Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 521/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 521/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 521/2013
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-a PENALĂ
Sentința penală nr.521/F
Ședința din Camera de Consiliu din data de 9.X.2013
Curtea compusă din:
Președinte: D. P.
Grefier: I. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea sesizării formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București, privind recunoașterea Sentinței penale din data de 17.IV.2013 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, Republica Austria, din Dosarul nr.42 Hv 108/12a, precum și transferarea condamnatului C. Lovența într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu, răspunde condamnatul-persoană transferabilă, prin apărătorul din oficiu F. L., în baza delegației nr._/30.IX.2013, atașată la fila 10 din dosar.
Procedura de încunoștințare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul Ministerului Public arată că, în mod eronat, în adresa de înaintare a sesizării, a fost menționat numele de M., preluat, apoi, în citativ, întrucât, după cum rezultă din datele comunicate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, numele corect al condamnatului este C. Lovența.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbatere.
Reprezentantul Ministerului Public susține că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de Legea nr.302/2004, existând inclusiv consimțământul condamnatul la transferare, astfel că solicită admiterea sesizării și, în consecință, recunoașterea Sentinței penale din data de 17.IV.2013 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, Republica Austria, din Dosarul nr.42 Hv 108/12a, precum și transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 2 ani închisoare, cu deducerea reținerii din datele 23.VII.2012 – 24.VII.2012 și scăderea perioadei deja executată, începând cu data de 12.III.2013 până la zi, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită admiterea sesizării, astfel cum a fost formulată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin Rezoluția din data de 11.IX.2013, din Dosarul nr.1852/II-5/2013, P. de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat această instanță de judecată, în vederea recunoașterii Sentinței penale din data de 17.IV.2013 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, Republica Austria, din Dosarul nr.42 Hv 108/12a, precum și transferării condamnatului C. Lovența într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii.
În motivare, s-a arătat că, prin adresa nr._/2013 din data de 8.VIII.2013, Ministerul Justiției - Direcția drept internațional și cooperare judiciară - Serviciul de cooperare judiciară internațională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cererea prin care se solicită transferarea condamnatului C. Lovența, căruia, prin Sentința penală din data de 17.IV.2013 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, Republica Austria, din Dosarul nr.42 Hv 108/12a, i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.127, raportat la art.130, teza I-a din Codul penal austriac, reținându-se în sarcina sa că, pe datele de 16.VII.2012 și 23.VII.2012, împreună cu alți inculpați, au sustras sume de bani de la două părți vătămate, cu deducerea arestului preventiv din datele de 23.VII.2012 și 24.VII.2012 și de la data de 12.III.2013 la data de 17.IV.2013. S-a mai arătat că persoana transferabilă-condamnat și-a exprimat consimțământul a transferare.
În dovedire, au fost depuse:
- cererea din data de 19.VII.2013, formulată de Ministerul Federal al Justiției din Republica Austria (fila 10);
- adresa nr._/2013 din data de 8.VIII.2013 a Ministerului Justiției - Direcția drept internațional și cooperare judiciară - Serviciul de cooperare judiciară internațională în materie penală către P. de pe lângă Curtea de Apel București (fila 8);
- adresa nr._/5.IX.2013, emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date (fila 6);
- adresa nr._/10 din data de 2.IX.2013 a Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Generală de Pașapoarte (fila 7);
- Sentința penală din data de 17.IV.2013 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, Republica Austria, din Dosarul nr.42 Hv 108/12a (filele 14-16);
- extrase din Codul penal austriac (fila 23);
- procesul-verbal din data de 17.V.2013, privind consimțământul la transferare exprimat de condamnat (fila 27).
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că, prin Sentința penală din data de 17.IV.2013 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, Republica Austria, din Dosarul nr.42 Hv 108/12a, rămasă definitivă, condamnatului C. Lovența i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.127, raportat la art.130, teza I-a din Codul penal austriac, reținându-se în sarcina sa că, împreună cu alți doi inculpați, a sustras pe data de 16.VII.2012 suma de 250 Euro de la partea vătămată Gunter Rehak, iar pe data de 23.VII.2012 suma de 90 Euro de la partea vătămată E. Steiniger, cu deducerea arestului preventiv din datele de 23.VII.2012 și 24.VII.2012 și de la data de 12.III.2013 la data de 17.IV.2013. Reține că persoana transferabilă-condamnat și-a exprimat consimțământul a transferare.
Din analiza ansamblului materialului probator, Curtea apreciază că sesizarea este întemeiată.
Astfel, Curtea constată că sunt îndeplinite atât condițiile pentru recunoașterea hotărârilor judecătorești penale străine, enumerate la art.131, alin.1, lit.a-g din Legea nr. 302/2004, cât și cerințele referitoare la transferarea condamnatului, prevăzute de art.143, literele a-f din aceeași lege, și anume condamnatul este cetățean al statului de executare, hotărârea judecătorească de condamnare este definitivă, la data primirii cererii de transferare condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei închisorii, transferul este consimțit de către condamnat, dubla incriminare, și anume faptele penale întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, prev. de art.208, alin.1-art.209, alin.1, literele a și e, Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2, Cod penal, pentru care legea penală română prevede pedeapsa de la 3 ani închisoare la 15 ani închisoare, statul de condamnare și statul de executare sunt de acord asupra transferării.
Costată că nu au fost aplicate pedepse complementare și accesorie.
De asemenea, Curtea apreciază că nu există nici una dintre cauzele pentru refuzul opțional al transferării, prevăzute, în mod limitativ, de art.165, literele a-d din Legea nr.302/2004.
În ceea ce privește efectul transferării, Curtea are în vedere dispozițiile art.158 din Legea nr.302/204, potrivit cărora statul român, ca stat de executare, are obligația de a respecta felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
În consecință, va admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București,
în temeiul art.131, alin.1 din Legea nr.302/2004, va recunoaște Sentința penală din data de 17.IV.2013 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, Republica Austria, din Dosarul nr.42 Hv 108/12a,
în temeiul art.143, literele a-f din Legea nr.302/2004, va dispune transferarea condamnatului C. Lovența într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 2 ani închisoare, în felul și durata stabilite de autoritățile judiciare austriece, potrivit art.158 din Legea nr.302/4004,
va deduce reținerea din datele de 23.VII.2012-24.VII.2012 și va scădea perioada executată începând cu data de 12.III.2013 la zi,
va dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii,
în temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, va constata că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta, în timp ce suma de 320 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.
În temeiul art.131, alin.1 din Legea nr.302/2004, recunoaște Sentința penală din data de 17.IV.2013 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, Republica Austria, din Dosarul nr.42 Hv 108/12a.
În temeiul art.143, literele a-f din Legea nr.302/2004, dispune transferarea condamnatului C. Lovența, fiica lui G. și M., născută pe data de 13.V.1967, în municipiul Câmpina, județul Prahova, cetățean român, cu domiciliul în România, județul Prahova, municipiul Câmpina, ., CNP_, depus la Penitenciarul Schwarzau, Republica Austria, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 2 ani închisoare, în felul și durata stabilite de autoritățile judiciare austriece, potrivit art.158 din Legea nr.302/4004.
Deduce reținerea din datele de 23.VII.2012-24.VII.2012 și scade perioada executată începând cu data de 12.III.2013 la zi.
Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.
În temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 320 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror, iar de la comunicare pentru condamnat.
Pronunțată în ședință publică din data de 9.X.2013.
PREȘEDINTE
D. P. GREFIER,
I. P.
Red. și dact.: jud.D.P.
2 ex./17.X.2013.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1833/2013.... | Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 285/2013. Curtea de... → |
|---|








