Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 96/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 96/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 96/2013

Dosar nr._

_

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ

Decizia penală nr.96

Ședința publică din data de 18.01.2013

Curtea constituită din:

Președinte: M. N.

Judecător:C. C. C.

Judecător: D. D.

Grefier:C.-M. S.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Structura Centrală a fost reprezentat prin procuror Eccedi L..

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurenții inculpați G. I.,G. C. și I. M. împotriva încheierii de ședință din data de 7.01.2013 ,pronunțată de Tribunalul București Secția a-II-a Penală în dosarul nr._/3/2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat G. C. personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales B. V. și recurentul inculpat G. C. personal,aflat în stare asistat de apărător desemnat din oficiu I. D.A. cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._, lipsind recurentul inculpat I. M..

Procedura de citare nu este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței lipsa de procedură cu recurentul inculpat I. M. aflat în stare de arest care nu a fost adus de la locul de detenție.

Apărătorul ales al recurentului inculpat G. C. se opune amânării cauzei și solicită disjungerea cauzei în ceea ce privește soluționarea recursului declarat de recurentul inculpat I. M..

Apărătorul desemnat din oficiu al recurentului inculpat G. C. nu se opune disjungerii cauzei în ceea ce privește soluționarea recursului declarat de recurentul inculpat I. M..

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune disjungerii cauzei în ceea ce privește soluționarea recursului declarat de recurentul inculpat I. M..

Curtea disjunge cauza în ceea ce privește soluționarea recursului declarat de recurentul inculpat I. M..

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbatere.

Apărătorul ales al recurentului inculpat G. I. depune la dosar memoriu și solicită admiterea recursului,casarea încheierii de ședință și punerea în libertate a inculpatului. Consideră că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive având în vedere că s-ar depăși termenul rezonabil prevăzut de legiuitor și învederează instanței că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale,avea ocupație și își poate asigura traiul în mod licit.De asemenea,arată că inculpatul nu a exercitat violențe asupra părții vătămate.

Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat G. C. solicită admiterea recursului,casarea încheierii de ședință și punerea în libertate a inculpatului întrucât nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea măsurii arestării.Arată că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penal și are 1 copil de 7 ani.

În subsidiar,solicită în temeiul disp.art.145 și 145/1 Cod procedură penală înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursurilor ca neîntemeiate.

Referitor la termenul rezonabil,apreciază că acesta nu a fost depășit față de complexitatea cauzei-23 inculpați, față de activitatea infracțională complexă, precum și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților.

Recurentul inculpat G. I.,având ultimul cuvânt,este de acord cu susținerile apărătorului său.

Recurentul inculpat G. C.,având ultimul cuvânt,lasă soluția la aprecierea instanței.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor formulate, constată următoarele:

Tribunalul București – Secția a-II-a Penală, prin încheierea din data de 07.01.2013, pronunțată în dosarul nr._/3/2012, în baza art. 139 alin. 1 C.p.p. a admis cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații C. F., G. M., M. I. G., B. I. și în consecință

A dispus înlocuirea măsurii arestării preventive față de inculpații C. F., G. M., M. I. G., B. I., precum și față de inculpata O. I. A. cu măsura obligării de a nu părăsi țara prevăzută de art. 145 ind. 1 C.p.p.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara fiecare inculpat are îndatorirea de a respecta următoarele obligații (art. 145 ind. 1 alin. 2 C.p.p. comb. cu art. 145 alin. 1 ind. 1 C.p.p.):

a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați (și evident la fiecare termen de judecată);

b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea (în a cărui rază teritorială domiciliază fiecare inculpat) conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;

c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

e) inculpata G. M. să nu se apropie de părțile vătămate L. I., N. A. M., F. C., inculpata M. I. G. să nu se apropie de părțile vătămate P. A. E., M. S., inculpata O. I. A. să nu se apropie de părțile vătămate V. L. F., M. S. și P. A., inculpatul C. F. să nu se apropie de părțile vătămate C. S. F. și C. A. M., inculpatul B. I. să nu se apropie de părțile vătămate V. A. și V. L. F., să nu comunice cu acestea, ori cu familiile acestora direct sau indirect.

A atras atenția inculpaților asupra disp. art. 145 ind. 1 C.p.p. coroborat cu art. 145 alin. 3 C.p.p. privitoare la consecința încălcării cu rea-credință a măsurii aplicate sau obligațiilor.

C. de pe prezenta fiind comunicată organelor și instituțiilor prevăzute de art. 145 alin. 2 ind. 1 C.p.p.

În baza art. 300 ind. 2 C.p.p. comb. cu art. 160 ind. b C.p.p. a menținut măsura arestării preventive față de inculpații S. M., C. MARANATA, C. S., D. C., C. I., G. F., G. I., F. P., C. G., C. F. zis „C.”, D. D., I. M., S. ANGEL Ș., T. E. B., G. C., T. A. și S. V. GIOVANI.

A respins ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații C. G., C. F. zis "C.", D. D., G. C., G. F., G. I., I. M., T. E. B., T. A. și S. Angel Ș..

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul 25/D/P/2009 emis la data de 24.04.2012 de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații:

1. S. M. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

2. C. MARANATA - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

3. C. S. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p., art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

4. C. I. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

5. C. F. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

6. C. G. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor infracțiunile prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

7. C. F. zis „C.”- sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

8. D. D. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

9. F. P. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

10. G. C. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

11. G. F. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

12. G. I. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

13. G. M. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

14. I. M. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

15. M. I. G. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

16. O. I. A. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

17. S. ANGEL Ș. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001 și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

18. T. E. B. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

19. D. C. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea dis. art. 41 alin. 2 C.p., art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;

20. B. I. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 33 lit. a C.p.;

21. S. V. GIOVANI - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin 2 C.p. și art. 33 lit. a C.p.;

22. T. A. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 33 lit. a C.p.

În cursul urmăririi penale față de inculpații S. M., C. Maranata, C. S., C. I., C. F., C. G., C. F. zis „C.”, D. D., F. P., G. C., G. F., G. I., G. M., I. M., M. I. G., O. I. A., S. Angel Ș., T. E. B., D. C., B. I., S. V. Giovani și T. A., s-a luat măsura arestării preventive, reținându-se în fapt, că la data de 25.09.2009, lucrători de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza municipiului București și a județului G., acționează un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în scopul exploatării sexuale a victimelor pe raza municipiului București, cât și în orașul Milano, Italia.

Din informațiile transmise de autoritățile italiene, a rezultat faptul că înc. S. M., împreună cu fiii acestuia, S. V. GIOVANI și G. N. zis „R.”, la nivelul anului 2009 gestionau în Italia - Milano mai multe străzi (Via Sarca, Via Fluvio Testi și altele) împreună cu cetățeni albanezi, străzi unde se practica prostituția. Rezultă, de asemenea, că aceștia coordonau întreaga activitate de practicare a prostituției de către tinerele racolate din România prin promisiuni mincinoase privind oferirea unor locuri de muncă în calitate de menajere sau îngrijitoare de copii sau bătrâni.

Din probele administrate până în prezent, a reieșit faptul că activitatea infracțională de trafic de persoane era împărțită pe trei nivele, după cum urmează:

I. Racolarea tinerelor fete în vederea exploatării sexuale se realiza de pe raza județului Focșani, de inculpatul C. G., care era sprijinit în activitatea de transport și supraveghere de către concubina acestuia, identificată ulterior în persoana numitei C. S. L..

Tinerele racolate erau transportate de C. G. pe raza municipiului București, la mai mulți nepoți ai acestuia, respectiv inculpații C. MARANATA, C. S., și, respectiv C. I. SURAJ, Aceștia controlau, la nivelul anului 2009, mai multe tinere care erau exploatate sexual pe raza municipiului București, prin racolarea de clienți prin intermediul anunțurilor postate pe internet, și transportul tinerelor la domiciliul acestora sau la diferite unități hoteliere în vederea prestării de servicii sexuale contra cost. Sumele de bani obținute de tinerele exploatate sexual erau însușite în totalitate de către traficanți.

Racolarea tinerelor în vederea exploatării sexuale se mai realiza în cadrul grupului infracțional organizat și direct, de către inc. C. MARANATA, C. S., I. M., G. F. zis “E.” sau un altul cunoscut sub numele de “C.”, identificat ulterior în persoana lui D. D., modalitățile fiind printre cele mai diverse. G. F. zis “E.” și D. D. zis “C.” apar în comisia rogatorie atât în interceptările convorbirilor telefonice, cât și în declarațiile tinerelor exploatate ca “principalii furnizori de femei” pentru S. M..

Astfel, dacă inculpații C. MARANATA, C. S. și I. M. zis “U.” acționau deseori cu violență prin răpirea victimelor și intimidarea acestora, inc. D. D. zis “C.” și G. F. zis “E.” se foloseau de calitățile fizice și, sub pretextul stabilirii unei relații de concubinaj cu tinere de pe raza municipiului București sau alte județe ale țării, le convingeau pe acestea de necesitatea câștigurilor pentru a-și construi împreună un viitor, prin prestarea de servicii sexuale contra cost.

În activitatea de răpire a tinerelor, inc. C. MARANATA se folosea de o armă, posibil de foc, și a fost sprijinit de către un cumnat al său, pe nume “A.”, identificat ulterior ca fiind D. A..

II.Cazarea și transportul tinerelor exploatate s-a realizat la nivelul anului 2009 în mod diferit, fie la diferite locații închiriate din zona Piața Romană – Piața Unirii, fie la diferite hoteluri de pe raza municipiului București, cum ar fi „CASA V.” – Piața Rahova, „ZENIX” sau „DOMINO” – Piața Progresul, iar o parte dintre victime au fost găzduite la domiciliul lui D. A. și al concubinei acestuia C. RUT, în fapt sora inculpaților C. MARANATA și C. S..

III. Exploatarea sexuală a victimelor se realiza la nivelul anului 2009 fie direct, prin exploatarea victimelor la locațiile dorite de către clienții racolați prin intermediul anunțurilor postate pe internet, fie, atunci când nu erau câștigați suficient de mulți bani sau victima nu prezenta interes din punct de vedere economic, prin predarea acestora contra cost altor persoane de pe raza municipiului București sau a județului G., în vederea exploatării sexuale.

În acest sens, în municipiul București, tinerele erau preluate și ulterior exploatate de G. F., zis “E.”, care era sprijinit în desfășurarea activității infracționale de către concubina sa G. M., rolul acesteia fiind de a instrui victimele, de a le cumpăra obiecte de îmbrăcăminte specifice, de a le supraveghea și de a colecta banii obținuți în urma prestării de servicii sexuale.

Transportul victimelor la locațiile clienților se realiza prin intermediul mai multor taximetriști, la nivelul anului 2009 fiind cunoscut inculpatul S. ANGEL - Ș..

G. F., G. F. - M., și S. ANGEL - Ș. zis „A.” aveau mai multe tinere pe care le exploatau împreună, fapt ce rezultă din redarea interceptărilor telefonice efectuate în cauză.

Gruparea infracțională organizată prezenta legături infracționale și pe raza județului G., această parte a grupării având rolul de a transporta, caza și exploata sexual tinerele pe teritoriul Italiei.

Dintre membrii grupării infracționale ce acționa pe raza municipiului G., precum și în Italia, au fost identificați inculpații S. M., zis “A.”, doi fii ai acestuia, G. N., zis “R.”, respectiv S. V. GIOVANI, și finul acestuia, M. V..

În acest sens, tinerele racolate de pe raza municipiului București, sau cele aduse din zona județului V. de către inc. C. G., erau transportate la domiciliul inc. S. M. și predate acestuia contra cost (practic vândute), cu această ocazie inculpatul intrând în posesia actelor de identitate ale victimelor sau ocupându-se, după caz, de obținerea documentelor necesare pentru a ieși din România.

În această perioadă, negocierile privind preluarea contra cost a tinerelor din România se făcea direct, prin telefon, între membrii grupării din G., respectiv S. M., fiii acestuia G. N., zis “R.” și S. V. GIOVANI, și membrii grupării din România, respectiv G. F., și D. D..

Victimelor găzduite la adresa inc. S. M., li se întocmeau actele necesare ieșirii din țară, li se procurau bilete necesare transportului și ulterior acestea erau trimise în Italia – zona orașului Milano, de cele mai multe ori fiind însoțite de către M. V. zis “R.”.

În Milano, membrii grupării conduse de inc. S. M. și fiii săi, aveau mai multe apartamente închiriate unde cazau tinerele, precum și autoturisme pe care le dețineau și cu care supravegheau victimele în permanență și le transportau până la și de la locul unde erau obligate să practice prostituția de către G. N., S. M., precum și de alți complici ai acestora, dintre care a fost identificată numita BACÎȘ D. – G. și E. M. – M..

Atât în România cât și în Italia, victimele au fost constrânse prin amenințări și violențe să întrețină raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani cu mai mulți clienți, în folosul celor de mai sus, fiind obligate să le predea acestora toate sumele de bani obținute.

După destructurarea de către autoritățile italiene a grupului infracțional ce acționa pe raza orașului Milano, persoanele care se ocupau cu transportul în Italia a victimelor, precum și cu exploatarea sexuală a acestora au primit pedepse privative de libertate diferite, exploatarea victimelor realizându-se ulterior pe raza municipiului București. În acest sens, G. N., S. M., zis S. V. GIOVANI, dar și C. MARANATA și concubina acestuia D. C., anchetați într-un alt dosar instrumentat de către autoritățile italiene, au executat pedepse privative de libertate pe teritoriul Italiei, pentru infracțiuni de trafic de persoane, proxenetism sau lipsire de libertate.

În această perioadă, pe teritoriul României, activitatea de racolare a victimelor și predare a acestora contra cost efectuată de către inc. C. G. a continuat, victimele fiind exploatate sexual pe raza municipiului București de către inc. C. S., un văr al acestuia identificat în persoana inc. C. I., G. F., G. F. M. și S. ANGEL Ș..

Modalitatea exploatării a constat, de asemenea, în racolarea de clienți prin intermediul anunțurilor postate pe internet, transportul victimelor la locațiile alese de clienți și prestarea de servicii sexuale contra cost, banii obținuți fiind în totalitate luați de membrii grupării infracționale sus-menționați.

În a doua jumătate a anului 2011, odată cu executarea pedepselor privative de libertate pe teritoriul Italiei și a întoarcerii în România, G. N., S. M., S. V. GIOVANI și C. MARANATA și-au reluat activitatea infracțională pe linia traficului de persoane.

În acest sens, activitatea de racolare a tinerelor s-a realizat de inc. C. G., de pe raza județelor V., B. și G., fiind ajutat în această perioadă de fratele său, C. F.. De asemenea, o altă legătură infracțională a acestuia de pe raza județului G., a fost identificată în persoana numitului C. F. zis „C.”. Acesta a fost însoțit de inc. C. G. și concubina acestuia C. S. L. în municipiul București, în vederea transportului și exploatării sexuale a unei minore.

Victimele sunt racolate în acest sens din mediul rural sub coordonarea inc. C. G., din familii cu posibilități materiale reduse, și, în baza promisiunii oferirii unui loc de muncă bine plătit, sau a unei relații de concubinaj cu unii dintre membrii grupării, sunt înșelate, aduse pe raza municipiului București și predate contra cost (vândute) nepoților săi, inculpații C. MARANATA și C. S., în vederea exploatării sexuale.

Pe raza municipiului București, grupul infracțional organizat alcătuit din cei doi frați C. MARANATA și C. S. și vărul acestora C. I. s-a extins, fiind în acest sens identificați mai mulți tineri care practică taximetria și care, în schimbul unui comision plasează tinerele la adresele date de către clienți în vederea exploatării sexuale, fiind coordonați de către persoanele sus-menționate. Astfel, inc. B. I. zis „I.”, unchiul lui C. S. și C. MARANATA, T. E. – B. zis „E.”, vărul lui C. S. și C. MARANATA, F. V. – L. zis „R.”, și C. F., toți de profesie taximetriști, au aderat la grupul infracțional organizat condus de către C. MARANATA și C. S. prin postarea anunțurilor pe internet, transportul și supravegherea tinerelor la adresele clienților și înapoi, precum și încasarea de comisioane pentru fiecare transport efectuat.

Tot în a doua jumătate a anului 2011, gruparea infracțională condusă de către C. MARANATA și C. S. a exploatat și exploatează sexual în prezent, pe raza municipiului București, mai multe minore, fiind sprijiniți în acest sens de alte două persoane identificate în persoana inc. F. P., văr primar al numiților C. MARANATA și C. S., și G. I.. Aceștia au racolat minorele prin seducerea acestora, întemeierea unor relații de concubinaj și apoi exploatarea lor în scopul declarat de a-și realiza un viitor împreună.

Tot sub coordonarea inc. S. M., își desfășura activitatea infracțională un alt grup, care racola, transpora și exploata sexual tinere, minore și majore din județele G., Dâmbovița și O..

În fapt, din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că, cei în cauză, în perioada 2007 – 2011, au racolat, prin înșelăciune, mai multe tinere, inclusiv minore, de pe raza județelor G., Dâmbovița, O., V. și Municipiul București, pe care le-au cazat, găzduit, le-au transportat în Italia - regiunile Milano, Calabria-Rosarno și Messina, unde, prin amenințări și violențe, le-au obligat să practice prostituția în folosul lor.

Unele dintre părțile vătămate au fost, înainte de a fi transportate și exploatate în Italia, obligate de membrii grupării să practice prostituția pe raza Municipiului București.

Astfel, frații MARKOCSAN A. F., zis „F.” și MARKOCSAN S. C., zis „B.” coordonau și se implicau direct atât în activitatea de racolare a părților vătămate din România, cazarea, obținerea actelor de identitate sau de călătorie, transportul, cât și cazarea și respectiv exploatarea sexuală a victimelor în Italia.

Cei doi coordonau activitatea de racolare, prin promisiunea mincinoasă a obținerii unor locuri de muncă de către părțile vătămate, implicându-se în mod direct în această activitate, alături de ceilalți membrii ai grupării, respectiv: Ș. V., zis „U.”, MARKOCSAN G., zisă „A.”, DADILOVENU C., zis „L.” sau „CUȚIT”, BACĂR M., C. I., C. F. ATOS, zis „A.”, P. G. G., zis „G.”, T. A., zis „Ț.”, V. V., zisă „M.”, P. R. M., PREJOIANU N. și K. M. – I..

De asemenea, inculpații MARKOCSAN A. F., zis „F.” și MARKOCSAN S. C., zis „B.”, împreună cu unii membrii ai grupării, cu un rol mai important în activitatea infracțională, cumpărau de la alți traficanți, din diferite județe ale țării, ce aveau rolul de racolatori inițiali și direcți, printre care numiții L. I., zis „O.” și C. S., zisă „A.”, tinere ce erau vândute contra unor sume de bani numiților MARKOCSAN A. F., zis „F.” și MARKOCSAN S. C., zis „B.”.

Tinerele, odată racolate prin falsa promisiune a obținerii unor locuri de muncă în Italia sau cumpărate, în modalitatea descrisă mai sus, erau cazate sau găzduite în imobilele deținute de membrii grupării, unele dintre ele fiind obligate să practice prostituția pe raza municipiului București.

Ulterior, părțile vătămate, minore și majore, erau transportate de numiții MARKOCSAN A. F., și MARKOCSAN S. C., împreună cu Ș. V., MARKOCSAN G., DADILOVENU C., BACĂR M., C. I., C. F. ATOS, P. G. G., T. A., V. V., P. R. M., PREJOIANU N. și K. M. – I. în Italia, în regiunile Milano, Calabria-Rosarno și Messina, unde, de asemenea le-au cazat și găzduit în diferite imobile deținute și unde, prin amenințări și violențe, le-au obligat să practice prostituția în folosul lor.

În Italia, activitatea de exploatare era coordonată de numiții MARKOCSAN A. F., și MARKOCSAN S. C., împreună cu numitul S. M., fiind sprijiniți de inculpații P. D., Ș. V., DADILOVENU C., BACĂR M., C. I., C. F. ATOS, P. G. G., T. A., P. R. M., PREJOIANU N. și K. M. – I., ce aveau rolul de a supraveghea părțile vătămate, de a le transporta de la locul cazării/găzduirii la locul unde erau obligate să se prostitueze, de a le supraveghea pentru a nu fugi sau anunța organele de poliție, de a ridica sumele de bani obținute de la clienți.

De asemenea, după ce unele părți vătămate reușeau să fugă și să revină în țară, unii membrii ai grupării exercitau presiuni asupra acestora, amenințări și violențe, pentru a le determina să nu depună plângeri la poliție cu privire la faptul că au fost exploatate sexual sau să-și retragă aceste plângeri, după caz.

Potrivit probelor administrate, s-a reținut faptul că inculpații s-au organizat în sensul comiterii unei infracțiuni grave, respectiv trafic de persoane, această activitate s-a desfășurat pe parcursul unei perioade lungi de timp, iar persoanele care fac parte din grupare aveau o ierarhie bine stabilită, cu atribuțiuni precise.

Analizând actele de urmărire penală efectuate în cauză, P. a apreciat că faptele comise de inculpați constituie infracțiuni, după cum urmează:

1. S. M., zis „A.”, este liderul grupării infracționale, cel care coordonează întreaga activitate de racolare, transport, găzduire a tinerelor, care cumpără efectiv tinerele de la racolatori, cu sume cuprinse între 2000 și 3000 de euro și pe care ulterior le obligă să practice prostituția în diferite locații din București, sau pe stradă în Italia, Milano.

În perioada 2008 – 2009, S. M. a cumpărat-o pe victima D. D. de la C. S., pe care ulterior a exploatat-o sexual în Italia împreună cu fiul său G. N. zis “R., a cumpărat-o pe F. C. de la G. F. zis “E.” și pe care ulterior a exploatat-o sexual în Italia împreună cu fiul său G. N. zis “R.”, a cumpărat-o pe victima P. N. de la C. Maranata și a sechestrat-o la domiciliul său, a cumpărat-o pe Kircu P. G. de la C. Maranata și a sechestrat-o la domiciliul său, a cumpărat-o pe partea vătămată C. R. A. de la C. S. și C. Maranata și ulterior a exploatat-o sexual în Italia împreună cu fiul său G. N. zis “R.”, a găzduit-o pe victima S. M. la domiciliul său din municipiul G., împreună cu concubina sa, E. M. M., care ulterior a sechestrat-o și a obligat-o să practice prostituția la domiciliu și în diferite hoteluri din G., apoi a dus-o în Italia, unde a fost obligată să se prostitueze la stradă de S. M. și fiul său G. N., a găzduit-o, în Italia, Milano, unde avea un apartament închiriat pe partea vătămată N. V., unde victima a fost obligată să se prostitueze de G. V., zis „G.”.

2. C. MARANATA, în cursul anului 2008 a exploatat-o sexual pe D. D., pe stradă în municipiul București (Piața Romană), împreună cu C. S., D. M. și I. M., care o transportau de la locul unde era cazată la locul unde racolau clienții, o supravegheau și își însușeau banii obținuți din exploatarea sexuală, la data de 10 iulie 2009 a răpit-o, împreună cu C. S. și D. A. pe partea vătămată C. R. A. pe care au transportat-o la locuința numitei C. Rut, iar ulterior au transportat-o la G., unde au vândut-o lui S. M., fiind exploatată sexual de acesta în Italia, a găzduit-o pe victima minoră M. S., în locuința sa, s-a ocupat de postarea anunțurilor pe internet în vederea racolării de clienți, a agresat-o fizic și verbal și a exploatat-o sexual, le-a răpit de pe stradă pe Kircu P. G. și P. N. împreună cu I. M. zis « U. », pe care le-au dus pe . rămase până în prezent neidentificate, unde Kircu P. G. a fost obligată de C. Maranata să întrețină relații sexuale și a fost agresată fizic și ulterior vândute lui S. M., a exploatat-o sexual în Italia pe partea vătămată S. C. I., a exploatat-o sexual pe minora P. A. E..

3. C. S., în perioada 2008-2012, a racolat-o pe D. D., pe care ulterior a vândut-o lui S. M. cu suma de 2000 de euro, a răpit-o din scara blocului pe C. R., pe care a pus-o în portbagajul autoturismului său și apoi a vândut-o lui S. M., care le-a obligat pe ambele să practice prostituția și și-a însușit sumele de bani obținute de acestea, a vândut-o pe partea vătămată F. C. lui G. F., acesta din urmă obligând-o să practice prostituția în Italia, a negociat cumpărarea minorei L. I., ce a fost adusă din V. de către unchiul său C. G., le-a obligat la practicarea prostituției pe M. S. (minoră), V. A. (minoră), V. L. (minoră).

4. D. C., în perioada 2008 – 2012, a găzduit-o la domiciliul său pe victima minoră M. S., racolată în scopul practicării prostituției de C. Maranata și C. F., a găzduit-o pe partea vătămată minoră V. L. F., racolată de C. Maranata, a găzduit-o la domiciliul său pe victima minoră P. L. A., racolată în vederea practicării prostituției de F. P., le-a obligat la practicarea prostituției pe D. D., precum și pe victimele minore V. A., V. L. F. și P. E. A., asigura transportul victimelor, fiind în legătură cu mai mulți șoferi de taxi, la domiciliile clienților sau diferite locuri de întâlnire și înapoi, gestionează anunțurile postate pe internet, ținând legătura în acest sens cu O. I. A. și M. I. G..

5. M. I. G., în perioada 2011-2012, sprijină gruparea infracțională prin postarea anunțurilor pe internet, gestionarea apelurilor telefonice primite de la clienți, negocierea tarifelor cu aceștia, însoțirea tinerelor la adresa clienților sau la alte locuri de întâlnire, a fost împreună cu C. Maranata în municipiul Rămnicu Sărat de unde acesta a cumpărat-o pe minora P. A. E. de la C. G., a transportat-o pe minora M. S. la locurile de întâlnire cu clienții și a încasat banii de la aceștia.

6. C. I., în perioada 2009 – 2011, a răpit-o din scara blocului pe minora M. S. împreună cu C. Maranata, a cazat-o la adresa de domiciliu a sa din municipiul București, unde împreună cu frații săi au exploatat-o sexual, până când aceasta a fugit la data de 30.12.2011, a găzduit-o pe victima D. D. pentru o perioadă la adresa sa de domiciliu, perioadă în care C. S. o exploata sexual pe raza municipiului București, începând cu luna decembrie 2011, găzduiește la domiciliul său tinere exploatate sexual de el și de ceilalți membri ai grupării, racolate de regulă de C. Maranata, se ocupă de întreținerea lor, le îmbracă, postează anunțuri pe internet în care sunt oferite servicii sexuale clienților, răspunde la telefon și negociază prețul cu clienții pentru activitatea sexuală prestată, se deplasează cu tinerele la adresele clienților și le controlează telefonic, atât la . și ulterior, pentru a le anunța că timpul ce trebuia acordat clientului a expirat.

7. G. F., zis „E.”, în perioada 2009 – 2011, a racolat-o prin înșelăciune pe partea vătămată F. C., pe care a transportat-o împreună cu C. I. Suraj de la G. la București și au găzduit-o la locuința numitei G. M., concubina lui G. F., iar ulterior a fost transportată de acesta de la București la G. și a fost vândută lui S. M., fiind ulterior exploatată sexual în Italia de acesta din urmă, a exploatat-o sexual în mun. București în decembrie 2006, pe parte vătămată minoră B. G. F., a obligat-o la practicarea prostituției pe victima N. A. M.. În anul 2008 în zona Pădurii M. alături de minora Mohamed-Abdulle G., a exploatat-o sexual pe L. I., a vândut-o pe C. A. M. lui S. M., care le-a exploatat sexual împreună cu E. M. M..

8. G. M., în perioada 2009 – 2011, împreună cu G. F. zis “E.”, au exploatat-o pe minora L. I. și o altă minoră pe nume “M.”, neidentificată până în prezent, a obligat-o la practicarea prostituției pe N. A. M., a găzduit-o 4 zile la domiciliul său pe F. C., aceasta fiind racolată de G. F. și C. I. Suraj.

9. G. I., în perioada 2011 – 2012, a racolat-o pe minora V. A., pe care a găzduit-o în locuința sa și pe care o exploatează sexual și în prezent pe raza municipiului București, minorei V. L. F. i-a postat anunțurile pe internet, și atunci când clienții doreau două fete, le ducea pe cele două minore la domiciliul acestora.

10. F. P., în cursul anului 2011, a racolat-o pe minora V. L. F., o preia pe aceasta de la domiciliul ei sau de la școală, postează anunțuri pe internet și o transportă la clienți, iar atunci când clienții doreau două fete, le transporta pe V. A. (minoră) și V. L. F. la domiciliul acestora.

11. O. I. A., în perioada 2011 – 2012, i-a sprijinit pe C. Maranata și D. C., prin postarea anunțurilor pe internet și a pozelor tinerelor pe care le deține în calculatorul său, efectuând aceste activități până în prezent pentru minorele V. L. F., M. S. și P. A..

12. C. G., în perioada 2009 – 2011, a racolat-o și a transportat-o pe minora L. I., a racolat-o, împreună cu fratele său, C. F., pe minora C. S. F. și pe sora acesteia, C. A. M., a vândut-o pe minora P. A. E. lui C. Maranata.

13. C. F., în cursul anului 2011, le-a racolat împreună cu fratele său, C. G., pe minora C. S. F. și pe sora acesteia C. A. M., sub pretextul oferirii unui loc de muncă în G., pe care le-au transportat până la PTF G., cu intenția de a le duce în G., pentru practicarea prostituției.

14. C. F., zis „C.”, a racolat-o pe minora M. S., pe care a transportat-o împreună cu C. Maranata de la G. până la București, unde s-a ocupat de postarea anunțurilor pe internet, transportul împreună cu C. S. la domiciliul clienților în vederea practicării de raporturi sexuale contra cost, de unde ulterior a fost răpită de către C. Maranata și C. I..

15. D. D., zis „C.”, în perioada 2009- 2011, a vândut-o pe D. F. L. lui S. M. și M. V. zis „R.”, a vândut-o pe N. M. lui S. M., a intenționat să o cumpere pe partea vătămată C. R. A. de la C. Maranata.

16. I. M., zis „U.”, în noaptea de 22/23.07.2009, le-a răpit de pe stradă, împreună cu C. Maranata pe P. N. și Kircu P. G., pe care le-au transportat până la G. și le-au vândut lui S. M..

17. S. ANGEL Ș., în perioada 2006 – 2008, le-a transportat cu taxiul pe care lucra, pe tinerele ce practicau prostituția pentru G. F. zis „E.” și G. M., a racolat-o și exploatat-o sexual pe minora B. G. F. împreună cu G. F.” și G. M..

18. T. E. B., taximetrist în cadrul firmei SHERIFF, transportă pentru membrii grupării tinerele la adresele clienților unde acestea întrețin raporturi sexuale contra unor sume de bani. Transportă în prezent minorele V. A., V. L. F., Polian A., precum și alte tinere neidentificate până în prezent D., L. - minoră și A. - gravidă în 5 luni ce e găzduită la adresa din Municipiul București, Calea Călărași, nr. 132. În prezent transportă minorele V. F. și P. A. la adresele clienților și le supraveghează, pentru ca acestea să nu poată anunța organele de poliție, a transportat-o minora M. S. la domiciliul clienților, a supravegheat-o și a intermediat postarea anunțurilor de pe internet pentru racolarea clienților.

19. G. C., în primăvara anului 2007, a vândut-o pe partea vătămată S. I. lui S. M., cu suma de 700 lei, după care a fost transportată până în Italia de V. M. până în Italia, cazată de G. N. și obligată să se prostitueze de S. M. și E. M. M..

20. T. A., în cursul anilor 2007-2008, împreună cu alt membru al grupării, V. V., a racolat, cazat și transportat pe părțile vătămate P. M.-Isaura – minoră și M. G. E. F. – minoră, care ulterior au fost exploatate sexual în România și Italia.

21. S. V. GIOVANI, în perioada 2008 – 2009, a participat, împreună cu S. M., I. M. zis “N.” la preluarea contra cost a părților vătămate Kircu P. G. și P. N. de la C. Maranata și I. M. zis “U.”, le-a luat actele de identitate, le-a găzduit la domiciliul său și al tatălui său S. M. din Municipiul G. și le-a supravegheat până în momentul în care acestea au fugit. De asemenea, S. V. Giovani a găzduit-o pe S. I. împreună cu S. M. la domiciliul din mun. G., a bătut-o motivând că au cumpărat-o de la G. C. pentru 600 – 700 lei, pentru a fi exploatată în Italia.

22. B. I., Incepând cu luna octombrie 2011, transportă pentru membrii grupării, tinerele la adresele clienților unde acestea întrețin relații sexuale contra unor sume de bani, le-a transportat pe minorele V. A., V. L. F., precum și pe A. F. și alte tinere neidentificate până în prezent, a racolat o tănără pe care în prezent o exploatează sexual, neidentificată până în prezent, a postat anunțuri de racolare a clienților pe internet.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că:

La data de 13.02.2009, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem”, pentru infracțiunile de trafic de persoane, prev. de art. 12, al 1 și 2 și art. 13 din Legea nr. 678/2001, și art. 7 al. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, efectuându-se acte de urmărire penală în vederea stabilirii persoanelor vinovate de comiterea acestei infracțiuni.

Prin rezoluția nr. 32/28.02.2012 s-a dispus începerea urmăririi penale față de 40 de persoane.

Prin ordonanța din data de 29.02.2012, s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile sus-menționate.

În data de 01.03. 2012, au fost identificate și audiate 23 persoane față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-au emis 22 de ordonanțe de reținere pe o perioadă de 24 de ore, din data de 01.03.2012, până la data de 02.03.2012.

De asemenea, la data de 01.03.2012, cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare la locuințele membrilor grupării au fost găsite și identificate un număr de două părți vătămate minore, respectiv V. A. și P. E. A., care, cu ocazia audierilor au declarat faptul că au fost obligate să se prostitueze de către membrii grupării dar și amenințate de către aceștia în sensul că dacă vor anunța organele de poliție vor avea de suferit atât ele cât și membrii familiilor lor.

S-a menționat că membrii grupării infracționale sunt deosebit de violenți, au amenințat atât victimele, cât și familiile acestora.

Astfel, din declarațiile părților vătămate C. R., Kircu P. Genina, M. S., a rezultat faptul că acestea au fost amenințate cu pistolul de inculpatul C. Maranata.

De asemenea, din declarația părții vătămate P. E. A., minoră, a rezultat că aceasta a fost amenințată de C. G., care i-a spus că știe centrul în care este internat copilul său și, dacă nu-l va asculta pe C. Maranata „va avea grijă de el”.

Inculpatul C. F. zis „C.” a contactat-o telefonic pe partea vătămată minoră M. S. și a amenințat-o că va veni peste ea la B., dacă nu-și schimbă declarația dată în fața organelor de poliție.

Totodată, partea vătămată M. S. a fost lovită și amenințată de C. I., pentru că dorea să se întoarcă acasă.

Pe de altă parte, inc. S. M. a fost condamnat pentru viol, tâlhărie, dar și pentru trafic de persoane, prin S.P.25/21.01.2001, din dosarul nr. 4128/2002 al Tribunalului G., arestat la 02.12.2002, eliberat la 12.12.2006, cu un rest de pedeapsă de 720 de zile, fiind astfel recidivist în condițiile art. 37 lit. b C.p. Acesta a fost condamnat și în Italia pentru infr. de trafic de persoane, unde a executat o pedeapsă de 8 luni închisoare. Inc. C. I. a fost condamnat de mai multe ori pentru infracțiuni de furt și infracțiuni din OUG 195/2002, la o pedeapsă de 6 luni cu suspendare prin S.P.1340/04.10.2011, a Judecătoriei D.. Inc. B. I. a fost condamnat la 1 an și 10 luni închisoare, pentru infr. prev. de art. 4 alin 1 și 2 din Legea nr. 143/2002, prin S.P. 158/21.02.2012, a TMB. Inc. C. G. a fost condamnat pentru infracțiune de tâlhărie. Inc. G. F. a fost condamnat pentru infr. de furt. Inc. C. Maranata a fost cercetat pentru infr. privind criminalitatea informatică. Inc. G. C. a fost condamnat pentru infracțiuni de furt și tâlhărie.

Prin încheierea din data de 02.03.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților: S. M., C. MARANATA, C. S., C. I., C. G., C. F., C. F., zis „C., D. D., F. P., G. C., G. F., G. I., G. M., I. M., M. I. G., O. I. A., S. ANGEL Ș., T. E. B., D. C., B. I. și S. V. GIOVANI, pentru o perioadă de 29 de zile, de la data de 02.03.2012, până la data de 30.03.2012, inclusiv.

De asemenea, prin încheierea nr._ a Tribunalului București, Secția I Penală, s-a dispus arestarea preventivă a inc. T. A., pentru o perioadă de 29 de zile, de la data de 07.03.2012, până la data de 04.04.2012, inclusiv.

Analizând ansamblul actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul a apreciat că luarea măsurii arestării preventive față de inculpați este legală și temeinică, fiind respectate cumulativ disp. art. 136 alin. ultim C.p.p., art. 143 alin. 1 și 3 C.p.p., raportate la art. 148 lit. f C.p.p., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea care se reține în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Totodată, s -a constatat că există probe si indicii temeinice în sensul art. 143 C.p.p. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată, reținându-se în acest sens următoarele mijloace de probă: plângeri părți vătămate, declarații părți vătămate, declarații inculpați, declarații martori, procese-verbale de recunoaștere de pe planșe foto, înscrisuri ș.a., toate aflate în dosarul de urmărire penală și care formează un vast ansamblu probator, care justifică luarea măsurii arestării preventive față de inculpați.

Dreptul la libertate și siguranță garantat de art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului are un rol primordial într-o societate democratică, având un caracter fundamental și inalienabil, scopul acestuia fiind „de a proteja libertatea și siguranța persoanei împotriva arestărilor și detenției arbitrare." (cauza Winterwerp împotriva Olandei din 24 octombrie 1979, §37).

Dreptul garantat de art. 5 CEDO nu are totuși un caracter absolut, nefăcând parte din drepturile de care nu se poate deroga în condițiile art. 15 CEDO. Art. 5 paragraf 1, literele a-f reglementează în mod limitativ situațiile în care o persoană poate fi privată de libertate, cu respectarea următoarelor condiții: privarea de libertate trebuie, în primul rând să fie conformă cu normele interne de drept substanțial și procedural, iar în al doilea rând, acestea să fie conforme cu dispozițiile și principiile convenționale stabilite în jurisprudența sa de către Curtea europeană a drepturilor omului.

Măsura arestării preventive prevăzută de art. 136 alin 1 lit. f C.p.p. încadrându-se în situația prevăzută de art. 5 par. 1 lit. c CEDO (detenția unei persoane cu privire la care există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice să se creadă în necesitatea de a o împiedica să o săvârșească sau să fugă după săvârșirea acesteia), atrage aplicabilitatea aceste dispoziții convenționale, a cărei interpretare nu se poate face independent de paragraful 3 al aceluiași articol, împreună cu care formează un tot unitar. (,, Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. ").

Garanțiile care rezultă din textul art. 5 par. 3 sunt următoarele: 1) aducerea de îndată în fața unui judecător sau în fața unui magistrat împuternicit de lege cu exercitarea de atribuții judiciare; 2) dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil; 3) dreptul de a fi eliberat în cursul procedurii. Articolul 5 par 3 nu poate fi interpretat ca recunoscând autorităților naționale un drept de opțiune între judecarea într-un termen rezonabil și punerea în libertate a inculpatului, (cauza C. împotriva României din 1 iulie 2008, par 90).

Pentru a stabili dacă o privare de libertate răspunde cerinței de rezonabilitate din punct de vedere al duratei acesteia trebuie fixat în primul rând momentul de la care începe detenția, respectiv arestarea preventivă a inculpaților, iar termenul final al privării de libertate la care se referă art. 5 par. 3 CEDO va fi considerat ziua când instanța s-a pronunțat pe fondul cauzei, fie chiar numai în primă instanță.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului arată constant, în jurisprudența sa, că avantajele pe care le prezintă detenția preventivă sunt cunoscute și nu pot fi negate: să împiedice persoana să fugă, să evite distrugerea unor probe, să împiedice săvârșirea unor noi infracțiuni sau eventual să protejeze împotriva furiei publicului sau a victimei.

Simplul fapt al curgerii timpului nu este o condiție automată a considerării arestului preventiv ca ajungând la o durată nerezonabilă. Dimpotrivă, caracterul rezonabil sau nerezonabil al măsurii preventive trebuie apreciat, în cazul fiecărui inculpat în parte, în funcție de complexitatea faptelor de care aceștia sunt acuzați, de circumstanțele reale ale cauzei, de situația specială a fiecăruia, de evoluția cercetării judecătorești.

Raportat la acest din urmă considerent tribunalul a reținut că în prezenta cauză s-a procedat conform art. 323 C.p.p. la audierea tuturor inculpaților (23 de persoane), cu mențiunea că motivat de atitudinea ireverențioasă, turbulentă, a inculpatului C. Maranata, audierea acestuia a fost întreruptă (la termenul din data de 12.11.2012), consumarea audierii acestuia fiind de natură a contribui la perturbarea activității de cercetare judecătorească, au fost audiate părțile vătămate P. N., C. A. M., C. S. F. și V. A., administrare de probe ce a determinat o ușoară modificare în ceea ce privește situația de fapt reținută în sarcina inculpaților C. F. și G. M..

Astfel, în ceea ce-l privește pe inculpatul C. F., în sarcina acestuia, prin actul de inculpare s-a reținut că în cursul anului 2011, le-a racolat împreună cu fratele său, C. G., pe minora C. S. F. și C. A. M. (surori), sub pretextul oferirii unui loc de muncă în G., și ulterior părțile vătămate au fost transportate până la PTF G., cu intenția de a le duce în G., pentru practicarea prostituției.

Susținerile inculpatului, în fața instanței, în sensul că acesta a avut o relație de prietenie cu minora C. S. F., că partea vătămată C. A. M. a fost cea care a solicitat surorii sale să apeleze la inculpat în scopul găsirii unui loc de muncă în străinătate, sunt confirmate de partea vătămată majoră C. A. M., precum și de C. S. F.. Demn de menționat este faptul că părțile vătămate au modificat în mare parte declarațiile date în cursul urmăririi penale, confirmând susținerile inculpatului în condițiile în care la dosar nu există nicio probă ori indiciu din care să rezulte că acest inculpat, ori familia sa, ar fi luat legătura cu familia C. în acest sens. Mai mult, în fața instanței, părțile vătămate au declarat că la 18.06.2012 au venit în București neînsoțite, au dormit într-un loc public fiind evident faptul că asupra acestora nu s-au exercitat presiuni în vederea schimbării declarațiilor.

În ceea ce o privește pe inculpata G. M. susținerile acesteia în sensul că, deși concubină a inculpatului G. F. desfășura activități de prostituție în folosul acestuia, este confirmată atât de partea vătămată N. A. M., în cursul urmăririi penale („inculpata se prostitua de mult timp pentru G. F.”) cât și de inculpatul S. M. zis „A.” care fiind audiat de instanță a declarat că de la inculpatul G. F. zis „E.” a „cumpărat-o” pe G. M.. Din declarația aceleiași părți vătămate rezultă că banii obținuți urmare a activităților prestate de aceasta erau împărțiți de G. F. și șoferul de taxi, iar din declarațiile părții vătămate L. I. reiese că cel care o exploata sexual era inculpatul G. F..

Tribunalul a mai reținut totodată și faptul că în ceea ce-i privește pe inculpații M. I. G., O. I. A. (aceasta audiată fiind a recunoscut în totalitate comiterea faptelor solicitând aplicarea disp. art. 320 ind. 1 C.p.p.) și B. I. (șofer de taxi) au constat în activități comise fără violență și anume postarea anunțurilor pe internet, gestionarea apelurilor telefonice primite de la clienți, însoțirea părților vătămate la adresa clienților, activități recunoscute de inculpatele M. I. G. și O. I. A., la dosar neexistând elemente care să conducă la presupunerea că lăsați în libertate acești inculpați ar încerca în vreun mod să zădărnicească adevărul prin influențarea părților vătămate ori a martorilor, ori că ar încerca să se sustragă de la judecată.

În ceea ce-l privește pe inculpatul B. I. tribunalul a reținut că, spre deosebire de inculpații S. Angel Ș. și T. E. B., activitatea acestuia s-a rezumat la efectuarea transporturilor părților vătămate la diverși clienți și postarea de anunțuri pe internet; această paralelă se impune a fi efectuată motivat de faptul că toți cei trei inculpați au avut calitatea de șoferi de taxi la data la care se presupune că ar fi comis faptele deduse judecății.

Coroborând considerentele mai sus dezvoltate cu faptul că inculpații G. M., M. I. G., O. I. A., B. I. și C. F. sunt privați de libertate din luna martie a anului 2012, că inculpații G. M., M. I. G., O. I. A. și C. F. nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, vârsta acestora, faptul că inculpații G. M., C. F. și B. I. au în întreținere copii minori, că inculpata M. I. G. la momentul reținerii avea grijă de doi copii minori ai concubinului, cu faptul că nu au apărut motive noi care în mod pertinent și suficient să justifice privarea de libertate, tribunalul apreciază că la acest moment nu se mai impune menținerea măsurii preventive a acestora.

În legătură cu posibilitatea ca odată eliberați inculpații să influențeze buna administrare a justiției, instanța a remarcat faptul că deși cercetarea judecătorească nu a fost finalizată (cauza Ringeisen împotriva Austriei din 16 iulie 1971, par. 105-106), inculpații pot fi obligați potrivit dispozițiilor din codul de procedură penală (art 145 CPP) să respecte o . obligații, al căror scop este tocmai asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal. Riscul de a interfera cu buna desfășurare a procesului penal poate fi invocat în mod abstract de către autorități, ci trebuie să se bazeze pe aspectele factuale (Becciev c M. din 4 octombrie 2001, par 59). Trebuie remarcată în acest context recenta jurisprudență a CEDO împotriva României, potrivit căreia „neluarea" in considerare a unor măsuri alternative pentru a sigura desfășurarea procesului penal alegerea autorităților naționale de a se întemeia în principal pe gravitatea faptelor comise de a nu examina situația individuală a reclamantului pentru a justifica prelungirea arestai preventive, reprezintă o încălcare, a articolului 5 par 3 (cauza C. c României din iulie 2008, par 101).

Având în vedere considerentele ce preced, tribunalul a dispus în baza art. 139 alin. 1 C.p.p.

A admis cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații C. F., G. M., M. I. G., B. I. și în consecință

A dispus înlocuirea măsurii arestării preventive față de inculpații C. F., G. M., M. I. G., B. I., precum și față de inculpata O. I. A. cu măsura obligării de a nu părăsi țara prevăzută de art. 145 ind. 1 C.p.p.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara fiecare inculpat are îndatorirea de a respecta următoarele obligații (art. 145 ind. 1 alin. 2 C.p.p. comb. cu art. 145 alin. 1 ind. 1 C.p.p.):

a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați (și evident la fiecare termen de judecată);

b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea (în a cărui rază teritorială domiciliază fiecare inculpat) conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;

c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

e) inculpata G. M. să nu se apropie de părțile vătămate L. I., N. A. M., F. C., inculpata M. I. G. să nu se apropie de părțile vătămate P. A. E., M. S., inculpata O. I. A. să nu se apropie de părțile vătămate V. L. F., M. S. și P. A., inculpatul C. F. să nu se apropie de părțile vătămate C. S. F. și C. A. M., inculpatul B. I. să nu se apropie de părțile vătămate V. A. și V. L. F., să nu comunice cu acestea, ori cu familiile acestora direct sau indirect.

A atras atenția inculpaților asupra disp. art. 145 ind. 1 C.p.p. coroborat cu art. 145 alin. 3 C.p.p. privitoare la consecința încălcării cu rea-credință a măsurii aplicate sau obligațiilor.

În ceea ce-i privește pe inculpații S. M., C. Maranata, C. S., D. C., C. I., G. F., G. I., F. P., C. G., C. F. zis "C.", D. D., I. M., S. Angel Ș., T. E. B., G. C., T. A. și S. V. Giovani cum evoluția cercetării judecătorești de până la acest moment nu a relevat aspecte modificatoare ale situației de fapt reținute în sarcina fiecăruia, ori de modificare a temeiurilor ce au determinat arestarea acestora, cum faptele reținute în sarcina inculpaților prin actul de sesizare conțin elemente de violență, de constrângere a părților vătămate de natură a crea presupunerea pericolului pe care lăsarea în libertate a acestora l-ar putea produce, relevante fiind declarațiile părții vătămate M. S. care a afirmat că a fost amenințată de C. F. zis „C.”, precum și ale părții vătămate P. E. A. care a susținut că a fost amenințată de C. G., fapte de natură a reține ca posibil riscul potențial al exercitării unor acte de intimidare și/sau influențare a victimelor și martorilor ce au depus mărturie împotriva inculpaților, date fiind vârsta tânără a acestora și natura faptelor ce fac obiectul judecății și având în vedere și antecedența penală în cazul inculpaților C. I., C. G., G. F., C. Maranata și G. C., Tribunalul a apreciat că la acest moment se mențin temeiurile ce au fundamentat arestarea acestor inculpați, considerente în raport de care a menținut arestarea acestora și a respins cererile de înlocuire a acestei măsuri cu o măsură restrictivă de libertate, cereri formulate de inculpații C. G., C. F. zis "C.", D. D., G. C., G. F., G. I., I. M., T. E. B., T. A. și S. Angel Ș..

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, inculpații G. I. și G. C..

Inculpatul G. I.,personal și prin apărătorul ales,a solicitat admiterea recursului,casarea încheierii de ședință și punerea în libertate a inculpatului,considerând că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive având în vedere că s-ar depăși termenul rezonabil prevăzut de legiuitor,că nu este cunoscut cu antecedente penale,avea ocupație și își poate asigura traiul în mod licit și că nu a exercitat violențe asupra părții vătămate.

Inculpatul G. C., personal și prin apărătorul desemnat din oficiu,a solicitat admiterea recursului,casarea încheierii de ședință și punerea sa în libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea măsurii arestării,arătând că nu este cunoscut cu antecedente penale și are 1 copil de 7 ani.

În subsidiar,a solicitat în temeiul disp.art.145 și 145/1 Cod procedură penală înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Analizând actele și lucrările dosarului și încheierea atacată, în conformitate cu dispozițiile art.3851 și urm. Cod procedură penală, Curtea constată că recursurile formulate sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit art.300ind.2 C.p.p. în cauzele în care inculpatul este arestat instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea si temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160/b.

Conform art. 160/b alin. 3 C.p.p. când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Analizând actele și lucrările dosarului ,Curtea constată că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a recurenților inculpați G. I. și G. C. nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestora.

În prezenta cauză,în opinia Curții materialul probator existent la dosarul cauzei este în măsură sa conducă la concluzia că și la acest moment, sunt pe deplin îndeplinite în ceea ce-i privește pe cei doi recurenți inculpați condițiile prevăzute de art.143 alin.1 C.p.p.,pentru menținerea măsurii arestării preventive,existând suficiente probe care să satisfacă atât exigențele dispozițiilor art.143 alin.1C.p.p. ,cât și pe cele ale art.5 parag.1 lit.c din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Totodată,Curtea constată că și la acest moment sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 148 alin.1 lit.f C.p.p., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, dar si sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpaților G. I. și G. C. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În doctrină pericolul pentru ordinea publică a fost definit drept temerea că odată pus în libertate inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanșa reacții puternice în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat.

În cadrul examinării acestei cerințe a pericolului social trebuie avute în vedere natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii,împrejurările în care inculpatul a acționat,urmările produse și datele ce caracterizează persoana inculpatului,dacă infracțiunea de care este acuzat inculpatul tulbură ordinea juridică,mediul social ocrotit prin normele dreptului penal și procesual penal și dacă creează o stare de primejdie pentru raporturile sociale și normala lor desfășurare.

În prezenta cauză,la aprecierea celei de a doua condiții a art.148 alin.1 lit.f C.p.p., Curtea are în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi fost comise de cei doi recurenți inculpați ,modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acestora, astfel cum au fost reținute și descrise în încheierea atacată,urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce asupra integrității fizice și psihice a părților vătămate,dintre care unele minore,victime ale traficului de persoane ,sentimentul de teamă și insecuritate pe care acest gen de fapte îl generează în rândul societății civile, aspecte care în opinia Curții impun și justifică în continuare o reacție fermă din partea autorităților statului,respectiv privarea de libertate a celor doi recurenți inculpați în scopul protejării siguranței publice și pentru a asigura și buna desfășurare a procesului penal.

Curtea apreciază că și în prezent infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații G. I. și G. C. prin gravitatea acestora și reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea arestării preventive, fiind satisfăcute și cerințele art. 5 parag.1 lit.c si parag.3 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (CEDO).

În opinia Curtii,datele ce caracterizează favorabil persoana celor doi recurenți inculpați,astfel cum au fost invocate de apărători în susținerea căilor de atac exercitate nu sunt în măsură, în raport cu aspectele anterior menționate să estompeze rezonanța socială negativă a faptelor deduse judecătii și să justifice lăsarea în libertate a acestora.

Cât privește termenul rezonabil al arestării preventive, Curtea consideră că acesta nu a fost depășit.

Conform art.5 parag. 3 CEDO orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c din prezentul articol are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.

CEDO, în jurisprudența sa, a stabilit criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al arestării preventive: existența unor temeiuri relevante și suficiente pentru a justifica privarea de libertate și diligența specială în desfășurarea procedurii, arătând totodată că nu poate fi apreciat în abstract caracterul rezonabil al unei perioade de detenție, ci de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia.

În prezenta cauză,Curtea consideră că durata totală a arestării preventive până la acest moment a celor doi recurenți inculpați nu poate fi apreciată ca fiind excesivă și nu poate justifica punerea în libertate a acestora,având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi fost săvârșite de aceștia și complexitatea de necontestat a cauzei, organele judiciare investite cu soluționarea acestei cauze dând dovadă de o diligență specială în desfășurarea procedurii.

Ca atare,pentru considerentele arătate,Curtea, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.p.p.,va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G. I. și G. C. împotriva încheierii din data de 07.01.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a -II-a Penală, în dosarul nr._/3/2012.

În baza art.192 alin.2 C.p.p.va obliga recurentul inculpat G. I. la plata sumei de 1oo lei și pe inculpatul G. C. la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat G. C.,în cuantum de 100 lei ,se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.p.p. respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G. I. și G. C. împotriva încheierii din data de 07.01.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a -II-a Penală, în dosarul nr._/3/2012.

În baza art.192 alin.2 C.p.p. obligă recurentul inculpat G. I. la plata sumei de 1oo lei și pe inculpatul G. C. la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat G. C.,în cuantum de 100 lei ,se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.01.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. N. C. C. C. D. D.

GREFIER

C.-M. S.

Red. și tehnored. M.N.

2 ex.

Red. M. M. G. – Tribunalul București – Secția a II-a Penală

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 96/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI