Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 867/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 867/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-07-2014 în dosarul nr. 867/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR.867/A
Ședința publică din 15.07.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. P. M.
JUDECĂTOR – B. F. V.
GREFIER – D. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de inculpatul A. F. împotriva sentinței penale nr. 522/14.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat A. F., aflat în stare de detenție și asistat de avocat desemnat din oficiu Slăvuică M. cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea precizează că s-au atașat relațiile solicitate la penitenciarul din Franța, în sensul că acesta a fost încarcerat în perioada 11.11._13, după care pune în vedere apărătorului din oficiu să precizeze motivele de apel.
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat apreciază că apelul este admisibil și vizează netemeinicia sentinței apelate.
Curtea, din oficiu, pune în discuție ca motiv de desființare a sentinței apelate împrejurarea că inculpatul a fost încarcerat în Franța în perioada 11.11._13, conform relațiilor comunicate și, nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat apreciază că apelul este admisibil, solicită desființarea sentinței primei instanțe și a se trimite cauza spre rejudecare pentru a da posibilitatea apelantului inculpat de a fi prezenta la judecare cauzei și a-și formula apărările. Precizează că anterior inculpatul nu s-a putut prezenta aflându-se în stare de detenție într-un penitenciar din Franța, astfel cum rezultă din relațiile atașate la dosarul cauzei. Mai mult, privind infracțiunea de conducere fără permis, în opinia apărării a fost comisă când inculpatul se afla în stare de necesitate, mai exact un copil al familiei având nevoie de îngrijiri medicale urgente, iar ceilalți membri ai familiei care aveau permis nu erau disponibil în acel moment. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că se impune admiterea prezentului apel formulat peste termen de inculpat, desființarea în integralitate a hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Consideră că este evident că instanța de fond a judecat cauza în mod nelegal, fără citarea inculpatului, în acea perioadă inculpatul aflându-se încarcerat într-un penitenciar din Franța, astfel cum rezultă din relațiile atașate la dosar.
De asemenea solicită luarea față de inculpat a măsurii preventive a controlului judiciar pentru se asigura prezenta acestuia la rejudecarea cauzei.
Apelantul inculpat A. F. personal, arată că lasă la aprecierea instanței luarea măsurii preventive a controlului judiciar.
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat arată că este de acord cu luarea măsurii preventive a controlului judiciar în raport de clientul său, iar acesta se va prezenta la toate solicitările instanței de judecata
Apelantul inculpat A. F. având ultimul cuvânt, arată este de acord cu cele susținute de apărătorul său și regretă faptele comise.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată că:
Prin sentința penală nr.522 din 14.02.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în temeiul art. 334 C.p.p. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare al instanței din infracțiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep cu aplicarea art. 37 lit. b) C.pen în infracțiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep.
În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice, a fost condamnat inculpatul A. F., la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
În baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 191 alin. 1 C. p. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr._/P/2011 din data de 04.12.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A. F. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep cu aplicarea art. 37 lit. b) C.pen.
S-a arătat, în esență, că la data de 12.09.2011 în jurul orelor 04.00 inculpatul a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe bulevardul C. B. fără a poseda permis de conducere.
Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului, proces verbal de verificare, declarația martor M. A. și declarație inculpat.
În baza rolului său activ, instanța a dispus emiterea unei adrese către Serviciul de Evidență Informatizată a Populației pentru a se confirma exactitatea domiciliului inculpatului în vederea citării acestuia prin procedura obișnuită prevăzută de art. 177 alin. 1 C.pr.pen. De asemenea, s-a dispus emiterea unui mandat de aducere pe numele inculpatului și a fost citat și prin publicitate. Având în vedere că judecata s-a desfășurat în lipsa inculpatului, deși au fost luate toate măsurile legale pentru a se asigura prezența acestuia, instanța consideră că sunt îndeplinite condițiile cerute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în materia judecării în lipsă a unui inculpat, astfel cum sunt ele enumerate în jurisprudența din cauzele Stamoulakatos contra Greciei, din data de 26.10.1993 și Godi contra Italia, din data de 09.04.1984, inculpatul fiind citat potrivit normelor procedurale, fiind depuse eforturi rezonabile pentru aducerea acestuia.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut că în seara zilei de 12.09.2011 în jurul orelor 04.00 inculpatul a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe bulevardul C. B. fără a poseda permis de conducere. Observând un echipaj de poliție, inculpatul s-a oprit și a parcat autoturismul, după care a plecat pe jos împreună cu martorul A., fiind ulterior identificat de echipajul de poliție. Acesta a fost oprit de un echipaj de poliție și s-au făcut verificări referitoare la inculpat stabilindu-se că acesta nu poseda la dat producerii accidentului rutier permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Situația de fapt este probată de proces verbal de cercetare a permisului de conducere în baza BPR – compartimentul de evidență a conducătorilor auto coroborate cu declarațiile de recunoaștere date de inculpat.
În drept, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului de a conduce un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv (intenție directă).
In ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, instanța a reținut că elementul material al laturii obiective a fost realizat prin fapta inculpatului de a condus autovehiculul fără a poseda permis de conducere.
Urmarea imediată a acestei fapte este reprezentata de crearea unei stări de pericol atât pentru inculpat însuși cât și pentru ceilalți participanți la trafic. În ceea ce privește legătura de cauzalitate aceasta rezultă fără dubiu, în mod direct și nemijlocit, din expunerea celorlalte două elemente.
Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că inculpatul a știut că va conduce autovehiculul fără permis, așa cum a rezultat din declarațiile date, recunoscând că a știut că nu avea dreptul de a conduce respectivul autoturism. Astfel, inculpatul a prevăzut și a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos al faptei sale, acesta săvârșind fapta cu intenție directă, forma prevăzută de art. 19 alin. 1 pct.1 C.p.
De asemenea, inculpatul a fost condamnat anterior la o pedeapsa de 6 ani închisoare prin sentința penală nr. 575/16.10.2000 a Tribunalului București, pedeapsa fiind contopită prin sentința penală 359/25.03.2001 a Tribunalului București. Din această pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare inculpatul a fost liberat condiționat la data de 30.04.2002 cu un rest de pedeapsa de 476 de zile închisoare. Având în vedere că prezenta faptă a fost comisă la data de 12.09.2011, iar termenul de 8 ani de reabilitare judecătorească pentru pedeapsa anterioară se împlinise la sfârșitul lunii august a anului 2011, instanța consideră că în cauză nu este necesară reținerea și incidența dispozițiilor art. 37 lit. b) C.pen. Pe cale de consecință, în temeiul art. 334 C.p.p. va admite schimbarea încadrării juridice pusă în discuție din oficiu și va schimba încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare al instanței din infracțiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep cu aplicarea art. 37 lit. b) C.pen în infracțiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.p., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii, raportat la împrejurările comiterii faptei, urmările produse, natura și limitele pedepsei prevăzute de lege, persoana și conduita inculpatului care nu este la primul conflict cu legea penală, dovedind astfel o perseverență, dacă astfel ea poate fi cuantificată. Deși a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei, instanța nu a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, ținând cont de dispozițiile art 74 și art 75 alin2 C.p. la aplicarea dispozițiilor art 72 C.p., cata vreme inculpatul nu putea nega evidenta, toate probele dovedindu-i vinovăția, iar faptele acestuia prezintă un grad de pericol social sporit, având în vedere numărul mare al accidentelor de circulație din ultimul timp, printre ale căror cauze principale se afla si conducerea fără permis sau cu permisul anulat ori suspendat. In plus, instanța a apreciat inculpatul a putut înțelege foarte bine pericolul pe care îl creează pentru ceilalți participanți la trafic urcând la volan, faptul ca aceasta atitudine a inculpatului nu a avut urmări mult mai grave, datorându-se probabil doar șansei. Instanța a luat în calcul circumstanțele personale ale acestuia, inculpatul fiind mulți recidivist, suferind alte condamnări și primind alte 8 sancțiuni administrative tot pentru infracțiuni legate de regimul rutier sau pentru infracțiuni de furt și vădind ca urmare o perseverență infracțională ieșită din comun în săvârșirea de fapte penale, de faptul că scopul preventiv educativ al pedepselor anterioare nu a fost atins, fapta fiind săvârșită la scurt timp de la liberarea condiționată.
S-a arătat că infracțiunea de conducere fără permis pentru care a fost cercetat inculpatul este una de pericol, iar nerespectarea dispozițiilor legale putea conduce la rezultate tragice, inculpatul urcându-se la volan deși știa că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Instanța a avut în vedere totuși conduita sinceră și cooperantă a inculpatului de pe parcursul urmăririi penale, care a recunoscut săvârșirea faptei de care este acuzat, urmând astfel ca pedeapsa să fie orientată spre minimul special prev. de lege.
S-a mia arătat că se impune de data aceasta o reacție suficient de aspră față de faptele săvârșite și față de antecedentele penale ale inculpatului, adică pedepse peste limita minimă prev. de lege, executate în regim de detenție, de natură a asigura, poate de data aceasta, îndeplinirea funcțiilor prev. de art. 52 și urm. C. pen.
Instanța de fond a constatat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientate spre minim, cu executare în regim privativ de libertate pentru infracțiunea săvârșită este suficientă pentru reeducarea inculpatului si pentru atingerea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 alin. 1 C.pen, apreciind că în acest fel inculpatul va fi determinat să adopte o atitudine de respect față de valorile sociale și să nu mai săvârșească infracțiuni pe viitor.
În consecință, în baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice va condamna pe inculpatul A. F. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Referitor la dreptul de a alege (art.64 alin.1 lit. a teza I Cod penal), instanța apreciază că aplicarea pedepselor accesorii trebuie realizată și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care fac parte din dreptul intern. Având în vedere și cauza Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului la vot a persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse, instanța, în aplicarea jurisprudenței CEDO, nu va aplica automat pedeapsa accesorie prev. de art.64 alin.1 lit. a teza I Cod penal, și apreciază că în cauză nu se impune aplicarea acesteia față de inculpat.
Împotriva acestei sentințe a formulat cale de atac, pe care a intitulat-o recurs peste termen, inculpatul A. F., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală data de 27.05.2014 sub nr._ (_ ), neprecizând în scris motivele căii de atac.
Curtea, față de dispozițiile art. 8 și 10 din Legea nr. 255/2013, a calificat calea de atac ca fiind apel peste termen care se judecă potrivit dispozițiilor art. 365 Cod procedură penală din 1968 și a constatat îndeplinirea condițiilor art. 365 Cod procedură penală din 1968, pentru motivele expuse în încheierea de ședință din data de 24.06.2014.
În fața instanței de apel, inculpatul a fost audiat, conform art. 420 alin. 4 C.p.p.
Curtea a încuviințat inculpatului proba cu înscrisuri referitoare la perioada de timp când a fost privat de libertate în Franța.
Față de aceste înscrisuri și de susținerile inculpatului, Curtea a emis adresă către I.G.P.R. – Serviciul de evidență operativă și cazier judiciar în vederea comunicării fișei de cazier judiciar a inculpatului A. F., incluzând informații deținute de autoritățile naționale ale statului francez, respectiv o adresă către Penitenciarul Frenes din Franța pentru a comunica dacă inculpatul A. F. a fost privat de libertate în această unitatea de detenție, iar în caz afirmativ perioada în care inculpatul A. F. a fost privat de libertate. Relațiile solicitate Penitenciarului Frenes au fost comunicate pe email la data de 07.07.2014.
În susținerea apelului, inculpatul A. F. a criticat sentința apelată sub aspectul temeiniciei, arătând că recunoaște fapta reținută în sarcina sa, invocând și starea de necesitate în care ar fi comis fapta, față de starea de sănătate a unuia dintre membrii familiei.
În acest context, Curtea a pus în discuție din oficiu ca motiv de desființare a sentinței apelate împrejurarea că inculpatul a fost încarcerat în Franța în perioada 11.11._13, conform relațiilor comunicate.
Ministerul Public a solicitat ca, în cazul în care se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, să se ia față de inculpat măsura controlului judiciar pentru buna desfășurare a procesului penal, inculpatul arătând că lasă la aprecierea instanței luarea acestei măsuri.
Curtea, analizând sentința apelată sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 417 alin. 2 C.p.p., va admite apelul declarat de inculpat, pentru următoarele considerente:
Trimiterea în judecată a inculpatului a avut loc la data de 04.12.2012, iar sentinței penală atacată a fost pronunțată la data de 14.02.2013, după o judecată ce a avut loc în lipsa inculpatului A. F..
Din relațiile comunicate de către Penitenciarul Frenes (filele24-26 dosar apel), rezultă că inculpatul A. F. a fost privat de libertate în această unitate de detenție în perioada 12.11._13.
În acest context, prezența inculpatului la judecată era obligatorie, fiind în stare de detenție, conform art. 314 alin. 1 Cod procedură penală din 1968, în vigoare la data judecării cauzei de către prima instanță.
Astfel, se constată incidența în cauză a unui caz de nulitate absolută, respectiv cel prevăzut de art. 281 alin. 1 lit. e C.p.p., care se aplică în cauză conform art. 4 alin 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, ce a intrat în vigoare la data de 01.02.2014. Conform acestui text de lege, nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de . legii noi poate fi invocată numai în condițiile Codului de procedură penală, iar conform art. 2 lit. d din Legea nr. 255/2013 prin Codul de procedură penală se înțelege legea nouă.
Pe cale de consecință, este imperativă aplicarea dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b C.p.p care prevăd că se desființează sentința primei instanțe și se dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, fiind inutilă analiza celorlalte critici formulate de către inculpat cu privire la sentința apelată.
Așa fiind, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. b C.p.p. va admite apelul peste termen declarat de către inculpatul A. F. împotriva sentinței penale nr. 522/14.02.2013 a Judecătoriei Sector 4 București.
Va desființa în totalitate sentința penală atacată și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță.
Va dispune anularea MEPI nr. 751/11.03.2013 și a formelor de executare emise în baza sentinței penale nr. 522/14.02.2013 a Judecătoriei Sector 4 București.
Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului A. F., dacă nu este arestat sau deținut în altă cauză.
Având în vedere, însă, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 211 C.p.p. și că este necesară asigurarea prezenței inculpatului A. F. la desfășurarea procesului penal în fața instanței de fond, Curtea apreciază ca fiind întemeiată solicitarea Ministerului Public de a se lua față de inculpat măsura preventivă a controlului judiciar.
Prin urmare, în baza art. 214 C.p.p. se va lua față de inculpatul A. F. măsura preventivă a controlului judiciar pentru a se asigura scopul prevăzut de art. 202 alin.1 C.p.p.
În baza art. 215 alin. 1 C.p.p. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul va trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul judiciar ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
În baza art. 215 alin. 2 C.p.p. pe timpul controlului judiciar, se va impune inculpatului să respecte următoarele obligații:
a) să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar care a luat măsura sau a celui în fața căruia se află cauza;
b) să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență;
c) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
În baza art. 215 alin. 3 C.p.p., se va atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
În baza art.275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 2 lit. b C.p.p. admite apelul peste termen declarat de către inculpatul A. F. împotriva sentinței penale nr. 522/14.02.2013 a Judecătoriei Sector 4 București.
Desființează în totalitate sentința penală atacată și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță.
Dispune anularea MEPI nr. 751/11.03.2013 și a formelor de executare emise în baza sentinței penale nr. 522/14.02.2013 a Judecătoriei Sector 4 București.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului A. F., dacă nu este arestat sau deținut în altă cauză.
În baza art. 214 C.p.p. ia față de inculpatul A. F. măsura preventivă a controlului judiciar.
În baza art. 215 alin. 1 C.p.p. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul judiciar ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
În baza art. 215 alin. 2 C.p.p. pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligații:
a) să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar care a luat măsura sau a celui în fața căruia se află cauza;
b) să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență;
c) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
În baza art. 215 alin. 3 C.p.p., atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
În baza art.275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.07.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
A. P. MoșneaguBogdan F. V.
GREFIER,
D. P.
Red. A.P.M./24.07.2014
Dact. A.L. 2 ex.
Jud. Sect. 4 București – jud.: M. M.A.
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 944/2014. Curtea... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
