Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 37/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 37/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 37/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
Sentința penală nr. 37/F
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. S. C.
GREFIER: B. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de doamna procuror C. L..
Pe rol soluționarea cauzei penale, având ca obiect plângerea formulată de D. EMIS F., împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă la data de 25.10.2012 în dosar nr.1816/P/2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul D. E. F. și intimatul D. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Referatul cauzei a fost făcut de grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului declarat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a plângerii formulate de petentul D. E. F. ca nefondat și menținere a rezoluției nr.1816/P/2012 și a rezoluției nr.4019/II-2/2012 emise de P. de pe lângă Curtea de Apel București, arătând că, în sarcina intimatului nu a putut fi reținută săvârșirea vreunei infracțiuni. Intimatul a întocmit procesul verbal de sesizare din oficiu conform dispozițiilor legale, întrucât, la acel moment, existau indicii că ar fi fost săvârșită o infracțiune prevăzută de legea penală.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rezoluția din data de 25.10.2012 dată de P. de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr.1816/P/2012 în temeiul art.228 alin.6 C.pr.pen. rap. la art. 10 lit.a C.pr.pen s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D. M. - inspector de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului I. - Biroul Control Intern sub aspectul comiterii infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art.246 Cpen., " întrucât fapta nu există în materialitatea sa.
Pentru a dispune astfel, P. a reținut că prin ordonanța nr.2568/P/2012 pronunțată la data de 01.10.2012, P. de pe lângă Judecătoria B. s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei privind pe făptuitorul D. M. - inspector de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului I. ~ Biroul Control Intern sub aspectul comiterii infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art.246 Cpen. către P. de pe lângă Curtea de Apel București, dosarul fiind înregistrat sub numărul 1816/P/20Î2, motivat de calitatea acestuia.
Prin plângerea penală depusă la data de 23.05.2012 la organele de poliție, numitul D. E. F. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de persoanele din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului I. care au întocmit în mod abuziv și șicanator documentele ce au format obiectul dosarului penal nr. 1687/P/2012 înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria B., exercitând în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cauzându-i prin aceasta o vătămare a intereselor sale.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că la data de 01.03.2012, în urma raportului nr._ din 28.02.2012 și procesului verbal de sesizare din oficiu din aceeași dată întocmite de numitul D. M., Inspectoratul de Poliție al Județului I. s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către petent a infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 2 Cp. și art. 292 Cp., înregistrându-se la P. de pe lângă Judecătoria B. dosarul penal numărul 1687/P/2012.
Prin rezoluția nr. 1687/P/2012 din data de 23.04.2012 s-a dispus în cauză neînceperea urmăririi penale față D. E. F. cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 215 alin 1 Cp. și art. 292 Cp.
Ulterior prin rezoluția nr 58I/II-2/2012 prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de petentul D. E. Floi împotriva rezoluției nr. 1687/P/2012 din 23.04.2012.
Din adresa nr._/17.09.2012 emisă de Inspectoratul de Poliție al
Județului I. — Serviciul Resurse Umane a rezultat că inspectorul de poliție D. M., face parte din structurile poliției judiciare.
Referitor la aspectele sesizate în cuprinsul plângerii penale, s-a reținut că acestea nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Dosarul penal nr. 1687/P/2012 înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria B., s-a constituit în urma verificărilor efectuate de Inspectoratul de Poliție al Județului I. - C. juridic. Biroul Control Intern, din care au rezultat indicii că numitul D. E. F. deși nu mai avea calitatea de polițist din data de 05.09.2011, la data de 23.01.2012 a înaintat o adresă către Judecătoria B. în care a menționat în mod nereal că este polițist în cadrul Inspectoratul de Poliție al Județului I. - Postul de Poliție Nuci. Având în vedere cele menționate mai sus s-a observat că eventualele abuzuri comise de făptuitor și reclamate de petent nu s-au confirmat.
Fiind audiat D. M. - inspector de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului I. - Biroul Control Intern, a menționat că nu a săvârșit niciun abuz, procesul verbal de sesizare din oficiu și raportul nr._ din 28.02.2012 le-a întocmit conform dispozițiilor legale, în urma verificărilor efectuate de Inspectoratul de Poliție al Județului I. - C. juridic, întrucât existau indicii cu privire la săvârșirea de către D. E. F. a infracțiunilor de înșelăciune și fals în declarații.
Faptul că soluția din dosarul penal nr. 1687/P/2012 a fost de neînceperea urmăririi penale față de petent nu a dus la concluzia că D. M. a exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu. Trebuie precizat că organul de cercetare penală are obligația să efectueze toate actele necesare elucidării unei cauze penale sub toate aspectele atunci când există indicii cu privire la comiterea vreunei fapte penale.
Or, în speță, s-a observat că D. M. — inspector de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului I. - Biroul Control Intern, și-a îndeplinit cu promptitudine această obligație.
Referitor la abuzurile reclamate ca săvârșite de D. M., din analiza materialului probator administrat în cauză s-a constatat că acestea sunt neîntemeiate. Astfel din verificări nu a rezultat că acesta a întocmit actul de sesizare din oficiu în mod neobiectiv sau abuziv având în vedere situația de fapt.
Criticile petiționarului cu privire la actele efectuate de lucrătorul de poliție nu au reflectat altceva decât nemulțumirea subiectivă față de rezultatul unor demersuri juridice în care a fost implicat și nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii penale, în lipsa unor indicii temeinice care să releve existența unor raporturi de drept penal.
Față de cele mai sus expuse, s-a reținut că actele premergătoare efectuate nu au scos în evidență date sau indicii care să conducă la concluzia că fapta de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art.246 Cpen." există în materialitatea sa, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul D. M. - inspector de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului I. - Biroul Control Intern.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere, în conformitate cu disp. art. 278 ind. 1 cod procedură penală, petentul D. E. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea acesteia, a arătat în esență că fapta reclamantă în sarcina intimatului D. M. a vizat strict emiterea actului de sesizare din oficiu pe baza căruia s-a constituit dosarul nr. 1687/P/2012 și nu toate actele ulterioare. Mai mult, a arătat petentul, că actele premergătoare în cauza sus menționată s-au efectuat de alte persoane decât intimatul, iar acestea au dovedit nevinovăția sa, pronunțându-se o soluție de neîncepere a urmăririi penale, ceea ce constituie, în opinia sa o dovadă a abuzului săvârșit de intimat prin emiterea actului de sesizare din oficiu.
A mai arătat petentul că procurorul care a emis rezoluția contestată nu a sesizat că actele premergătoare au fost efectuate timp de 5 luni de alte organe decât cele competente, mai mult, acesta nu a efectuat nici un act premergător, rezoluția contestată fiind sigurul act întocmit în dosar de către procuror, care nu a manifestat rol activ și nu a indicat în concret actele premergătoare efectuate.
În realitate, a susținut petentul, numiții I. M. și N. E. au întocmit în mod nelegal raportul nr._/28.02.2012, în scop de răzbunare pentru plângerile administrative și penale făcute împotriva acestora, iar pe baza acestui raport, intimatul D. M. a întocmit actul de sesizare din oficiu, în scopul hărțuirii petentului, prin urmare acesta a săvârșit infracțiunea de fals intelectual, atestând în mod mincinos că s-ar fi sesizat din oficiu, deși se sesizase la ordinul șefului său, N. E..
A mai arătat petentul, că se impunea administrarea de probe, pe care procurorul a refuzat nejustificat să le administreze, pentru a se dovedi, în esență, starea conflictuală dintre petent și N. E. și I. M., funcțiile de poliție ocupate de aceștia și D. M., daca cei trei aveau diplome de drept, dacă erau organe de cercetare ale poliției judiciare, dacă erau obligați să respecte disp. art. 3 din Legea nr. 364/2004, dacă cei trei aveau experiență practică proprie în soluționarea de dosare de fals în declarații și înșelăciune, dacă numitul D. M. a avut contribuție intelectuală la conținutul raportului, cine a repartizat raportul întocmit de N. E. și I. M., dacă numitul D. M. cunoștea disp. Legii nr. 364/2004 și înțelesul sintagmei „sesizare din oficiu”, etc.
De asemenea, a solicitat petentul extinderea cercetărilor asupra numitului D. M. și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, precum și asupra numiților I. M. și N. E. ca instigatori la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual de către numitul D. M., precum și asupra ofițerului P., de la Biroul de Control Intern al IPJ I. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și favorizarea infractorului.
Analizând plângerea formulată, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente :
Petentul a formulat plângere împotriva intimatului D. M., inspector de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului I. – Biroul Control Intern sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 cod penal, invocând faptul că acesta a emis abuziv și șicanator actul de sesizare în cauza penală nr. 1687/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., prin aceasta cauzându-i o vătămare a intereselor sale.
Potrivit art.224 C. pr. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
Potrivit art.228 C. pr. pen., începerea urmăririi penale se dispune atunci când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare, nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute la art.10 C. pr. pen.
În virtutea acestor dispoziții legale, rezultă că organul de cercetare nu este obligat să efectueze acte premergătoare, așa cum eronat susține petentul, ci după caz, apreciază asupra necesității audierii persoanei care a formulat plângerea, respectiv a persoanei la care aceasta se referă, precum și asupra oportunității efectuării altor acte premergătoare (audierea de martori, solicitarea de relații, atașarea de înscrisuri, etc).
În speță, se constată că intimatul D. M. a întocmit procesul verbal de sesizare din oficiu nr. 1687/P/2012, la data de 12.03.2012, prin care, verificând aspectele consemnate în nota de prezentare nr._/20.02.2012 a Compartimentului Juridic, a constatat că petentul, prin adresa înaintată Judecătoriei B. la 23.01.2012 și-a decliant calitatea de polițist, deși îi încetaseră raporturile de serviciu cu IPJ I., apreciind incidente prev. art. 215 alin. 2 și art. 292 cod penal.
Din această perspectivă, actele premergătoare efectuate, constând în atașarea actelor procesuale întocmite în dosarul 1687/P/2012 sunt suficiente pentru soluționarea cauzei, acestea cuprinzând soluțiile date în cauza de mai sus în legătură cu aspectele reclamate de petent.
În mod legal și temeinic s-a reținut prin ordonanța contestată că actul de sesizare din oficiu nu constituie un act abuziv în sensul disp. art. 246 cod penal.
Astfel, art. 246 cod penal, incriminează abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor ca fiind fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Prin urmare, pentru a fi îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii reclamate de petent, sub aspect obiectiv trebuie îndeplinită nu doar condiția îndeplinirii defectuoase a unui act, dar și cea referitoare la urmarea imediată, respectiv vătămarea intereselor legale ale unei persoane, iar sub aspect subiectiv, fapta trebuie săvârșită cu intenție, făptuitorul urmărind sau acceptând, după caz posibilitatea vătămării intereselor legale ale unei persoane.
În speță, procesul verbal de sesizare din oficiu nu poate fi considerat defectuos efectuat, independent de împrejurările relevate de petent referitoare la existența unui raport prealabil emanând de la compartimentul juridic, pe baza căruia a fost întocmit, disp. art. 221 cod procedură penală stabilind în sarcina organului de urmărire penală obligația de a se sesiza din oficiu, atunci când află pe orice cale că s-a săvârșit o infracțiune.
Dispoziția este imperativă, așa cum rezultă din folosirea sintagmei „se sesizează”, nefiind lăsată la latitudinea organului de urmărire opțiunea de a se sesiza sau nu în ipoteza arătată, iar împrejurarea că în speță s-a dispus față de petent o soluție de neîncepere a urmăririi penale nu determină în mod automat concluzia că sesizarea din oficiu a fost abuzivă.
În ceea ce privește condiția referitoare la urmarea imediată, Curtea constată că întocmirea actului de sesizare din oficiu nu a produs nicio vătămare intereselor legale ale petentului, câtă vreme împotriva acestuia nu s-a început urmărirea penală, nu s-au luat nici un fel de măsuri procesuale, mai mult, deși acesta a invocat generic că ar fi fost vătămat prin actul emis de intimat, acesta nu a precizat în concret, în ce a constat suferința morală pretins cauzată prin fapta reclamată, cu atât mai mult cu cât din actele depuse de acesta nu rezultă că faptele reținute în sesizare (înșelăciune și fals în declarații) au fost aduse la cunoștința publicului.
Instanța nu poate da curs solicitării petentului privind extinderea cercetărilor cu privire la alte fapte și alte persoane, dispozițiile art. 336 și 337 cod procedură penală, fiind aplicabile doar în cursul procesului penal și nu în procedura plângerii întemeiate pe disp. art. 278 ind. 1 cod procedură penală, judecata acesteia desfășurându-se doar în cadrul procesual stabilit de dispozițiile imperative ale art. 278 ind. 1 alin. 4 cod procedură penală, care stabilesc că aceasta poartă numai între petent și persoana față de care s-a dispus soluția de neurmărire contestată.
În măsura în care petentul a suferit o vătămare de pe urma altor infracțiuni sau are cunoștință despre săvârșirea de astfel de infracțiuni de către persoanele menționate în plângere, poate sesiza personal organele de urmărire penală, formulând plângere sau după caz denunț, conform disp. art. 221 cod procedură penală.
Față de cele reținute și în baza art.2781 pct.1 lit.a C. pr. pen., Curtea va respinge ca nefondată plângerea formulată de petent și va menține rezoluția atacată.
În baza art.192 alin.2 C. pr. pen., va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.2781 alin.(8) lit.a) Cod procedură penală, respinge plângerea formulată de petentul D. E. FFLORIN împotriva rezoluției nr.1816/P/2012 din data de 25.10.2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ca nefondată.
Menține ordonanța nr1816/P/2012 din data de 25.10.2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Obligă petentul la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 100 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. S. C. C. B.
Red.C.C.C
Dact.EA-2ex/13.02.2013
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1269/2013. Curtea de Apel... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 127/2013. Curtea de... → |
|---|
