Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 999/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 999/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 999/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.999/A
Ședința publica de la 16.09.2014
P. - D. L.
JUDECĂTOR – I. T.
GREFIER - S. N.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul S. C. împotriva sentinței penale nr.355/16.06.2014 pronunțate de Judecătoria Sector 6 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul inculpat S. C., aflat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu S. L., cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatele părți civile U. M. M. C. și S. A. și intimata parte vătămată .>
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la ascultarea apelantului inculpat S. C., declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Nefiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra apelului declarat de inculpat.
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat S. C. solicită admiterea apelului declarat de acesta, desființarea hotărârii apelate și reindividualizarea pedepsei în sensul înlăturării sporului de pedeapsă aplicat de instanța de fond. Arată că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, iar prejudiciul a fost recuperat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de inculpat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Apreciază că instanța de fond în mod corect a aplicat sporul de pedeapsă contestat de către inculpat.
Apelantul inculpat S. C., în ultimul cuvânt, arată că lasă soluția ce se va pronunța la aprecierea instanței.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr.355 din 16.06.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului S. C., din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e și g C.pen. 1969 cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. 1969 în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 C.pen. 2009 cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. 1969.
În temeiul art. 377 alin. 4 rap. la art. 386 alin. 1 C.pr.pen. a fost admisă cererea Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e și g C.pen. 1969 cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. 1969 în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 C.pen. 1969 cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. 1969.
În temeiul art. 349 alin. 2 rap. la art. 396 alin. 2 și 10 C.pen. 2009 a fost condamnat inculpatul S. C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 215 alin. 1 C.pen. 1969 cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. 1969 cu aplic. art. 5 C.pen. 2009.
S-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin:
- sentința penală nr. 687/11.09.2013 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 2000/30.10.2013 pronunțată de către Curtea de Apel București – Secția I-a Penală;
- sentința penală nr. 1770/12.06.2013 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București, definitivă prin decizia penală nr. 1470/21.08.2013 pronunțată de către Curtea de Apel București – Secția II-a Penală;
- sentința penală nr. 781/22.04.2013 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 1138/14.06.2013 pronunțată de către Curtea de Apel București – Secția I-a Penală;
- sentința penală nr. 1621/16.05.2013 pronunțată de către Judecătoria C., definitivă prin decizia penală nr. 1514/04.07.2013 a Curții de apel C..
A fost descontopită:
- pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 687/11.09.2013 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor;
- pedeapsa rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 781/22.04.2013 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 București în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, cu înlăturarea sporului de pedeapsă de 3 luni închisoare;
În temeiul art. 36 alin. 1 rap. la art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C.pen. 1969 a fost contopită pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin prezenta cu următoarele pedepse:
- pedepsele de 2 ani și 6 luni, 1 an, 3 ani și 3 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 687/11.09.2013 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București;
- pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1770/12.06.2013 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București;
- 4 pedepse a câte 1 an închisoare aplicate prin sentința penală nr. 781/22.04.2013 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 București;
- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1621/16.05.2013 pronunțată de către Judecătoria C. și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 2 ani, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 71 C.pen. 1969 rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, au fost interzise inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
S-a constatat că inculpatul se află în prezent în executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1621/16.05.2013 pronunțată de către Judecătoria C., definitivă prin decizia penală nr. 1514/04.07.2013 a Curții de apel C., fiind emis MEPÎ nr. 1773/2013 de către Judecătoria C..
În baza art. 36 alin. 3 C.pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv precum și a detenției de la data de 08.03.2013 la zi.
Au fost anulate MEPÎ:
- nr. 2396/01.11.2013, emis de Judecătoria Sectorului 6 București în temeiul sentinței penale nr. 687/11.09.2013;
- nr. 1829/18.06.2013, emis de Judecătoria Sectorului 3 București în temeiul sentinței penale nr. 781/22.04.2013;
- nr. 2796/26.08.2013, emis de către Judecătoria Sectorului 4 București în temeiul sentinței penale nr. 1770/12.06.2013
- nr. 1773/05.07.2013, emis de către Judecătoria C. în temeiul sentinței penale nr. 1621/16.05.2013 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei sentințe.
În temeiul art. 35 alin.4 C.pen. 1969 a fost menținută măsura de siguranță a confiscării speciale luate față de inculpat, în baza art. 118 lit.e) C.pen. 1969, prin sentința penală nr. 687/11.09.2013, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, respectiv confiscarea sumei 1.500 lei.
S-a constatat că persoanele vătămate S.C. B. S.R.L., S. A. și U. M. M. C. nu se constituie părți civile în procesul penal împotriva inculpatului.
În temeiul art. 118 lit. e C.pen. 1969 s-a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpatul S. C. a sumei de 1.000 lei, reprezentând suma dobândită prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpat la plata către stat a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 274 alin. 1 teza finală rap. la art. 272 alin. 2 C.pr.pen., onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 600 lei (400 din timpul urmăririi penale și 200 în cursul judecății) s-au avansat din fondurile Ministerului de Justiție și va rămâne în sarcina statului.
Instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr._/P/2012 din data de 23.01.2014, înregistrat pe rolul acestei instanțe pe data de 30.01.2014 sub nr._, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București a dispus trimiterea în judecată, în stare de deținere, a inculpatului S. C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1lit. e și g C.pen. 1969 cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. 1969.
În actul de sesizare al instanței s-a reținut, în esență, că pe data de 17.12.2012, în jurul orei 20:35, după ce a pătruns în interiorul magazinului aparținând S.C. B. S.R.L. situat pe . din sectorul 6 București, pe fondul unui schimb de bancnote solicitată martorei R. A., inculpatul a sustras suma de 1000 lei din totalul celor 2000 lei ce-i fuseseră înmânate anterior de către aceasta.
Pentru dovedirea situației de fapt expuse în rechizitoriu sunt menționate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de efectuare a actelor premergătoare, declarația persoanei vătămate M. M. C., declarația martorei R. A., declarațiile inculpatului S. C..
Prin încheierea din data de 29 aprilie 2014, judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecării cauzei, constatând legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală privindu-l pe inculpatul S. C..
În cursul judecății, la termenul de judecată din data de 02.06.2014 inculpatul S. C. a solicitat, iar, după ascultarea sa conform art. 375 C.pr.pen., instanța a încuviințat soluționarea cauzei potrivit procedurii recunoașterii de vinovăție întrucât inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei așa cum a fost descrisă în rechizitoriu și probele de la urmărirea penală, pe care și le-a însușit.
La solicitarea instanței, la dosar a fost atașată fișa de cazier judiciar a inculpatului, pentru stabilirea antecedenței penale a inculpatului, precum și copii de pe sentințe penale definitive pronunțate față de inculpatul S. C..
Din declarația inculpatului dată în fața instanței de judecată, coroborată cu declarația persoanei vătămate S. A. și având în vedere vizionarea nemijlocită a înregistrărilor video, instanța a constatat că pe data de 17.12.2012, în jurul orei 20:20, inculpatul S. C. a intrat în magazinul S.C. B. S.R.L., unde se afla angajata S. A..
Cu această ocazie, inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate să îi schimbe cele patru bancnote de cupiură 500 de lei fiecare în bancnote de o valoare inferioară. Persoana vătămată a deschis sertarul casei de marcat și i-a înmânat inculpatului, în două tranșe, 19 bancnote de cupiură 100 lei, 2 bancnote de cupiură 50 de lei. Inculpatul ia bancnotele astfel cum i-au fost înmânate de către persoana vătămată și sub pretextul numărării banilor, inculpatul sustrage și reține în podul palmei bancnote în valoare totală de 1000 de lei, fiind vizibil la momentul 20:21:47 din înregistrare cum inculpatul S. are în palma sa mai multe bancnote. Acesta înapoiază teancul de bani persoanei vătămate, solicitând schimbarea în bancnote de o valoare mai mică, iar prin mișcarea mâinii în sus și ulterior introducerea acesteia cu rapiditate în buzunarul stâng de la pantaloni, inculpatul lasă banii din podul palmei în buzunar.
Persoana vătămată, fără să mai numere suma restituită, i-a spus inculpatului că nu poate să schimbe în bancnote de o valoarea inferioară, deschide sertarul casei de marcat, unde lasă teancul de bancnote și îi restituie inculpatului cele 4 bancnote de 500 de lei date anterior.
În ceea ce privește cererile de schimbare a încadrării juridice formulate în cauză, instanța de fond a constatat în conformitate cu art. 104 din Legea nr. 255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.pr.pen., pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală. Conform art. 246 din Legea nr. 187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile, instanța constată că prin decizia nr. 265/6 mai 2014, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.
De asemenea, în legătură cu decizia nr.2 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin. (4) din Constituție și cu cele ale art.4771 din Codul de procedură penală.
În aceeași măsură, instanța de contencios constituțional a impus modalitatea de aplicare a deciziei Curții Constituționale de către instanțele de judecată, arătând că art. 5 alin. 2 C.pen. nu sunt incidente ca efect al pronunțării prezentei decizii, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituțională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al art.5 din Codul penal.
Față de acestea, având în vedere că, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatului mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil.
Astfel, în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, instanța consideră că potrivit C.pen. 2009 fapta va fi încadrată ca infracțiune de înșelăciune conf. art. 244 alin. 1 [6 luni – 3 ani] iar conform C.pen. 1969 fapta va constitui tot infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 [6 luni - 12 ani]. Astfel, instanța a apreciat că în mod greșit încadrarea juridică reținut în rechizitoriu este aceea de furt calificat întrucât condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de furt calificat presupun luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără a avea consimțământul acestuia, în scopul însușirii pe nedrept. Astfel, cerința esențială pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii este aceea ca bunul să fie sustras fără consimțământul persoanei vătămate. Din probele administrate în prezenta cauză a rezultat că inculpatul a obținut banii de la persoana vătămată având consimțământul acesteia și, ulterior, inducând-o în eroare, i-a restituit acesteia mai puțini bani.
Totodată, în determinarea legii penale mai favorabile instanța a avut în vedere și instituția pluralității de infracțiuni, aflate fie în stare de recidivă cu prezenta faptă sau în stare de concurs.
Astfel, instanța a avut în vedere că fapta săvârșită de către inculpat se află în stare de recidivă postexecutorie, cu privire la ambele coduri, față de sentința penală nr. 99/11.02.2008 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 2 București, modificată prin decizia Tribunalului București Secția a II-a Penală. Instanța a constatat că în C.pen. 2009 regimul sancționator al recidivei postexecutorii este modificat, legea nouă stabilind că limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care constituie cel de-al doilea termen al recidivei se majorează în mod obligatoriu cu jumătate.
De asemenea, fapta judecată în prezenta cauză este concurentă cu faptele judecate în mod definitiv prin sentința penală nr. 687/11.09.2013 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 2000/30.10.2013 pronunțată de către Curtea de Apel București – Secția I-a Penală, sentința penală nr. 1770/12.06.2013, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București, definitivă prin decizia penală nr. 1470/21.08.2013, pronunțată de către Curtea de Apel București – Secția II-a Penală, sentința penală nr. 781/22.04.2013, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 1138/14.06.2013, pronunțată de către Curtea de Apel București – Secția I-a Penală, sentința penală nr. 1621/16.05.2013 pronunțată de către Judecătoria C., definitivă prin decizia penală nr. 1514/04.07.2013 a Curții de apel C..
Astfel, față de acestea, instanța a aplicat dispozițiile cu privire la concursul de infracțiuni. Instanța a constatat că dacă s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, NCP prevede sistemul cumulului juridic, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea, însă, spre deosebire de C. pen. 1969, aplicarea sporului este obligatorie conform legii noi. De asemenea, sporul nu mai este stabilit în cuantum variabil, ci în cuantum fix, respectiv 1/3 din totalul celorlalte pedepse care nu au fost aplicate inculpatului.
Prin urmare, având în vedere limitele speciale ale infracțiunii prev. de art. 244 alin. 1, micșorate conform art. 396 alin. 10 [2 luni – 2 ani] majorate conform dispozițiilor art. 43 alin. 5 C.pen. [3 luni la 3 ani] în cazul aplicării unei pedepse situată la mijlocul plajei de individualizare, respectiv 2 ani închisoare, în urmare aplicării mecanismului de contopire privind concursul de infracțiuni s-ar ajunge la o pedeapsă rezultantă de 17 ani și 9 luni (3 ani + 1/3 * (2 ani și 6 luni + 3 ani + 2 ani și 3 luni + 1 an + 1 an + 1 an + 1an + 3 ani) = 3 ani + 14 ani și 9 luni)
Față de această pedeapsă rezultantă, instanța a considerat că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche care, chiar dacă prevede maximul special mai mai mare decât legea nouă, având în vedere criteriile de individualizare care vor fi ulterior detaliate precum și instituțiile recidiviei postexecutorii și a concursului incidente în cauză, pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului va fi mult mai redusă conform vehciului cod.
Prin urmare, instanța a constatat că cererea de schimbarea a încadrării juridice solicitate de către inculpat nesocotește decizia Curții Constituționale anterior menționată iar pentru aceste motive va fi respinsă ca neîntemeiată, instanța a admis cererea Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e și g C.pen. 1969 cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. 1969 în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 C.pen. 1969 cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. 1969.
Fapta inculpatului S. C. care, pe data de 17.12.2012, în jurul orelor 20:35, după ce a intrat în magazinul S.C. B. S.R.L., după ce a solicitat schimbarea celor 4 bancnote de 500 de lei în bancnote de valoare mai mică, a indus-o în eroare pe persoana vătămată R. A. prezentând ca adevărată împrejurarea că, după anularea schimbului, i-a restituit acesteia întreaga sumă de 2000 de lei, deși inculpatul sustrăsese în podul palmei suma de 1000 de lei, constituie infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 C.pen. 1969.
Elementul material al infracțiunii constă în inducerea în eroare a persoanei vătămate, pretinzând că intenționează să obțină schimbarea unei sume de bani în bancnote de cupiuri mai mici, intenția reală a inculpatului fiind, însă, aceea de a obține un folos material injust, scopul fiind atins prin nerestituirea integrală a sumei înmânate inițial de persoana vătămată.
Urmarea imediată a infracțiunii este reprezentată de prejudiciul creat persoanei vătămate, echivalent cu sumele de bani reținute pentru sine, respectiv 1000 lei.
Raportul de cauzalitate dintre acțiunea inculpatului și urmarea produsă este dovedit prin probatoriul administrat în cauză.
În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, instanța de fond a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu forma de vinovăție a intenției directe prev. de art. 16 alin. 3 lit. a C.pen. 2009, acesta prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind obținerea unui folos material injust. În privința cerinței esențiale atașate laturii subiective, instanța constată că fapta de înșelăciune este tipică atunci când inculpatul a urmărit obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos patrimonial injust. Instanța reține că inculpatul a urmărit și obținut sume de bani care nu i se cuveneau, prin inducerea în eroare a persoanei vătămate, sume pe care ulterior le-a folosit în scop personal.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.396 alin 2. C.proc.pen., fiind probată dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat., instanța urmează să îl condamne pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 C.pen. 1969.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 52 C.pen., precum și art. 72 C.pen. raportate în prezenta cauză, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Totodată, instanța a mai avut în vedere limitele de pedeapsă reduse cu o treime, ca urmare a aplicării art. 396 alin. 10 C.pr.pen.
Astfel, instanța de fond a avut în vedere că prin modalitatea de săvârșire a infracțiunii, inculpatul a înțeles să profite de pe urma neatenției persoanei vătămate creându-i acesteia un prejudiciu de 1.000 de lei.
Mai mult, deși prejudiciul nu este în sine mare, instanța constată că inculpatul este specializat în săvârșirea unor astfel de infracțiuni, fiind condamnat definitiv pentru un număr de alte 10 fapte concurente, având aceeași modalitate de săvârșire. Totodată, periculozitatea inculpatului este subliniată și de priceperea cu care acesta a săvârșit infracțiunea, instanța a constatat, chiar și în condițiile în care camera video era îndreptată către mâinile inculpatului, numai după o încetinire a secvențelor este posibilă observarea sumei de bani rulate în podul palmei inculpatului.
Totodată, instanța de fond a mai reținut că prin sentința penală nr. 99/11.02.2008, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 2 București, modificată prin decizia Tribunalului București - Secția a II-a Penală, inculpatul a fost condamant la pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare, pedeapsă care este considerată ca executată pe data de 25.12.2009.
Având în vedere că prezenta faptă a fost săvârșită pe data de 17.12.2012, instanța a constatat că termenul de reabilitare judecătorească nu s-a împlinit conform niciuneia dintre cele două legi. Astfel, infracțiunea a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. 1969.
Față de acestea, instanța a considerat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare este în măsură să răspundă atât necesității de a sancționa în mod corespunzător gravitatea infracțiunii, cât și realizării scopului educativ-preventiv.
Totodată, instanța de fond a constatat că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin: sentința penală nr. 687/11.09.2013, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 2000/30.10.2013 pronunțată de către Curtea de Apel București – Secția I-a Penală; sentința penală nr. 1770/12.06.2013, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București, definitivă prin decizia penală nr. 1470/21.08.2013, pronunțată de către Curtea de Apel București – Secția II-a Penală; sentința penală nr. 781/22.04.2013, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 1138/14.06.2013, pronunțată de către Curtea de Apel București – Secția I-a Penală; sentința penală nr. 1621/16.05.2013 pronunțată de către Judecătoria C., definitivă prin decizia penală nr. 1514/04.07.2013 a Curții de apel C..
Prin urmare, instanța a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 687/11.09.2013, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor și pedeapsa rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 781/22.04.2013, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 București în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, cu înlăturarea sporului de pedeapsă de 3 luni închisoare.
Având în vedere pedepsele astfel repuse în individualitate, în temeiul art. 36 alin. 1 rap. la art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C.pen. 1969, instanța de fond a dispus contopirea pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin prezenta cu următoarele pedepse: (i) pedepsele de 2 ani și 6 luni, 1 an, 3 ani și 3 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 687/11.09.2013 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București; (ii) pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1770/12.06.2013 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București (iii) 4 pedepse a câte 1 an închisoare aplicate prin sentința penală nr. 781/22.04.2013 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 București (iv) pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1621/16.05.2013 pronunțată de către Judecătoria C. și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 2 ani, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 5 ani închisoare.
În vedere stabilirii sporului de pedeapsă, instanța a avut în vedere că inculpatul este condamnat definitiv pentru 10 fapte în care modul de operare a fost identic. Astfel, pentru a nu crea sentimentul de impunitate inculpatului, dar nici societății, instanța consideră necesară aplicarea unui spor de 2 ani închisoare.
În ceea ce privește pedepsele accesorii, instanța a reținut că, deși, potrivit art. 71 alin. 2 C.pen., “condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64, lit. a)-c) C.pen. din momentul în care hotărârea a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei”, totuși, prin Decizia LXXIV (74) din 05.11.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C. pen.
La aplicarea pedepsei accesorii, instanța a avut în vedere și criteriul constituțional al proporționalității, înscris în art.53 alin.2, potrivit căruia restrângerea exercițiului unor drepturi trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o.
Prin urmare, în ceea ce privește pedepsele accesorii aplicate, instanța a reținut că natura faptei săvârșite, duce la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 71 alin. (1) C.pen., instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin(1) lit. a teza a II a și b C.pen.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că persoanele vătămate S.C. B. S.R.L., S. A. și U. M. M. C. nu se constituie părți civile în procesul penal împotriva inculpatului.
Prin urmare, în temeiul art. 118 lit. e C.pen. 1969 instanța de fond a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpatul S. C. a sumei de 1.000 lei, reprezentând suma dobândită prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În ceea ce privește onorariul avocatului din oficiu, instanța de fond a constatat că în temeiul art. 274 alin. 1 teza finală, sumele avansate de către stat pentru plata avocatului din oficiu sau a interpretului rămân întotdeauna în sarcina statului, chiar și în situația în care instanța pronunță soluția de condamnare. Prin urmare, suma de 600 lei (400 din timpul urmăririi penale și 200 în cursul judecății) cu titlu de onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiție și va rămâne în sarcina statului.
Prin încheierea de ședință din 23.06.2014, s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei din data de 16.06.2014, pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, în sensul că la pagina 2 paragraful 6 menținerea măsurii de siguranță a confiscării speciale luate față de inculpat în baza art. 118 lit.e) C.pen. 1969, prin sentința penală nr. 687/11.09.2013 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, se referă la suma de 1.500 lei și nu la sumele de 1.000 și 1.500 lei, cum incorect s-a menționat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul S. C., care a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii și reindividualizarea pedepsei, invocând faptul că i s-a aplicat o pedeapsă prea mare în raport cu săvârșirea faptei.
Inculpatul a mai arătat că dorește să se împace cu părțile civile și că prejudiciul a fost recuperat.
La termenul din data de 16.09.2014, inculpatul a dat o declarație, consemnată și atașată la dosar, la fila 14, prin care arată că își menține declarațiile date, își recunoaște toate acuzațiile, că i s-a aplicat un spor foarte mare și dorește să se împace cu părțile civile.
Curtea, analizând apelul declarat de inculpat în raport de dispozițiile art.417 C. pr. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente.
În mod temeinic, instanța de fond a constatat că din probele administrate rezultă că fapta a fost săvârșită de inculpat și întrunește elementele constitutive a infracțiunii de infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 C.pen. 1969, după cum rezultă din declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptelor care se coroborează cu declarația părții vătămate, imaginile înregistrate de camerele de supraveghere, declarație martoră R. A..
În mod corect prima instanță a apreciat că fapta inculpatului care a obținut o sumă de bani la care nu era îndreptățit de la partea vătămată nu constituie infracțiunea de furt întrucât bunul nu a fost luat din posesia părții vătămate fără consimțământul acesteia, ci a fost predat de către aceasta, cu consimțământul său, obținut de către inculpat prin inducere în eroare. Totodată, în mod corect prima instanță a apreciat că legea penală mai favorabilă inculpatului este Codul penal din 1968, chiar dacă acesta prevede limite mai mari de pedeapsă ca urmare a tratamentului aplicabil pluralității de infracțiuni, mai blând î potrivit legii vechi.
Art. 72 Cp stabilește criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii și cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispozițiile art. 52 Cp: funcția represivă și cea de prevenție generală și specială, astfel încât inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actului său social și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.
În cauza de față, instanța de fond a indicat criteriile generale, și, raportându-le la circumstanțele speței, a stabilit pentru inculpatul S. C. o pedeapsă de 2 ani închisoare, peste minimul special de prevăzut de lege pentru infracțiunea de înșelăciune, în raport de limitele micșorate potrivit art. 396 alin. 10 Cpp de 4 luni închisoare.
Curtea apreciază că, în raport de circumstanțele faptelor: punând în scenă un adevărat scenariu, producând un prejudiciu mare, folosindu-se de neatenția părții vătămate și de o dexteritate neobișnuită și de circumstanțele personale ale inculpatului, care are nenumărate condamnări anterioare tot pentru infracțiuni de înșelăciune dovedind că și-a dezvoltat un adevărat modus vivendi din exploatarea neatenției și credulității altor persoane, are 37 de ani, 7 clase, nu are ocupație și nici loc de muncă, o pedeapsă peste minimul special este de natură să corespundă gravității faptelor și periculozității sociale a inculpatului.
De asemenea, Curtea apreciază că în cauză se impune menținerea sporului de pedeapsă, justificat de numărul infracțiunilor săvârșite și de natura similară a acestora, denotând perseverență și specializare infracțională, acesta fiind de natură a înlătura ideea de impunitate parțială pe care ar putea să o aibă inculpatul ca urmare a aplicării cumulului juridic.
Așa fiind, Curtea în baza art.421 pct.1 lit.b C. pr. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S. C..
În baza art.275 alin.2 C. pr. pen., va fi obligat apelantul inculpat la 600 lei cheltuieli judiciare statului.
Onorariul cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 200 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.1 lit.b C. pr. pen. respinge ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat S. C. împotriva sentinței penale nr.355/16.06.2014 pronunțate de Judecătoria Sector 6 București.
În baza art.275 alin.2 C. pr. pen., obligă apelantul inculpat la plata a 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului.
Onorariul cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei se suportă de stat și se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
D. LupașcuIsabelle T.
GREFIER,
S. N.
Red. I.T./02.10.2014
Dact. A.L. 2 ex.
Jud. Sect. 6 București – jud.: D. C.V.H.
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1149/2014. Curtea de... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 319/2014. Curtea de... → |
|---|
