Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 178/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 178/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 178/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI- SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 178/A
Ședința publică de la data de 26 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – V. C.
JUDECĂTOR – L. C. C.
GREFIER – M. G.
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – reprezentat de procuror L. P..
Pe rol, soluționarea apelului formulat de revizuientul V. C., împotriva sentinței penale nr. 1051 din data de 25 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul revizuient V. C. personal și asistat de avocat G. D. cu împuternicire avocațială ._/2013emisă de Baroul București – Cabinet individual depusă la fila 9 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, potrivit dispozițiilor tranzitorii din legea de punere în aplicare a Noului Cod de Procedură Penală, respectiv art. 10 din Legea 255/2013, constată că în cauză calea de atac este apelul, iar nu recursul, urmând a fi soluționată în complet de apel.
Apărătorul apelantului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri reprezentând autorizația de construcție din anul 1990, o schiță din care reiese să suprafața spațiului edificat pe terenul în cauză este mai mare, un contract de închiriere pentru diferența de suprafață de teren pe care a fost edificat spațiul. Consideră necesar a fi depuse la dosar aceste înscrisuri întrucât în hotărârea de condamnare s-a reținut că revizuientul ar fi închiriat un spațiu comercial și nu un teren și că acel spațiu a fost edificat și modernizat în anul 2000.
Reprezentantul Ministerului Public arată că înscrisurile au fost avute în vedere de instanța de fond.
Curtea, după deliberare, încuviințează proba cu înscrisuri și o constată administrară, ia act că nu mai sunt cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul apelantului revizuient solicită a se avea în vedere înscrisurile depuse la dosar, admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând în fond, admiterea cererii de revizuire. Depune concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului ca fiind nefundat, întrucât probele propuse vin în prelungirea probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanța care a soluționat cauza, în acest context motivele de revizuire neputând fi încadrate textul prevăzut de lege.
Având ultimul cuvânt, apelantul revizuient solicită a fi avute în vedere înscrisurile depuse la dosar și admiterea apelului.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr.1051 din 25.11.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în baza art.403 C.p.p., a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuientul V. C., împotriva sentinței penale sentinței penale nr. 993 din 30 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2012, definitivă prin decizia penală nr. 592/28.03.2013 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală, ca inadmisibilă.
În baza art.192 al.2 C.p.p., a fost obligat revizuientul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat,
S-a reținut că, prin sentința penală nr. 993 din 30 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2012, hotărâre care face obiectul revizuirii în prezenta cauză, s-au dispus următoarele:
„În baza art.11 pct. 2 lit.a) C.p.p. raportat la art.10 alin.(1) lit.d) C.p.p., achită pe inculpatul V. C., fiul lui D. și M. născut la data de 20.05.1953 în ., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) din Codul penal.
În baza art.11 pct. 2 lit.a) C.p.p. raportat la art.10 alin.(1) lit.d) C.p.p., achită pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal.
În baza art.11 pct. 2 lit.a) C.p.p. raportat la art.10 alin.(1) lit.d) C.p.p., achită pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin. (1) din Codul penal.
În temeiul art.14 și 346 din Codul de procedură penală, respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă Universitatea de Medicină și farmacie „C. D.”.
În baza art.192 alin. (1) pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, obligă pe partea civilă Universitatea de Medicină și Farmacie „C. D.” la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art.193 alin.5 C.p.p., obligă pe partea civilă Universitatea de Medicină și Farmacie „C. D.” la plata sumei de 5000 lei cheltuieli judiciare către inculpatul V. C. ”.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt cu privire la inculpatul V. C.:
- că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, sub aspect obiectiv, lipsind obiectul material al infracțiunii. S-a considerat, cu privire la actul adițional cuprinzând mențiunea „până la data de 31.12.2021”, reconstituit din fragmente și depus la dosar, că din probele administrate în cauză nu rezultă că acesta este un înscris fals;
- faptele reținute în sarcina inculpatului nu întrunesc nici elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, sub aspect obiectiv, lipsind elementul material, respectiv inducerea în eroare. Nici instanța de judecată și nici partea vătămată Universitatea de Medicină și Farmacie „C. D.” nu au fost induse și nici menținute în eroare, din moment ce partea vătămată – parte contractuală și parte în proces – a contestat tot timpul autenticitatea Actului adițional nr.9947/31.07.1991, de care s-a folosit inculpatul, instanța de judecată analizând și aceste apărări, dar înlăturându-le, caracterul fals al înscrisului neputând fi dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, nici în cadrul prezentului proces penal;
- faptele reținute în sarcina inculpatului nu întrunesc nici elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, sub aspect obiectiv, lipsind atât condiția esențială atașată elementul material al infracțiunii, sub forma ocupării, respectiv caracterul „fără drept” sau lipsa consimțământului sau aprobării prealabile primită în condițiile legii, cât și situația premisă (în situația refuzului de a elibera imobilul). În ceea ce privește refuzul de a elibera imobilul, inculpatul este cel care deținea posesia acestuia, în mod legal, astfel că nu poate fi subiect activ al infracțiunii de tulburare de posesie.
Prin decizia penală nr. 592/28.03.2013, Curtea de Apel București secția a I-a penală a dispus următoarele:
„ În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d C.p.p. admite recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București și partea civilă UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE „C. D.” împotriva sentinței penale nr. 993 din 30 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2012.
Casează în parte sentința penală recurată și în fond rejudecând:
În baza art. 220 alin. 1 cod penal condamnă inculpatul V. C. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 291 cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a cod penal – 34 lit. b cod penal contopește pedepsele aplicate pentru cele 2 infracțiuni concurente, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.
Face aplic. art. 71 și 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b cod penal.
În baza art. 81 cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit conform art. 82 C.p.
În baza art. 359 C.p.p. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 cod penal, privind revocarea suspendării condiționate.
În baza art. 71 alin. 5 cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 14 și 346 cod de procedură penală admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE „C. D.” și obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință cu privire la imobilul situat în .. 6, sector 2, București care a făcut obiectul controlului închidere între partea civilă și .. aferente perioadei ianuarie 2002până în anul 2011 (astfel cum a solicitat partea civilă).
În baza art. 348 cod de procedură penală desființează în parte actul adițional nr. 9947/ 31 iulie 1991, în ceea ce privește menținerea până la data de 31 decembrie 2021 referitoare la durata de valabilitate a contractului de închiriere act de care s-a folosit inculpatul.
Dispune evacuarea .. din spațiul ocupat în .. 6, sector 2, București.
În baza art. 191 cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat în fond, înlăturând dispozițiile instanței de fond referitoare la obligarea părții civile la plata de cheltuieli judiciare către și către inculpat.
Respinge cererea inculpatului de obligare a părții civile la plata cheltuielilor de judecată în fond.
Menține din sentința recurată dispoziția referitoare la soluția dispusă cu privire la infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 cod penal.”
Pentru a dispune astfel, Curtea a apreciat, în esență, că în cauză s-a făcut dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a cunoscut caracterul fals al actului adițional de care s-a folosit în fața instanței civile la promovarea acțiunii de constatare a valabilității acestuia și de asemenea și la încheierea ulterioară a celor două contracte de colaborare și ca un corolar, reținând că ocuparea în continuare a spațiului deținut în baza contractului de închiriere și ulterior a actului adițional a fost una fără drept, după data de expirare a valabilității, apreciind că sunt în cauză întrunite atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunilor de uz de fals și tulburare de posesie în modalitatea ocupării fără drept a spațiului începând cu anul 2002, adică data expirării contractului.
Împotriva hotărârii penale sus menționate, petentul V. C.a formulat cerere de revizuire.
În motivarea cererii, revizuientul a invocat eroarea judiciară, constând in reținerea de către instanța de judecată a unei stări de fapt care nu corespunde adevărului, necunoașterea unor fapte sau împrejurări esențiale de către instanța de judecata. Astfel, cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 220 c.pen., a învederat revizuientul că existenta dubiului real in care se afla autorul cu privire la temeiul legal al acțiunii sale va conduce la inexistenta infracțiunii, având în vedere că . la momentul plângerii penale deținea un act valabil, confirmat definitiv și irevocabil de o instanța de judecată care îi conferea posesia acelui teren și era și este proprietara construcției edificata pe teren. A mai arătat revizuientul că din toate analizele nu reiese ca Actul adițional nr.9947/1991 este un înscris fals.
Prima instanță a apreciat că cererea formulată de către revizuientul V. C.nu poate fi admisă în principiu, pentru următoarele considerente:
În cauză, revizuientul a formulat cererea solicitând revizuirea unei hotărâri invocând împrejurări care, însă, nu se încadrează în disp. art. 394 alin.1 lit.a .
Potrivit art.394 alin.1 lit.a din C.p.p., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar conform alin.2 al aceluiași articol, cazul de la lit.a constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
În acest sens, constituie asemenea fapte sau împrejurări orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau de condamnare.
Pentru a stabili situația de fapt sus menționată, instanța a avut în vedere plângerea părții vătămate, înscrisurile aflate la dosar, rapoartele de constatare tehnico-științifică și de expertiză grafoscopică, declarațiile inculpatului, precum și declarațiile martorilor audiați care confirmă situația de fapt reținută.
Prin urmare, pentru a exista cazul de revizuire menționat, faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate în cauză trebuie să fie noi.
Or, nu pot fi considerate „fapte noi”, în sensul cerut de lege, existența unor procese pe rolul instanțelor (chiar daca s-ar ajunge la recunoașterea unui drept de proprietate a altei persoane asupra imobilului), deoarece elementele conținutului constitutiv al infracțiunii de tulburare de posesie ar continua sa existe, mijloacele de probă propuse fiind în completarea dovezilor deja administrate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuientul V. C. susținând, în esență, că instanța nu a analizat cu atenție toate documentele depuse la dosar, reiterând motivele invocate în cererea de revizuire.
Curtea, verificând sentința atacată, apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Revizuirea este prevăzută de legiuitor ca o cale extraordinară de atac ce are menirea de a conduce la anularea unei hotărâri definitive care conține erori esențiale de fapt, puse în lumină de descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute instanței. Aceasta nu înseamnă că în revizuire se poate realiza o reapreciere a probelor deja administrate, o completare a probatoriului, cum se urmărește de apărare, întrucât nu acesta este sensul dispozițiilor art. 453 alin.1 lit. a Cod procedură penală, care permit revizuirea unei hotărâri definitive.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, aspecte considerate noi de către revizuient, nu pot justifica admiterea unei astfel de cereri, care se bazează exclusiv pe apărări ce țin de fondul pricinii și care au fost analizate, verificate de instanța de recurs ce a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Așadar, în temeiul art.421 pct.2 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul, iar în baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul V. C., împotriva sentinței penale nr. 1051 din data de 25 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
Obligă apelantul la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
V. C. L. C. C.
GREFIER,
M. G.
Red. L.C.C.
Dact. A.L. 4 ex./19.03.2014
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 183/2014. Curtea de Apel... | Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... → |
|---|
