Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 236/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 236/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 236/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 236/A
Ședința publică din 05.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. P. M.
JUDECĂTOR - D. L.
GREFIER – T. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul D. A. C. împotriva sentinței penale nr.784/23.09.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 1 – Secția Penală, în dosarul nr._ .
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică de la 04.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța a rămas în pronunțare, în temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, iar astăzi reținând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată că:
Prin sentința penală nr.784 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București la data de 23.09.2013 în dosarul nr._ a hotărât următoarele:
În baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e și i C.pen. cu aplic. art. 40 C.pen. și art. 3201 alin. 7 C.pr.pen. a fost condamnat inculpatul D. A. C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 71 al.1 C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen.
În baza art. 83 C.pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 615/07.10.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, definitivă prin nerecurare, pe care a adăugat-o la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta, rezultând pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare.
In baza art. 71 al.1 C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen.
În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicata cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 40 C.pen. și art. 3201 alin. 7 C.pr.pen. a fost condamnat inculpatul D. A. C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere în formă continuată.
In baza art. 71 al.1 C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen.
În baza art. 83 C.pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 615/07.10.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, definitivă prin nerecurare, pe care a adăugat-o la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta, rezultând pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare.
În baza art. 71 al.1 C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C.pen și art. 40 C.pen.au fost contopite cele două pedepse rezultante aplicate prin prezenta, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 2 ani si 6 luni închisoare.
În baza art. 71 al.1 C.pen. s-a apliocat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen.
In baza art. 88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicata durata reținerii de o zi din data de 22.05.2013.
În baza art. 14 și art. 346 C.pr.pen s-a luat act că partea vătămată I. A. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.
În baza art.191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat .
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din data de 26.06.2013, emis de P. de pe lângă Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr. 5958/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului D. A. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, fapta prevăzuta si pedepsita de dispozițiile art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. e si i C.pen. si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere in forma continuata, fapta prevăzuta si pedepsita de dispozițiile art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
În fapt, s-a reținut că în zilele de 23.04.2013 si 21.05.2013, în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpatul D. A. C. a condus, deși nu poseda permis de conducere, autoturismele marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, proprietate personala, dar in fapt folosita de tatal sau, de la domiciliul sau din . pana pe ., București, respectiv autoturismul marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_, de pe ., sector 1 București pâna pe ., București, autoturism sustras, prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, in dauna părtii vătămate I. A..
Situația de fapt a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: declarații parte vătămata I. A., procese-verbale de cercetare la fața locului si planșe foto aferente, raport de constatare tehnico-științifica dactiloscopica nr._/03.06.2013, declarații martori P. I. I. si P. A. S., declarații inculpat D. A. C., proces-verbal întocmit de organele de politie la data de 21.05.2013 privind verificarea inculpatului in baza de date DEPABD – Regim Permise de Conducere si Certificate de Înmatriculare, proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare.
Partea vătămata I. A. nu s-a constituit parte civila in procesul penal, deoarece prejudiciul a fost recuperat prin restituirea autoturismului sustras.
În faza de urmărire penală inculpatul D. A. C. a fost reținut pentru 24 de ore, în data de 22.05.2013, prin încheierea din aceeași data pronunțata in dosarul nr._/299/2013 Judecătoria Sectorului 1 București, respingând propunerea Parchetului de arestare preventiva a acestuia și luând fata de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu fără încuviințarea instanței pe o perioada de 30 de zile, începând cu data de 23.05.2013 și până la data de 21.06.2013 inclusiv.
În faza de judecata, la termenul din data de 16.09.2013, cu respectarea tuturor garanțiilor și drepturilor procesuale, a fost ascultat inculpatul D. A. C., care a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile solicitate de textul de lege mai sus menționat, respectiv că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu a solicitat administrarea de probe, astfel încât a procedat la judecata cauzei numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
S-au depus la dosarul cauzei fisa de cazier judiciar a inculpatului, precum și înscrisuri in circumstanțiere.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut că:
În zilele de 23.04.2013 si 21.05.2013, in baza unei rezoluții infracționale unice, inculpatul D. A. C. a condus, deși nu poseda permis de conducere, autoturismele marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, proprietate personala, dar in fapt folosită de tatăl sau, de la domiciliul sau din . pana pe ., București, respectiv autoturismul marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_, de pe ., sector 1 București până pe ., București, autoturism pe care l-a sustras, prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, în dauna părții vătămate I. A..
Situația de fapt expusă anterior a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de proba: declarații parte vătămata I. A., procese-verbale de cercetare la fata locului si planșe foto aferente, proces-verbal de vizionare înregistrări video, raport de constatare tehnico-științifica dactiloscopica nr._/03.06.2013, declarații martori P. I. I. si P. A. S., declarații inculpat D. A. C., proces-verbal întocmit de organele de politie la data de 21.05.2013 privind verificarea inculpatului in baza de date DEPABD – Regim Permise de Conducere si Certificate de Înmatriculare, proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului D. A. C., care la data de 21.05.2013 a sustras in scopul însușirii pe nedrept, prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, autoturismul marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_, aparținând părții vătămate I. A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, fapta prevăzută si pedepsita de dispozițiile art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. e si i C.pen.
Astfel, din punctul de vedere al laturii obiective, s-a reținut că elementul material - acțiunea de sustragere - se caracterizează prin luarea în posesie a autoturismului fără consimțământul părții vătămate, cu consecința diminuării patrimoniului acesteia și trecerea bunului în sfera de stăpânire a inculpatului.
Urmarea imediată a constat în producerea unui prejudiciu părții vătămate și anume valoarea autoturismului sustras, ca urmare a lezării relațiilor sociale referitoare la patrimoniul persoanei. În baza materialului probator administrat, instanța a reținut și existența legăturii de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată. Astfel, diminuarea patrimoniului părții vătămate s-a realizat ca urmare a deposedării acesteia de către inculpat de bunul sau.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 pct.1 lit.a C.pen.
Astfel, inculpatul a avut reprezentarea faptelor sale și a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului părții vătămate și a urmărit producerea acestui rezultat prin săvârșirea faptei.
Aspectul de calificare a fost atras de întrunirea circumstanțelor agravante prevăzute de art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal, având în vedere că infracțiunea a fost săvârșită într-un loc public, în accepțiunea art. 152 lit. a C.pen., care prin natura sa oferă condiții favorabile sustragerii de bunuri, iar cel care sustrage bunuri în astfel de circumstanțe vădește o mai mare periculozitate socială, tocmai pentru că mizează pe toate aceste condiții favorabile atunci când concepe planul său infracțional. De asemenea, in cauza este incidenta si circumstanța agravanta prevăzuta de art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal, inculpatul utilizând fara drept o cheie adevărată pentru a pătrunde in interiorul autoturismului si a-l sustrage.
S-a apreciat că fapta inculpatului D. A. C., care în zilele de 23.04.2013 si 21.05.2013, in baza unei rezoluții infracționale unice, a condus, deși nu poseda permis de conducere, autoturismele marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, proprietate personala, dar in fapt folosita de tatăl sau, de la domiciliul sau din . pana pe ., Bucuresti, respectiv autoturismul marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_, de pe ., sector 1 Bucuresti pana pe ., București, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere in forma continuata, faptă prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice rep. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.
Astfel, din punctul de vedere al laturii obiective, elementul material al infracțiunii s-a caracterizat prin acțiunea inculpatului de conducere a autoturismului pe un drum public fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu poseda permis de conducere este o infracțiune de pericol, rezultatul faptei constând într-o stare contrară celei existente anterior, stare de pericol sub imperiul căreia valoarea socială constând în siguranța circulației pe drumurile publice este amenințată, relațiile create în jurul și datorită acestei valori neputându-se desfășura normal.
Cum starea de pericol se produce prin însăși săvârșirea faptei, legătura de cauzalitate între ele este implicită, rezultând din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită cu intenție indirectă, modalitate prevăzută de art.19 al. 1 lit. b C.pen., dat fiind că inculpatul a prevăzut starea de pericol care a rezultat din săvârșirea infracțiunii și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Pe plan subiectiv, inculpatul a avut o atitudine de indiferență față de eventualitatea producerii unui accident de circulație urmare a faptului că a condus autoturismele deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acest comportament caracterizează în raport cu rezultatul eventual intenția indirectă a inculpatului de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Totodată, la încadrarea juridica a acestei fapte instanța a reținut dispozițiile art. 41 alin. 2 C.pen., referitoare la forma continuata a săvârșirii infracțiunii, întrucât inculpatul a condus la un interval relativ scurt de timp cele doua autoturisme, făra a deține permis de conducere, in baza unei rezoluții infracționale unice, acțiuni care prezintă fiecare in parte conținutul constitutiv al aceleiași infracțiuni. Rezoluția infracționala unica a rezultat din modalitatea de săvârșire si scopul urmărit, inculpatul conducând cele doua autoturisme in același loc cu intenția de a le sustrage.
De asemenea, in privința ambelor infracțiuni reținute in sarcina inculpatului au fost incidente dispozițiile art. 40 C.pen., acestea fiind săvârșite in stare de pluralitate intermediara, în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penala nr. 615/07.10.2011 a Judecătoriei Sectorului 6 București, nefiind insa îndeplinite condițiile recidivei postcondamnatorii, in raport de cuantumul pedepsei aplicate prin sentința anterior mentionata.
Întrucât faptele deduse judecății există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpat, atrăgând răspunderea penală conform art. 17 C.pen., instanța urmează să pronunțe o soluție de condamnare a acestuia.
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 alin. 1 și ale art. 52 Cod penal. În conformitate cu dispozițiile art. 52 și 72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, circumstanțele personale ale inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat avându-se în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-au comis faptele, precum și urmările produse.
Astfel, in privința infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicata cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., instanța a ținut cont de forma continuata a infracțiunii, fapta fiind de natură să pună în pericol siguranța traficului rutier, ținând însă cont și de faptul că acest pericol nu s-a produs în mod efectiv, inculpatul nefiind implicat în vreun accident rutier ca urmare a faptului că a circulat pe drumurile publice fara a deține permis de conducere. în privința infracțiunii de furt calificat, instanța a avut in vedere valoarea destul de mare a bunului sustras, dar si faptul ca prejudiciul a fost recuperat prin restituirea autoturismului către partea vătămata.
In privința circumstanțelor personale ale inculpatului D. A. C., instanța a reținut ca acesta a avut o atitudine oscilantă, inițial negând faptul ca a sustras autoturismul părții vătămate in scopul de a si-l însuși pe nedrept, iar ulterior, in faza de judecata, recunoscând și regretând săvârșirea faptelor imputate.
Totodată, instanța a ținut cont că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, suferind in urma cu aproximativ doi ani o condamnare pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat.
În privința limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța a reținut că potrivit disp. art. 209 alin. 1 C.pen. fapta de furt calificat dedusă judecății se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani, iar potrivit art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 fapta de a conduce un autovehicul pe un drum public făra a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Totodată, având în vedere că la termenul din data de 16.09.2013 inculpatul a solicitat aplicarea procedurii abreviate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale arătând că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, fără a solicita administrarea de probe, instanța a dat deplină eficiență dispozițiilor art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., potrivit cărora, s-a pronunțat condamnarea inculpatului, care, în cazul pedepsei închisorii, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, astfel încât limitele de pedeapsă la care s-a raportat instanța în dozarea sancțiunilor pe care le-a aplicat sunt închisoarea de la 2 ani la 10 ani in privința infracțiunii de furt calificat, respectiv închisoarea de la 8 luni la 3 ani si 4 luni in privința infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Astfel, punând în balanță ansamblul acestor considerente, prin prisma dispozițiilor legale invocate anterior, instanța a apreciat că în cauză se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea îndreptate spre minimul special prevăzut de lege, în cuantum de 2 ani închisoare sub aspectul infracțiunii prev. de art. art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e și i C.pen., respectiv de 1 an închisoare sub aspectul infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicata cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.
În privința modalității de executare, instanța a constatat ca singura posibilitate oferita de lege in speța o reprezintă executarea pedepsei in regim de detenție, având in vedere ca infracțiunile deduse judecații au fost săvârșite in termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicata prin sentința penala nr. 615/07.10.2011 a Judecătoriei Sectorului 6 București, fiind incidente dispozițiile art. 83 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 1/2011 pronunțata de instanța suprema in soluționarea unui recurs in interesul legii.
În privința pedepsei accesorii, instanța - în baza art. 71 alin. 1 Cod penal - i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a și lit. b) Cod penal.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs inculpatul D. A. C. cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 22.10.2013, sub nr._ .
Recurentul inculpat nu a depus motive scrise de recurs.
Curtea, potrivit dispozițiilor tranzitorii din Legea de punere în aplicare a Noului Cod de Procedură Penală, respectiv dispozițiile art. 10 din Legea 255/2013, a constatat că în cauză calea de atac trebuie soluționată potrivit dispozițiilor din legea nouă referitoare la apel.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, ca motiv de apel în favoarea inculpatului: din art. 208-209 lit. e și i Cod penal, cu aplicarea art. 40 Cod penal și art. 3201 Cod procedură penală, în art. 229 alin. 1 lit. d din Noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal, art. 44 Noul Cod penal și art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală; respectiv din art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 raportat la art. 40 Cod penal și art. 3201 Cod procedură penală în art. 335 din Noul cod penal raportat la art. 3, privind activitatea legii penale și cu aplicarea art. 44 Noul Cod penal și art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală.
În fața instanței de apel, apelantului inculpat i s-a încuviințat proba cu înscrisuri, acesta depunând la dosar în original acordul de mediere din data de 27.02.2014 încheiat între inculpat și partea vătămată, respectiv în copii certificate pentru conformitate cu originalul: certificat de informare mediere nr. 5/27.02.2014, chitanță de achitare a taxei pentru examen auto, fișă de școlarizare pentru conducerea autovehiculelor nr. 223/07.05.2012, cerere din data de 29.06.2012 de înscriere la examenul pentru obținerea permisului de conducere categoria B, certificat de cazier judiciar.
Apelantul inculpat, în susținerea orală a apelului declarat, a solicitat, cu privire la infracțiunea de furt calificat, încetarea procesului penal, față de acordul de mediere depus la dosarul cauzei, iar în ceea ce privește infracțiunea de conducere fără permis a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate de către instanța de fond, învederând că inculpatul urmase cursurile unei școli de șoferi, urmând să susțină examenul pentru obținerea permisului auto. În ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în temeiul art. 83 C.p. a solicitat amânarea executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani, față de împrejurarea că inculpatul este în clasa a XIII-a la un liceu seral și lucrează la un service auto.
Apelantul inculpat, personal, și-a manifestat acordul, în fața instanței de apel, de a presta muncă neremunerată în folosul comunității.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. 2 C.p.p., Curtea apreciază apelul ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Apelantul inculpat D. A. C. a fost trimis în judecată la data de 28.06.2013 sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, fapta prevăzută de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e și i C.pen. și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu poseda permis de conducere în formă continuată, faptă prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., reținându-se în fapt că în zilele de 23.04.2013 si 21.05.2013, în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpatul D. A. C. a condus, deși nu poseda permis de conducere, autoturismele marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, proprietate personala, dar în fapt folosită de tatăl său, de la domiciliul său din . până pe ., București, respectiv autoturismul marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_, de pe ., sector 1 București până pe ., București, autoturism sustras, prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, în dauna părții vătămate I. A..
Se mai constată, însă, că de la data la care se reține în actul de sesizare că s-ar fi comis faptele (23.04.2013 si 21.05.2013) și până la soluționarea definitivă a cauzei au intervenit mai multe legi penale succesive care incriminează faptele de care este acuzat inculpatul.
Astfel, la data de 01.04.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, publicată în M. Of. nr. 510/24.07.2009, care, prin art. 5 alin. 1 statuează că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Aceste text este identic cu conținutul art. 13 alin. 1 din Codul penal din 1968.
Se mai reține că art. 228 alin. 1 C.pen. prevede că infracțiunea de furt constă în luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, faptă ce se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Totodată, conform art. 229 alin. 1 lit. d C.pen., dacă furtul săvârșit prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, săvârșirea faptei într-un loc public nemaifiind prevăzută ca o circumstanță agravantă.
Conform art. 231 alin. 2 C.pen. în cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și art. 230, împăcarea înlătură răspunderea penală.
Tot la data de 01.02.2014 au intrat în vigoare modificările aduse OUG nr. 195/2002 prin art. 121 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr 286/2009 privind Codul penal, fiind abrogat art. 86 din OUG nr. 195/2002, potrivit căruia conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
De asemenea, se mai reține că art. 335 alin. 1 din Codul penal (adoptat prin Legea nr. 286/2009) prevede următoarele: conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Pe cale de consecință, Curtea constată că faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a apelantului inculpat sunt incriminate și de legea nouă.
În acest context, Curtea trebuie să determine legea penală mai favorabilă (mitior lex) aplicabilă în cauza de față, ținând cont de faptul că pentru determinarea legii penale mai favorabile în cazul concret trebuie comparate legile penale succesive: cea din momentul săvârșirii faptei și cea din momentul judecării faptei, dar și cele intermediare, dacă există. Prin compararea legilor și determinarea celei mai favorabile, nu trebuie să se ajungă la combinarea dispozițiilor mai favorabile din legile penale succesive, respectiv la așa numita lex tertia.
În determinarea legii penale mai favorabile, doctrina penală s-a oprit, de regulă, asupra a trei criterii: al condițiilor de incriminare, al condițiilor de tragere la răspundere penală, al sancțiunilor penale (pedepsei).
În cauza de față, Curtea constată că în ceea ce privește condițiile de incriminare, sub aspectul infracțiunii de furt calificat nu există diferențe între legea veche și prevederile noii legi penale, fapta de a sustrage bunuri prin folosirea fără drept a unei chei adevărate fiind incriminată în ambele reglementări.
Sub aspectul condițiilor de tragere la răspundere penală, legea nouă este însă mai favorabilă, întrucât conform art. 231 alin. 2 C.pen. împăcarea părților înlătură răspunderea penală în cazul infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1 C.pe. rap. al art. 229 alin. 1 C.pen., ceea ce nu era posibil sub imperiul Codului penal din 1968, în cazul infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 209 C.pen. neexistând posibilitatea împăcării părților atunci când acțiunea penală se punea în mișcare din oficiu, cum este cazul de față.
De asemenea, se constată că în fața instanței de apel, inculpatul a depus la dosar un acord de mediere, în original, din care rezultă că atât inculpatul, cât și persoana vătămată, prezenți personal în fața unui mediator, au declarat că se împacă, partea vătămată nemaiavând nici un fel de pretenții de la inculpat (fila 21 dosar apel), așa încât manifestarea de voință în acest sens este neechivocă.
Așadar, Curtea, în baza art. 386 C.p.p., va schimba încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului D. A. C. din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e și i Codul penal din 1968 cu aplicarea art. 40 Codul penal din 1968 în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. rap. la art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 44 și art. 5 C.pen., având în vedere că în ceea ce privește pluralitatea intermediară, condițiile cerute de lege sunt aceleași sub imperiul ambelor reglementări (art. 40 Codul penal din 1968 și, respectiv art. 44 C.pen.),
În ceea ce privește momentul procesual până la care poate interveni împăcarea părților, în așa fel încât această împrejurare să înlăture răspunderea penală a inculpatului, Curtea constată că potrivit art. 159 alin. 1, 3 C.pen., împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres, respectiv împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.
Referitor la posibilitatea ca o astfel de împăcare a părților să aibă loc după . legii noi în faza procesuală a apelului, Curtea reține considerentele Curții Constituționale expuse în cuprinsul deciziei nr. 470 din 8 noiembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 853 din 2 decembrie 2011, care a tranșat problema momentului procesual până la care inculpații pot apela la procedura simplificată în cazul recunoașterii vinovăției, în situația în care se depășise momentul citirii actului de sesizare la data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 320 1 C.p.p.
Astfel, în decizia menționată, instanța de contencios constituțional a arătat că deși legiuitorul nu a prevăzut in terminis care este calea de urmat în cazul recunoașterii vinovăției de către inculpații care au fost trimiși în judecată sub imperiul legii vechi, dar care, depășind momentul procesual al începerii cercetării judecătorești și până la soluționarea definitivă a cauzei, se judecă potrivit noii legi, într-o atare situație, este incident principiul legii penale mai favorabile, așa încât textul art. 320 1 C.p.p. s-a apreciat a fi constituțional în măsura în care se înțelege că până la încetarea stării de tranziție, în virtutea principiului constituțional al retroactivității legii penale mai favorabile, se aplică tuturor inculpaților care au fost trimiși în judecată înainte de . Legii nr. 202/2010, dar care au depășit momentul procesual al începerii cercetării judecătorești.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că o dispoziție legală care a comportat abordări similare se regăsește și în art. 10 alin. 1 teza întâi din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. Potrivit textului beneficiau de cauza de nepedepsire sau de reducere a limitelor de pedeapsă numai inculpații care au achitat integral prejudiciul cauzat până la primul termen de judecată, ceea ce a determinat existența unor critici în sensul că se încalcă principiul legii penale mai favorabile. S-a arătat că cei care au depășit acel moment procesual, în pofida principiului legii penale mai favorabile, erau discriminați în raport cu primii. Curtea Constituțională a dat o dezlegare similară problemei, statuând, prin Decizia nr. 932 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, că orice lege se aplică numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, care are efecte și asupra raporturilor juridice penale sau contravenționale născute anterior intrării sale în vigoare. În speța examinată, Curtea Constituțională a constatat că primul termen de judecată poate fi considerat cel imediat următor datei intrării în vigoare a Legii nr. 241/2005, indiferent de faza în care se află judecarea procesului penal.
Revenind la speța de față, instanța de apel apreciază că aceleași rațiuni sunt valabile și în ce privește împăcarea părților în cazul infracțiunilor pentru care legea penală nouă prevede o asemenea posibilitate, respectiv ca aceasta să intervină la primul termen de judecată acordat după data de 01.02.2014 și când cauza se află în stare de judecată.
Având în vedere că între părți a intervenit împăcarea până la primul termen de judecată acordat după . noii legi penale și la care cauza se afla în stare de judecată, Curtea - în baza art. 396 alin. 1 și 6 C.p.p. rap. la 16 alin. 1 lit. g C.p.p. rap. la art. 231 alin. 2 C.pen. - va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. rap. la art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 44 (referitor la pluralitatea intermediară) și art. 5 C.pen. (principiul legii penale mai favorabile).
Cu privire la infracțiunea constând în conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, Curtea, realizând o evaluare proprie a materialului probator administrat în cauză, constată că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, probatoriul administrat demonstrând, fără echivoc, că în zilele de 23.04.2013 si 21.05.2013, în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpatul D. A. C. a condus, deși nu poseda permis de conducere, autoturismele marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, proprietate personala, în fapt folosită de tatăl său, de la domiciliul său din . până pe ., București, respectiv autoturismul marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_, de pe ., sector 1 București până pe ., București, proprietatea persoanei vătămate I. A..
Pentru actul material din data de 23.04.2014 relevante sunt plângerea penală formulată la data de 23.04.2013 de către numitul D. G. cu privire la faptul ca persoane necunoscute i-au sustras autoturismul pe care îl folosea în fapt marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, parcat pe . nr. 38-40, sector 1, București, autoturismul fiind proprietatea fiului sau, D. A. C., declarațiile inculpatului D. A. C., care a recunoscut ca la data de 23.04.2013, in jurul orei 13, a condus autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, proprietate personala, de la domiciliul sau din . pana pe ., Bucuresti, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, precum și procesul-verbal întocmit de organele de politie la data de 21.05.2013 privind verificarea in baza de date DEPABD – Regim Permise de Conducere si Certificate de Înmatriculare din care rezultă că inculpatul D. A. C. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Referitor la actul material din data de 21.05.2013, prezintă relevanță declarațiile părții vătămate I. A., procesul-verbal de vizionare înregistrări video a reieșit că în intervalul 17,51-17,52, inculpatul a pătruns in autoturismul pățrii vătămate si l-a condus, deși nu poseda permis de conducere, de pe . pana pe ., București, parcându-l in imediata apropiere a autoturismului marca Dacia L., proprietatea sa, pe care îl deplasase in data de 23.04.2013 de la domiciliul sau din . pana in aceeași locație, dar și procesul-verbal de cercetare la fața locului si planșele foto aferente, din care a rezultat ca inculpatul a condus organele de politie pe . pe care a condus cele doua autoturisme, aceste aspecte fiind confirmate si de către declarațiile martorului P. A. S., precum și concluziile raportului de constatare tehnico-științifica dactiloscopica nr._/03.06.2013, care a concluzionat ca urmele digitale de pe exteriorul ramei portierei dreapta-fata si interiorul ramei portierei stânga-față au fost create de degetele mijlociu de la mana dreapta si mare de la mana stânga ale inculpatului D. A. C..
Inculpatul nu a contestat această situație de fapt, care a reieșit din probele administrate în faza de urmărire penală, pe care inculpatul și le-a însușit în totalitate prin declarația dată în fața primei instanțe, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 3201 C.proc.pen.
Prin urmare, prima instanță a reținut în mod corect că fapta există și a fost săvârșită de către inculpat, respectiv că fapta întrunește atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea 40 Cod penal din 1968 referitoare la pluralitatea intermediară.
Raportându-se la legea penală care a intrat în vigoare la data de 01.02.2014, respectiv la art. 335 alin.1 C.pen., Curtea constată că nu există deosebiri nici cu privire la condițiile de incriminare, nici sub aspectul tragerii la răspundere penală, dar nici în ceea ce privește limitele de pedeapsă, ambele reglementări sancționând fapta menționată cu pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani.
În ceea ce privește regimul sancționator, Curtea constată că instanța de fond a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. 7 Codul de procedură penală din 1968, privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, aceste dispoziții având, potrivit deciziilor Curții Constituționale nr. 1470/08.11.2011, respectiv nr. 1483/08.11.2011, și o natură substanțial penală, neprezentând relevanță introducerea lor în Codul de procedură penală, așa încât trebuie luate în considerare la stabilirea legii penale mai blânde.
Curtea constată că dispoziții similare celor prevăzute de art. 320 1 alin. 7 Codul de procedură penală din 1968 se regăsesc în art. 396 alin. 10 C.p.p., fiind prevăzută în mod expres reducerea cu o treime a limitelor pedepsei închisorii atunci când inculpatul apelează la procedura recunoașterii învinuirii.
Prin urmare, și sub imperiul legii noi, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului trebuie reduse cu o treime, ca urmare a dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.p.p., astfel încât limitele vor fi de la 8 luni la 3 ani și 4 luni închisoare.
De asemenea, dispozițiile art. 44 C.pen. sunt similare celor din art. 40 Codul penal din 1968, respectiv există pluralitate intermediară de infracțiuni când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă.
Totodată, Curtea mai constată că în mod corect instanța de fond a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 615/07.10.2011 a Judecătoriei sectorului 6 București, definitivă prin nerecurare, fiind îndeplinite în acest sens condițiile art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1968, care prevede că dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Conform art.15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după . Codului penal, respectiv regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. 1,inclusiv sub aspectul revocăriisau anulării acesteia,este cel prevăzut de Codul penal din 1969.
În acest context, existând o dispoziție expresă privind aplicarea obligatorie a dispozițiilor art. 83 din Codul penal din 1968, Curtea nu se poate raporta la dispozițiile legii noi referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei, astfel cum a solicitat inculpatul. De asemenea, Curtea nu poate lua în considerare, în analiza legii penale mai favorabile, dispozițiile art. 83 din Codul penal actual, referitoare la amânarea aplicării pedepsei, întrucât dispozițiile art. 83 alin. 1 Cod penal din 1968 - care se aplică obligatoriu, în virtutea art. 15 alin. 2 din Legea nr. Legea nr. 187/2012 - sunt neechivoce în sensul că pedeapsa rezultantă, obținută prin aplicarea mecanismului prevăzut de art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1968, poate fi executată doar în regim de detenție.
În acest sens, sunt și dispozițiile instanței supreme, cuprinse în decizia nr. 1/17.01.2011 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 495 din_ ), care își păstrează valabilitatea și sub imperiul noii legi penale, față de dispoziția tranzitorie conținută de art. 15 din Legea nr. 187/2012 și redată mai sus.
Astfel, instanța supremă a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1968, că suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă pentru pedeapsa stabilită în cazul săvârșirii în cursul termenului de încercare a unei infracțiuni intenționate sau praeterintenționate, pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării acestei din urmă pedepse, chiar și în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 81 din Codul penal, respectiv că suspendarea condiționată a executării nu poate fi dispusă nici în ceea ce privește pedeapsa rezultantă, obținută prin aplicarea mecanismului prevăzut de art. 83 alin. 1 din Codul penal.
În concluzie, sub aspectul infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice neexistând deosebiri nici cu privire la condițiile de incriminare, nici sub aspectul tragerii la răspundere penală, dar nici în ceea ce privește limitele de pedeapsă sau tratamentul sancționator, Curtea constată că se impune aplicarea principiului activității legii penale – legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare, această regulă fiind consacrată expres atât de art. 10 din Codul penal din 1968, cât și de art. 3 C.pen. Prin urmare, nu există motive ca legea nouă să retroactiveze, nefiind identificate elemente care să o califice ca fiind mai favorabilă.
Față de cele reținute, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. va admite apelul declarat de inculpatul D. A. C..
Va desființa în parte sentința penală nr. 784/23.09.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București și rejudecând în fond:
Va admite în parte cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public.
În baza art. 386 C.p.p. va schimba încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului D. A. C. din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e și i Codul penal din 1968 cu aplicarea art. 40 Codul penal din 1968 în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. rap. la art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 44 și art. 5 C.pen.
În baza art. 396 alin. 1 și 6 C.p.p. rap. la 16 alin. 1 lit. g C.p.p. rap. la art. 231 alin. 2 C.pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. rap. la art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 44 și art. 5 C.pen.
Instanța de apel, în baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplicarea art. 40 și art. 41 alin. 2 Codul penal din 1968 și art. 3 C.pen., precum și art. 320 1 alin. 7 Codul de procedură penală din 1968 va condamna pe inculpatul D. A. C. la pedeapsa închisorii de 1 an, iar în baza art. 71 alin. 1 C.pen. va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Codul penal din 1968.
Astfel, respectând principiul prevăzut de art. 418 C.p.p., constată că pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului de către instanța de fond, orientată spre cuantumul minim prevăzut de lege (stabilit prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă) a fost individualizată în mod corect, neimpunându-se reducerea acesteia, având în vedere mențiunile din fișa de cazier judiciar a inculpatului, din care rezultă că acesta a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 615/07.10.2011 a Judecătoriei sectorului 6 București, definitivă prin nerecurare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare pe o durată de 2 ani și 6 luni.
Mai mult decât atât, fapta din prezenta cauză a fost săvârșită în formă continuată și în cursul termenului de încercare stabilit prin sentința penală menționată, așa încât instanța de apel constată că inculpatul a reiterat conduita ilicită, concretizată în două acte materiale, deși a beneficiat de clemența organelor judiciare prin modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei aplicate, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei. În acest context, nu se impune reducerea pedepsei de 1 an închisoare, apropiată de cuantumul minim prevăzut de lege (8 luni închisoare), mai ales având în vedere că inculpatul, referitor la cel de-al doilea act material reținut în sarcina sa, din data de 21.05.2013, a avut o atitudine oscilantă în cursul urmăririi penale, recunoscând acuzația doar după ce a vizionat înregistrările video puse la dispoziție de organele judiciare. Totodată, nu prezintă relevanță împrejurarea că inculpatul ar fi urmat cursurile unei școli în vederea obținerii permisului de conducere, atâta timp cât acesta nu a promovat un asemenea examen și nu a obținut permisul de conducere corespunzător categoriei din care făceau autovehiculele conduse de acesta pe drumurile publice. Mai mult decât atât, inculpatul ar fi trebuit să conștientizeze starea de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice pe care o creează conducerea unui autovehicul în asemenea condiții.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie aplicată de către instanța de fond, Curtea constată că se impune menținerea acestei dispoziții. Astfel, interzicerea cu titlu de pedeapsă accesorie a drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Codul penal din 1968, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, în raport de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite de către inculpat, comportamentul antisocial al acestuia relevând existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală.
În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 Codul penal din 1968 va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 615/07.10.2011 a Judecătoriei sectorului 6 București, definitivă prin nerecurare, pe care o va adăuga la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în regim de detenție. Așa cum s-a arătat deja, executarea acestei pedepse în regim privativ de libertate este obligatorie, neputându-se dispune amânarea aplicării pedepsei, atâta timp cât în virtutea dispozițiilor tranzitorii conținute de Legea nr. 187/2012 aplicarea art. 83 Cod penal din 1968 este imperativă, susținerile contrare ale apelantului inculpat fiind, deci, nefondate.
Având în vedere că inculpatul a fost reținut în cauză, va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii de 1 zi din data de 22.05.2013.
Va înlătura dispozițiile art. 71 alin. 1 și 83 Codul penal din 1968 în raport de infracțiunea de furt calificat, precum și dispozițiile art. 33 lit. a și 34 lit. b C.pen. privind contopirea pedepselor rezultante aplicate prin sentința apelată.
În baza art. 274 C.p.p., respectiv art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d C.p.p. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la judecata în fond în cuantum de 750 lei, respectiv pe partea vătămată I. A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la judecata în fond în cuantum de 50 lei. Soluția de obligare și a părții vătămate la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat este în mod imperativ prevăzută de lege, însă la stabilirea cuantumului cheltuielilor instanța de apel a luat în considerare gradul scăzut de culpă procesuală al acestui subiect procesual.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va suporta din fondurile Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul D. A. C..
Desființează în parte sentința penală nr. 784/23.09.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București și rejudecând în fond:
Admite în parte cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public.
În baza art. 386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului D. A. C. din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e și i Codul penal din 1968 cu aplicarea art. 40 Codul penal din 1968 în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. rap. la art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 44 și art. 5 C.pen.
În baza art. 396 alin. 1 și 6 C.p.p. rap. la 16 alin. 1 lit. g C.p.p. rap. la art. 231 alin. 2 C.pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. rap. la art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 44 și art. 5 C.pen.
În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplicarea art. 40 și art. 41 alin. 2 Codul penal din 1968 și art. 3 C.pen., precum și art. 320 1 alin. 7 Codul de procedură penală din 1968 condamnă pe inculpatul D. A. C. la pedeapsa închisorii de 1 an.
În baza art. 71 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Codul penal din 1968.
În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 Codul penal din 1968 revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 615/07.10.2011 a Judecătoriei sectorului 6 București, definitivă prin nerecurare, pe care o adaugă la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în regim de detenție.
În baza art. 71 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Codul penal din 1968.
Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii de 1 zi din data de 22.05.2013.
Înlătură dispozițiile art. 71 alin. 1 și 83 Codul penal din 1968 în raport de infracțiunea de furt calificat, precum și dispozițiile art. 33 lit. a și 34 lit. b C.pen. privind contopirea pedepselor rezultante aplicate prin sentința apelată.
Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la judecata în fond în cuantum de 750 lei, respectiv pe partea vătămată I. A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la judecata în fond în cuantum de 50 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se suportă din fondurile Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. P. M. D. L.
GREFIER,
T. S.
Red.A.P.M.
Dact.EA- 5 ex/24.03.2014
J.S.1.B.-jud.P.A.
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 200/2014.... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 205/2014. Curtea... → |
|---|
