Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 19/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 19/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 19/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 19 / A
Ședința publică din data de 08 ianuarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: I. C.
JUDECĂTOR: C. B.
GREFIER: R. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror E. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de revizuentul P. C. împotriva sentinței penale nr. 361 din data de 29.10.2014, pronunțată de Judecătoria B. - Secția Penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-revizuent, personal, în stare de arest și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat R. A., cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr._ din data de 08.01.2015, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, nefiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul apelantului-revizuent, având cuvântul, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 361 din data de 29.10.2014, pronunțată de Judecătoria B. - Secția Penală în dosarul nr._, și, rejudecând, să fie admisă în principiu cererea de revizuire, apreciind că în cauză există fapte și împrejurări noi ce nu au fost avute în vedere la momentul pronunțării soluției de către instanța de fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului, ca nefondat, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind temeinică și legală, în mod corect fiind respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 459 alin. 3 lit. e C.pr.pen.
Totodată, solicită a se avea în vedere faptul că cele două hotărâri de condamnare ale inculpatului, respectiv hotărârea pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București și hotărârea pronunțată de către Judecătoria B., privesc fapte diferite.
Apelantul-revizuent, având ultimul cuvânt, arată că o perioadă de 3 ani și 9 luni a semnat la organele de control, iar Judecătoria B. a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei, fără ca el să aibă cunoștință despre existența acelui dosar.
De asemenea, arată că nu avea cunoștință că pe numele său a fost emis un mandat definitiv.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Sentința penală apelată
Prin sentința penală nr. 361/29.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. – Secția Penală în dosarul nr._, în temeiul art. 459 alin 5 C.pr.pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul P. C.; în temeiul art. 275 alin 2 C.pr.pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În motivarea în fapt și în drept a sentinței penale, Judecătoria a reținut următoarele:
În dosarul nr._, s-a reținut că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată - săvârșită la data de 28.07.2009 - era concurentă cu cea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 817/22.09.2010 a Judecătoriei Sectorului 1 București - săvârșită la data de 16.04.2009.
De asemenea, prin sentința nr. 643/30.11.2011 a Judecătoriei B., s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 85 C.pen. privind anularea suspendării condiționate a executării pedepsei, întrucât cea de-a doua faptă a fost săvârșită înainte de rămânerea definitivă a primei sentințe de condamnare (sentința penală nr. 817/22.09.2010 a Judecătoriei Sectorului 1 București)
Potrivit art. 85 din Codul penal 1968, în astfel de cazuri suspendarea condiționată se anulează, instanța trebuind să aplice dispozițiile privitoare la concurs (în speță), iar în măsura în care pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depășește 2 ani, instanța poate aplica dispozițiile art. 81 (respectiv, poate aplica din nou suspendarea condiționată - a pedepsei rezultante).
În situația petentului, pedeapsa rezultantă din prima sentință penală (nr. 817/22.09.2010 a Judecătoriei Sectorului 1 București) a fost de 2 ani închisoare, rezultată din contopirea a două pedepse, una de 2 ani închisoare și una de 1 an închisoare, fiind contopită ulterior de Judecătoria B. prin sentința penală nr. 643/30.11.2011, și pedeapsa de 1 an închisoare.
La pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, instanța a aplicat un spor de 3 luni închisoare, astfel că petentul nu a mai putut beneficia de o nouă suspendare condiționată.
Această modalitate de individualizare a pedepsei este apanajul instanței care a soluționat fondul cauzei, iar motivul pentru care această instanță a hotărât să aplice un spor de 3 luni închisoare la pedeapsa de 2 ani închisoare nu mai poate face obiectul analizei unei alte instanțe, câtă vreme respectiva sentință a rămas definitivă.
Faptul că pe o perioadă de mai mulți ani petentul a fost în evidența Serviciului de Probațiune, îndeplinindu-și obligațiile stabilite prin prima hotărâre de condamnare și faptul că, în aceeași perioadă de timp s-a deplasat în afara țării în mod repetat nu echivalează cu situația prevăzută de art. 453 alin. 1 lit. e C.pr.pen., cele două sentințe privind fapte diferite - concurente, a căror modalitate de sancționare este prevăzută de lege, în speță de dispozițiile art. 85 din Codul penal 1968.
În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. 1 lit. a C.pr.pen., instanța a reținut că situația prezentată de condamnat - privind faptul necomunicării sentinței nr. 643/30.11.2011 a Judecătoriei B. - nu constituie o împrejurare necunoscută la soluționarea cauzei și care să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare (comunicarea sentinței fiind subsecventă soluționării cauzei).
Față de aceste împrejurări, văzând și dispozițiile art. 459 alin. 1 lit. e C.pr.pen., instanța a reținut că cererea de revizuire formulată de petent nu îndeplinește cerința prevăzută de aceste dispoziții legale.
Astfel, instanța a reținut că argumentele - privitoare la împrejurarea că sentința de condamnare nu i-ar fi fost comunicată sau că în termenul de supraveghere condamnatul s-a deplasat în afara țării - nu sunt de natură să conducă în mod evident la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.
Instanța a mai reținut și faptul că revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, de fapt, prin intermediul căreia pot fi atacate sentințele judecătorești definitive, atunci când acestea conțin grave erori cu privire la situația de fapt reținută în mod greșit de către instanță.
Mai mult decât atât, petentul a avut la dispoziție, dar nu a exercitat căile ordinare de atac (prin care se pot înlătura anumite erori de judecată, îndeosebi cu privire la situația de fapt reținută de instanță).
Cererea revizuentului este în fapt o critică adusă modalității de executare a pedepsei rezultate în urma contopirii pedepselor pentru infracțiunile concurente, însă o asemenea situație nu constituie motiv de revizuire, ci ar fi fost posibil să fie analizată prin intermediul căilor ordinare de atac.
Așadar, nefiind vorba despre nicio faptă sau împrejurare nouă, ci despre situații subsecvente hotărârii instanței de fond, instanța a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe penale, în data de 07.11.2014, în termenul legal de 10 zile de la comunicarea minutei sentinței, revizuientul P. C. a declarat apel pe care l-a motivat oral.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală în data de 27.11.2014 sub nr. unic de dosar_ (nr. în format vechi_ ).
Motivele de apel
Apelantul-revizuient a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și, rejudecând, admiterea în principiu a cererii de revizuire, apreciind că în cauză există fapte și împrejurări noi ce nu au fost avute în vedere la momentul pronunțării soluției de către instanța de fond.
Curtea, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, atât prin prisma motivelor invocate de către apelant, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit dispozițiilor art. 417 alin. 2 C.pr.pen. și art. 420 alin. 10 C.pr.pen., apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 817/22.09.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București - Secția Penală în dosarul nr._ (aflată la filele 26-28 din dosarul nr._ al Judecătoriei B.), definitivă în data de 05.10.2010 prin neapelare, apelantul-revizuient P. C. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, pentru comiterea, în concurs real, a infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și fals privind identitatea, infracțiuni prevăzute de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2995 și art. 293 alin. 1 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, fapte săvârșite în data de 16.04.2009; în baza art. 81 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante, pe durata unui termen de încercare.
Prin sentința penală nr. 643/30.11.2011 pronunțată de Judecătoria B. - Secția penală în dosarul nr._ (aflată la filele 19-21 din dosarul nr._ al Judecătoriei B.), definitivă în data de 13.12.2011 prin nerecurare, apelantul-revizuient P. C. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, faptă săvârșită în data de 28.07.2009; în baza art. 85 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 817/22.09.2010 și, în baza art. 33 lit. a și b din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, s-au contopit toate pedepsele, ce fuseseră anterior descontopite, aplicându-se o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare, cu executarea acesteia în regim de detenție.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma admisibilității în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 459 C.pr.pen., Curtea reține următoarele:
Pe de o parte, conform art. 453 alin. 1 C.pr.pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză; b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia ; f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Pe de altă parte, conform art. 459 alin. 4 și 5 C.pr.pen., în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. 3, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de revizuire; în cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. 3, dispune, prin sentință, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
În acest context, Curtea reține că susținerile formulate de către apelantul-revizuient în cerere sunt nerelevante, nefondate și nesusținute de probatoriul administrat.
De asemenea, Curtea constată că motivele invocate de către apelantul-revizuent nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 C.pr.pen.
Astfel, revizuentul nu a indicat mijloace noi de probă ori vreo altă împrejurare din cele prevăzute de textele de lege sus-menționate.
În acest sens, Curtea constată că, pe de o parte, apelantul-revizuient nu a indicat nicio faptă sau împrejurare care să nu fi fost cunoscute la soluționarea cauzei, iar pe de altă parte, cele două sentințe penale de condamnare, nr. 817/22.09.2010 și nr. 643/30.11.2011, au avut în vedere infracțiuni distincte, aflate în concurs real, astfel că revocarea suspendării condiționate a unei dintre pedepse, contopirea pedepselor și dispunerea executării pedepsei rezultate în regim de detenție, conform art. 85 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, au reprezentat consecința firească a comiterii unei infracțiuni în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării unei alte pedepse; prin urmare, nu se poate considera că cele două sentințe penale de condamnare - una dintre acestea, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar cealaltă, cu executarea pedepsei în regim de detenție - nu se pot concilia, din moment ce privesc infracțiuni distincte.
Astfel, în lipsa existenței vreuneia dintre condițiile de admisibilitate a revizuirii nu se poate obține, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, o nouă judecare a cauzei, soluția dată pe fondul cauzei beneficiind de autoritate de lucru judecat.
De asemenea, având în vedere că revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în condițiile și cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, Curtea constată că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac nu se poate proceda la o reindividualizare a modalității de executare a pedepsei, analizare efectuată de către instanțele investite cu soluționarea cauzei în fond. Prin urmare, instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire procedează strict la analizarea incidenței în cauză a motivelor invocate în cererea formulată de către revizuient, prin raportare la cazurile prevăzute în art. 453 C.pr.pen.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constată că în mod corect a apreciat prima instanță în sensul că argumentele invocate de către revizuient în cererea sa nu sunt de natură să conducă la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.
În acest context, în deplin acord cu prima instanță, Curtea constată că eventualele critici aduse de apelantul-revizuient - cu privire la modalitatea de executare a pedepsei rezultate în urma contopirii pedepselor pentru infracțiunile concurente - puteau fi invocate în căile de atac și nu constituie motive care să conducă la admisibilitatea cererii de revizuire.
Totodată, Curtea constată că, potrivit deciziei nr. 60/24.09.2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 574/30.07.2008, decizie obligatorie pentru instanțe potrivit art. 4145 alin. 4 din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală, respectiv art. 474 alin. 4 C.pr.pen., cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală este inadmisibilă. În considerentele acestei decizii s-a reținut că din conținutul prevederilor art. 393 și 394 din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală, rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul. Cererea de revizuire se soluționează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală, admiterea în principiu, etapă în care instanța verifică cererea de revizuire sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere. Această fază a admiterii în principiu privește examinarea admisibilității exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept. Cum în etapa admiterii în principiu instanța nu se implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecății, soluția dată de aceasta nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire în cazul în care ea nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 394 din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală. Din reglementările de ansamblu cuprinse în art. 393-406 din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală, rezultă că soluționarea cererii de revizuire parcurge două etape, respectiv cea a admiterii în principiu, atunci când aceasta îndeplinește condițiile cerute de lege, și aceea a rejudecării cauzei după admiterea în principiu. De aceea, a considera că în procedura admiterii în principiu, prevăzută în art. 403 din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală, în ipoteza absenței cazurilor prevăzute de art. 394 din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală, ar trebui pronunțată o soluție de respingere a cererii ca nefondată ar echivala cu crearea unui paralelism nepermis cu soluțiile ce se pot pronunța după rejudecare potrivit art. 406 din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală. Or, soluția de respingere a cererii de revizuire ca nefondată nu ar putea fi adoptată decât în etapa a doua, aceea a rejudecării după admiterea în principiu, întrucât altfel ne-am afla în fața unei contradicții lipsite de sens între cele două etape ale revizuirii, care s-ar reduce astfel la una singură. De altfel, din întreaga reglementare privind soluționarea cererii de revizuire în fața instanței rezultă că voința legiuitorului nu a fost aceea de a contopi cele două faze menționate. Prin urmare, în etapa admiterii în principiu ca judecată de admisibilitate, soluțiile ce pot fi pronunțate sunt fie admiterea în principiu a cererii de revizuire, prin încheiere, conform art. 403 alin. 3 teza I din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală, fie respingerea cererii ca inadmisibilă, prin sentință, conform art. 403 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală.
În consecință, Curtea constată că cererea având ca obiect revizuire formulată de apelantul-revizuient cu privire la sentințele penale nr. 817/22.09.2010 și nr. 643/30.11.2011 este inadmisibilă.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța de control judiciar constată că în mod corect a motivat instanța de fond soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, apreciind în mod just faptul că aspectul privind modalitatea de executare a pedepsei putea fi invocat în căile de atac și nu constituie motiv care să conducă la admisibilitatea cererii de revizuire.
Curtea reține, așadar, că în mod corect a apreciat prima instanță asupra inadmisibilității cererii de revizuire formulate de apelantul - revizuient.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că sentința penală apelată este legală și temeinică.
Soluția ce va fi pronunțată în cauză
În consecință, în raport de ansamblul motivelor de fapt și al temeiurilor de drept expuse pe parcursul prezentelor considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-revizuient P. C. împotriva sentinței penale nr. 361/29.10.2014, pronunțată de Judecătoria B. – Secția Penală în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga pe apelantul-revizuient la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 de lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-revizuient P. C. împotriva sentinței penale nr. 361/29.10.2014, pronunțată de Judecătoria B. – Secția Penală în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe apelantul-revizuient la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 de lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.01.2015.
Președinte, Judecător,
I. C. C. B.
Grefier,
R. S.
Red. Jud. C.B.
Tehnored. Jud. C.B. / Gref. R.S.
11.01.2015 / 2 ex.
Judecătoria B. - Secția Penală
Dosar nr._
Judecător Fond: A. Tășcan
| ← Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat.... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 23/2015.... → |
|---|
