Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 543/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 543/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 543/2014

Dosar nr._

(Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 543

Ședința publică din data de 23.04.2014

Completul compus din:

Președinte: G. M.-E.

Judecător: G. R.

Grefier: C. G.

Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror N. A.-M..

Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul formulat de petenta P. M. împotriva sentinței penale nr. 471/27.02.2014 pronunțată de Tribunalul București-Secția I Penală în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta personal.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat faptul că dosarul este la primul termen de judecată.

Petenta P. M., având cuvântul, arată că a declarat contestație împotriva sentinței penale menționate, precizând că în cauză este vorba de coroborarea art. 50 noul C.p.p. cu art. 340 teza a II-a din Codul Penal.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că apelul este inadmisibil, având în vedere pe de o parte că, acesta vizează o sentință de declinare, iar pe de altă parte materia în care s-a pronunțat această sentință de declinare, sentința fiind definitivă atât potrivit dispozițiilor vechiului C.p.p. cât și a dispozițiilor art. 341 alin. 8 noul C.p.p.

Petenta P. M. solicită respingerea concluziilor reprezentantei Ministerului Public solicitând a se avea în vedere dispozițiile art. 340, teza a II-a din noul C.p.p., ori dacă erau incidente în cauză numai dispozițiile art. 50 noul C.p.p. avea posibilitatea invocării excepției nulității absolute conform faptului că, un demers neconform cu procedura atrage după sine nulitatea absolută și asupra actelor juridice rezultate.

Arată că, în cauză iese în evidență nu numai o antepronunțare pe fond, necercetată, dar se mai face o manevră dolosivă de menținere a unei rezoluții lovită de nulitate absolută, chiar totală.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității invocată de P., urmând a avea în considerare motivele invocate de petentă.

CURTEA,

Prin sentința penală nr. 471 pronunțată la data de 27 februarie 2014, Tribunalul București – Secția I Penală a dispus declinarea cauzei formulată de către petenta P. M. - domiciliată în Timișoara, ., . T., în favoarea Tribunalului T., În baza art.15 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, în referire la art.50 N.C.p.p. și art.340 al.1 teza a II a N.C.p.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că pe rolul Tribunalului București – Secția I Penală a fost înregistrată la data de 30.12.2013 plângerea formulată de către petenta P. M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.664/P/2013 din 18.11.2013 dispusă de P. de pe lângă Tribunalul T..

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat pe scurt că este fiica deținutului și condamnatului politic I. A. și că rezoluția împotriva căreia se plânge este nelegală în primul rând pentru aceea că s-a dispus cu încălcarea competentei organelor de cercetare din București.

S-a mai precizat că, având în vedere perioada comunistă, decesul tatălui său, în anul 1967 s-a datorat lichidării sale de către autoritățile de la acea vreme, ceea ce în drept întrunește elementele de conținut constitutiv al infracțiunii de omor.

În drept, petenta nu și-a precizat cererea.

La dosar au fost depuse multiple înscrisuri și s-a atașat dosarul de urmărire penală nr. 664/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul T..

În urma analizării întregului material probator administrat în cauză, instanța de fond a retinut că prin rezoluția nr.664/P/2013 din 18.11.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul T., s-a dispus neînceperea urmăririi penale, constatându-se că decesul numitului I. A. nu este rezultatul unei fapte prevăzute de legea penală.

Potrivit art.15 din Legea 255/2013, plângerile împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către instanțele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeași lege.

Tribunalul a constatat că, potrivit art.278/1 al.1 din Codul de procedura penală din 1968, persoanele ale căror interese legitime sunt vătămate prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță..

În cauza dedusă judecății, instanța a apreciat că rezoluția atacata a fost dispusă de P. de pe lângă Tribunalul T. ca urmare a unei declinări dispuse la data de 08.07.2013 de către P. de pe lângă Tribunalul București (fila 26 dosar instanță), probabil ca urmare a competenței după domiciliul petentei.

A mai retinut instanța că și noua reglementare intrată în vigoare la data de 1.02.2014 stabilește, în art.340 al.1 N.C.p.p., competența de a soluționa plângerea împotriva actelor prin care s-a renunțat sau s-a clasat urmărirea penala, judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, în speță Tribunalul T..

Față de aceste considerente, în baza art.278/1 al.1 C.p.p. din 1969, raportat la art.15 din Legea 255/2013, constatând că aceste dispoziții se mențin și prin art.340 al.1 N.C.p.p., instanța de fond a declinat cauza, în baza art.50 N.C.p.p. în favoarea Tribunalului T., căreia i-ar reveni competența să judece în primă instanță.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii sale de atac, apelanta a susținut pe scurt că întreg contextul procedural prin care s-a pronunțat Rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul T. este lovit de nulitate absolută, în absența ordonanței de declinare a competenței, iar un demers procedural neconform atrage după sine nulitatea absolută și a celorlalte acte juridice rezultate.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei s-au reținut următoarele:

Hotărârea atacată este o sentință prin care instanța de fond a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului T.. În conformitate cu prevederile art. 50 alin. 4 din Codul de procedură penală hotărârea de declinare a competenței nu este supusă căilor de atac.

Potrivit acestui text de lege, prezentul apel este inadmisibil, hotărârea instanței de fond neputând fi atacată prin demersul judiciar formulat de petentă.

Pe de altă parte, nulitățile absolute nu pot fi invocate decât într-un context procedural legal și conform normelor stabilite de legiuitor, iar nu într-o cale de atac ce nu este permisă de lege.

Ca atare, petenta poate să-și valorifice susținerile prin intermediul procedurilor legale stabilite în Codul de procedură penală.

În raport de toate aceste considerente, în baza disp. art. 421 alin. 1 lit. a rap. la art. 50 alin. 4 Cod proc. penală, Curtea va respinge ca inadmisibil apelul declarat de petentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza disp. art. 421 alin.1 lit. a Cod proc. penală respinge ca inadmisibil apelul declarat de petenta P. M. împotriva sentinței penale nr. 471 din data de 27 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București–Secția I Penală.

În temeiul disp. art. 275 alin. 2 Cod proc. penală obligă apelanta petentă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 aprilie 2014.

Președinte, Judecător,

G. M.-ELENAGĂGESCU R.

Grefier,

C. G.

Red. Jud. MEG

2 ex./7.05.2014

Dos. Fond_

Jud. fond C. L.

Operator de date cu caracter personal

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 543/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI