Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1713/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1713/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 1713/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI –SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1713/R
Ședința publică din data de 20.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C.-C. C.
JUDECĂTOR: M. N.
JUDECĂTOR: R. MOROȘONU
GREFIER: L. B.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat de procuror S. M..
Pe rol, soluționarea recursului declarat de recurentul inculpat E. T. D. împotriva încheierii de ședință din data de 16.09.2013, pronunțată de Tribunalul I., în dosarul nr. 3297/93/13/a1.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat E. T. D. personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărător ales, avocat, M. Nazat, cu împuternicire avocațială nr._, emisă de Baroul București la data de 19.09.2013 și atașată la fila 10 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 340 Cod procedură penală, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului astfel declarat, casarea încheierii de ședință recurate și pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În acest sens, apreciază că instanța de fond și-a fundamentat soluția pe baza atitudinii procesuale nesincere a inculpatului raportat la mențiunile din rechizitoriu, făcând referire la gravitatea deosebită a infracțiunilor săvârșite de inculpat prin folosirea calității de cadru didactic și de rector al Universității din C.. Însă, consideră că instanța de fond nu a justificat în nici un fel motivele pentru care se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului.
De asemenea, arată că instanța de fond apreciază măsura arestării preventive ca fiind legală și temeinică pornind de la încheierea prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, respectiv că indiciile temeinice avute în vedere la luarea măsurii continuă să subziste, cu accentuarea indignării opiniei publice pentru săvârșirea acestor tipuri de infracțiuni.
Însă, consideră că infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat sunt probate numai prin mijloacele de probă obținute prin intermediul investigatorilor sub acoperire. Totodată, precizează că din procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, inclusiv din convorbirile ambientale și telefonice rezultă că inițiativa săvârșirii infracțiunii aparține acestor investigatori sub acoperire.
De asemenea, arată că pentru a treia infracțiune reținută în sarcina inculpatului s-a dispus disjungerea cauzei cu motivarea că nu este finalizată cercetarea penală. Astfel, apreciază că aceeași rațiune ar fi trebuit aplicată și în privința celorlalte două infracțiuni.
Totodată, precizează că prin rechizitoriul Parchetului au fost trimiși în judecată patru inculpați pentru fapte comise în aceleași circumstanțe, însă în stare de libertate. Mai mult, inclusiv prin rechizitoriu, procurorul solicită instanței să aprecieze asupra luării măsurii obligării de a nu părăsi țara pentru doi dintre inculpați, însă instanța de fond nu a pus în discuție o astfel de cerere, considerând că judecata poate avea loc cu ceilalți inculpați în stare de libertate.
Astfel, apreciază că aceleași rațiuni sunt valabile și pentru inculpatul E. T. D., în condițiile în care nu este cunoscut cu antecedente penale, este o persoană onorabilă, cu o bogată activitate didactică, sens în care consideră că nu se impune menținerea măsurii arestării preventive față de acest inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică. În acest sens, precizează că în mod corect instanța de fond a reținut că subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Totodată, apreciază că hotărârea recurată este motivată în mod corect, motiv pentru care criticile apărării apar ca nefondate, în condițiile în care instanța de fond a avut în vedere mijloacele de probă existente în dosar, respectiv: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, denunțul și declarațiile numitului Taralungă G., procesele-verbale de efectuare a actelor premergătoare, înscrisurile, transcrierile ambientale de la dosar, declarațiile martorilor, a inculpatului Talastere, precum și procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire.
Totodată, arată că instanța de fond a avut în vedere poziția nesinceră a inculpatului în raport de rechizitoriu, împrejurarea că cercetarea judecătorească încă nu a debutat și în raport de probele administrate în cauză nu ar fi oportună cercetarea inculpatului în stare de libertate. Mai mult, precizează că instanța de fond a avut în vedere și pericolul social concret al faptelor săvârșite de inculpat, precum și calitatea de cadru didactic de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor.
Concluzionând, având în vedere aspectele anterior precizate, consideră că soluția instanței de fond este legală și temeinică, cu atât mai mult cu cât nu există temeiuri care să justifice înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Recurentul inculpat E. T. D., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său, dorește să fie judecat în stare de libertate, iar acei investigatori sub acoperire l-au provocat. Mai mult, precizează că a parcurs toate treptele universitare, fiind inclusiv conducător de doctorat și nu înțelege de ce prorectorul Universității este cercetat în stare de libertate, iar el personal se află în stare de arest.
CURTEA
Prin încheierea din data de 16.09.2013 pronunțată de Tribunalul I. în baza art. 3001 alin. 1) Cod proc.pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul E. T. D..
În baza art. 3001 alin. 3) Cod proc. pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului.
In temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina statului.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că, prin rechizitoriul din data de 12.09.2013 întocmit de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție în dosarul nr.9/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului E. T. D. pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită, ambele prev. de art. 254 al. 1 din Codul penal cu apl. art. 6 din Legea nr.78/2000 și pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 12 lit. b din Lg. 78/2000, toate trei cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului, în esență, că profitând de calitatea sa de rector al Universtității Ovidius din C., ar fi pretins și ar fi primit sume de bani în scopul admiterii unor candidați pe locuri cu taxă sau bugetate, în funcție de opțiunile exprimate și sumele de bani remise și ar fi remis mai multe pagini conținând subiectele cu răspunsurile aferente pentru disciplinele biologie și chimie, pentru examenul de admitere la Facultatea de farmacie din cadrul Universtității Ovidius din C..
În urma analizei actelor dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 3001 alin. 1) C.p.p., după înregistrarea dosarului la instanță, în cazurile în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datorare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
În cazul de față, prin încheierea de ședință din data de 31.07.2013 a Tribunalul București - Secția a II-a Penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului E. T. D. pe o durată de 29 de zile, de la 31.07.2013 la 28.08.2013, inclusiv, măsura fiind apoi prelungită succesiv.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța (Tribunalul București) a avut în vedere că în cauză există date și indicii temeinice, potrivit art. 143 C.p.p., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, relevante în acest sens fiind următoarele mijloace de probă: procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, denunțul și declarațiile numitului Tarălungă G., proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, înscrisuri, procesele verbale întocmite de investigatorii cu nume de cod „P. F.” și “M. E.-I.”, redările discuțiilor ambientale derulate între acestea și inculpat, transcrierile ambientale de la dosar, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului Tala S..
De asemenea, la luarea măsurii arestării preventive instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile art. 148 alin. 1) lit. f) C.p.p., având în vedere că pentru infracțiunile comise legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, dar și natura și gravitatea faptelor, împrejurările, modalitatea în care se reține că acestea au fost comise, rezultatul produs.
Tribunalul a apreciat, la acest moment, că în mod temeinic s-a reținut la momentul soluționării propunerii de luare a măsurii arestării preventive că în cauză există indicii temeinice, în sensul art. 143 C.p.p., ale săvârșirii de către inculpat a infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de inculpare și că în privința acestuia sunt întrunite condițiile art. 148 alin. 1) lit. f) C.p.p., presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit cele trei infracțiuni întemeindu-se pe probele mai sus enunțate.
De asemenea, Tribunalul a constatat la acest moment că în mod corect s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. 1) lit. f) C.p.p., respectiv că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale este închisoarea mai mare de 4 ani și că există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Concluzia existenței acestui pericol se întemeiază în primul rând pe gravitatea concretă deosebită a infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat. În acest sens, se are în vedere la acest moment procesual actele materiale repetate de care inculpatul este acuzat, împrejurarea că inculpatul s-a folosit de funcția de rector îndeplinită în cadrul Universității Ovidius din C. pentru a obține foloase ilicite substanțiale, faptul că un rector al unei prestigioase instituții de învățământ ar fi trebuit să adopte o conduită ireproșabilă, să fie un model pentru tinerii care frecventează cursurile respectivelor facultăți, acțiunile sale fiind de natură a afecta însăși imaginea unității de învățământ pe care o conduce. În acest sens, inculpatul E. T.- D. nu numai că nu a înțeles acest rol, dar s-a prevalat de atribuțiile îndeplinite pentru a-și facilita activitatea infracțională, prin numărul acțiunilor ilicite reținute în sarcina sa relevându-se persistența în acest tip de activități .
De asemenea, concluzia existenței acestui pericol (în sensul că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică) se întemeiază în al doilea rând și pe atitudinea procesuală a inculpatului, care, prin raportare la rechizitoriul emis în cauză, este nesinceră. În acest sens, se are în vedere la acest moment procesual ultimul cuvânt al inculpatului la termenul de judecată, ultim cuvânt în care inculpatul a arătat că ,,investigatorii în cauză au fost instigatori”, ,,au fost provocări repetate”… Din această perspectivă, fără a face o analiză exhaustivă a probelor administrate până la acest moment în cauză (această obligație revenind judecătorului atunci când dă o soluție ,,de fond” în orice dosar…), instanța a constatat că, așa cum a reținut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Ludi contra Elveției, din momentul în care acuzatul își dă seama că îndeplinește un act ce cade sub incidența legii penale își asumă riscul de a întâlni un funcționar al poliției infiltrat (,,sub acoperire”…) și care încearcă în realitate să-l demaște. În plus, în cauza de față nu s-a evidențiat până la acest moment de către inculpat sau de către vreunul dintre avocații săi vreun argument (susținut de probe) că investigatorii sub acoperire (folosiți în faza de urmărire penală) ar fi exercitat presiuni (de natură fizică sau psihică – gen loviri sau șantaj, etc…) care să-l fi ,,obligat” pe inculpat la săvârșirea de infracțiuni de corupție.
Împrejurările mai sus prezentate, relevând pericolul social concret al faptei și al făptuitorului, nu au fost infirmate până in prezent. În plus, se are in vedere si împrejurarea că asemenea fapte (de corupție) sunt de natură să genereze indignare publică, dar și un puternic sentiment de neîncredere (și chiar de lehamite) in rândul populatiei.
Instanța a apreciat că la luarea măsurii arestării preventive au fost respectate garanțiile dreptului la apărare, atât inculpatul cât și apărătorii acestuia având acces la actele dosarului de urmărire penală, în vederea pregătirii apărării .
În cazul de față, Tribunalul a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat până la acest moment și, în raport de stadiul procesual al cauzei, justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, între timp nu au fost administrate probe care să contureze o situație de fapt diferită de cea avută în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Tribunalul a apreciat că în cauză sunt în continuare întrunite condițiile cazului de arestare preventivă reglementat de art. 148 alin. 1) lit. f) C.p.p., intervalul de timp trecut de la data luării măsurii arestării preventive fiind insuficient pentru schimbarea radicală a modului de raportare a inculpatului la normele de conviețuire socială și pentru atenuarea sentimentului de indignare produs în rândul opiniei publice de faptele pe care, potrivit indiciilor temeinice existente în cauză, le-a comis inculpatul. In privința duratei măsurii arestării preventive deja dispuse față de inculpat, se observă faptul că verificarea respectării exigențelor art. 5 alin. 1 lit. c CEDO se realizează in concret, prin raportare la circumstanțele cauzei (principiu stipulat prin jurisprudența CEDO în cauzele V. der Tang c Espagne, 13.07.1995; Pantano c Italiei, 06.11.2003).
Pentru a decide in sensul mentinerii arestarii preventive in speța, judecătorul va înlătura ca nefondate argumentele privind circumstanțele personale ale inculpatului (lipsa antecedentelor penale, situațiile cu caracter medical existente în familia inculpatului, astfel cum au fost învederate de către acesta), având în vedere faptul că, atunci când decide asupra necesității menținerii măsurii arestării preventive, judecătorul are obligația de a cumpăni intre aceste circumstanțe și interesele sociale, generale, iar in cauză gravitatea deosebită a faptelor pentru care este cercetat inculpatul precum și poziția sa procesuală nesinceră relevă un pericol social concret sporit ce reclama cercetarea inculpatului, în continuare, în stare de arest preventiv.
Împotriva încheirii penale a declarat recurs inculpatul E. T. D..
În motivarea recursului se arată că instanța de fond și-a fundamentat soluția pe baza atitudinii procesuale nesincere a inculpatului raportat la mențiunile din rechizitoriu, făcând referire la gravitatea deosebită a infracțiunilor săvârșite de inculpat prin folosirea calității de cadru didactic și de rector al Universității din C. însă instanța de fond nu a justificat în nici un fel motivele pentru care se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Curtea constată că încheierea pronunțată de prima instanță este în mod amplu și detaliat motivată, contrar celor arătate de inculpat, prima instanță analizând toate aspectele referitoare la menținerea măsurii arestării preventive, respectiv îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege și oportunitatea acesteia la acest moment procesual.
Se mai arată în motivarea recursului că instanța de fond apreciază măsura arestării preventive ca fiind legală și temeinică pornind de la încheierea prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, respectiv că indiciile temeinice avute în vedere la luarea măsurii continuă să subziste, cu accentuarea indignării opiniei publice pentru săvârșirea acestor tipuri de infracțiuni, însă apărarea consideră că infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat sunt probate numai prin mijloacele de probă obținute prin intermediul investigatorilor sub acoperire. Totodată, precizează că din procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, inclusiv din convorbirile ambientale și telefonice rezultă că inițiativa săvârșirii infracțiunii aparține acestor investigatori sub acoperire.
Curtea constată că în realitate se invocă nelegalitatea unor probe administrate de organele de urmărire penală, iar acest aspect constituie o apărare de fond, apărare ce nu poate fi luată în considerare la acest moment procesual.
Legalitatea probelor nu poate face obiectul analizei, atunci când se discută îndeplinirea cerințelor legale de luare ori menținere a măsurii arestării preventive, decât în măsura în care sunt înlăturate astfel toate indiciile temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit faptele reținute în sarcina sa, ceea ce nu este cazul în speță, reținându-se ca relevante sub aspectul indiciilor temeinice următoarele mijloace de probă: procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, denunțul și declarațiile numitului Tarălungă G., proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, înscrisuri, procesele verbale întocmite de investigatorii cu nume de cod „P. F.” și “M. E.-I.”, redările discuțiilor ambientale derulate între acestea și inculpat, transcrierile ambientale de la dosar, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului Tala S..
Susținerea că pentru a treia infracțiune reținută în sarcina inculpatului s-a dispus disjungerea cauzei cu motivarea că nu este finalizată cercetarea penală iar aceeași rațiune ar fi trebuit aplicată și în privința celorlalte două infracțiuni nu are legătură cu obiectul cauzei, în concret verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive la primirea dosarului, prev. de art. 300 ind.1 C.p.p. ci sunt apărări ce țin de legalitatea sesizării instanței.
Cât privește faptul că prin rechizitoriul parchetului au fost trimiși în judecată patru inculpați pentru fapte comise în aceleași circumstanțe, însă în stare de libertate, nici acest aspect nu are relevanță asupra măsurii arestării preventive, deoarece în cazul măsurilor preventive situația fiecărui inculpat este analizată în mod distinct, nefiind consacrat un principiu al egalității de tratament.
Faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și are o bogată activitate didactică nu este suficient în sine pentru a se considera că nu se impune menținerea măsurii arestării preventive față de acest inculpat.
În ceea ce privește aplicarea art.136 alin.8 Cpp, apărarea consideră că instanța are posibilitatea legală să dispună o măsură preventivă prev. de art.145 sau art.1451 din Codul de procedură penală.
Contrar celor arătate de apărare, Curtea consideră că o asemenea măsură nu se justifică față de stadiul procesual al cauzei și față de poziția inculpatului în cadrul Universității Ovidius C., poziție care, în opinia Curții, ar putea conduce la influențarea declarațiilor martorilor audiați în cauză, toți acești martori având legătură cu această instituție.
În ceea ce privește pericolul social al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, trebuie făcută o analiză comparativă între persoana acestuia și fapta reținută în sarcina sa, inclusiv în ceea ce privește rezonanța socială.
Curtea constată că Tribunalul a făcut o asemenea analiză și a constatat că circumstanțele personale ale inculpatului nu justifică o soluție de punere a acestuia în libertate, raportat la gravitatea faptei în concret, care impune menținerea măsurii arestării preventive.
În opinia Curții, lipsa antecedentelor penale era o cerință obligatorie pentru ocuparea funcției de rector al unei universități, astfel că nu poate constitui un argument în favoarea inculpatului, iar împrejurarea că fapta ar fi fost comisă în exercitarea funcției publice pe care o deținea inculpatul este în realitate un aspect ce imprimă faptei un caracter grav, cu consecința îndeplinirii cumulative a condițiilor prev. de art. 148 lit. f C.p.p.
În concluzie, Curtea constată că la o simplă lectură se poate observa că încheierea primei instanțe este temeinic motivată din perspectiva analizei tuturor cerințelor legale pentru a se dispune menținerea măsurii arestării preventive, inclusiv existența indiciilor temeinice conform art. 143 și 68 ind.1 C.p.p.și art. 148 lit. f C.p.p.
Împrejurarea că prima instanță nu a trecut la o analiză aprofundată a apărărilor inculpatului este justificată de faptul că apărările acestuia, așa cum a constatat și instanța de recurs, sunt apărări de fond respectiv aprecieri ale probatoriului proprii inculpatului, care nu pot face obiectul prezentei cauze, fiind exclusiv atributul instanței de fond.
Totodată, Curtea constată că durata arestării preventive nu a depășit un termen rezonabil, acesta fiind arestat la data de 31.07.2013, și de asemenea că măsura arestării preventive este necesară pentru a se asigura buna desfășurare a cercetării judecătorești, care încă nu a debutat.
Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art.385/15 pct. 1 lit. b C.p.p. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat E. T. D. împotriva încheierii din data de 16.09.2013 pronunțată de Tribunalul I. Secția Penală.
În baza art. 192 al. 2 C.p.p. va obliga recurentul-inculpat la cheltuieli judiciare către stat, acesta aflându-se în culpă procesuală prin promovarea unei căi nefondate de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat E. T. D. împotriva încheierii din data de 16.09.2013 pronunțată de Tribunalul I. Secția Penală.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe recurent la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. C. C. M. N. R. M.
GREFIER
L. B.
Red RM/2 ex
28.10.2013
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1925/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
