Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1147/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1147/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 1147/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1147/R
Ședința publică de la 17.06.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - O. B.
JUDECĂTOR - A. A.
JUDECĂTOR - S. C.
GREFIER - D. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpata G. I. împotriva încheierii de ședință din 12.06.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta inculpată G. I. personal, în stare de arest și asistată de avocat P. I., cu împuternicire avocațială nr._/2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul recurentei inculpate având cuvântul, arată că dorește a i se încuviința administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, constând în acte medicale privind starea de sănătate a recurentei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, nu se opune administrării probei cu înscrisuri în circumstanțiere.
Curtea, încuviințează depunerea de înscrisuri în circumstanțiere și constata proba administrată prin atașarea înscrisurilor la dosar. Ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în recurs.
Apărătorul recurentei inculpate, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 12.06.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, pe care o apreciază ca fiind netemeinică.
Consideră că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă decât parțial iar temeiuri noi nu au fost evidențiate pentru a se dispune menținerea măsurii preventive în continuare, aspecte în raport de care, consideră hotărârea instanței de fond ca fiind greșită.
Arată că inculpata a recunoscut și regretat sincer fapta comisă, iar pe fondul cauzei se va prevala de dispozițiile art. 320/1 C.pr.pen..
Apreciază că cerințele prevăzute de art. 148 lit. f C.pr.pen., teza a II-a nu sunt îndeplinite, nefiind dovedit pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea inculpatei în stare de libertate, l-ar prezenta, instanța de fond având în vedere exclusiv pericolul social al faptei comise.
Mai arată că acel atestat cu privire la care s-a comis fapta de vânzare de influență nu putea fi folosit la exploatarea Ilova, ci era destinat la creșterea unui punctaj din dosarul de licitație. Precizează că inculpata nu a făcut niciun demers suplimentar pentru obținerea atestatului, documentația fiind completă, ci doar a supus, spre aprobarea comisiei, graficul ședinței, atribuții care îi reveneau potrivit Ordinului nr. 14/2006.
Menționează că faptele au fost comise ca urmare a unei incoerențe legislative, legea impunea soluționarea dosarelor în ordinea cronologică a înregistrării lor, însă la momentul implementării Directivei europene nr. 9/2009 privind serviciile s-a ajuns la o situație bizară în sensul că dosarele să fie soluționate în ordinea inversă cronologică, înregistrării lor. Arată că la aspectele descrise s-a rezumat activitatea pretins infracțională a inculpatei.
Solicită a se avea în vedere practica CEDO privind luarea unor măsuri alternative măsurii arestării preventive și sancțiunile pe care România le-a primit pentru luarea celei mai severe din măsurile preventive ce se pot lua.
Consideră că dacă inculpata ar fi cercetată în stare de libertate acest aspect nu ar impieta asupra bunei desfășurări a procesului penal, un alt aspect pentru care nu se impune menținerea inculpatei în stare de arest în continuare.
Mai arată că inculpata se află într-o situație dificilă din punctul de vedere al stării de sănătate, aspecte dovedite prin actele depuse în circumstanțiere, astfel arată că din septembrie 2011 clienta sa a fost diagnosticată cu o boală incurabilă având imperios nevoie de tratament medical complex, un alt motiv pentru care apreciază că nu se mai impune menținerea inculpatei în stare de arest în continuare.
Concluzionând solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond a se dispune cercetarea inculpatei în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea încheierii de ședință ca fiind legală și temeinică.
Apreciază că în cauză nu au intervenit temeiuri noi, iar cele ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin în raport de natura infracțiunii de trafic de influență pentru care este cercetată, modalitatea de săvârșirea a acesteia în concret, precum și față de urmările produse de asemenea infracțiuni.
Consideră că termenul rezonabil nu a fost depășit avându-se în vedere că în acest moment instanța de fond a trecut la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive potrivit prevederilor art. 300/1 C.pr.pen..
În ceea ce privește circumstanțele personale favorabile inculpatei acestea vor fi avute în vedere de instanța de fond la stabilirea sancțiuni ce se va aplica pe fondul cauzei
Recurenta inculpată, având ultimul cuvânt, arată că a recunoscut și regretat sincer comiterea faptelor, este de acord cu cele susținute de domnul avocat, nu va influenta buna desfășurare a cercetărilor și a procesului penal și dorește să i se dea posibilitatea de a s se trata fiind suferindă de o boală gravă.
CURTEA ,
Deliberând, asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 12.06.2013 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr._ 13, în baza art. 160 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 3001 alin. 1 C.pr.pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatei G. I. (fiica lui C. și E., născută la data de 02.07.1956 în mun. Petroșani, jud. Hunedoara, posesoare a C.I. . nr._, CNP_), arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 103/UP/15.05.2013 emis de Tribunalul București – Secția I-a Penală.
În baza art. 3001 alin. 3 C.pr.pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatei.
În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 756/P/2013 din data de 10.06.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 10.06.2013 sub nr._ 13, a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, inculpata G. I. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. 1 C.pen.
Instanța de fond a reținut că la data de 02.04.2013, inculpata G. I., în calitate de angajată a Agenției Naționale pentru Resurse Miniere (ANRM) și desemnată secretar al Comisiei de atestare din cadrul acestei instituții, a pretins de la inculpatul V. I., pe care l-a cunoscut prin intermediul inculpatului C. R., o sumă de bani pentru a-și folosi influența pe care a afirmat că o are asupra membrilor Comisiei menționate pentru a-i determina pe aceștia să emită un certificat de atestare privind capacitatea tehnică pentru întocmirea documentațiilor și/sau executarea lucrărilor de cercetare geologică de care inculpatul V. I. avea nevoie pentru activitatea de balastieră pe care o desfășura societatea S.C. T. A. S.R.L. a cărui administrator este, sumă de bani pe care a primit-o prin depunerea echivalentului în lei al sumei de 1.000 EUR de către inculpatul V. I. în contul bancar al numitului G. C., soțul inculpatei, la data de 24.04.2013.
Prin ordonanța din data de 14.05.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a luat față de inculpată măsura reținerii pe o durată de 24 ore, ulterior inculpata fiind arestată preventiv pe o durată de 29 de zile, de la data de 15.05.2013 până la data de 12.06.2013, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 103/UP/15.05.2013 de către Tribunalul București - Secția I-a Penală, reținându-se că sunt incidente dispozițiile art. 143 alin. 1 C.pr.pen. și art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen.
Prin încheierea de ședință din data de 15.05.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr._/3/2013, s-a apreciat că la acel moment existau indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpată a infracțiunii pentru care este cercetată, în sensul prevederilor art. 143, art. 681 C.pr.pen., art. 5 parag. 1 lit. c din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, s-a apreciat că în cauză sunt suficiente indicii temeinice că inculpata a comis fapta pentru care este urmărită penal. În acest sens, s-au avut în vedere procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate ce s-au coroborat total (P. D.-D.) sau parțial (C. R.) cu declarațiile inculpaților, inclusiv cu declarațiile inculpatei G. I., cu cele ale inculpatului V. I., dar și cu înscrisurile ridicate cu ocazia perchezițiilor efectuate în cauză.
De asemenea, s-a constatat că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 4 ani. Totodată, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor imputate, modalitatea concretă în care se presupune că au fost comise faptele, care conturează ideea că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a mai reținut că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor deosebită, modalitatea de comitere a săvârșirii lor, prin reacția publicului și a instituțiilor publice implicate în gestionarea, verificarea și atestarea diferitelor proiecte de explorare și exploatare a mineralelor naturale, pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, pericolul pentru ordinea publică fiind suficient să existe chiar si numai în zona percepției societății asupra manierei în care autoritățile acționează pentru stoparea fenomenului infracțional (cu precădere cel referitor la actele de corupție care cunoaște o amploare deosebită ce rezultă din multitudinea cauzelor aflate pe rolul instanțelor penale), în scopul de a descuraja eventuale alte comportamente ilicite similare și în scopul de a restaura încrederea în actul de justiție. În atare situație, s-a considerat că infracțiunea ce se presupune că a fost săvârșită de inculpata G. I. creează o stare de neliniște capabilă să justifice măsura arestării preventive, fiind satisfăcute astfel și prevederile art. 5 parag. 1 lit. c și parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Nu în ultimul rând, s-a reținut că, în calitatea acesteia de funcționar public chemat să îndeplinească atribuțiile de serviciu în concordanță cu dispozițiile legale aplicabile în materie, trebuia să reprezinte o pavăză împotriva oricărei încercări de eludare a regulilor referitoare la ordinea soluționării dosarelor înaintate spre atestare, inclusiv cele legate de repartizarea acestora pe ordinea de zi a Comisiei de atestare.
Tribunalul a reținut că luarea măsurii arestării preventive prin încheierea de ședință din data de 15.05.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în dosarul nr._/3/2013 este legală și temeinică, la acel moment fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C.pr.pen. și art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen.
În privința indiciilor temeinice din care a rezultat că inculpata ar fi prezumtiva autoare a infracțiunii reținute în sarcina sa, s-a reținut că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a apreciat că acestea presupun existența faptelor sau informațiilor apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea (cauza Fox, Campbell și Hartley c. Regatului Unit), nefiind necesare la momentul luării măsurii arestării preventive probe suficiente pentru a se putea formula o acuzare completă (cauza Murray c. Regatului Unit).
Astfel, la momentul luării măsurii arestării preventive au existat indicii temeinice de natură să convingă un observator obiectiv că inculpata a săvârșit, în data de 02.04.2013, fapta de care era acuzată, pe baza mijloacelor de probă menționate și analizate în încheierea prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive.
Totodată, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, fiind avute în vedere natura și gravitatea infracțiunilor imputate, modalitatea concretă în care se presupune că au fost comise faptele, care conturează ideea că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin în continuare.
Astfel, s-a reținut că există indicii temeinice în sensul art. 681 C.pr.pen. și art. 5 pct. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, de natură să convingă un observator obiectiv că inculpata ar fi săvârșit, în data de 02.04.2013, infracțiunea pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive și, ulterior, trimiterea în judecată.
Tribunalul a mai reținut că, referitor la îndeplinirea condițiilor impuse de art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen., este incontestabil faptul că inculpata este învinuită de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
În ceea ce privește probele că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, au fost avute în vedere împrejurări ce a rezultat din materialul probator de la dosar, respectiv: reacția publicului și a instituțiilor publice implicate în gestionarea, verificarea și atestarea diferitelor proiecte de explorare și exploatare a mineralelor naturale, reacție ce poate să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, pericolul pentru ordinea publică fiind suficient să existe chiar și numai în zona percepției societății civile, iar nu numai asupra modalității în care autoritățile acționează pentru stoparea infracționalității, cu precădere cel referitor la actele de corupție, în scopul de a descuraja eventuale alte comportamente ilicite similare și în scopul de a restaura încrederea în actul de justiție.
Aprecierea că lăsarea în libertate a unui inculpat prezintă un pericol concret pentru ordinea publică se realizează de la caz la caz și trebuie motivată. În jurisprudența CEDO se admite că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor și prin reacția publică la săvârșirea lor, pot da naștere unui pericol pentru ordinea publică ce ar putea să justifice arestarea preventivă cel puțin pentru o perioadă de timp. O bănuială puternică privind comiterea de către inculpat a unor infracțiuni grave poate justifica inițial detenția (cauza Hass c. Poloniei). Totuși, după o anumită perioadă de timp, ea nu mai este suficientă, fiind necesar ca instanțele să aducă alte motive care să justifice continuarea privării de libertate (cauzele Yilmazc. Turciei; Jaworski c. Poloniei; Garringuec c. Franței).
În cauza C. c. României, Curtea a observat că nu există o jurisprudență națională care să fie în mod constant coerentă în materie și că instanțele române au definit de-a lungul timpului criterii și elemente care trebuie avute în vedere în analiza existenței "pericolului pentru ordinea publică", printre care reacția publica declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum și profilul personal al acestuia. De asemenea, Curtea a mai observat că noțiunea de "împiedicare a bunei desfășurări a urmăririi penale" este diferită de cea de "pericol pentru ordinea publică’’ fiind două temeiuri de arestare diferite.
Existența pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă în continuare lăsarea în libertate, la acest moment, a inculpatei este dovedit în cauză. Tribunalul nu a prezuma existența acest pericol, ci s-a reportat atât la circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, cât și la circumstanțele personale ale inculpatei.
Astfel, în cauză există indicii temeinice care fundamentează presupunerea rezonabilă că faptele ar fi fost săvârșite de către inculpată în calitatea sa de secretar al Comisiei de atestare din cadrul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, primirea de bani realizându-se pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru a-și exercita influența pe care a afirmat că o are asupra membrilor respectivei comisii.
Prin urmare, este fundamentată presupunerea rezonabilă că, deși în virtutea atribuțiilor de serviciu inculpata era chemată să aplice și să respecte dispozițiile legii, totuși aceasta a ales să pretindă sume de bani tocmai pentru a nesocoti îndatoririle care îi reveneau conform fișei postului și dispozițiilor legale în vigoare.
Așadar, presupunându-se, în mod obiectiv, că a acționat în această modalitate, a rezultat că inculpata a ales să promoveze un interes personal și să obțină astfel în mod ilicit foloase patrimoniale, afectând grav imaginea instituției în cadrul căreia era angajată.
Cu privire la circumstanțele personale ale inculpatei, instanța a reținut că acestea îi sunt favorabile, astfel cum au rezultat din înscrisurile depuse la dosar: este căsătorită, nu este cunoscută cu antecedente penale și are o stare de sănătate precară.
Însă, pe de altă parte, circumstanțele personale ale inculpatei, inclusiv vârsta acesteia, comportamentul anterior (lipsa antecedentelor penale fiind, de altfel, o condiție necesară pentru a ocupa funcția respectivă), faptul că era încadrată în muncă și că are o familie organizată nu diminuează cu nimic gravitatea pe care o prezintă faptele cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că inculpata le-ar fi săvârșit în data de 02.04.2013 și, în consecință, nici pericolul pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatei. Astfel, a fost avută în vedere rezonanța socială a faptelor grave de care este acuzată inculpata, lăsarea sa în libertate ducând la crearea unei stări neliniște în rândul opiniei publice și de neîncredere în posibilitatea organelor judiciare de a reacționa ferm împotriva încălcării legii penale.
Starea de nesiguranță și de temere care s-ar produce prin lăsarea în libertate a inculpatei trebuie privită și din perspectiva faptului că este necesară intensificarea eforturilor de combatere a acestui gen de fapte de corupție pentru descurajarea persoanelor tentate să comită astfel de fapte.
În acest context, instanța a apreciat că, în ciuda circumstanțelor personale favorabile ale inculpatei, constând, cu precădere, în lipsa antecedentelor penale și starea sa de sănătate, scopul măsurilor preventive prevăzut în dispozițiile art. 136 C.pr.pen. nu se poate realiza printr-o altă măsură preventivă mai puțin severă, care nu ar fi de natură a asigura buna desfășurare a procesului penal, mai ales la acest moment procesual, și nici reala conservare a ordinii publice, fiind contrar acesteia ca persoane cu responsabilități atât de importante, cum este inculpata, să comită fapte atât de grave și, cu toate acestea, să fie cercetate în stare de libertate.
Deasemenea, instanța a reținut că privarea de libertate a inculpatei nu a depășit un termen rezonabil, având în vedere că aceasta a fost reținută și cercetată în stare de arest preventiv de la data de 14.05.2013, iar data sesizării instanței prin rechizitoriul nr. 756/P/2013 a fost 10.06.2013.
Referitor la scopul măsurilor preventive prevăzut în dispozițiile art. 136 C.pr.pen., respectiv buna desfășurare a procesului penal, Tribunalul a apreciat că nu se poate realiza printr-o altă măsură preventivă mai puțin severă.
Astfel, s-a reținut că la acest moment procesual, când încă nu a început cercetarea judecătorească, buna desfășurare a procesului penal ar fi afectată de lăsarea în libertate a inculpatei, prin prisma aspectelor anterior prezentate.
Tribunalul a luat act de faptul că inculpata recunoaște greșeala făcută, dar punând în balanță argumentele pentru lăsarea sa în libertate, cât și cele pentru privarea acesteia de libertate, acestea din urmă înclină balanța în favoarea desfășurării procesului penal cu inculpata în stare de arest preventiv.
Desigur că cercetarea în stare de libertate a celorlalți inculpați nu poate constitui un argument în favoarea cercetării și a inculpatei tot în stare de libertate, din moment ce luarea măsurii procesuale preventive a arestării preventive constituie o măsură care se ia în mod individual, prin raportare la circumstanțele reale ale faptelor și la cele personale ale fiecărui inculpat, iar nu prin raportare la elemente extrinseci acestor aspecte, cum ar fi situația juridică în care se află ceilalți inculpați cercetați în aceeași cauză.
În consecință, luarea față de inculpată a unor măsuri alternative, cum ar fi cea a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara prevăzută de art. 136 alin. 1 lit. b C.pr.pen. rap. la art. 145/1451 C.pr.pen., nu ar fi suficientă, la acest moment procesual, apreciindu-se asupra necesității acestor măsuri pe parcursul procesului penal în cadrul - eventual - al verificării periodice a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în condițiile art. 3002 C.pr.pen.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata GHȚAN I. criticând-o pentru netemeinicie și solicitând admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, a se dispune cercetarea sa în stare de libertate.
S-a considerat că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă decât parțial iar temeiuri noi nu au fost evidențiate pentru a se dispune menținerea măsurii preventive în continuare. Astfel, s-a arătat că inculpata a recunoscut și regretat sincer fapta comisă, iar pe fondul cauzei se va prevala de dispozițiile art. 320/1 C.pr.pen..
S-a apreciat că cerințele prevăzute de art. 148 lit. f C.pr.pen., teza a II-a nu sunt îndeplinite, nefiind dovedit pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea inculpatei în stare de libertate, l-ar prezenta.
Inculpata a arătat că nu a făcut niciun demers suplimentar pentru obținerea atestatului, documentația fiind completă, ci doar a supus, spre aprobarea comisiei, graficul ședinței, atribuții care îi reveneau potrivit Ordinului nr. 14/2006.
S-a mai arătat că inculpata se află într-o situație dificilă din punct de vedere al stării de sănătate, aspecte dovedite prin actele depuse în circumstanțiere.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii de ședință recurate, atât prin prisma motivelor invocate de recurenta - inculpată, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, există indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. 1 din Codul de procedură penală raportat la art. 68/1 din Codul de procedură penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă că recurenta inculpată a săvârșit fapta reținută în sarcina acesteia prin actul de sesizare a instanței, având în vedere probele administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate, declarațiile inculpaților și înscrisurile ridicate cu ocazia perchezițiilor efectuate în cauză.
Deasemenea, Curtea constată întrunite și cerințele prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f din Codul de procedură penală.
În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatei, Curtea are în vedere natura și gravitatea infracțiunii reținute în sarcina acesteia, modalitatea și împrejurările concrete în care se presupune că a fost comisă fapta, gradul ridicat de pericol social al infracțiunii de trafic de influență, dar și persoana și conduita inculpatei, calitatea în care aceasta a acționat, aceea de funcționar public (secretar al Comisiei de atestare din cadrul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale), calitate în virtutea căreia era obligată să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu în concordanță cu dispozițiile legale aplicabile în materie și nu contrar legii.
Toate aceste elemente, alături de circumstanțele reale ale comiterii faptei se constituie în motive pertinente și suficiente ce justifică necesitatea menținerii stării de arest preventiv pentru a se asigura, atât prezervarea ordinii publice, cât și buna desfășurare a procesului penal.
Aspectele invocate de către inculpată – atitudinea de recunoaștere a faptei, lipsa antecedentelor penale și starea precară de sănătate – sunt împrejurări ce vizează fondul cauzei și care vor fi avute în vedere la stabilirea unui eventual tratament sancționator.
Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere faptul că privarea de libertate a inculpatei nu a depășit un termen rezonabil, aceasta fiind reținută și cercetată în stare de arest preventiv începând cu data de 14.05.2013, iar instanța de fond a fost sesizată prin rechizitoriu la 10.06.2013, dar și stadiul incipient al procesului penal.
Față de considerentele expuse anterior, constatând că temeiurile care au determinat arestarea inițială impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatei și apreciind că hotărârea recurată este legală și temeinică, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-inculpată GHȚAN I. împotriva încheierii de ședință din data de 12.06.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală în dosarul nr._ 13.
Având în vedere soluția pronunțată în cauză, în baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală penală, recurenta-inculpată va fi obligată la plata contravalorii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-inculpată GHȚAN I. împotriva încheierii de ședință din data de 12.06.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală în dosarul nr._ .
Obligă recurenta-inculpată la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
O. B. A. A. S. C.
GREFIER,
D. P.
Red. AA
Dact. EA-2ex/25.06.2013
T.B. S.II.P. - jud. C.B
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
