de 6 ani și 6 luni, în timp ce, potrivit art.166, alin.1, litera a din noul Cod penal, termenul de reabilitare este de 4 ani, astfel că inclusiv din acest punct de vedere legea penală nouă este mai favorabilă inculpatului. Ca atare, întrucât executarea pedepsei închisorii anterioară a început pe data de 18.X.2001, termenul de reabilitare s-a împlinit, potrivit noilor dispoziții materiale, pe data de 18.X.2010, înainte de comiterea noii fapte penale, pe data de 20.I.2013, așa încât nu mai poate fi reținută în sarcina inculpatului starea de recidivă după executare.
La alegerea sancțiunii și individualizarea judiciară a pedepsei închisorii, Curtea are în vedere, pe lângă limitele speciale ale pedepsei închisorii, astfel cum au fost reduse cu o treime, potrivit art.396, alin.10 din noul Cod de procedură penală, fostul art.320/1, alin.7 din vechiul Cod de procedură penală, cuprinse între 8 luni închisoare și 3 ani și 4 luni închisoare, criteriile generale prevăzute de art.74, alin.1 din noul Cod penal, și anume împrejurările de comitere a infracțiunii, respectiv inculpatul a condus autoturismul, aflat în proprietatea mamei sale, la ora 2,03, noaptea, când traficul rutier nu este atât de aglomerat, cu un nivel semnificativ de alcoolemie în sânge, pentru a efectua o vizită nocturnă la prietenii săi, persoana inculpatului, în vârstă de 33 de ani, are 8 clase, este căsătorit din anul 2008 și are în întreținere pe minorul B. Filă-A., născut pe data de 6.VI.2008, în prezent elev, a lucrat, în perioada 1996-2001 și începând cu data de 5.I.2005, ca muncitor necalificat, în cadrul Direcției Administrării Domeniului Public Slobozia, județul Ialomița, unde a avut un comportament corespunzător, după cum rezultă din fotocopia carnetului de muncă ..P.S., nr._ (filele 20-25 din dosarul de apel) și din caracterizarea din data de 8.XI.2013, întocmită de unitatea angajatoare (fila 25, dosar de fond), nu este cunoscut cu antecedente penale, întrucât s-a împlinit termenul de reabilitare cu privire la condamnarea anterioară, pentru o infracțiune de violență, a avut o atitudine procesuală sinceră.
Așadar, având în vedere toate aceste elemente reale și personale, care fac dovada că inculpatul este integrat social, însă fără a minimaliza fapta penală, comisă în scopul efectuării unei vizite nocturne la prieteni, Curtea apreciază că pedeapsa de 8 luni închisoare, reprezentând, de fapt, minimul special redus cu o treime, cu executare în regim de detenție, constituie o sancțiune justificată și proporțională cu gravitatea faptei penale.
Cât privește solicitarea apelantului-inculpat de a-i fi aplicată instituția renunțării la aplicarea pedepsei, prevăzută de art.80 și art.81 din noul Cod penal, Curtea are în vedere natura infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, cu o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, prin care se aduce atingere relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice, astfel că, deși inculpatul are un loc de muncă, un minor în întreținere, nu are antecedente penale și a manifestat o atitudine procesuală sinceră, nu se poate minimaliza într-atât gravitatea acestei fapte penale, prin aplicarea față de inculpat doar a unui avertisment, pe care Curtea nu-l consideră îndestulător pentru conștientizarea conduitei infracționale și a ușurinței cu care, aflat sub influența alcoolului, inculpatul a condus autoturismul, doar pentru ajunge la prietenii săi, unde să se distreze, în continuare.
Referitor la pedeapsa accesorie aplicată de instanța de fond, în baza dispozițiilor vechiului Cod penal, Curtea constată că, potrivit art.12 din Legea nr.187/2012, de punere în aplicare a noului Cod penal, pedeapsa accesorie se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege penală mai favorabilă, în raport cu infracțiunea comisă, care, în acest caz, este noul Cod penal. Ori, conform art.65, alin.1 din noul Cod penal, pedeapsa accesorie poate fi aplicată doar în situația în care drepturile au fost interzise ca pedeapsă accesorie. Cum nu se poate aplica o pedeapsă complementară în apelul declarat doar de inculpat, Curtea va înlătura pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64, alin.1, litera a, teza a II-a și litera b din vechiul Cod penal, aplicată de prima instanță.
În consecință, Curtea, în temeiul art.421, punctul 2, litera a din noul Cod de procedură penală, va admite apelul formulat de apelantul-inculpat B. N. împotriva Sentinței penale nr.922/23.XII.2013 a Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița, din Dosarul nr._, pe care o va desființa, în parte, și, rejudecând în fond,
în temeiul art.386, alin.1 din noul Cod de procedură penală, va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei penale reținută de instanța de fond în sarcina inculpatului B. N. din infracțiunea prevăzută de art.87, alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.37, alin.1, litera b din vechiul Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.336, alin.1 din noul Cod penal, cu aplicarea art.5 din noul Cod penal,
în temeiul art.336, alin.1 din noul Cod penal, cu aplicarea art.5 din noul Cod penal și art.396, alin.10 din noul Cod de procedură, va condamna pe inculpatul B. N. la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge,
în temeiul art.12 din Legea nr.187/2012, cu aplicarea art.65, alin.1 din noul Cod penal, va înlătura aplicarea pedepselor accesorii prevăzute de art.71, alin.1-art.64, alin.1, litera a, teza a II-a și litera b din vechiul Cod penal,
va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale,
în temeiul art.275, alin.3 din noul Cod de procedură penală, va constata că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta, iar suma de 50 lei, onorariul parțial al apărătorului din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.421, punctul 2, litera a din noul Cod de procedură penală, admite apelul formulat de apelantul-inculpat B. N. împotriva Sentinței penale nr.922/23.XII.2013 a Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița, din Dosarul nr._ .
Desființează, în parte, sentința penală și, rejudecând pe fond:
În temeiul art.386, alin.1 din noul Cod de procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei penale reținută de instanța de fond în sarcina inculpatului B. N. din infracțiunea prevăzută de art.87, alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.37, alin.1, litera b din vechiul Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.336, alin.1 din noul Cod penal, cu aplicarea art.5 din noul Cod penal.
În temeiul art.336, alin.1 din noul Cod penal, cu aplicarea art.5 din noul Cod penal și art.396, alin.10 din noul Cod de procedură, condamnă pe inculpatul B. N. la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
În temeiul art.12 din Legea nr.187/2012, cu aplicarea art.65, alin.1, noul Cod penal, înlătură aplicarea pedepselor accesorii prevăzute de art.71, alin.1-art.64, alin.1, litera a, teza a II-a și litera b din vechiul Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
În temeiul art.275, alin.3 din noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 50 lei, onorariul parțial al apărătorului din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24.II.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
V. B. D. P.
GREFIER,
L.-A. P.
Red. și dact.: jud. D.P.
Judecătoria Slobozia: Ș. N..
2 ex.
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 131/2014. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 149/2014.... → |
|---|








