Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 434/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 434/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 434/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.434
Ședința publică din data de 01.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: P. V. A.
JUDECĂTOR: C. E. R.
GREFIER: R. C. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror D. F..
Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelantul inculpat D. N. împotriva sentinței penale nr.868/10.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 2 în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul inculpat D. N. personal, aflat în stare de detenție și asistat juridic de apărător din oficiu, avocat P. V. cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/29.03.2014 depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Fiind întrebat de Curte, apelantul inculpat D. N. precizează că nu dorește să dea o nouă declarație în prezenta cauză și își menține declarațiile anterioare, la care nu are nimic de adăugat sau de modificat. De asemenea, susține că se află în executarea unei pedepse de 7 ani pentru infracțiunea de complicitate la tâlhărie.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat, având cuvântul, lasă soluția ce se va pronunța la aprecierea Curții, având în vedere că inculpatul se află deja arestat în executarea unei alte pedepse.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, pedeapsa aplicată de instanța de fond fiind în concordanță cu disp. art.74 NCP și în condițiile în care inculpatul mai mare o condamnare de 7 ani, apelul este lipsit de eficacitate.
Apelantul inculpat, având ultimul cuvânt, lasă soluția ce se va pronunța la aprecierea Curții.
CURTEA,
Prin sentința penală nr.868/10.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 2 în dosarul nr._, s-au hotărât următoarele:
„În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) C.pen., art. 3201 C.proc.pen. și art. 39 alin. 4 C.pen. îl condamnă pe inculpatul D. N. (fiul lui S. și al E., născut la data de 19.04.1982 în G.,. dom.în București, ., sector 2, CNP_) la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 900 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerul Justiției.”
Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului, a reținut că:
Prin rechizitoriul emis în data de 04.07.2013 în dosarul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D. N. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în stare de recidivă postexecutorie.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că în data de 04.09.2012, ora 03.00, inculpatul a condus autoturismul marca BMW de culoare gri cu nr. de înmatriculare P7196AK fără a poseda permis de conducere, fiind depistat în trafic în timp ce se deplasa cu autoturismul din direcția Pasarela nr. 254 pe . de mers spre .> În faza urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (fila 7); proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (filele nr. 8- 10); declarație făptuitor (filele 38-39); declarațiile martorului N. V. (filele nr.15- 17 ); declarația martorului C. M. (filele nr. 18- 19); declarație martor D. A. (fila 21); declarație D. N. (42- 43); cazierul judiciar al învinuitului și fișă de evidență (filele 31-33); fișă de evidență auto (fila 28); dovadă . nr._ (fila 29); alte înscrisuri (filele 22- 27).
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ .
Judecarea cauzei s-a desfășurat conform dispozițiilor art. 3201 C.proc.pen., administrându-se proba cu înscrisuri și fiind audiat inculpatul, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei. Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În data de în data de 04.09.2012, ora 03.00, inculpatul a condus autoturismul marca BMW de culoare gri cu nr. de înmatriculare P7196AK fără a avea permis de conducere, fiind depistat în trafic în timp ce se deplasa cu autoturismul din direcția Pasarela nr. 254 pe . de mers spre .> Starea de fapt reținută rezultă din coroborarea declarațiilor date de către inculpat și a proceselor-verbale întocmite cu prilejul constatării faptei și al verificării de către organele de poliție a bazei de date privind evidența conducătorilor auto (f. 8 verso dup) cu restul materialului probator administrat, inclusiv declarațiile martorului N. V. (aflat în autovehicul la momentul opririi în trafic.
În raport cu starea de fapt reținută, instanța a constatat că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
Sub aspectul laturii obiective, fapta săvârșită de inculpat s-a realizat prin conducerea autovehiculului marca BMW cu nr. de înmatriculare P7196AK pe . avea permis de conducere. Totodată, instanța a reținut că între acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea permis de conducere și urmarea periculoasă produsă, respectiv starea de pericol creată, există o relație de cauzalitate rezultând din însăși materialitatea faptei, infracțiune de pericol.
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a inculpatului față de faptă și de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției indirecte, în sensul dispozițiilor art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul Penal, întrucât acesta a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale, nu l-a urmărit, dar a acceptat posibilitatea producerii acestuia prin comiterea faptei.
Având în vedere că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța a dispus condamnarea.
La individualizarea pedepsei principale aplicată inculpatului și a modului de executare a acesteia s-a ținut seama de criteriile prev. de art. 72 și de art. 52 C.pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările concrete în care a fost comisă, dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea reținută, precum și de persoana inculpatului.
S-a avut în vedere faptul că inculpatul are antecedente penale. Acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 7 ani închisoare prin dec. pen. nr. 458 /13.05.2003, considerată ca executată la data comiterii infracțiunii ce face obiectul prezentului dosar, motiv pentru care, având în vedere și că în raport de acestea nu s-a împlinit termenul de reabilitare și infracțiunea reținută în sarcina sa este pedepsită cu pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, se vor reține în raport de fapta comisă și dispozițiile art. 37 alin1 lit. b din C.pen privind recidiva postexecutorie.
Instanța a constatat că în cauză nu se poate reține aplicarea art. 73 Cod pen. ori a art. 74 al. 1 lit. b) C.pen.. Totodată, nu există motive pentru a se reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 al. 1 lit. a) C.pen.. În ceea ce privește atitudinea sinceră a inculpatului, căreia i se va da eficiență prin dispozițiile art. 3201 alin. 7 C.proc.pen., aceasta nu justifică reținerea în plus a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. c) C.pen., ce implică o căință profundă ce nu se regăsește în cauza de față, unde sinceritatea a fost urmarea prinderii în flagrant și a dorinței reducerii limitelor de pedeapsă.
În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) C.pen., art. 3201 C.proc.pen. și art. 39 alin. 4 C.pen. l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 C.pen., văzând și decizia LXXIV (74)/2007 dată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, instanța i-a interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie, doar drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. (respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), constatând că este nedemn să le exercite și apreciind că interzicerea dreptului la vot ar fi o măsură disproporționată în raport cu gravitatea faptei și că nu este necesară interzicerea vreunui drept prev. de art. 64 lit. c) C.pen., având în vedere consecințele pe care condamnarea le va avea pentru inculpat conform art. 114 alin. 1 lit. b) din OUG nr. 195/2002.
În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 900 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, din care 600 lei aferente urmăririi penale. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerul Justiției.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, inculpatul, solicitând admiterea apelului, și aplicarea unei pedepse mai mici, cu reținerea circumstanțelor atenuante.
Examinand sentința atacata, pe baza actelor si lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum si conform art. 417 și urm. NCPP, Curtea constata urmatoarele:
Se cuvine precizat, încă de la început, cu referire la aplicarea disp. art. 5 NCP, respectiv legea penală mai favorabilă, că în speță, nu se impune stabilirea în concret a acestei legi, raportat la rezultatul comparativ dintre limitele speciale ale pedepsei prevăzute de vechea reglementare, și cele prevăzute în actuala reglementare, dar și la împrejurarea că nu au intervenit schimbări în ceea ce privește conținutul constitutiv al infracțiunii deduse judecății, și nu în ultimul rând, raportat la principiul care se impune cu prioritate în recenta practică judiciară creată de la . noilor coduri, penal și de procedură penală, vizând aplicarea legii penale mai favorabile pe instituții autonome și nu global.
Astfel, Curtea observă că infracțiunea de conducere fără permis prev. de art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002,este sancționată cu o pedeapsă ale cărei limite sunt de la 1 an, la 5 ani închisoare, incriminare care în Noul Cod Penal se regăsește în disp. art. 335 al. 1 NCP, text de lege care prevede o pedeapsă cuprinsă între 1 an și 5 ani închisoare.
Referitor la instituția recidivei, din analiza comparativă a textelor de lege atât din vechea reglementare, cât și din actuala reglementare, este evident că legea penală mai favorabilă este legea veche care prevede numai posibilitatea aplicării unui spor de pedeapsă în caz de recidivă și nu obligativitatea unui astfel de spor, ca în actuala reglementare.
Mai trebuie menționat că potrivit art. 12 al. 1 Legea nr. 187/2012, „În cazul succesiunii de legi penale intervenite pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, pedepsele accesorii si complementare se aplica potrivit legii care a fost identificata ca lege mai favorabila in raport cu infractiunea comisa.” ,ceea ce echivalează cu împrejurarea că legea aplicabilă pedepsei principale va fi aplicabilă și pentru pedepsele accesorii sau complementare.
Curtea observă însă, că legea nouă nu prevede ca obligatorie aplicarea pedepsei complementare în cazul infracțiunii de conducere fără permis, pedeapsă complementară care nu era prevăzută nici de legea veche, și că potrivit art. 65 al. 1 NCP, pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi pe durata executării pedepsei principale se aplică numai dacă este aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii acelorași drepturi.
În consecință, în cazul concret dedus judecății, dându-se eficiență principiului menționat anterior, prev. de art. 12 al. 1 Legea nr. 187/2012, nu se impune înlăturarea aplicării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 71-64 al. 1 lit. a teza a doua și lit. b C.p., atâta timp cât din punct de vedere al pedepsei principale vor fi menținute dispozițiile legii vechi, așa cum se va arăta.
Curtea apreciază că nu se poate identifica legea nouă ca fiind mai favorabilă pentru argumentele expuse anterior, astfel încât se va aplica aceeași lege pentru pedeapsa complementară, care astfel nu va fi incidentă, ca și pentru pedeapsa accesorie, care nu se impune a fi înlăturată, în condițiile în care anterior putea subzista independent de pedeapsa complementară și având în vedere principiul enunțat vizând reținerea aceluiași tratament juridic pentru pedeapsa accesorie, ca și pentru pedeapsa principală.
Mai trebuie arătat, cu referire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, că instanța de apel opinează că această chestiune nu reprezintă o instituție autonomă ce trebuie tratată separat și independent de instituția pedepsei, ci derivă tocmai din această mare instituție, astfel încât, dacă pentru identificarea legii penale mai favorabile din punct de vedere al limitelor pedepsei principale, se aplică o anumită lege, în mod automat, pentru stabilirea în concret a pedepsei, între aceste limite, se aplică aceeași lege identificată ca fiind mai favorabilă, în speță, ambele reglementări având aceleași efecte juridice asupra inculpatului.
În consecință, raportarea la disp. art. 74 N.C.P. sau la disp. art. 72 C.p., apare ca fiind o simplă formalitate, dar pentru acuratețe juridică, Curtea va face referiri la disp. art. 72 C.p., având în vedere că prevede mai multe situații constând în circumstanțe atenuante judiciare, ce pot fi reținute în favoarea inculpatului, prin comparație cu art. 74 NCP, care restrânge substanțial sfera acestor împrejurări circumstanțiale, dar și datorită efectului unor asemenea situații, diferit în cele două reglementări, vechiul cod penal permițând coborârea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, până la limita minimului general, legea nouă prevăzând numai reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în prezența circumstanțelor atenuante.
D. urmare, și circumstanțele atenuante a căror incidență în cauză nu a fost reținută de judecătorul fondului și cu privire la care s-a solicitat de către inculpat a fi reținute de către instanța de apel, vor fi analizate potrivit principiilor de mai sus.
Revenind la criticile învederate de apelantul-inculpat în apelul formulat, Curtea observă că acestea sunt nefondate, în ceea ce privește aplicarea disp. art. 5 NCP, și reținerea de circumstanțe atenuante.
Referitor la solicitarea reținerii de circumstanțe atenuante, Curtea apreciază că o asemenea cerere este nefondată.
Astfel, Curtea împărtășește opinia judecătorului fondului în sensul că în cauză se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoare inculpatului.
La conturarea acestei concluzii, a contribuit natura și gravitatea faptei comise, împrejurările în care a fost săvârșită, faptul că inculpatul deși a recunoscut săvârșirii faptei, această recunoaștere s-a datorat posibilității legale menționată în ambele coduri penale, de a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.
Nu în ultimul rând, antecedentele penale ale inculpatului care a fost condamnat anterior pentru alte fapte, iar în prezent se află în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare reprezintă un argument în plus că în cauză nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, în condițiile în care este evident că inculpatul a manifestat și continuă să manifeste același dispreț pentru valorile sociale protejate de lege.
Faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, nu constituie neapărat o circumstanță atenuantă în favoarea sa, fiind evident că această solicitare nu a avut la bază un regret profund al inculpatului față de fapta comisă, ci dorința acestuia de a benficia de disp. art. 320 ind. 1 C.p.p.
În consecință, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente ipotezele prev. de art. 74 al. 1 sau al 2 C.P., ca reprezentând circumstanțe atenuante judiciare.
Mai trebuie menționat că disp. art. 72 C.p. se regăsesc în actuala reglementare penală în disp. art. 74 NCP și că față de împrejurarea că limite de pedeapsă prev. de art. 335 al. 1 NCP sunt aceleași cu cele prev. de art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, Curtea nu va proceda la o nouă individualizare judiciară a pedepsei deja aplicată inculpatului, în acord cu toate considerentele de mai sus și raportat la textele de lege arătate.
Astfel, Curtea apreciază că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare corespunde exigențelor impuse atât de noul cod penal, cât și de vechiul cod penal și reflectă o corectă aplicare atât a disp. art. 74 NCP, cât și a disp. art. 72 C.p. o pedeapsă mai mică, așa cum a solicitat inculpatul nefiind în măsură să satisfacă cerințele menționate, fiind totodată lipsită de eficiență juridică datorită executării în prezent de către inculpat a pedepsei de 7 ani închisoare, așa cum s-a precizat.
În aceste condiții, în care, în apel, Curtea nu s-a orientat la o pedeapsă mai mică decât cea aplicată de judecătorul fondului, care de altfel se încadrează între limitele prevăzute de legea nouă, admiterea apelului numai pentru a se da prilejul incidenței disp. art. 335 al. 1 NCP, constituie o formalitate excesivă, lipsită de efecte juridice.
Concluzionând, față de toate cele arătate, Curtea, în baza art.421 pct. 1 lit. b NCPP va respinge apelul declarat de apelantul-inculpat D. N., împotriva sentinței penale nr.868/10.10.2013 a Jud. Sector 2 București, ca nefondat și va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.
Văzând și disp. art. 275 al. 2 NCPP.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.421 pct. 1 lit. b NCPP respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul D. N., împotriva sentinței penale nr.868/10.10.2013 a Jud. sectorului 2 Bucuresti.
Constata ca inculpatul este arestat in alta cauza.
În baza art. 275 al. 2 NCPP obligă apelantul la 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
P. V. A. C. E. R.
GREFIER,
R. D. C.
Tehnored. CER
2 ex/ 08.04.2014
Complet fond-jud. M. M.
Dosar fond nr. _ -Jud. Sector 2 București
| ← Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... | Traficul de influenţă. Art.257 C.p.. Sentința nr. 166/2014.... → |
|---|
