Încetare de drept măsură preventivă. Art.241 NCPP. Decizia nr. 452/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 452/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 452/2015
Dosar nr._
(_ )
R O M Â N IA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI –SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.452/C
Ședința publică din data de 11 septembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. T.
GREFIER: O. C. B.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. N..
Pe rol, soluționarea contestației formulată de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii din data de 02.09.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr._ *.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul-inculpat M. I., personal, aflat sub control judiciar și asistat de apărător ales, avocat Ț. O..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
În temeiul dispozițiilor art.420 alin.11 rap. la art.372 alin.1 Cod procedură penală, Curtea procedează la verificarea identității intimatului-inculpat M. I., copia cărții de identitate a acestuia fiind atașată la dosar (fila 13).
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra contestației cu care a fost sesizată.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, precizează că motivele contestației vizează netemeinicia încheierii pronunțate la data de 02.09.2015 de Tribunalul București, încheiere prin care s-a dispus încetarea obligației de a nu depăși limita teritorială a țării decât cu încuviințarea prealabilă a instanței.
Prima instanță a dispus această soluție raportat la starea de sănătate a inculpatului constatând că dreptul de acces la serviciile medicale, oferă acestuia și un drept de opțiune pentru a-si alege instituția medicală.
Apreciază că în mod neîntemeiat instanța de fond a dispus această soluție, întrucât în continuare subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii controlului judiciar, care impune menținerea măsurii preventive cu ansamblul de obligații stabilite inițial, în condițiile în care inculpatul este judecat pentru comiterea unor două infracțiuni de tâlhărie într-un dosar în care au fost trimiși în judecată nu mai puțin de 25 de inculpați, cauza fiind complexă, fiind în rejudecare.
De asemenea, consideră că măsura este necesară și proporțională și nu se poate face abstracție de gravitatea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată, dar și față de împrejurarea că există riscul ca inculpatul să se sustragă de la judecată, în condițiile în care în cursul urmăririi penale, s-a propus arestarea preventivă în lipsă, în condițiile în care fiind citat de mai multe ori, acesta nu s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală.
Totodată, relevă faptul că, după dispunerea măsurii controlului judiciar, prin adresa organului însărcinat cu supravegherea inculpatului, înregistrată pe rolul instanței în data de 19.05.2015, s-a adus la cunoștința instanței de judecată împrejurarea că începând cu data de 12.03.2015, inculpatul nu s-a mai prezentat la întrevederile stabilite la sediul postului de Poliție Chitila, conform graficului de supraveghere, iar în urma verificărilor efectuate de către ofițerul desemnat cu supravegherea, se reține că în perioada 18.05._15, inculpatul a fost chiar internat în spitalul de urgență, secția I chirurgie, iar după ce acesta a fost externat, nu s-a mai prezentat în fața organului de Poliție. Fiind întrebat referitor la aspectele semnalate de organul însărcinat cu supravegherea sa, în cadrul ședinței de judecată din data de 26 mai 2015, inculpatul a precizat că s-a aflat în convalescență ca urmare a extirpării unei tumori, astfel că a convenit cu lucrătorul de poliție să se prezinte la postul de poliție după însănătoșire. Prin urmare, s-a constatat că inculpatul a avut și și-a exercitat acest drept de acces la instituțiile de sănătate din țară. Prin urmare, la termenul de 09.06.2015, în raport cu răspunsul adresei emise de Poliția orașului Chitila cu privire la inculpatul M. I., instanța de judecată a apreciat că există o culpă în ceea ce privește pe acesta, și a atras atenția asupra faptului că se impune pe viitor, ca în situația în care va interveni o imposibilitate similară de deplasare, să anunțe nu doar instanța de judecată ci și organul de poliție desemnat cu supravegherea, iar în cazul încălcării acestei obligații, inculpatul cunoaște consecințele.
Prin urmare, menținerea setului de obligații în sarcina inculpatului, prin prisma măsurii preventive a controlului judiciar este menită să asigure în continuare buna desfășurare a procesului penal în prezenta cauză.
Cu privire la înscrisurile medicale și boala de care suferă inculpatul, nu rezultă că există o urgență în efectuarea unor investigații care nu se pot efectua în condiții optime în România, ci în străinătate. De asemenea, inculpatul nu a prezentat instanței dovada programării pentru un control în afara țării și nu poate preciza locația exactă a unității sanitare din străinătate pentru a putea convinge organele judiciare cu privire la cele susținute în fața instanței.
Față de aceste considerente, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii contestate, și rejudecând solicita să fie respinsă ca neîntemeiată cererea inculpatului M. I., care a fost formulată în fața primei instanțe.
Apărătorul ales al intimatului-inculpat M. I., având cuvântul, solicită respingerea contestației formulată de Ministerul Public și să se mențină încheierea pronunțată de judecătorul fondului, având în vedere analiza corectă a mai multor elemente.
Reprezentantul Ministerului Public a susținut, că în momentul începerii urmăririi penale în cauză, a fost formulată o propunere de arestare în ceea ce îl privește pe inculpatul M., formulată de P..
Apărarea susține că la momentul respectiv nu a existat nicio citație, inculpatul nu avea nici un fel de calitate. A existat un mandat de aducere emis de către procuror, pentru organele de urmărire penală, în momentul când a fost efectuată percheziția, acasă la inculpat. Acel mandat de aducere nu a putut fi pus în executare, deoarece inculpatul nu a fost găsit acasă. Ulterior, s-a formulat propunere de arestare pentru mai multe persoane în cauză, printre care s-a numărat și inculpatul, propunerea de arestare fiind formulată în lipsă.
Tribunalul București - Secția I Penală a dispus în mod corect disjungerea cauzei în ceea ce îl privește pe acest inculpat și a dispus citarea acestuia, care s-a prezentat în fața instanței de fond. În acest context, a fost admisă propunerea Parchetului, iar inculpatul încarcerat în aceeași zi. Inculpatul a stat în stare de arest preventiv timp de 3 ani și jumătate.
În timpul perioadei de arest preventiv a inculpatului, în sistemul penitenciar din România, s-a descoperit că acesta are o tumoare malignă pe unul dintre plămâni. De la acel moment, acest inculpat a stat mai mult în spitalele penitenciar, fiind dus la analize săptămânal, în spitalele civile de specialitate oncologie pulmonară.
În momentul eliberării inculpatului din penitenciar și a înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, inculpatul s-a tratat, suferind și o intervenție chirurgicală la Spitalul de Urgență Floreasca, de extirpare a tumorii respective, în acest sens fiind depuse acte medicale la dosar.
Ulterior momentului despre care a făcut vorbire reprezentantul Ministerului Public, că inculpatul nu a s-a prezentat ca urmare a acestei intervenții medicale, inculpatul s-a dus la control și i s-a spus că tumoarea respectivă a recidivat. În acest context, inculpatul a solicitat modificarea controlului judiciar, respectiv eliminarea obligației de a nu părăsii teritoriul Românie fără încuviințarea instanței de judecată, pentru a i se permite deplasarea în vederea consultării altor medicii din afara țării.
La solicitarea instanței, apărătorul ales al inculpatului arată că inculpatul dorește să se deplaseze în Austria, pentru a fi examinat de medicii din Viena, dar momentan nu are nici un fel de programare făcută. În cazul în care inculpatul ar fi avut o programare, ar fi cerut instanței permisiunea părăsirii teritoriului țării pentru o anumită perioadă de timp.
Consideră că hotărârea instanței de judecată este corectă, apreciind că probează exact cele susținute de apărare, astfel că solicită menținerea hotărârii de fond.
Curtea susține că, din practica judiciară, organele judiciare sunt destul de clemente în astfel de situații, iar cererile de încuviințare a părăsirii teritoriului țării, se admit într-un procent destul de mare, dar toate aceste cereri sunt motivate și susținute de o programare care se poate face fără a fi prezentă persoana respectivă la unitatea spitalicească, pentru o anumită perioadă.
Apărătorul ales al intimatului-inculpat M. I., având în vedere cele la care a făcut referire instanță, solicită a se observa datele actelor, momentul formulării cererii, momentul pronunțării instanței de judecată și momentul la care i s-a descoperit această recidivă. Din acest punct de vedere, inculpatul nu a avut cum să facă vreun demers în acest sens.
Intimatul-inculpat M. I., personal, în ultimul cuvânt, precizează că dorește să i se dea o șansă la viață și că este de acord cu susținerile apărătorului său.
Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 02.09.2015 pronunțată în dosarul nr._ *, Tribunalul București - Secția I Penală a admis, în baza art.215 al.8, 9 Cod pr.penală, cererea inculpatului M. I.(fiul lui L., născut la data de 11.02.1991 în localitatea B., jud. I., domiciliat în Chitila, ..17, jud. I., posesor al C.I. . nr._, CNP_) de încetare a obligației de a nu depăși limita teritorială a țării dispusă prin încheierea de ședință din data de 10.04.2014 a acestui tribunal, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr.179/C/24.04.2014 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că la data de 01.09.2014 a fost depusă la dosarul cauzei cererea formulată de inculpatul M. I., de modificare a obligațiilor impuse de instanță în cadrul măsurii controlului judiciar în sensul încetării obligației de a nu părăsi limita teritorială a României motivat de faptul că are o stare de sănătate precară, fiind diagnosticat cu o tumoră pulmonară ce a fost rezecată însă, ulterior, a reapărut manifestându-se clinic în data de 20.08.2015, motiv pentru care a fost supus unor investigații medicale, recomandându-se efectuarea unei evaluări de specialitate chirurgie toracică/pneumologie. De asemenea, petentul inculpat a relevat faptul că dorește efectuarea acestei investigații medicale în Austria.
În susținerea cererii formulate, petentul inculpat a atașat cererii formulate următoarele înscrisuri: scrisoarea medicală eliberată la data de 20.08.2015 de medicul rezident V. S. din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București, biletul de analize datând din data de 20.08.2015 eliberat de Spitalul Clinic de Urgență București, Floreasca, buletinul de examen radiologic datând din data de 20.08.2015 eliberat de Spitalul Clinic de Urgență București, Floreasca și buletinul de examen histopatologic eliberat la data de 19.03.2015 de Spitalul Clinic de Urgență București, Floreasca.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului s-a reținut că prin încheierea din data de 15.02.2011, Tribunalul București Secția I Penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. I. pe o perioadă de 30 de zile de la data punerii în executare, fiind încarcerat la data de 18.02.2011. Măsura preventivă a fost prelungite și ulterior menținută succesiv de instanța de judecată.
Prin sentința penală nr.1088/F/20.12.2012 a Tribunalului București - Secția I Penală s-a dispus în baza art.350 alin.1 Cod pr.penală menținerea măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul M. I..
Prin decizia penală nr.86/A/14.02.2014 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală, în baza art.424 alin.2 Cod pr.penală rap. la art.399 Cod pr.penală a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului M. I..
Prin decizia penală nr. 179/C/24.04.2014 a Curții de Apel - Secția a II-a Penală s-a admis contestația formulată de inculpații M. I. și M. C. împotriva încheierii de ședință din data de 10.04.2014 a Tribunalului București – Secția I-a penală, s-a desființat în parte încheierea susmenționată și în rejudecare a fost înlocuită măsura arestării preventive a inculpatilor M. I. și M. C. cu măsura controlului judiciar. În baza art.215 alin.1 și alin.2 Cod pr.penală s-a dispus, ca pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații să respecte următoarele obligații: să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată instanța de judecată Tribunalul București, cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte, conform programului de supraveghere, la organul de poliție în a cărei rază locuiește ori de câte ori este chemat; să nu depășească limita teritorială – România decât cu încuviințarea prealabilă a instanței; să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere; să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale cu ceilalți inculpați, martorii cauzei; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. În baza art.215 alin.3 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a dispozițiilor stabilite, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.
Măsura controlului judiciar este, cu excepția măsurii reținerii, cea mai puțin intruzivă în drepturile persoanei, dintre măsurile preventive. Ea presupune restricții în dreptul la liberă circulație al persoanei vizate, atrăgând astfel incidența în cauză a dispozițiilor art.2 din Protocolul adițional nr.4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale potrivit căruia
„1. Oricine se găsește în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber și să-și aleagă în mod liber reședința sa. 2. Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa.
3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
4. Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. ”
Potrivit jurisprudenței instanței de la Strasbourg orice ingerință în exercitarea dreptului la liberă circulație încalcă art.2 din Protocolul nr.4, cu excepția cazului în care este „în conformitate cu legea“, urmărește unul dintre scopurile legitime prevăzute de art.2 par.3 și 4 din Protocolul nr.4 și este, în plus, necesară într-o societate democratică pentru a atinge scopul sau scopurile în discuție (vezi Fedorov și Fedorova împotriva Rusiei, nr. 31.008/02, § 36, 13 octombrie 2005 și I. împotriva Ucrainei, nr. 15.007/02, § 86, 7 decembrie 2006). Curtea reiterează că nu este o chestiune discutabilă în sine faptul că statul poate aplica diferite măsuri preventive ce limitează libertatea unui acuzat pentru a asigura realizarea eficientă a unei cercetări penale, în măsura în care o astfel de măsură - și în special durata sa - este proporțională cu scopurile urmărite [vezi, mutatis mutandis, N. împotriva Ungariei (dec.), nr.6.437/02, 6 iulie 2004, Fedorov și Fedorova, menționată mai sus, § 41 și P. împotriva României, nr. 71.649/01, § 47, 27 iunie 2006].
Inculpatului M. I. i se impută faptul că, la data de 17.09.2010, împreună cu inculpații Lider B., M. Sigismund, Lider A. C. T., M. Achil, M. Ș., M. C., M. A. B., M. Norvegia și M. R., și-a însușit bunurile, utilizând violențe și amenințări față de A. L. C. și față de C. H. S., determinându-i pe aceștia să renunțe la contravaloarea mărfii, prejudiciul fiind, astfel, de 123.480, 45 euro iar la data de 02.10.2009, împreună cu un bărbat rămas neidentificat, și-a însușit bunurile livrate, utilizând amenințări față de S. D., determinându-l să renunțe la contravaloarea mărfii
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța de fond a reținut că în acest moment procesual există indicii de natură să convingă un observator obiectiv cu privire la suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunile imputate, infracțiuni cu un grad de pericol social concret ridicat, îndreptate în principal împotriva patrimoniului (ca valoare socială ocrotită penalmente), părțile civile invocând producerea unor prejudicii de amploare.
De asemenea s-a constatat faptul că în prezenta cauză cercetarea judecătorească este de amploare, până la acest moment procedându-se la audierea inculpaților care au dorit să dea declarații în cauză și a persoanelor vătămate A. L. C., S. P., B. V. A., El Dimirdash Mohamed Mahmoud, D. V., B. M., H. A., S. D., S. O., M. G., Ț. A. și M. C., urmând a fi audiate persoanele vătămate și martorii deja încuviințați, care în primul ciclu procesual au fost audiați prin intermediul mijloacelor audio-video, fără a fi prezenți fizic în sala de judecată, aceștia invocând starea de temere față de inculpați.
De asemenea instanța a constatat faptul că măsura preventivă a controlului judiciar este în continuare necesară pentru atingerea scopului prevăzut de art.202 al.1 Cod pr.penală, fiind proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului. Pe de altă parte instanța a relevat faptul că în atingerea scopului măsurilor preventive trebuie avut în vedere gradul de coerciție cel mai redus, impunându-se analiza suficienței măsurii dispuse în forma actuală sau reducerea controlului exercitat de organele judiciare cu privire la conduita inculpaților.
Potrivit art.2 paragraful 3 din Protocolul nr.4 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dreptul la liberă circulație nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Analizând îndeplinirea condițiilor menționate în cauza dedusă judecății, instanța a constatat faptul că obligația de a nu părăsi teritoriul țării este prevăzută de art.215 alin. (2) Cod pr.penală, normă procesual penală ce îndeplinește condițiile de accesibilitate și previzibilitate, ingerință ce urmărește un scop legitim, respectiv buna desfășurare a instrucției penale, necesară menținerii ordinii publice și prevenirii faptelor penale.
În ceea ce privește condiția de a fi o măsură necesară într-o societate democratică instanța a constatat faptul că, potrivit jurisprudenței instanței de la Strasbourg, această condiție se consideră a fi îndeplinită în situația în care ingerința corespunde unei nevoi sociale imperioase, fiind proporțională cu scopul legitim urmărit.
În analiza acestei ultime condiții, un element esențial îl constituie durata măsurii, în prezenta cauză constatându-se faptul că în cazul inculpatului M. I. obligația a fost impusă în data de 24.04.2014. Totodată, s-a constatat faptul că inculpatul s-a prezentat la fiecare termen de judecată neexistând date că ar intenționa a se sustrage judecății în cauză. În plus, s-a constatat faptul că inculpatul M. I. are o stare de sănătate precară, fiind diagnosticat ca având o formațiune tumorală pulmonară, stare medicală ce presupune efectuarea unei evaluări de specialitate chirurgie toracică/pneumologie.
Dreptul la sănătate reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ale omului, fiind unul natural, pe care fiecare persoană poate să și-l exercite, inalienabil și imuabil. Analizând definiția conceptului de sănătate, dată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca stare de bine fizic, psihic și social, se observă că acest drept este unul complex care cuprinde la rândul său aspecte precum dreptul la viață, la un standard de trai adecvat, la acces la îngrijiri de sănătate și la alți determinanți majori ai sănătății. În ceea ce privește accesul la îngrijiri de sănătate persoana în cauză beneficiază de un drept de opțiune cu privire la prestatorul de servicii medicale, opțiune întemeiată pe o estimare subiectivă a performanței sistemului de sănătate, dreptul său neputând fi cenzurat decât în condițiile existenței unui interes conflictual superior, premisă ce nu se regăsește, față de considerentele expuse anterior, în prezenta cauză.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei dispuneri a încetării obligației de a nu depăși limita teritorială a țării decât cu încuviințarea prealabilă a instanței.
În dezvoltarea motivelor de apel depuse în scris la dosar se arată, în esență, că în cauză nu sunt întrunite condițiile impuse de lege pentru a se dispune încetarea uneia dintre obligațiile impuse în cadrul controlului judiciar – depășirea limitelor teritoriale ale țării cu încuviințarea instanței.
Astfel se arată că inculpatul nu a făcut dovada unor motive temeinice pentru a justifica ridicarea acestei obligații, în speță subzistând temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar în ansamblul obligațiilor stabilite inițial, făcându-se referire în principal la natura și gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului (comiterea în concurs a două infracțiuni de tâlhărie calificată) cu atât mai mult cu cât dosarul se află în cel de-al doilea ciclu procesual, în plină cercetare judecătorească, dar și la amploarea activității infracționale pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, modalitatea concretă în care a acționat, scopul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie fiind acela de a dobândi, prin mijloace ilegale diverse bunuri, prejudiciul deosebit reclamat de persoanele vătămate, menținerea obligației de a nu părăsi teritoriul României fiind necesară și pentru a preveni riscul sustragerii inculpatului de la judecată cu atât mai mult cu cât inculpatul a fost condamnat în primă instanță la 15 ani închisoare și chiar dacă respectiva hotărâre a fost desființată, riscul sustragerii poate căpăta noi valențe.
Mai mult, se arată că ridicarea obligației de a nu părăsi țara este inoportună întrucât inculpatul s-a sustras urmăririi penale, fiind arestat în lipsă pe temeiul prev.de art.148 alin.1 lit.a și f din vechiul Cod pr.penală.
Privitor la înscrisurile medicale invocate de către inculpat în apărare se arată că aceste înscrisuri nu atestă împrejurarea că există o urgență în efectuarea unor anumite investigații, care nu se pot efectua în condiții optime în România ci doar în străinătate, că inculpatul nu a prezentat instanței dovada programării pentru efectuarea unui control medical în afara țării și nu a precizat locația exactă a unității sanitare din străinătate, pentru a putea forma convingerea cu privire la realitatea celor susținut și nici nu a făcut dovada existenței unor resurse financiare necesare tratamentului respectiv.
Totodată, se arată că înscrisurile medicale depuse la dosar nu poate semnătura vreunui medic, neputând face dovada mențiunilor inserate în cadrul acestora.
În raport de cele arătate, Ministerul Public solicită instanței de control judiciar să constate că inculpatul nu a dovedit împrejurări deosebite care să justifice modificarea obligațiilor impuse de instanță în cadrul măsurii preventive a controlului judiciar astfel că nu se impune încetarea obligației de a nu părăsi teritoriul țării fără încuviințarea instanței de judecată.
Contestația este fondată.
Curtea reține că inculpatul a justificat cererea de încetare a obligației de a nu părăsi țara prin motive medicale, respectiv o afecțiune medicală gravă ce ar impune efectuarea unor controale medicale în străinătate.
Însă, inculpatul nu a arătat, nici măcar generic, unde anume dorește să efectueze acest consult, perioada, țara, sau orice alt element care util pentru individualizarea scopului comunicat.
Încetarea obligației de a nu părăsi țara în aceste condiții nu este din punctul de vedere al Curții justificată legal, în condițiile în care faptele de care inculpatul este acuzat sunt de o gravitate sporită. În plus, durata mai îndelungată, însă nu excesivă, a acestei obligații se justifică prin complexitatea ridicată a cauzei și amploarea probatoriului, caracteristic ce au atras, regretabil, și reluarea ciclului procesual al fondului.
Reține instanța că scopul urmărit de inculpat poate fi satisfăcut și prin măsuri mai flexibile și mai adaptate scopului procesului penal, respectiv permisiunea de a părăsi teritoriul țării, în măsura în care, evident, inculpatul poate indica date concrete cu privire la un eventual control medical în străinătate.
Pentru aceste motive, va admite contestația Parchetului și pe fond va respinge cererea inculpatului de încetare a obligației de a nu părăsi țara.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii din data de 02.09.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală în dosarul nr._ *.
Desființează încheierea atacată și pe fond, respinge cererea inculpatului M. I. de încetare a obligației de a nu depăși limita teritorială a țării.
Cheltuielile judiciare în contestație rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 septembrie 2015.
PREȘEDINTE,
A. T.
GREFIER,
O. C. B.
Red.A.T./Th.red.C.V.M.-ex.2/30.09.2015
Tribunalul București S I pen – judecător J. C.
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1088/2015.... | Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 1108/2015. Curtea de... → |
|---|
