Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1898/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1898/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 1898/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1898/R
Ședința publică din data de 14 octombrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: D. P.
JUDECĂTOR: C. V. G.
JUDECĂTOR: N. S.
GREFIER: I. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, este reprezentat de procuror C. A..
Pe rol, se află judecarea recursului declarat de inculpatul I. N. împotriva încheierii din data de 07 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul București – secția I penală, în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărătorul ales M. Nazat, în baza împuternicirii . nr._/2013, atașată la fila 9 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de propus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat, având cuvântul, arată că, în urmă cu o săptămână, când dosarul a avut termen pe fond, procurorul l-a pârât judecătorului fondului, în sensul că în fața instanței de recurs a criticat încheierea instanței de fond pe considerentul că este o copie fidelă a încheierii de la primul termen de judecată când s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive. La acest termen, arată că înțelege din nou să critice încheierea atacată pentru faptul că redă aceeași motivare din încheierea de la termenul din 27 aprilie 2013, asumându-și astfel riscul să fie din nou pârât de procuror în fața instanței de fond. Arată că redarea conținutului din încheierea din data de 27 aprilie 2013 în încheierea atacată vădește o lipsă a analizei efective a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Invocă deciziile CEDO, potrivit cărora copierea integrală a motivării de la termenele anterioare în ceea ce privește starea de arest preventiv trădează o lipsă efectivă a controlului judiciar.
Cu privire la argumentul instanței de fond, în sensul că nu s-a schimbat situația factuală, arată că aceasta nici nu se poate schimba, deoarece a fost stabilită pe baza unor acte civile, astfel încât demersul care urmează a fi făcut este doar cel al interpretării prin prisma încadrărilor juridice a acelor documente.
Arată că s-a mai motivat menținerea măsurii arestării preventive și implicit respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive prin prisma gravității faptelor penale reținute în sarcina inculpatului. Sub acest aspect, arată că infracțiunile respective, ca încadrare juridică, vor rămâne valabile până la finalizarea procesului penal. În opinia apărării, la aproape 11 luni de la momentul luării măsurii arestării preventive, această măsură este vădit disproporționată în raport cu scopul ei. Învederează că între timp, pe parcursul cercetării judecătorești, au fost audiați inculpatul și opt martori importanți. Martorul P. R. a făcut declarații care au lămurit instanța cu privire la infracțiunea de înșelăciune în dauna societății Monteadriano, din care a rezultat că această societate, prin reprezentanții săi, a luat cunoștință de demersurile pe care le făcea inculpatul la bancă. Arată că există mai multe documente la dosar din care rezultă că întreaga construcție a acuzării pleacă de la premisa falsă că societatea administrată de inculpat era beneficiară indirectă de fonduri europene. Precizează că societatea inculpatului nu are o astfel de calitate, calitatea de beneficiar aparținând CNADNR, aceasta fiind singura care ar fi putut răspunde penal pentru folosirea în alte scopuri a fondurilor europene obținute. Arată că inculpatul nu a obținut avansul din fondurile europene, pentru că nu el era beneficiarul, folosind acel avans conform actelor justificative care au fost însușite, fără nicio obiecție, de CNADNR. Arată că, inițial, judecătorul fondului a motivat menținerea măsurii arestării preventive pe considerentul că inculpatul nu a fost audiat, după audierea acestuia, s-a invocat faptul că nu au fost audiați martorii, după audierea celor opt martori, instanța de fond a susținut că sunt prea puțini martori audiați, astfel că nu se justifică înlocuirea măsurii arestării preventive. Învederează că a dovedit cu acte, care nu au fost contestate, că lucrarea privind autostrada Nădlac-A. este executată în proporție de 40%, cu un minus de 10 procente din graficul stabilit, iar nu, după cum s-a reținut, în proporție de 7,5% din graficul prevăzut în proiect. D. urmare, executarea lucrării într-o proporție care era prevăzută aproximativ în proiect duce la concluzia că inculpatul nu a deturnat fondurile care i se reproșează că le-ar fi deturnat din acel avans.
În susținerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, arată că după arestarea inculpatului, societățile comerciale ale acestuia au intrat într-un declin economic evident, procedându-se la concedieri masive ceea ce a avut un impact negativ la nivelul problemelor sociale pe care inculpatul, prin societățile sale le rezolva. Multe dintre societăți au intrat în faliment, iar lichidatorii judiciari au luat măsurii potrivnice intereselor acestor societăți.
Se mai reține în încheierea atacată faptul că prin punerea în libertate a inculpatului opinia publicului ar fi suspicioasă cu privire la fermitatea autorităților statului, însă, în opinia apărării, autoritățile statului au dovedit suficientă fermitatea prin luarea și menținerea stării de arest preventiv pe o perioadă de 11 luni.
În același timp, arată că inclusiv datele personale favorabile ale inculpatului ar justifica luarea unei alte măsurii preventive, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara, care prin obligațiile ce pot fi impuse este suficientă pentru a elimina oricare dintre cele patru riscuri evidențiate în jurisprudența CEDO (pericolul de sustragere, riscul ca acuzatul, o dată pus în libertate, să împiedice buna administrare a justiției, riscul de a comite noi infracțiuni și riscul tulburării ordinii publice).
În consecință, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, învederând încă o dată că inculpatul este foarte bine integrat profesional și social, având 3 copii minori în întreținere. Depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului, susținând că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se mențin și impun în continuare privarea inculpatului de libertate.
Cu privire la pretinsa pâră invocată de apărare, solicită a se avea în vedere pagina 3, primul paragraf al încheierii recurate, pentru a se înțelege contextul în care s-a discutat despre atitudinea apărării în fața instanței de recurs față de încheierile atacate. Învederează că, la termenul anterior, apărarea a afirmat în fața instanței de fond că încheierea este riguros întocmită. Prin urmare, este evident că apărarea spune cu totul altceva în fața instanței de fond decât ceea ce susține în calea de atac.
Arată că din punct de vedere cantitativ cele două încheieri sunt diferite pentru că cea atacată cu recurs are 9 pagini, iar cealaltă are 7 pagini. Consideră că Tribunalul București a răspuns elementelor de noutate care s-au discutat la termenul din data de 7 octombrie 2013, în rest situația de fapt rămânând neschimbată apare ca justificată aceeași motivare a instanței de fond, iar timpul extrem de scurt care s-a scurs între cele două încheieri poate justifica o asemenea motivare. Arată că o asemenea critică a avut spre analiză chiar completul de la termenul de astăzi, care s-a pronunțat în sensul respingerii prin încheierea din data de 16 septembrie 2013.
Cu privire la durata arestului preventiv de 11 luni, arată că nu reprezintă un argument pentru a conchide că măsura arestării preventive este nerezonabilă, în condițiile în care în această perioadă de timp a fost finalizată urmărirea penală, s-a început cercetarea judecătorească, au fost audiați opt martori și se pare că nu va fi de durată, pentru că apărarea și-a însușit probele formulate de parchet și de celelalte părți, nepropunând alte probe. În privința martorilor, solicită a se avea în vedere poziția apărării, în sensul că solicită audierea unui număr redus de martori, în timp ce acuzarea susține audierea mai multor martori. Tot cu privire la rezonabilitatea duratei arestării preventive, solicită a se avea în vedere complexitatea deosebită a cauzei, determinată de cele 250 de acte materiale presupus a fi comise de inculpat. Precizează că este neadevărat că CNADNR ar fi acceptat avansul cu privire la care acuzarea susține că a fost deturnat, având în vedere că CNADNR este constituită parte civilă în cauză cu peste un miliard. Arată că CNADNR a executat garanția pentru că avansul a fost folosit fără nicio legătură cu fondurile europene. Învederează că inculpatul a indus în eroare și a prejudiciat mai multe părți civile, bănci și societăți comerciale, prejudiciindu-și chiar și propria compania. Arată că martorii audiați până acum au declarat că persoane din cadrul . falsificau semnătura inculpatului, la solicitarea acestuia și cu acordul său. În ceea ce privește declarația martorului P. R., arată că, deși acesta revine asupra declarațiilor date în cauză, declarația lui nu este ajutătoare inculpatului, având în vedere că înțelegerea cu BCR a fost adusă la cunoștința partenerului Monteadriano după consumarea infracțiunii.
Referitor la afirmația că . nu era beneficiar al fondurilor europene, arată că s-a răspuns de fiecare dată la această critică, elocventă din acest punct de vedere fiind încheierea Tribunalului București – Secția I Penală (filele 19-22), prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului. Arată nu are relevanță în cauză faptul că lucrarea a fost executată într-o altă proporție decât cea reținută de Tribunalul București, având în vedere infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul. În consecință, având în vedere că nu s-a prezentat nici un element de fapt sau de drept care să constituie o schimbare a temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului, precizând că se impune privarea în continuare a inculpatului inclusiv pentru buna desfășurare a cercetării judecătorești, având în vedere că la fila 258 din rechizitoriu sunt indicate modalitățile prin care inculpatul a încercat să influențeze desfășurarea urmăririi penale. Sub acest din urmă aspect, arată că mai sunt de audiat cel puțin trei martori foarte importanți (B. C., Piscan I., D. D.), care au acționat la ordinul inculpatului cu privire la semnătura acestuia și retragerile de numerar. Consideră că interdicțiile specifice măsurii obligării de a nu părăsi țara nu sunt suficiente pentru a înlătura riscul împiedicării bune desfășurări a cercetării judecătorești, cu atât mai mult cu cât inculpatul de fiecare dată precizează că dorește să se întoarcă la companie pentru a gestiona afacerile acesteia.
În replică, apărătorul ales al recurentului inculpat, arată că, pentru restabilirea adevărului, dorește să precizeze cu privire la opoziția inculpatului de a fi audiați mai mulți martori că, după cum rezultă din încheierea atacată, instanța a propus audierea a șase martori, iar apărarea a solicitat audierea a cinci martori, aceasta fiind singura contradicție. În legătură cu posibila influențare a martorilor și mențiunea din rechizitoriu, arată că la momentul propunerii de arestare preventivă instanța de judecată a respins un astfel de temei, constatând incident doar cazul prevăzut de art.148 alin.1 lit. f din Codul de procedură penală. Referitor la afirmația acuzării în sensul că procesul se va desfășura într-o perioadă de timp scurtă, deoarece apărarea nu a propus probe, arată că apărarea nu a formulat încă cereri de probe, însușindu-și doar audierea celor 60 de martori menționați în citativul rechizitoriului, dintre care, până acum au fost audiați numai opt, cu precizarea că își rezervă dreptul de a propune martori în raport cu aspectele ce vor fi relevate de martorii ce vor fi audiați în cauză. Mai arată că CNADNR avea posibilitatea să respingă achitarea acelui certificat de plată. În legătură cu acea presupusă falsificarea antecontractelor de vânzare-cumpărare, achiziționarea de terenuri era stabilită printr-o hotărâre A., astfel încât nu s-a prejudiciat cu nimic societatea.
Recurentul inculpat, personal, în ultimul cuvânt, susține că nu el este posesorul fondurilor europene, iar prejudiciul material este relativ. Arată că acea deturnare de fonduri susținută de acuzare este de fapt o cheltuială pe care a făcut-o compania. Consideră că a stat deja prea mult în stare de arest preventiv, în condițiile în care acuzațiile sunt nefondate.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin încheierea din 07.10.2013 Tribunalul București – secția I-a penală, în baza art. 3002 C.p.p. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv a inculpatului I. N..
În baza art. 3002 C.p.p. raportat la art. 16ob alin. 1 și 3 C.p.p., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului I. N..
În baza art. 139 alin. 1 C.p.p. s-a respins ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea mai multor infracțiuni, după cum urmează:
1. infracțiunea împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene prevăzută de art. 182 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 78/2ooo cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. (61 de acte materiale),
2. infracțiunea de utilizarea cu rea-credință a creditului societății prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea 31/199o cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. (3 acte materiale, cu privire la sumele achitate către firmele în care era interesat sau pentru firmele în care . era acționar: 9.58o.ooo lei noi către . AERIAN SA, 86.629,69 lei noi către ., 58.151,55 lei noi către .);
3. infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. 1 și alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. (136 acte materiale),
4. infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 29o C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. (2o acte materiale de instigare și 7 de autorat),
5. infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 29o alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. (35 de acte materiale din care 2o de acte materiale de autorat și 15 acte materiale de instigare),
6. infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2oo2 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p.(suma supusă operațiunii de spălare a banilor, circa 25.ooo.ooo lei noi),
7. infracțiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea 656/2oo2 republicată,
8. infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, alin. 2, alin. 3 și alin. 5 C.p., parte civilă Banca Comercială Română SA.
9. infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, alin. 2, alin. 3 și alin. 5 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. (2 acte materiale), pentru toate faptele, cu aplicarea art.33 lit. a C.p.
Instanța a constatat că la luarea și la prelungirea măsurii arestării preventive au fost respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. Astfel, inculpatul a fost ascultat, a fost asistat de apărător ales, iar perioadele pentru care s-a dispus arestarea preventivă și prelungirea acestei măsuri nu depășesc durata prevăzută de art. 1491 alin. 11 C.p.p.
Instanța a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea și prelungirea măsurii arestului preventiv, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p. subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Instanța a constatat că starea de fapt avută în vedere de judecătorul delegat la momentul dispunerii măsurii arestării preventive nu a suferit modificări. Într-adevăr, a început cercetarea judecătorească și inculpatul a fost deja audiat, dar fără ca să se vădească elemente de fapt care să modifice substanțial situația de fapt reținută în actul de sesizare. De altfel, este abia începutul administrării probelor în etapa cercetării judecătorești, fiind ascultați doar puțini martori în faza de judecată.
S-a constatat că temeiurile menționate subzistă atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, cât și cu referire la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar putea reprezenta acesta în cazul lăsării în libertate.
Acest pericol concret se poate deduce din natura și gravitatea faptelor despre care P. afirmă că au fost săvârșite și urmările produse. Astfel, s-a constatat că inculpatul este cercetat pentru infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social destul de ridicat, ce rezultă nu numai din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor (pericolul social abstract), ci și din amploarea deosebită și modul elaborat de săvârșire a acestora, suma importantă de bani despre care P. arată că i s-a schimbat destinația, situația generală a absorbției fondurilor europene puse la dispoziția României (pericolul social concret).
Aceste împrejurări creează un puternic ecou în opinia publică, în contextul în care problema absorbției fondurilor europene și fraudele comise în legătură cu acestea este de maximă actualitate și atrage atenția și interesul constant al opiniei publice.
În continuare se observă că inculpatul a fost trimis în judecată doar pentru o parte din faptele cu privire la care s-au derulat cercetări, pentru alte fapte fiind dispusă disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor.
Chiar dacă circumstanțele personale sunt favorabile inculpatului (lipsa antecedentelor penale, situația familială), totuși Tribunalul a apreciat că la acest moment procesual se impune a da eficiență împrejurărilor obiective în care se presupune că au fost comise faptele (care reflectă o periculozitate socială sporită a inculpatului), întrucât, prin ele însele, circumstanțele personale nu pot contrabalansa gravitatea concretă a acuzației formulate împotriva inculpatului, încât să ducă la concluzia inexistenței pericolului concret pentru ordinea publică. Nici durata concretă a măsurii preventive nu poate fi apreciată ca nerezonabilă, dacă se raportează la complexitatea cauzei.
Instanța a mai apreciat că și pentru buna desfășurare a procesului penal în continuare se impune menținerea inculpatului I. N. în stare de arest preventiv.
Cu privire la cererea formulată de apărătorul inculpatului prin care a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, instanța a apreciat că gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, precum și circumstanțele în care se afirmă că acestea au fost comise, efectul pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar avea în rândul opiniei publice care ar interpreta aceasta ca o lipsă de fermitate din partea autorităților față de persoanele bănuite că ar fi comis fapte grave, sunt argumente întemeiate pentru a menține starea de arest preventiv a acestuia la acest moment procesual, când cercetarea judecătorească încă nu a debutat și pentru a respinge cererea de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În argumentația oferită la acest termen de judecată apărătorii inculpatului au făcut referire la o . alte aspecte, dar observând conținutul lor și puternica lor legătură cu aspectele de fond ale cauzei, instanța a considerat că nu se poate pronunța asupra lor în cadrul unei analize asupra măsurilor preventive.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul I. N. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei mențineri a arestului preventiv.
În susținerea recursului, inculpatul prin avocat ales, arată în esență, că prin încheierea atacată nu s-au analizat prin prisma probelor administrate regăsirea cerințelor care să mai justifice menținerea arestului preventiv și nici cererea de înlocuire formulată, instanța preluând considerentele din încheierea anterioară.
Se susține că situația factuală, deși nu se poate schimba, ea fiind stabilită pe baza unor acte civile, ridică totuși problema interpretării acestei situații cu consecințe asupra situației juridice a inculpatului, mai ales că încadrarea juridică a faptelor va rămâne valabilă până la finalizarea procesului.
Inculpatul este arestat preventiv de 11 luni, astfel că această măsură la acest moment procesual, apare ca fiind disproporționată în raport cu scopul ei, în cauză fiind audiat inculpatul și opt martori, prin care s-au lămurit mai multe chestiuni ale cauzei.
S-au depus la dosar înscrisuri, necontestate, prin care s-au adus clarificări asupra stadiului lucrărilor autostrăzii Nădlac – A., după cum, la dosar se află înscrisuri din care rezultă că nu firma administrată de inculpat era beneficiara directă a fondurilor europene, calitatea de beneficiar având-o CNADNR.
Se solicită revocarea măsurii preventive și înlocuirea acestei măsuri cu altă măsură mai puțin severă (obligația de a nu părăsi țara), întrucât lăsarea în libertate a inculpatului nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, nu sunt regăsite criteriile reieșite din jurisprudența CEDO care să mai poată justifica menținerea arestului preventiv, invocându-se de asemenea, și circumstanțe personale – inculpatul este bine integrat profesional, este căsătorit, are trei copii minori în întreținere.
Se mai arată că prin arestarea și menținerea în arest preventiv a inculpatului, firmele administrate de inculpat au suferit pierderi foarte mari, derularea relațiilor comerciale fiind serios periclitate.
Curtea, examinând potrivit art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală recursul inculpatului, constată că aceste nu este întemeiat.
Instanța de fond a făcut o analiză critică și temeinică asupra elementelor care privesc legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului prin prisma lucrărilor dosarului, a dispozițiilor art. 160b Cod procedură penală, cu referire la cerințele art. 136, 143 și 148 lit. f Cod procedură penală, astfel că susținerea apărării, în sensul că încheierea nu este motivată, nu este primită, iar pozițiile contradictorii dintre apărătorul inculpatului și reprezentantul parchetului (evidențiate și în fața instanței de recurs) reflectă poziția procesuală a fiecăruia, neputând însă conduce la o examinare a cauzei dincolo de actele și lucrările dosarului.
Apărările inculpatului referitoare la lipsa incidenței art. 136 Cod procedură penală, dar susținând că situația factuală nici nu se poate schimba, fac abstracție atât de dispozițiile art. 143 și art. 681 Cod procedură penală, unde sunt definite indiciile temeinice, dar și de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală care are în vedere necesitatea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal atunci când se ia una din măsurile preventive. Astfel că aceste apărări nu pot conduce la înlăturarea temeiurilor ce justifică măsura dispusă, aceasta neavând menirea de a nesocoti prezumția de nevinovăție care este un principiu al procesului penal.
Instanța a arătat existența temeiurilor ce justifică măsura, pericolul concret pentru ordinea publică dacă inculpatul este lăsat în libertate, dar a raportat situația acestuia și la incidența legislației și jurisprudenței europene.
În ce privește temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, se constată că acestea subzistă în continuare, probele administrate în faza de cercetare judecătorească neconducând la concluzia modificării acestora până la consecința revocării arestării preventive sau a înlocuirii acesteia cu o măsură mai puțin severă.
Natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, potrivit încadrării juridice din actul de inculpare (cel puțin până la această dată), modalitatea de comitere și împrejurările care au relevat un sistem relațional funcțional pentru scopul urmărit prin săvârșirea faptelor, perioada de timp în care s-au derulat aceste activități și amploarea activității pretins infracționale (250 acte materiale), prejudiciul important cauzat, complexitatea cauzei, necesitatea administrării tuturor probelor pentru o bună administrare a justiției, conduc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, impunându-se menținerea arestării preventive a inculpatului.
Toate aceste elemente cum și necesitatea prezervării ordinei de drept și înlăturarea sentimentului de insecuritate, indus în rândul opiniei publice prin impactul unor infracțiuni de genul celor reținute în sarcina inculpatului sunt de natură a evidenția legalitatea și temeinicia măsurii dispuse.
Nici cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara, nu este întemeiată, subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării și existența pericolului concret pentru ordinea publică prin lăsarea sa în libertate, neimpunând o asemenea măsură mai puțin severă, iar circumstanțele personale invocate, deși reale, nu pot avea drept consecință revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea măsurii, câtă vreme sunt îndeplinite cerințele art.143 și art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală.
Susținerea că durata măsurii arestului preventiv a depășit un termen rezonabil, nu este întemeiată, întrucât, așa cum a apreciat și prima instanță, cauza este de o complexitate ridicată, necesită administrarea unui probatoriu amplu, iar în activitatea instanței nu s-au constatat sincope imputabile acesteia și care ar fi de natură să tergiverseze soluționarea cauzei. Totodată, se constată, așa cum a apreciat și prima instanță, că unele apărări ale inculpatului, prezentate și în fața instanței de recurs, privesc examinarea fondului cauzei, ceea ce execede analizei obiectului cauzei deduse judecății.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca potrivit disp. art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Urmează a face aplicarea art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.1 lit. b, din Codul de procedură penală,
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I. N., împotriva încheierii pronunțată la data de 07.10.2013 de Tribunalul București – Secția I-a Penală, în dosarul nr._ 13,
În temeiul art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe recurentul inculpat, la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat,
Definitivă,
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. P. C. V. G. N. S.
GREFIER,
I. P.
Red. N.S.
Dact.G.P./28.10.2013
2 ex.
Red. V. A. – Tribunalul București – Secția I-a Penală
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Şantajul. Art.194 C.p.. Decizia nr. 1900/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
