Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 17/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 17/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
Sentința penală nr. 17/F
Ședința din Camera de Consiliu d e la data de 14 ianuarie 2014
Curtea constituită din:
Președinte: F. D.
Grefier: VICTORIȚA S.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. C..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu disp. art.162 al.4 și art.163 din Legea nr.302/2004, republicată, privind persoana condamnată P. A., în vederea recunoașterii sentinței penale pronunțate în data de 04.02.2013 în dosarul nr._/2012 de către Tribunalul Nicosia, în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România a sus-numitului pentru a continua executarea pedepsei, formulată de autoritățile judiciare din Republica Cipru.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu a răspuns apărătorul din oficiu al persoanei condamnate P. A., avocat B. F., în substituirea apărătorului din oficiu M. M., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.532/06.01.2014, emisă de Baroul București – Serviciul de Asistență Judiciară, depusă la fila 5 din dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere actele comunicate de autoritățile din Cipru în care se menționează că pedeapsa aplicată a fost redusă cu ¼ cu ocazia unor alegeri prezidențiale, încă nu se cunoaște ce regim juridic are această reducere, solicitând emiterea unei adrese pentru a comunica în mod concret pedeapsa ce o are de executat persoana transferabilă, dat fiind mențiunea arătată.
Apărătorul din oficiu al persoanei condamnate P. A., avocat B. F., arată că se opune emiterii unei adrese în acest sens, întrucât aceasta nu-i profită persoanei transferabile, în sensul de a beneficia de bonitatea acordată de legiuitorul din Cipru.
Curtea respinge cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public, având în vedere că, cuantumul pedepsei este stabilit conform actelor existente la dosarul cauzei, respectiv 22 luni și 15 zile și față de faptul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, respectiv recunoașterea sentinței sentinței penale pronunțate în data de 04.02.2013 în dosarul nr._/2012 de către Tribunalul Nicosia prin care persoana transferabilă a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și să se dispună transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării restului de pedeapsă de 22 luni și 15 zile, după aplicarea reducerii de ¼, într-un penitenciar din România.
De asemenea, deducerea perioadei detenției de la data de 04.02.2013 la zi și să se ia act de faptul că persoana condamnată și-a dat acordul pentru transfer.
Apărătorul din oficiu al persoanei condamnate P. A., avocat B. F., având cuvântul, arată că pune aceleași concluzii de admitere a sesizării Parchetului, cu deducerea perioadei detenție executată în regimul penitenciar din Cipru, solicitând totodată acordarea onorariului cuvenit.
CURTEA,
Cu privire la cauza penală de față constată următoarele:
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din data de 05.12.2013 a fost sesizată această instanță în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței emisă de autoritățile judiciare din Republica Cipru, în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate P. A. pentru continuarea executării pedepsei ce i s-a aplicat.
În motivarea rezoluției s-a arătat că, prin adresa nr._/SM/2013 din data de 09.07.2013, Ministerului Justiției – Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară, prin care a transmis acestei unități de parchet cererea formulată de Ministerul Justiției din Republica Cipru prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicată față de aceasta de către instanțele de judecată din statul solicitant.
Cererea formulată de autoritățile cipriote a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 alin.2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, respectiv: adresa autorității centrale a statului de condamnare nr. M.J.P.O. 12.3.2.75/II/111 din 18 iunie 2013 (Cipru); declarația persoanei condamnate din data de 15.03.2013 din care rezultă consimțământul acesteia la transferarea sa într-un penitenciar din România; înscrisul conținând informații referitoare la pedeapsa aplicată; copia fișei conținând impresiunile digitale ale condamnatului; fotografia condamnatului; certificatul privind legislația aplicabilă; sentința penală din data de 04.02.2013 a Tribunalului din Nicosia.
Din verificările efectuate la Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a rezultat că persoana condamnată este cetățean român, fiind îndeplinită condiția prev. de art.3 lit.a din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art.143 lit.a din Legea nr.302/2004, republicată.
Din informațiile și documentele comunicate a rezultat că prin sentința emisă la data de 04.02.2013, în dosarul nr._/2012 de către Tribunalul Nicosia, numitul P. A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea a infracțiunilor de trei fapte de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzute de secțiunile 371 și 29; Cap 154 pentru două fapte de intrare prin efracție pe timp de noapte, prevăzute de secțiunilor 291, 292 lit.a din C. pen. cipriot, art.20 și 29 din C.pen.cipriot; Cap 154, de 12 fapte de violare de domiciliu, prevăzute de aceleași secțiuni din C.pen. cipriot; Cap. 154, precum și de 14 fapte de furt din locuințe, prevăzute de secțiunile 255, 266 lit.b, art.20 și 29 din C.pen. cipriot; Cap.154.
Din actele înaintate de autoritățile cipriote a rezultat că pedeapsa aplicată este de 2 ani și jumătate.
La data de 05.03.2013, în urma alegerilor prezidențiale, P. A. a beneficiat de o reducere a pedepsei cu 1/4, calculul pedepsei de 22 luni și 15 zile fiind următorul: data începerii executării pedepsei a fost la data de 04.02.2013, iar data eliberării după încheierea executării – 18.12.2014; data eliberării după reducerea de 135 zile aplicată este 05.08.2014.
Calculul reducerii pedepsei de 22 luni și 15 zile închisoare:
- pentru primele 22 luni reducerea este de 6 zile pe lună;
- pentru următoarele 15 zile este de 6 zile pe lună.
Eligibilitatea pentru eliberarea condiționată, potrivit noii legi, după executarea a jumătate din pedeapsa aplicată, va fi data de 04.05.2014.
Așa fiind, este fiind îndeplinită astfel condiția prev. de art.3 lit.c din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art.143 lit.b din Legea nr.302/2004, republicată.
Persoana condamnată se află încarcerată în Penitenciarul Central din Nicosia –Republica Cipru.
În fapt, s-a reținut că persoana condamnată, în perioada septembrie 2010 – septembrie 2011, împreună cu P. L., au săvârșit, în baza aceleiași rezoluții infracționale, folosind același mod de operare mai multe infracțiuni de furt calificat prin efracție.
Examinând materialul cauzei, se constată că este îndeplinită condiția dublei incriminări prev. de art.143 lit.e din Legea nr.302/2004, republicată, și art.3 pct.l lit.e din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate P. A. au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art.209 alin.1 lit.a și i C. pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. român.
Persoana condamnată a arătat că dorește să fie transferată în România în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art.3 lit.d din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art.143 lit.d din Legea nr.302/2004, republicată.
Curtea examinând actele și lucrările dosarului, constată întemeiată sesizarea, în cauză este dovedită îndeplinirea atât a condiției prev. de art.3 lit.b din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg cât și cerințele art.155 și urm. din Legea nr.302/2004, modificată, considerente față de care se va admite sesizarea de față și în consecință, se va dispune recunoașterea și punerea în executare a sentinței pronunțată la 04.02.2013 în dosarul nr._/2012 de Tribunalul Nicosia, Republica Cipru, privind pedeapsa de 22 luni și 15 zile închisoare aplicată persoanei condamnate P. A..
Se va dispune transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 22 luni și 15 închisoare.
În baza art.146 din Legea nr.302/2004, modificată, se va deduce integral din pedeapsă perioada deja executată de persoana condamnată de la 04.02.2013 la zi. Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Dispune recunoașterea și punerea în executare a sentinței pronunțată la 04.02.2013 în dosarul nr._/2012 de Tribunalul Nicosia, Republica Cipru, privind pedeapsa de 22 luni și 15 zile închisoare aplicată persoanei condamnate P. A., fiul lui M. și M., născut la data de 08.01.1988 în municipiul B., cu domiciliul în Feldioara, ., ., ., CNP:_.
Dispune transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 22 luni și 15 zile închisoare.
Deduce detenția de la 04.02.2013 la zi.
Onorariu avocat oficiu în sumă de 320 lei se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE,
F. D.
GREFIER,
Victorița S.
Red. D.F.
Dact. A.L. 3 ex/20.01.2014
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 73/2014. Curtea de Apel... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 102/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








