Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 1049/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1049/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 1049/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1049
Ședința publică din: 04.06.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. P. M.
JUDECĂTOR: D. L.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: B. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată - art. 2871 Cpp formulată de petenta N. R..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Referatul cauzei a fost făcut de grefierul de ședință, care învederează că s-au depus motive de recurs.
Curtea pune în discuție excepția de necompetență materială invocată de petentă prin motivele de recurs depuse.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepției invocate, având în vedere că infracțiunile care au format obiectul cercetărilor sunt urmărite la plângere prealabilă, așa încât se impune declinarea cauzei către Tribunalul București, în conformitate cu dispozițiile art. 27 pct. 3 C.p.p.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față constată că:
Prin sentința penală nr. 960/27.03.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București admisă în parte plângerea petentei N. R. împotriva intimatului N. E., iar în baza art. 2781 alin. 8 lit. b) C.p.p., a fost desființată în parte (respectiv soluția de la pct. 2) Rezoluția nr. 5987/P/2012 din data de 19.09.2012 și în parte Rezoluția nr. 59/II-2/2013 din data de 11.02.2013, emise de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București și a fost trimisă cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul N. E. sub aspectul săv. infr. prev. de art. 180 alin. 1 C. pen.
A fost menținută soluția de la pct. 1 din Rezoluția nr. 5987/P/2012 din data de 19.09.2012 dispusă față de intimat sub aspectul săv. infr. prev. de art. 320 C. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub numărul 1692/P/2013 la data de 22.01.2013, petenta N. R. a formulat plângere împotriva Rezoluției nr. 5987/P/2012 din data de 19.09.2012 și a Rezoluției nr. 59/II-2/2013 din data de 11.02.2013, emise de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București.
În motivare, petenta a arătat că nu este de acord cu soluțiile pronunțate în condițiile în care intimatul se face vinovat de comiterea faptelor pentru care a formulat plângerea penală.
A fost atașat dosarul nr. 5987/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București cu plângerile împotriva soluțiilor pronunțate în acest dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut că:
Prin plângerea depusă petenta a solicitat tragerea la răspundere penală a numitului N. E. sub aspectul comiterii infr. prev. de art. 320 și 180 alin. 1 C. pen.
Prin Ordonanța nr. 5987/P/2012 din data de 19.09.2012 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului N. E. sub aspectul săv. infr. prev. de art. 320 C. pen și neînceperea urmăririi penale sub aspectul comiterii infr. prev. de art. 180 alin. 1 C. pen.
Plângerea petentei împotriva acestei soluții a fost respinsă prin rezoluția P.-procurorului aceluiași P. nr. 59/II-2/2013 din data de 11.02.2013.
Împotriva acestor soluții petenta a formulat plângere la Judecătoria Sectorului 4 București, plângere înregistrată sub numărul 1692/P/2013 din data de 22.01.2013.
Analizând plângerile formulate de petentă și înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut că petenta s-a plâns împotriva intimatului N. E. pentru faptul că acesta la data de 29.04.2012 a aruncat în curte lucruri din locuință, iar la data de 05.05.2012 a bătut placaj în locul unor geamuri ce delimitează trei camere de la parter.
Potrivit art. 320 C. pen. constituie infracțiunea de tulburare a folosinței locuinței fapta prin care se tulbură în mod repetat folosința locuinței locatarilor dintr-un imobil, ori prin care se împiedică normala folosință a locuinței.
Instanța de fond a reținut din materialul probator existent la dosarul cauzei că între petentă și intimat există o stare conflictuală generată de un proces de partaj ce face obiectul dosarului nr._ în care nu s-a pronunțat o sentință irevocabilă. Pe fondul acestui fapt și pe faptul că niciunul dintre cei doi nu are în posesie exclusivă vreo proprietate au apărut acțiunile intimatului ce fac obiectul prezentului dosar.
Analizând actele materiale ce au făcut obiectul cercetărilor în cauză, instanța de fond, în acord cu concluziile procurorului de caz, a considerat că scoaterea afară dintr-o cameră a anumitor bunuri și montarea unor placaje în locul unor geamuri nu constituie elementul material al infracțiunii de tulburare a folosinței locuinței.
De asemenea din analiza materialului probator administrat nu rezultă intenția intimatului de tulburare a folosinței locuinței petentei ci mai degrabă intenția de a se comporta ca un codevălmaș, ceea ce evident excede intenției cerute de textul de lege menționat mai sus.
Așadar instanța de fond a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare a folosinței locuinței așa cum în mod corect a arătat și procurorul de caz.
S-a apreciat că nu aceeași este situațiacu privire la fapta prev. de art. 180 alin. 1 C. pen., unde, organele de urmărire penală nu depus suficiente diligențe pentru cercetarea împrejurărilor susținute de către petentă, ci au înlăturat ab initio ca nefiind credibile declarațiile martorului C. M., pentru un motiv care nu înlătura în niciun fel credibilitatea martorului în cauză.
Instanța de fond a considerat că organele de urmărire penală trebuie să procedeze la reaudierea petentei și a martorei C. M. pentru a verifica în ce fel a procedat intimatul în ziua de 04.05.2012, respectiv dacă și în ce fel ar fi bruscat-o/împins-o pe petentă, dacă acțiunile acestuia din aceea zi întrunesc elementele constitutive ale infr. prev. de art. 180 alin. 1 C. pen. și, în acest din urmă caz, dacă, eventual, există cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei.
A mai arătat instanța de fond că până la acest moment în mod neîntemeiat s-a procedat la înlăturarea declarației martorei C. M., mai ales că, din conținutul acesteia se pare, susținerile petentei ar avea suport în realitatea obiectivă, respectiv că ar fi existat acțiuni din partea intimatului ce trebuie a fi verificate în sensul întrunirii elementelor constitutive ale infr. prev. de art. 180 alin. 1 C. pen.
De asemenea, s-a arătat că organele de urmărire trebuie să procedeze la reaudierea intimatului sub aceste aspecte și dacă este cazul, să administreze orice altă probă utilă soluționării cauzei.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petenta N. R..
În motivele scrise de recurs, aceasta a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București cu privire la soluționarea căii de atac declarate, față de prevederile art. 27 pct. 3 C.p.p., solicitând trimiterea cauzei spre soluționare Tribunalului București.
Analizând excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, invocată de recurenta petentă, Curtea constată următoarele:
În fapt
Prin sentința penală atacată a fost admisă în parte, în baza art. 2781 alin. 8 lit. b) C.p.p., plângerea petentei N. R. împotriva Rezoluției nr. 5987/P/2012 din data de 19.09.2012 și Rezoluției nr. 59/II-2/2013 din data de 11.02.2013.
Prin ordonanța nr. 5987/P/2012 din data de 19.09.2012 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului N. E. sub aspectul săv. infr. prev. de art. 320 C. pen și neînceperea urmăririi penale sub aspectul comiterii infr. prev. de art. 180 alin. 1 C. pen, iar plângerea petentei împotriva acestei soluții a fost respinsă prin rezoluția P.-procurorului aceluiași P. nr. 59/II-2/2013 din data de 11.02.2013.
În drept
Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. 2 C.pen. și art. 180 alin. 3 teza I C.pen., acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoane vătămate.
În conformitate cu dispozițiile art. 27 pct. 3 C.proc.pen. competența de soluționare a recursurilor formulate împotriva sentințelor penale pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, aparține tribunalelor.
Totodată, potrivit art. 281 pct. 3 C.p.p., Curtea de Apel are competența de a de a judeca recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii, cu excepția celor date în competența tribunalului, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.
Acestor excepții li se subsumează, printre altele, sentințele pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În acest caz, prevederile art. 27 pct. 3 C.p.p. statuează expres asupra competenței tribunalului, iar caracterul de strictă interpretare al normei de procedură reclamă recunoașterea competenței acestei instanțe de a soluționa recursurile în orice cauză penală având ca obiect infracțiuni pedepsite la plângere prealabilă, și nu doar a celor în care instanța a fost sesizată cu rechizitoriu.
Constatarea inexistenței unei prevederi exprese sub acest aspect și excluderea subsecventă, din competența tribunalului, a recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate conform art. 2781 C.p.p., dar vizând infracțiuni pedepsite la plângere prealabilă, tinde la o interpretare restrictivă a normei de procedură, de natură a contraveni însăși rațiunii sale. Neinserarea unor norme de procedură care să disciplineze competența în recurs este, în acest caz, doar consecința firească a statuării de către art. 278 indice 1 alin. 10 C.proc.pen. a caracterului definitiv al hotărârii pronunțate în temeiul art. 278 indice 1 alin. 8 C.proc.pen.
Absența unei astfel de norme nu înlătură însă regulile de principiu ce se desprind din coroborarea celorlalte dispoziții vizând competența în recurs pe linie verticală și din care rezultă, neechivoc, excluderea oricărei competențe a Curții de Apel de a se pronunța în cauze la plângerea prealabilă, indiferent că este vorba de rezolvarea dată acțiunii penale ori de chestiuni accesorii.
A accepta interpretarea contrară conduce la concluzia paradoxală că, în cauzele în care instanța sesizată în fond face aplicarea art. 2781 alin. 8 lit. c C.p.p., recursul împotriva hotărârii sale pronunțate în urma judecării se soluționează de către tribunal, iar în cauzele în care instanța respinge plângerea, fie ca tardivă/inadmisibilă, fie ca nefondată, recursul împotriva hotărârii sale se soluționează de către Curtea de Apel.
Față de cele expuse, Curtea apreciază excepția necompetenței materiale ca fiind întemeiată, urmând a o admite și în consecință a dispune - în baza art. 42 c.p.p. - declinarea recursului și trimiterea cauzei la instanța competentă, respectiv Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 27 pct. 3 C.p.p. admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.
În baza art. 42 Cpp declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
În baza art. 192 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. P. M. D. L. I. T.
GREFIER
B. C.
Tehn. APM/Red. APM/2 ex/11.06.2013
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 152/2013.... → |
|---|
