Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 42/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 42/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 42/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 42
Ședința publică din data de 10.01.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I.-T. C.-B.
JUDECĂTOR: G. R.
JUDECĂTOR: C. C.
Grefier: C. G.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a participat d-ul procuror C. M..
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-contestator A. I. împotriva sentinței penale nr. 1204/30.05.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul_ .
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a răspuns contestatorul A. I. personal și asistat de apărător ales, av. S. M..
Procedura de citarea a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că a fost îndeplinită procedura de citare prin afișare la ușa principală a locuinței numitului A. I..
Curtea verifică identitatea recurentului-contestator, datele acestuia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Având cuvântul, apărătorul ales al recurentului-contestator solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării, având în vedere data angajării în această cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului-contestator, apreciază cererea de amânare ca fiind inoportună, iar calea de atac înaintată în cauză ar trebui calificată ca fiind un recurs, hotărârea atacată fiind definitivă la fond, dorind să pună în discuție excepția inadmisibilității acestui recurs. Consideră că pentru pregătirea apărării nu se impune acordarea unui nou termen de judecată, situația fiind una extrem de simplă, strict teoretică, fără a se referi la probele administrate în dosar, apreciind că apărătorul ales al recurentului poate studia dosarul în sală pentru a se putea lămuri asupra excepției ce urmează a fi invocată.
Apărătorul recurentului-contestator solicită în mod respectuos acordarea unui nou termen de judecată, un termen scurt pentru a putea lua la cunoștință de dosar, precizând că nu știe ce e în acest dosar și este în imposibilitate să facă o apărare în câteva minute, având și alte cauze cu termen la această dată pe rolul altor instanțe.
După deliberare, curtea respinge cererea de amânare în vederea pregătirii apărării formulată de apărătorul recurentului-contestator, calificând cererea înaintată de A. I. ca fiind un recurs, apreciind că partea a avut suficient timp pentru a-și angaja un apărător.
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea apărătorului ales al recurentului-contestator să ia la cunoștință de conținutul dosarului.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a răspuns contestatorul A. I. personal și asistat de apărător ales, av. S. M..
Având cuvântul, apărătorul ales al recurentului-contestator, av. S. M. solicită, în prealabil, recalificarea cererii de recurs în cerere de apel, având în vedere că prin înregistrarea cererii pe rolul curții această a fost calificată în mod greșit ca fiind recurs, în realitate fiind o cerere de apel, astfel cum a fost calificată de Tribunalul București.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public precizează că nu-și dă seama cum apărătorul recurentului a ajuns la aceste concluzii, arătând că cererea nu este calificată de parte, solicitând respingerea cererii de calificare a acțiunii drept cerere de apel, având în vedere că hotărârile date de judecătorii pot fi atacate doar cu recurs.
După deliberare, curtea respinge cererea apărătorului recurentului-contestator de calificare a acțiunii ca fiind o cerere de apel.
Nemaifiind cereri de formulat, chestiuni prealabile de discutat sau excepții de invocat, curtea acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Având cuvântul, apărătorul recurentului-contestator arată că este în imposibilitate să pună concluzii pe cererea de recurs, cât timp partea a precizat că formulează cerere de apel, solicitând admiterea recursului pentru motivele indicate în cererea de apel.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere că hotărârea primei instanțe este definitivă la fond și nu poate fi atacată cu nicio cale de atac.
În replică, apărătorul ales al recurentului-inculpat solicită ca instanța să aibă în vedere motivele de apel formulate de recurent care se regăsesc la fila nr. 9 a Tribunalului București
Având ultimul cuvânt, recurentul-contestator A. I. arată că a depus motivele la Judecătoria Sectorului 5 București motive de apel, astfel cum i s-a comunicat în ultima sentința.
Curtea reține în pronunțare recursul declarat de recurentul-contestator A. I. împotriva sentinței penale nr. 1204/30.05.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul_ .
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 1204/30.05.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în temeiul art.386 C.pr.pen. rap. la art.391 C.pr.pen, a fost respinsă - ca inadmisibilă - contestația în anulare formulată de contestatorul A. I., domiciliat în București, ..284, sector 5, iar în baza art.192 alin.2 C.p.p., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin cererea sa, petentul A. I. a formulat contestație în anulare împotriva sentinței penale nr. 20/10.01.2012, pronunțate în dosarul nr._/302/2011.
În motivare, revizuientul a arătat că potrivit art. 385 ind. 14, al. 1 C.p.p. este obligatoriu sa fie audiat inculpatul, iar în cazul în care nu s-a efectuat fie în primă instanță, fie de către instanța de apel, obligația audierii inculpatului revine instanței de recurs.
De asemenea, a arătat că potrivit contractului de închiriere cu S.C. Vel P. S.A. pe care nu l-a redactat și nici nu l-a încheiat vreodată, luând măsura total abuzivă de întrerupere a tuturor utilităților cu care apartamentul său era utilat; că cei doi inculpați - F. G. și Gotiu Olivian - care au fost scoși de sub urmărire penală au formulat acțiuni și apărări în instanță până în anul 2008; că la imobil nu s-a realizat niciun fel de reparație sau consolidare a cădirii și niciun proiect de modernizare a imobilului, furnizarea agentului termic și a apei menajere au fost tăiate înainte de înlocuirea cazanului de la centrala termică, agentul care a soluționat dosarul nu i-a comunicat un exemplar al raportului celor două expertize pentru a se face obiecțiuni sau contraexpertize. Totodată, a mai arătat că scoaterea de sub urmărire penală a celor doi inculpați nu este fundamentată pe probe concrete și pe cale de consecință a solicitat ca instanța să caseze sentința atacată și să dispună repunerea celor doi inculpați sub urmărire penală pentru infracțiunile săvârșite menționate mai sus și totodată refacerea celor două expertize solicitate pentru stabilirea adevărului în cauză.
Contestatorul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 386 lit. e și art. 385 ind. 14 alin. 1 ind. 1 C.p.p.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr._/302/2011 al Judecătoriei sectorului 5 București.
În ședința din data 30.05.2012 - în conformitate cu dispozițiile art. 403 C. proc. pen. – prima instanță a rămas în pronunțare cu privire la admisibilitatea în principiu contestației în anulare.
Din examinarea actelor dosarului, s-a reținut că:
1. Contestația în anulare este o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri definitive.
2. Potrivit art.386 C.pr.pen „ Impotriva hotararilor penale definitive se poate face contestatie in anulare in urmatoarele cazuri:
a) cand procedura de citare a partii pentru termenul la care s-a judecat cauza de catre instanta de recurs nu a fost indeplinita conform legii;
b) cand partea dovedeste ca la termenul la care s-a judecat cauza de catre instanta de recurs a fost in imposibilitate de a se prezenta si de a incunostinta instanta despre aceasta impiedicare;
c) cand instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unei cauze de incetare a procesului penal din cele prevazute in art. 10 lit. f)-i), cu privire la care existau probe in dosar;
d) cand impotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotarari definitive pentru aceeasi fapta.
e) cand, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de catre instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art.385 ind.14 alin.1 ori art.386 ind.16 alin.1
Potrivit art.391 C.pr.pen „instanța examineaza admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute de art.386 lit.a)-c) și e), fără citarea părților.
3. Prin sentința penală nr. 20/10.01.2012, pronunțată de Judecătoria sector 5 București in dosarul nr._/302/2011 definitivă, în temeiul art.278 ind.1 alin.8 lit.a C. proc.pen., s-a respins plângerea formulată de petentul A. I. în contradictoriu cu intimații F. G., C. Ș. și G. Olivian M. împotriva ordonanțelor nr.5336/P/2005 din data de 20.07.2011 și nr.1331/II-2/2011 din 5.09.2011 emise de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, ca neîntemeiată. S-au menținut ordonanțele atacate, respectiv ordonanța nr. 5336/P/2005 din data de 20.07.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București, prin care în temeiul art. 10 lit c din C.proc.pen., art. 262 pct.2 lit.a C.proc.pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților F. G. și G. Olivian M. sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art.320 alin.1 C.pen. și disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări față de A. A. și C. Ș., sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art.320 alin.1 C.pen. și ordonanța nr.1331/II-2/2011 din data, de 05.09.2011 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, prin care a fost respinsă ca tardivă plângerea formulată de A. I. împotriva rezoluției nr. 5336/P/2005 din data de 20.07.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București.
În raport de cele expuse, prima instanță a reținut - în primul rând - că în sentința penala împotriva căreia contestatorul a formulat contestație in anulare a avut calitatea de petent, iar in cursul urmăririi penale calitatea de parte vătămată; numiții F. G., C. Ș. și G. Olivian, calitatea de intimați, iar in cursul urmăririi penale calitatea de învinuiți.
În al doilea rând, intimații nu au avut niciodata calitatea de inculpati, în cauză nefiind pusă în mișcare acțiunea penală. Instanța precizează că învinuitul nu are calitatea de parte in procesul penal el fiind doar subiect procesul întrucât față de el, conform art.299 C.pr.pen se efectuează urmărirea penală, ca urmare a existentei unei plângeri penale, iar în cauza dedusă judecății - se reține existența plângerii persoanei vătămate A. I. împotriva învinuiților.
Prima instanță a constatat că, în procedura reglementată de art.278 ind.1 C.pr.pen, astfel cum prevăd dispozițiile art.278 ind.1 alin.7 C.pr.pen., nu se instituie obligativitatea ascultării intimaților ci, din contră, judecătorul verifică soluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.
În contextul celor expuse, prima instanță a considerat că petentul putea - în cazul în care aprecia necesara audierea intimaților pentru lămurirea unor aspecte, potrivit art.278 ind.8 alin.1 lit.b C.pr.pen, în dosarul nr._/302/2011 al Judecătoriei Sector 5 București – să solicite trimiterea cauzei la procuror în vederea completării cercetărilor efectuate în cauză.
Împotriva acestei sentințe, la data de 8 iunie 2012, a formulat apel petentul A. I..
Cererea sa a fost înaintată de către judecătorie la Tribunalul București, care prin decizia penală 1047/31.08.2012, în baza art. 301-302 Cod procedură penală, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și, în baza art. 42 alin. 1 Cpp rap. la art. 281 alin. 2 Cod procedură penală, și-a declinat competența de soluționare a apelului formulat de apelantul A. I. împotriva sentinței penale nr. 12o4/3o.o5.2o12 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul 2515/3o2/2o12 în favoarea Curții de Apel București.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a arătat că, primul aspect care trebuie analizat și căruia trebuie să i se găsească răspunsul este cel al calificării corecte a căii de atac cu care petentul A. I. a decis să învestească instanța de judecată.
Or, din cuprinsul cererii prin care petentul a declarat cale de atac se poate observa că el a înțeles să formuleze apel împotriva sentinței penale nr.1204/30.5.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ .
Acest aspect se coroborează, de altfel, cu conținutul dispozitivului sentinței atacate, unde se găsește mențiunea expresă „Cu apel în 1o zile de la pronunțare pentru procuror și contestator.”
În aceste condiții devine evident că petentul, fiind nemulțumit cu soluția dată prin sentința penală nr. 1204 și înțelegând să o atace, a declarat calea de atac indicată expres în cuprinsul respectivei hotărâri, adică apel.
În continuare, analizând în mod coroborat conținutul art. 27 C.p.p. privitor la competența de ordin material a Tribunalului și cel al art. 281 C.p.p. referitor la competența de ordin material a Curții de Apel se poate observa că de lege lata, Tribunalul nu mai are competență de a soluționa apeluri în nicio situație, activitatea sa jurisdicțională fiind restrânsă la judecata în primă instanță și în calea de atac a recursului. Pe de altă parte, Curtea de Apel judecă atât în primă instanță, cât și în apel și în recurs.
S-a apreciat că Tribunalul nu este competent să soluționeze apelul declarat de A. I. împotriva sentinței penale nr. 1204/30.5.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, această competență revenind Curții de Apel.
Mai mult, chiar dacă s-ar admite că petentul A. I. a formulat recurs, analizarea normelor de competență conduce la aceiași soluție.
Din conținutul art. 27 pct. 3 și art. 281 pct. 3 C.p.p. a rezultat că instanța care are competență de ordin general de a soluționa recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în prima instanță de către Judecătorii este tot Curtea de Apel, competența Tribunalului fiind doar una de excepție și subsidiară. Cu alte cuvinte, Tribunalul este competent să soluționeze recursurile formulate împotriva sentințelor pronunțate de Judecătorii doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 27 pct. 3 C.p.p.
Or, cauza de față nu se încadrează între aceste situații. Prin urmare, și din această perspectivă, tot Curtea de Apel este competentă să soluționeze calea de atac declarată în cauză de petentul A. I..
Astfel învestită cu soluționarea acestei cauze, Curtea constată următoarele:
La termenul de judecată din 10 ianuarie 2013, reprezentantul Ministerului Public a pus în discuție admisibilitatea recursului declarat de petent, iar Curtea a reținut cauza în pronunțare sub acest aspect.
Curtea constată că recursul cu care a fost sesizată este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Hotărârea prin care Judecătoria Sectorului 5 București, în aplicarea dispozițiilor art.391 din Codul de procedură penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare, formulată de petent cu privire la o altă hotărâre a aceleiași instanțe, este definitivă, neputând fi supusă, conform legii, niciunei căi ordinare de atac.
Astfel, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art.392 alin.4 din Codul de procedură penală, potrivit cărora „sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului”, întrucât aceste dispoziții se referă, conform chiar denumirii marginale a articolului în discuție, exclusiv la hotărârea dată în „procedura de judecare” a contestației în anulare, în situația în care aceasta a fost, în prealabil, admisă în principiu.
Or, în speță, nu s-a declanșat procedura de judecare propriu-zisă a contestației în anulare, ci aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a fi admisă în principiu.
Întrucât art.391 din Codul de procedură penală, ce reglementează „admiterea în principiu” a contestației în anulare, nu prevede nicio cale de atac pentru hotărârea respingere, ca inadmisibilă, a unei astfel de cereri, rezultă că hotărârea respectivă este definitivă.
Față de aceste considerente, reținând că petentul A. I. a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit.a teza a II-a din Codul de procedură penală, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de acesta.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 385/15, pct.1, lit. a), C.p.p., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator A. I. împotriva Sentinței Penale nr. 1204/30.05.2012, Pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._ .
În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p., obligă pe revizuentul recurent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I.-T. C.-B. G. R. C. C.
GREFIER,
C. G.
red.I.T.C.B.
dact.L.G.
ex.2
red.D.I.G.-Jud.sect.5
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 741/2015. Curtea... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
