Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 944/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 944/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-09-2014 în dosarul nr. 944/2014
DOSAR NR._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 944/A
Ședința din Camera de Consiliu de la 05.09.2014
Curtea constituită din:
P.- C. S.
JUDECATOR- C. C. D.
GREFIER- D. P.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror L. C..
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de părțile civile N. D. si I. E. I. împotriva deciziei penale nr.607/14.05.2014 pronunțată de Curtea de apel București Secția II penală, în dosarul nr._/302/2013.
Fără citarea părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa dosarului de fond aflat in redactare.
Se prezintă pentru părțile civile N. D. si I. E. I. d-na avocat Migat R. în substituirea d-lui avocat B. P. împuternicire avocațială nr._/2014, care învederează instanței că dorește să depună concluzii.
Reprezentantul parchetului, apreciază că prezenta contestație este inadmisibilă dat fiind că motivul invocat nu se încadrează în prev.art.426 lit.a C.p.p, întrucât aceste prevederi se referă la părți și nu la apărător.
Potrivit noului cod de procedură penală părțile sunt inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente. Consideră că motivul potrivit căruia părțile nu au fost asistate de apărător ale pentru că acesta nu s-a putut prezenta nu se încadrează în cele limitativ prev. de art.426 NC.p.p.
De asemenea arată că la data de 07.05.2014 cele 2 părți civile aveau termen în cunoștință, I. E. I. s-a prezentat i s-a dat cuvântul și nu a învederat niciun motiv de amânare a cauzei, mai mult a învederat că lasă la latitudinea instanței soluția ce se va pronunța.
Apreciază că nu se poate pune problema unei lipse de apărare și faptului că părțile civile ar fi fost lipsite de dreptul de a fi reprezentate de apărătorul ales.
Apărătorul apelantelor părți civile solicită admiterea în principiu a prezentei contestații în anulare, întemeiată pe prev.art.426 lit.a C.p.p. Precizează că apărătorul ales al părților civile s-a aflat în imposibilitate de prezentare din motive medicale, aspect care a fost adus la cunoștința instanței de judecată înainte de începerea ședinței de judecată. În opinia apărării dreptul la apărare al părților civile a fost încălcat acestea neavând cunoștințe juridice acesta fiind motivul pentru care soluția pronunțată a fost lăsată la aprecierea instanței de judecată.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin decizia penală nr.607 din 14.05.2014, pronunțată în dosarul nr._/302/2013, Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală a respins, ca nefondată, cererea de repunere a cauzei pe rol, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul G. V., părțile civile N. D. și I. E. I. și partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii, împotriva sentinței penale nr.2402/15.11.2013 a Judecătoriei Sectorului 5 București și a obligat fiecare apelant la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința penală nr.2402 din 15.11.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în temeiul art.14, rap la 346 C.proc.pen. și art.998-999 C. civ., au fost admise, în parte, acțiunile civile formulate de părțile civile N. D. și I. E. I. și a fost obligată partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii, la plata următoarelor sume către părțile civile:
- 1.146 lei către partea civilă N. D., cu titlu de daune materiale, precum și a sumei de 15.000 euro (în echivalentul în lei la cursul B.N.R. la data plății efective), reprezentând daune morale;
- 7.500 euro (în echivalentul în lei la cursul B.N.R. la data plății efective) către partea civilă I. E. I., cu titlu de daune morale;
În temeiul art.191 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art.193 C.proc.pen., a fost admisă cererea părților civile N. D. și I. E. I. și a fost obligată partea responsabilă civilmente la plata sumei de 5.825 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către cele două părți civile.
S- a reținut că, prin sentința penală nr. 2084/11.10.2013 pronunțată de această instanță în dosarul nr._/302/2013, definitivă prin nerecurare, s-a dispus în baza art. 178 alin.1,2 C.pen., cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 C. pr. pen., art. 74 alin.1 lit. a, c C.pen. art. 76 lit.d C.pen., condamnarea inculpatului G. V. la 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, cu aplic. disp. art.71, 64 alin.1 lit.a teza a-II-a și lit.b C.pen.
Prin aceeași hotărâre, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni.
S-a disjuns latura civilă a cauzei, formându-se dosarul nr._/302/2013, având ca obiect soluționarea acțiunii civile alăturată procesului penal, în urma constituirii ca părți civile a lui N. D. și I. E. I..
Instanța a reținut că succesorii victimei, N. D. (mama victimei) și I. E. I. (sora victimei) s-au constituit părți civile în cauză, încă din cursul urmăririi penale, potrivit art.15 C.proc.pen.
Partea civilă N. D. a solicitat despăgubiri în cuantum de 500.000 euro, cu titlu de daune morale, și de 18.000 euro, cu titlu de daune materiale.
Partea civilă I. E. I. a solicitat 300.000 euro daune morale.
Potrivit deciziei nr.III/2010 a Î.C.C.J. și art.61 din Legea nr.136/1995, F. de Protecție a Victimelor Străzii a fost introdus în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente.
În favoarea părților civile s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială,fiind ascultați martorii R. I. A. și Dahan Ș., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
În ceea ce privește situația de fapt, instanța a reținut că prin sentința penală nr.2084/11.10.2013 a Judecătoriei sector 5 București s-a reținut - cu autoritate de lucru judecat - că, la data de 8.12.2010, în jurul orei 21.00, inculpatul G. V. a condus autoturismul marca Nissan Sunny cu număr de înmatriculare_ pe . .. Zetari, iar în zona intersecției cu . neadaptării vitezei la condițiile de drum, nu a putut evita accidentarea pietonului I. G., angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, în urma impactului acesta decedând la scurt timp.
De asemenea, din motivarea sentinței penale de condamnare, a rezultat că s-a reținut culpa comună a inculpatului și a victimei. S-a arătat în considerentele hotărârii că, analizând condițiile în care s-a produs accidentul, rezultă că acesta putea fi prevenit/evitat de persoanele implicate: victima I. G. ar fi avut posibilitatea să prevină producerea accidentului dacă se comporta în așa fel încât să nu constituie un pericol pentru ceilalți participanți la trafic și se angaja în traversarea străzii numai printr-un loc special amenajat și după o asigurare prealabilă.
Inculpatul G. V. ar fi avut posibilitatea să evite producerea accidentului dacă se deplasa cu autoturismul cu viteza maximă legală admisă în localitate, situație în care dispunea de condiții spațiale pentru oprirea autoturismului înainte de locul în care victima a fost lovită.
În concluzie, s-a constatat că prin hotărârea penală de condamnare (definitivă) s-a reținut - cu putere de lucru judecat - existența faptei inculpatului G. V. de ucidere a lui I. G., ucidere comisă din culpă, culpa sa nefiind exclusivă, ci comună cu cea a victimei. Deoarece în hotărârea de condamnare nu se indică expres proporția culpei inculpatului în raport cu cea a victimei, instanța a constatat că se aplică prezumția culpei comune în proporții egale pentru fiecare dintre cei doi participanți la trafic implicați în acest accident.
În ceea ce privește cuantumul prejudiciului material suferit de partea civilă N. D., evaluat de aceasta la suma totală de 18.000 euro, instanța a reținut că aceasta a făcut dovada certă, cu înscrisuri, a unui prejudiciu material în cuantum de 2.292 lei, reprezentând cheltuieli efectuate cu ocazia înmormântării (sicriu, cheltuieli cu înhumarea, amenajare mormânt).
În ceea ce privește alte cheltuieli efectuate de partea civilă - deși este notoriu că familia face cheltuieli pentru jerbe și/sau coroane de flori, pentru organizarea parastaselor și pomenilor conform datinilor - instanța a apreciat că nu poate face o evaluare aleatorie a acestora, în condițiile în care părțile însele nu indică defalcat pentru fiecare categorie de cheltuieli care ar fi sumele de bani folosite în acest scop, iar martorul audiat (R. I. A.) nu oferă decât date generice despre împrejurarea că la înmormântare au participat aproximativ 100 de persoane, că au fost date de pomană mai multe haine și obiecte ce se oferă în aceste împrejurări.
De asemenea, instanța a apreciat că împrejurarea că martora Dahan Ș. a afirmat că, după decesul victimei, a ajutat-o pe partea civilă cu suma de 1.100 euro, nu constituie o dovadă a cheltuirii acestei sume în vederea acoperirii cheltuielilor de înmormântare, deoarece nu rezultă în mod cert că suma împrumutată a fost folosită integral pentru acoperirea cheltuielilor invocate.
De asemenea, instanța a reținut că partea civilă N. D. a efectuat cheltuieli judiciare în cuantum total de 11.650 lei, constând în onorariu avocat în cuantum de 10.000 lei și taxe INML în cuantum de 1.650, potrivit chitanțelor și facturii depuse la dosar (sume ce se cuvin părții conf. art.193 C.proc.pen.).
Cu privire la daunele morale solicitate, instanța a constatat că, deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, jurisprudența a stabilit drept criterii de apreciere pe acelea referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, precum și pe cele referitoare la importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate.
De asemenea, s-a reținut că în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește. În schimb, s-a apreciat că se poate acorda victimei o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care poate fi o sumă de bani - de aceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare (ce nu poate fi estimat).
Referitor la pretențiile civile ale părților civile pentru prejudiciul moral, instanța a reținut că mama victimei, N. D., a solicitat daune morale în cuantum de 500.000 euro, iar sora acestuia, I. E. I., suma de 300.000 euro cu același titlu. De asemenea, a constatat că valoarea socială lezată este reprezentată de dreptul la viață, valoare fundamentală garantată de art. 21 alin. 1 din Constituția României și protejat prin lege, conform art. 2 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Statuând în echitate, instanța a apreciat că sumele solicitate de părțile civile cu titlu daune morale, au apărut ca fiind disproporționate față de criteriile enunțate, acordarea unor daune morale neputând deveni o sursă de îmbogățire fără justă cauză.
Având în vedere că surorii victimei i-a fost provocată o mare suferință psihică, prin decesul fratelui său la o vârstă tânără (la 28 de ani) în accidentul rutier provocat de inculpat, astfel încât lezarea sentimentelor de afecțiune și dragoste fraternă au dus la apariția unor inerente traume psihice, instanța a apreciat că pretențiile bănești solicitate sunt întemeiate în parte. Verificând atât practica acestei instanțe, cât și pe cea a instanței de control judiciar, instanța a apreciat că părții civile I. E. I. i se cuvin despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în cuantum de 15.000 euro (în echivalentul în lei la cursul B.N.R. la data plății efective) - despăgubiri menite să aline ori să compenseze, într-o anumită măsură, condițiile de viață familială și socială alterate prin provocarea morții unui membru al familiei.
În ceea ce privește consecințele negative suferite de mama victimei, partea civilă N. D., în plan psihic și afectiv, prin pierderea unicului său fiu, la vârsta de 28 de ani, acestea sunt extrem de dificil de cuantificat, fiind de netăgăduit (și de notorietate) suferința pe care o provoacă unui părinte o astfel de pierdere (starea psihică a părții fiind descrisă și de martora Dahan Șt., prietenă a familiei).
Instanța a apreciat că pretențiile bănești ale părții civile sunt întemeiate în parte, fiind menite să compenseze în măsura posibilului această imensă durere psihică.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a apreciat cuantumul despăgubirilor ce se cuvin părții civile N. D. pentru prejudiciul moral încercat la suma de 30.000 euro (în echivalentul în lei la cursul B.N.R. la data plății efective).
Cu privire la cuantumul efectiv al despăgubirilor acordate celor două părți civile, instanța a ținut seama de culpa comună, în proporții egale a celor două persoane implicate în accident, astfel încât cuantumul despăgubirilor stabilite mai sus a fost redus cu 50%.
În ceea ce privește persoana obligată la plata acestor daune, instanța a reținut că F. de Protecție a Victimelor Străzii acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin astfel de accidente (art.61 din Legea nr.136/1995 cu ref. la disp. din Legea nr.32/2000).
Astfel, instanța a reținut că în speță pentru autovehiculul condus de inculpat, autovehicul înmatriculat în România (cu nr._ ) nu exista vreo poliță de asigurare, despăgubirile ce se cuvin celor două părți civile fiind suportate de către Fond .
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul G. V. și părțile civile N. D. și I. E. I., respectiv partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii.
Inculpatul a apreciat că victima a avut o culpă mai mare în producerea accidentului decât cea reținută de prima instanță, astfel că daunele acordate părților civile au fost greșit individualizate.
Partea responsabilă civilmente a susținut că în mod eronat a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către părțile civile, totodată solicitând reducerea cuantumului daunelor morale acordate acestora.
Critica părților civile a vizat neacordarea de către prima instanță a despăgubirilor civile în cuantumul solicitat.
Curtea, verificând sentința atacată, în conformitate cu dispozițiile art.417 Cod procedură penală, a constatat că apelurile sunt nefondate, apreciind că prima instanță a stabilit corect prejudiciul material suferit de partea civilă N. D., conform înscrisurilor depuse la dosar, nefăcându-se dovada celorlalte pretenții materiale solicitate. Sub aspectul daunelor morale, sumele acordate părților civile N. D. și I. E. I. oferă, în aprecierea Curții, o satisfacție echitabilă și rezonabilă acestora pentru suferințele pricinuite de fapta inculpatului.
Curtea a mai apreciat că în stabilirea cuantumului concret al despăgubirilor civile, în mod just instanța fondului a avut în vedere culpa comună, în proporții egale, a inculpatului și a victimei în producerea evenimentului rutier.
De asemenea, în mod legal F. de Protecție a Victimelor Străzii a fost obligat să plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată efectuate de părțile civile N. D. și I. E. I., în raport de prevederile art. 50 alin.1 și art. 61 din Legea 136/1995.
Așadar, Curtea a apreciat criticile formulate de apelanți ca fiind neîntemeiate, prima instanță pronunțând o soluție motivată, legală și temeinică.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel părțile civile N. D. și I. E. I., care, prin apărător, au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea în principiu a prezentei contestații în anulare, întemeiată pe prev.art.426 lit.a C.p.p., precizând că apărătorul ales al părților civile s-a aflat în imposibilitate de prezentare din motive medicale, aspect care a fost adus la cunoștința instanței de judecată înainte de începerea ședinței de judecată.
Astfel, în opinia apărării, dreptul la apărare al părților civile, ocrotit prin art.10 din Codul de procedură penală, a fost încălcat în mod flagrant, acestea neavând cunoștințe juridice, acesta fiind motivul pentru care soluția pronunțată a fost lăsată la aprecierea instanței de judecată.
Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anularedin perspectiva exigențelor art. 431 C.pr.pen., Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 431 al. 2 C.pr.pen. pentru admiterea în principiu a unei contestații în anulare este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
- contestația să fie formulată în termenul prevăzut de lege la art. 428 C.pr.pen.;
- motivul invocat pentru formularea cererii să fie unul din cele prevăzute de art. 426 C.pr.pen.
- în sprijinul contestației se depun sau se invocă dovezi care sunt la dosar.
În ceea ce privește cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 426 lit. a) C. proc. pen. invocat de contestator se reține că acesta privește situația când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.
Acest caz corespunde celor de la art. 386 lit. a) și b) CPP 1968, în reglementarea anterioară constituind și motiv de recurs/casare, prevăzut la art. 385 ind. 9 alin. (1) pct.21 CPP 1968.
Din analiza actelor dosarului rezultă însă că acest caz de contestație în anulare nu este incident în cauză.
Trebuie arătat, în primul rând, că o contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 426 lit. a) C. proc. pen. poate fi introdusă de către persoana care a avut, în apel, calitatea de parte apelantă sau intimată și față de care procedura de citare pentru termenul când s-a judecat apelul nu a fost îndeplinită conform legii sau care, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.
Curtea consideră că această condiție - ca procedura de citare să nu fi fost legal îndeplinită față de partea care o invocă pe calea contestației în anulare - este cerută și de noua reglementare, chiar dacă nu se mai vorbește de ”procedura de citare a părții”, ci de ”citarea legală a unei părți”, întrucât intenția legiuitorului a rămas aceeași.
În aceste condiții, prin dispozițiile de la art. 426 lit. a) C. proc. pen., scopul legiuitorului a fost cu siguranță acela de a oferi un remediu procesual părții care nu a fost legal citată și cu privire la care s-a pronunțat o hotărâre rămasă definitivă.
Reformarea unei hotărâri penale definitive din motive ce țin de nelegala citare a unei părți se justifică numai atunci când este cerută de partea care s-a aflat în imposibilitatea de invoca această neregulă, adică numai de partea nelegal citată, fără a fi inclus și apărătorul ales al acesteia în această categorie.
Astfel, fiind vorba de o cale extraordinară de atac, prin care se tinde la desființarea unor hotărâri intrate deja în puterea de lucru judecat, cazurile în care poate fi declarată trebuie strict interpretate.
În același timp, raportând dispozițiile legale menționate la situația din prezentul dosar, Curtea constată faptul că citarea apelantelor - părți civile N. D. și I. E. I. pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de apel, respectiv termenul din data de 07.05.2014, a fost îndeplinită conform legii întrucât I. E. I. a fost prezentă personal iar cu N. D. procedura de citare s-a îndeplinit prin afișarea înștiințării conform art. 261 al. 4 C.pr.pen. precum și prin citarea sa la sediul apărătorul ales, iar potrivit art. 353 al.1 C.pr.pen. înfățișarea părții în instanță, în persoană sau prin reprezentant acoperă orice nelegalitate survenită în procedura de citare.
Mai mult decât atât, în cauză a fost amânată pronunțarea astfel încât apelantele – părți civile au uzat de dreptul de a formula concluzii scrise care au fost depuse la dosar la data de 14.05.2014 prin serviciul de registratură a instanței.
În aceste condiții, nemulțumirea contestatoarelor față de soluția pronunțată de instanța de apel nu poate constitui un temei al admiterii contestației în anulare întrucât, așa cum s-a arătat anterior, motivele invocate de aceasta nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prev. de art. 426 C.pr.pen, astfel încât prezenta cerere apare inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 431 al. 2 C.pr.pen., va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de către părțile civile N. D. și I. E. I., prin avocat ales împotriva deciziei penale nr. 607/14.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București în dosar nr._/302/2013, iar în baza art. 275 al. 2 C.pr.pen., va obliga contestatorii la plata sumei de 50 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 431 al. 2 C.pr.pen., respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de către părțile civile N. D. și I. E. I., prin avocat ales împotriva deciziei penale nr. 607/14.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București în dosar nr._/302/2013.
În baza art. 275 al. 2 C.pr.pen., obligă contestatorii la plata sumei de 50 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. S. C. C. D.
Grefier,
D. P.
Red.C.S./09.10.2014
Thred.V.D./6 ex./10.09.2014
| ← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 947/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 867/2014.... → |
|---|
