Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 325/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 325/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 325/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR.325

Ședința publică de la 15 februarie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – S. M.

JUDECĂTOR – F. D.

JUDECĂTOR – B. A. O.

GREFIER - A. M.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror N. N..

Pe rol soluționarea recursului declarat de revizuientul M. G. împotriva sentinței penale nr.1033/28.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul revizuient M. G. în stare de arest și asistat de avocat din oficiu C. A. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 emisă de Baroul București – Serviciul de Asistență Judiciară.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul din oficiu al recurentului revizuient, depune la dosar un memoriu formulat de revizuient.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.

Apărătorul din oficiu al recurentului revizuient, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și, rejudecând, admiterea cererii de revizuire. Clientul său solicită ascultarea casetelor audio care au fost folosite ca și probe în faza de urmărire penală.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de revizuient, ca nefondat. Apreciază că ceea ce se solicită prin cererea de revizuire este o prelungire a probatoriului deja administrat și avut în vedere de instanțele care au dispus condamnarea pe fond

Recurentul revizuient, având ultimul cuvânt, solicită ascultarea caselor audio.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1033 din data de 28.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, Secția Penală în dosarul nr._ a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul M. G..

Pentru a pronunța soluția, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Prin adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București nr. 2786/III-6/2012, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 30.10.2012 sub nr._, a fost înaintată acestei instanțe, spre competentă soluționare, cererea de revizuire formulată de revizuentul M. G. împotriva sentinței penale nr. 783/02.11.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2010, definitivă prin decizia penală nr. 201/31.01.2012 a Curții de Apel București – Secția I penală.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat în esență că nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat și că i s-au făcut promisiuni de către un comisar de poliție în sensul că dacă va coopera va fi pus în libertate, iar faptei sale i se va da o încadrare mai ușoară, adică o pedeapsă mai mică. Acesta a invocat încălcarea dreptului la apărare. În drept a invocat prevederile art. 397 alin.2 C.proc.pen.

Împreună cu cererea de revizuire a fost înaintat instanței și rezultatul verificărilor efectuate de procuror, în temeiul art. 399 C.proc.pen., precum și concluziile acestuia, de respingere a cererii ca inadmisibilă.

Față de petent s-a pronunțat o soluție de condamnare prin sentința penală nr. 783/02.11.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2010, definitivă prin decizia penală nr. 201/31.01.2012 a Curții de Apel București – Secția I penală.

Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea erorilor judiciare. Ea vizează hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 403 C.proc.pen., instanța a constatat că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. 1 lit. a) – e) C.proc.pen.. Astfel, împrejurările invocate în cerere constituie critici de fond ale hotărârii atacate, critici ce nu pot fi valorificate decât prin intermediul căilor ordinare de atac și nu pot constitui temeiuri pentru admisibilitatea căii de atac extraordinare a revizuirii. De altfel, în speță, revizuentul a folosit calea de atac a recursului, apărările sale fiind găsite neîntemeiate de instanța .

Nefiind incident nici unul din motivele de revizuire prevăzute de lege, instanța, în temeiul art. 403 al. 3 C.proc.pen., a respins cererea de revizuire examinată, ca inadmisibilă.

Prin sentința penală nr. 759/26.09.2012 Judecătoria Sectorului 2 București a respins o cerere similară a petentului. În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 47 alin. 2 C.proc.pen., de vreme ce aceleași motive care ar putea determina abținerea determină ope legis (art. 403 alin. 31 C.proc.pen.) inadmisibilitatea cererii.

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinței a declarat recurs condamnatul M. G., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a II-a Penală la data de 18.01. 2013 sub numărul_ .

Motivele de recurs au fost expuse oral în ședința publică din data de 15.02.2013, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 Cod de procedură penală, Curtea constată următoarele:

Soluția pronunțată de prima instanță în cauză este temeinică și legală.

Tribunalul a verificat admisibilitatea cererii de revizuire formulată, în temeiul art. 403 Cod de procedură penală, prin prisma condițiilor cerute de lege pentru promovarea ei și prin raportare la datele strânse de procuror în temeiul art. 399 Cod de procedură penală.

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 403 alin. 31 Cod de procedură penală având în vedere cererea de revizuire formulată anterior, soluționată prin sentința penală nr. 759/26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, constatându-se identitatea de persoană, temei legal, motive și apărări. Astfel, ca și în prezenta cauză, din verificările efectuate în sistemul ECRIS Curtea constată că prin cererea de revizuire anterioară condamnatul M. G. a solicitat readministrarea probatoriului, susținând că a fost condamnat deși este nevinovat.

Procedând la examinarea a motivelor invocate de condamnat în cuprinsul prezentei cereri, Curtea constată că motivele invocate de condamnat nu se încadrează în nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 394 Cod de procedură penală.

Solicitările condamnatului privind readministrarea probatoriului avut în vedere la condamnarea acestuia și reascultarea înregistrărilor echivalează cu încercarea acestuia de a prelungi probatoriul administrat cu ocazia soluționării cauzei în fond, fapt nepermis pe calea revizuirii. Art. 394 lit. a Cod de procedură penală prevede că revizuirea poate fi cerută în cazul când „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei”, aspectele învederate de condamnat neputând fi circumscrise acestui caz.

Condamnatul, prin cererea formulată, nu invocă aspecte noi și care nu au putut fi cunoscute de instanța care a judecat cauza în fond și în căile ordinare de atac, propunând reluarea cercetării judecătorești și readministrarea probatoriului, procedură nepermisă pe calea extraordinară de atac a revizuirii.

Pentru considerentele expuse Curtea, în temeiul art._ alin. 1 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală și art. va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul M. G. împotriva sentinței penale 1033 din data de 28.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, Secția Penală.

Conform art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală va obliga revizuentul la 300 lei cheltuieli judiciare statului din care onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-condamnat M. G. împotriva sentinței penale nr.1033/28.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București.

Obligă pe recurentul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerul Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 februarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

S. M. F. D. B. A. O.

GREFIER,

A. M.

Red.B.A.O.

Dact.EA-2ex/25.02.2013

J.S.2 B.-jud.M.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 325/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI