Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 436/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 436/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2016 în dosarul nr. 436/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2016:004._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ /2015
(617/2016)
Decizia penală nr. 436/A
Ședința publică din data de 10 martie 2016
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: I. C.
JUDECĂTOR: C. B.
GREFIER: S. R.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat de procuror I. D..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația in anulare formulată de către condamnatul A. M. împotriva sentinței penale nr. 768 din 25.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. – Secția penală, in dosarul nr._ /2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul condamnat A. M. personal, in stare de arest și asistat de avocat din oficiu S. I. cu delegație substituire pentru doamna avocat Broscătan C., cu delegația nr. 1336 din data de 2.03.2016, emisă de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul contestatorul condamnat A. M. arată că temeiul prezentei contestații este art. 426 Cpp îb întregime.
Curtea pune în discuție, in baza art. 426 Cpp, admisibilitatea in principiu căii de atac.
Apărătorul contestatorul condamnat A. M. solicită, in baza art. 426 alin.1 lit. d Cpp, admiterea in principiu a prezentei contestații, urmând a se constata faptul că judecătorul ce s-a pronunțat in cauza ce avea ca obiect cererea condamnatului de revizuire, ce făcea obiectul dosarului nr._ * era un magistrat incompatibil, acesta pronunțându-se si in dosarul nr._, iar acesta nu se putea pronunța de 2 ori pe cererile de revizuire ale condamnatului.
Reprezentantul Ministerului Public arată că deși formal se invocă prevederile art. 426 Cpp, cu indicarea expresă a lit.d) în realitate în cauză nu poate fi reținut acest caz de incompatibilitate a judecătorului, acest caz nefiind susținut de actele dosarului.
De asemenea, arată că în dosarul nr._ * există o declarație de abținere, iar după admiterea acesteia, cauza a fost soluționată de către un alt judecător.
Totodată, arată că doamna judecător G. Oița nu a efectuat cercetarea judecătorească in dosarul de fond.
Pentru aceste motive solicită respingerea cererii, ca inadmisibilă.
Contestatorul condamnat A. M., având ultimul cuvânt, arată că revizuirea a început-o in anul 2010 la G., iar doamna P. s-a abținut în primul dosar. Ulterior, după pronunțare, a făcut plângere la C.S.M. pentru instrumentarea dosarului, iar CSM-ul a dispus să se reia soluționarea cererii de revizuire și s-a format un alt dosar.
De asemenea, arată că a făcut 12 ani de pușcărie pentru că și-a dus soția la spital și a fost lăsată să moară.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra prezentei contestații.
La data de 24.02.2016 pe rolul Curții de Apel București, Secția a II a penală, s-a înregistrat contestația în anulare, formulată de către condamnatul A. M. împotriva deciziei penale nr. împotriva sentinței penale nr. 768/25.06.2014 pronunțate de Tribunalul G. nr._ *, definitivă prin Decizia penală nr. 227/12.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel București.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile petentului și de exigențele art. 426 Cod pec.pen., Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr.239/15.04.2015, Tribunalul G., în baza art.431 alin.1 rap. la art.426 alin.1 Cod procedură penală a respins, ca inadmisibilă, în principiu, contestația în anulare formulată de revizuientul condamnat A. M. și, în baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, l-a obligat pe contestator să plătească statului 150 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut căprin cererea înregistrată la Tribunalul G. sub nr._ din 29.01.2015 revizuientul condamnat A. M., în motivarea contestației în anulare arătând următoarele:
1.- procesul nu a fost judecat de doamna judecător deoarece s-a considerat incompatibilă și chiar s-a abținut;
2. – cine i-a dat voie să dea pronunțarea în acest dosar dacă era incompatibilă ?
3. – ce a urmărit procuroarea și judecătoarea în acest fel ?
Contestatorul a mai susținut că execută o pedeapsă de 18 ani pe nedrept.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Au fost atașate dosarele cu numerele:_ * al Tribunalului G.,_ * al Curții de Apel București, secția I-a penală,_ al Tribunalului G.,_ al Curții de Apel București, secția I-a penală,_ al Tribunalului G.,_ al Curții de Apel București, secția II-a penală,_ al Curții de Apel București, secția II-a penală, 181/1989 al fostului Tribunal Județean G. și 890/1989 al fostului Tribunal Suprem, secția penală.
Analizând contestația în anulare formulată de revizuentul condamnat A. M., Tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.768 din 25.06.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ *, definitivă prin decizia penală nr.227din 12.02.2015 a Curții de Apel București, secția I-a penală, în baza art.462 alin.4 Cod procedură penală, s-a respins ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. M. și, în baza art.275 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat revizuentul să plătească statului 250 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul G. a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul G. la data de 15.10.2012 sub nr._, condamnatul A. M. a solicitat revizuirea sentinței penale nr.7 din 24.04.1989 pronunțată de această instanță.
Prin sentința penală nr. 493 din 29.10.2012 s-a respins cererea condamnatului, în temeiul art. 403 alin. 3 Cod procedură penală anterior, reținându-se că motivul invocat de revizuient nu se încadrează în nicunul din cazurile de revizuire.
Împotriva acestei sentințe, revizuientul a formulat apel.
Curtea de Apel București Secția I penală, prin decizia penală nr.20 din 29.01.2013 a admis apelul declarat de revizuient, a admis în principiu cererea de revizuire și a dispus trimiterea cauzei acestei instanțe pentru a se pronunța pe fondul cererii de revizuire.
A reținut instanța de control judiciar că deși prima instanță nu a arătat în ce modalitate respinge cererea de revizuire, prin indicarea temeiului prev. de art. 403 alin. 3 Cod procedură penală, se înțelege că a respins-o ca inadmisibilă.
Cu toate acestea, din analiza considerentelor a rezultat că a analizat cererea pe fondul cauzei pentru că altfel nici nu avea cum în condițiile în care a invocat unul din cazurile prev. de art. 394 Cod penal, iar la dosar se află și rezoluția procurorului de netrimitere în judecată a magistratului care a instrumentat cauza pe fondul acesteia.
Fiind întrunite condițiile pentru admisibilitatea în principiu și instanța nefăcând acest lucru, în ciuda dispozițiilor legale, ședința ținându-se în camera de consiliu fără participarea procurorului și a părților, a apreciat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond a cererii de revizuire.
După înregistrarea dosarului pe rolul instanței s-a dispus citarea părților, a martorilor din cauză și audierea acestora.
A fost audiat revizuientul în calitate de inculpat în cauză, martorii N. M., C. D., B. N., M. A., D. L..
Nu au putut fi audiați toți martorii deoarece de la data faptei au trecut peste 25 de ani, unii au decedat, alții nu au mai putut fi găsiți.
Analizând pe fond cererea de revizuire instanța a reținut următoarele:
Împotriva sentinței penale nr. 7 din 24.04.1989, condamnatul A. M. a mai formulat o cerere de revizuire în dosarul nr._, respinsă prin sentința penală nr. 8 din 06.01.2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 534 din 10.03.2011 a Curții de Apel București.
Această cerere a fost întemeiată pe disp. art. 394 lit. a din Codul de procedură penală anterior, însă instanțele care au soluționat-o au apreciat că nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire deoarece revizuientul critica modul de evaluare a probelor cu ocazia judecării în fond.
Prezenta cerere a fost întemeiată pe disp. art. 394 alin. 1 lit. d din Codul de procedură penală anterior.
Inițial, revizuientul a formulat la data de 23.05.2011 o plângere împotriva procurorului Coameșu N. care a instrumentat dosarul nr.520/P/1988 la fosta Procuratură Județeană G., solicitând tragerea la răspundere a acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și represiune nedreaptă, prev. și ped. de art. 246 și art. 268 din Codul penal anterior.
Prin rezoluția din 01.09.2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procuror, constatându-se că, în conformitate cu disp. art. 122 pct. 1 lit. c și d Cod penal, s-a împlinit termenul de presripție a răspunderii penale cu privire la faptele sesizate.
Având în vedere această rezoluție, condamnatul a formulat cerere de revizuire, argumentând că, chiar dacă pretinsele infracțiuni comise de procuror au fost prescrise, să se constate că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat.
Pentru acest motiv, instanța, având în vedere și admiterea în principiu a cererii a considerat necesar administrarea din nou a probelor din cursul judecății, însă nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea reținută la momentul judecății.
Sentința supusă revizuirii a fost supusă căilor de atac a apelului și recursului, fiind menținută.
Instanța a constatat inexistența cazului de revizuire invocat de petent, respectiv art. 394 alin. 1 lit. d din Codul de procedură penală anterior și nici un alt caz prevăzut de același text de lege sau de art. 453 alin. 1 din Noul cod de procedură penală.
Pentru aceste motive instanța a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de către condamnatul A. M..
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală a obligat revizuentul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Potrivit art.426 alin.1 Cod procedură penală împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
În speță, revizuientul condamnat A. M. nu a indicat nici unul din cazurile de contestație în anulare prevăzute de art.426 alin.1 Cod procedură penală dar, din modul cum a fost formulată cererea, rezultă că se referă la cazul prevăzut de art. art.426 alin.1 lit.d Cod procedură penală referitor la existența unui caz de incompatibilitate.
Din actele și lucrările dosarului nu a rezultat, însă, că judecătorul care a pronunțat sentința penală nr.768 din 25.06.2014 ar fi fost incompatibil, toate celelalte hotărâri pronunțate referitoare la inculpatul/condamnatul A. M. fiind pronunțate de alți judecători. Deși în contestația în anulare s-a susținut că judecătorul care a pronunțat sentința penală nr.768 din 25.06.2014 s-ar fi abținut și, ulterior, ar fi pronunțat sentința contestată, s-a constatat că la dosar nu există nici o cerere ori declarație de abținere și nici vreo încheiere prin care s-ar fi soluționat o astfel de cerere.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul A. M., care, prin apărătorul său, a apreciat că instanța competentă pentru soluționarea contestației în anulare este Curtea de Apel București.
Cu privire la excepția invocată de către instanță, inculpatul a arătat că este nevinovat și că i s-a aplicat o pedeapsă pentru că și-a dus soția la spital.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:
Prin sentința penală nr.239/15.04.2015, Tribunalul G., în baza art.431 alin.1 rap. la art.426 alin.1 Cod procedură penală a respins, ca inadmisibilă, în principiu, contestația în anulare formulată de revizuientul condamnat A. M. și, în baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, l-a obligat pe contestator să plătească statului 150 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Contestatia in anulare este o cale extraordinara de atac de retractare si se judecat de catre instanta in fata careia a ramas definitiva hotararea a carei anulare se cere, care in speta este curtea de apel si nu Tribunalul G., care a fost prima instanta.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b teza finală Cod procedură penală a admis apelul declarat de apelantul - contestator A. M., va desființa integral Sentința penală nr. 239/15.04.2015 pronunțată de Tribunalul G. - Secția Penală în dosarul nr._ și a dispus rejudecarea contestației în anulare formulate de contestatorul A. M. împotriva Sentinței penale nr. 768/25.06.2014 pronunțate de Tribunalul G. nr._ *, definitivă prin Decizia penală nr. 227/12.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, de către instanța competentă, respectiv Curtea de Apel București.
Cât privește contestația în anulare formulată de către condamnat, se impune a fi făcute următoarele precizări:
Potrivit art.426 Cod procedură penală, se poate face contestație în anulare, împotriva hotărârilor penale definitive, în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Coroborat acest text de lege cu prevederile art. 431 Cod proc pen, se constată că analiza admisibilității contestației în anulare presupune nu numai circumscrierea susținerilor contestatorului cazurilor expres și limitativ prevăzute de art.426 Cod procedură, dar depunerea sau invocarea unor dovezi care există la dosar.
Cum petentul condamnat, și-a argumentat contestația pe dispozițiile art. 426 lit. a și h Cod proc pen, dar nu s-au depus sau invocat dovezi în acest sens, în baza art.431 Cod procedură penală, Curtea va respinge contestația ca inadmisibilă.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 431 alin. 1 C.pr.pen., respinge, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. M. împotriva sentinței penale nr. 768/25.06.2014, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Penală în dosarul nr._ *, definitivă prin decizia penală nr. 227/A/12.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I Penală în dosarul nr._ *.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 360 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 de lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.03.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. C. C. B.
GREFIER,
R. S.
Red. I.C. Dact. I.C. 2 ex./11.03.2015
Tribunalul G./jud. Gherghița P.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 396/2016. Curtea... | Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 514/2016. Curtea de... → |
|---|
