Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 537/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 537/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-07-2014 în dosarul nr. 537/2014

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 537/Co/LPF

Ședința publică din 29.07.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – B. F. V.

GREFIER – T. S.

Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție– Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial București a fost reprezentat de procuror F. L..

Pe rol se află soluționarea contestației declarate de condamnatul L. N. împotriva sentinței penale nr. 1603 din data de 02.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul condamnat, aflat în stare de detenție și asistat de apărător din oficiu Ț. G., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._ la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Contestatorul condamnat, personal, după ce i se permite să ia legătura cu apărătorul său, arată că își menține contestația.

Curtea, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul contestației.

Apărătorul din oficiu al constatatorului condamnat solicită instanței, în temeiul dispozițiilor art. 595 C.p.p. raportat la art. 6 C.p., admiterea contestației formulate, în sensul aplicării legii penale mai favorabile, având în vedere că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani.

Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a contestației, arătând că cele 2 pedepse ale inculpatului, dar și pedepsele complementare se încadrează în maximul prevăzut de noua lege.

Contestatorul condamnat, având ultimul cuvânt, arată că a formulat contestație având în vedere că pe vechea lege pedeapsa sa era orientată către minim, iar acum au scăzut limitele de pedeapsă.

CURTEA,

Asupra contestațiilor penale de față:

Prin sentința penală nr.1603/F din 02.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în baza art. 23 din Legea nr.255/2013 și art.595 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată cererea de aplicare a legii penale mai favorabile privind contestatorul L. N..

Instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la data de 05 02 2014 pe rolul Judecătoriei Sector 5 sub nr._ petentul condamnat L. N. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, formulând contestație împotriva sentinței penale din 104/14 02 2012 a Tribunalului București.

S-au depus la dosarul cauzei relații de la P. R. în sensul că nu au fost identificate elemente privind aplicarea legii penale mai favorabile, copiile mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr.1367/2013 si 155/2013, emise de Tribunalul București, fișa dosarului nr._/3/2011 al Tribunalului București - Secția a II-a penală.

Analizând actele dosarului, instanța a reținut că petentul condamnat L. N. este încarcerat în P. R. în executarea MEPI nr.155/2013, emis de către Tribunalul București - Secția a II-a penală în baza sentinței penale nr. 703/13.09.2013.

Potrivit disp. art. 595 Cod procedură penală „(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal. (2) Aplicarea dispozițiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanța de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenție.”

Potrivit art. 23 Legea 255/2013, „(2) Cererile, contestațiile și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor și a masurilor educative privative de libertate se soluționează de urgenta si cu precădere de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se afla locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de reeducare. Dispozițiile prezentului alineat se aplica și cererilor, contestațiilor și sesizărilor privind persoanele aflate în amânarea sau întreruperea executării pedepselor sau a masurilor educative.”

Prin sentința penală nr. 267 din 10.02.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, în dosarul nr._, în baza art. 50 rap. la art. 595 cod procedură penală și art. 23 Legea 255/2013 modif. prin OUG nr. 116/2013 a declinat competența soluționării cererii privind aplicarea legii mai favorabile formulată de petentul condamnat L. N. privind pedeapsa aplicată prin sentința pronunțată în dosarul nr._/3/2011 al Tribunalului București - Secția a II a penala, în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București-sectia I Penală, la data de 24.02.2014, sub nr._ .

Prin sentința penală nr.104 din 14.02.2012 pronunțată de Tribunalul București-sectia a-II-a Penală, în dosarul nr._/3/2011, în baza art. 345 alin. 2 C. pr. pen. a condamnat pe inculpatul L. N., zis „P.” la următoarele pedepse:

-5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua și litera b C.pen pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 coroborat cu art. 2 lit. a și b pct. 12 al Legii nr. 39/2003, în condițiile stării de recidivă prev. de art. 37 alin. 1 lit. a C.pen;

-8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua și litera b C.pen pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. 1 și alin. 2 lit. a coroborat cu art. 2 pct. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 în formă continuată prev. de art. 41 alin. 2 C.pen în condițiile stării de recidivă prev. de art. 37 alin. 1 lit. a C.pen;

În baza art. 61 alin. 1 C.pen rap. la art. 39 C.pen a revocat beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin s.pen. 497 din 21.04.2008 pronunțată de Tribunalul București în dosarul_/3/2008 și a contopit restul rămas neexecutat de 813 zile cu fiecare dintre cele două pedepse principale aplicate prin prezenta sentință.

În baza art.33 alin. 1 lit. a C.pen rap. la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen cu referire la art. 35 alin. 3 C.pen. a dispus contopirea pedepselor și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, acesta urmând a executa în final pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 (opt) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua și litera b C.pen.

Pe durata prev. de art. 71 C.pen a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua și lit b Cpen.

Conform art. 88 C.pen a dedus durata măsurii arestării preventive de la data de 04.02.2011.

În temeiul art. 350 alin. 1 C. pr. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului L. N.- mandat de arestare preventivă nr. 145/UP/20.05.2010.

Analizând cererea de aplicare a legii penale mai favorabile privind pe contestatorul L. N., Tribunalul a avut în vedere că, potrivit art. 6 din Codul penal in vigoare, care guvernează aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Astfel, comparând, niciuna din pedepsele aplicate condamnatului nu depășește maximul prevăzut de noua lege.

Totodată, în aplicarea art. 6 C pen conform aprecierii globale, Tribunalul a avut în vedere că sunt mai favorabile dispozițiile ce sancționează concursul de infracțiuni conform noului Cod penal: astfel, potrivit disp art 39 alin (1) lit b) C pen, în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul L. N. solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 595 C.p.p. raportat la art. 6 C.p., admiterea contestației și aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere că a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază contestația ca fiind nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Prin sentința penală nr.104 din 14.02.2012 pronunțată de Tribunalul București-sectia a-II-a Penală, în dosarul nr._/3/2011, în baza art. 345 alin. 2 C. pr. pen. a fost condamnat contestatorul L. N., zis „P.” la următoarele pedepse:

- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua și litera b C.pen pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 coroborat cu art. 2 lit. a și b pct. 12 al Legii nr. 39/2003, în condițiile stării de recidivă prev. de art. 37 alin. 1 lit. a C.pen din 1969;

-8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua și litera b C.pen din 1969 pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. 1 și alin. 2 lit. a coroborat cu art. 2 pct. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 în formă continuată prev. de art. 41 alin. 2 C.pen în condițiile stării de recidivă prev. de art. 37 alin. 1 lit. a C.pen;

În baza art. 61 alin. 1 C.pen din 1969 rap. la art. 39 C.pen a revocat beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin s.pen. 497 din 21.04.2008 pronunțată de Tribunalul București în dosarul_/3/2008 și a contopit restul rămas neexecutat de 813 zile cu fiecare dintre cele două pedepse principale aplicate prin prezenta sentință.

În baza art.33 alin. 1 lit. a C.pen din 1969 rap. la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen din 1969 cu referire la art. 35 alin. 3 C.pen. a dispus contopirea pedepselor și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, acesta urmând a executa în final pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 (opt) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua și litera b C.pen.

Conform art. 6 alin. (1) C. pen., intrat în vigoare la 01.02.2014, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Potrivit art. 4din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Faptele săvârșite de către contestator sunt incriminate în prezent de art. 367 al.1 Cod penal, pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, respectiv de art.210 al.1 Cpp, pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Ca atare, nu este aplicabil art.6 al.1 Cod penal în privința niciuneia dintre pedepsele aplicate petentului L. N..

De asemenea, nu este aplicabil nici art.6 al.6 Cod penal, pedeapsa complementară aplicată contestatorului nedepășind perioada maximă prevăzută de noul Cod penal, respectiv 5 ani.

Așa fiind, Curtea în baza art.4251 al.7 pct.1 lit.b C. pr. pen. rap.la art.23 al.10 din Legea nr.255/2013, va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul L. N..

În baza art.275 alin.2 C. pr. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.272 alin.1 C. pr. pen., onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.4251 al.7 pct.1 lit.b C. pr. pen. raportat la art.23 al.10 din Legea nr.255/2013, respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul L. N. împotriva sentinței penale nr. 1603 din data de 02.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._ .

În baza art.275 alin.2 C. pr. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.272 alin.1 C. pr. pen., onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.07.2014.

PREȘEDINTE,

B. F. V.

GREFIER,

T. S.

Red.tehnored. BVF 01.09.2014, 2 ex.

T. București – S.I. – jud.: B. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 537/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI