Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 375/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 375/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 375/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR.375/A

Ședința din Camera de Consiliu de la data de 26 martie 2014

Curtea constituită din:

P. - L. C. C.

JUDECĂTOR – V. C.

GREFIER – M. G.

Ministerul Public– P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat prin procuror E. ELIANA B..

Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect contestație în anulare formulată de contestatorul G. I..

Dezbaterile au avut lor în camera de consiliu fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, din oficiu, pune în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare și acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față, deliberând, constată următoarele:

La data de 12.12.2013, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. contestația în anulare formulată de contestatorul G. I., împotriva deciziei penale nr. nr.903/R din 08.05.2012 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr._ .

În motivarea cererii s-a susținut, în esență, că judecata în recurs a avut loc fără citarea legală a contestatorului.

Prin sentința penală nr.333 din 21.02.2014, pronunțată de Judecătoria B., în baza art.50 alin.1 raportat la art.429 alin.1 C. pr. pen., s-a dispus declinarea, către Curtea de Apel București, a competenței de soluționare a contestației în anulare.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin decizia penală nr.493 din 13.03.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul G. I., împotriva deciziei penale nr.903/R din 08.05.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală.

Pentru a decide astfel s-a reținut că, pe tot parcursul procesului, inclusiv în faza de recurs, petentul a fost citat la singura adresă cunoscută – Fetești, ., județul Ialomița. Că inculpatul cunoștea termenul din 08.05.2012, când s-a soluționat recursul rezultă cu certitudine din memoriul olograf, depus la dosar, însoțit de înscrisuri în circumstanțiere, în care menționează corect atât numărul de dosar cât și termenul.

Având în vedere că se invocă același caz, prevăzut de art. 426 lit. a din Codul de procedură, Curtea va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul G. I..

Conform art.275 alin. 2 din Codul de procedură penală, va obliga contestatorul la 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul G. I..

Obligă contestatorul la 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 martie 2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

L. C. ConstantinescuViorica C.

GREFIER,

M. G.

Red. L.C.C.

Dact. A.L. 4 ex./21.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 375/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI