Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 928/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 928/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 928/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR.928/R
Ședința publică din data de 16 mai 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. A. E.
JUDECĂTOR: M. D.
JUDECĂTOR: B. O.
GREFIER: B. C.
. . . . . . . .
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de procuror M. V..
Pe rol soluționarea recursului declarat de petentul H. C. C. împotriva sentinței penale nr.522/02.08.2012 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr._/303/2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul petent H. C. C., personal în stare de arest.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția inadmisibilității recursului declarat de petentul H. C. C..
Curtea pune în discuție admisibilitatea recursului declarat de petentul H. C. C..
Recurentul petent H. C. C. solicită admiterea recursului, considerând că este admisibil.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca inadmisibil în raport de dispozițiile art.2781 pct.10 C.p.p., potrivit cărora hotărârea judecătorului care soluționează plângerea formulată împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale este definitivă.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 522 din 02.08.2012, Judecătoria Sectorului 6 București a hotărât următoarele:
În baza art.2781, alin.8 lit.b C.pr.pen., a admis, în parte, plângerea formulată de petentul H. C. C. (născut la 13.02.1996, fiul lui L. și C., în prezent deținut în Penitenciarul G.).
A desființat, în parte, ordonanța procurorului din 25.03.2008, dispusă în dosarul nr.21/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, față de petentul H. C. C., numai cu privire la temeiul de drept al soluției de netrimitere în judecată, pe care îl schimbă din: art.10, alin.1 lit.f C.pr.pen., în art.10, alin.1 lit.c C.pr.pen.
A desființat, în parte ordonanța procurorului din 25.03.2008, dispusă în dosarul nr.50/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, față de petentul H. C. C., numai cu privire la temeiul de drept al soluției de netrimitere în judecată, pe care îl schimbă din: art.10, alin.1 lit.f C.pr.pen., în art.10, alin.1 lit.c C.pr.pen.
În baza art.192, alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut de judecătorul fondului că petentul – învinuit H. C. C. a contestat ordonanțele de încetare a urmăririi penale date în dosarele nr.21/P/2007 și nr.50/P/2007 ale P.J.S.6 București, precum și ordonanțele nr.943/II-2/2012 și nr.945/II-2/2012 date de P.-procurorul P.J.S.6 București, solicitând să se dispună trimiterea sa în judecată.
În motivare, petentul-învinuit a arătat că plângerile formulate conform art.275 – 278 C.pr.pen. i-au fost respinse, precum și că dosarele nr.21/P/2007 și nr.50/P/2012 au fost soluționate cu abuzuri și greșeli.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
Prin ordonanța din 25.03.2008, dată în dosarul nr.21/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, în temeiul art.262, pct.2 lit.a C.pr.pen. raportat la art.10 lit.f C.pr.pen., s-a dispus încetarea urmăririi penale față de învinuitul H. C. C., pentru fapta prevăzută de art.208, alin.1 - art.209, alin.1 lit.g, i C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
În motivare, s-a arătat că probele administrate nu sunt suficient de concludente pentru a demonstra fără dubiu vinovăția învinuitului și a fundamenta propunerea de trimitere în judecată, întrucât se bazează aproape în exclusivitate pe declarațiile de recunoaștere ale învinuitului. Or, potrivit art.69 C.pr.pen., declarațiile învinuitului sau inculpatului trebuie coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator, iar în cauză, declarațiile învinuitului H. nu sunt credibile, nu pot fi coroborate cu mijloace de probe obiective, în cazul schimbării poziției procesuale, eșafodajul probator prăbușindu-se. În niciunul dintre cazuri nu au fost descoperite urme papilare și nu au fost identificați martori oculari, faptul că persoanele vătămate și-au recunoscut bunurile fiind irelevant pentru a dovedi vinovăția învinuitului H..
De asemenea, s-a mai arătat că probele administrate în cauză nu sunt certe, decisive, ci incomplete și lasă loc unei nesiguranțe în privința vinovăției învinuitului, astfel încât se impune a se da eficiență principiului „dubiul profită făptuitorului”, complementar prezumției de nevinoăție și principiului aflării adevărului.
S-a concluzionat că, în lipsa unui material probator suficient de concludent, care să nu lase loc îndoielii cu privire la vinovăția făptuitorului, nu poate fi pusă în mișcare acțiunea penală, aceasta fiind o condiție implicit prevăzută de lege pentru a fi angajată răspunderea penală a unei persoane.
Prin ordonanța din 25.03.2008, dată în dosarul nr.50/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, în temeiul art.262, pct.2 lit.a C.pr.pen. raportat la art.10 lit.f C.pr.pen., s-a dispus încetarea urmăririi penale față de învinuitul H. C. C., pentru fapta prevăzută de art.208, alin.1 - art.209, alin.1 lit.i C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
Soluția a fost dispusă cu aceeași motivare ca în dosarul nr.21/P/2007.
La dosar nu a fost depusă dovada privind comunicarea soluției către petentul-învinuit.
3. Prin plângerea înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București sub nr.943/II-2/2012 și nr.945/II-2/2012 din 01.06.2012 (filele 21, 25), în temeiul art.275 - 278 C.pr.pen., H. C. C. a formulat plângere la P.-procuror împotriva ordonanțelor de încetare a urmăririi penale date în dosarele nr.21/P/2007 și nr.50/P/2007 ale P.J.S.6 București.
4. Prin rezoluția nr.943/II-2/2012 din 11.06.2012 (fila 24), P.-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată în dosarul nr.21/P/2007.
Prin rezoluția nr.945/II-2/2012 din 11.06.2012 (fila 19), P.-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată în dosarul nr.50/P/2007.
De asemenea, deși petentul a formulat plângere și împotriva ordonanțelor nr.943/II-2/2012 și nr.945/II-2/2012, emise de P.-procurorul P.J.S.6 București, s-a constatat că soluțiile ce pot forma obiectul judecății în prezenta cauză sunt numai cele două ordonanțe de încetare a urmăririi penale din 25.03.2008.
Plângerea, în temeiul art.2781 C.pr.pen., se poate face împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței/rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi. Din analiza textului, rezultă că enumerarea actelor ce pot face obiectul unei astfel de plângeri este limitativă, neputând fi extinsă și cu privire la alte acte ale procurorului sau la alte soluții date de acesta.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.LVII(57)/ 2007 în soluționarea recursului în interesul legii, prin care a stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art.2781, alin.1 din Codul de procedură penală, este inadmisibilă.
În consecință, ordonanțele nr.943/II-2/2012 și nr.945/II-2/2012 din 11.06.2012, prin care P.-procurorul adjunct al P.J.S.6. s-a pronunțat cu privire la plângerea formulată în temeiul art.278 C.pr.pen. nu pot fi atacate separat cu plângere în temeiul art.2781 C.pr.pen., deoarece prin acestea nu s-a dat o soluție de netrimitere în judecată.
Judecătorul a opinat că motivările ordonanțelor din 25.03.2008, în sensul că: - probatoriul este format doar din declarațiile de recunoaștere ale învinuitului; -acestea trebuie coroborate cu alte mijloace de probă; -nu există mijloace de probă credibile (urme papilare, martori oculari) privind vinovăția învinuitului, iar in lipsa acestora trebuie aplicat principiul „in dubio pro reo”; au suport în actele și lucrările dosarelor de urmărire penală (fiind întemeiate) și sunt corecte din punct de vedere juridic (fiind legale), cu excepția încadării în cazul prevăzut de art.10 lit.f C.pr.pen.
În consecință, pentru a înlătura acest aspect de nelegalitate, judecătorul a admis, în parte plângerea, și a desființat, în parte, cele două ordonanțe din 25.03.2008, dispuse în dosarele nr.21/P/2007 și nr.50/P/2007 ale P.J.S.6. București, numai cu privire la temeiul de drept al soluției de netrimitere în judecată, pe care îl va schimba din art.10 lit.f C.pr.pen., în art.10 lit.c C.pr.pen.
În mod corespunzător, s-a dispus ca dispozitivul fiecărei ordonanțe să fie de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului H. C. C., pentru fapta prevăzută de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.g, i C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și respectiv, art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.i C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
Judecătorul a mai reținut că indicarea art.10 lit.f C.pr.pen. nu este o simplă eroare materială, întrucât procurorul a motivat că lipsa unui material probator suficient împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, „aceasta fiind o condiție implicit prevăzută de lege pentru a putea fi angajată răspunderea penală a unei persoane”. Totodată, indicarea art.10 lit.f C.pr.pen. își are corespondență în dispozitiv- „Încetarea urmăririi penale”, or dacă ar fi fost indicat doar din eroare, dispoziția ar fi fost de scoatere de sub urmărire penală.
Nu în ultimul rând s-a reținut că, deși în plângere petentul-învinuit a invocat alte motive ce nu au putut fi primite, admiterea căii de atac și schimbarea temeiului de drept al soluțiilor de netrimitere în judecată este posibilă deoarece, în acest fel, este înlăturat un aspect de nelegalitate (ce poate fi invocat din oficiu), iar pe de altă parte, se crează o situație mai favorabilă pentru petent(soluția de scoatere de sub urmărire penală în temeiul pe art.10 lit.c C.pr.pen., prevalând față de încetarea urmăririi penale, în temeiul art.10 lit.f C.pr.pen.
Sentința a fost recurată de petent.
Reprezentantul Ministerului public a invocat excepția inadmisibilității recursului, prevalându-se de dispozițiile art. 2781 alin. 10 Cod de procedură penală.
Curtea consideră calea de atac exercitată de petentul H. C. C. ca fiind inadmisibilă având în vedere dispozițiile imperative ale art. 2781 alin.10 Cod de procedură penală care stipulează că „Hotărârea judecătorului pronunțate potrivit alin. 8 este definitivă”.
Prin urmare, în baza art. 38515 pct.1 lit.a Cod de procedură penală, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petent.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petent H. C. C. împotriva sentinței penale nr. 522/02.08.2012 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr._/303/2012.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. A. E. M. D. B. O.
GREFIER B. C.
Red. A.E.B./Tehnr. P.A.M.. – ex.2/30.05.2013
J. S6 București– jud: G. B.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 917/2013.... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
|---|
