Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 2004/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 2004/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 2004/2013

Dosar penal nr._

(Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 2004/R

Ședința publică din data de 30.10.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: P. DUMITRIȚA

JUDECĂTOR: B. L.

JUDECĂTOR: M. D. G.

Grefier: C. G.

Ministerului Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat de procuror A. C..

Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și inculpații T. I., T. V. și I. D. împotriva sentinței penale nr. 63/28.01.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 09.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a amânat pronunțarea la data de 23.10.2013 și 30.10.2013, pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 63/28.01.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în rejudecare pe fond, după casarea cu trimitere, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare:

- în ceea ce îl privește pe inculpatul T. A. R.: din infracțiunile prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 2481 C. pen., art. 292 C. pen. și art. 31 alin. 2 C. pen. rap. la art. 292 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal în infracțiunile prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. laart. 248 C.pen. și art. 2481 C. pen., art. 292 C. pen. și art. 31 alin. 2 C. pen. rap. la art. 292 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal și

- în ceea ce îi privește pe inculpații R. G., T. V., I. D. și T. I.: din infracțiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 2481 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. laart. 248C.pen. și art. 2481 C. pen.

1. În baza art. 11 pct. 2 lit.b Cod procedură penală rap. la art. 10 alin.1 lit. g Cod procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal pornit față de inculpatul T. A. R. [fiul lui A. și E., născut la data de 07.04.1949 în ., cu domiciliul în București, .. 124, ., CNP:_], sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, prev. și ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art.248 C.pen. și art. 2481 C. pen., fals în declarații, prev. și ped. de art. 292 C. pen. și fals în declarații în forma participației improprii, prev. și ped. de art. 31 alin. 2 C. pen. rap. la art. 292 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, ca efect al decesului inculpatului.

2. În baza art. 11 pct. 2 lit.b Cod procedură penală rap. la art. 10 alin.1 lit. g Cod procedură penală, fost încetat procesul penal pornit față de inculpatul R. G. [fiul lui T. și P., născut la data de 15.08.1953 în localitatea Brănești, județul I., cu domiciliul în București Slt. P. nr. 5, ., ., sector 5, posesor CI . nr._, de profesie jurist], sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, prev. și ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art.248 C.pen. și art. 2481 C. pen., ca efect al decesului inculpatului.

3. În baza art. 13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C.p. și art.248 ind.1 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin.1 lit.a Cod penal rap. la art.76 Cod penal, a fost condamnat inculpatul T. V. [fiul lui C. și A., născut la data de 14.02.1955 în Corbeni, jud. Argeș, cu domiciliul în București, .. 14, ., CNP:_], la pedeapsa de 1 (un) an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 alin.1 – art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

În baza art.81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani și 3 luni, termen de încercare stabilit potrivit art.82 Cod penal.

În baza art. 71 alin.5 C.p., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare indicat mai sus.

În baza art.359 C.pr.pen., s-a atras atenția inculpatului T. V. asupra dispozițiilor art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare stabilit de instanță.

4. În baza art. 13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C.p. și art.248 ind.1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit.a Cod penal rap. la art.76 Cod penal, a fost condamnat inculpatul I. D. [fiul lui S. și E., născut la data de 09.03.1946 în Colibași, județul G., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2, posesor al BI . nr._, de profesie jurist, angajat la S. R. de Informații în funcția de consilier al adjunctului directorului], la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 alin.1 – art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

În baza art.81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani, termen de încercare stabilit potrivit art.82 Cod penal.

În baza art. 71 alin.5 C.p., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare indicat mai sus.

În baza art.359 C.pr.pen., s-a atras atenția inculpatului I. D. asupra dispozițiilor art.83 C.pen., privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare stabilit de instanță.

5. În baza art. 13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C.p. și art.248 ind.1 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin.1 lit.a Cod penal rap. la art.76 Cod penal, a fost condamnat inculpatul T. I. [fiul lui G. și R., născut la data de 16.04.1955 în ., cu domiciliul în București, ., ., posesor CI . nr._], la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 alin.1 – art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

În baza art.81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani, termen de încercare stabilit potrivit art.82 Cod penal.

În baza art. 71 alin.5 C.p., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare indicat mai sus.

În baza art.359 C.pr.pen., s-a atras atenția inculpatului T. I., asupra dispozițiilor art.83 C.pen., privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare stabilit de instanță.

În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală, s-a luat act de împrejurarea că partea vătămată S. R. de Informații cu sediu in sector 1, București, . nu s-a constituit parte civilă în cauza de față.

În baza art.348 rap. la art.170 Cod procedură penală, s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 007/2005 încheiat între S.R.I. și inculpatul T. A. R. și restabilirea situației anterioare, respectiv: reintrarea imobilului în patrimoniul părții vătămate Serviciului R. de Informații și restituirea sumei de 162.354,039 RON către moștenitorii inculpatului T. A. R..

În baza art.357 alin.2 lit.c Cod procedură penală rap. la art. 163 și urm. Cod procedură penală, a fost menținută măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanța din data de 04 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. asupra imobilului situat în București, .. 124, apt. 5, ., sector 2.

În baza art. 348 Cod procedură penală, s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate aflate la dosarul cauzei, respectiv declarație pe propria răspundere ale inculpatului T. R. A. și T. S..

În baza art. 191 alin.2 și 3 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații T. V., I. D. și T. I. la plata sumei de câte 1.300 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul T. V. - în calitate de șef al Direcției Logistice din cadrul Serviciului R. de Informații, în perioada septembrie 2004 – martie 2005, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, încălcând actele normative în materia închirierii și vânzării locuințelor de serviciu aflate în patrimoniul Serviciului R. de Informații, cu prilejul închirierii și, ulterior, vânzării în regim subvenționat a imobilului din București, .. 124, ., directorului Serviciului R. de Informații – T. R. A., cauzând un prejudiciu instituției de peste 2 miliarde lei (ROL) și, totodată, un avantaj patrimonial cumpărătorului, prin valoarea ridicată de piață a imobilului.

Împrejurările legate de închirierea apartamentului rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, precum și din declarațiile inculpaților T. V. și T. I..

Instanța fondului a constatat că prin Hotărârea de Guvern nr.1304/19.08.2004, s-a dispus trecerea unor imobile din domeniul privat al statului și administrarea R.A-A.P.P.S. în domeniul public al statului și în administrarea SRI. În anexa care face parte din hotărâre, sunt prezentate patru apartamente preluate de SRI în administrare, respectiv, apartamentele cu nr. 3, 5, 9, 15 situate în imobilul din .. 124 A, sector 2, București.

Protocolul de predare – preluare a celor patru apartamente înregistrat la S.R.I. sub nr. S/_/01.09.2004, s-a încheiat între R.A-A.P.P.S, în calitate de predător, și S.R.I, reprezentat prin col. V. T. – șeful U.M 0461 București și mr. P. M. – contabilul șef, în calitate de primitor, iar apartamentul nr. 5 a intrat în administrarea SRI la valoarea de inventar de 3._ lei ROL.

La aceeași dată, aceea a încheierii protocolului de predare – primire (01.09.2004) a fost încheiat și contractul de închiriere între U.M. 0461 București, reprezentată prin șeful unității - inculpatul T. V. - și T. A. R. – director al SRI la momentul respectiv, privind imobilul din București, .. 124, ., un apartament compus din șase camere în suprafață de 121,75 mp, dependințe în suprafață de 65,5 mp, boxa nr. 5 – 7,8 mp, terasă acoperită de 19,3 mp, logie 9,45 mp. În cuprinsul contractului (filele 141-142 vol.1 dosar u.p.) s-a precizat că închirierea vizează o „suprafață cu destinația de locuință de serviciu”iar locuința, în suprafață totală de 223,8 mp, care făcea obiectul închirierii era folosită de chiriaș și familia sa compusă din doi membri: T. A. R. și T. S., termenul de închiriere fiind de trei ani, de la 01.09.2004 la data de 01.09.2007, chiria lunară stabilită fiind în cuantum de 1.093.216 lei ROL.

Înainte de momentul închirierii din data de 01.09.2004, același apartament a fost folosit tot de T. A. R., însă ca și locuință de protocol, în baza contractului nr. 44.99A.2002/06.06.2002 încheiat de acesta din urmă cu Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (filele 126-129 vol.2 dosar u.p.).

Întrucât din adresa RA-APPS nr. 3234/23.05.2002 aflată la fila nr. 143 vol.2 dosar u.p. reiese că atribuirea apartamentului din București, .. 124, . către T. A. R. s-a făcut cu titlu de „locuință de protocol”, instanța nu poate reține apărarea inculpatului în sensul că în măsura în care pentru acest apartament era deja încheiat un contract de închiriere la momentul preluării imobilului de către SRI încheierea unui nou contract de închiriere pentru același apartament și cu aceeași persoană a intervenit ca un lucru firesc și că ar fi fost vorba de o locuință de serviciu și nu una de protocol.

Cu privire la natura juridică a apartamentului închiriat inculpatului T. A. R. și la condițiile în care acesta putea fi închiriat, instanța fondului a reținut că prin HG nr. 1304/19.08.2004 s-a dispus trecerea acestui apartament din domeniul privat în cel public al statului român, astfel încât acesta urma regimul juridic prevăzut de art. 14 din Legea 213/1998, conform căruia închirierea unui bun proprietate publică a statului nu se putea face decât cu prealabila aprobare a Guvernului României, aprobare dispusă prin hotărâre de guvern. Astfel, prin această trecere a apartamentului în administrarea SRI nu s-a modificat natura juridică a imobilului în sensul transformării acestuia într-o locuință de serviciu.

Deasemenea, Ordinul Directorului SRI nr. S / 839 din 08.05.2002 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind organizarea și administrarea fondului imobiliar al SRI, prevedea expres cum se efectuează repartizarea locuințelor de serviciu pe beneficiari: repartizarea locuințelor de serviciu se făcea de către o comisie numită prin ordin de zi pe unitate, care trebuia să solicite de la persoanele potențial beneficiare explicații scrise și să efectueze anchete sociale care să justifice repartizarea unei locuințe de serviciu. Potrivit acestui ordin, locuințelor de serviciu în folosința personalului se făcea cu respectarea unei ordini clare de prioritate, inculpatul T. A. R. neînscriindu-se în ierarhia priorităților precizate în acest ordin.

C. normativ aplicabil în cauză impunea și interdicții cu privire la repartizarea unei locuințe de serviciu către un salariat, cea mai importantă dintre ele fiind aceea că o locuință de serviciu nu poate fi repartizată unui salariat care, el sau familia lui, a deținut sau deține o locuință proprietate personală.

Față de toate aceste considerente, instanța de fond a apreciat că, la încheierea contractului de închiriere din 01.09.2004 nu s-au respectat actele normative sus menționate privind închirierea locuințelor de serviciu. Astfel, apartamentul vizat prin respectivul contract de închiriere (situat în București, .. 124 A, .) făcea parte din bunurile proprietate publică a statului și trebuia să fie încadrat în categoria locuințelor de serviciu și trecut în domeniul privat al statului și numai după parcurgerea acestor proceduri ar fi putut fi închiriat, cu respectarea prevederilor legii și a instrucțiunilor proprii ale SRI. Deasemenea, inculpatul T. A. R. nu a formulat cerere de închiriere și nu a adus dovezi privind situația lui locativă, în condițiile în care acesta deținea un apartament cu patru camere în orașul R., județul N., instanța reținând totodată că nu s-au constituit comisiile pentru a urma procedura de atribuire a locuințelor de serviciu.

Aceste aspecte se coroborează și cu declarațiile inculpatului T. I. care a descris, în faza de urmărire penală, procedura care a fost urmată în cazul acestei închirieri, precizând că din ordinul inculpatului T. V. a întocmit contractul de închiriere, precum și un raport la nivelul unității privind necesitatea închirierii acelui imobil.

Tototdată, în ceea ce privește vânzarea apartamentului situat în București, .. 124, ., instanța fondului a reținut, în fapt, că inculpații I. D. și T. I. - în calitate de membri ai comisiei desemnată să verifice și să analizeze solicitarea inculpatului T. A. R. privind cumpărarea locuinței de serviciu, nu și-au îndeplinit sarcinile ce le reveneau în cadrul acestei comisii, contribuind astfel la cauzarea unui prejudiciu de peste 2 miliarde lei (ROL) lei instituției și creând un avantaj patrimonial cumpărătorului.

Contractul de vânzare–cumpărare cu plata în rate nr. 007/_ a fost încheiat la data de 17.03.2005, între S. R. de Informații – UM 0461 București, reprezentată de inculpatul T. V., șef unitate și P. M., contabil șef, în calitate de vânzători și inculpatul T. A. R., în calitate de cumpărător. Prețul de vânzare prevăzut în contract a fost de 1._ lei ROL (44.477 euro), din care la data încheierii contractului T. A. R. a plătit în avans suma de_ lei (OP nr. 1/17.03.2005), diferența de_ lei urmând a fi achitată în rate lunare timp de 120 luni, cu o dobândă de 8% pe an.

Legea aplicabilă în domeniu la data încheierii acestui contract de vânzare – cumpărare era Legea nr. 562, privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, adoptată la data de 7 decembrie 2004 și publicată în Monitorul Oficial nr. 1169/09.12.2004. Potrivit articolului 9 din Lege, în termen de 30 de zile de la . acesteia Guvernul va emite norme metodologice de aplicare a prevederilor legii, pentru fiecare instituție publică din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.

La data de 14.12.2004, s-a adoptat Hotărârea de Guvern nr. 2336 pentru aplicarea de către SRI a prevederilor Legii nr. 562/2004, hotărâre publicată în Monitorul Oficial nr. 2 din 03.01.2005. Prin această hotărâre s-a aprobat trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a locuințelor de serviciu aflate în administrarea SRI, iar în art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 2336/2004 se precizează ca în termen de 30 de zile de la . hotărârii, SRI să întreprindă măsurile necesare pentru înscrierea, potrivit legii, a dreptului de proprietate privată a statului asupra locuințelor.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 2336/14.12.2004, s-au aprobat și Normele Metodologice privind vânzarea unor locuințe de serviciu aflate în administrarea SRI, precizându-se că directorul SRI va aproba prin ordin instrucțiuni de aplicare a acestor norme metodologice (art. 10).

La data de 30.12.2004 s-a emis Ordinul Directorului SRI nr. S/1011 pentru aprobarea instrucțiunilor privind procedura vânzării unor locuințe de serviciu aflate în administrarea SRI, instanța constatând totodată că emiterea acestui ordin a intervenit înainte de . HG nr. 2336/2004, deși ordinul invocă această hotărâre. Astfel, Hotărârea Guvernului nr.2336/14.12.2004 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 2/03.01.2005, iar Ordinul Directorului SRI S/1011 din 30.12.2004 pentru aprobarea instrucțiunilor privind procedura vânzării unor locuințe de serviciu aflate în administrarea SRI a fost emis înainte de . HG nr. 2336/2004 în cuprinsul căreia se preciza ca directorul SRI să aprobe prin ordin, instrucțiuni de aplicare a normelor metodologice privind vânzarea unor locuințe de serviciu aflate în administrarea SRI.

Actele normative sus-menționate (Legea nr. 562/2004, H.G. nr.2336/2004, Normele Metodologice, Ordinul S.R.I. nr. S/1011/2004), prevedeau că poate cumpăra o singură locuință de serviciu titularul contractului de închiriere dacă o deține în baza unui contract valabil încheiatși căsunt exceptate de la posibilitatea cumpărării locuințelor de serviciu persoanele care, împreună cu familia, au deținut ori dețin în proprietate o locuință proprietate personală care îndeplinește condițiile minimale prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996.

Deasemenea, în termen de 30 zile de la . HG nr.2336/2004, SRI trebuia să întreprindă măsurile necesare pentru înscrierea, potrivit legii, a dreptului de proprietate privată a statului asupra locuințelor în cauză. Înscrierea dreptului de proprietate privată a statului asupra locuințelor, înainte de întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare era prevăzută expres și în Ordinul Directorului SRI nr.S/1011/2004.

Instanța de fond a mai reținut că locuințele au fost vândute, deși nu s-au întreprins aceste demersuri, regimul juridic al imobilului nefiind transformat (din bun proprietate publică în bun proprietate privată) și fără a fi respectate dispozițiile legale privind procedura de cumpărare și cele privind persoanele care au dreptul să beneficieze de prevederile actelor normative sus menționate.

În ceea ce privește împrejurările legate de vânzarea apartamentului către inculpatul T. A. R., judecătorul fondului a reținut că la data de 28.01.2005, acesta a adresat comandantului UM 0461 București - inculpatul T. V. - cererea înregistrată sub nr. 2365.434/2005, prin care solicita cumpărarea locuinței de serviciu. La cererea de cumpărare a locuinței inculpatul a anexat:

- declarația pe proprie răspundere, conform căreia nu se încadra în prevederile art. 2 alin. (2) din Legea 562/2004, iar locuința situată în municipiul R., ., ., nu îndeplinește condițiile minimale prevăzute de Legea 114/1996.

- declarația pe proprie răspundere dată de T. S., soția, conform căreia nu se încadra în prevederile art. 2 alin. (2) din Legea 562/2004, iar locuința situată în municipiul R., ., ., nu îndeplinește condițiile minimale prevăzute de Legea 114/1996.

În ceea ce privește exigențele referitoare la suprafețele minimale, prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, acestea prevedeau că un număr de cinci persoane/familie aveau nevoie de o locuință cu patru camere cu o suprafață utilă de 87 mp. Or, locuința soților T., situată în R., . ap. 41, ., etaj I, este compusă din patru camere de locuit cu o suprafață utilă de 87,31 mp, conform datelor din contractul de vânzare cumpărare nr. 2274 din 31 iulie 1991, încheiat între R.A.G.L. R. și soții T. A. R. și S., în baza Decretului lege nr. 61/1990.

La data completării declarațiilor pe proprie răspundere indicate mai înainte, locuința situată în R. trebuia să asigure condiții minime doar pentru cei doi soți T., chiar dacă familia T. era alcătuită din cinci membri, soții și cei trei copii, deoarece aceștia din urmă dețineau fiecare locuințe proprietate personală, achiziționate în perioada mai 2002 – martie 2004 în București (un apartament pe . și două apartamente pe Calea Moșilor, sector 2), aspecte care rezultă din înscrisurile existente în dosarul de urmărire penală.

Față de aceste aspecte, instanța de fond a reținut că locuința soților T. îndeplinea exigențele minimale referitoare la suprafețele minimale prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, astfel încât declarațiile în sens contrar date de soții T. nu sunt conforme cu realitatea.

Totodată, instanța a mai reținut că inculpatul T. A. R. nu făcea parte din categoriile de persoane menționate în Legea nr. 562/2004 drept beneficiari ai unor prevederi de protecție socială din partea statului în materia locuinței.

La data de 21.01.2005, a fost întocmită Nota Raport nr. S/2360.156 de șeful Direcției Logistică a SRI - inculpatul T. V., în cuprinsul căreia se cerea aprobarea componenței comisiei, respectiv colonel (r) I. D., colonel R. G. si lt. C. T. I., care să verifice și să analizeze solicitările conducerii SRI privind cumpărarea unor locuințe de serviciu. Din cuprinsul notei raport rezultă că la data întocmirii ei exista solicitarea de cumpărare a locuinței de către inculpatul T. A. R., deși cererea de solicitare a acestuia a fost înregistrată abia în 28.01.2005, astfel încât instanța de fond a reținut că s-a aprobat componența comisiei înainte de a exista cererea de solicitare a cumpărării locuinței.

Potrivit dispozițiilor art. 3, din Anexa nr. 2 a HG nr. 2336/2004 pentru aplicarea de către SRI a prevederilor Legii nr. 562/2004, comandantul unității trebuia să dispună măsuri de verificare a datelor înscrise de solicitant în formularul de cerere, iar rezultatul acestor măsuri trebuia să se consemneze într-un raport care să fie prezentat în cadrul ședinței comisiei prevăzute la art. 4. Conform prevederilor art. 4 din Anexa nr. 2 a HG nr.2336/2004, în vederea verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru vânzarea locuinței de serviciu și a oportunității vânzării locuinței se constituie o comisie, constatările comisiei consemnându-se într-un raport.

Instanța de fond a reținut că, în cauză, nu s-a respectat această dispoziție legală de către comandantul unității - inculpatul T. V., nedispunându-se măsuri de verificare a datelor înscrise de solicitant în formularul de cerere.

Or, afirmațiile contradictorii ale inculpatului T. A. R. din declarația pe proprie răspundere (că nu deține locuință proprietate personală și că locuința situată în municipiul R. nu îndeplinește condițiile minimale prevăzute de Legea 114/1996) necesitau verificări suplimentare, care nu s-au efectuat.

În fapt, din probele administrate în cauză, instanța fondului a reținut că această comisie nu a procedat decât la completarea formularului tipizat de raport de verificare a îndeplinirii condițiilor de vânzare și de stabilire a oportunității vânzării locuinței de serviciu situate în București, .. 124, scara A, apartament 5, sector 2, exclusiv în baza înscrisurilor existente la dosarul respectiv, acest raport fiind transmis unității abilitate cu evaluarea imobilului (UM 0929), fără a se preciza că imobilul a fost preluat de la R.A-A.P.P.S cu valoarea de inventar de 3._ ROL.

Cu privire la prețul stabilit pentru vânzarea acestui imobil, instanța fondului a reținut că procedura de evaluare folosită de evaluator a fost cea prevăzută în anexa nr. 6 din Ordinul S/1011/30.12.2004, procedură ce se aplica pentru imobilele pentru care valoarea la preluarea în administrarea SRI nu putea fi stabilită potrivit art. 9 alin. 2 din Ordinul S/1001/30.12.2004 (- care prevedea că valoarea imobilului la preluarea în patrimoniul SRI se stabilește pe baza datelor comunicate de autoritățile publice locale de la care s-a efectuat preluarea).

Ordinul Directorului SRI nr. S/1011 din 30.12.2004 pentru aprobarea instrucțiunilor privind procedura vânzării unor locuințe de serviciu aflate în administrarea SRI, trebuia să reglementeze procedura de evaluare și stabilire a prețului de vânzare pentru cele patru imobile preluate în administrare, cu valoare de inventar, de la R.A-A.P.P.S, instituție publică centrală.

Având în vedere că Ordinul Directorului SRI nr. S/839 din 08.05.2002 nu reglementa imobile cu valoare necunoscută în momentul preluării în administrarea SRI, pentru ca procedura noua stabilită prin Ordinul Directorului SRI nr. S/1011 din 30.12.2004 să poată fi aplicată, era necesară modificarea Ordinului SRI nr. S/839/2002 sau emiterea unui nou ordin care să reglementeze fondul imobiliar al SRI, lucru ce nu s-a realizat.

În consecință, evaluatorul a fost obligat să asimileze apartamentul nr.5 ce intra în categoria locuințelor de lux, situat în zona centrală a capitalei și care era dotat cu îmbunătățiri substanțiale, cu apartamentele obișnuite din municipiul București. Deci, beneficiarul contractului de închiriere, inculpatul T. A. R., a fost favorizat în obținerea celui mai mic preț posibil.

În mod legal, apartamentul în cauză nu ar fi putut fi vândut, deoarece pentru imobilele din categoria din care făcea parte acest apartament nu exista metodă de evaluare în instrucțiunile conform cărora trebuia să se desfășoare activitatea de evaluare.

Prin alegerea metodei de evaluare sus-menționate, s-a stabilit un mod de calcul subvenționat al prețului apartamentului vândut inculpatului T. A. R., mod de calcul ce se supunea prevederilor Decretului lege nr. 61/1990 și al Legii nr. 85/1992. În baza prevederilor acestor acte normative, coroborate cu art. 2 alin. 1 din Legea nr. 562/2004, se instituia interdicția pentru o persoană să cumpere mai multe locuințe în regim subvenționat, interdicție ce a fost încălcată de inculpați deoarece inculpatul T. R. A. deținea un apartament cu patru camere, cumpărat anterior tot în regim subvenționat de la stat și în baza acelorași acte normative.

Conform prevederilor art. 19 din Legea 85/1992: „Contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dispozițiilor Decretului lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi, sunt lovite de nulitate absolută. Nulitatea poate fi invocată de orice persoană și pe orice cale”.

Tot în Legea nr. 85/1992, în art. 1 alin. 3, se prevede că sunt exceptate la cumpărare locuințele de protocol care au servit demnitarilor sau altor persoane alese sau numite în funcții drept locuințe pe durata exercitării funcției, chiar dacă acestea sunt scoase ulterior din evidența locuințelor de protocol.

După numai cinci zile de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 007/_, a fost emis Ordinul Directorului SRI nr. S/1025 din 22.03.2005 pentru modificarea instrucțiunilor privind procedura vânzării unor locuințe de serviciu aflate în administrarea SRI, aprobate prin Ordinul Directorului SRI nr. S/1011 din 30.12.2004, abrogându-se prevederile în baza cărora s-a efectuat evaluarea imobilului în cauză, procedură favorabilă cumpărătorului T. A. R..

Ulterior, inculpatul T. R. A. a emis un alt ordin, respectiv Ordinul SRI nr. S/1086 din 29.08.2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea de către SRI a prevederilor Legii nr. 562/2004, ordin care a abrogat toate ordinele anterioare date privind procedura de vânzare a locuințelor de serviciu aflate în administrarea acestei instituții și a stabilit condițiile în care se puteau vinde /cumpăra locuințe de serviciu de către personalul propriu, în deplină concordanță cu prevederile în domeniu ale Decretului lege nr. 61/1990.

Aspectele invederate demonstrează că această etapă a evaluării apartamentului în cauză s-a făcut pe baza unei proceduri nelegale, aplicată cu încălcarea Ordinul Directorului SRI nr. S/839 din 08.05.2002 (procedura s-a aplicat pentru o locuință de serviciu cu valoare considerată necunoscută la . nereglementată de Ordin), respectiv cu încălcarea prevederilor Decretului-lege nr. 61/1990, scopul urmărit fiind acela de a obține un preț de vânzare cât mai avantajos pentru cumpărătorul T. A. R.. Această concluzie este susținută de evenimentele ulterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare, conform cărora la numai 5 (cinci) zile după cumpărarea apartamentului în cauză, prin ordin semnat de directorul S.R.I., T. A. R., s-a abrogat această procedură de evaluare, după care, tot prin ordin s-au stabilit două tipuri de proceduri de evaluare a locuințelor ce se vindeau: pentru locuințele construite înainte de 1 ianuarie 1977, respectiv pentru locuințele construite după 1 ianuarie 1977, în concordanță cu prevederile în domeniu ale Decretului-lege nr. 61/1990.

La data de 27 iulie 2006 s-a publicat Legea nr. 357 pentru modificarea Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare. Această lege prevedea, printre altele,că ”Prețul și condițiile de plată prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare, încheiate în baza Legii nr. 562/2004, pot fi modificate la cererea cumpărătorilor, potrivit prevederilor prezentei legi.”

Urmare acestei legi, deși cumpărătorul - inculpatul T. R. A.) nu a formulat cerere, unitatea evaluatoare a procedat la o nouă evaluare a apartamentului, întocmind în data 04.12.2006 fișa de evaluare conform căreia prețul de vânzare al locuinței situate în București, .. 124, scara A, etaj 1, apartament 5, sector 2, a fost micșorat la suma de 128.220,13 RON.

A urmat încheierea actului adițional nr. 33/_ din 08.12.2006 întocmit în baza dispozițiilor art. II din Legea nr. 357/2006 la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 007 din 17.03.2005, conform căruia s-a stabilit ca diferența de 34.133,90 RON, dintre prețul achitat inițial de către cumpărător (1._ lei) și cel recalculat în condițiile Legii nr. 357/2006, să se restituie cumpărătorului de către vânzător.

În concluzie, vânzarea apartamentului nr. 5 către inculpatul T. A. R. s-a făcut cu încălcarea tuturor normelor legale în vigoare la acel moment în materia vânzării locuințelor de serviciu de către coinculpați și, deci, implicit, cu încălcarea obligațiilor legale și a sarcinilor de serviciu ce le reveneau.

Instanța fondului a reținut o contribuție mai mare a inculpatului T. V., față de ceilalți inculpați, la transferul nelegal al proprietății apartamentului către inculpatul T. R. A., pentru următoarele considerente:

Inculpatul T. V. nu a întreprins măsurile necesare pentru înscrierea dreptului de proprietate privată a statului asupra locuinței în cauză înainte de întocmirea contractului de vânzare-cumpărare (așa cum prevedeau Ordinul SRI nr. S/1011/2004 și HG nr. 2336/2004), a propus aprobarea componenței comisiei care să verifice și să analizeze solicitările conducerii SRI privind cumpărarea unor locuințe de serviciu înainte ca inculpatul T. R. A. să formuleze o astfel de cerere; ulterior, inculpatul T. V. nu a desfășurat activitățile impuse de art. 3 din Normele Metodologice privind vânzarea unor locuințe de serviciu aflate în administrarea S.R.I., referitoare la verificarea datelor înscrise de solicitant în formularul de cerere, a acceptat, fără rezerve, raportul Comisiei de verificare a îndeplinirii condițiilor legale de vânzarea și a oportunității vânzării locuințelor de serviciu, neexistând documente din care să rezulte astfel de verificări, deși conținutul cererii și declarației pe propria răspundere a inculpatului T. R. A. impuneau verificări în acest sens, iar în final a trimis pentru evaluare dosarul apartamentului nr. 5, deși cunoștea faptul că Ordinul nr. S/1011/2004 al S.R.I. nu prevedea metodă de evaluare pentru categoria de imobile din care făcea parte apartamentul menționat și fără a trimite fișa cu valoarea de inventar a acestui apartament.

Fiind audiat, inculpatul T. V. a arătat, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății (primul ciclu procesual) că, în opinia sa, atât contractul de închiriere cât și contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu T. A. R. respectau condițiile de fond și de formă prevăzute de lege pentru încheierea acestor contracte și că asupra sa nu s-au făcut niciun fel de presiuni sau intervenții pentru încheierea acestor contracte, susținând de asemenea că în calitate de comandant al UM 0461 a semnat aceste contracte numai după aplicarea vizelor din partea Oficiului Juridic. Cu privire la numirea membrilor comisiei pentru verificarea îndeplinirii condițiilor pentru vânzare – cumpărare inculpatul a arătat că el a propus membrii acestei comisii care au fost numiți în baza acestei propuneri însă nu a avut nicio discuție cu membrii acestei comisii privitor la verificarea condițiilor pentru vânzare cumpărare și nici nu a sugerat vreunui membru al comisiei efectuarea unor verificări superficiale privind îndeplinirea acestor condiții. Inculpatul a mai arătat în declarația dată în fața instanței (primul ciclu procesual) că locuința era de serviciu și nu avea destinația de locuință de protocol, în condițiile în care în contractul RAPPS era trecută cu mențiunea „locuință de serviciu” și că este adevărat că avea o anumită experiență datorită funcției pe care o deținea în cadrul unității și dacă s-ar fi pus problema închirierii unei locuințe de protocol ar fi știut despre ce este vorba și ar fi știut ce să facă, susținând totodată că respectivul apartament făcea parte la momentul preluării de la RAPPS din domeniul public al statului și nu a apreciat că se impune efectuarea de demersuri privind trecerea lui în domeniul privat al statului.

Cu privire la închirierea apartamentului, inculpatul a arătat că nu își amintește dacă T. A. R. a formulat o cerere de închiriere a respectivului apartament, dar că încheierea contractului de închiriere a intervenit ca o situație firească în condițiile în care la momentul preluării de la RAPPS exista încheiat deja un contract de închiriere pentru acel apartament în favoarea lui T. A. R.. Tot referitor la încheierea contractului de închiriere, inculpatul T. V. a recunoscut faptul că i-a dat ordin inculpatului T. I. să încheie un raport privind necesitatea închirierii apartamentului în cauză.

Referitor la încheierea ulterioară a unui contract de vânzare cumpărare cu T. A. R., inculpatul a precizat că explicația pentru numirea Comisiei de verificare a îndeplinirii condițiilor pentru vânzare cumpărare înainte de formularea cererii de cumpărare este aceea că această comisie nu a fost înființată exclusiv pentru acest contract de vânzare cumpărare, ci ea a verificat îndeplinirea condițiilor și de către alte persoane care ar fi făcut astfel de cereri și care s-ar fi aflat într-o situație similară cu directorul T., respectiv orice persoană din conducerea SRI și care nu făcea astfel parte dintr-o unitate. Instanța fondului a arătat că nu pot fi reținute ca reale aceste afirmații, întrucât inculpatul a declarat, cu privire la înființarea acestei comisii, că „au fost discuții cu unitățile superioare în ceea ce privește componența acestei comisii, pentru că era o situație mai deosebită determinată de faptul că domnul T. nu era încadrat efectiv al unității”, ceea ce conduce la concluzia că această comisie a fost înființată pentru verificarea condițiilor de vânzare cumpărare a apartamentului pentru T. A. R. și ar fi fost firesc ca înființarea ei să intervină după formularea unei cereri de cumpărare de către T. A. R., ceea ce nu s-a întâmplat în cauza de față.

Astfel, la data de 28.01.2005, inculpatul T. A. R. a adresat comandantului UM 0461 București - inculpatul T. V. cererea înregistrată la nr. 2365.434/2005, prin care solicita cumpărarea locuinței de serviciu, iar la data de 21.01.2005, a fost întocmită Nota Raport nr.S/2360.156 de șeful Direcției Logistică a SRI, în cuprinsul căreia se cerea aprobarea componenței comisiei, respectiv colonel (r) I. D., colonel R. G. și lt. C. T. I., care să verifice și să analizeze solicitările conducerii SRI privind cumpărarea unor locuințe de serviciu. Din cuprinsul notei raport rezultă că la data întocmirii ei exista solicitarea de cumpărare a locuinței din partea inculpatului T. A. R., deși cererea de solicitare a acestuia a fost înregistrată abia la data de 28.01.2005.

Aceeași ordine nefirească a demersurilor din partea unității SRI și a inculpatului T. A. R. a existat și cu privire la încheierea contractului de închiriere pentru același imobil: acest contract a fost încheiat la data de 01.09.2004 de către inculpatul T. V., în calitate de semnatar al acestuia din partea unității, a fost redactat de către inculpatul T. I. la solicitarea primului, deși raportul privind necesitatea încheierii acestui contract a fost întocmit de către inculpatul T. I. și înregistrat la data de 08.11.2004, deci ulterior încheierii contractului inițial, inculpatul T. V. recunoscând în declarația dată în fața instanței de judecată că el a fost cel care a dat ordin să fie încheiat raportul privind necesitatea încheierii acestui contract.

Cu privire la aceste aspecte, inculpatul T. I. a declarat că a primit ordin de la T. V. să întocmească acel raport prin care să se stabilească încheierea în continuare a contractelor de închiriere în favoarea acelora care dețineau deja un contract de închiriere și că în baza acestui raport au fost încheiate noile contracte de închiriere pentru toate apartamentele transmise în administrare de la RAPPS. Or, din probele aflate la dosar a reieșit că, în cazul inculpatului T. A. R., contractul de închiriere fusese încheiat anterior întocmirii acestui raport de necesitate.

Deasemenea, instanța a reținut că inculpații I. D. și T. I. - în calitate de membri ai comisiei desemnată să verifice și să analizeze solicitarea inculpatului T. A. R. privind cumpărarea locuinței de serviciu, nu și-au îndeplinit sarcinile ce le reveneau în cadrul acestei comisii, in sensul că: nu și-au îndeplinit atribuțiile ce rezultă din art. 4 din Normele metodologice privind vânzarea unor locuințe de serviciu aflate în administrarea S.R.I. și nu au depus minime diligențe pentru verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru vânzarea locuinței de serviciu inculpatului T. A. R., deși declarația pe proprie răspundere a acestuia îi obliga la efectuarea verificărilor.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul T. I. a arătat că în urma apariției Legii nr. 562/2004, prin ordin, a fost numit împreună cu I. D. și R. G. în comisia de verificare a îndeplinirii condițiilor legale de vânzare și a oportunității vânzării locuințelor de serviciu, cunoscând la momentul respectiv atribuțiile acestei comisii, respectiv să verifice dacă solicitantul îndeplinește condițiile legale de cumpărare a locuinței de serviciu, verificări care trebuiau să se efectueze prin deplasarea în teren a membrilor comisiei, prin solicitarea de acte doveditoare că nu dețin o altă locuință sau că nu au deținut o altă locuință împreună cu familia în proprietate, inculpatul susținând totodată că verificarea s-a rezumat numai la actele existente la dosar, respectiv contractul de închiriere, declarația pe proprie răspundere a titularului și a soției, actele de stare civilă.

Inculpatul a mai susținut în declarația dată în cursul urmăririi penale că la începutul anului 2005, a primit ordin de la T. V. să se deplaseze împreună cu R. G. la biroul inculpatului I. D., consilier al directorului adjunct al SRI, pentru a verifica și semna raportul de verificare a îndeplinirii condițiilor de vânzare și de stabilire a oportunității vânzării locuinței de serviciu situate în București, .. 124, ., ., către T. A. R..

Inculpatul a mai precizat că i s-a sugerat să nu efectueze verificări în amănunt, ci doar să se uite pe actele aflate la dosar, arătând că această sugestie a venit din partea lui I. D. care avea funcția și gradul cel mai mare.

Inculpatul a mai arătat că membrii comisiei aveau posibilitatea efectuării în detaliu a verificărilor cu privire la îndeplinirea condițiilor de vânzare a locuinței de serviciu, însă nu s-a dorit acest lucru de către conducerea unității, susținând că a întocmit și semnat raportul de verificare și oportunitate a îndeplinirii condițiilor de vânzare a locuinței de serviciu către R. T. A. iar în fapt, acest raport era un formular tipizat.

Ulterior, în declarațiile date în fața instanței de judecată, inculpatul T. I. a revenit asupra susținerilor din faza de urmărire penale arătând că acele declarații au fost date sub presiune, pe fondul stării sale de sănătate precare și au fost dictate în lipsa unui apărător ales, iar ceea ce a declarat în faza de urmărire penală este nereal.

În cuprinsul declarațiilor date în fața instanței, inculpatul a susținut că nu i s-a sugerat de către nicio persoană din conducerea unității și nici de către un alt membru al comisiei să facă verificări superficiale cu privire la îndeplinirea condițiilor de vânzare a apartamentului către T. A. R., iar susținerea din declarația din cursul urmăririi penale în sensul că I. D. i-ar fi făcut aceste sugestii i-a fost dictată, neavând posibilitatea de a se exprima liber.

Inculpatul a mai declarat că nu era în competența sa să efectueze verificări suplimentare ca membru al acelei comisii, neavând atribuții de a face verificări prin deplasarea în teren, așa cum apare menționat în declarația de la urmărire penală.

Cum probele nu au o valoare dinainte stabilită, instanța de fond a apreciat ca fiind sincere susținerile inculpatul T. I. în faza de urmărire penală și a înlăturat, ca neverosimile și nerealiste, declarațiile date în cursul judecații, cu atât mai mult cu cât primele se coroborează cu ansamblul materialului probator administrat în cauză.

Retractarea totală sau parțială a declarațiilor anterioare nu este de natură prin ea însăși să lase fără efecte cele declarate la momentul apropiat săvârșirii faptei, deoarece s-ar lipsi de eficiență probe administrate în mod legal și nu s-ar ține cont de dimensiunea temporală a organizării psihice umane, în condițiile în care păstrarea în memorie a evenimentelor e supusă uitării sau deformării, iar calitatea depoziției inculpatului depinde în mare măsură de modul în care funcționează acest proces.

Probele administrate în cursul urmăririi penale nu au valoare probantă numai în această fază a procesului și doar în vederea sesizării instanței, ci, instanța este îndreptățită să retină numai probele care exprimă adevărul și care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, indiferent de faza procesului penal in care au fost administrate.

Instanța de fond a apreciat ca obiectivă declarația inculpatului T. I. din faza urmăririi penale, având în vedere că inculpatul a semnat această declarație, fiind audiat cu respectarea dispozițiilor legale, iar rolul declarațiilor luate de către organele de cercetare a fost tocmai acela de a stabili corecta situație de fapt, și nu acela de a inculpa o anumită persoană. Revenirea inculpatului T. I. în declarația dată în faza de judecată nu este justificată, inculpatul nefăcând nicio dovadă privind exercitarea asupra sa a unor mijloace de constrângere enumerate de art. 68 Cod procedură penală pentru ca declarațiile din cursul urmăririi penale să-și piardă valoarea probatorie. În raport de vârsta, pregătirea și funcția pe care o avea inculpatul T. I. la momentul audierii în faza de urmărire penală, nu pot fi reținute ca reale precizările făcute de inculpat cu privire la constrângerea și împrejurările în care ar fi dat aceste declarații în cursul urmăririi, motiv pentru care declarația din faza de judecată va fi înlăturată.

D. urmare, instanța fondului a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că nu a avut cunoștință de atribuțiile comisiei în care a fost numit și că s-ar fi limitat la îndeplinirea unui ordin de serviciu în condițiile în care avea la momentul respectiv o funcție de execuție, reținând că a existat într-adevăr un ordin de numire a acestuia în cadrul comisiei pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de vânzare – cumpărare, dar că în exercitarea acestor atribuții inculpatul, alături de ceilalți membrii ai comisiei trebuia să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de actele normative în vigoare și în reglementările interne ale SRI-ului. Cu privire la acest aspect, chiar inculpatul a susținut că aceste acte normative și reglementări erau trecute în cererea formulată de T. A. R. precum și în formularul tipizat care a fost completat și semnat de membrii comisiei și prin care se atesta îndeplinirea condițiilor pentru vânzare-cumpărare, dar Comisia nu le-a avut la dispoziție în momentul efectuării verificărilor, ceea ce dovedește că verificările efectuate au fost unele exclusiv formale.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale și al judecății, inculpatul I. D. nu a recunoscut comiterea infracțiunii pentru care este cercetat, având aceeași apărare abordată și de inculpatul T. I., respectiv faptul că a executat un ordin și ar fi făcut verificări suficiente, care însă s-au limitat la documentele care erau atașate fiecărui dosar.

Inculpatul a recunoscut însă că s-a limitat a avea în vedere ordinul S/1011 privind vânzarea locuințelor de serviciu, fără a lua în considerare alte acte normative care reglementau aceleași aspecte, susținând totodată că deși inculpatul T. A. R. avea la dosar o declarație prin care arăta că deține în proprietate o locuință, dar că aceasta nu îndeplinește condițiile prev. de Legea nr. 114/1996, nu era necesar atașarea la dosar a contractului de vânzare-cumpărare pentru acel imobil și nici efectuarea de alte verificări privind aceste aspecte.

Din declarațiile aceluiași inculpat, instanța de fond a mai reținut că la momentul întrunirii comisiei membrii acesteia nu cunoșteau dacă apartamentul în cauză făcea parte din domeniul public sau privat al statului, inculpatul arătând că avea cunoștință de existența unei dispoziții legale privind trecerea apartamentelor din domeniul public în cel privat al statului dar că la dosar nu trebuia să existe niciun document cu privire la aceste aspecte și că în aprecierea lui dacă o astfel de trecere nu s-ar fi făcut nu s-ar fi întrunit comisia și nu s-ar fi întocmit documentele.

Aceleași aspecte privind necunoașterea situației juridice a imobilului pentru care se făcuse cerere de cumpărare de către T. A. R. rezultă și din susținerile inculpatului R. G. făcute în cuprinsul declarației date în fața instanței de judecată (în primul ciclu procesual), acesta arătând, la fel ca și ceilalți inculpați, că verificările efectuate de comisie au fost suficiente, iar declarația pe proprie răspundere a directorului SRI de la acel moment era de asemenea suficientă, nefiind în sarcina comisiei efectuarea unor verificări suplimentare.

A mai susținut inculpatul că această comisie a fost constituită nu numai pentru cazul inculpatului T. R. A., ci pentru patru cazuri consemnate în raportul de aprobare a componenței comisiei. În celelalte trei cazuri, membrii comisiei au fost audiați în calitate de martori la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în urma disjungerii cauzei respective, s-a format prezentul dosar în care membrii comisiei au calitatea de inculpați. A precizat inculpatul că, în celelalte trei cazuri, au fost inculpați doar cei care au dat declarații pe propria răspundere, în mod fals.

Aspecte importante care înlătură apărarea inculpaților T. I. și I. G. au relevat martorele P. C. și R. (fostă P.) M. care și-au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală, în care au descris procedura care se urma de regulă pentru verificarea condițiilor de vânzare a unor locuințe de serviciu, și în care au arătat că, în situația în care solicitantul în declarația sa dată pe proprie răspundere menționa că deține o locuință în proprietate, dar că această locuință nu îndeplinește condițiile minimale prevăzute de Legea nr. 114/1996, era necesar să prezinte copia actului de proprietate a locuinței respective, schița locuinței, eventual un extras de pe Cartea Funciară pentru a se verifica îndeplinirea/neîndeplinirea condițiilor minimale prevăzute de legea sus menționată, respectiv suprafața utilă locativă pe membru de familie, iar dacă exista o astfel de declarație pe proprie răspundere și nu avea atașată o copie a actului de proprietate, comisia de verificare cerea solicitantului depunerea acestui document.

Martora P. C. a precizat în fața instanței că nu a existat niciodată suspiciunea că declarațiile date pe propria răspundere ar fi nereale, comisia analizând dosarele în funcție de actele prezentate, neefectuându-se lucrări in teren.

În declarația dată în cursul cercetării judecătorești, martora R. (fostă P.) M. a precizat că a participat în calitate de membru la mai multe Comisii de verificare a îndeplinirii condițiilor pentru vânzarea – cumpărarea unor locuințe de serviciu și că au fost situații în care solicitanții declarau pe proprie răspundere că au o locuință care nu îndeplinea condițiile locative prevăzute de lege, însă de regulă o astfel de declarație era însoțită de acte de proprietate cu privire la imobilul respectiv, iar dacă existau suspiciuni se efectuau verificări, existând posibilitatea de a se solicita actele de proprietate. A mai precizat martora că în comisie se analizau actele întocmite și nu s-a impus a se lua legătura cu solicitantul.

Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept:

Fapta inculpatului T. V., constând în aceea că, în calitate de șef al Direcției Logistice din cadrul Serviciului R. de Informații, în perioada septembrie 2004 – martie 2005, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, încălcând actele normative în materia închirierii și vânzării locuințelor de serviciu aflate în patrimoniul Serviciului R. de Informații, cu prilejul închirierii și, ulterior, vânzării în regim subvenționat a imobilului din București, .. 124, ., sector 2, directorului Serviciului R. de Informații – T. R. A., cauzând un prejudiciu instituției de peste 2 miliarde lei (ROL) și, totodată, un avantaj patrimonial cumpărătorului, prin valoarea ridicată de piață a imobilului, constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prev. și ped. deart. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art.248 și la art. 2481 C. pen.

Faptele inculpaților I. D. și T. I., constând în aceea că, în calitate de membri ai comisiei desemnată să verifice și să analizeze solicitarea inculpatului T. A. R. privind cumpărarea locuinței de serviciu, respectiv imobilului situat în București, .. 124, ., ., nu și-au îndeplinit sarcinile ce le reveneau în cadrul comisiei menționate, contribuind astfel la cauzarea unui prejudiciu de peste 2 miliarde lei (ROL) lei instituției și creând un avantaj patrimonial cumpărătorului, constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prev. și ped. deart. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art.248 art. 2481 C. pen.

Instanța fondului a apreciat că faptele îndeplinesc elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, pentru următoarele considerente: inculpații T. V., I. D. și T. I. avea calitatea de funcționari în sensul prevederilor art. 147 C.pen., fiind la momentul săvârșirii infracțiunii angajați ai părții vătămate Serviciului R. de Informații: inculpatul T. V. în calitate de șef al Direcției Logistice, iar inculpații I. D. și T. I. erau membri ai comisiei pentru verificarea și să analizarea solicitărilor de cumpărare a locuințelor de serviciu.

Instanța fondului a reținut că, prin săvârșirea faptelor, inculpații au obținut un avantaj patrimonial pentru cumpărătorul apartamentului - inculpatul T. A. R., prin valoarea ridicată de piață a imobilului, fiind îndeplinită condiția prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere dispozițiile art. 248¹ Cod penal, conform cărora infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice este calificată în cazul în care fapta a avut consecințe deosebit de grave, instanța de fond a reținut că inculpații au cauzat părții vătămate, persoană juridică, un prejudiciu de 2._ ROL, pagubă materială mai mare decât pragul de 200.000 lei prevăzut de art. 146 C.pen. Pentru aceste considerente, instanța a reținut forma agravată a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Pentru acest argument, judecătorul fondului a schimbat, în baza art.334 Cod proc.penală, încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților prin reținerea dispozițiilor art.248 Cod penal, deoarece art.248 ind.1 care consacră forma agravată a abuzului în serviciu nu poate fi reținută fără forma tip a infracțiunii, cea consacrată de art.248 Cod penal.

În ceea ce îi privește pe inculpații R. G. și T. A. R., decedați în cursul prezentului proces penal, în baza art. 11 pct. 2 lit.b Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală instanța a încetat procesul penal.

Instanța de fond constatând dovedită vinovăția inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, că aceste fapte au fost stabilite și din probele administrate în cursul procesului penal rezultă suficiente date cu privire la persoana inculpaților care permit stabilirea unor pedepse.

Având în vedere cele expuse, instanța fondului a aplicat fiecărui inculpat, pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, pedeapsa închisorii, care să corespundă scopului acesteia, definit prin art.52 din Codul penal, prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.72 din Codul penal.

Sub acest aspect, instanța a reținut pericolul social al infracțiunilor, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, apreciat de instanță ca fiind mediu.

Referitor la persoana inculpaților, instanța a reținut că aceștia sunt și în prezent angajați ai Serviciului R. de Informații și au avut o conduită bună înainte de săvârșirea faptelor pentru care sunt judecați în cauza de față, nefiind cunoscuți cu antecedente penale, instanța valorificând acest aspect prin reținerea ca și circumstanță atenuantă a prevederilor art.74 alin.1 lit.a Cod penal, reținând totodată și împrejurarea că inculpații au comis faptele din cauza de față la solicitarea șefului lor ierarhic superior, inculpatul T. R. A., aspect care, deși nu înlătură răspunderea penală a acestora, poate fi privit ca o circumstanță favorabilă acestora.

De asemenea, instanța fondului a mai reținut timpul mare scurs de la săvârșirea faptelor – mai mult de 8 ani, dar și poziția inculpaților care pe tot parcursul procesului penal au colaborat organele judiciare, s-au prezentat în fața instanței și nu au încercat tergiversarea soluționării cauzei.

Referitor la prejudiciul cauzat, instanța de fond a reținut că în cauză sunt instituite măsuri asigurătorii asupra imobilului, pe care instanța urmează a-l restitui în natură Serviciului R. de Informații, astfel încât restabilirea situației anterioară săvârșirii faptelor este posibilă, făcând să se estompeze pericolul social al infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților.

În concret, ținând cont de funcția de reeducare pe care o îndeplinește pedeapsa, dar și de cea de constrângere, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare pentru inculpatul T. V. și de câte 1 an închisoare pentru inculpații I. D. și T. I., pedepse situate sub minimul special al limitelor de pedeapsă prevăzute în textele de încriminare, sunt suficiente pentru atingerea scopurilor prevăzute de lege.

Instanța a aplicat pedepse diferențiate astfel, reținând o contribuție mai redusă a inculpaților T. I. și I. D. și mai semnificativă pentru inculpatul T. I..

A arătat instanța de fond că se impune înlăturarea susținerilor apărătorilor inculpaților, în sensul că faptele nu există ori nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii și s-ar impune achitarea inculpaților în baza art.11 pct.1 lit.a rap.la art.10 lit.a sau d din Codul de procedură penală, în condițiile în care din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, astfel cum au fost expuse mai sus, rezultă cu certitudine că faptele există, constituie infracțiuni și a fost săvârșită de inculpații T. V., I. D. și T. I..

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei astfel aplicate inculpaților, instanța de fond a apreciat că scopul preventiv-educativ al pedepsei aplicate poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, în raport de toate elementele reținute mai sus, de vârsta inculpaților, precum și faptul că de la data săvârșirii faptelor și până în prezent au trecut 8 ani, iar aceștia sunt bine integrați în societate, au familii stabile și nu au alte conflicte cu legea penală, executarea în regim de detenție a pedepselor aplicate fiind o măsură mult prea aspră.

Trecând la soluționarea laturii civile, instanța de fond a constatat că partea vătămată S. R. de Informații în cursul urmăririi penale nu s-a constituit parte civilă în cauza de față, arătând că urmează a-și exercita dreptul de a solicita recuperarea eventualului prejudiciu produs patrimoniului Serviciului, pe calea unei acțiuni civile separate, în situația în care, pe cale judecătorească, se va stabili vinovăția pentru faptele cercetate (vol. 2 dosar u.p., fila 178), aceeași poziție fiind menținută și în cursul cercetării judecătorești în primul ciclu procesual, iar în faza rejudecării cauzei nu a formulat precizări suplimentare.

În raport de art.348 Cod proc.penală, instanța de fond a analizat dacă se impune pronunțarea din oficiu asupra laturii civile, respectiv sunt îndeplinite condițiile pentru restabilirea situației anterioare.

Urmare infracțiunilor săvârșite de inculpați, s-a cauzat un prejudiciu Serviciului R. de Informații în cuantum de 2._ ROL, reprezentând diferența dintre valoarea de inventar a imobilului în cauză – 3._ lei (ROL) și prețul de vânzare al acestuia stabilit la suma de 128.220,13 RON.

Prin Ordonanța din data de 04 iunie 2009 dată de către procuror în cursul urmăririi penale, în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiune, s-a dispus instituirea unui sechestru asupra imobilului situat în București, .. 124, apt. 5, ., sector 2, ce aparține moștenitorilor legali ai inculpatului T. A. R..

Prin Încheierea nr._/09.06.2009 Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară București sector 2, a admis înscrierea dreptului de sechestru asupra imobilului cu număr cadastral 6322/5 situat în București, .. 124, . Cartea Funciară cu nr._, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. (vol. 2 dup fila 179)

Întrucât apartamentul sus menționat a fost vândut inculpatului T. A. R., deși acesta nu îndeplinea condițiile de a cumpăra, fiind exceptat în mod expres prin condițiile impuse de art. 2 alin. 1 și alin. 2 lit. b din Legea nr. 562/2004, de la cumpărarea locuinței de serviciu, instanța de fond a constatat că înstrăinarea a avut loc prin fraudarea legii, astfel că a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 007/2005 încheiat între S.R.I. și inculpatul T. A. R. și restabilirea situației anterioare, respectiv reintrarea imobilului în patrimoniul Serviciului R. de Informații și restituirea sumei de 162.354,039 RON către moștenitorii inculpatului T. A. R..

În baza art.357 alin.2 lit.c Cod procedură penală, rap. la art. 163 și urm. Cod procedură penală, instanța de fond a menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanța din data de 04 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. asupra imobilului situat în București, .. 124, apt. 5, ., sector 2.

În baza art. 348 Cod procedură penală, s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate aflate la dosarul cauzei, respectiv:

- declarația pe proprie răspundere dată de inculpatul T. R. A. conform căreia nu se încadra în prevederile art. 2 alin. (2) din Legea 562/2004, iar locuința situată în municipiul R., ., ., nu îndeplinește condițiile minimale prevăzute de Legea 114/1996.

- declarația pe proprie răspundere dată de T. S., soția, conform căreia nu se încadra în prevederile art. 2 alin. (2) din Legea 562/2004, iar locuința situată în municipiul R., ., ., nu îndeplinește condițiile minimale prevăzute de Legea 114/1996.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au promovat recurs P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și inculpații T. I., T. V. și I. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:

Prin recursul formulat în scris, critica parchetului a vizat neegalitatea hotărârii, referitoare la omisiunea aplicării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.c din Codul penal, apreciind că motivarea instanței de fond în sensul că „față de pericolul social redus al faptelor” nu se impune aplicarea acesteia este greșită. În recursul scris, parchetul a invederat că infracțiunile săvârșite au fost comise în calitatea lor de comandant de unitate militară și respectiv membru al unei comisii de atribuire a locuinței, neîndeplinindu-și corect atribuțiile de serviciu și, că, de aceea era obligatorie reținerea prevederilor art.64 lit.c din Codul penal (pedeapsă accesorie).

În susținerea orală, pe același motiv de nelegalitate, s-a mai susținut că era obligatorie reținerea prevederilor art.64 lit.c din Codul penal „raportat la funcțiile deținute de inculpați, funcționari ai statului român, calitate în care au comis faptele, corespunzător acestei situații de fapt…nu funcțiile la modul general, pentru că atunci pedeapsa ar fi excesivă și disproporțională, ci funcția în care au lucrat, respectiv de șef al unei unități militare și de membru în Comisia de atribuire, pentru că în exercitarea acestor funcții s-au săvârșit faptele deduse judecății.”

În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează netemeinicia soluției fondului, critica parchetului vizează greșita individualizare a pedepsei aplicate și modalitatea de executare. În scris, s-a arătat că instanța nu a avut în vedere „gradul de pericol social abstract al infracțiunii, limitele de pedeapsă, natura acestei infracțiuni, asimilată corupției, creșterea numărului acestui tip de infracțiuni” (se face trimitere la statistica D.N.A.-ului, privind raportul de activitate pe anii_, în sensul creșterii numărului acestui gen de infracțiuni.), gradul de pericol social concret, făcându-se trimitere la caracterul premeditat al faptei, procedura de atribuire a apartamentului, vânzarea ilegală către R. T. (director SRI), cu nesocotirea dispozițiilor legale, prejudicierea imaginii instituției ce o reprezentau inculpații, scopul comiterii infracțiunii de către inculpați, constând în crearea unui avantaj patrimonial șefului instituției, concluzionând cu ideea, conform căreia „dacă infracțiunile s-au comis în 2005, iar judecata a avut loc în 2013 – nu poate constitui motiv pentru aplicarea unui regim sancționator blând, cu atât mai mult cu cât faptele nu au fost denunțate de către instituția publică – vătămată ori de către o altă persoană, cercetările penale fiind înfăptuite din oficiu de D.N.A.” (fila 23, motive scrise parchet).

În final, s-a solicitat câte o pedeapsă de câte 3 ani închisoare, pentru fiecare inculpat, iar ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere, în cazul menținerii modalității de executare a pedepsei aplicate de instanța fondului – suspendarea condiționată, să fie atunci înlăturate circumstanțele atenuante, motivat și de faptul că „timpul trecut de la data săvârșirii infracțiunii nu poate fi valorificat în mod absolut în favoarea inculpaților.”

Prin recursurile declarate, inculpații: T. I., I. D. și Tuurcu V. au criticat soluția fondului pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei condamnări, întrucât s-a făcut o greșită interpretare a probelor, iar pe de altă parte, nu s-a avut în vedere practica judiciară depusă la dosarul cauzei, respectiv sentința penală nr.314/25.03.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală (dosar nr._/1/2011).

S-a susținut că respectiva Cimisie de Verificare s-a format ad-hoc, a fost instituită atipic, numai pentru cele 4 apartamente și fără respectarea regulei generale, pentru că regula era ca, din respectivele comisii să facă parte comandantul unității, comandantul pentru logistică și consilierul juridic.

Așadar, atribuțiile comisiei formate din cei 3 inculpați, ordinul pe care l-a primit era acela conform căruia aveau obligația ca în raport de legislația în vigoare la acea dată să verifice documentația de atribuire spre vânzare a respectivelor apartamente. Ei supunându-se ordinelor.

Nu intra în atributul ei să fixeze prețul de vânzare al respectivelor imobile, prețul era stabilit de o Comisie de oportunitate și de un agent al S.R.I.-ului, agreat și de A.N.E.V.A.R.

S-a mai susținut că existența injoncțiunilor în raporturile cu legea în operațiunile de vânzare-cumpărare a respectivelor apartamente, respectiv nerespectarea aplicării dispozițiilor legii, la momentul încheierii contractului de vânzare – cumpărare nu ar conduce la concluzia că s-au încălcat atribuțiile de serviciu finalizată cu o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu, ci la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare.

Se solicită, în final, achitarea inculpaților în baza art.11 pct.2, lit.a rap. la art.10 lit.d din Codul de procedură penală (inculpații T. V. și T. I.), iar dacă se constată că prin activitatea lor s-a creat un prejudiciu, inculpatul T. V. a solicitat achitare în baza art.10 lit.d Cod procedură penală, iar inculpatul I. D. a solicitat achitarea, în baza art.11 pct.2, lit.a rap. la art.10 lit.a din Codul de procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 Cod penal și art.2481 Cod penal.

Curtea, examinând recursurile declarate, prin prisma criticilor aduse soluției fondului, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.3856 alin.ultim din Codul de procedură penală, constată că recursurile declarate sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare cu următoarea motivare:

Din probele administrate în cauză, rezultă că instanța fondului a reținut o situație de fapt corespunzătoare actului de sesizare – Rechizitoriul nr.194/P/2008 din data de 26.06.2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, căreia i s-a dat o corespunzătoare încadrare juridică.

De asemenea, a fost dovedită vinovăția inculpaților sub aspectul infracțiunilor reținute în sarcina lor, concluzionându-se că vânzarea apartamentului nr.5 către inculpatul T. A. R. s-a făcut cu încălcarea tuturor normelor legale în vigoare la acel moment, în ceea ce privește vânzarea locuințelor de serviciu de către coinculpați, cu încălcarea obligațiilor legale și a sarcinilor de serviciu ce le reveneau.

Astfel, potrivit Ordinului Directorului S.R.I. nr.S/839 din 08.05.2002, pentru aprobarea Instrucțiunilor privind organizarea și administrarea fondului imobiliar al S.R.I., era stabilit expres că repartizarea locuințelor de serviciu pe beneficiari se făcea de către o comisie care era numită prin ordin de zi pe unitate și care avea ca atribut să solicite celor îndrituiți explicații scrise, să efectueze anchete sociale care să justifice că au nevoie să li se repartizeze o locuință. Acest ordin stabilea și o ordine clară de prioritate, inculpatul T. A. R. neînscriindu-se în aceasta, pe de o parte, iar pe de altă parte nu beneficia de repartizarea unei locuințe nici beneficiarul, salariatul care, el sau familia lui a deținut sau deține o locuință proprietate personală.

Probele administrate au demonstrat că, la încheierea contractului de închiriere din 01.09.2004, apartamentul din București, ..124 A, apt.5, sector 2 (T. A.-R.) făcea parte din bunurile proprietate publică a statului și, prin urmare, trebuia mai întâi să fie încadrat în locuință de serviciu și trecut în domeniul privat al statului și numai după aceea să fie închiriat.

Inculpatul T. A. R. nu a formulat cerere de închiriere și nici nu a adus dovezi privind situația sa locativă, deși avea la acel moment un apartament proprietate personală cu 4 camere în județul N. – R..

Inculpatul T. I. a invederat în declarațiile sale că respectivul contract de închiriere a fost întocmit de el din ordinul inculpatului T. V. și a avut la bază un raport pe unitate, din care rezulta necesitatea închirierii acelui imobil. Într-adevăr, respectivul imobil, anterior închirierii, l-a folosit inculpatul T. A. R. ca locuință de protocol, în baza unui contract, dar care nu avea specificația de închiriere, încheiat cu R.A.A.P.P.S. (filele 126-129, vol.II, dup).

Ordinului Directorului S.R.I. nr.S/839 din 08.05.2002, pentru aprobarea Instrucțiunilor privind organizarea și administrarea fondului imobiliar al S.R.I. prevedea că repartizarea locuințelor de serviciu se făcea de către o comisie mixtă, printr-un ordin de zi pe unitate.

După încheierea contractului de închiriere a imobilului din ..124, ., sector 2, la data de 17.03.2005, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.007/_, între S.R.I. – U.M. 0461 București reprezentată de către inculpatul T. V., șef unitate și P. M., contabil șef – în calitate de vânzător și T. A. R. – în calitate de cumpărător, cu prețul de vânzare în cuantum de 44.470 euro. S-a plătit un avans de_ lei, urmând ca diferența să fie plătită în 120 de rate cu dobânda de 8%/an.

Actele normative în vigoare, la acea dată – Legea nr.562/2004, publicată în Monitorul Oficial nr.1169/09.12.2004; Hotărârea de Guvern nr.2336/14.12.2004 pentru aplicarea de către S.R.I. a prevederilor Legii nr.562/2004 și de aprobare a Normelor Metodologice, privind vânzarea unor locuințe de serviciu aflate în administrarea S.R.I. și Ordinul S.R.I nr.S/1011/2004 prevedeau că poate cumpăra o singură locuință de serviciu titularul contractului de închiriere, dacă o deține în baza unui contract valabil încheiat, fiind exceptate persoanele care împreună cu familia au deținut ori dețin în proprietate o locuință proprietate personală care îndeplinește condițiile minimale prevăzute de Legea locuinței nr.114/1996.

În mod greșit comisia formată din cei trei inculpați, chiar dacă a fost ad-hoc întrunită, totuși, avea obligativitatea legală de a verifica dacă directorul S.R.I., inculpatul T. A. R. îndeplinește condițiile stipulate în lege, ori, din actele dosarului, rezultă cu claritate că acesta nu întrunea nicio condiție prevăzută de lege.

Faptul că era directorului S.R.I.-ului nu atrăgea de plano îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Potrivit H.G. nr.2336/2004, S.R.I. trebuia să facă diligențele necesare de înscriere a dreptului de proprietate privată a statului asupra locuințelor în cauză și apoi să întocmească contractele de vânzare-cumpărare, pe de altă parte cererea pe care inculpatul T. A. R. a formulat-o și a fost înregistrată sub nr.2365.434/2005 și prin care solicită cumpărarea locuinței de serviciu, avea anexată declarația sa pe proprie răspundere și a soției sale, T. S., însă ulterior s-a dovedit că nu îndeplinea condițiile cerute de lege, pentru că mai dețineau un apartament cu 4 camere în orașul R., iar cei trei copii, fiecare deținea câte o locuință proprietate personală, achiziționate în perioada mai 2002 – martie 2004, în București.

Prin urmare, inculpatul T. A. R. nu făcea parte din categoria aceea de personal menționate în Legea nr.-562/2004, drept beneficiari ai unor prevederi de protecție socială din partea statului în materia locuinței.

Se constată astfel că respectiva comisie formată din cei 3 inculpați nu a verificat și analizat îndeplinirea condițiilor de vânzare și de stabilire a oportunității vânzării locuinței de serviciu s-a limitat numai la înscrisurile depuse la dosarul respectiv, transmițând raportul unității abilitate cu evaluarea imobilului (U.M. 0929), fără a se preciza că acesta a fost preluat de la R.A.A.P.P.S., cu valoarea de inventar 3._ ROL.

De asemenea, nu a verificat susținerile beneficiarului dacă este adevărat că imobilul din orașul R. pe care-l avea în proprietate personală într-adevăr nu îndeplinea condițiile minimale, prevăzute de Legea nr.114/1996.

Așadar, comisia și-a îndeplinit defectuos atribuțiile și, de aceea, și evaluarea imobilului a fost una de subevaluare, apoi de reevaluare, oricum instituția nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Așa fiind, în raport cu cele invederate, Curtea nu poate primi cererile inculpaților de achitare pentru faptele nu există ori nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii ori nu au fost săvârșite de către ei (inc.T. V.).

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, Curtea apreciază că aceasta s-a făcut judicios, cu respectarea prevederilor art.72 din Codul penal, vizând „Criteriile generale de individualizare judiciară a pedepselor aplicate”, coroborate cu circumstanțele reale în care s-au săvârșit, cu statutul juridic al fiecărui inculpat și poziția procesuală a acestora, în cursul procesului penal.

Se apreciază că, prin modalitatea de executare a cuantumului aplicat fiecărui inculpat, în sensul suspendării condiționate a executării acestui este îndeplinit și scopul pedepsei, astfel cum este definit de art.52 din Codul penal, de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Corect au fost reținute în favoarea inculpaților circumstanțele judiciare atenuante prevăzute de art.74 alin.1, lit.a- art.76 Cod penal.

De asemenea, se apreciază că, în mod corect, instanța fondului u a făcut aplicarea pedepsei accesorii prev. de art.64 lit.c din Codul penal, întrucât, infracțiunea săvârșită nu are legătură cu atribuțiile de serviciu propriu-zise, ci cu aceea a unei comisii de verificare a îndeplinirii condițiilor de închiriere a unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil ori textul are o altă conotație; pe de altă parte, inculpații sunt trecuți în rezervă nu mai au legătură cu atribuțiile de serviciu propriu-zise.

Verificările efectuate, referitoare la susținerea inculpaților cum că în altă cauză, instanța supremă a pronunțat soluții de achitare, Curtea constată că ceea ce s-a judecat la această instanță, a vizat o altă situație de fapt, inculpații erau beneficiarii contractelor de vânzare-cumpărare și nicidecum membrii ai comisiei de evaluare a înscrisurilor în vederea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare.

Așa fiind, în baza art.38515 pct.1, lit.b din Codul de procedură penală, Curtea urmează a respinge recursurile declarate de către inculpați și de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, ca nefondate.

Văzând și prevederile art.192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA și inculpații T. I., T. V. și I. D., împotriva sentinței penale nr. 63 din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București .

Obligă pe recurenți inculpați T. I., T. V. ȘI I. D. la câte 275 lei cheltuieli judiciare către stat. din care câte 75 lei onorariul parțial cuvenit avocaților din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă .

Pronunțată în ședință publică astăzi 30 octombrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

P. DUMITRIȚA B. L. M. D. G.

GREFIER,

C. G.

red.D.Pic.

Dact.L.G.

ex.2

red.E.Z.-Jud.Sect.1

← Mandat european de arestare. Sentința nr. 579/2013. Curtea de...  Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 2004/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI