Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 2433/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2433/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-12-2013 în dosarul nr. 2433/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
Decizia penală nr.2433/R
Ședința publică din data de 27 decembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. C. N.
JUDECĂTOR: S. M.
JUDECĂTOR: F. D.
GREFIER: VICTORIȚA S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de domnul procuror M. V.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul L. D. C., împotriva încheierii de ședință din data de 19.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a I-a penală, în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat L. D. C., aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, fără delegație la dosar și de apărător din oficiu, avocat L. A., în baza delegației nr.11/24.12.2013, emisă de Baroul București – Serviciul de Asistență Judiciară, depusă la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat L. D. C., avocat L. A., solicită instanței să ia act de încetarea delegației din oficiu și să se pronunțe cu privire la plata onorariului parțial.
Curtea ia act de încetarea delegației apărătorului din oficiu desemnat pentru recurentul inculpat, având în vedere că s-a prezentat apărător ales pentru acesta, urmând a se pronunța cu privire la plata onorariului parțial și nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat L. D. C., având cuvântul, critică încheierea hotărârii instanței de fond, apreciind că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive sunt insuficiente pentru a determina menținerea măsurii arestării preventive în continuare, solicitând să se observe că în cauză sunt aplicabile dispozițiile referitoare la modalitatea în care judecătorul este dator să aprecieze aceste temeiuri, făcând referire la cauza Scundeanu vs. României.
Solicită să se observe că din încheierea recurată, lipsesc anumite elemente care sunt criterii determinante în evaluarea necesitării privării de libertate, raportat la regula care este starea de libertate.
De asemenea, solicită să se observe că inculpatul a avut în loc de muncă și un domiciliu stabil și că acesta nu s-a sustras de la cercetarea penală, apreciind că nu există nicio temere că odată lăsat în libertate acesta s-ar sustrage urmăririi penale.
Referitor la prezumția că lăsat în libertate inculpatul ar putea să influențeze bunul mers al cercetării judecătorești prin influențarea vreunei părți din dosar, solicită să se observe că nu există probe că inculpatul ar putea sau ar încerca să determine în vreun fel schimbarea declarațiilor. Mai mult, celelalte probe din cauză se află la dosarul cauzei, astfel că acestea nu pot fi influențate de starea de libertate a inculpatului.
Arată că în perioada iulie 2012 – iunie 2013 acestea nu este implicat în nici un fel de natură ilicită, apreciind că cele 12 luni de supraveghere sunt suficiente pentru a determina presupunerea rezonabilă că lăsarea inculpatului în libertate nu prezintă un pericol social pentru ordinea publică.
Solicită să se constate că starea de libertate a inculpatului L. D. C. nu poate influența în nici un fel cursul cercetării judecătorești, învederând că inculpatul dorește să-și dovedească nevinovăția, apreciind că lăsarea în libertate a inculpatului, prin adoptarea unor garanții procesuale, pot asigura bunul mers al procesului penale.
În consecință, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și să se dispună luarea unei alte măsuri neprivative de libertate,
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, apreciind că subzistă în continuare temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de săvârșire a faptei și gravitatea acesteia, inculpatul fiind cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave.
Mai mult, arată că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind condamnat anterior pentru același gen de infracțiuni, fiind recidivist.
Recurentul inculpat L. D. C., având ultimul cuvânt, arată că nu a fost condamnat pentru același gen de infracțiuni, că este arestat de 7 luni de zile și că a fost arestat la 1 an de zile de la data presupusei săvârșiri a infracțiunii, solicitând a fi avut în vedere faptul că este nevinovat.
CURTEA,
Cu privire la recursul penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 19.12.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a penală, în baza art. 3002 raportat la art.160b alin.3 C. pr. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților L. D. C., M. F. și P. R. G. și a fost menținută arestarea preventivă a acestora.
A fost respinsă cererea formulată de inculpați, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut, Prin încheierea de ședință din data de 14.06.2013 a Tribunalului București-Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr._/3/2013, s-a admis propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul București, iar în baza art. 1491 C.proc.pen. raportat la art.148 lit. a și f Cod proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P. R. G. pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 14.06.2013 până la 13.07.2013, inclusiv.
Totodată, prin aceeași încheiere, în baza art. 1491 C.proc.pen. raportat la art.148 lit.”f” Cod proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților L. D. C. și M. F. pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 14.06.2013 până la 13.07.2013, inclusiv.
Pentru a dispune astfel, judecătorul a reținut în esență că în cauză există date și indicii temeinice, potrivit art.143 Cod procedură penală raportat la art. 681 Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați.
De asemenea, s-a mai constatat că sunt întrunite cerințele art.148 lit.a Cod procedură penală, față de inculpatul P. R. G., zis „H.”, întrucât, la data de 13.06.2013, când a fost depistat de organele de urmărire penală, inculpatul a încercat să se sustragă, împrejurare care relevă faptul că acesta cunoștea că este urmărit de organele de urmărire penală.
Totodată, s-a reținut că sunt îndeplinite și condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod proc. pen., cu privire la cei trei inculpați - N. C., A. M. R., P. R. G., Zis H., L. D. C. Și M. F. -întrucât faptele pentru care sunt cercetați inculpații sunt pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, iar, lăsarea acestora în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura arestării preventive a fost ulterior prelungita succesiv, pentru o durata de cate 30 de zile, prin încheierile din 09.07.2013 si 09.08.2013 (aceasta din urma astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 22.08.2013), pronunțate de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarele nr._/3/2013 și nr._/3/2013 și menținută în cursul cercetării judecătorești.
Prin rechizitoriul nr.2836/05.09.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București – înregistrat sub nr._/3/2013 – s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, împreună cu alți inculpați, a inculpatului L. D. C. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă prev. și ped. de art. 211 alin.1, alin.2¹ lit.a, alin. 3 C.p. cu aplic. art. 37 lit.a C.p., reținându-se că în data de 03.07.2012, în jurul orei 14.20-14.22, în scara nr.2 a blocului 42 situat în Calea Moșilor nr.294, inculpatul L. D. C. împreună cu inculpatul M. F., poreclit Catic sau J., a deposedat-o prin violențe pe partea vătămată Gharamanzo Maskan Gholan Reza de o borsetă care conținea aproximativ 200.000 de lei și 22.500 de dolari S.U.A.
Instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.143 C. pr. pen., atunci când în cauză există probe – ca elemente de fapt care servesc la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea făptuitorului, la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei (art. 63 din Codul de procedură penală) sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de lege, adică, conform art. 68 ind. 1 din Codul de procedură penală, atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta.
Aceste dispoziții ale legii interne sunt în concordanță cu art. 5 paragraful 1 lit. c din CEDO care condiționează legalitatea privării de libertate a unei persoane de existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează a fi lipsită de libertate a săvârșit o infracțiune. În accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului prin motive verosimile se înțeleg date, informații de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit infracțiunea respectivă. Aceste date nu trebuie să aibă aceeași forță cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula o acuzare, nefiind necesar ca persoana să fie într-un final, acuzată sau trimisă în judecată.
Așadar, atât în lumina reglementărilor interne în materia arestării preventive cât și a celor cuprinse în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, judecătorul investit cu soluționarea unei propuneri de arestare preventivă nu trebuie să analizeze realitatea conflictului de drept penal, respectiv existența faptei și vinovăția făptuitorului, ci doar existența unor date care să justifice presupunerea rezonabilă că persoana față de care se solicită luarea măsurii preventive a comis o faptă de natură penală.
Tribunalul a constatat, din materialul probator administrat, că sunt indicii temeinice în sensul că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat, conform art.143 C.pr.pen., relevante în acest sens fiind următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate Gharamanzo Maskan Gholan Reza, declarațiile martorilor Sadeghian Iran Z. Mohammad Reza, Curelet V., Gogoșăreanu A., Motevassel H. și Al Ogaili Kamil Hammod Abed, raportul de expertiză medico-legală nr.A_ , procesele-verbale de vizionare imagini si rapoartele de constatare tehnico-științifică întocmite de către Institutul de Tehnologii Avansate, procese-verbale de analiză a listingurilor, procese-verbale de transcriere a convorbirilor interceptate purtate între cei doi inculpați, declarația martorului Z. V. A., recunoașterea din planșe fotografice cu martorul Z. V. A., declarația martorului L. M. I., declarațiile inculpaților P. R. G. și N. C. care confirmă modul de operare al inculpaților L. C. D. și M. F..
Instanța de fond a constatat că există incidența indiciilor temeinice, în accepțiunea art. 68 indice 1 din C.pr.pen., care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații L. D.-C., M. F. și P. R. G. ar fi comis faptele de care sunt acuzați, astfel cum au fost avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive si respectiv la prelungirea acestei masuri.
S-a mai constatat că sunt îndeplinite și condițiile prev. de art.148 lit.f C.pr.pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele imputate inculpatului, avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive, este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate prezintă și în continuare pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul L. D. C. solicitând admiterea recursului, să se dispună luarea unei măsuri neprivative de libertate, apreciind că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive sunt insuficiente pentru a determina menținerea măsurii arestării preventive în continuare, solicitând să se observe că în cauză sunt aplicabile dispozițiile referitoare la modalitatea în care judecătorul este dator să aprecieze aceste temeiuri, făcând referire la cauza Scundeanu vs. României.
Solicită să se observe că din încheierea recurată, lipsesc anumite elemente care sunt criterii determinante în evaluarea necesitării privării de libertate, raportat la regula care este starea de libertate. Inculpatul a avut în loc de muncă și un domiciliu stabil și că acesta nu s-a sustras de la cercetarea penală, apreciind că nu există nicio temere că odată lăsat în libertate acesta s-ar sustrage urmăririi penale.
Referitor la prezumția că lăsat în libertate, inculpatul ar putea să influențeze bunul mers al cercetării judecătorești prin influențarea vreunei părți din dosar, solicită să se observe că nu există probe că inculpatul ar putea sau ar încerca să determine în vreun fel schimbarea declarațiilor. Mai mult, celelalte probe din cauză se află la dosarul cauzei, astfel că acestea nu pot fi influențate de starea de libertate a inculpatului.
Arată că în perioada iulie 2012 – iunie 2013 acestea nu este implicat în nici un fel de natură ilicită, apreciind că cele 12 luni de supraveghere sunt suficiente pentru a determina presupunerea rezonabilă că lăsarea inculpatului în libertate nu prezintă un pericol social pentru ordinea publică.
Inculpatul L. D. C. nu poate influența în nici un fel cursul cercetării judecătorești, învederând că dorește să-și dovedească nevinovăția, apreciind că lăsarea în libertate, prin adoptarea unor garanții procesuale, pot asigura bunul mers al procesului penale.
Curtea examinând încheierea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosar, față de critica formulată dar și din oficiu conform dispozițiilor art.3856 alin.3 C. pr. pen. constată nefondate recursurile declarate.
În mod judicios a reținut instanța de fond că măsura arestării preventive a inculpatului a fost temeinică și legală, existând indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că a comis infracțiunea de tâlhărie, prev. de art.211 alin.1, alin.21 lit.a, alin.3 C. pen., în dauna părții vătămate Gharamanzo Maskan Gholan Reza, iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din modalitatea de săvârșire a faptei, acționa, împreună cu alți inculpați, după un plan bine pus la punct, concretizat în supravegherea zonelor unde se efectuează în mod frecvent schimburi valutare, selectarea potențialelor părți vătămate și folosirea mijloacelor tehnice pentru urmărirea și localizarea acestora, procurarea și adaptarea mijloacelor materiale de săvârșire a faptelor, cu scopul de a-și ascunde identitatea sau în unele cazuri de a crea aparența că sunt reprezentanți ai unor organe de stat, modalitatea rapida de acțiune și desfășurarea unor activități menite să înlăture sau să reducă posibilitățile părților vătămate de a-și asigura scăparea sau de a solicita, în timp util, intervenția organelor de poliție), valoarea mare a prejudiciului, din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, inculpatul L. a mai fost condamnat anterior pentru omor calificat.
Referitor la o primă critică invocată de inculpatul L. C. D., și anume aceea că nu există date suficiente pentru menținerea în continuare a stării de arest, nu este fondată, deoarece fapta săvârșită de inculpat este una de pericol, tâlhărie, săvârșită în stare de recidivă, fiind condamnat anterior pentru o faptă de omor.
Inculpatul a mai invocat că la încheierea recurată lipsesc anumite elemente care erau suficiente în evaluarea necesitării privării de libertate, fără a le enumera, încheierea recurată fiind legală și temeinică și motivată pe larg.
Faptul că înainte de a fi reținut, avea loc de muncă și un domiciliu stabil, nu sunt elemente de credibilitate și că dacă ar fi lăsat în libertate, nu există nicio certitudine că nu ar comite o altă faptă de natură penală sau că nu ar influența în vreun fel sau altul, negativ, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Constatând că, în speță, sunt îndeplinite cerințele art.160b alin.3 C. pr. pen. în sensul că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, prima instanță a dispus în mod legal menținerea arestării preventive a acestuia.
Ca urmare, se constată că nu este întemeiată critica formulată, iar încheierea atacată este legală și temeinică, considerente față de care se va respinge, ca nefondat, recursul în baza art.38515 pct.1 lit.b C. pr. pen.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 și 3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L. D. C. împotriva încheierii de ședință din data de 19.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a I-a penală, în dosarul nr._ 13.
Obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 50 lei onorariu avocat oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. C.-N. S. M. F. D.
GREFIER,
Victorița S.
Red. D.F.
Dact. A.L. 2 ex./16.01.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr.... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
