Înlocuire arestare la domiciliu. Art.221 alin. 11 NCPP. Decizia nr. 676/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 676/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-09-2014 în dosarul nr. 676/2014
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 676/C
Ședința din publică din data de 5 septembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. R.
GREFIER: B. L.
MINISTERUL PUBLIC –P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București a fost reprezentat de procuror I. C..
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de inculpatul S. A. S. împotriva încheierii de ședință din data de 13.08.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală, în dosarul nr._ **.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul-inculpat S. A. S. personal, aflat în stare de arest la domiciliu și asistat de apărător ales, avocat R. C., cu împuternicire avocațială ., nr._, emisă de Baroul Teleorman, la data de 4.09.2014 și atașată la fila 14 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței împrejurarea că la data de 2.09.2014, prin C. Registratură, s-a atașat cererea de încetare de drept a măsurii arestului la domiciliu formulată de contestatorul-inculpat.
Întrebat fiind, contestatorul-inculpat S. A. S. precizează că nu deține cartea de identitate asupra sa, întrucât aceasta a fost reținută de organele de poliție însărcinate cu supravegherea.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat prezintă instanței procesul-verbal, întocmit de organele de poliție, prin care s-a încuviințat părăsirea domiciliului acestuia în vederea deplasării la sediul instanței de judecată.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în copia contractului individual de muncă al inculpatului.
Curtea pune în discuție încuviințarea probei cu înscrisuri solicitată de contestatorul-inculpat S. A. S..
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu se opune încuviințării acestei probe.
Curtea, deliberând, apreciind ca fiind utilă soluționării cauzei, încuviințează proba cu înscrisuri, constând în copia contractului individual de muncă al inculpatului, solicitată de contestatorul-inculpat, după care procedează la administrarea acesteia, prin depunerea la dosarul cauzei a înscrisului prezentat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat,excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat S. A. S., având cuvântul, pune concluzii de admitere a contestației astfel formulate, precizând că a formulat contestație împotriva încheierii din data de 13.08.2014, apreciind ca încheierea contestată este netemeinică, apreciind, ulterior, că prin neverificarea măsurii arestului la domiciliu dispusă față de inculpat, măsura arestului la domiciliu a expirat la data de 24.08.2014, fiind incidente dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.
De asemenea, arată că din încheierea din data de 13.08.2014, instanța de fond a pus în discuție starea de arest la domiciliu față de trei inculpați, respectiv Gera D. C., S. D. și S. A., conform art. 362 alin. 2 rap. la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, însă instanța de fond, la acel moment, nu s-a pronunțat cu privire la inculpatul S. S. A., ci dispune respingerea unei cereri de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, în fond, starea de arest la domiciliu nefiind verificată.
În acest sens, având în vedere că măsura arestului la domiciliu nu a fost verificată în termenul legal prevăzut de lege, solicită să se constate că măsura arestului la domiciliu a încetat de drept.
Referitor la contestația propriu-zisă, arată că instanța de fond nu a motivat, în concret, care sunt temeiurile pentru care se impune menținerea în stare de arest a inculpatului. Mai mult, arată că inculpatul S. A. S. prezintă o activitate mult redusă față de activitatea celorlalți inculpați din prezenta cauză.
Totodată, arată că deși au fost prezentate documente justificative în susținerea cererii de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, instanța de fond nu a făcut vorbire de aceste documente, pe când față de alt coinculpat s-a dispus această înlocuire fără a avea vreo dovadă în acest sens. Prin urmare, apreciază că după 10 luni de arest preventiv din decembrie 2013 până în martie 2014 și din martie până în prezent arestat la domiciliu, dispozițiile art. 223 alin. 2 rap. la art. 202 Cod procedură penală s-au modificat față de acest inculpat, cu atât mai mult cu cât, instanța de fond a reținut poziția sinceră a inculpatului.
Concluzionând, solicită înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, întrucât inculpatul a făcut dovada reintegrării sale în societate, conform contractului de muncă depus la dosar, cu atât mai mult cu cât, și-a respectat toate obligațiile impuse de către instanță.
Referitor la cererea de încetare de drept a măsurii arestului la domiciliu, arată că aceasta a fost transmisă către Tribunalul București și o susține.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației astfel formulate, ca nefondate, apreciind că ceea ce se poate judeca la acest termen de judecată este cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, respectiv cererea de încuviințare a schimbării domiciliului și deplasare pe un termen de 3 zile în vederea desfășurării anumitor activități.
Cu privire la cererea de încetare de drept a măsurii arestului la domiciliu, precizează că aceasta nu poate fi supusă atenției Curții, întrucât există posibilitatea ca aceasta să fi fost verificată în intervalul 13.08.2014 până la data de 22.08.2014, însă nu poate preciza dacă a fost sau nu verificată.
Cu privire la contestația propriu-zisă, pune concluzii de respingere a acesteia ca nefondată, întrucât nu se poate reține o activitate infracțională redusă a inculpatului, în condițiile în care, acesta a avut o contribuție substanțială în ceea ce privește tranzacționarea cardurilor falsificate. De altfel, precizează că tocmai această contribuție a inculpatului a reprezentat un motiv de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, sens în care consideră că nu se poate uzita același argument pentru o nouă cerere de înlocuire.
Mai mult, consideră că nu este relevantă comparația situației juridice a inculpatului cu cea a inculpatului S. D., în condițiile în care, acesta din urmă avea o situație familială aparte.
Contestatorul-inculpat S. A. S., având ultimul cuvânt, arată că făcut toate eforturile pentru a se reintegra în societate, a respectat măsurile impuse de instanță și și-a găsit un loc de muncă stabil.
CURTEA,
Prin încheierea de la data de 13.08.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală s-au dispus următoarele:
Amână pronunțarea la data de 20 august 2014, in ceea ce îi privește pe inculpații I. S. M., C. L., S. F. si Gheorghinaru I..
Asupra stării de arest :
În baza art. 208 C.p.p. menține arestului la domiciliu față de inculpatul GERA D..
În baza art.208 C.p.p. dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului S. D., cu măsura controlului judiciar prev. de art.202 al.4 lit b C.p.p.
În baza art. 215 al. 1 lit a,b,c C.p.p. pune in vedere inculpatului S. D. să respecte următoarele obligații :
a)Să se prezinte la instanță ori de câte ori va fi chemat ;
b)Să informeze instanța despre schimbarea locuinței, de îndată;
c) Să se prezinte la organul de poliție în a cărui raza teritorială are domiciliu, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori va fi chemat;.
În baza art. 215 alin. 2 lit. a, d și e C.p.p. pune în vedere inculpatului S. D. să nu depășească limita teritoriala a localității de domiciliu, respectiv județul Constanta, cu excepția zilelor in care se va prezenta la București in fata instanței investita cu prezenta cauza, să nu ia legătura cu ceilalți coinculpați și cu martorii din prezenta cauza și să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect, pe nicio cale, precum și să nu desfășoare activitatea in exercitarea căreia a săvârșit fapta .
Atrage atenția inculpatului S. D. asupra încălcării cu rea credință a obligațiilor de mai sus, potrivit disp. art. 215 alin. 3 C.p.p.
Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, formulata de inculpatul S. A. S. .
Admite cererea inculpatul S. A. S. de schimbare a imobilului unde își execută măsura arestului la domiciliu din A., ., ., Jud. Teleorman la adresa din A., ..99, Jud. Teleorman .
Încuviințează inculpatului S. A. S. deplasarea pe timp de 3 zile de la rămânerea definitiva a prezentei încheieri in afara imobilului unde își executa măsura arestului la domiciliu in vederea obținerii cazierului judiciar si a fișei medicale necesare încheierii contractului de munca prezentat instanței .
Obliga pe inculpatul S. A. S. la 50 lei cheltuieli judiciare către stat .
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că, prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial București în dosarul nr. 1561/D/P/2013 la data de 29.01.2014 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, printre alții, a inculpatului
S. S. A.- cercetat în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea de instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor ce permit utilizarea acestora, prev. de art. 27 alin.1 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p.și a art. 33 lit. b Cod penal, acces, fără drept, la un sistem informatic, comisă în scopul obținerii de date informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate, prev. de art. 42 alin. 1,2,3 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin.2 și a art. 33 lit. b Cod penal și punerea în circulație, în orice mod, a instrumentelor de plată falsificate, prev. de art. 24 alin.2 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin.2 și a art. 33 lit. b Cod penal, a infracțiunii de transmitere neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea efectuării uneia dintre operațiunile prevăzute de art.1 pct.11 din Legea nr. 365/2002, prev. de art. 27 alin.3 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal,complicitate la falsificarea instrumentelor de plată electronică prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 24 alin.1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, și cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal pentru toate infracțiunile;
În fapt, s-a reținut în esență că inc. Gera D. C. a inițiat un grup infracțional organizat specializat în operațiuni frauduloase cu card-uri bancare, la care au aderat succesiv inculpații Gheorghinaru I., Mansour Nadim, C. M., S. F. O., S. P. - A., S. D., C. L., D.-R. A.-I., S. S. A., I. S. M. și o persoană neidentificată numită „Tomas”, activitatea grupului fiind sprijinită de MelhelmOmar și H. C.-L., fiind folosite în activitatea infracțională în special POS-urile obținute de la bănci prin intermediul . și . Design SRL.
În luna decembrie 2012, inc Gheorghinaru I. a devenit unic asociat și administrator al .. Ulterior, acesta a obținut POS-uri de la mai multe instituții bancare, în scopul de a efectua tranzacții frauduloase cu card-uri.
După preluarea . de către inculpatul Gheorghinaru I., societatea nu a avut persoane angajate și nu a desfășurat activități comerciale.
Din probele administrate în cauză rezultă că activitatea infracțională a fost organizată și coordonată de inculpatul Gera D. C.. Acesta a procurat date ale card-urilor bancare emise de instituții din străinătate, inclusiv prin intermediul inculpatului Mansour Nadim. Sumele de bani colectate în contul . fost transferate de inculpatului Gera D. C. în conturile inculpaților S. F.-O. și S. P.-A. sau au fost scoase de la ghișeele băncilor de inculpații Gheorghinaru I. și C. M..
După blocarea POS-ului de către ING Bank, inculpatul Gera D. C. a continuat activitatea infracțională, prin intermediul societății comerciale . Design SRL, coordonându-l pe inculpatul S. F.-O., în calitate de administrator al societății, să obțină POS-uri de la instituții bancare, făcând în acest sens solicitări la UniCredit Ț. Bank și CEC BANK.
Nici . Design SRL nu are angajat personal și nu a desfășurat activități comerciale.
Concomitent cu coordonarea activității de obținere a POS-ului de către . Design SRL,inc. Gera D. C. a făcut demersuri pentru obținerea de date ale unor card-uri bancare, pentru a fi folosite fraudulos prin intermediul POS-ului. În această activitate a fost sprijinit de inculpații S. D., Mansour Nadim, C. L. și o persoană neidentificată, numită „Tomas”.
Inculpații Gera D. C. și Mansour Nadim, ajutați de MelhemOmarMohamad și H. C. L., au folosit card-uri bancare frauduloase la POS-URI aparținând . PRES SRL (numerele de card-uri transmise de Tomas pe e-mail inculpatului Gera D. C.), . (au încercat 2 card-uri emise de bănci din Brazilia, coroborate cu discuțiile telefonice dintre inculpații Gera și Mansour, acesta spunându-i că „ nu au funcționat contractele”).
După obținerea POS-ului de la CEC BANK, acesta a fost folosit pentru efectuarea de tranzacții în 07.11._13, fiind creditat contul . cu suma de 42.271 lei, valoarea totală a operațiunilor comerciale frauduloase fiind în sumă de 170.154 lei.
Pentru a tranzacționa card-urile falsificate, inc. Gera D. C. a fost ajutat de inculpații D.-R. A.-I., S. S. A. și I. S. M.. Banii au fost scoși, sub coordonarea inculpatului Gera D. C., de inc. S. F. O. și împărțiți ulterior între membrii grupului infracțional.
Se mai reține prin rechizitoriu că activitatea infracțională a fost coordonată de inculpatul Gera D. C., care i-a îndrumat pe inculpații Gheorghinaru I. și S. F. O. să obțină POS-urile de la bănci, apoi a procurat datele card-urilor bancare, de la inculpații Mansour Nadim, C. L. și numitul „Tomas”, de la ultimii doi cu ajutorul nemijlocit al inculpatul S. D..
De la inculpații I. S. și D.-R. A. I., a tranzacționat cardurile bancare falsificate cu ajutorul inculpaților S. S. A., D. - R. A.-I., I. S., beneficiile ilicite fiind concretizate prin ridicarea banilor de către inculpații Gheorghinaru I., C. M., S. F. O., de la ghișeele băncilor sau ATM-uri, în unele cazuri fiind virați în conturi prin intermediul serviciului de internet banking, de către inculpatul Gera D. C. în conturile inculpaților S. F. O. și numitului S. P. A..
Faptele sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă: plângerea penală a ING BANK N.V. AMSTERDAM – SUCURSALA BUCUREȘTI; plângerea penală formulată de Banca Comercială Română; informațiile furnizate de Banca Transilvania; informațiile furnizate de CEC BANK; procese - verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate; procese – verbale de investigații; procesele-verbale de redare rezumativă a convorbirilor telefonice; datele identificate în adresa de e-mail folosită de inculpatul Gera D. C. și procesul-verbal de analiză a acestor date; procese-verbale de ridicare a bunurilor rămase la sediul .; procese-verbale de recunoaștere după planșă fotografică; convorbirile purtate prin aplicația Yahoo Messenger de inculpații S. S. A. și Gera D. C.; procesele-verbale de percheziție domiciliară; mijloace materiale de probă; procese-verbale de citire a card-urilor găsite la inculpați I. S. M. și Gera D. C.; procese-verbale de efectuarea percheziției informatice a mediilor de stocare și sistemelor informatice ridicate de la inculpați, coroborate cu declarațiile inculpaților.
Referitor la inculpatul S. A. S., aflat sub incidența măsurii preventive a arestului la domiciliu, instanța a considerat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului la domiciliu, considerând-o în continuare oportună și necesară scopului prev.de art. 202 C.p.p., așa cum a constatat și prin încheierea precedentă, astfel că, referitor la cererea inculpatului, de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, instanța a considerat că nu este întemeiată, urmând a se pronunța în consecință.
Referitor însă la cererea de schimbare a locului unde se va executa în continuare această măsură, în raport de actele prezentate în fața instanței, din care rezultă că părinții inculpatului s-au mutat într-o altă locuință, respectiv în A., ..99, Jud. Teleorman, iar acesta locuiește împreună cu ei, instanța a încuviințat și inculpatului schimbarea imobilului unde își execută măsura arestului la domiciliu din A., ., ., Jud. Teleorman, unde o executa până în prezent, la adresa din A., ..99, Jud. Teleorman, unde va locui pe viitor împreună cu părinții săi și unde va executa în continuare măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Totodată, instanța, văzând oferta unui contract de muncă oferit inculpatului și ținând cont de prevederile art.221 alin. 6 C.p.p., care permit instanței să îi încuviințeze inculpatului părăsirea imobilului pe o perioadă determinată, în vederea realizării unor interese legitime, în speță inculpatul dorind finalizarea contractului de muncă prin efectuarea vizitei medicale și obținerea cazierului, consideră că cererea sa este legitimă, astfel încât îi va permite inculpatului S. A. S. deplasarea in afara imobilului unde execută măsura arestului la domiciliu, in vederea obținerii cazierului judiciar si a fișei medicale necesare încheierii contractului de munca prezentat instanței, pe o durată de 3 zile consecutive, calculate de la rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
Împotriva încheierii a formulat contestație inculpatul S. A. S., criticând-o pentru netemeinicie, respectiv greșita respingere a cererii sale de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.
Relativ la cererea de a se constata încetată de drept măsura arestului la domiciliu, Curtea constată că nu poate face obiectul prezentei contestații, de altfel în mod legal avocatul inculpatului a depus această cerere la prima instanță și în mod greșit aceasta a înaintat-o Curții, în condițiile în care competența de a se pronunța asupra unei asemenea cereri în primă instanță aparține instanței de fond. Or, obiectul prezentei contestații îl pot constitui strict dispozițiile instanței din încheierea de la data de 13.08.2014, în concret dispoziție prin care este respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, cerere formulată de inculpat.
Examinând încheierea penală raportat la motivele invocate, se constată că prezenta contestație este nefondată.
În motivare se arată că, deși au fost prezentate documente justificative în susținerea cererii de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, instanța de fond nu a făcut vorbire de aceste documente, pe când față de alt coinculpat s-a dispus această înlocuire fără a avea vreo dovadă în acest sens; se apreciază că după 10 luni de arest preventiv din decembrie 2013 până în martie 2014 și din martie până în prezent arestat la domiciliu, dispozițiile art. 223 alin. 2 rap. la art. 202 Cod procedură penală s-au modificat față de acest inculpat, cu atât mai mult cu cât instanța de fond a reținut poziția sinceră a inculpatului.
Se solicită înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, întrucât inculpatul a făcut dovada reintegrării sale în societate, conform contractului de muncă depus la dosar, cu atât mai mult cu cât și-a respectat toate obligațiile impuse de către instanță.
Curtea constată că dispozițiile instanței relative la un alt inculpat din aceeași cauză nu au relevanță în materia măsurilor preventive, întrucât situația fiecărui inculpat se analizează separat și distinct; legea procesual penală nu reglementează un principiu al egalității de tratament astfel că nu se impune stabilirea aceleiași măsuri preventive pentru toți inculpații din aceeași cauză.
Relativ la durata măsurilor preventive, se constată că inculpatul a fost arestat preventiv timp de 3 luni, până în martie 2014, de la data de 21.03.2014 dispunându-se în mod definitiv în privința sa măsura arestului la domiciliu; această durată nu poate fi considerată ca depășind un termen rezonabil, față de complexitatea cauzei, dată de numărul mare de inculpați cercetați, de numărul mare de acte materiale, de presupusa modalitate de a acționa a inculpaților, de natura infracțiunilor pentru care sunt cercetați, astfel că o durată de 5 luni a măsurii arestului la domiciliu nu poate fi considerată nerezonabilă.
În plus, instanța a dispus, chiar prin încheierea atacată, la cererea inculpatului, schimbarea adresei unde această măsură va fi executată, precum și admiterea cererii inculpatului de a se deplasa în afara locuinței pentru a obține diferite documente necesare angajării; în aceste condiții, nu se poate susține că prin dispoziția instanței a fost încălcat vreun drept al inculpatului.
De altfel, simpla solicitare a inculpatului de a se angaja nu este un argument suficient pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu aceea a controlului judiciar.
Potrivit art. 242 al. 2 C.p.p. măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).
Curtea apreciază, în acord cu prima instanță, că măsura controlului judiciar nu este suficientă, la acest moment procesual, pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) C.p.p., respectiv buna desfășurare a procesului penal și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, în condițiile în care pentru cei mai mulți inculpați – printre care și inculpatul S. S. A. - judecata va avea loc potrivit procedurii obișnuite, astfel că urmează a se proceda la efectuarea cercetării judecătorești. În aceste condiții, Curtea apreciază că nici conduita procesuală a inculpatului nu justifică, cel puțin la acest moment procesual, înlocuirea măsurii preventive cu alta mai ușoară, așa cum prevede art. 242 al.2 C.p.p; faptul că acesta a respectat măsurile impuse de instanță odată cu luarea arestului la domiciliu era o obligație a inculpatului, nerespectarea acestor măsuri având drept posibilă consecință înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive.
Nici susținerea referitoare la dovada reintegrării inculpatului în societate, conform contractului de muncă depus la dosar nu este suficientă pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, simpla încheiere a unui contract de muncă nefiind un temei pentru modificarea măsurii.
De altfel, deși susține că s-au modificat temeiurile avute în vedere la data luării măsurii arestului la domiciliu, inculpatul nu indică, în concret, care ar fi aceste modificări.
Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 425 ind.1 rap. la art. 206 C.p.p. va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul S. A. S. împotriva încheierii penale din data de 13.08.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală.
Va constata că solicitarea de constatare a încetării de drept a măsurii arestului la domiciliu este de competența Tribunalului București, urmând a fi soluționată de această instanță.
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală va obliga pe contestator la cheltuieli judiciare către stat, acesta aflându-se în culpă procesuală prin formularea unei căi nefondate de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 425 ind.1 rap. la art. 206 C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul S. A. S. împotriva încheierii penale din data de 13.08.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală.
Constată că solicitarea de constatare a încetării de drept a măsurii arestului la domiciliu este de competența Tribunalului București, urmând a fi soluționată de această instanță.
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe contestator la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 05.09.2014.
Președinte Grefier
R. M. L. B.
Red. RM
2 ex/29.09.2014
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








