Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 848/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 848/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 848/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II -A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
Decizia penală nr.848/R
Ședința publică de la 30.04.2013
Curtea constituită din:
P. - D. L.
JUDECĂTOR - I. T.
JUDECĂTOR - I. C.
GREFIER - VICTORIȚA S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de petentul I. A. I., împotriva sentinței penale nr.412/26.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-petent I. D. I., personal și intimatul C. A., personal, asistat de apărător ales, avocat P. F.-L., cu împuternicire avocațială nr._/2013, aflată la fila 12/dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Sunt legitimate părțile, recurentul-petent I. D. I. cu CI . nr._ eliberată de SPCEP S” Biroul nr.4 la data de 22.08.2008, având CNP_ și intimatul C. A. cu CI . nr._ eliberată de SPCLEP B. la 27.11.2012, având CNP_.
Curtea pune în discuție admisibilitatea recursului, față de împrejurarea că instanța de fond a pronunțat o hotărâre definitivă.
Petentul I. A., având cuvântul, arată că invocă neconstituționalitatea articolului 2781 alin.2 și alin.10 din Codul de procedură penală, având în vedere faptul că prin această hotărâre a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare și că nu i se dă dreptul de a formula recurs.
Consideră că recursul este admisibil, arătând că a invocat excepția neconstituționalității și în motivele de recurs, cu mențiunea că în loc de alin.2 ind.1 din art.2781, astfel cum a menționat, corect este alin.4 din art. 2781 Cod procedură penală.
Apărătorul ales al intimatului C. A., av. P. F. L., având cuvântul, referitor la excepția de neconstituționalitate invocată de petent, apreciază că, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra acestei excepții, respingând, ca neîntemeiată, o asemenea excepție, motiv pentru care solicită respingerea acesteia, ca neîntemeiată.
Totodată, solicită admiterea excepției de inadmisibilitate și respingerea recursului, ca inadmisibil, fiind formulat împotriva unei hotărâri definitive.
De asemenea, solicită obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare, sens în care depune la dosar chitanța nr.5/29.04.2013 și factura nr.5/29.04.2013.
Petentul I. D. I., având cuvântul în replică, arată că, în ceea ce privește pronunțarea Curții Constituționale, se menționează că acest articol a fost introdus în scopul ajutării celor care fac plângere penală, iar Judecătoria Sectorului 3 a declarat tardivă plângerea sa, deși tardivitatea poate fi admisă în momentul în care prin art.2781 Cod procedură penală nu se face referire la respectarea dispozițiilor art.275-278 Cod procedură penală. Arată că în hotărârile Curți Constituționale nu a regăsit situația în care se află, în sensul că a fost amendat și nu are dreptul la recurs.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, referitor la excepția de neconstituționalitate, arată că, prin modificările aduse art.303 Cod procedură penală, nu se mai impune suspendarea judecării cauzei penale în cazul invocării unei asemenea excepții, instanța putând soluționa pe fond cauza, urmând a sesiza ulterior Curtea Constituțională.
Consideră că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art.2781 alin.10 Cod procedură penală, urmează ca, Curtea Constituțională să analizeze această excepție. Totodată, arată că, din punctul său de vedere, acest text de lege este constituțional.
Pe fondul cauzei, consideră că recursul formulat este unul inadmisibil, având în vedere dispozițiile legii invocate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față,
Prin sentința penală nr.412 din data de 26.02.2013 s-a admis excepția tardivității introducerii plângerii invocata de reprezentanta Ministerului Public.
În baza art. 278/1 al. 8 lit. a C.p.p. corob. cu art. 278/1 al. 2 C.p.p. s-a respins plângerea formulată de petentul I. D. I. (domiciliat în București, sector 2, ., . nr. 2628/P/2012 din 05.06.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul C. A. (domiciliat în mun. B., . A, ffl. in Bucuresti, ., ., ., sector 2, citat și la locul de muncă D.G.P.M.B. – Brigada Rutieră București – cu sediul în București, .. 9-15, sector 3) sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 Cp, ca tardiv formulată.
În baza art. 192 al. 2 C.p.p. a fost obligat petentul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru pronunțarea soluției prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.11.2012 (data poștei 15.11.2012), sub nr._, petentul I. D. I. a înțeles să conteste rezoluția nr. 2125/II-2/2012 din data de 24.10.2012 emisă de prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, în baza căreia i-a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 2628/P/2012 din data de 05.06.2012 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, rezoluție prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul C. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C.p., considerând rezoluția prim-procurorului ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea plângerii sale, petentul a precizat faptul că prin rezoluția nr. 2628/P/2012 din data de 05.06.2012 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul C. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C.p., iar prin rezoluția nr. 2125/II-2/2012 din data de 24.10.2012 emisă de prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București i-a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 2628/P/2012 din data de 05.06.2012 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București reținând că soluția dispusă prin rezoluția nr. 2628/P/2012 din data de 05.06.2012 este legală și temeinică, întrucât martorul asistent O. R. I. a fost audiat în cauză și a infirmat aspectele pe care le-a invocat în plângerea penală formulată împotriva făptuitorului C. A., dar și faptul că prin rezoluția nr. 2628/P/2012 din data de 05.06.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București s-a reținut că a fost sancționat în mod legal, în temeiul art. 109 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, raportat la art. 100 alin. 1 pct. 3 și art. 108 alin. 1 lit. b pct. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, rep., cu modificările și completările ulterioare.
Petentul a apreciat astfel in cuprinsul plângerii sale că soluțiile dispuse în cauză de procuror și prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București au fost emis cu aplicarea greșită a legii, petentul făcând referire la dispozițiile art. 246 C.p., potrivit cărora „Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legitime ale unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”, petentul apreciind că fapta numitului C. A., agent de poliție în cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră a Municipiului București, care în data de 24.01.2012 l-a sancționat contravențional, în circumstanțele reale și personale concrete ale săvârșirii faptei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, agentul de poliție îndeplinindu-și atribuțiile în mod defectuos, prin aceasta cauzându-i o vătămare a intereselor legale.
În cuprinsul plângerii formulate petentul a expus situația de fapt care a generat sancționarea sa contravențională, respectiv împrejurarea că la data de 24.01.2012, în timp ce circula pe linia de tramvai pe . pasajul Mărășești, spre Poșta V., când a oprit în spatele tramvaiului staționat în stația de la intersecția . V., a fost somat de către făptuitorul C. A. să tragă autoturismul pe dreapta, astfel că a așteptat ca tramvaiul să plece din stație și să-și continue traseul pe linia de tramvai. Petentul a mai arătat că în momentul în care a fost somat de făptuitor să tragă autoturismul pe dreapta nu intrase în zona refugiului pentru pietoni, fiind însă în imediata apropiere a semnului de ocolire prin dreapta amplasat pe refugiu. L-a întrebat pe făptuitor de ce îl somează să tragă pe dreapta, făptuitorul răspunzându-i că nu are voie să circule pe linia de tramvai prin dreptul refugiului pentru pietoni. Astfel, după ce a intrat în intersecție, a tras pe dreapta lângă scuarul din intersecție, a rămas în autoturism pe tot parcursul discuției avute cu făptuitorul C. A., care a venit la autoturism și i-a solicitat prezentarea actelor. Petentul a mai precizat faptul că l-a întrebat pe agentul de poliție în baza cărei dispoziții din O.U.G. nr. 195/2002 îi solicită actele la control, agentul de poliție a plecat spre mașina sa, ulterior revenind la autoturismul petentului și precizându-i textul de lege în baza căruia îi solicită actele la control. În acest timp, petentul a apelat serviciul de urgență 112, solicitând deplasarea la fața locului a unui alt echipaj de poliție, din care să facă parte și un superior al făptuitorului.
Petentul a mai arătat în cuprinsul plângerii formulate faptul că ulterior, agentul de poliție i-a solicitat din nou actele la control, a refuzat să i le prezinte, spunându-i că va aștepta sosirea echipajului de poliție, dar și faptul că dacă vrea să-i prezinte actele, să-i precizeze care sunt dispozițiile din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât potrivit art. 103 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 are voie să circule pe linia de tramvai, dacă pe sensul de circulație sunt cel mult două benzi și că legislația nu prevede obligația ca el să nu se replieze înainte de refugiul pentru pietoni. Între timp a venit și echipajul de poliție cu un superior al făptuitorului, căruia petentul i-a prezentat actele mașinii, ulterior agentul de poliție C. A. întocmind un proces-verbal prin care a dispus sancționarea contravențională a petentului pentru încălcarea art.9 din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, care prevede: „Dacă în apropierea unei intersecții este instalat un indicator sau aplicat un marcaj care obligă să se circule într-o anumită direcție, vehiculele trebuie să fie conduse numai în direcția sau direcțiile indicate”, din punctul de vedere al petentului dispozițiile legale anterior menționate neavând nicio legătură cu așa-zisa faptă comisă de el, respectiv faptul că ar fi circulat pe linia de tramvai prin dreptul refugiului pentru pietoni.
Petentul a mai arătat și că indicatorul despre care agentul de poliție a susținut că nu l-ar fi respectat este amplasat pe toate refugiile pentru pietoni, indiferent că aceste refugii sunt amplasate înainte de intersecție, după intersecție sau între două intersecții. A mai arătat faptul că indicatorul sesizează și obligă conducătorii auto ce circulă pe banda de lângă linia de tramvai ca pe această bandă de circulație se află la un obstacol ce trebuie ocolit obligatoriu la o distanță mai mică de 10 m față de el prin dreapta de către cei ce circulă pe acea bandă. Petentul a mai precizat si că obligația se adresează strict conducătorilor de pe acea bandă și din cauza faptului că indicatorul este întotdeauna suplimentat și de marcaj cu linie continuă înaintea refugiului, sau în unele cazuri, cu elemente de tipul stâlpișorilor de protecție sau bordurilor. Prin urmare, petentul a apreciat că indicatorul nu avea cum să se adreseze celor ce circulă pe celelalte benzi și nici celor ce circulă pe linia de tramvai în baza art. 3 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, pentru că în cazul său trebuia să treacă peste marcajul cu linie continuă.
Petentul a arătat în continuare faptul că este adevărat că Poliția Rutieră susține că ordinea de respectare a semnalizărilor rutiere este: semnalele agentului de circulație, semafoarele, indicatoarele și la sfârșit marcajele, ceea ce înseamnă că dacă indicatorul de ocolire prin dreapta de pe refugiul de pietoni ar lipsi, atunci marcajul nu obligă pe cei ce circulă pe linia de tramvai să ocolească refugiul pentru pietoni, revenind pe banda de lângă linia de tramvai.
În cuprinsul plângerii formulate, petentul a mai precizat ca în legislația privind circulația pe drumurile publice nu există o interdicție de circulație pe linia de tramvai în dreptul refugiului pentru pietoni, astfel încât agentul de circulație C. A. nu avea și nu are baza legală pentru a-l sancționa, dar și faptul că dispozițiile art. 3 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 prevăd expres că se poate circula pe linia de tramvai în anumite situații.
Petentul a mai arătat și că este nemulțumit și de împrejurarea că prin rezoluția nr. 2125/II-2/2012 din data de 24.10.2012 emisă de prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București s-a reținut în mod greșit că martorul O. R. I., audiat în cauză, a infirmat aspectele pe care le-a semnalat în cuprinsul plângerii formulate împotriva făptuitorului C. A., întrucât ceea ce a contestat prin acea plângere era greșita aplicare a legii de către agentul de circulație. În concluzie, petentul a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C.p., întrucât a fost oprit în trafic de către făptuitor pentru o presupusă abatere contravențională, fiind sancționat cu privire la această abatere.
În finalul plângerii sale, petentul a solicitat instanței admiterea plângerii formulate, infirmarea rezoluției nr. 2125/II-2/2012 din data de 24.10.2012 emisă de prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București și a rezoluției nr. 2628/P/2012 din data de 05.06.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, cu consecința trimiterii dosarului la P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorul C. A., agent de circulație, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C.p..
Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 2781 C.p.p.
Analizând actele și lucrările dosarului în vederea soluționării excepției tardivității introducerii plângerii, instanța a reținut următoarele:
La data de 27.01.2012, prin plângerea înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București sub nr. 2628/P/2012, partea vătămată I. D. I. a solicitat tragerea la răspundere penală a agentului de poliție C. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C.p., susținând că la data de 24.01.2012 a fost sancționat contravențional de făptuitor, întrucât a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . 3, pe linia de tramvai prin dreptul refugiului pentru pietoni, în opinia petentului măsura luată de agentul de poliței fiind abuzivă.
În urma celor sesizate de partea vătămată, organele de poliție au stabilit că la data de 24.01.2012, în jurul orelor 20.30, partea vătămată I. D. I. conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . la intersecția cu Calea Dudești a fost oprit de către agentul de poliție rutieră C. A., întrucât nu a respectat semnificația indicatorului „Ocolire”, instalat pe refugiul stației de tramvai aflat în apropierea intersecției, depășindu-l astfel pe partea stângă și continuându-și deplasarea pe linia de tramvai.
S–a mai stabilit faptul că partea vătămată a refuzat să-i înmâneze agentului de poliție actele solicitate pentru verificare, motivând faptul că nu cunoaște nici un articol din legea privind circulația pe drumurile publice care să interzică circulația pe linia de tramvai, prin dreptul refugiului, dar a afirmat că i le va înmâna în prezența unui superior al polițistului. Agentul de poliție a anunțat la dispeceratul Brigăzii Rutiere evenimentul, astfel că la fața locului s-a deplasat ofițerul coordonator al agentului de poliție, sinsp. O. R. I..
De asemenea, s-a reținut și faptul că până la sosirea ofițerului coordonator, la fața locului a oprit și un echipaj de siguranță publică de la Secția 11 Poliție, aflat în partrulare, care a intervenit, solicitându-i părții vătămate să se legitimeze. În cele din urmă făptuitorul C. A. a reușit să stabilească identitatea conducătorului auto, partea vătămată I. D. I., după care i-a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._. Sinsp. O. R. I. a încercat să-i explice părții vătămate că este interzisă circulația pe linia de tramvai în dreptul refugiului pentru pietoni aflat în stația de tramvai, respectiv depășirea refugiului prin stânga, și împreună cu partea vătămată au mers la refugiul stației de tramvai pentru a-i arăta indicatorul „Ocolire” instalat la capătul refugiului, însă partea vătămată a susținut în continuare că măsura luată de agentul constatator este nejustificată și a refuzat să semneze procesul verbal.
Fiind audiat de organele de poliție, făptuitorul C. A., agent în cadrul Brigăzii Rutiere din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, a declarat că în data de 24.01.2012 se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe . la un moment dat a observat autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_, care se deplasa pe linia de tramvai prin dreptul refugiului pentru pietoni, nerespectând indicatorul „Obligatoriu la dreapta” instalat în fața refugiului, motiv pentru care a procedat la oprirea autoturismului, conducătorul auto refuzând să prezinte documentele. În această situație, făptuitorul C. A. a solicitat prin stație ajutorul colegilor săi, la locul faptei deplasându-se sinsp. O. R. I., în fața acestuia conducătorul auto legitimându-se, însă refuzând să semneze procesul verbal de contravenție întocmit, prin care fusese sancționat contravențional în temeiul dispozițiilor art. 109 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 rep. raportat la art. 100 alin. 1 pct. 3 și art. 108 alin. 1 lit. b pct. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, rep.
În urma verificărilor efectuate în evidențele Brigăzii Rutiere s-a stabilit și faptul că agentul de poliție C. A. nu face parte din poliția judiciară și că la data de 24.01.2012 s-a aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, aspect confirmat și de martorul O. R. I..
Prin rezoluția nr. 2628/P/2012 din data de 05.06.2012 P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București a dispus in temeiul art. 228 al. 6 C.p.p. rap la art. 10 lit. a C.p.p. neînceperea urmăririi penale față de numitul C. A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C.p., procurorul apreciind că fapta pentru care a fost formulată plângerea penală nu este prevăzută de legea penală.
Împotriva acestei soluții dispusă prin rezoluția anterior menționată, petentul I. D. I. a formulat la data de 03.08.2012 plângere, primită la P. de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București la data de 06.08.2012 și înregistrată la data de 07.08.2012 sub nr. 2125/II-2/2012, arătând ca soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimat este netemeinică și nelegală.
Prin rezoluția nr. 2125/II-2/2012 din data de 24.10.2012 primul - procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București a dispus respingerea ca netemeinică a plângerii formulată de petent împotriva soluției adoptate în dosarul penal nr. 2628/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, apreciind că soluția dispusă în cauză este legală și temeinică, întrucât în urma audierii martorului O. R. I., acesta a infirmat aspectele semnalate de petent în cuprinsul plângerii formulate împotriva intimatului C. A., în sensul că i s-ar fi aplicat în mod abuziv o amendă contravențională.
Împotriva soluției dispusă de prim-procuror prin rezoluția anterior menționată, petentul a formulat la data de 15.11.2012 (data poștei) plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 19.11.2012 și care formează obiectul prezentei cauze.
Potrivit dispozițiilor art. 2781 C.p.p., după respingerea plângerii făcută conform art. 275-278 C.p.p. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăriri penale, dată de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare potrivit art. 277 și 278 C.p.p., la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Potrivit alin. 2 al aceluiași articol ”În cazul în care prim procurorul parchetului sau, după caz procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, or procurorul ierarhic superior, nu a soluționat plângerea în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277, termenul de 20 de zile prevăzut în al. 1 curge de la data expirării termenului de 20 de zile”.
Astfel, potrivit relațiilor comunicate de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, văzând copia plângerii formulată de petent împotriva rezoluției nr. 2628/P/2012 din data de 05.06.2012, având în vedere susținerile petentului, dar și copiile borderourilor de expediție către petent a soluțiilor dispuse în cauză de procuror și prim-procuror, instanța a reținut că petentul a formulat plângere împotriva soluției dispusă de procuror prin rezoluția nr. 2628/P/2012 din data de 05.06.2012 la data de 03.08.2012, plângere ce a fost primită la parchet la data de 06.08.2012 și înregistrată la data de 07.08.2012 sub nr. 2125/II-2/2012, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București soluționând aceasta plângere prin rezoluția nr. 2125/II-2/2011 din data de 24.10.2012, după expirarea termenului de 20 de zile prevăzut pentru soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului.
În aceste condiții, văzând că nu i se comunică în termen de 20 de zile de la data introducerii plângerii împotriva rezoluției nr. 2628/P/2012 din data de 05.06.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București modalitatea de soluționare a acesteia, de la expirarea termenului de 20 de zile calculat de la data formulării plângerii sale (respectiv de la data de 07.08.2012), petentul avea la dispoziție un nou termen de 20 de zile în interiorul căruia putea formula plângere împotriva soluției procurorului, ultima zi de depunere a acestei plângeri fiind cea de 19.09.2012.
Față de considerentele anterior expuse, reținând că termenul prevăzut de dispozițiile art. 278/1 al. 2 C.p.p. este un termen de decădere, astfel cum a reținut și ICCJ în decizia nr. XV/2009 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, instanța a apreciat că excepția tardivității introducerii plângerii, invocata de reprezentanta Ministerului Public este întemeiată motiv pentru care a admis-o, și a respins plângerea formulata de petent ca tardiv introdusă în baza art. 278/1 al.8 lit. a C.p.p. corob. cu art. 278/1 al. 2 C.p.p.
În baza art. 192 al. 2 C.p.p petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva sentinței penale nr.412 din data de 26.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București a declarat recurs petentul I. D. I., prin care a solicitat începerea urmăririi penale față de agentul de poliție C. A..
În cuprinsul motivelor de recurs depuse la dosarul cauzei, recurentul a invocat excepția neconstituționalității a art. 278 al. 4 și 2781 al. 10 C.p.p., arătând că prin dispozițiile legale menționate i se interzice accesul la judecarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială și dreptul la recurs. Astfel, prin rămânerea definitivă a sentinței în soluționarea plângerii împotriva soluției ca urmare a modificării art. 2781 al. 10 C.p.p., sunt încălcate prevederile constituționale și cele europene referitoare la liberul acces la justiție, la dreptul la un proces echitabil, dacă, prin hotărârea definitivă se pun în sarcina petentului cheltuieli de judecată.
De asemenea, recurentul menționează că intimatul C. A. a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, atunci când a dispus în mod nelegal sancționarea sa contravențională, acesta de fapt neîncălcând vreo normă legală din OUG 195/2002 sau Regulamentul de aplicare al legii.
Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 al. 4 C.p.p. și art. 2781 al. 10 C.p.p., dar și sentința penală prin prisma motivelor invocate de recurent cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp. art.3856 alin.3 C.p.p., Curtea reține următoarele:
Prin invocarea neconstituționalității dispozițiilor art. 2781 alin. 10 C.p.p. se urmărește de către recurentul petent constatarea faptului că acesta are deschisă calea de atac a recursului împotriva sentințelor penale prin care se soluționează plângerea împotriva dispozițiilor de netrimitere în judecată.
Curtea apreciază că jurisprudența Curții Constituționale cu privire la art. 21 din Constituție este constantă. Astfel, în decizia plenului nr.1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiție al persoanelor în apărarea drepturilor libertăților și intereselor lor legitime, publicată în Monitorul Oficial nr.69 din 16.03.1994, Curtea a precizat următoarele: „Liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește. De aceea, (…), Curtea Constituțională consideră că este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Este, de altfel, o soluție care rezultă în mod categoric din dispozițiile art.125 alin.(3) din Constituție, potrivit cărora „competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege" și ale art.128 în conformitate cu care „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".
Pe cale de consecință, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiului liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. De aceea, regula art.21 alin.(2) din Constituție, potrivit căreia nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție, are ca semnificație faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau un grup social.” Principiile au fost reluate ulterior în mai multe decizii (decizia nr. 151/2000, publicată în Monitorul Oficial nr.513/2000, decizia nr. 102/2000, publicată în Monitorul Oficial nr.389/2000, decizia nr. 99/2000, publicată în Monitorul Oficial nr.389/2000)
De asemenea, cu privire la art. 129 din Constituție, Curtea s-a pronunțat în mod repetat in sensul ca reglementarea căilor de atac constituie atributul exclusiv al legiuitorului, iar Constituția nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac (decizia nr. 99/2000, publicată în Monitorul Oficial nr.389/2000). În plus, Curtea a precizat că reglementările internaționale în materie nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac, făcând referire la art. 13 CEDO, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție și la hotărârea Golder c. Regatului Unit a Curții EDO (decizia nr. 99/2000, publicată în Monitorul Oficial nr.389/2000).
De altfel, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea art. 2781 alin. 10 C.p.p., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 prin decizia nr. 242/17.02.2011, publicată în M.Of. nr. 261/13.04.2011, statuând următoarele: “Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art.2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului”. Soluția a fost precizată și în decizia nr. 125 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, decizia nr. 125 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, decizia nr. 1456/03.11.2011, publicată în M.Of. nr. 874/12.12.2011.
Practica Curtii fiind previzibila, in raport de cele statuate de Curtea EDO în cauza I. c. Romaniei, Curtea apreciază ca respingerea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale nu ar atrage încălcarea art. 6 din Convenția EDO.
Asupra admisibilității recursului formulat de petentul I. D. I., Curtea constată că potrivit art.2781 al. 10 C.p.p., așa cum a fost modificat prin Legea nr.202/2010, se prevede că hotărârea judecătorească pronunțată potrivit art.2781 al.8 C.p.p. este definitivă.
În cauză, constatăm că recurentul petent a declarat recurs împotriva sentinței penale nr.412 din data de 26.02.2013 pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București prin care s-a dat o soluție în conformitate cu prevederile art. 2781 al.8 C.p.p.
Rezultă astfel că, potrivit art.2781 al 10 C.p.p., modificare care a intrat în vigoare la data de 25.11.2010, sentința penală atacată, fiind pronunțată după data intrării în vigoare Legii nr.202/2010, este definitivă.
Potrivit art. 415 C.p.p, hotărârile instanțelor penale devin executorii la data când au rămas definitive. Soluția cuprinsă în hotărârea definitivă a instanței se consideră că reflectă adevărul întocmai și dă rezolvarea legală cuvenită cauzei penale (res judicata pro veritae habetur), constituind o prezumție legală care nu poate fi înfrântă decât prin intermediul căilor extraordinare de atac și nu printr-o cale ordinară de atac.
Astfel, împotriva unei hotărâri definitive nu se poate formula o cale ordinară de atac, un eventual apel sau recurs fiind inadmisibil.
Față de cele de mai sus, constatând că sentința penală nr.412 din data de 26.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București este definitivă, neputând fi modificată printr-o cale da atac ordinară, în temeiul art. 38515 pct.1 lit. a C.p.p., va respinge recursul formulat ca inadmisibil iar în temeiul art.192 al.2 C.p.p., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
De asemenea, va respinge ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul I. D. I. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.278 alin.4 Cod procedură penală și art.2781 alin.10 Cod procedură penală.
În temeiul art.193 alin.6 Cod procedură penală va obliga recurentul la plata sumei de 1500 de lei către intimatul C. A., reprezentând cheltuieli judiciare, instanța constatând că suma ce reprezintă onorariul avocatului, de 3500 de lei pentru care au fost depuse înscrisuri doveditoare, este neconformă cu complexitatea redusă a cauzei, urmând a reduce suma corespunzător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul I. D. I. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 al. 4 C.p.p. și art. 2781 al. 10 C.p.p. Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare.
În baza art.38515 pct.1 lit. a C.p.p., respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul petent I. D. I..
În temeiul art. 192 al. 2 C.p.p., obligă recurentul la plata sumei de 200 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
În temeiul art. 193 al. 6 C.p.p., obligă recurentul la plata sumei de 1500 de lei, către intimatul C. A., reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. L. I. T. I. C.
GREFIER,
Victorița S.
Red.I.C./ 07.05.2013
Dact.EA-2ex
J.S.3 B..-jud.B.C.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... → |
|---|
