Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 383/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 383/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 383/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.383
Ședința publică din data de 21.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: C. C. C.
GREFIER: C. B.
M. Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror A. S..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul formulat de ANAF – Direcția Regională a Finanțelor Publice Ialomița împotriva sentinței penale nr.331 din data de 18.12.2013, pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr. _ .
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde intimata inculpată B. I. personal, asistată de apărător ales C. C. E. cu împuternicire avocațială . nr._/2014, lipsă fiind apelantul Statul Român prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Ialomița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind excepții de invocat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul in dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatei arată că prejudiciul, așa cum a fost arătat prin rechizitoriu este de 18.306 lei, iar acesta a fost achitat în integralitate, la dosar aflându-se înscrisuri doveditoare.
Cu privire la daune accesorii nu au fost avut în vedere de expertiză deoarece au fost solicitate în procedura insolenței și prin urmare nu se impune a face obiectul cauzei.
Concluzionând solicită respingerea apelului declarat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului formulat de ANAF – Direcția Regională a Finanțelor Publice Ialomița având în vedere că în procesul penal partea civilă solicită dobânzile și penalitățile de la inculpat în calitate de persoană fizică, iar nu de la societate.
Inculpata având ultimul cuvânt arată că susține cele învederate de apărătorul său.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului declarat,constată următoarele:
Judecătoria Urziceni,prin sentința penală nr.331 din data de 18.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ , a hotărât următoarele:
În baza art. 11 pct.2 lit. b rap. la art.10 alin.1 lit. i c. p. p. cu aplic.art.74 indice 1 și art.13 c.p. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei B. I.( cu date) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.6 din Lg.241/2005.
În baza art.74 indice 1 rap. la art.91 lit. c c.p. aplică inculpatei amendă administrativă de 1000 lei.
Ia act că prejudiciul în cuantum de 18.899 lei cauzat părții civile D.G.F.P. Ialomița a fost acoperit prin plată conform chitanțelor . 3B_/21.03.2013 și . 3B_/8.04.2013.
Respinge pretențiile civile formulate de parte civilă.
Dispune ridicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor: imobilul tip construcție P+ 1.E. ..p. situat în Urziceni, . aplicat prin procesul verbal încheiat la data de 23.05.2011.
În baza art.191 C.p.p. obligă pe inculpată la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre,prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul cu numărul 158/P/2011 din 22.03.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni a fost trimisă în judecată inculpata B. I. pentru că în calitate de administrator al . S.R.L Urziceni, a reținut și nu a vărsat în termen de cel mult 30 de zile impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă și a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu net de 18.306 lei, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii fiscală în modalitatea prev. de art. 6 din Lg.nr.241/2005 cu aplic.art.41 alin.2 c.p.
Partea civila DGFP Ialomița a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 18.306 lei cu penalitățile de întârziere și dobânzile calculate de la data constatării și până la data achitării prejudiciului.
De asemenea s-a solicitat obligarea inculpatei în solidar cu societatea . S.R.L Urziceni la plata prejudiciului cauzat în cuantum de 18.306 lei cu mențiunea că dobânzile/majorările de întârziere și penalitățile se vor calcula până la data achitării integrale a debitului. În acest sens s-a depus la dosar adresa nr._/19.04.2013 .
La primul termen de judecată din 10.04.2013 inculpata a depus la dosar chitanța . 3B-_ din 08.04.2013 emis de Trezoreria Urziceni privind plata prejudiciului în cuantum de 18.306 lei.
Fiind audiată, inculpata a recunoscut și regretat comiterea infracțiunii pentru care este trimisă în judecată declarând că a acoperit prejudiciul în cuantum de 18.306 lei și a solicitat să se înceteze procesul penal.
Din analiza probatoriului instanța reține următoarele
In luna iulie 2002, ca asociat/administrator, inculpata a înființat S.C. I. Sel Gross” SRL cu sediul în Mun. Urziceni, județul Ialomița, firma având ca principal obiect de activitate ,,comerț cu amănuntul in magazine nespecializate, cu vânzare predominanta de produse alimentare și băuturi”. La constituire inculpata a avut drept coasociat pe sora sa — martora N. Zenaida, însa aceasta nu a efectuat acte de administrare/reprezentare, nu s-a ocupat de evidentele financiar/contabile și nu și-a asumat, în numele și/sau pentru S.C. ,,I. Sel Gross” SRL Urziceni, obligații specifice unei astfel de funcții. Coroborând aceasta circumstanță cu poziția inculpatei în societate — drepturi depline pe durata nedeterminata — se impune concluzia ca răspunderea pentru respectarea legislației comerciale și fiscale a revenit, pe întreaga perioadă de funcționare a societății, exclusiv inculpatei B. I.; inculpata a și declarat că martora (sora sa) nu a desfășurat nici un tip de atribuții administrative și că nu are cunoștință de situația financiară a firmei în care (numai) a figurat ca și administrator până la 22.11.2010.
Așa cum rezultă din evidențele societății și din cele ale autorităților publice abilitate (Registrul Comerțului, ITM, DGFP Ialomița) societatea a avut angajată forță de muncă și a realizat venituri din activități de natură comercială până la sfârșitul anului 2011 când, a intrat în procedură de lichidare.
Ca administrator (și asociat unic) al S.C. „I. Sel Gross” SRL, inculpata a avut, pe lângă celelalte drepturi și obligații ce decurg din exercitarea unei astfel de funcții și obligația de a calcula și vira către bugetul de stat la termenele prevăzute de lege, taxele, impozitele și contribuțiile aferente întregii activități comerciale.
La data de 25.11.2011 organele de cercetare s-au sesizat din oficiu că din vina administratorului său, S.C.,,I. Sel Gross” SRL Urziceni figura cu întârzieri/restante de plata la obligațiile fiscale cu reținere la sursă. Legislația fiscală stabilește că unele dintre obligațiile pe care le au societățile comerciale față de bugetul consolidat a statului (impozit pe venitul din salarii, contribuții la asigurări sociale etc.) se constituie prin stopaj/reținere la sursă: ca sume (stabilite procentual) cuvenite bugetului ele se rețin - scriptic și efectiv - de către angajator la înregistrarea financiar-contabilă a plăților și din chiar acel moment, pe cale de consecință logică, aparțin bugetului de stat; cel care a realizat stopajul are obligația să vireze in anumite termene, distinct pe categorii de fonduri, sumele respective.
Dispunerea prin simpla nevirare la termen — de sumele ce aparțin bugetului de stat este socotită de legiuitorul penal, având in vedere consecințele unei astfel de conduite neconforme, drept evaziune fiscala. Obligația de virare la termen nu se poate eluda de către cel care realizează stopajul nici in cazul in care firma reclama lipsa unor disponibilități bănești suficiente apărute pe fondul efectuării în perioada de referință de plăți peste veniturile realizate; menținerea acestei obligații — și activarea răspunderii pentru nerespectarea ei — se impune și într-un astfel de caz ca firească de vreme ce se afla în discuții raportul dintre interesul general al statului și cel particular al agentului economic persoană juridica. Acesta este și motivul pentru care o ,,simpla” nevirare in termen a unor sume — ce de la stopaj aparțin de drept bugetului de stat — atrage răspunderea penală; omisiunea de plată lasă fără suport material fonduri sociale (sănătate, șomaj etc. ) pe care statul le gestionează pentru acoperirea unor prestații imperios necesare și care nu suporta amânare. Constatarea unor restanțe de plată ca sumă a unor nevirări lunare - acumulări pe o anumita perioada-indică faptul că din punct de vedere al regimului juridic penal cel obligat nu a respectat termenele legale, expres prevăzute iar, pe de alta parte, firma figurează in evidente cu plățile restante.
Sub primul aspect se cuvin făcute următoarele precizări: impozitele, contribuțiile, taxele din stopajul la sursă ce-și au temeiul în Lg. nr. 571/2003 trebuie, pentru a nu atrage răspunderea penala, sa fie virate către buget in termen de 30 zile iar cele care-i au temeiul în dispozițiunile Lg. nr.76/2002 trebuie să fie virate in termen de 15 zile. Depășirea acestor termene este suficientă pentru ca in sarcina celui obligat să se rețină comiterea infracțiunilor prev. de art. 6 din Lg. nr241/2005 și de art.111, 112 din Lg. nr.76. Constatarea că cel obligat a virat sumele datorate peste termen nu conduce Ia invalidarea acuzației - infracțiunile fiind deja consumate — ci la circumstanțierea regimului sancționator.
Sub cel de-al doilea aspect trebuie precizat ca: existența la data constatării a unor datorii restante probează că au fost încălcate termenele legale (vezi mai sus) iar pe de altă parte naște obligația recuperării, alăturat acțiunii penale debitelor a sumelor reținute la sursă și nevirate în 30/15 zile. In acest din urmă caz persoana vinovată trebuie obligată nu numai la achitarea debitelor restante — paguba produsă efectiv prin infracțiune — ci și la accesoriile (dobânzi, penalizări, majorări) calculate conform procedurilor fiscale.
Pentru stabilirea probatorie a pagubei cauzata bugetului de stat și celui de asigurări de șomaj în cauză a fost dispusă și efectuata o expertiză de specialitate.
Conform rezoluției nr.158/P/2011 din 19.04.2011s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art.6 din Lg.241/2005- constând în aceea că în perioada 25.08._11, inculpata a reținut dar nu a virat impozitele sau contribuțiile cu reținere la sursă și a reținut de la salariați contribuțiile datorate bugetului asigurărilor pentru șomaj și nevirarea acestora în termen de 15 zile în conturile stabilite potrivit reglementărilor în vigoare.
Prin ordonanța din 18.10.2011 s-a dispus efectuarea expertizei contabile pentru stabilirea prejudiciului cauzat statului prin neachitarea obligațiilor fiscale cu reținere la sursă pentru perioada 25.08._11.
În raportul de expertiză se concluzionează că suma de 18.899 lei reprezintă prejudiciul adus statului până la data de 20.03.2012( data efectuării expertizei tehnice).
În procedura insolvenței în dosarul sindic_ al Tribunalului Ialomița, Agenția Națională de Administrație Fiscală, prin adresa nr.5032/21.03.2011 s-a solicitat dobânzile și penalitățile la sumele datorate de societate statului. Deci aceste sume fiind incluse in suma solicitată în procedura insolvenței, nu au fost evaluate în cadrul expertizei tehnice contabile.
Diferențele solicitate de partea civilă în prezenta cauză au fost incluse în suma solicitată în procedura insolvenței, declanșată conform încheierii din 15.02.2011, dosar nr._ finalizată prin procedura falimentului conform sentinței comerciale nr.462/F/06.05.2011 și radierea societății prin sentința civilă nr. 2061/F/21.06.2013.
Expertiza a concluzionat că pentru perioada august 2008 (din fișa de evidenta pe plătitor rezultă că nu sunt restante anterior acestei date)martie 2012. S.C. ,,I. Sel Gross” SRL Urziceni, figura cu debite restante de 18.899 lei, în următoarea structură: impozit pe veniturile din salarii 4745 lei, CAS 4341 lei, CASS 8338 lei, impozit pe venituri din dividende 2647 lei contribuție șomaj 593 lei.
Mai mult expertiza a reținut că societatea a avut disponibilități bănești și putea efectua plata obligațiilor cu regim de reținere la sursă către bugetul de stat și cel al asigurărilor de șomaj. Concluziile expertizei nu au fost contestate de inculpată. Ea a declarat că nu a respectat obligația de virare deoarece nu a dispus (și) de sumele necesare, in perioada în care a administrat S.C. ,,I. Sel Gross” SRL Urziceni, cheltuielile fiind mai mari decât veniturile; în alți termeni el a ales să facă alte plăți în defavoarea bugetului de stat.
Deși reală o astfel de susținere nu apără pe cel obligat de răspundere penală; cel care administrează patrimoniul unei firme nu are drept de opțiune într-o astfel de situație, opțiune prin care să hotărască eludarea obligaților stabilite expres prin lege. Pe de altă parte, chiar dacă în pofida normelor generale și speciale ce stabilesc natura obligațiilor fiscale către buget s-ar recunoaște (ipotetic) debitorului un drept de a alege el care plăți au întâietate în cauza de față nu se poate trece peste împrejurarea că în perioada în care nu a virat sumele la care era obligată către buget inculpata a retras în interes personal dividende într-un cuantum suficient să stingă integral obligațiile restante.
Înainte de punerea in mișcare a acțiunii penale, la data de 21.03.2013 inculpata a făcut dovada că a achitat integral contribuțiile datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, obligații ce figurau ca restante in temeiul prevederilor din Legea nr.76/2002.
Această împrejurare, coroborată și cu celelalte circumstanțe ale cauzei, justifică dispunerea unei soluții de netrimitere în judecată pentru infracțiunile prev. de Lg.nr.76/2002.
Potrivit art.17 c.p. infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală, de unde rezultă că una dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii este pericolul social. Apreciind asupra gradului de pericol social concret al faptelor pentru care inculpata a fost cercetată, se rețin prevederile art.18 indice 1 c.p., conform cărora nu constituie infracțiune faptele prevăzute de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile aparate de lege și prin conținutul lor concret, fiind lipsite în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea in concret a gradului de pericol social, se tine seama, conform art. 181 al.2 c.p., de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările in care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
In prezenta cauză, având in vedere criteriile menționate anterior, reținând atitudinea sinceră de recunoaștere și regret a inculpatei, lipsa ei de antecedente, valoarea modică a prejudiciului, recuperarea acestuia, faptul că prin declarațiile lui a contribuit la stabilirea probatorie a situației de fapt, iar in cazul inculpatei - in referire la infracțiunea privind asigurarea fondului de șomaj — scopul generic urmărit de Legiuitor nu s-a materializat, s-a apreciat că inculpata se poate îndrepta și fără aplicarea unei pedepse, fiind suficientă aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ prev. de art.91 c.p.
Caracterizând pe inculpată s-a reținut că nu a mai fost condamnată pentru săvârșirea de infracțiuni, este divorțată și nu figurează cu persoane în întreținere. Împotriva ei a fost începută urmărirea penală prin rezoluția din 19.04.2011, la 6.05.2011 fiindu-i aduse la cunoștință acuzațiile și dreptul de apărare.
In drept,
Fapta inculpatei B. I. care în calitate de administrator al S.C. ,,I. Sel Gross” SRL Urziceni, a reținut și nu a vărsat în termen de cel mult 30 zile impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă și a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu net de 18.306 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscala in modalitatea prev. și pedepsită de art.6 din Lg. nr.241/2005 cu aplic. art.41 aI.2 c.p.
Latura obiectiva a infracțiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, modificată, este realizată prin acțiunile inculpatei (reflectate de balanțele semestriale, bilanțurile contabile și fișa sintetică) de a reține și a nu vărsa sumele reprezentând contribuții cu reținere la sursă, în cel mult 30 zile de la scadentă.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, modificată, este realizată deoarece inculpata a acționat cu intenție și, chiar daca nu este dovedit că a urmărit, cel puțin a acceptat prejudicierea bugetului consolidat al statului prin reținerea și nevirarea contribuțiilor cu reținere la sursă.
Având în vedere faptul că inculpata B. I. a achitat prejudiciul în cuantum de 18.899 lei prin plată conform chitanțelor . 3B_/21.03.2013 și . 3B_/8.04.2013, până la primul termen de judecată, instanța în temeiul art. 11 pct.2 lit. b rap. la art.10 alin.1 lit. i c. p. p. cu aplic.art.74 indice 1 și art.13 c.p. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei B. I.( cu date) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.6 din Lg.241/2005.
În baza art.74 indice 1 rap. la art.91 lit. c c.p. se va aplica inculpatei amendă administrativă de 1000 lei.
Se va lua act că prejudiciul în cuantum de 18.899 lei cauzat părții civile D.G.F.P. Ialomița a fost acoperit prin plată conform chitanțelor . 3B_/21.03.2013 și . 3B_/8.04.2013.
Se va respinge pretențiile civile formulate de parte civilă, întrucât dobânzile/ majorările de întârziere și penalitățile au fost solicitate în procedura insolvenței așa cum s-a menționat în adresa depusă de partea civilă la urmărirea penală.
În temeiul art.357 C.pr.pen. se va dispune ridicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor: imobilul tip construcție P+ 1.E. ..p. situat în Urziceni, . aplicat prin procesul verbal încheiat la data de 23.05.2011.
În baza art.191 C.p.p. va fi obligată inculpata la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, cale de atac ce a fost recalificată ca fiind apel potrivit art. 9 teza a-II-a din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală și care nu a fost motivată.
Analizând actele și lucrările dosarului și sentința penală atacată, în conformitate cu dispozițiile art. 408 și urm. Cod procedură penală, Curtea constatată că apelul formulat este fondat pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul nr.158/P/2011 din 22.03.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei B. I. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 c.p.
S-a reținut, în fapt, că inculpata B. I., în calitate de administrator al S.C. ,,I. Sel Gross” SRL Urziceni, a reținut și nu a vărsat în termen de cel mult 30 zile impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă și a cauzat astfel bugetului consolidat al statului un prejudiciu net de 18.306 lei.
În cursul urmăririi penale a fost efectuată o expertiză contabilă judiciară care a concluzionat că prejudiciul produs de inculpata B. I. bugetului de stat prin neplata obligațiilor fiscale cu reținere la sursă este de 18 899 lei din care inculpata a achitat suma de 593 lei,prejudiciul rămas neacoperit fiind în sumă de 18 306 lei.
În fața instanței de fond inculpata B. I. s-a prevalat de dispozițiile art.320ind.1 C.p.p. din reglementarea anterioară,declarând că recunoaște săvârșirea faptei și că nu contestă materialul probator administrat la urmărirea penală.
Având în vedere că inculpata B. I. a achitat cu chitanțele . 3B_/21.03.2013 și . 3B_/8.04.2013, până la primul termen de judecată prejudiciul în cuantum de_ lei, astfel cum a fost stabilit prin expertiza contabilă judiciară efectuată în cauză, instanța de fond a dispus încetarea procesului penal și aplicarea față de inculpată a unei amenzi administrative în cuantum de 1000 lei, în baza art. 741 și art. 13 Codul penal din anul 1969.
Potrivit art. 417 Cod procedură penală instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.
În cadrul limitelor prevăzute la alin. 1, instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.
Având în vedere că în prezenta cauză calea de atac a apelului a fost exercitată numai de partea civilă ANAF – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, în raport de dispozițiile legale susmenționate, calitatea sa și împrejurarea că această cale de atac nu a fost motivată conform art. 412 alin. 4 Cod procedură penală, Curtea va examina cu predilecție cauza în ceea ce privește latura civilă.
Sub acest aspect, Curtea constată că ANAF-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 18.306 lei, prejudiciu rămas neachitat din cursul urmăririi penale, precum și cu dobânzile și penalitățile de întârziere calculate de la data constatării lor până la data achitării prejudiciului.
Potrivit art. 119 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală ,pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
De asemenea conform art. 120 alin.1, art.1201 alin. 1 din același act normativ, dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv,iar penalitățile de întârziere reprezintă sancțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Având în vedere constituirea de parte civilă a ANAF-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, precum și dispozițiile legale sus menționate, instanța de fond trebuia să o oblige pe inculpata B. I. și la plata dobânzilor și a penalităților de întârziere, astfel cum au fost solicitate, având nici-o relevanță, dat fiind că ne aflăm în cadrul unui proces penal, în care instanța de fond a fost investită cu judecarea unei cauze având ca obiect săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Codul penal din anul 1969, împrejurarea că în procedura insolvenței ANAF a solicitat dobânzile și penalitățile la sumele datorate de societate statului.
Ca atare, pentru considerentele arătate, Curtea, în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală,va admite apelul declarat de partea civilă ANAF-Direcția Regională a Finanțelor Publice Ialomița împotriva sentinței penale nr.331 din data de 18.12.2013 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._ .
Va desființa,în parte,sentința penală atacată și rejudecând,în fond:
Va admite acțiunea civilă exercitată de partea civilă ANAF-Direcția Regională a Finanțelor Publice Ialomița.
În baza art.397 și art.25 C.p.p.va obliga inculpata B. I. la plata către partea civilă ANAF-Direcția Regională a Finanțelor Publice Ialomița a sumei de 18 899 lei și dobânzile/majorările de întârziere și penalitățile calculate de la data producerii prejudiciului și până la achitarea integrală a acestuia.
Va constată că inculpata B. I. a achitat suma de 18 899 lei.
În contextul celor arătate,având în vedere dispozițiile art.11 din Legea nr.241/2005, conform cu care în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie,va menține măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța nr.158/P/2011 din data de 12.05.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de partea civilă ANAF-Direcția Regională a Finanțelor Publice Ialomița împotriva sentinței penale nr.331 din data de 18.12.2013 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._ .
Desființează,în parte,sentința penală atacată și rejudecând,în fond:
Admite acțiunea civilă exercitată de partea civilă ANAF-Direcția Regională a Finanțelor Publice Ialomița.
În baza art.397 și art.25 C.p.p. obligă inculpata B. I. la plata către partea civilă ANAF-Direcția Regională a Finanțelor Publice Ialomița a sumei de 18 899 lei și dobânzile/majorările de întârziere și penalitățile calculate de la data producerii prejudiciului și până la achitarea integrală a acestuia.
Constată că inculpata B. I. a achitat suma de 18 899 lei.
Menține măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța nr.158/P/2011 din data de 12.05.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 martie 2014
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
M. N. C.-C. C.
GREFIER
C. B.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 352/2014.... | Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 342/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








