Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1833/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1833/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 1833/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR.1833/R
Ședința publică din data de 07 octombrie 2013
Curtea constituită din:
Președinte: A. A.
Judecător: C. S.
Judecător: O. B.
Grefier: E.–A. N.
* * * * * * * * *
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Urziceni împotriva sentinței penale nr.112 din data de 29 aprilie 2013 a Judecătoriei Urziceni, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit intimatul-inculpat E.-L. E., pentru care se prezintă apărător din oficiu-avocat C. V., în substituirea doamnei avocat G. N., conform împuternicirii avocațiale nr._, emisă de Baroul București.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că ANP și DGPMB au comunicat că intimatul-inculpat nu figurează în cadrul acestora, iar Poliția din . la dosar un proces-verbal din care reiese că intimatul-inculpat este plecat în Italia, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, potrivit art._ Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Urziceni, casarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei în vederea rejudecării, pentru soluționarea completă a acesteia, în contextul în care se impune aplicarea art. 85 Cod penal față de condamnarea suferită de inculpat prin sentința penală nr.385 din data de 07 decembrie 2011.
Apărătorul din oficiu al intimatului-inculpat E.-L. E. solicită respingerea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Urziceni, ca nefondat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.112 din data de 29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._ s-a dispus în baza art.86 al.2 din OUG 195/2002 condamnarea inculpatului E. L. E. la 1 an închisoare.
În baza art.81-82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.
În baza art.359 C.pr.pen. s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 c.p. conform cărora dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat săvârșește o nouă infracțiune pentru care se pronunță o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
În baza art.71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a teza a-II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.71 al.5 Cod penal a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.191 alin.1 Cod penal a fost obligat inculpat la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 8.11.2011, în jurul orelor 18,40, inculpatul E. L. E. în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare BW427TC pe . Urziceni, a fost oprit regulamentar de un echipaj de poliție pentru un control de rutină, ocazie cu care inculpatul a prezentat documentele autoturismului mai puțin permisul de conducere, precizând că i-a fost ridicat în anul 2009 pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației și că avea cunoștință că la data deplasării nu avea drept de circulație pe teritoriul României.
Procedându-se la verificarea documentelor și a conducătorului auto în bazele de date ale poliție s-a constatat că inculpatul figura cu permisul de conducere reținut fără drept de circulație începând cu data de 13.07.2009.
Potrivit adresei nr._/A/18.11.2011 emisă de IPJ Serviciul Rutier a rezultat că inculpatul a mai fost cercetat în dosarul penal nr.2210/P/2009 întrucât în data de 25.08.2009 în calitate de conducător auto al autoturismului marca Opel Astra cu număr de înmatriculare JIA819 a fost implicat într-un eveniment rutier pe DN2, pe raza comunei Sinești, județul Ialomița, cu acea ocazie constatându-se că autoturismul figura neînmatriculat și cu număr fals iar inculpatul cu permisul de conducere reținut fără drept de circulație de la data de 13.07.2009, efectuându-se cercetări față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.85 al.1 din OUG nr.195/2002 rep, art.85 alin.2 din OUG nr.195/2002 rep și art.86 din OUG nr.195/2002 rep.toate cu aplic.artr.33 lit.a Cod penal.
La data de 01.09.2009, inculpatului i-a fost comunicat de IPJ Ialomița-Serv.Poliției Rutiere prin adresa nr._/A/01.09.2009 că figurează în evidențe cu permisul de conducere reținut începând cu data de 25.08.2009 în conformitate cu dispozițiile art.111 alin.1 lit.b din OUG nr.195/2002 rep și că în cazul în care va fi găsit conducând autovehicule pe drumurile publice va suporta rigorile legii.
Deși legal citat, inculpatul nu s-a prezentat pentru a fi audiat.
S-a reținut că vinovăția inculpatului a fost probată cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a efectelor premergătoare; actul de sesizare; procesul verbal de depistare; Drager; declarații făpt/înv/inc; adrese IPJ ; declarații martori E. G. și R. G. A. ; fișă de cazier judiciar.
În drept, fapta inculpatului E. L. E. care în data de 8.11.2011, în jurul orelor 18,40, a condus autoturismul marca Mercedes Benz cu număr de înmatriculare BW427TC, pe . Mun.Urziceni, județul Ialomița, având permisul de conducere reținut, fără drept de circulație, s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.pen., reținând în acest sens gradul de pericol social ridicat al infracțiunii, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, atitudinea constant sinceră a inculpatului pe tot parcursul urmăririi penale, acesta recunoscând și regretând fapta comisă, vârsta acestuia, dar și faptul că nu s-a prezentat la instanță, dovedind dezinteres.
Față de elementele de individualizare astfel reținute, instanța a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 81 C.pen., care reglementează instituția suspendării condiționate a executării pedepsei, stabilind termenul de încercare conform art. 82 C.pen. În acest sens, instanța a constatat că inculpatul nu prezintă antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei și a regretat-o, aspecte față de care există motive rezonabile a considera că scopul pedepsei, respectiv de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni, de a forma o atitudine corectă față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Sub aspectul pedepsei accesorii, instanța a reținut că în ceea ce privește drepturile electorale, în cauza Hirst împotriva Marii Britanii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constat încălcarea art. 3 din Protocolul 1 ca urmare a interzicerii ope legis a dreptului de a alege persoanei condamnate la pedeapsa închisorii. Interdicția dreptului de a alege, automată, generală și fără nici o restricție pentru cei condamnați la pedeapsa închisorii, indiferent de durata sancțiunii, gravitatea faptei sau circumstanțele cauzei, a fost considerată de Curte în afara marjei de apreciere a statelor și în consecință incompatibilă cu art.3 din Protocolul 1.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Urziceni, învederându-se nelegalitatea acesteia în raport de faptul că nu a fost aplicat tratamentul sancționator corespunzător pluralității de infracțiuni săvârșită de inculpat, aspect ce influențează asupra individualizării pedepsei și a modalității de executare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, atât prin prisma motivelor invocate de P., cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp. art.38515pct.2 lit.d C.p.p., Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul E. L. E. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni nr. 2505/P/2011 din 18.02.2011 pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.86 alin.2 din O.U.G.nr.195/2002, constând în aceea că la data de 8.11.2011, în jurul orelor 18,40, inculpatul E. L. E. a condus pe drumurile publice autoturismul marca Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare BW427TC, pe . Mun.Urziceni, județul Ialomița, având permisul de conducere reținut, fără drept de circulație.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 385/07.12.2011 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin nerecurare la data de 27.12.2011, la pedeapsa de 2 ani închisoare, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei, context în care, infracțiunea dedusă judecății, comisă la data de 08.11.2011 este într-adevăr o infracțiune concurentă care atrage un tratament sancționator specific.
Având în vedere interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 70/2007 în recurs în interesul legii, potrivit căreia instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță, Curtea constată că nu poate remedia nelegalitatea sentinței de primă instanță, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind că instanța a omis să efectueze contopirea, nefiind nici investită cu o astfel de cerere.
Cheltuielile judiciare avansate în recurs, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Urziceni împotriva sentinței penale nr.122 din data de 29 aprilie 2013 a Judecătoriei Urziceni.
Casează sentința penală recurată și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță Judecătoria Urziceni.
Cheltuielile judiciare avansate în recurs, rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei se va avansa din fondul Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. A. C. S. O. B.
GREFIER,
E.-A. N.
Red.B.O.
Dact.EA-2ex/05.11.2013
J.Urziceni – jud.C.E.M.
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 266/2013.... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|








