Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 1201/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1201/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 1201/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR.1201/A
Ședința publică de la 24 septembrie 2015
Completul constituit din:
Președinte: A. E. B.
Judecător: D. M.
Grefier: C. B.
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror M. S..
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul B. I. împotriva sentinței penale nr.175/07.08.2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17.09.2015, când prezenta cauză penală a rămas în pronunțare pentru astăzi:
CURTEA
Deliberând asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.175/F din 7.08.2015, Tribunalul Teleorman a hotărât următoarele:
A respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art.32 rap.la art.188 Cod penal în infracțiunea prev. și ped. de art.194 alin.1 lit.e cu apl.art.75 alin.1 lit.a Cod penal.
A respins cererea privind aplicarea dispozițiilor art.396 alin.10 Cod procedură penală.
În baza art.32 rap.la art. 188 Cod penal, cu aplicarea art.75 alin.2 lit.b Cod penal-art.76 alin.1 și 3 Cod penal, a condamnat pe inculpatul, B. I., la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, d și n Cod penal (dreptul a comunica cu victima Nichituși J., domiciliat în M. K., ., județul Ialomița, CNP_).
A făcut în cauză aplicarea art.65 alin.1 corob. Cu art.66 alin.1 lit.a,b,d și n Cod penal, urmând ca inculpatul B. I. să execute pedeapsa în regim de detenție.
A făcut în cauză aplicarea art.7 din Legea nr.76/2008 privind obligativitatea prelevării de probe biologice.
În baza art.399 alin.1 Cod procedură penală, a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art.72 alin.1 teza I Cod penal, a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 20 februarie 2015 la zi.
În baza art.112 alin.1 lit.b Cod penal, a dispus confiscarea toporișcăi cu lungimea totală de 62,15 cm, lățime lamă până la muchie 13 cm și lungime lamă 7 cm, ridicată și sigilată de organele de poliție, conform procesului-verbal din 20 februarie 2015 (aflat la fila 29 a dosarului de urmărire penală).
A admis cererea de despăgubiri formulată de partea civilă S. Orășenesc Țăndărei.
A obligat pe inculpatul, B. I., la plata sumei de 253,52 lei, reprezentând cheltuieli aferente spitalizării victimei Nichituși J..
A admis cererea de despăgubiri formulată de partea civilă, Nichituși J..
A obligat inculpatul către partea civilă la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de despăgubiri civile materiale.
În baza art. 274 Cod procedură penală a obligat inculpatul la 700 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reținut, în fapt, în esență, că inculpatul, în seara de 19.02.2015, pe fondul de băuturi alcoolice, având în mână un topor, a pătruns în curtea lui Nichituși J., s-au îmbrâncit reciproc, context în care inculpatul i-a aplicat cu toporul, o lovitură în zona capului, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat internarea în spital și cca 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Prin încheierea din data de 06.05.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat, conform art.346 alin.2 Cod procedură penală, legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății privind pe inculpatul B. I..
În procedura de cameră preliminară, inculpatul nu a contestat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și nici din oficiu instanța nu a considerat că se impune invocarea de excepții în acest sens.
După rămânerea definitivă a încheierii prin care s-a dispus, în procedura de cameră preliminară, începerea judecății, s-a fixat prim termen de judecată la 03. 06. 2015.
Cu această ocazie, inculpatul a învederat că solicită aplicarea procedurii simplificate, sens în care instanța a procedat la ascultarea sa.
În declarația dată, inculpatul a menționat că recunoaște faptele, astfel cum sunt redate în rechizitoriu, dar cu precizarea că nu a intenționat să lovească persoana vătămată, ci aceasta s-ar fi lovit în topor în momentul căderii, urmare a îmbrâncirii celor doi. A susținut că erau amândoi în stare avansată de ebrietate, avea toporul în mână deoarece tocmai se întorsese de la pădure, persoana vătămată, cumnatul său, le-a adresat injurii atât lui cât și martorului, C. N., aflat până la momentul incidentului în curtea sa, intenția nu a fost de a-l omorî pe Nichituși J., ci probabil doar de a-l lovi.
Concomitent cu declarația în forma menționată, inculpatul a solicitat și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor în infracțiunea prevăzută de art. 194 alin.1 lit. e cu aplicarea art. 75 alin 1 lit. a cod penal, solicitând reținerea acestei din urmă calificări juridice exclusiv, pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale.
Având în vedere declarația inculpatului și luând concluziile procurorului și ale apărătorului ales, Tribunalul a respins solicitarea inculpatului ca judecata să aibă loc pe baza dispozițiilor art.374 alin.4 cod procedură penală, apreciind că această procedură nu se poate baza pe o recunoaștere calificată, prin care se tinde, de fapt, la schimbarea chiar și parțială a situației reținute în actul de inculpare.
De altfel, s-a apreciat că însăși solicitarea de schimbare a încadrării juridice, prin reținerea infracțiunii de vătămare corporală având drept consecință punerea în primejdie a vieții persoanei și a circumstanței atenuante legale, prevăzute de art. 75 alin 1 lit. a cod penal, contravine situației de fapt descrise în rechizitoriu și este, în opinia Tribunalului, nefondată, întrucât însuși raportul de expertiză medico-legală nr. 706/A1/62 din 25.02.2015, întocmit de SML Ialomița a concluzionat în sensul că leziunile traumatice suferite de Nichituși J. nu i-au pus viața în primejdie, iar stabilirea incidenței provocării nu s-a putut realiza având în vedere probele existente în dosarul de urmărire penală.
Prin urmare, Tribunalul, pronunțându-se asupra solicitării de schimbare a încadrării juridice doar pe baza probelor de la urmărirea penală, a respins-o ( ședința publică din 3 iunie 2015 ).
Urmare a respingerii și cererii ca judecata să aibă loc pe baza procedurii simplificate, instanța a pus în discuție temeinicia probelor administrate în faza urmăririi penale.
Probele administrate în faza urmăririi penale nu au fost contestate sub aspectul temeiniciei, nu s-a solicitat readministrarea lor, nici părțile și nici procurorul nu au solicitat administrarea de noi dovezi în susținerea situației de fapt.
Judecătorul fondului și-a argumentat soluția de respingere a cererii inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă cu punerea în primejdie a vieții persoanei având în vedere următoarele aspecte:
Însuși faptul că inculpatul s-a folosit, în săvârșirea de un obiect vulnerant, de natură să producă prin el însuși un rezultat letal, persoana vătămată fiind lovită într-o zonă a corpului cunoscută ca vitală, demonstrează, în opinia judecătorului, faptul că inculpatul a prevăzut rezultatul acțiunii sale și chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat totuși posibilitatea producerii acestuia, ceea ce corespunde cel puțin intenției indirecte, specifică infracțiunii de omor.
Nu a avut relevanță dacă leziunile produse au pus sau nu în primejdie viața victimei, ceea ce primează pentru calificarea juridică reținută de procuror este obiectul folosit în agresiune și zona anatomică vizată.
Așadar, în opinia Tribunalului, varianta din apărare a inculpatului, pe baza căreia acesta solicită schimbarea încadrării juridice, nu poate fi reținută, deoarece nu este susținută probator. A apreciat că, ceea ce dovedesc indubitabil declarațiile de martori este că inculpatul a intrat în curtea victimei, având un topor în mână, iar martora S. S. a declarat la urmărirea penală că pe Nichituși J. nu putea să-l lovească decât inculpatul, pentru că erau doar ei doi în curte și se băteau.
Faptul că persoana vătămată a fost lovit în zona frunții, cu un corp tăietor despicător, posibil topor, necesitând pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, a fost probat cu fișa de constatare preliminară, întocmită de SML Ialomița și cu raportul de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei, nr. 706/A1/62 din 25.02.2015, aceste înscrisuri medicale coroborându-se cu depoziția martorului S. J. C., fiul inculpatului care, atunci când i-a despărțit pe cei doi implicați în agresiune, a observat că Nichituși J. avea sânge pe față și pe corp, așadar violența se produsese. Același lucru l-a susținut, de altfel și martora S. S., în declarația din fața Tribunalului.
Nu s-a putut reține, în opinia Tribunalului, nici circumstanța atenuantă a provocării, însuși inculpatul recunoscând că era în stare avansată de ebrietate, din declarațiile acestuia fiind evident faptul că aproape nu-și mai amintește desfășurarea exactă a evenimentului, iar martorii au confirmat că incidentele verbale dintre cei doi deveniseră un obicei și se desfășurau, de fiecare dată, pe fondul consumului de alcool. Așa fiind, în opinia Tribunalului, reținerea unei eventuale provocări din partea persoanei vătămate, aflată sub influența alcoolului, produsă prin insultarea ori injurierea inculpatului, aflat de asemenea în stare avansată de ebrietate și în condițiile în care inculpatul era obișnuit cu un asemenea comportament al cumnatului său, cei doi jignindu-se reciproc, ori de câte ori aveau ocazia, mai mereu au susținut martorii și, de fiecare dată după ce în prealabil consumau băuturi alcoolice, ar fi exagerată și contrară dispozițiilor art. 75 alin. 1 li. a cod penal, ce au în vedere comiterea faptei sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții.
Relevantă în acest sens a fost declarația martorului C. N. din faza judecății, care a contrazis celelalte mărturii, oarecum tendențioase, ale membrilor familiei inculpatului, în sensul că plecarea sa din curtea lui B. s-ar fi datorat exclusiv purtării persoanei vătămate. Martorul a declarat că atât el, cât și inculpatul erau deja destul de băuți, se făcuse târziu și ar fi plecat oricum, chiar dacă nu ar fi apărut N. J.. Același martor face o remarcă interesantă, referitor la toporul folosit la comiterea faptei. Martorul a susținut că inculpatul B. nu a avut nici un topor cu el la pădure, ci s-au folosit, la tăiatul lemnelor, numai de toporul său. Ori, această precizare nu a putut conduce decât la concluzia că după plecarea lui C. N., care stătuse în curtea sa aproximativ o oră, o oră și jumătate, după propriile-i spuse, timp în care cearta cu persoana vătămată continuase, inculpatul a luat un topor din curtea sa și s-a îndreptat spre victimă, acceptând consecințele unui asemenea act iresponsabil. A apreciat că aceste precizări contravin declarației inculpatului din faza judecății care spune că nu a intenționat să-l omoare pe cumnatul său, ci avea toporul în mână deoarece se întorsese de la pădure. A mai apreciat că este evident că prin declarația sa inculpatul încearcă să creeze convingerea că totul s-a petrecut imediat după întoarcerea sa de la pădure, tocmai pentru a justifica o eventuală tulburare provocată de comportamentul persoanei vătămate, reacția sa agresivă fiind oarecum spontană și greu de controlat. Ori, declarația martorului a contrazis susținerile inculpatului, probând o situație de fapt diferită, conform căreia fapta s-a petrecut după un anumit timp de la revenirea inculpatului B. în propriul domiciliu, perioadă în care, ca de obicei, a avut loc un schimb reciproc de replici injurioase.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, judecătorul fondului s-a raportat la criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal, referitoare la împrejurările și modul de comitere, mijlocul folosit, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, consecințele produse, dar și persoana inculpatului.
Referitor la persoana inculpatului, a reținut că acesta se manifestă violent, dar numai în relațiile cu cumnatul său, care îi este și vecin, are o oarecare înclinație spre consumul de alcool, dar nu exagerată, după cum a reieșit din depozițiile martorilor, este o persoană fără antecedente penale și aflat la o vârstă încă tânără.
A reținut, așadar, că a comis fapta pe fondul consumului excesiv de alcool, realizând gravitatea rezultatului produs, lovindu-și cumnatul cu un obiect menit să producă astfel de consecințe și într-o zonă vitală.
Având în vedere toate aceste circumstanțe, reale și personale, precum și contribuția victimei care, chiar dacă nu a putut fi reținută sub forma unei provocări, nu a putut fi nici ignorată, Tribunalul a apreciat că se justifică, în cazul inculpatului B. I., reținerea de circumstanțe atenuante judiciare, precum vârsta, regretul ulterior și nivelul scăzut de instruire, date care îl caracterizează favorabil și care sunt suficiente pentru a beneficia de clemența legii. Altfel spus, în opinia Tribunalului, s-a apreciat că se pot reține împrejurări care să-i diminueze periculozitatea, făcându-se în cauză aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. 2 lit. b cod penal, cu consecința reducerii limitelor speciale ale pedepsei cu o treime, conform art. 76 alin. 1 și 3 cod penal, inculpatul executând pedeapsa în regim de detenție.
Reiterând solicitarea și motivarea făcută în fața primei instanțe inculpatul B. I. a formulat apel împotriva soluției acestei instanțe susținut oral de avocatul său în sensul celor consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
În urma propriului demers analitic a datelor cauzei, Curtea consideră că soluția primei instanțe este legală și temeinică, bazată pe o riguroasă și exhaustivă evaluare a probelor administrate pe parcursul procesului penal și care converg la concluzia, dincolo de orice îndoială, că inculpatul B. I. a săvârșit infracțiunea de tentativă de omor, prevăzută de art.32 rap.la art.188 Cod penal, constând în aceea că în seara zilei de 19.02.2015, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și pe fondul unui conflict preexistent cu partea vătămată N. J., cumnatul său, a pătruns, având în mână un topor, în curtea acestuia, context în care i-a aplicat cu toporul o lovitură în zona capului, provocându-i leziuni traumatice care i-au pus viața în primejdie.
Din coroborarea probelor administrate rezultă foarte clar că varianta propusă de inculpat este străină de probele cauzei.
Veridicitatea situației de fapt reținută de prima instanță este susținută și de aspectul de netăgăduit că pe partea vătămată N. J. nu putea să-l lovească decât inculpatul, pentru că erau doar ei doi în curte și se băteau.
De altfel, pe parcursul procesului penal inculpatul a dat declarații contradictorii la urmărirea penală, nu a recunoscut inițial că avea la el un topor și nici că l-a lovit pe partea vătămată, ci doar că s-au îmbrâncit, pentru ca ulterior să declare că partea vătămată s-a lovit în topor atunci când a căzut.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpat, ne raliem la temeiul concluziei primei instanțe, pe care o complinim sub următoarele aspecte:
Întregul context infracțional pledează pentru încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpat în infracțiunea de tentativă la omor, având în vedere că el a constat în crearea unui pericol iminent pentru viața părții vătămate prin punerea în executare a unei acțiuni apte de a produce suprimarea vieții acesteia și caracterizează intenția specifică de omor. Or, . cu toporul a inculpatului nu a avut o consecință mai gravă pentru partea vătămată datorită reflexului de autoapărare al acesteia și intervenției martorului S. J. (fiul inculpatului), care a intervenit între cei doi.
De altfel, infracțiunea de vătămare corporală, având drept consecință punerea în primejdie a vieții persoanei, prevăzută de art.194 alin.1 lit.e Noul Cod penal, se referă doar la accepțiunea medico-legală a expresiei „punere în primejdie a vieții persoanei”, constând în crearea unui pericol iminent pentru viața persoanei, generat de natura și gravitatea vătămărilor produse prin fapta comisă, important fiind ca leziunea să poată determina moartea persoanei, indiferent de modul de îndepărtare a pericolului, respectiv prin tratament sau intervenție chirurgicală. Oricum, aprecierea medico-legală nu poate constitui, în acest caz, prin ea însăși, un criteriu de încadrare a faptei, ci cel mult un element de fapt ce urmează a fi coroborat cu circumstanțele reale ale faptei, respectiv intenție, regiunea corporală vizată, instrumentul utilizat.
De asemenea, este corectă și aprecierea primei instanțe că în cauză nu se impune reținerea circumstanței atenuante legale prevăzute de art.75 lit.a Cod penal, în sensul că inculpatul nu a săvârșit fapta dedusă judecății ca urmare a provocării din partea părții vătămate câtă vreme el este cel care a venit în curtea acestuia, declanșând în consecință incidentul.
Relațiile conflictuale dintre inculpat și victimă, circumstanțele generale ale comiterii infracțiunii nu pot fundamenta concluzia existenței provocării, chiar dacă ele sugerează momente de încordare și enervare, nefiind suficient ca inculpatul să fi acționat sub imperiul unor asemenea stări, cerându-se ca aceste tulburări să fie puternice și determinate de acțiuni concrete întreprinse de partea vătămată, ceea ce nu este cazul în speță.
De altfel, instanța fondului nu a ignorat starea conflictuală preexistentă între inculpat și partea vătămată, convertind-o în circumstanță atenuantă judiciară prevăzută de art.75 alin.2 lit.b Cod procedură penală, cu efectul reducerii pedepsei conform art.76 alin.1 și 3 Cod penal.
În raport de considerațiile care preced, solicitarea subsidiară a inculpatului de aplicare a unei pedepse sub limita de 3 ani cu suspendarea executării pedepsei este superfluă.
Pe cale de consecință, având în vedere că nu se constată nici motive care se iau în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art.317 alin.2 Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul inculpatului B. I., în temeiul art.421 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
În baza art.424 alin.4 Cod procedură penală, se va computa la zi prevenția inculpatului.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, apelantul – inculpat, aflat în culpă procesuală, va fi obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. I. împotriva sp.nr.175/07.08.2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dos.nr._ .
Deduce arestarea preventivă de la 20.02.2015 la zi.
Obligă inculpatul apelant la 500 lei cheltuieli judiciare statului, din care 250 lei onorariu avocat oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică.
Președinte, Judecător,
A. E. B. D. M. Grefier,
C. B.
Red.A.E.B./28.05.2015
Tehnored.V.D./5 ex./29.09.2015
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 1202/2015.... → |
|---|
