Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 471/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 471/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 471/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 471
Ședința publică de la 26 martie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. C.
JUDECĂTOR - C. C.
GREFIER - G. A. I.
* * * * * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. C. .
Pe rol, soluționarea apelului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr. 2586 din 7 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat intimatul inculpat S. D. personal și asistat de apărător ales, avocat I. N. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Cabinet Individual și intimata parte civilă H. V. personal și asistată de apărător ales, avocat G. D. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Cabinet Individual, lipsind intimatele părți civile S. U. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI și S. O. „ Dr. D. H.”.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
Curtea procedează la verificarea identității intimatei părți civile H. V., fiind depusă la dosar Cartea de identitate a acesteia în fotocopie.
La interpelarea Curții, intimatul inculpat arată că nu dorește să dea declarație in fața instanței.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține oral motivele de apel, astfel cum au fost formulate in scris si depuse la dosar, criticând sentința instanței de fond sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptelor reținute in sarcina inculpatului. Consideră ca nelegală aprecierea de către instanța de fond ca lege penală mai favorabilă in cauză a reglementărilor Noului Cod penal, având in vedere limitele de pedeapsă ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzute de vechea reglementare, respectiv art. 180 alin.2 Cod penal din 1969 – închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă – inferioare celor prevăzute de art. 193 alin. 2 din noul Cod penal – închisoare de la 6 luni la 5 ani sau amendă.
Solicită admiterea apelului parchetului, desființarea in parte a sentinței penale atacate și rejudecând, a se dispune schimbarea încadrării juridice in infracțiunea prev. de art. 180 alin. 2 vechiul Cod penal, cu menținerea, in mod legal și corect a soluției de achitare și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Apărătorul intimatei părți civile H. V. și apărătorul intimatului inculpat, având cuvântul pe rând, arată că sunt de acord cu motivul invocat in apelul parchetului, astfel că solicită a fi admis, astfel cum a fost susținut.
Intimatul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului parchetului.
Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 2586 din 7 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr._ s-a dispus:
„În baza art. 386 c.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului Ș. D. din infracțiunea prev. de art. 180 alin. 2 cod penal 1969 în infracțiunea prev. de art. 193 alin. 2 cod penal cu apl. art. 5 cod penal cu referire la art. 180 alin. 2 cod penal 1969.
În baza art. 19 Legea 255/2013, cu referire la art. 18 ind. 1 și art. 91 cod penal 1969 și art. 5 cod penal, rap. la art. 396 alin. 5 cu referire la art. 16 alin. 1 cod procedură penală, achită pe inculpatul Ș. D. (sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 193 alin. 2 cod penal la plângerea părții vătămate HOAȘĂ V. (fapta 02.05.2013).
Aplică inculpatului amenda administrativă în cuantum de 1000 lei.
În baza art. 19, art. 25, art. 397 cod procedură penală și art. 1357 și urm. cod civil, art. 313 Legea 95/2006 obligă inculpatul la plata sumelor de 914,44 lei și 505,36 lei către partea civilă S. U. de Urgență București.
Ia act că S. U. de Urgență și S. O. Prof. Dr. D. H. nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 19, art. 25, art. 397 cod procedură penală și art. 1357 și urm. cod civil obligă inculpatul la plata sumei de 5000 lei daune morale către partea civilă Hoașă V.,
În baza art. 274 cod procedură penală obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. ( se vor achita la oficiile poștale in contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).
Respinge cererea părții civile privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare ca nefondată.”
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut:
Prin plângerea înregistrată la data de 23.12.2013 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._, petentul Hoașă V. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 1947/II-2/2013 din data de 11.12.2013 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea împotriva rezoluției nr. 5166/P/2013 din data de 30.09.2013 a procurorului de caz prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Ș. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 C.p. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ – amendă în cuantum de 800 lei și a solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanței atacate și reținerea cauzei spre judecare.
În fapt, petentul a arătat că a fost agresat în jurul blocului în care locuiește, leziunile suferite necesitând pentru vindecare un număr de 16-18 zile îngrijiri medicale și a apreciat că ordonanța atacată este nelegală și netemeinică, având în vedere că în dosar s-au reliefat mai multe nereguli. Petentul a arătat că procesul-verbal al organelor sesizate a fost înregistrat abia în data de 13.05.2013, după 11 zile de la incident, iar ordonanța nu reține faptul că s-a început urmărirea penală și nici data la care s-a început urmărirea penală. De asemenea a mai arătat că s-a încercat inducerea în eroare cu privire la faptul că ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice, însă acest aspect ar fi reieșit din fișa de internare dacă ar fi fost adevărat, tocmai pentru a nu intra în contraindicație cu medicamentația administrată. Totodată petentul a mai arătat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 180 C.p.
În drept, petentul a invocat disp. art. 278 ind. 1 C.p.p.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 5166/P/2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.
Prin incheierea de sedinta din 19 02 2014 Judecatoria sector 5 a dispus urmatoarele:
„Admite plângerea formulată de petentul H. V. în contradictoriu cu intimatul S. D. Desființează ordonanțele nr. 5166/P/2013 din 30.09.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 5 București și nr. 1947/II-2/2012 din 11.12.2013 a prim procurorului de la P. de pe lângă Judecătoria sector 5 București. Reține cauza spre judecare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.180 alin.2 C.pen de către intimatul S. D. și trimite cauza spre repatizare aleatorie .”
În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația părții vătămate, declarațiile martorilor Ș. G., I. D., certificatul medico legal A_, declarații învinuit, fișa de cazier, acte medicale privind partea vătămată.
În cursul cercetării judecătorești s-au administrat următoarele mijloace de probă: declarația părții vătămate, certificatul medico legal A_, declarații inculpat, fișa de cazier, acte medicale privind partea vătămată, acte în circumstanțiere – copie carnet muncă, certificat calificare profesională, adeverință salariat.
Inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei, solicitând judecarea cauzei în procedura recunoașterii vinovăției, cerere admisă de instanță.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 02.05.2013, în jurul orelor 19,00, inculpatul S. D., în vârstă de 36 de ani, aflat pe .. 31 sector 5, a vrut să facă o glumă cu vecinul său partea vătămată Hoașă V. în vârstă de 72 de ani și l-a luat în brațe. Partea vătămată s-a enervat, l-a prins de maiou și l-a rupt, moment în care inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței, provocându-i leziuni ce au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale.
Partea vătămată a suferit o fractură de piramidă nazală cu deplasare și fractură sinus maxilar stâng cu hemosinus asociat ce s-ar fi putut produce prin lovire cu pumnul, ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, instanța a constatat că la 01.02.2014 a intrat în vigoare legea 286/2009 Noul Cod penal, fapta inculpatului corespunzând infracțiunii prev. de art. 193 alin. 2 cod penal. Sub aspectul limitelor de pedeapsă, s-a constatat că vechea reglementare – art. 180 alin. 2 c.p. 1969 – constituie lege mai favorabilă, limitele fiind mai reduse decât în noua reglementare.
Însă, față de principiul legalității incriminării, instanța a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice potrivit noii numerotări (conținutul constitutiv fiind același), în speță art. 193 alin. 2 cod penal, aplicarea legii penale mai favorabila conform art. 5 cod penal, lege mai favorabilă care în cauză o constituie art. 180 alin. 2 c.p. 1969 (prevedere la care în situația pronunțării unei soluții de condamnare urmează a se face referire)
Însă, instanța a apreciat incidente în cauza de față prevederile art. 19 din Legea 255/2013, care prevăd că „Atunci cand, in cursul procesului, se constata ca in privinta unei fapte comise anterior intrarii in vigoare a Codului penal, sunt aplicabile dispozitiile art. 18^1 din Codul penal din 1968, ca lege penala mai favorabila, procurorul dispune clasarea, iar instanta dispune achitarea, in conditiile Codului de procedura penala.”
Potrivit art. 181 C.p. 1969, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și de mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și de conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
Instanța apreciat că față de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, de persoana inculpatului care era în vârstă de 36 de ani, necunoscut cu antecedente penale, integrat social, are un loc de muncă, a avut o atitudine sinceră recunoscând și regretând comiterea faptei, atingerea dusă valorii apărate de lege este una minimă, fapta neprezentând gradul de pericol social concret al unei infracțiuni.
Instanța a mai constatat că deși de la momentul dispunerii soluției de aplicare a unei amenzi administrative prev. de art. 91 c.p. 1969 și art. 18 ind. 1 c.p. 1969 (ordonanța din 30.09.2013), a respingerii plângerii formulate împotriva acestei soluții de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 (ordonanța din 11.12.2013) și până la încheierea cercetării judecătorești în cauză, P. de pe lângă Judecătoria Sector 5 nu a solicitat administrarea nici unui mijloc de probă în dovedirea existenței pericolului social concret al unei infracțiuni (de altfel poziția Parchetului la termenul din 19.02.2014 când judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul asupra plângerii formulate împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală, a fost aceea a menținerii soluției ca legală și temeinică, apreciindu-se că în mod corect s-a făcut aplicarea art. 18 ind. 1 c.p. 1969).
Dimpotrivă, s-a constatat că în cursul cercetării judecătorești s-au administrat probe în circumstanțiere, probe din care rezultă că scopul sancționator, preventiv, educativ al legii penale se va realiza mai eficient prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ (prevăzută de legea în vigoare la data faptei și cu privire la care legiuitorul a înțeles să edicteze norma tranzitorie redată mai sus), în condițiile în care inculpatul a achitat amenda administrativă dispusă de procuror prin ordonanța din 30.09.2013..
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța nu a reținut ca întemeiată solicitarea părții vătămate și a reprezentantului Parchetului de pronunțare a unei soluții de condamnare a inculpatului la pedeapsa cu amenda penală, aceste solicitări nefiind în concret motivate și nici susținute de vreun mijloc de probă.
În consecință, în baza art. 386 c.p.p. a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului Ș. D. din infracțiunea prev. de art. 180 alin. 2 cod penal 1969 în infracțiunea prev. de art. 193 alin. 2 cod penal cu apl. art. 5 cod penal cu referire la art. 180 alin. 2 cod penal 1969.
În baza art. 19 Legea 255/2013, cu referire la art. 18 ind. 1 și art. 91 cod penal 1969 și art. 5 cod penal, rap. la art. 396 alin. 5 cu referire la art. 16 alin. 1 cod procedură penală, a achitat pe inculpatul Ș. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 193 alin. 2 cod penal la plângerea părții vătămate HOAȘĂ V..
A aplicat inculpatului amenda administrativă în cuantum de 1000 lei.
În baza art. 19, art. 25, art. 397 cod procedură penală și art. 1357 și urm. cod civil, art. 313 Legea 95/2006 a obligat inculpatul la plata sumelor de 914,44 lei și 505,36 lei către partea civilă S. U. de Urgență București.
A luat act că S. U. de Urgență și S. O. Prof. Dr. D. H. nu s-au constituit părți civile în cauză.
În ceea ce privește pretențiile formulate de partea civilă Hoașă V., instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 1357 și urm. cod civil, fapta inculpatului producând părții civile un prejudiciu. În ceea ce privește natura acestui prejudiciu, instanța a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 de lei reprezentând daune morale, diferența până la 8000 lei reprezentând cheltuielile de judecată.
În ceea ce privește daunele morale, instanța a apreciat că prejudiciul moral constând în durerea și suferința fizică cauzate de fapta inculpatului, de intervențiile chirurgicale și de tratamentul pe care partea civilă a fost nevoită să le suporte, disconfortul resimțit până la vindecarea leziunilor, este dovedit în cauză cu actele medicale depuse, iar în ceea ce privește cuantumul acestuia instanța a apreciat că suma de 5000 lei constituie o justă reparație pentru partea civilă, fiind totodată și un avertisment pentru inculpat asupra conduitei sale viitoare.
În consecință, în baza art. 19, art. 25, art. 397 cod procedură penală și art. 1357 și urm. cod civil a obligat inculpatul la plata sumei de 5000 lei daune morale către partea civilă Hoașă V..
Referitor la cheltuielile judiciare solicitate, în absența administrării vreunei probe cu privire la existența și cuantumul acestora (nefiind depuse la dosar dovada achitării onorariului de avocat, a taxei la INML), instanța a respins cererea părții civile.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, care a criticat sentința instanței de fond sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptelor reținute in sarcina inculpatului, apreciind nelegală susținerea instanței de fond în sensul reținerii ca lege penală mai favorabilă în cauză a reglementărilor Noului Cod penal, având in vedere limitele de pedeapsă ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzute de vechea reglementare, respectiv art. 180 alin.2 Cod penal din 1969 – închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă – inferioare celor prevăzute de art. 193 alin. 2 din noul Cod penal – închisoare de la 6 luni la 5 ani sau amendă, solicitând menținerea soluției de achitare și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele de drept și de fapt, în conformitate cu disp. art. 417 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, Curtea constată:
Instanța de fond a analizat probele, a coroborat tot ansamblul probator administrat, și a reținut corect situația de fapt, din probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății în fond rezultând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul se face vinovat de infracțiunea reținută în sarcina sa.
Curtea reține astfel din plângerea și declarația părții vătămate, declarațiile martorilor Ș. G., I. D., certificatul medico legal A_, declarații învinuit, acte medicale privind partea vătămată, acte copie carnet muncă, certificat calificare profesională, adeverință salariat ale inculpatului că la data de 02.05.2013, în jurul orelor 19,00, inculpatul S. D., în vârstă de 36 de ani, aflat pe .. 31 sector 5, a vrut să facă o glumă cu vecinul său partea vătămată Hoașă V. în vârstă de 72 de ani și l-a luat în brațe. Partea vătămată s-a enervat, l-a prins de maiou și l-a rupt, moment în care inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței, provocându-i leziuni ce au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale, certificatul medico legal atestând că partea vătămată a suferit fractură de piramidă nazală cu deplasare și fractură sinus maxilar stâng cu hemosinus asociat ce s-ar fi putut produce prin lovire cu pumnul, ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale.
Curtea reține, față de motivele de apel ale parchetului, că acesta sunt întemeiate, în mod eronat a reținut instanța de fond că fapta întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de „lovire sau alte violențe” prev. de art. 180 alin. 2 C.p., Curtea apreciind, în dezacord cu instanța de fond că legea penală mai favorabilă inculpaților este legea veche față de limitele de pedeapsă prevăzute (închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă – art. 180 alin.2 C.pen. 1968, față de 6 luni la 5 ani sau amendă – art. 193 alin.2 C.pen. 2009, respectiv sancțiunea la care s-a orientat instanța de fond.
Curtea apreciază ca fiind corect individualizată sancțiunea aplicată, condițiile aplicării amenzii administrative fiind corect reținute prin raportare la prevederile art. 19 din Legea 255/2013, de punere în aplicare a codului penal, dispoziții care prevăd că atunci când, în cursul procesului, se constată că în privința unei fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal, sunt aplicabile dispozițiile art. 18^1 din Codul penal din 1968, ca lege penală mai favorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanța dispune achitarea, în condițiile Codului de procedură penală.
Referitor la susținerile instanței de fond în sensul că aplicarea noului cod se impune față de principiul legalității incriminării, Curtea arată că la analiza aplicării legii penale mai favorabile se compară dispozițiile legilor succesive și după reținerea acelei legi care a fost identificată în speță ca fiind mai favorabilă, aceea se aplică în integralitatea sa, indiferent că acea lege nu se mai află în vigoare la data pronunțării hotărârii, astfel încât susținerea instanței de fond este neîntemeiată.
Față de considerentele menționate, reținând că hotărârea este legală și temeinică, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 2 lit b Cpp va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București împotriva sentinței penale nr. 2586/07.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul penal nr._ .
Va desființa în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând:
Va înlătura dispoziția din sentința apelată privitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S. D. din infracțiunea prev de art. 180 alin 2 din vechiul Cod Penal în infracțiunea prev de art. 193 alin 2 din noul Cod penal și menține dispoziția privitoare la achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe prin aplicarea amenzii cu caracter administrativ în cuantum de 1000 lei.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art. 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
PENTRUACESTEMOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 421 pct. 2 lit b Cpp admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București împotriva sentinței penale nr. 2586/07.11.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul penal nr._ .
Desființează în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând:
Înlătură dispoziția din sentința apelată privitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S. D. din infracțiunea prev de art. 180 alin 2 din vechiul Cod Penal în infracțiunea prev de art. 193 alin 2 din noul Cod penal și menține dispoziția privitoare la achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe prin aplicarea amenzii cu caracter administrativ în cuantum de 1000 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art. 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. C. C. C.
GREFIER
G. A. I.
Red. și tehnored. C.M.
7 ex.
Red. O. R. – Judecătoria Sectorului 5 București – Secția Penală
| ← Facilitarea şederii ilegale în românia. Art.264 NCP. Decizia... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
