Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1892/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1892/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 1892/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR.1892
Ședința publică de la 14 octombrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – L. C. - N.
JUDECĂTOR – S. M.
JUDECĂTOR – F. D.
GREFIER - A. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C. L..
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpații M. B. A. și M. R. N. împotriva încheierii de ședință din data de 30.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a penală în dosarul nr._ 13.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11 octombrie 2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la acest termen pentru când a hotărât următoarele.
CURTEA,
Prin încheierea din data de 30 septembrie 2013, dată în dosarul_ 13 aflat pe rolul Tribunalului București, instanța menținut arestarea preventivă a inculpaților M. R. și M. B., constatând că este legală și temeinică.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Tribunalul București la data de 01 08 2013 în dosarul nr. 5184/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M. B. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la tentativă de omor calificat, prev. de art. 25 din Cpp rap. la art. 20 din Cp, rap. la art. 174-175 alin. 1 lit. a și i din Cp și instigare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 25 din Cp rap. la art. 279 alin. 3 lit. a din Cp, fiecare cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cp, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cp și a inculpatului M. R. N. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la tentativă de omor calificat, prev. de art. 25 din Cpp rap. la art. 20 din Cp, rap. la art. 174-175 alin. 1 lit. a și i din Cp și instigare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 25 din Cp rap. la art. 279 alin. 3 lit. a din Cp, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut în esență că în toamna anului 2012, pe fondul unui conflict mai vechi, inculpații M. R.-N. și M. B.-A., prin intermediari, l-au angajat pe inculpatul P. Vitalie (cetățean al Republicii M., asasin profesionist) pentru a-l ucide pe M. I. D.. În acest scop, inculpatului P. Vitalie i-a fost asigurată deplasarea în România, unde a intrat în data de 14.11.2012, prin vama Sculeni din jud. Iași.
Totodată, inculpatul (instigator) M. B.-A., în activitatea de premeditare a faptei, încă din septembrie 2012, i-a solicitat unui cunoscut (martorul B. C. V.) să caute un autoturism care urma a fi achiziționat la momentul oportun. Cu ocazia solicitării, inculpatul a precizat exact condițiile pe care trebuia să le îndeplinească autoturismul, respectiv nr. de înmatriculare de Bulgaria, să fie cumpărat fără întocmire de acte, să nu fie o mașină cu probleme legale – de ex. furată – etc. Acest aspect denotă faptul că inc. M. B.-A. a urmărit procurarea unui autoturism care să fie foarte greu de identificat după comiterea faptei, intenție pe care nu i-a comunicat-o martorului B. C. V..
A doua zi după ce inc. P. Vitalie a intrat în România, respectiv în data de 15.11.2012, inculpatul M. B. A. i-a solicitat martorului B. C. V. să cumpere efectiv autoturismul – transmițându-i banii necesari achiziționării acestuia prin intermediul martorului P. I. – și să îl aducă în localitatea R., jud. N. – unde locuiește fratele său, inc. M. R. N..
Astfel, în data de 15.11.2012, în același interval (scurt) orar, la R. s-au deplasat și au ajuns martorul B. C. V. (de la Gura Humorului) cu autoturismul cumpărat, inculpații (instigatori) M. R. N. și M. B. A. (care au venit de la Piatra N.) și inc. P. Vitalie (care a venit de la Iași).
În continuare, în data de 15.11.2012, în localitatea R. din jud. N., martorul B. C. V. i-a predat mașina comandată inculpatului M. R. N., la localul pe care acesta din urmă îl deține („D.”). Imediat, inculpatului P. Vitalie i-a fost încredințat autoturismul AUDI A6 (înmatriculat în Bulgaria) pentru a se deplasa la București (unde locuia persoana vizată, M. I. D.), precum și datele necesare pentru identificarea persoanei.
Inculpatul P. Vitalie s-a deplasat în București, păstrând contactul cu inculpații (instigatori) M. R. N. și M. B. A.. Semnificativ este faptul că în toată perioada critică (înainte de comiterea tentativei de omor, în ziua comiterii faptei și în zilele imediat următoare), inculpații (instigatori) M. R. N. și M. B. A. au continuat să desfășoare acte de instigare în raport cu activitățile inculpatului P. Vitalie (executant), ținând în permanență legătura telefonic cu acesta prin intermediul unei persoane din Republica M.. În acest scop inculpații (instigatori) M. R. N. și M. B. A. au activat special trei cartele telefonice prepaid pe care le-au folosit exclusiv pentru aceste contacte (intenția este, evident, îngreunarea identificării).
Ajuns în București, inc. P. Vitalie a intenționat să o identifice pe persoana vizată, M. I. D., pe care însă a confundat-o cu partea vătămată I. M. N. R. (motivele confuziei vor fi expuse mai jos).
Astfel, a urmărit-o pe partea vătămată în perioada 16.11-26.11.2012 în zona imobilului de domiciliu al acesteia din .. 8-12, ..
Ulterior, în seara de 26.11.2012, în jurul orelor 1810, rulând cu viteză redusă cu autoturismul marca AUDI A6, de culoare gri metalizat, cu nr. de înmatriculare CC 2756 PB, inc. P. Vitalie a executat mai multe focuri de armă cu pistolul mitralieră AK74 cu ._, asupra părții vătămate I. M. N. R. – care tocmai parca autoturismul marca Mercedes clasa E, cu nr. de înmatriculare_ în parcarea de reședință – după care, observând că aceasta nu a decedat, a coborât din autoturism și, folosind pistolul MAKAROV calibrul 9 mm pe care îl avea asupra sa, s-a îndreptat către partea vătămată și a executat mai multe focuri de armă asupra sa prin geamul portierei dreapta și parbriz. Apoi a aruncat armele folosite la locul atacului, s-a urcat în autoturismul cu care venise și a fugit de la fața locului.
În data de 27.11.2012, inculpatul P. Vitalie a părăsit Bucureștiul, cu un microbuz care efectua transport public pe ruta București – Iași, iar la data de 02.12.2012 inculpatul P. Vitalie a părăsit teritoriul României, tot prin vama Sculeni (către Republica M.).
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată faptul că în cauză există indicii temeinice de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul art. 143 alin. 1, art. 681 C.p.p. și al art.5 par.1 lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că inculpații M. R. și I. M. au comis infracțiunea dedusă judecății.
Articolul 5 par.1 lit. c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994 stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.
În hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură), indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.
Totuși faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (Calejja v. Malta).
În cauză, tribunalul constată faptul că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, ele decurgând din materialul probator administrat în cauză, respectiv: declarațiile martorului B. C.-V., procesul-verbal de recunoaștere de către martorul B. C.-V. din planșă foto a inculpaților M., precum și a numitului C. V.-I., declarația martorului I. Renaldo zis „R.”, procesul-verbal de recunoaștere de către martorul I. Renaldo zis „R.”din planșă foto martorului B. C.-V., ca fiind cel căruia i-a vândut autoturismul Audi A6, procesul-verbal din data de 18.01.2013, în cuprinsul căruia se consemnează informațiile comunicate de numitul Burbuzan A. organelor de urmărire penală, în sensul că a vândut în data de 29.10.2012 unui anume „Rene” din Gura Humorului, un autoturism marca Audi A6, gri metalizat, cu motor de 2,4 litri, pe benzină, pe care îl cumpărare din Germania și îl înmatriculase în Bulgaria, sub nr. CC2756PB, declarația martorului A. R.-A., declarația martorului Bilge Levi, care confirmă cele declarate de martorul A. R.-A., declarația martorului C. V. I., harta pe care sunt precizate intervalele de timp în care, în data de 15.11.2012, cei trei inculpați și martorul B. C. s-au aflat în diferite locații, și, implicit, traseul urmat de aceștia, procesul-verbal întocmit în data de 10.02.2013, din care rezultă indicii că inculpatul M. R.-N. este cel care în perioada 17.11._12 a utilizat cartelele telefonice cu nr._,_ și_, pentru a contacta și a fi contactat de utilizatorul postului telefonic cu nr._ înregistrat în Republica M., care a avut sesiuni în România doar cu aceste trei posturi telefonice și cu cel cu nr._, utilizat de inculpatul P. Vitalie (faptul că inculpatul P. Vitalie folosea acest număr de telefon este confirmat și de către martorul cu identitate protejată P. E. M.; în cazul postului telefonic_, un argument în plus în susținerea ideii că a fost folosit de inculpatul M. R.-N., este acela că în data de 30.11.2012 a avut mai multe sesiuni cu postul telefonic_ utilizat de soția acestui inculpat, numita M. M.), procesul-verbal din data de 12.02.2013, în care se consemnează rezultatele percheziției domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului M. R.-N. din orașul R., .. 169, județ N., din care rezultă că a fost găsită cartela S. cu nr._, care a fost folosită cu același terminal mobil cu care a fost folosită și cartela telefonică având alocat nr._; extrasele furnizate de Serviciul Grăniceri al Republicii M., care atestă ieșirea inculpatului P. din această țară în data de 14.11.2012 și revenirea în data de 02.12.2012, procesul-verbal întocmit în data de 07.02.2013, prin care se constată poziționarea simetrică față de Calea V. a imobilelor în care locuiesc partea vătămată și, respectiv, numitul M. I. D., faptul construirii celor două imobile de către același antreprenor, numeroasele similitudini dintre cele două imobile (stil arhitectural, culoare, formă, prezența parcării subterane, uși ale garajelor identice), aceste similitudine rezultând și din planșa fotografică întocmită, procesul-verbal întocmit în data de 08.02.2013, în care se consemnează informațiile rezultând din cauze penale, referitoare la relația dintre inculpații M., fratele acestora M. G.-C. și numitul M. I.-D., procesul-verbal întocmit în data de 17.01.2013, din care rezultă că la . data de 14.11.2012, inculpatul P. Vitalie se deplasa cu un autoturism Renault cu număr de înmatriculare CRAV369 eliberat de autoritățile moldovene, iar la ieșirea din România, în data de 02.12.2012, acesta se deplasa cu un autoturism Volkswagen cu nr. de înmatriculare UNAZ575, din a căror coroborare reies împrejurările de comitere a faptelor și modalitatea lor de săvârșire.
Pe de altă parte, în cauză există situația prev. de art. 148 lit. f C.p.p., respectiv inculpații sunt cercetați pentru o faptă pentru care legea prevede o pedeapsă mai mari de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește această ultimă condiție, tribunalul are în vedere faptul că aprecierea pericolului pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților îl prezintă nu trebuie făcută evident prin abstracție de gravitatea faptei pentru care sunt cercetați inculpații. Sub acest aspect existența pericolului poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii deduse judecății, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni.
Prin urmare, la stabilirea pericolului pentru ordinea publică nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate. În consecință, analizând circumstanțele reale existente în cauză, instanța constată faptul că li se impută inculpaților săvârșirea unei infracțiuni de omor calificat, infracțiune cu un grad de pericol social concret ridicat, având în vedere importanța valorii sociale ocrotite penalmente. În contextul întăririi atitudinii de combatere a acestui tip de conduită socială, presupunerea săvârșirii unei atare infracțiuni este suficient de gravă pentru a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacție fermă împotriva celor bănuiți de comiterea unor asemenea fapte.
Totodată, Tribunalul constată că arestarea inculpaților corespunde scopului prevăzut de art. 136 alin. 1 C.p.p., impunându-se pentru o bună desfășurare a procesului penal și că aceasta nu a depășit o durată rezonabilă până la acest moment.
Într-adevăr, potrivit articolului 5 par.(3) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privarea de libertate nu trebuie să depășească un termen rezonabil. Curtea a menționat în repetate rânduri că:
„Continuarea încarcerării nu se justifică, într-o speță concretă, decât dacă indici concreți manifestă o adevărată exigență a interesului public ce prevalează, în pofida prezumției nevinovăției, asupra regulii de respectare a libertății individuale” (Neumeister c. Austria).
Persistența motivelor rezonabile de a presupune că persoana arestată a săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a legalității menținerii în detenție, dar nu este suficientă; Curtea trebuie să mai stabilească dacă și alte motive invocate de autoritățile judecătorești continuă să legitimeze privarea de libertate. Când ele se dovedesc a fi „pertinente” și „suficiente”, ea verifică în plus dacă autoritățile naționale competente au manifestat o „promptitudine particulară” la administrarea procesului (Assenov c. Bulgaria).
Începutul perioadei de detenție luată în considerare de judecătorii de la Strasbourg corespunde momentului reținerii și se încheie în momentul eliberării. Conform judecătorilor de la Strasbourg, noțiunea de „termen rezonabil” trebuie să fie interpretată în lumina datelor concrete ale fiecărui caz și nu trebuie să depindă de un termen maximal fixat in abstracto.
Tribunalul constată că, în cauză, inculpații au fost privați de libertate în 13 02 2013, organelor judiciare investite cu soluționarea prezentei cauze dând dovadă de diligență sporită în administrarea probatoriului necesar justei soluționări a cauzei.
Față de aceste considerente, în temeiul art.3002 alin. 1 Cpp instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților I. M. și M. R..
În baza art.3001 alin. 3 Cpp a menținut măsura arestării preventive a inculpaților M. B. A. și M. R. N..
Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
Instanța de fond, ca și prin încheierea din 7 august 2013, a făcut aceeași greșeală, în sensul că, analizat starea de arest a alte două persoane și nu a inculpaților, persoane care nu au legătură cu cauza.
Se referă astfel instanța de fond la faptul că, în cauză sunt indicii temeinice, de natură să convingă un observator obiectiv că, inculpații M. R. și I. M. au comis infracțiunea dedusă judecății, anume infracțiunea de omor calificat.
Instanța de fond a copiat astfel, o încheiere de arestare care se referă la inculpații M. R. și I. M., inculpați care nu au nici o legătură cu inculpații M. B. și M. R., menționând că se va menține arestarea inculpaților cercetați pentru infracțiunea de omor calificat, ori, inculpații din prezenta cauză, nu sunt cercetați pentru această infracțiune.
A criticat încheierea instanței de fond și pentru lipsă de motivare, arătând că, nu conține argumente pentru care cei doi inculpați să fie ținuți în stare de arest.
Înșirarea mijloacelor de probă administrate la urmărirea penală nu constituie motivare, cu atât mai mult cu cât o parte a așa zisei motivări se referă la inculpații I. M. și M. R., iar o altă parte se referă la hotărâri CEDO, cu aplicabilitatea generală.
A criticat încheierea recurată și pentru aceea că, nu există indicii temeinice din care să rezulte că inculpații ar fi comis faptele pentru care sunt trimiși în judecată, respectiv instigare la omor calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În cauză, nu s-a demonstrat existența unui contact direct între inculpați și inculpatul Vitalie P., autorul tentativei la omor calificat și nici existența unei acțiuni de determinare a acestuia în vederea comiterii infracțiunii de omor. Organele de anchetă nu au stabilit prin probe certe legătura dintre acțiunea de instigare și fapta efectiv comisă. Aceeași situație există și în ceea ce privește instigarea la nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
A criticat încheierea și sub aspectul greșitei rețineri a situației de fapt, arătând că, nu ar fi fost posibil ca inculpatul Vitalie P. să confunde pe M. și I., singura concluzie care se poate trage fiind aceea că, Vitalie P. l-a urmărit dintotdeauna pe I., din motive necunoscute, care nu au însă legătură cu inculpații din prezenta cauză.
Tot astfel, există suspiciuni serioase că la locul atentatului s-ar fi aflat autoturismul marca Audi A6 berlină, de culoare gri, întrucât cinci martori au afirmat că, persoana care a executat focurile de armă, a coborât dintr-o mașină break.
În cauză, a fost depășit și termenul rezonabil al arestării inculpaților, deoarece inculpații au fost arestați de peste 242 zile, timp în care s-au realizat puține acte de urmărire penală și niciun act de cercetare judecătorească.
Prin încheierea atacată nu se arată care este în concret pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaților în libertate.
În principal, inculpații au solicitat casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în subsidiar, au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Examinând recursurile declarate în cauză, sub aspectul motivelor invocate, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește menționarea în încheierea recurată a numelui altor inculpați decât cei în cauză, Curtea constată că, într-adevăr, în încheierea recurată sunt menționați de două ori, inculpașii M. R. și I. M., anume la fila 3 din încheiere, când instanța de fond menționează că, există indicii temeinice în sensul art. 143 alin. 1 și art. 68^1 C.p.p., privind comiterea de către inculpații M. R. și I. M. a infracțiunilor deduse judecății precum și la fila 4 a încheierii, unde instanța, apreciază că, măsura arestării preventive a inculpaților I. M. și M. R., este legală și temeinică.
Curtea apreciază că aceste două mențiuni nu reprezintă decât două erori materiale, care, în contextul în care sunt inserate, nu afectează legalitatea încheierii recurate, fiind în mod evident, realizate, în contextul tehnoredactării și nefiind avute în vedere de instanță la luarea măsurii în cauză, în ceea ce-i privește pe cei doi inculpați.
Din ansamblul încheierii recurate, rezultă în mod clar că, prima instanță se referă la trimiterea în judecată a inculpaților M. R. și B., la faptele pentru care sunt cercetați și arestați preventiv, la indiciile temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele, la necesitatea menținerii arestării preventive, în ceea ce-i privește pe inculpații M..
Critica referitoare la nemotivarea încheierii este neîntemeiată.
Tribunalul a argumentat în cuprinsul încheierii, necesitatea menținerii arestării preventive a celor doi inculpați, arătând că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, anume existența unei presupuneri rezonabile că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, presupunere rezultată din probele administrate în cauză, instanța apreciind ca fiind pertinente, din acest punct de vedere următoarele: declarațiile martorilor B. C., I. Renaldo, Burbuzan A., A. R., C. V. I., P. E. M., procesele verbale privind numerele de telefon utilizate de inculpații M. și inculpatul Vitalie P., informațiile furnizate de Serviciul de Grăniceri al Republicii M., care atestă data ieșirii și data revenirii inculpatului Vitalie P. în Republica M..
Astfel, Curtea constată că, potrivit art. 300^2 C.p.p., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160/b C.p.p. Potrivit art. 160/b C.p.p., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau că există temeiuri noi, dispune, prin încheiere motivată menținerea arestării preventive,
Așa cum s-a arătat, prima instanță a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă se mențin, acestea fiind pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaților în libertate.
Acest pericol a fost apreciat de prima instanță ca fiind în strânsă legătură cu pericolul social concret al faptelor de care sunt acuzați.
Curtea, în acord cu opinia primei instanțe, apreciază că, deși nu se confundă cu pericolul social al faptei, pericolul pentru ordinea publică este o parte componentă a acestuia și nu se poate face abstracție de acesta, de natura și gravitatea deosebită a faptelor concrete de care sunt bănuiți inculpații. Măsura arestării preventive a inculpaților se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care beneficiază aceștia, întrucât a fost luată pe baza unor presupuneri rezonabile în sensul comiterii infracțiunilor și nici nu tinde să reprezinte o executare anticipată a unor eventuale pedepse.
În ceea ce privește termenul rezonabil, Curtea reține că art. 5 paragraful 3 din CEDO, se referă nu doar la faza urmăririi penale dar și la judecată și are ca scop garantarea dreptului la libertate a persoanei, prin evitarea menținerii în arest pentru o durată excesivă.
Curtea a statuat în jurisprudența sa, că, nu se poate face o evaluare abstractă a caracterului rezonabil al duratei unei detenții –Parsouria contra Georgiei și că acest caracter trebuie examinat în fiecare caz, având în vedere condițiile concrete.
Continuarea detenției nu se justifică într-o anumită cauză decât dacă indicii concrete demonstrează o cerință veritabilă de interes public care prevalează, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii libertății individuale. Perioada cât cei doi inculpați au stat în arest nu este o depășire a termenului rezonabil, în raport cu gradul de complexitate al cauzei și cu faptul că autoritățile nu au dat dovadă de pasivitate. Celelalte critici care se constituie în fapt în apărări pe fondul cauzei nu sunt de natură a schimba soluția instanței de fond, urmând a fi analizate în cursul cercetării judecătorești, pentru luarea și menținerea arestării preventive, probele nefiind necesar să aibă forța probantă a celor care trebuie să existe pentru pronunțarea unei soluții pe fondul cauzei.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că scopul măsurii preventive, nu poate fi atins și printr-o altă măsură preventivă restrictivă de libertate –măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, privarea de libertate a inculpaților fiind în continuare necesară atât pentru protejarea ordinii publice dar și pentru buna desfășurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, Curtea, potrivit art. 385/15 alin. 1 litera b C.p.p., va respinge recursurile declarate de inculpați ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M. B. A. și M. R. N. împotriva încheierii de ședință din 30.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală, în dosarul nr._ 13.
Obligă fiecare recurent la câte 150 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.10.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. C.-NinuStan MustațăFlorică D.
GREFIER,
A. M.
Proces-verbal
pentru grefier M. A. transferată la Î.C.C.J.,
semnează, GREFIER ȘEF,
Red./dact. L.C.N. 2 ex./11.11.2013
| ← Şantajul. Art.194 C.p.. Decizia nr. 1900/2013. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr.... → |
|---|
