Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 1354/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1354/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-07-2013 în dosarul nr. 1354/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1354/R
Ședința publică din data de 19.07.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: C. C. C.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: L. B.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. N..
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de recurentul petent L. I. I. F. împotriva sentinței penale nr. 1735/11.06.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: recurentul-petent L. I. F. personal și intimații I. Șef al Inspectoratului Teritorial de muncă al Municipiului București B. I. personal și I. șef B. C. al Inspectoratului Teritorial de muncă al Municipiului București personal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care precizează atașarea la dosarul cauzei a unei cereri de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării formulată de recurentul petent L. I. I. F..
Intimatul B. C. solicită, de asemenea, amânarea cauzei în vedere studierii dosarului prezentei cauze.
Curtea pune în discuție cererea de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării formulată de către recurentul – petent.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a cererii de amânare a cauzei, având în vedere că în prezenta cauză s-a declarat recurs împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat o plângere împotriva unei soluții de netrimitere în judecată, raportat la dispozițiile art. 278 ind. 1 alin. 10 Cod procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunțată în astfel de cauze este definitivă, sens în care apreciază că nu se impune amânarea cauzei pentru pregătirea apărării, ci punerea în discuție a inadmisibilității recursului declarat.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării formulată de către recurentul petent L. I. I. F., apreciind-o ca fiind nefondată.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea pune în discuție admisibilitatea recursului declarat de recurentul-petent L. I. I. F..
Recurentul-petent consideră că recursul este admisibil, precizând totodată că nu studiat până la acest moment hotărârea, motiv pentru care a și solicitat amânarea cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, invocând dispozițiile art. 278 ind. 1 alin. 10 Cod procedură penală, pune concluzii de respingere, ca inadmisibil, a recursului declarat în prezenta cauză.
Intimații, având pe rând cuvântul, arată că recursul este inadmisibil, având în vedere că hotărârea pronunțată în cauză este definitivă.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 1735 din data de 11 iunie 2013, Judecătoria Sectorului 4 București a dispus:
Admiterea excepției tardivității plângerii, invocată de Reprezentantul Ministerului Public.
În temeiul art.2781 alin.8 lit.a raportat la art.2781 alin.1 și 2 cod proc.pen., a fost respinsă plângerea formulată de petentul L. I. I. F., domiciliat în București, sector 5, ., ., . procurorului din 14.01.2013 și rezoluției prim-procurorului nr.449/II-2/2013 din 11.04.2013 pronunțate în dosarul de urmărire penală nr.3543/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, București, în contradictoriu cu intimatul B. C., ca tardiv formulată.
În temeiul art. 192 alin.2 cod proc.pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că:
Prin rezoluția din data de 14.01.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul de parchet nr. 3543/P/2012, s-a dispus în temeiul art.228 alin.6 raportat la art.10 alin.1 lit.a cod proc.pen. neînceperea urmăririi penale față de intimatul B. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare prevăzută de art.246 cod penal întrucât fapta nu există.
Împotriva soluției pronunțate, petentul a formulat plângere la P.-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria 4 înregistrată la P. sub nr.449 la data de 28.02.2013 (fila 138 d.u.p.), soluție menținută prin Rezoluția nr.449/II-2/2013 din 11.04.2013 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București (fila 137d.u.p.).
La termenul din data de 11.06.2013, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității plângerii petentului împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată.
Prima instanță a reținut că, potrivit art.2781 alin.1 cod proc.pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare. De asemenea potrivit art.2781 alin.2 cod proc.pen., în cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz procurorul general de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut de art.277, termenul prevăzut în alin.1 curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile.
În ceea ce privește natura juridică a termenelor stabilite de art.2781 alin.2 cod proc.pen., prin decizia nr.15/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție judecând în Secții Unite un recurs în interesul legii, a stabilit că aceste termene au natura juridică a unor termene de decădere.
Raportându-se la plângerea formulată, instanța a reținut că, la data de 28.02.2013, petentul a formulat plângere în condițiile art.275-277 împotriva rezoluției procurorului din data de 14.01.2013, plângere primită la unitatea de parchet la acea dată, astfel cum rezultă din mențiunea de înregistrare aplicată pe plângere (fila 138 d.u.p.). Ulterior, la data de 26.04.2013, petentul a înaintat plângere la instanța de judecată împotriva rezoluției atacate, astfel cum rezultă din mențiunea aplicată pe cererea de primire a plângerii.
Plângerea împotriva unei soluții a procurorului de netrimitere în judecată se formulează în termen de 20 de zile de la data comunicării de către prim procuror a soluției sale, conform art.2781 alin.1 C.p.p., însă conform art.2781 alin.2 C.p.p. acest termen curge de la data expirării termenului de 20 de zile în care prim-procurorul trebuia să răspundă la plângere (dacă acesta nu a răspuns în acest termenul legal). În cauză, se remarcă faptul că rezoluția inițială de neîncepere a urmăririi penale a fost atacată de petent în fața prim-procurorului la data de 28.02.2013. Din acest moment însă prim procurorul avea la dispoziție 20 de zile pentru a răspunde petentului lucru ce nu s-a întâmplat. Primul procurorul emite rezoluția la data de 11.04.2013, iar în acest context devin aplicabile dispozițiile art.2781 alin.2 C.p.p. mai sus menționate, ceea ce înseamnă că, din momentul expirării celor 20 de zile în care prim procurorul trebuia să răspundă plângerii, petentul are 20 de zile să formuleze plângere în fața instanței (termenul împlinindu-se cel mai târziu în data de 12 aprilie 2013). Faptul că procurorul dă soluția cu întârziere nu înseamnă că este repus petentul în termenul legal de a mai formula plângere. D. în cazul în care în interiorul acestor aproximativ 40 de zile (există o mică diferență cauzată de momentele de împlinire a celor 2 termene de 20 de zile care nu pot avea loc în zile nelucrătoare spre exemplu) s-ar fi primit soluția prim procurorului, care ar fi fost dată în termenul prevăzut de lege de răspuns, dar din diverse motive nu a fost comunicată decât cu întârziere, instanța apreciază că termenul de 20 de zile în care se poate face plângerea curge de la data comunicării soluției prim procurorului potrivit primului alineat al art.2781 C.p.p., în caz contrar fiind aplicabile dispozițiile aliniatului următor.
Aceste dispoziții sunt de strictă aplicare, fiind vorba de o normă imperativă a cărei verificare poate fi făcută în orice fază a procesului, iar nerespectarea termenului legal de depunere a plângerii nu se acoperă prin faptul că prim-procurorul soluționează cu întârziere plângerea, pentru că astfel i s-ar conferi nejustificat și nelegal o cale de repunere în termen pentru formularea plângerii în fața instanței (putem presupune de exemplu o plângere soluționată după câțiva ani de către prim procuror și atunci ar mai putea fi posibilă o altă soluționare a dosarului prin aprecierea în fața instanței asupra măsurii dispuse, ceea ce ar contraveni principiului desfășurării procesului penal într-un termen rezonabil).
În cauză, P.-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, București a emis rezoluția nr.449/II-2/2013 la data de 11.04.2013, ulterior termenului de 20 de zile în care trebuia să se pronunțe asupra plângerii petentului, termen care expira la data de 21.03.2013, petentul adresându-se instanței ulterior datei de 12.04.2013, când s-ar fi împlinit cele două termene de 20 de zile în care aceasta avea obligația de a se adresa instanței de judecată cu o plângere în condițiile art.2781 alin.1 și 2 cod proc.pen.
Din momentul introducerii plângerii, în data de 28.02.2013, acesta avea la dispoziție un termen de 40 de zile, compus din cele două termene imperative impuse de lege, pentru a se adresa instanței cu o plângere în condițiile art.2781 cod proc.pen., fapt nerealizat în cauză.
Cele două termene prevăzute de art.2781 C.p.p sunt unele de decădere. Prin instituția termenului, astfel cum este reglementată în art.175-177 din Codul de procedură penală, legea asigurând îndeplinirea actelor procedurale în intervalele de timp impuse de succesiunea firească a etapelor procesuale menite să garanteze înfăptuirea actului de justiție. De aceea, termenele procedurale prevăzute de lege sunt stabilite în vederea garantării ritmului optim de desfășurare a activităților menite să contribuie la realizarea scopului procesului penal, fără să împiedice aflarea adevărului sau să lezeze în vreun fel drepturile și interesele legitime ale părților.
Spre deosebire de termenele substanțiale, care asigură ocrotirea drepturilor și intereselor legitime în caz de restrângere a acestora, termenele procedurale impun efectuarea în ritm rezonabil a tuturor operațiunilor specifice fiecărei faze procesuale. Prin natura lor și efectele pe care le produc, termenele procedurale pot fi peremptorii sau imperative, dilatorii sau prohibitive și orânduitorii sau de recomandare.
Dintre aceste termene, cel peremptoriu este acela înăuntrul căruia un anumit act trebuie îndeplinit în mod imperativ, depășirea lui atrăgând nulitatea actului respectiv.
În acest sens, prin art. 185 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a reglementat că nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru executarea unui drept procesual atrage decăderea din exercițiul acelui drept și nulitatea actului făcut peste termen.
Tocmai pentru a nu se ajunge la situații de tergiversare, legea a prevăzut obligația depunerii plângerii la instanță în termen de 20 de zile de la data când se consideră că a expirat termenul inițial de 20 de zile în care procurorul ierarhic superior trebuia să se pronunțe.
Intenția legiuitorului a fost tocmai aceea de a sancționa pasivitatea procurorului ierarhic superior.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul L. I. I. F..
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 2781 alin. 10 Cod procedură penală, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin.(8) este definitivă.
Prin sentința recurată, în temeiul art.2781 alin.8, lit.a Cod procedură penală, s-a respins plângerea petentului împotriva rezoluției procurorului 3543/P/2012 din data de 14.01.2013.
Prin urmare, este vorba de o hotărâre pronunțată potrivit art.2781 alin.(8) Cod procedură penală, care nu este supusă căii de atac.
D. pentru care, Curtea - baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. a cod de procedură penală - va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul L. I. I. F. împotriva sentinței penale nr. 1735 din data de 11 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
În baza art. 192 alin. 2 cod de procedură penală, va obliga recurentul petent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. a cod de procedură penală, respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul L. I. I. F. împotriva sentinței penale nr. 1735 din data de 11 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
În baza art. 192 alin. 2 cod de procedură penală, obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.07.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. D. C.-C. C. M. N.
GREFIER,
B. L.
red.C.C.C.
dact.L.G.
ex.2
red.O.R.-N.-Jud.Sect.4
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|
