Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 863/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 863/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-05-2013 în dosarul nr. 863/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 863/R
Ședința publică din: 07.05.2013
Curtea constituită din:
Președinte: A. P. M.
Judecător: D. L.
Judecător: I. T.
Grefier: C. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Z. împotriva sentinței penale nr. 119 din data de 06.12.2012 pronunțată de Judecătoria Z. în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-inculpat T. I. asistat de apărător ales av. V. C., cu împuternicire avocațială nr._/24.04.2013 (fila 9 dosar).
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se procedează la legitimarea intimatului-inculpat care prezintă CI . nr._, având CNP_.
Curtea, față de soluția de achitare dispusă de instanța de fond și având în vedere dispozițiile art. 385 ind. 14 alin. 1 ind 1 C.p.p., îi pune în vedere intimatului-inculpat faptul că are dreptul de a da declarații în fața instanței de recurs, atrăgându-i atenția că tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Intimatul-inculpat T. I. arată că își menține declarațiile date în fața instanței de fond și nu solicită să dea o nouă declarație.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței penale recurate și, rejudecând, să dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 86 alin.2 O.U.G. 195/2002, cu aplicarea dispozițiilor art. 320 ind. 1 C.p.p. și în baza dispozițiilor art. 83 C.p. revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 157/2008 a Judecătoriei Z. și cumularea cu pedeapsa care va fi aplicată în prezenta cauză, menționând că fapta reținută în sarcina inculpatului prezentând pericolul social al unei infracțiuni, pentru a se aplica o pedeapsă penală față de condamnarea anterioară cu suspendarea condiționată pentru o infracțiune de ucidere din culpă, comițând fapta din prezenta cauză în termenul de încercare și față de sancțiunea administrativă aplicată de P. de pe lângă Judecătoria Z., pentru o faptă de furt calificat, ceea ce denotă o perseverență infracțională și imprimă faptei un pericol social suficient pentru a constitui infracțiune.
Apărătorul ales al intimatului-inculpat T. I., având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate. Menționează că deși intimatul-inculpat se afla într-o perioadă în care avea permisul suspendat, acesta deținea un permis valabil, având și abilitățile necesare pentru a conduce, pericolul social fiind același ca pentru ceilalți conducătorii auto, acesta nefiind implicat într-un accident auto sau încălcând vreo altă normă rutieră. De asemenea, arată că mai erau câteva zile până când suspendarea dreptului de a conduce expira. În ceea ce privește circumstanțele personale, acesta întreține o familie, tatăl fiind grav bolnav. În ceea ce privește sancțiunea administrativă aplicată de P. de pe lângă Judecătoria Z., menționează că aceasta nu are relevanță în cauză, fiind pentru un alt gen de infracțiuni și nefiind o soluție dispusă ca urmare a trimiterii în judecată.
În ceea ce privește atitudinea intimatului-inculpat, acesta a conștientizat gravitatea faptei, nefiind necesară o privare de libertate care s-ar dispune în cazul în care s-ar admite recursul Parchetului.
Intimatul-inculpat T. I., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată că:
Prin sentința penală nr. 119 din data de 06.12.2012, pronunțată în dosarul penal nr._, Judecătoria Z. dispus, în baza disp.art.11 pct.2.lit.a c.p.p. raportat la art.10 lit.b ind.1. cu aplicarea art.18 ind.1. c.p., achitarea inculpatului T. I. pentru infracțiunea prev. și ped.de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 cu modificările și completările ulterioare, iar în baza art.18 ind.1. c.p., raportat la art.91 c.p. i-a aplicat inculpatului amenda administrativă de 1.000 lei.
În baza disp.art.192 pct.1.lit.d. c.p.p., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1426P/2011 din data de 18.07.2012 și înregistrat la Judecătoria Z. sub nr._ din data de 20.07.2012, P. de pe lângă Judecătoria Z. a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului T. I. zis „V.” pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 al.2 din O.U.G. 195/2002, republicată.
S-a reținut în actul de sesizare că fapta inculpatului T. lonuț, care în ziua de 09.12.2011 a condus pe raza comunei Viișoara, jud. Teleorman autoturismul marca Wolksvagen Transporter cu numărul de circulație provizorie BH_, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii. prev. și ped. de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002.
Examinând actele și lucrările dosarului, respectiv proces-verbal de sesizare; proces verbal de constatare a efectuării unor acte premergătoare; declarații martor;adresele nr._/16.02.2012, nr._/26.03.2012, nr._/05.12.2011, nr._/31.0.2012, nr._/03.02.2012, nr._/27.06.2012 emise de I.P.J. Teleorman – Serviciul Rutier; declarații inculpat; hotărâri judecătorești; cazier judiciar, instanța de fond a reținut că la data de 09.12.2011, în jurul orelor 12:30, lucrătorii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Suhaia, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Viișoara, jud. Teleorman, respectiv pe DN 51A, au oprit în trafic pentru control un autoturism marca Wolksvagen Transporter, de culoare albă, cu numărul de circulație provizoriu BH_, condus de numitul T. I., din ..
Atât din relatările inculpatului, cât și din verificările efectuate de lucrătorii de poliție s-a constatat că inculpatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drum public pentru perioada 20.08._11.
De asemenea, s-a stabilit că permisul de conducere îi fusese reținut de organele de poliție, fiind predat de inculpat la data de 24.08.2011 la ghișeul Serviciului Rutier Teleorman, cu eliberarea dovezii DDA/811.638, fără drept de circulație.
De altfel, cu adresa nr._/30.08.2011, I.P.J. Teleorman – Serviciul Rutier i-a comunicat inculpatului că i-a fost suspendată exercitarea dreptului de conducere pe o perioadă de 120 de zile, începând cu data de 20.08.2011; mai mult, T. I. a luat la cunoștință despre măsura suspendării și cu ocazia semnării procesului verbal întocmit de lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Teleorman – Serviciul Rutier la 20.08.2011.
Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit următoarea situație de fapt:
Inculpatul T. I. este posesor al permisului de conducere pentru categoriile BE și CE din anul 2005.
Cu ocazia declarațiilor date pe parcursul urmăririi penale, inculpatul T. I. a arătat că la data de 09.12.2011, în jurul orei 11:30, s-a deplasat la volanul autoturismului marca Wolksvagen Transponer, de culoare albă și cu numărul de circulație provizoriu BH_ de la domiciliul său din . in orașul Z., jud. Teleorman, pentru a efectua unele cumpărături.
A mai arătat că în timp ce se întorcea către domiciliul său a fost oprit în trafic pe DN 51 A, pe raza comunei Viișoara, jud. Teleorman (în dreptul Primăriei Viișoara), împrejurare în care s-a constatat că avea suspendat dreptul de a conduce.
Pe parcursul cercetărilor, s-a stabilit că autoturismul intrase în posesia inculpatului cu acordul proprietarului, S. B. C., întrucât inculpatul își manifestase intenția de a achiziționa autovehiculul, fiindu-i lăsat în probe.
Instanța de fond a apreciat, însă că, în concret, fapta reținută în sarcina inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
S-au avut criteriile prevăzute de art.181 Cod penal, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
Aplicate în cauză aceste criterii, instanța de fond a apreciat, față de împrejurarea că inculpatul nu a condus autovehiculul sub influența alcoolului, nu a provocat accidente sau vătămări ale vreunei persoane și nici nu s-a făcut dovada nesocotirii de către acesta și a altor reglementări legale decât cele pentru care acesta a fost trimis în judecată, deplasarea a făcut-o pentru scurt timp și în scopul de a-și ridica diploma de bacalaureat, nu a creat și nu a produs vreo stare de pericol, precum și față de împrejurarea că acesta nu fusese sub influența alcoolului, nici nu s-ar fi putut produce, în accepțiunea instanței o astfel de urmare, că fapta reținută în sarcina inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Cu toate aceste argumente, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului a adus o atingere minimă valorilor apărate de lege și constând în normele care reglementează circulația rutieră, iar prin conținutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanță.
În același sens, și în ceea ce privește persoana inculpatului, conduita acestuia, a reținut că, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, acesta a avut o atitudine procesuală sinceră și de regret a faptei comise, că acesta este cunoscut ca o persoană respectabilă în comunitate și care nu nesocotește normele de conviețuire socială, este singurul întreținător al familiei, iar tatăl său are grave probleme de sănătate. În plus, a reținut instanța de fond, deși inculpatul a fost anterior condamnat pentru o infracțiune din culpă, față de împrejurarea că, cu argumentele expuse anterior, s-a apreciat că fapta reținută în sarcina inculpatului în prezenta cauză nu a produs urmări și nici nu ar fi putut produce, că atingerea adusă valorilor apărate de lege a fost una minimă, iar prin atitudinea manifestată de inculpat atât la urmărirea penală cât și în fața instanței, acesta a făcut dovada unui proces real de reflecție asupra prezentei fapte, aceasta și prin prisma eventualității revocării beneficiului suspendării condiționate cu privire la condamnarea sa anterioară, instanța de fond a apreciat o dată în plus, că fapta reținută în sarcina inculpatului nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, încât, în condițiile art.181 și, respectiv, art.91 Cod penal, aplicarea unei sancțiuni administrative constituie pentru inculpat un avertisment serios, de natură a fundamenta schimbarea mentalității sale în sensul de a nu mai săvârși infracțiuni. O abordare în sens contrar, respectiv a reținerii vinovăției inculpatului și revocării suspendării condiționate cu privire la pedeapsa aplicată anterior acestuia, a apreciat instanța, ar constitui o sancțiune mult prea gravă, în raport de lipsa de pericol social a prezentei fapte reținute, cu atât mai mult cu cât, cu argumentele expuse anterior, instanța de fond a reținut aptitudinea inculpatului de a se îndrepta sub influența sancțiunii administrative.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond, în baza disp.art.11 pct.2.lit.a Cod de procedură penală raportat la art.10 lit.b ind.1. cu aplicarea art.181 Cod penal a achitat inculpatul T. I., pentru infracțiunea prev. și ped.de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 cu modificările și completările ulterioare.
În baza art.181 Cod penal, raportat la art.91 Cod penal instanța de fond a aplicat inculpatului amenda administrativă de 1.000 lei,- sancțiune apreciată de instanță drept cea mai adecvată raportată la faptă în concretul ei, precum și la persoana inculpatului.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Z. la data de 10.12.2012, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 03.04.2013, sub nr._ .
Astfel, în opinia Parchetului, sentința penală atacată este netemeinică și nelegală, acesta considerând că în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpatului T. I. și aplicarea față de acesta a sancțiunii amenzii cu caracter administrativ în cuantum de 1.000 de lei, în condițiile în care pedeapsa aplicată nu a fost individualizată corespunzător conform dispozițiilor art. 52 și 72 Cod penal, apreciindu-se în mod greșit că faptei cercetate îi lipsește pericolul social al unei infracțiuni, în contextul în care în mod vădit fapta reținută în sarcina inculpatului - vizând circulația pe drumurile publice - este una de pericol social și nu de rezultat.
În expunerea motivelor de recurs s-a arătat că fapta a fost comisă de inculpat în termenul de încercare stabilit prin decizia penală nr. 48 A/30.04.2009 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Teleorman, ca urmare a comiterii de către inculpat a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 178 alin.2 Cod penal, fiind ulterior sancționat de către P. de pe lângă Judecătoria Z. cu o amendă administrativă în cuantum de 1.000 de lei.
De asemenea, s-a invocat faptul că instanța de fond nu a ținut seama și nu a făcut referire în considerentele hotărârii despre faptul că inculpatul a mai fost condamnat a anterior și pentru comiterea unei fapte de furt calificat (faptă comisă în coautorat), în noaptea de 14/15.09.2011, când împreună cu învinuitul P. I. R. au sustras cantitatea de 380 l motorină din rezervorul unui tractor dat în folosința numitului P. I. R. de către S.C. Agrinatura S:A pentru efectuarea de lucrări agricole, cu cauzarea unui prejudiciu de 1.884 de lei, faptă pentru care P. de pe lângă Judecătoria Z. îi aplicase o sancțiune cu caracter administrativ – amendă administrativă, în cuantum de 1.000 de lei.
În susținerea orală a motivelor de recurs, Reprezentantul Parchetului a mai solicitat ca instanța de control să dispună condamnarea inculpatului T. I. pentru infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 86 alin.2 O.U.G. 195/2002, cu aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod de procedură penală și, în baza dispozițiilor art. 83 Cod penal, revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 157/2008 a Judecătoriei Z. și cumularea cu pedeapsa care va fi aplicată în prezenta cauză.
În fața instanței de recurs intimatul inculpat T. I. a arătat că nu dorește să dea declarații suplimentare, menținându-și declarațiile date în cauză.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, în raport de criticile formulate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul dispozițiilor art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curteaconstată recursul ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente:
În examenul propriu asupra cauzei, Curtea constată că probatoriul administrat demonstrează, fără echivoc, că la data de 09.12.2011 inculpatul T. I. a condus pe raza comunei Viișoara, jud. Teleorman autoturismul marca Wolksvagen Transporter cu numărul de circulație provizorie BH_, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
De altfel, inculpatul nu a contestat această situație de fapt, care a reieșit din probele administrate în faza de urmărire penală, pe care inculpatul și le-a însușit în totalitate prin declarația dată în fața primei instanțe, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 3201 C.proc.pen. ( fila 30 dosar instanță).
De asemenea, prima instanță a reținut în mod corect că fapta comisă de inculpat este prevăzută de art. 86 alin. 2 din O.U.G. 195/2002 republicată, dar a apreciat în mod eronat că fapta nu prezintă pericolul social concret al unei infracțiuni și că nu este necesară pentru sancționarea ei aplicarea unei pedepse.
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 18 C.pen., fapta care prezintă pericol social în înțelesul legii penale este orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate la art. 1 C.pen. și pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.
Fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni - conform art. 18 indice 1 alin. 1 C.pen. - este aceea care prin atingerea minimă adusă vreuneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, este în mod vădit lipsită de importanță. Instanța nu stabilește în mod arbitrar dacă o faptă prezintă sau nu pericolul social al unei infracțiuni, ci are în vedere criteriile prevăzute de art.181 alin.2 C. pen., respectiv: modul și mijloacele de săvârșire a faptei; scopul urmărit; împrejurările în care fapta a fost comisă; urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce; persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
În cauza de față, însă, fapta săvârșită de inculpat prezintă în mod concret pericolul unei infracțiuni, iar pentru sancționarea acesteia este necesară aplicarea unei pedepse.
Astfel, se reține că inculpatul avea suspendat exercițiul dreptului de a conduce autovehicule pe drum public pentru perioada 20.08._11, permisul de conducere fiind predat de inculpat la data de 24.08.2011 la ghișeul Serviciului Rutier Teleorman, cu eliberarea dovezii DDA/811.638, fără drept de circulație, inculpatul T. I. luând cunoștință despre măsura suspendării și cu ocazia semnării procesului verbal întocmit de lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Teleorman – Serviciul Rutier la 20.08.2011.
Totodată, din adresa nr._/30.08.2011 rezultă că I.P.J. Teleorman – Serviciul Rutier i-a comunicat inculpatului că i-a fost suspendată exercitarea dreptului de conducere pe o perioadă de 120 de zile, începând cu data de 20.08.2011, deci fiindu-i prelungită perioada în care s-a dispus suspendarea de la 90 la 120 de zile, aspect recunoscut de către inculpat.
Din adresa nr. 116.771/27.06.2012 emisă de IPJ Teleorman Serviciul Rutier (fila 28 DUP) coroborată cu mențiunile procesului verbal . nr._/20.08.2011 ( fila 37 DUP, în copie) rezultă că motivul suspendării dreptului de a conduce l-a constituit săvârșirea contravenției prevăzute de art. 103 alin. 2 lit. a din OUG nr. 195/2002, respectiv conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune.
Totodată, motivul majorării perioadei de suspendare a dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile l-a constituit faptul că inculpatul a comis două contravenții în decurs de 6 luni de la data restituirii permisului de conducere, conform art. 103 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.
De asemenea, din aceeași adresă rezultă că inculpatul T. I. a mai fost sancționat anterior conform art. 103 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 la data de 24.03.2011 pentru neacordarea de prioritate vehicule (accident cu avarii), suspendându-i-se dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, respectiv de la 09.04.2011 la 07.07.2011.
Prin urmare, inculpatul din prezenta cauză, deși i s-a suspendat dreptul de a conduce ca urmare a nerespectării prevederilor OUG nr. 195/2002, a mai comis contravenții reglementate de același act normativ, fiindu-i suspendat încă o dată dreptul de a conduce, inițial pe o perioadă de 90 de zile, apoi fiind majorată perioada la 120 de zile și, în aceste condiții, a înțeles să conducă autovehiculul săvârșind fapta prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.
Mai mult decât atât, pe același considerent avut în vedere de instanța de fond, respectiv existența condamnării la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 157/2008 a Judecătoriei Z., modificată prin decizia penală nr. 48 A/30.04.2009 a Tribunalului Teleorman ( filele 94-97 DUP), i-a fost aplicată inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 lei prin ordonanța nr. 106/P/2011 din data de 17.04.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Z. pentru comiterea la data de 14/15.09.2011 a faptei prevăzută de art. 208 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a,g C.pen.
Cu toate acestea, inculpatul nu a înțeles să-și corijeze conduita și a reiterat comportamentul ilicit, deși a beneficiat de clemența autorităților judiciare atât prin suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicate prin sentința penală nr. 157/2008 a Judecătoriei Z., cât și prin aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ prin ordonanța nr. 106/P/2011 din data de 17.04.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Z..
Se constată că argumentele instanței de fond în sensul că fapta nu ar prezenta pericol social nu sunt întemeiate. Faptul că inculpatul nu a condus autovehiculul sub influența alcoolului, nu trebuie avut în vedere la stabilirea gradului de pericol social al faptei prevăzute de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală constituind infracțiune potrivit art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, iar dacă îmbibația alcoolică în sânge este sub limita legală, fapta constituie contravenție, inculpatul fiind sancționat anterior pentru săvârșirea acestei contravenții, așa cum s-a arătat.
Totodată, împrejurarea că nu a provocat accidente sau vătămări ale vreunei persoane și nici nu s-a făcut dovada nesocotirii de către acesta și a altor reglementări legale decât cele pentru care acesta a fost trimis în judecată nu au relevanță în cauză.
În plus, susținerea instanței de fond în sensul că nu s-ar fi putut produce nici un pericol prin săvârșirea faptei de către inculpat având în vedere că nu era sub influența băuturilor alcoolice iarăși nu au legătura cu cauza, mai ales având în vedere că fapta prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 este o infracțiune de pericol, starea de pericol rezultând din însăși săvârșirea elementului material, nefiind necesară producerea vreunui rezultat cum ar fi încălcarea vreunei alte reguli de circulație sau accidentarea vreunei alte persoane ori conducerea sub influența băuturilor alcoolice, astfel cum în mod eronat a reținut instanța de fond.
De asemenea, trebuia reținută în defavoarea inculpatului, iar nu în favoarea acestuia, împrejurarea că deplasarea cu autoturismul s-a făcut pentru a-și ridica diploma de bacalaureat, întrucât nu era o situație care să justifice deplasarea de urgență ( cum ar fi fost, de exemplu starea de boală a unei persoane foarte apropiate) în condițiile în care ar fi fost dificil să se apeleze la o altă modalitate de transport.
Susținerile intimatului inculpat în sensul că fapta nu ar prezenta gradul de pericol social, întrucât poseda permis de conducere și, deci avea abilitățile necesare de a conduce, sunt neîntemeiate, având în vedere împrejurarea că legiuitorul a apreciat ca fiind de natură penală fapta de a conduce un autovehicul pe drumurile publice de către o persoană cu privire la care exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, fiind pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, deci fiind o infracțiune de pericol, prin însăși comiterea acesteia creându-se o stare de pericol cu privire la siguranța circulației pe drumurile publice.
Dacă s-ar însuși teza apărării, s-ar ajunge la concluzia ilogică cum că ar fi lipsită de sens sancționarea unei persoane cu suspendarea exercițiului dreptului de a conduce sau pentru conducerea unui autovehicul în timp ce este suspendat exercițiul dreptului de a conduce, având în vedere că oricum persoana respectivă posedă permis de conducere și are abilitățile necesare pentru a conduce fără a crea o stare de pericol pentru siguranța participanților la traficul rutier.
Prin urmare, Curtea apreciază că fapta inculpatului T. I. întrunește atât din punct de vedere obiectiv, cât și din punct de vedere subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, fiind îndeplinite condițiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Sub aspectul laturii obiective, fapta săvârșită de inculpat s-a realizat prin conducerea autovehiculului marca Wolksvagen Transporter cu numărul de circulație provizorie BH_ la data de 09.12.2011 pe raza comunei Viișoara, jud. Teleorman autoturismul, deci pe un drum public, de către o persoană având exercițiul dreptului de a conduce suspendat. Totodată, instanța reține că între fapta inculpatului și urmarea periculoasă produsă, respectiv starea de pericol creată, există o relație de cauzalitate deoarece fapta, astfel cum a fost săvârșită, este o infracțiune de pericol, urmarea socialmente periculoasă rezultând ex re (din însăși materialitatea faptei).
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a inculpatului față de faptă și de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției indirecte, în sensul dispozițiilor art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. b din Codul Penal, întrucât acesta a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale și, deși nu a urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui.
Având în vedere cele reținute, Curtea constată incidența în cauză a cazului de casare prevăzut de art. 385 indice 9 pct. 18 C.proc.pen., respectiv când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare, față de decizia instanței supreme dată în soluționarea unui recurs în interesul legii nr. VIII din 9 februarie 2009, publicată în M.Of. nr. 694/15.10.2009, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că sunt incidente și în ipoteza recurării hotărârilor pentru motivul greșitei aplicări a art. 181 din Codul penal sau, dimpotrivă, al neaplicării acestei dispoziții legale, dar și de împrejurarea că art. 385 indice 9 pct. 18 C.proc.pen. deși abrogat în prezent prin art. I pct. 16 din Legea nr. 2/2013 ( publicată în M.Of. nr. 89/12.02.2013) se aplică recursurilor declarate înainte de . Legii nr. 2/2013, potrivit dispozițiilor tranzitorii prevăzute de art. II din actul normativ menționat.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, Curtea reține că potrivit art. 72 din C.pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de: dispozițiile părții generale a Codului penal; limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal;gradul de pericol social al faptei săvârșite;persoana infractorului; împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Curtea reține că inculpatul a avut o atitudine sinceră în faza cercetării judecătorești, așa încât trebuie să se raporteze la criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal și prevederile art. 320 1 alin. 7 C.p.p. privind reducerea cu o treime a limitelor pedepselor stabilite de lege pentru infracțiunea dedusă judecății.
Curtea se va orienta către limita minimă specială (redusă cu o treime) în cazul acestei infracțiuni, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, săvârșite în loc public, în contextul unei atitudini cu caracter repetat de încălcare a regulilor prevăzute de OUG nr. 195/2002, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, acesta având o vârstă tânără, o familie organizată, dar nefiind la primul contact cu legea penală, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar.
Prin urmare, Curtea apreciază că se acordă eficiența cuvenită circumstanțelor personale ale inculpatului prin aplicarea unei pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege.
Cu privire la împrejurările care ar fi de natură să atenueze răspunderea penală, Curtea reține că în cazul aplicării dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen., întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valență juridică.
Așa cum s-a arătat și în jurisprudența instanței supreme, dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. Recurentul nu a invocat existența unei alte atitudini după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, iar Curtea, în examenul propriu al cauzei, nu identifică o astfel de atitudine care să justifice aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.
Referitor la conduita bună care se circumscrie circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a C.pen., având în vedere prezența antecedentelor penale, dar și existența unei sancțiuni administrative pentru săvârșirea unei fapte îndreptate împotriva patrimoniului, Curtea constată că nici această împrejurare nu este incidentă în cauză.
De asemenea, în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., infracțiunea din prezenta cauză fiind una de pericol, iar nu de prejudiciu.
În acest context, Curtea apreciază că o pedeapsă în cuantum de 4 luni închisoare prin raportare la criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal și prevederile art. 320 1 alin. 7 C.p.p., corespunde scopului preventiv și educativ al pedepsei, față de circumstanțele personale ale inculpatului și împrejurările comiterii faptei.
Totodată, se constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 83 C.pen., având în vedere că infracțiunea din prezenta cauză a fost săvârșită în termenul de încercare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 157/2008 a Judecătoriei Z., modificată prin decizia penală nr. 48 A/30.04.2009 a Tribunalului Teleorman, așa încât se impune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei menționate și executarea acesteia alături de pedeapsa de 4 luni închisoare, inculpatul executând în final o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.
În ceea ce privește pedeapsaaccesorie, Curtea va avea în vedere jurisprudența CEDO, respectiv cauza Hirst contra Marii Britanii și cauza S. și P. contra României, precum și decizia LXXIV din 05.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, sistemul sancționator nu trebuie să conducă la compromiterea drepturilor individului, atunci când o sancțiune apare ca vădit disproporționată față de gravitatea infracțiunii. Curtea reține astfel că în cauza Hirst contra Marii Britanii, Curtea Europeană a apreciat ca orice restricție a drepturilor electorale trebuie sa fie justificată și să urmărească un scop legitim, în special prevenția infracțiunilor și apărarea ordinii publice. Curtea a concluzionat ca interzicerea automată a dreptului de a participa la alegerile legislative, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând în aceste condiții o încălcare a art. 3 Protocol 1 din Convenție.
Prin ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, statele își asumă și obligația prev. de art. 3 Protocol 1 de a organiza la intervale rezonabile alegeri libere prin scrutin secret în condiții care să asigure libera exprimare a opiniei cu privire la alegerea corpului legislativ, astfel că acestea trebuie să asigure deținutului condițiile necesare exercitării efective a acestuia, chiar în condițiile unui regim privativ de libertate.
În consecință, față de natura și gradul de pericol social al faptei, instanța va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II a) si b C.pen, apreciind că interzicerea exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe întreaga durată a executării pedepsei închisorii, sunt proporționale cu scopul urmărit și raportat la gravitatea infracțiunii.
De asemenea, prin Hotărârea S. și P. contra Romaniei, Curtea Europeană a statuat că la aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 Cod penal, trebuie analizat tipul infracțiunii. Având în vedere că infracțiunea pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză este independentă de autoritatea părintească și de modul în care inculpatul și-ar putea exercita drepturile și îndeplini obligațiile părintești precum și față de împrejurarea că inculpatul nu s-a folosit de profesia sa pentru comiterea faptei, instanța nu va aplica cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c, d, e Cod penal.
Prin urmare, în temeiul art.71 va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. alin. 1 lit. a (teza a II-a), b C.pen. pe întreaga durată a executării pedepsei, începând din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea integrală a pedepsei aplicate, cu titlu de pedeapsă accesorie.
Pe cale de consecință, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) Cod de procedură penală, va admite recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Z..
Va casa sentința penală nr. 119/06.12.2012 a Judecătoriei Z. și rejudecând în fond:
În baza art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 3201 Cod de procedură penală va condamna pe inculpatul T. I. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 83 Cod penal va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicate prin sentința penală nr. 157/2008 a Judecătoriei Z. și va dispune executarea acesteia alături de pedeapsa de 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în final o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.
Va face aplicarea art. 71 C.pen rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.pen.
În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 2 lit. d) Cod de procedură penală, admite recursul formulat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA Z. împotriva sentinței penale nr. 119 din data de 06.12.2012 pronunțată de Judecătoria Z. în dosarul penal nr._ .
Casează sentința penală nr. 119/06.12.2012 a Judecătoriei Z. și rejudecând în fond:
În baza art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 3201 Cod de procedură penală condamnă inculpatul T. I. (fiul lui A. și A., născut la data de 16 februarie 1987 în localitatea Z., jud. Teleorman, CNP_, domiciliat în ., cetățenie română, studii 12 clase, fără ocupație, necăsătorit, recidivist), la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicate prin sentința penală nr. 157/2008 a Judecătoriei Z. și dispune executarea acesteia alături de pedeapsa de 4 luni închisoare, inculpatul executând în final o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.
Face aplicarea art. 71 C.pen rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.pen.
În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. P. M. D. L. I. T.
GREFIER,
C. B.
Red. A.P.M./Tehnr. P.A.M.. – ex.2/24.05.2013
J. Z. – jud.: N. C. R.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 321/2012. Curtea... | Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 872/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
