Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art. 189 C.p.. Decizia nr. 706/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 706/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-04-2012 în dosarul nr. 706/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
Decizia penală nr. 706 R
Ședința publică de la data de 05 aprilie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. V.
JUDECĂTOR - I. C.
JUDECĂTOR - A. E. B.
GREFIER - R. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de domnul procuror M. V..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarate de inculpatul C. I., împotriva sentinței penale nr. 538 din data de 16.02.2011, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile si susținerile părților au fost consemnate in încheierea de ședință din data de 29 martie 2012 care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data 05 aprilie 2012.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 538 din 16 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Cornetu, județ I. în dosarul nr._ , în baza art.189 alin.2 Cod penal, cu aplic. art.74 alin.1 lit.a rap. la art.76 alin.1 lit.b Cod penal a fost condamnat inculpatul C. I. (fiul lui M. și F., născut la data de 26.08.1975 în București, domiciliat în localitatea F., jud. Călărași, fără antecedente penale, fără ocupație, CNP_) la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.
În baza art.180 alin.2 Cod penal, cu aplic. art.74 alin.1 lit.a rap. la art.76 alin. 1 lit.b Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare.
În baza art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplic. art.74 alin.1 lit.a rap. la art.76 alin.1 lit.b Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare.
În temeiul art.33 lit.a raportat la art.34 alin.1 lit.b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate, rezultând pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, sporită cu 3 (trei) luni, în final inculpatului C. I. dându-i-se spre executare pedeapsa de 4(patru) ani și 3(trei) luni închisoare.
S-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim de detenție în conformitate cu prevederile art. 57 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
2. În baza art. 189 alin.2 Cod penal, cu aplic. art.74 alin. 1 lit. a rap. la art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal a fost condamnat inculpatul M. F. (fiul lui I. și A., născut la data de 14.03.1985 în localitatea Budești, județ Călărași, domiciliat în localitatea F., jud. Călărași, fără antecedente penale, fără ocupație, CNP_) la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.
S-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim de detenție în conformitate cu prevederile art.57 Cod penal.
În baza art.71 alin.2 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 346 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art. 998 și urm. cod civil a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă V. E. și obligați inculpații C. I. și M. F., în solidar, la plata către această parte de despăgubiri civile în cuantumul sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art.189 Cod procedură penală, onorariile avocaților din oficiu au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului București.
În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reținut, în fapt, următoarele:
Partea vătămată V. E. a avut o relație de concubinaj cu inculpatul C. I. care s-a derulat pe parcursul câtorva luni din anul 2007. Din pricina neînțelegerilor, relația de concubinaj a luat sfârșit, partea vătămată părăsind domiciliul inculpatului din ., întorcându-se să locuiască în imobilul deținut de către părinții săi, situat în localitatea Săftica, județ I..
În perioada imediat următoare inculpatul a încercat prin diverse mijloace să determine partea vătămată să reia relația de concubinaj, aceasta refuzând categoric.
În acest context, la data de 14.05.2007, inculpatul C. I. însoțit de coinculpatul M. F. au vizitat partea vătămată.
Sub pretextul obținerii unor sume de bani din vânzarea florilor, inculpații au determinat partea vătămată să îi însoțească, aceasta urcându-se la volanul propriului autoturism marca Dacia, cu numărul de înmatriculare_, inculpatul C. I. pe locul dreapta față iar coinculpatul M. F. ocupând bancheta din spate.
După ce autoturismul a rulat câțiva kilometri, deși destinația stabilită inițial presupunea efectuarea unui viraj la stânga, inculpatul C. I. i-a cerut fostei sale concubine să continue direcția de deplasare înainte. Partea vătămată V. E. s-a opus acestui lucru situație în care inculpatul a determinat-o să oprească autoturismul, a lovit-o cu pumnii și cotul în zona feței și a strâns-o de gât, forțând-o să coboare de la volan și să urce pe bancheta din spate. Inculpatul C. I. i-a cerut coinculpatului M. F. să împiedice partea vătămată să coboare din mașină. La rândul lui coinculpatul M. F. a strâns de gât partea vătămată și i-a poziționat mâna la gură, împiedicând-o să țipe.
Inculpatul C. I. s-a urcat la volanul autoturismului și a demarat, aducând la cunoștința părții vătămate că se vor deplasa în . sa. Pe drum inculpatul a adresat amenințări părții vătămate, arătând că o va omorî în situația în care se opune să reia relația de concubinaj, deși aceasta a refuzat categoric și i-a cerut în mod repetat să oprească mijlocul de transport pentru a coborî.
Ajungând pe Șoseaua de Centură, la ., județ I. partea vătămată a observat o mașină purtând însemnele poliției, parcată în incinta unei stații PECO. Profitând de acest fapt, V. E. a deschis portiera din spate a mașinii și a vrut să sară din aceasta însă a reușit doar să atingă cu un picior solul întrucât coinculpatul M. F. a prins-o de haine și a tras-o înapoi în habitaclu.
Victima a început să țipe fapt care a atras atenția lucrătorului de poliție din incinta stației de alimentare cu carburat care imediat s-a urcat în mașină și a pornit în urmărirea inculpaților.
În ciuda faptului că mașina purtând însemnele poliției a activat sistemele acustice și luminoase inculpatul C. I. a continuat să conducă autoturismul către localitatea F., ignorând semnalele polițistului.
La insistențele părții vătămate, având în vedere că din sensul opus se apropia încă o mașină de poliție, inculpatul C. I. a acceptat să oprească autovehiculul. Imediat coinculpații C. I. și M. F. au fost încătușați, în autoturism fiind găsite o bâtă de base-ball și un cuțit, arme ce fuseseră luate de aceștia de la locuința părții vătămate, fără știrea acesteia.
Judecătorul fondului și-a argumentat soluția considerând că susținerile inculpaților C. I. și M. F. au fost contrazise categoric de probele administrate în prezenta cauză, respectivplângerea și declarațiile părții vătămate V. E., proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, proces-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșă foto, raport de expertiză medico-legală, declarația martorei I. M.-M., declarația martorului Seu A., proces-verbal de conducere în teren însoțit de planșă foto.
Astfel, partea vătămată a detaliat modalitatea în care, prin viclenie, inculpatul C. I. a determinat-o să meargă cu acesta, apoi a atestat loviturile ce i-au fost aplicate în zona feței și actele de agresiune la care a fost supusă și de către coinculpatul M. F..
Judecătoria a constatat că afirmațiile părții vătămate se coroborează cu rezultatul concluziilor medico-legale care atestă leziuni traumatice (pe fața vestibulară a buzei inferioare, cervical antero-lateral stâng, antebraț drept și genunchi drept) care au putut fi produse prin lovire și zgâriere cu corpuri dure și necesită pentru vindecare circa 5 (cinci) zile de îngrijiri medicale.
În plus, situația de fapt reținută a fost confirmată în integralitate chiar de către coinculpatul M. F., așa cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de audiere a acestuia, consemnat de către organele de poliție în prezența martorului asistent Seu A. și în care sunt descrise violențele la care a fost supusă partea vătămată de către inculpatul C. I., faptul că acesta nu i-a permis victimei să se deplaseze și să acționeze în conformitate cu propria voință, obligând-o să coboare de la volanul autoturismului și să ocupe bancheta din spate a mașinii, astfel încât să poată fi supravegheată de către celălalt coinculpat și împiedicată prin forță să părăsească mijlocul de transport, în cazul în care situația o impunea, lucru de altfel care s-a și întâmplat.
Se poate aprecia că declarația inculpatului M. F., dată în fața organelor de poliție imediat după săvârșirea infracțiunii, corespunde adevărului întrucât se coroborează cu probele administrate în cauză. Avem în vedere și declarația martorului Seu A. care arată că inculpatul C. I. i-a reproșat coinculpatului M. F. cooperarea acestuia cu organele judiciare.
Instanța apreciază că și comportamentul părții vătămate V. E. a fost în conformitate cu propriile declarații iar în situația în care am cataloga ca adevărate susținerile inculpaților, manifestările acesteia materialitate prin țipete și încercarea de a sări dintr-o mașină aflată în mers (fapt care putea determina vătămarea gravă a integrității corporale sau chiar decesul) ar apărea ca ilogice și lipsite de fundament.
Analizând declarațiile date de inculpați în cursul cercetării judecătorești și în faza urmăririi penale, instanța reține că nu există temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale persoanelor audiate, judecătorul fiind îndreptățit a le reține pe acelea care se coroborează cu celelalte probe și pe care le consideră că exprimă adevărul.
Simpla retractare a declarațiilor anterioare, fără o motivație plauzibilă pentru schimbarea conținutului lor, nu conduce automat la înlăturarea acestora din ansamblul probator supus aprecierii instanței, odată cu judecarea cauzei.
Judecătoria a apreciat că declarațiile inculpatului C. I. sunt nesincere și parțial contradictorii, putând fi apreciate ca fiind făcute în scopul înlăturării răspunderii sale penale și nu se coroborează cu fapte sau împrejurări care rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
Totodată, s-a apreciat că declarațiile inculpatului M. F. date în fața organelor de poliție imediat după săvârșirea infracțiunii (materializate în procesul-verbal de consemnare a declarației orale din 15.05.2007) corespund adevărului motiv pentru care instanța urmează să rețină în ansamblul probator această depoziție cu consecința înlăturării celorlalte declarații ale inculpatului și care sunt în totală contradicție cu susținerile inițiale, acestea din urmă necoroborându-se cu probele administrate în cauză.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal: dispozițiile părții generale a codului penal privind forma de vinovăție, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în legea specială pentru infracțiunea la regimul circulației, gradul de pericol social concret al infracțiunilor, pe care instanța l-a apreciat ca fiind ridicat raportat la modalitatea în care au fost săvârșite infracțiunile, împrejurările în care acestea au fost comise și urmările produse - (noaptea, de către 2 persoane, inculpații prin viclenie au determinat partea vătămată să se deplaseze împreună cu ei - ceea ce relevă că aceștia au acționat cu premeditare, au exercitat acte de violență asupra acesteia și amenințări, provocându-i leziuni corporale, toate acestea în încercarea inculpatului C. I. de a relua relația de concubinaj); relațiile sociale încălcate și care ocrotesc libertatea persoanei persoanei, persoana și conduita inculpaților: C. I., care are vârsta de 36 ani, studii 8 clase, nu are ocupație sau loc de muncă, nu are antecedente penale, nu a conștientizat pe parcursul procesului penal gravitatea infracțiunilor săvârșite, nu a cooperat cu organele judiciare, a negat săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, nu s-a prezentat la termenele de judecată stabilite de instanță și M. F., care este neșcolarizat, nu are ocupație sau loc de muncă, nu are antecedente penale, nu a conștientizat pe parcursul procesului penal gravitatea infracțiunilor săvârșite, inițial a cooperat cu organele judiciare apoi și-a retractat declarațiile în scopul evitării tragerii la răspundere penală, nu s-a prezentat la termenele de judecată stabilite de instanță.
Instanța a apreciat că atitudinea inculpaților anterior săvârșirii infracțiunilor reprezintă împrejurări care pot fi valorificate potrivit disp. art.74 alin.1 lit.a Cod penal.
În ceea ce privește dozarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța a aplicat acestora câte o pedeapsă sub minimul special; pedepsele aplicate inculpatului C. I. urmând a fi contopite cu aplicarea unui spor, raportat la pluralitatea infracțiunilor săvârșite.
Pedepsele se vor executa în regim de detenție în conformitate cu prevederile art. 57 Cod penal, avându-se în vedere gravitatea infracțiunilor pe care le-au săvârșit inculpații, instanța apreciind că prin această modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei poate fi atins scopul prevăzut de legiuitor în art.52 Cod penal, dând posibilitatea inculpaților să reflecteze asupra valorilor sociale pe care le-au încălcat și să-și adapteze comportamentul viitor la aceste valori.
În ceea ce privește latura civilă, instanța a constatat că, în termen legal, partea vătămată V. E. s-a constituit parte civilă solicitând obligarea inculpaților C. I. și M. F. la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale.
S-a constatat că sunt îndeplinite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998 și urm. Cod civil: fapta ilicită a inculpatului (vătămarea integrității corporale), prejudiciul moral suferit de partea civilă V. E. (trauma consecutivă actului de agresiune fizică și îngrădire a libertății sale individuale)și legătura de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudicii(acțiunile inculpaților urmate de vătămarea integrității corporale a victimei și provocarea unei traume psihice), vinovăția dovedită a inculpaților care au acționat cu intenție, care au acționat cu intenție.
După constituirea părții vătămate ca parte civilă în procesul penal, instanța este datoare, în virtutea rolului ei activ, să stabilească întinderea prejudiciului cu respectarea principiilor disponibilității, imparțialității și al egalității părților în procesul penal, rolul ei activ neputând fi absolutizat.
Instanța a reținut că, deși nu există criterii obiective pentru evaluarea prejudiciul moral pretins, pot fi avute în vedere în acest sens unele criterii orientative (cum ar fi traumele fizice și psihice suferite, perioada de internare în spital, afectarea vieții de familie sau a activității profesionale, etc).
La stabilirea despăgubirilor bănești pentru repararea daunelor morale instanța a analizat despăgubirea care trebuie să compenseze prejudiciul efectiv suferit de partea civilă în urma lipsirii sale de libertate și a actelor de agresiune la care a fost supus de către condamnat.
Conform Recomandărilor Consiliului Europei din 1969 de la Londra s-a apreciat că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensație victimei, care va fi cuantificată în funcție de traumele fizice și psihice suferite, de sechele post-traumatice care afectează negativ participarea părții civile la viața socială, profesională și de familie.
Astfel, instanța a luat în considerare suferința psihică prin care a trecut partea civilă V. E. în urma lipsirii sale de libertate și a agresiunilor, gravitatea vătămărilor produse și intensitatea suferințelor cauzate, fără ca suma acordată să poată constitui o îmbogățire fără justă cauză.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs inculpatul C. I., susținut oral de avocatul său ales care critică soluția primei instanțe, în principal, sub aspectul greșitei condamnări a inculpatului pentru infracțiunea de lipsire de libertate și lovire sau alte violențe, solicitând achitarea acestuia în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap la art.10 lit.a sau c Cod pr.penală și, în subsidiar, greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, apreciate a fi prea severe. Motivarea in extenso a apărării se regăsește în practicaua (partea introductivă) a prezentei hotărâri.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art.3856 alin.3 Cod pr.penală, Curtea constată că criticile inculpatului, sub ambele aspecte, sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Tragerea la răspundere penală a inculpatului C. I. s-a făcut în baza unei cercetări judecătorești amănunțite, fiind reaudiați atât inculpatul-recurent cât și partea vătămată și martorii indicați în actul de sesizare, evaluându-se declarațiile acestora prin prisma coroborării lor cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv: procese-verbale de constatare a infracțiunii flagrante și de cercetare la fața locului, raport de expertiză medico-legală și proces verbal de conducere în teren, judecătorul fondului conchizând just că valoarea probantă a acestora formează certitudinea vinovăției inculpatului – recurent în sensul că acesta a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Poziția procesuală a acestuia, de negare a săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev.de art. 189 alin.2 Cod penal și a celei de loviri sau alte violențe, prev.de art. 180 alin.2 Cod penal, în contextul în care declarațiile sale nu sunt susținute de celelalte probe, apar ca simple apărări pro causa, lipsite de relevanță juridică și menite a înlătura prezumția de nevinovăție instituită în favoarea sa, în virtutea art. 66 alin.1 Cod pr.penală.
Declarațiile contradictorii ale coinculpatului M. F., trebuie analizate prin prisma relației de prietenie cu inculpatul C. I. și a reproșului făcut de acesta vis-a-vis de prima sa declarație dată cu ocazia prinderii în flagrant. De altfel, acesta a recunoscut implicit fapta, având în vedere că nu a uzat de posibilitatea exercitării căii de atac.
Prin urmare, condamnarea inculpatului C. I. pentru săvârșirea faptelor pendinte are la bază probe certe și indubitabile privind atât existența faptelor deduse judecății cât și săvârșirea lor cu vinovăție de către acesta.
De altfel, temeiul achitării invocat de avocatul inculpatului, art. 10 lit.a Cod pr.penală – fapta nu există – nu poate fi incident în cauză și prin raportare la împrejurările săvârșirii faptelor, din moment ce nu se neagă prezența inculpatului, care își însușește învinuirea pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, după cum nu se justifică nici celălalt temei, art.10 lit.c Cod pr.penală – fapta nu a fost săvârșită de inculpat, în condițiile în care din propriile declarații coinculpatul nu a făcut decât să-l însoțească și să o prindă pe partea vătămată care ar fi încercat „să se arunce din mașină pe partea carosabilă”, când a văzut un echipaj de poliție. Sub acest aspect, trebuie subliniat că apărarea nu a motivat decât succint acestei temeiuri.
În ceea ce privește motivul subsidiar de recurs al inculpatului, vizând greșita individualizare a pedepsei, Curtea consideră că pedeapsa aplicată inculpatului C. I. a fost just cuantificată, criteriile de individualizare prev.de art.72 Cod penal fiind respectate de judecătorul fondului care a valorificat în favoarea acestuia lipsa antecedentelor penale, dându-i spre executare o pedeapsă care corespunde pericolului faptelor și circumstanțelor săvârșirii lor, astfel că nu se impune modificarea nici a cuantumului pedepsei și nici a modalității de executare, funcția coercitivă a pedepsei îndeplinindu-se doar prin înlăturarea temporară din societate a inculpatului.
În raport de motivele ce preced și cum nu se constată nici motive care se iau în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat pe care îl va obliga, în temeiul art. 192 alin.2 Cod pr.penală, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C. I. împotriva sentinței penale nr.538 din 16 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Cornetu, județ I. în dosarul nr._ .
Obligă recurentul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05 aprilie 2012.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. F. I. C. A. E. B.
GREFIER,
R. S.
Red.A.E.B./Th.red.C.V.M.-ex.2/02.05.2012
Jud.Cornetu - jud.M.N.C.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 945/2013.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 917/2013.... → |
|---|
