Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 101/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 101/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 101/2014

DOSAR NR._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ

Decizia penală nr.101/R

Ședința publica de la 22.01.2014

P. - I. T.

JUDECATOR - I. C.

JUDECĂTOR – A. M.

GREFIER - S. N.

* * * * * *

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror N. N..

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria A. și de inculpatul D. M. A. împotriva sentinței penale nr.238/23.08.2013 pronunțate de Judecătoria A., în dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 21.01.2014, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie penală, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 22.01.2014, când in aceeași compunere a hotărât următoarele:

CURTEA,

Asupra recursurilor penale de față:

Prin sentința penală nr.238 din 23.08.2013, pronunțată de Judecătoria A., în baza art. 211 alin.1, alin. 2 lit. c C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, a fost condamnat inculpatul D. M. A., la pedeapsa de 5 ani închisoare (parte vătămată D. I. M. ).

În baza art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 359 din 18.11.2008 a Judecătoriei A., definitivă prin Decizia penală nr.12/A/ 03.02.2009 și Decizia penală nr.724/14.05.2009 a Curții de Apel București și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, astfel încât inculpatul va executa 6 ani închisoare.

În baza art. 86⁴ C. pen. a fost revocată suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 381 din 09.12.2008 a Judecătoriei A., definitivă prin neapelare la data de 23.12.2008 și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, astfel încât inculpatul va executa 8 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 413 din 29.12.2008 a Judecătoriei A., definitivă prin neapelare la data de 08.01.2009 și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, astfel încât inculpatul va executa 6 ani închisoare.

În baza art. 211 alin.1, alin. 2 lit. c C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare (parte vătămată P. G.).

În baza art. 208 alin.1- 209 alin.1 lit. e C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare (parte vătămată P. E. S.).

În baza art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 359 din 18.11.2008 a Judecătoriei A., definitivă prin Decizia penală nr.12/A/ 03.02.2009 și Decizia penală nr.724/14.05.2009 a Curții de Apel București și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, astfel încât inculpatul va executa 4 ani închisoare.

În baza art. 86⁴ C. pen. s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 381 din 09.12.2008 a Judecătoriei A., definitivă prin neapelare la data de 23.12.2008 și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, astfel încât inculpatul va executa 6 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 413 din 29.12.2008 a Judecătoriei A., definitivă prin neapelare la data de 08.01.2009 și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, astfel încât inculpatul va executa 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a Cod penal raportat la art. 34 lit. b C. pen. au fost contopite pedepsele de 5 ani, 6 ani, 8 ani, 6 ani, 5 ani, 6 ani, 8 ani, 6 ani, 3 ani, 4 ani, 6 ani și respectiv 4 ani închisoare, inculpatul urmând a executa pe cea mai grea dintre acestea, adică 8 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.88 alin.1 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive luată în dosarul nr._ în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 381 din 09.12.2008 a Judecătoriei A., definitivă prin neapelare la data de 23.12.2008, de la 18.09.2008 la 09.12.2008.

S-a luat act că părțile vătămate D. I. M. și P. E. S. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza art. 14 și art. 346 C. pr. pen. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P. G. și în temeiul art. 998 – 999 cod civil a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 300 lei cu titlu de despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul să plătească suma 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. cu nr. 248 P/2010 din data de 03.10. 2012 a fost trimis în judecată inculpatul D. M. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 1, 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 211 alin. 1, 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, cauza fiind înregistrată sub nr._ la data de 05.10. 2012.

Prin actul de sesizare s-a reținut, în esență că, în perioada 15.01. 2010 – 24.09. 2011, inculpatul D. M. A. a săvârșit mai multe fapte de tâlhărie și furt asupra părților vătămate D. I. –M., P. G. și P. E. S. .

Situația de fapt a fost prin actul de sesizare a fost probată cu ajutorul următoarelor mijloace de probă: plângeri și declarații părți vătămate, declarații martori, procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, dovadă predare – primire bunuri, înscrisuri, declarații inculpat.

Cu ocazia audierii, inculpatul nu a recunoscut faptele reținute în sarcina sa solicitând în apărare testarea cu aparatul poligraf, probă încuviințată dar neadministrată deoarece inculpatul a refuzat examinarea invocând motive medicale.

Au fost ascultați părțile vătămate P. E. – S., D. I. –M. și P. G. precum și martorii D. D., E. L., C. B., B. M. – A., Ciovînă I. –D. și N. C. – M., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

Martorul D. D. a revenit asupra declarațiilor date pe parcursul urmăririi penale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că potrivit art. 6 parag. 1 din Convenție mijloacele de probă trebuie, în principiu, să fie administrate în fața acuzatului, în ședință publică, în vederea unei dezbateri contradictorii.

Cu toate acestea, Curtea a apreciat că autoritățile judiciare pot găsi justificat să se folosească de declarațiile date de către un martor în timpul fazei de instrucție preparatorie, cu condiția ca ele să fie coroborate cu alte mijloace de probă. În mod cert, continuă Curtea, ar fi fost preferabil ca celelalte părți să îl fi auzit în mod direct pe martor la momentul declarațiilor date în spatele ușilor închise în timpul instrucției dar această considerație nu ar putea duce la paralizarea urmăririi penale (cauza Vaquero Hernandez și alții c. Spaniei, hotărârea din data de 2 noiembrie 2010 ).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat într-o hotărâre recentă pronunțată împotriva României (cauza A. I. ș.a. c. României, hotărârea din data de 3 mai 2011) că nu este afectată echitatea procedurii dacă instanțele naționale au înlăturat într-o manieră motivată declarațiile prin care unii martori au revenit asupra depozițiilor anterioare.

Curtea mai reține că nimic nu probează că martorii au fost constrânși de către organele de cercetare penală pentru a da declarațiile respective. În special, Curtea notează că niciunul dintre martorii respectivi nu a depus plângere penală la parchet pentru utilizarea violențelor, amenințărilor sau a oricăror alte metode de constrângere în scopul strângerii probelor, infracțiunea fiind prevăzută de dispozițiile interne.

Instanța supremă s-a pronunțat de asemenea asupra acestei probleme de drept, statuând că instanța poate înlătura unele probe, total sau parțial, sub condiția motivării acestei înlăturări.

Printre motivele de înlăturare a unor probe/mijloace de probă este și cel referitor la existența unor contradicții între declarațiile aceleiași persoane, prin revenirea fără o justificare temeinică, rezonabilă, asupra celor declarate anterior (art. 325 alin. 1, art. 325 alin. 2 cu referire la art. 325 alin. 1, art. 327 alin. 4 C. pr. pen.).

În continuare, instanța supremă a observat s-a arătat constant că instanța europeană nu poate reține in abstracto că declarațiile unui martor audiat în ședință publică, sub prestare de jurământ, ar trebui întotdeauna să prevaleze în fața altei declarații date de același martor în cursul procesului penal, această apreciere fiind tot în sarcina instanțelor interne (Î.C.C.S., Secția Penală, decizia penală nr. 1229 din 29 martie 2011).

Instanța de fond a făcut aplicarea principiilor enunțate mai sus și în analiza situației de fapt va arăta cărei declarații îi va da efect și pe care o va înlătura în mod argumentat.

Examinând mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut că la data de 15.01. 2010, partea vătămată D. I. –M. s-a deplasat de la locuința sa din . A., la solicitarea tatălui său, martorul D. D., pentru a extrage suma de 350 lei din contul acestuia din urmă, cu card atașat, pe care îl deține la Raiffeisen Bank. Partea vătămată a extras de la ATM - ul situat pe . din municipiul A., suma de 350 lei, după care a mers la gară pentru a se deplasa cu trenul înapoi spre domiciliu.

Partea vătămată a intrat într-un bar de lângă gară pentru a bea un suc iar în timp ce se afla în incintă a intrat inculpatul D. M. A., care i-a cerut să-i dea suma de 10 lei.

Întrucât partea vătămată D. I. –M. l-a refuzat, motivând că nu are decât 340 lei, pe care trebuie să-i ducă tatălui săi, inculpatul i-a smuls suma de bani din mână. Solicitându-i să-i restituie banii, speriat fiind, partea vătămată a fost îmbrâncit de către inculpat, care l-a prins de haină în zona gulerului și l-a izbit de perete.

Partea vătămată D. I. –M. a continuat să solicite inculpatului D. M. A. să-i restituie banii, acesta din urmă dându-i suma de 1 leu și cerându-i să cumpere o cafea de la un magazin din vecinătate, spunându-i că atunci când va reveni îi va da banii.

Imediat ce partea vătămată a mers să îndeplinească solicitarea inculpatului, acesta din urmă a plecat din bar.

La data de 24.02. 2010, în jurul orei 14:30, partea vătămată P. G. s-a deplasat de la domiciliul său în municipiul A., la gara C.F.R., intenționând să meargă cu trenul în municipiul București. Întrucât până la sosirea trenului mai era o perioadă de timp, partea vătămată a intrat în incinta unui bar situat lângă gară, aparținând .., unde la o masă se afla inculpatul D. M. A. și un alt tânăr a cărui identitate a rămas necunoscută.

Partea vătămată a cumpărat o sticlă de bere de 2 litri, pe care a început să o consume cu cei doi și în timp ce stătea la masă a folosit o priză din incinta barului pentru a-și încărca acumulatorul telefonului mobil marca LG Slide, pe care îl avea asupra sa, punându-l pe masă.

Inculpatul D. M. A. i-a solicitat părții vătămate să-i împrumute telefonul mobil pentru a trimite un mesaj tip SMS, partea vătămată a refuzat, inculpatul luând telefonul de pe masă.

Partea vătămată P. G. i-a solicitat de mai multe ori să-i restituie telefonul mobil, inculpatul refuzând de fiecare dată, punându-l într-un buzunar și plecând de la masă cu bunul. Partea vătămată l-a urmat pe acesta la baie, solicitându-i să-i restituie telefonul și întrucât a fost refuzat din nou a încercat să-și recupereze bunul din buzunarul inculpatului.

În acel moment, inculpatul l-a prins de mână și gât, l-a îmbrâncit și l-a lovit, partea vătămată căzând la podea, după care a ieșit din baie, asigurând ușa de acces cu zăvorul pentru a nu permite părții vătămate să iasă și să-l urmărească. Imediat, inculpatul D. M. A. a părăsit barul. Martorul E. L. a dezasigurat ușa de la toaletă, găsind pe partea vătămată căzută la podea.

La data de 24.09. 2011, partea vătămată P. E. – S. se afla la locul de muncă și anume pe terasa „B.” aparținând S.C. Nove Activ S.R.L., unde lucra ca barman. Pe terasă a venit inculpatul D. M. A., pe care partea vătămată îl cunoștea, întrucât avuseseră relații de prietenie. Într-un moment în care partea vătămată nu a fost atentă, inculpatul a luat telefonul mobil marca Samsung S5230 aparținând acesteia, pe care îl pusese la încărcat pe o masă din încăperea unde se afla vesela localului. Inculpatul a mers la o masă pe terasă, iar la solicitarea părții vătămate de a restitui telefonul, a refuzat și a plecat.

Ulterior, inculpatul D. M. A. a vândut telefonul mobil martorei S. C. – M. pentru suma de 120 lei, în prezența martorului Ciovînă I. – D.. La scurt timp, martorii S. C. – M. și Ciovînă I. – D. s-au înțeles ca acesta din urmă să cumpere telefonul mobil, urmând a-i plăti suma de 130 lei la o dată ulterioară.

La data de 17.11. 2011, organele de poliție au ridicat telefonul mobil marca Samsung S4230 de la martorul Ciovînă I. – D. și ulterior l-au restituit părții vătămate .

Situația descrisă mai sus a fost confirmată cu declarațiile martorilor E. L., C. B., B. M. – A., Ciovînă I. –D. și N. C. – M..

În fața instanței de judecată, partea vătămată D. I. M. a revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală.

Dacă în faza organelor de cercetare penală aceasta a declarat în mod constant că inculpatul i-a smuls banii din mână în timp ce exercita acte de violență asupra sa și cu toate insistențele sale a refuzat să-i restituie banii, în faza de judecată, acesta a declarat că suma de bani a fost cheltuită la jocurile de noroc, inculpatului cu care s-a întâlnit întâmplător pe stradă i-a făcut cinste cu o băutură la propunerea sa iar plângerea a formulat-o împotriva acestuia fiindu-i teamă de reacția tatălui său.

Instanța de fond a înlăturat declarația acestuia întrucât nu a oferit motive veridice pentru revenirea pe care a făcut-o cu privire la declarația dată în timpul urmăririi penale, motivul invocat nefiind plauzibil pentru a justifica formularea unei plângeri penale împotriva unei persoane.

În ceea ce privește declarația tatălui acestuia, martorul D. D., instanța de fond a reținut că în faza de judecată a declarat că nu-și menține declarațiile date în faza de urmărire penală însă nu a învederat nici un motiv întemeiat pentru schimbarea sa de atitudine, neputând justifica motivul pentru care a luat legătura cu familia inculpatului în condițiile în care fiul său inițial i-a spus că a cheltuit banii, răspuns care l-a mulțumit pentru ca apoi să recunoască însușirea banilor de inculpat, față de care însă nu are nicio pretenție.

În faza de judecată și martorul C. B. nu și-a mai menținut declarațiile date în faza de urmărire, pretextând că ceea ce a scris i-a fost dictat de organul de poliție care l-a amenințat cu amendarea sa pentru că ar fi prestat servicii la S.C. R. deși nu avea contract de muncă încheiat, motiv neplauzibil pentru instanță privind revenirea asupra acestor declarații.

Față de cele reținute, instanța de fond a înlăturat declarațiile celor trei date în fața instanței și să le rețină pe cele din faza de urmărire penală, întrucât se apreciază că acestea reflectă realitatea fiind date la scurt timp după incident, în condițiile arătate noua versiune nefiind credibilă.

Instanța de fond a constatat că, în drept, faptele inculpatului D. M. A., care la datele de 15.01. 2010 și 24.02. 2010 a deposedat prin violență pe partea vătămată D. I. M. de suma de 340 lei și pe partea vătămată P. G. de un telefon mobil marca „LG Slide” în timp ce se aflau în baruri situate în apropierea gării din A., respectiv pe străzile M. cel B. și Av. Al. C. nr. 2, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. 1 și 2 lit. c C. pen., sancționată cu închisoare de la 5 la 20 de ani.

Fapta aceluiași inculpat care la data de 24.09. 2011, a sustras un telefon mobil marca „Samsung S 5230” aparținând părții vătămate P. E. –S., de pe terasa S.C. ”Nove Activ” S.R.L. unde aceasta era angajată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e Cod penal, sancționată cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Instanța de fond a constatat cu privire la latura obiectivă a infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie, elementul material al faptelor constă în acțiunea de luare a bunurilor ce se aflau în posesia părților vătămate, fără consimțământul acestora și prin întrebuințarea de violențe (tâlhărie), în scopul însușirii pe nedrept; urmarea socialmente periculoasă constă în atingerea adusă relațiilor sociale privitoare la patrimoniul părților vătămate; legătura de cauzalitate rezultă ex re, bunurile respective ieșind din patrimoniul părților vătămate ca urmare a acțiunii de luare a acestora de către inculpat.

În ce privește latura subiectivă, inculpatul a acționat cu forma de vinovăție a intenției directe, urmărind diminuarea patrimoniului părților vătămate cu bunurile sustrase, intenție ce rezultă din modalitatea concretă în care a acționat inculpatul;totodată este prezent și celălalt element al laturii subiective al infracțiunilor, respectiv scopul însușirii pe nedrept (care rezultă, de asemenea, din modalitatea concretă în care a fost săvârșită fapta).

Forma calificată a infracțiunii de furt este dată de împrejurarea că fapta a fost săvârșită de inculpat în locuri publice, situație care imprimă faptelor un caracter agravant prevăzut de lit. c a art. 211 alin. 2 și lit. e a art. 209 alin. 1 C. pen.

Apreciind ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 C. pr. pen., în sensul că, faptele sunt prevăzute de legea penală, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia.

Din analiza fișei de cazier a inculpatului D. M. A. și mențiunile din referatul întocmit de Biroul executări penale al Judecătoriei A., a rezultat că a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 359/18.11. 2008 a Judecătoriei A., definitivă prin Decizia penală nr.12/A/ 03.02.2009 a Tribunalului Teleorman și Decizia penală nr.724/14.05.2009 a Curții de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 75 lit. c Cod penal, art. 74 – 76 Cod penal și art. 81 Cod penal, sens în care instanța de fond a reținut că faptele deduse judecății au fost săvârșite de inculpat înăuntrul termenului de încercare de 3 ani stabilit prin sentința penală menționată, în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal.

Din aceleași înscrisuri a mai rezultat că inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 381/09.12.2008 a Judecătoriei A., definitivă prin neapelare la data de 23.12.2008, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și alin. 2¹ lit. a Cod penal cu aplicarea art. 74 – 76 C. pen., art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și alin. 2¹ lit. a Cod penal cu aplicarea art. 74 – 76 Cod penal, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, astfel că faptele deduse judecății au fost săvârșite de inculpat înăuntrul termenului de încercare de 6 ani, stabilit prin sentința mai sus menționată, în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal.

De asemenea, inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentința penală nr. 413/29.12.2008, definitivă prin neapelare la 08.01. 2009 pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g,e Cod penal cu aplicarea art. 74 – 76 Cod penal, art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. g,e Cod penal cu aplicarea art. 74 – 76 Cod penal, art. 180 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 74 – 76 Cod penal și art. 180 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 74 – 76 Cod penal, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat, sens în care instanța a reținut că faptele deduse judecății au fost săvârșite de inculpat înăuntrul termenului de încercare de 3 ani stabilit prin sentința penală menționată, în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite circumstanțele personale ale inculpatului, aflat în stare de recidivă postcondamnatorie și care a avut o atitudine constant nesinceră pe parcursul procesului penal.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a apreciat că prin condamnarea inculpatului la câte o pedeapsă egală cu minimul prevăzut de lege pentru fiecare din faptele săvârșite, respectiv câte 5 ani închisoare pentru infracțiunile de tâlhărie și 3 ani pentru infracțiunea de furt calificat, scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi realizat.

Instanța de fond a apreciat că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 Cod penal, întrucât a dat eficiență acestora cu prilejul aplicării art. 72 Cod penal.

Întrucât inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, atât în intervalul termenului de încercare de 3 ani stabilit prin sentința penală nr. 359/18.11.2008 a Judecătoriei A., definitivă prin Decizia penală nr.12/A/ 03.02.2009 a Tribunalului Teleorman și Decizia penală nr.724/14.05.2009 a Curții de Apel București și sentința penală nr. 413/29.12.2008, definitivă prin neapelare la 08.01. 2009 cât și în intervalul termenului de încercare de 6 ani stabilit prin sentința penală nr. 381/09.12.2008 a Judecătoriei A., definitivă prin neapelare la data de 23.12.2008, instanța de fond a revocat în baza art. 83 C. pen. suspendarea condiționată a executării pedepselor de câte 1 an închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin primele două sentințe menționate mai sus cât și suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere în baza art. 86⁴ Cod penal, pedeapsă la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 381 din 09.12.2008 a Judecătoriei A., definitivă prin neapelare la data de 23.12.2008 și a dispus executarea în întregime a acestor pedepse alături de pedepsele aplicate prin prezenta sentință, astfel încât inculpatul va executa 8 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal instanța de fond a dispus contopirea pedepselor de 6 ani, 8 ani, 6 ani, 6 ani, 8 ani, 6 ani, 4 ani, 6 ani și respectiv 4 ani închisoare, inculpatul urmând a executa pe cea mai grea dintre acestea, adică 8 ani închisoare.

În ceea ce privește pedepsele accesorii, instanța de fond a reținut că natura faptelor săvârșite, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duce la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei.

Instanța de fond a interzis inculpatului dreptul de a alege ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigențele CEDO, reflectate în Hotărârea din 6 octombrie 2005, în cauza Hrist împotriva Regatului Unit al Marii Britanii.

Hotărârea din 6 octombrie 2005, în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care Curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, acestea trebuind să fie dispuse în funcție de natura faptelor sau de gravitatea deosebită a acestora.

Faptele care au făcut obiectul prezentei cauzei nu au conotație electorală sau vreo gravitate specială, astfel că instanța a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.

Având în vedere criteriile stabilite de art. 71 alin. 3 C. pen., s-a apreciat că nu se impune în cauză interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c, d și e C. pen.

În baza art.88 alin.1 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive luată în dosarul nr._ în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 381 din 09.12.2008 a Judecătoriei A., definitivă prin neapelare la data de 23.12.2008, de la 18.09.2008 la 09.12.2008.

Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a constatat că s-a constituit parte civilă în procesul penal P. G. cu suma de 1.000 lei reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca LG sustras de inculpat.

Deși partea civilă P. G. nu a depus înscrisuri în dovedirea cuantumului solicitat, instanța având în vedere împrejurarea că aceasta a suferit totuși un prejudiciu prin fapta inculpatului, în baza art. 14 și art. 346 C. pr. pen., a admis în parte acțiunea civilă formulată și în temeiul art. 998 – 999 Cod civil a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 300 lei cu titlu de despăgubiri civile, sumă pe care a solicitat-o inițial, în faza de urmărire penală.

S-a luat act că părțile vătămate D. I. M. și P. E. S. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria A. și inculpatul D. M. A., criticând-o pentru nelegalitate.

Motivul de recurs al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. îl vizează pe inculpatul D. M. A. și a avut în vedere faptul că instanța de fond l-a condamnat la pedeapsa cu închisoarea pentru infracțiunile ce formează obiectul judecății, în sensul că a contopit pedepsele ce au fost supuse contopirii și pedepsele principale de 5 ani, 5 ani și 3 ani pentru infracțiunile deduse judecății, care au fost comise în termenul de încercare al tuturor pedepselor a căror executare a fost suspendată condiționat ori sub supraveghere, pedepse ce au fost deja cumulate aritmetic în urma revocării suspendării, rezultând astfel o agravare a răspunderii penale a inculpatului.

În consecință, P. solicită admiterea recursului, desființarea sentinței penale recurate și excluderea din operațiunea de contopire a celor trei pedepse principale de 5 ani, 5 ani și 3 ani închisoare.

Inculpatul D. M. A. a susținut, ca motiv de recurs, că a fost trimis în judecată în baza unui material de urmărire penală întocmit cu încălcarea unor dispoziții legale a căror respectare era obligatorie, că nu au fost administrate alte mijloace de probă din care să reiasă cu certitudine că a săvârșit faptele. A solicitat nulitatea procesului-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și a actului de sesizare și restituirea dosarului la P. în vederea refacerii actului de sesizare cât și a celorlalte acte a căror nulitate a fost invocată.

Inculpatul a menționat și practica CEDO, considerând că nu au fost respectate dispozițiile art.171, art.172 C. pr. pen.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp. art.38515pct.2 lit.d C.p.p., Curtea apreciază că recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. este întemeiat pentru următoarele considerente:

În sarcina inculpatului D. M. A. s-a reținut următoarea situație de fapt: la data de 15.01. 2010, partea vătămată D. I. –M. s-a deplasat de la locuința sa din . A., la solicitarea tatălui său, martorul D. D., pentru a extrage suma de 350 lei din contul acestuia din urmă, cu card atașat, pe care îl deține la Raiffeisen Bank. Partea vătămată a extras de la ATM - ul situat pe . din municipiul A., suma de 350 lei, după care a mers la gară pentru a se deplasa cu trenul înapoi spre domiciliu.

Partea vătămată a intrat într-un bar de lângă gară pentru a bea un suc iar în timp ce se afla în incintă a intrat inculpatul D. M. A., care i-a cerut să-i dea suma de 10 lei.

Imediat ce partea vătămată a mers să îndeplinească solicitarea inculpatului, acesta din urmă a plecat din bar.

Inculpatul D. M. A. i-a solicitat părții vătămate să-i împrumute telefonul mobil pentru a trimite un mesaj tip SMS, partea vătămată a refuzat, inculpatul luând telefonul de pe masă.

La data de 17.11. 2011, organele de poliție au ridicat telefonul mobil marca Samsung S4230 de la martorul Ciovînă I. – D. și ulterior l-au restituit părții vătămate.

Inculpatul D. M. A. nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa și și-a construit apărările, pe împrejurarea că dosarul i-a fost „înscenat”, că șeful Postului de poliție B. l-a amenințat că „îl va aranja”, iar declarațiile părților vătămate au fost dictate și nu reflectă adevărul.

Aceste susțineri însă nu sunt în concordanță cu mijloacele de probă administrate. Astfel, părțile vătămate P. G. și P. E. S. dar și martorii E. L., B. M. A., Ciolvână I. D. și N. C. au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală și au indicat pe inculpatul D. M. A. ca fiind autorul faptelor penale.

Partea vătămată D. I. M. și martorul D. D. nu au menținut declarațiile inițiale, arătând că nu inculpatul i-a smuls părții vătămate suma de bani din mână, ci aceștia au cheltuit-o împreună într-un bar. Totuși, declarațiile acestora nu sunt concordante, partea vătămată susținând că a formulat plângere împotriva inculpatului întrucât banii îi aparțineau tatălui său și i-a fost frică să îi spună că i-a cheltuit, așa încât i-a spus că cineva i-a sustras banii și au mers împreună la poliție, iar martorul D. D. arată că fiul său i-a spus de fapt că a cheltuit banii și că doar ulterior ar fi susținut că aceștia i-au fost sustras.

Așa fiind, Curtea achiesează la concluziile instanței de fond privind împrejurarea că, mijloacele de probă administrate în timpul urmăririi penale: plângeri și declarații părți vătămate, declarații martori, procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, dovadă predare – primire bunuri, înscrisuri, declarații inculpat, precum și declarațiile date de părțile vătămate P. E. – S., D. I. –M. și P. G. precum și martorii D. D., E. L., C. B., B. M. – A., Ciovînă I. –D. și N. C. – M. în fața instanței, duc la concluzia că sunt dovedite existența laturii obiective, a legăturii de cauzalitate și a urmărilor imediate, precum și a laturii subiective a acțiunii, inculpatul acționând cu vinovăția cerută de lege, sub forma intenției directe.

Așa fiind, în mod corect s-a constatat că faptele săvârșite de inculpatul D. M. A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. 1 și 2 lit. c Cod penal și de furt calificat prevăzută de art.208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e Cod penal.

Instanța nu va reține critica adusă de inculpat prin motivele de recurs actelor de urmărire penală, respectiv ale procesului-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și a actului de sesizare, întrucât acesta nu ar fi fost asistat de un apărător.

Potrivit art. 171 al.2 C.p.p., asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare, este reținut sau arestat, chiar în altă cauză, când față de acesta s-a dispus măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical sau când se apreciază că acesta nu și-ar putea face singur apărarea.

Or, în cauză, inculpatul D. M. A. nu s-a aflat în niciuna din acesta cazuri, iar dispozițiile art. 171 al. 3 C.p.p., potrivit cărora este obligatorie apărarea în cauzele în care legea prevede pentru săvârșirea infracțiunii pedeapsa de 5 ani sau mai mare, sunt aplicabile doar pentru faza judecății.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, aplicând inculpatului D. M. A. pedeapsă cu închisoarea în cuantum de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 Cod penal, respectiv pericolul social concret al faptelor săvârșite, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale încălcate – săvârșind infracțiuni cu violențe, în mod repetat, de persoana inculpatului, recidivist și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea.

Curtea constată întemeiată critica adusă hotărârii instanței de fond de către P. de pe lângă Judecătoria A..

Potrivit fișei de cazier a inculpatului, acesta a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 359/18.11. 2008 a Judecătoriei A., definitivă prin Decizia penală nr.12/A/ 03.02.2009 a Tribunalului Teleorman și Decizia penală nr.724/14.05.2009 a Curții de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 75 lit. c Cod penal, art. 74 – 76 Cod penal și art. 81 Cod penal, sens în care instanța de fond a reținut că faptele deduse judecății au fost săvârșite de inculpat înăuntrul termenului de încercare de 3 ani stabilit prin sentința penală menționată, în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal.

Inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 381/09.12.2008 a Judecătoriei A., definitivă prin neapelare la data de 23.12.2008, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și alin. 2¹ lit. a Cod penal cu aplicarea art. 74 – 76 C. pen., art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și alin. 2¹ lit. a Cod penal cu aplicarea art. 74 – 76 Cod penal, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, astfel că faptele deduse judecății au fost săvârșite de inculpat înăuntrul termenului de încercare de 6 ani, stabilit prin sentința mai sus menționată, în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal.

De asemenea, inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentința penală nr. 413/29.12.2008, definitivă prin neapelare la 08.01. 2009 pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g,e Cod penal cu aplicarea art. 74 – 76 Cod penal, art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. g,e Cod penal cu aplicarea art. 74 – 76 Cod penal, art. 180 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 74 – 76 Cod penal și art. 180 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 74 – 76 Cod penal, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat, sens în care instanța a reținut că faptele deduse judecății au fost săvârșite de inculpat înăuntrul termenului de încercare de 3 ani stabilit prin sentința penală menționată, în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a C. pen.

Întrucât inculpatul a săvârșit faptele ce constituie obiectul prezentei cauze în termenele de încercare stabilite prin sentințele penale mai sus amintite, în mod corect instanța de fond a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 359 din 18.11.2008 a Judecătoriei A., definitivă prin decizia penală nr.12/A/ 03.02.2009 și decizia penală nr.724/14.05.2009 a Curții de Apel București și a pedepsei de 1 an închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 413 din 29.12.2008 a Judecătoriei A., definitivă prin neapelare la data de 08.01.2009 și a dispus executarea în întregime a acestor pedepse alături de pedepsele aplicate în prezenta cauză.

De asemenea, în baza art. 86⁴ C. pen. a revocat suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 381 din 09.12.2008 a Judecătoriei A., definitivă prin neapelare la data de 23.12.2008 și a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedepsele aplicate în prezenta cauză.

Totuși, constatând că faptele deduse judecății au fost săvârșite înainte de a fi condamnată definitivă pentru vreuna din ele, fiind incident prevederile art. 33 lit. a C.p. și 34 lit. b C.p., instanța de fond în mod eronat a contopit, pe lângă pedepsele stabilite în urma revocării suspendării condiționate a executării pedepselor de 1 an închisoare și a revocării suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani, și pedepsele aplicate pentru infracțiunile ce constituie obiectul prezentei cauze, care au fost deja cumulate cu pedepsele de 1 an și 3 ani mai sus menționate, urmând ca instanța de control judiciar să înlăture, din pedeapsa rezultanta finală, aceste pedepse componente.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b C.p.p., Curtea va respinge recursul formulat de inculpatul D. M. A., ca nefondat.

În temeiul art.385¹⁵ pct.2 lit. d c.p.p., va admite recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria A..

Va casa, în parte, sentința penală nr. 238/23.08.2013, pronunțată de Judecătoria A. și, în fond rejudecând:

În baza art. 33 lit. a c.p. rap. la art. 34 lit. b c.p., vor fi contopite pedepsele de 6 ani, 8 ani, 6 ani, 6 ani, 8 ani, 6 ani, 4 ani, 6 ani și 4 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pe cea mai grea, de 8 ani închisoare.

În baza art. 118 al.l lit. e c.p., se va confisca de la inculpatul D. M. A. sumele de 120 lei și 350 lei.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

În temeiul art. 192 al. 2 C. pr. pen., va fi obligat recurentul la plata sumei de 300 de lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b c.p.p., respinge recursul formulat de inculpatul D. M. A..

În temeiul art.385¹⁵ pct.2 lit. d c.p.p., admite recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria A..

Casează, în parte, sentința penală nr. 238/23.08.2013, pronunțată de Judecătoria A. și, în fond rejudecând:

În baza art. 33 Iit. a c.p. rap. la art. 34 lit. b c.p., contopește pedepsele de 6 ani, 8 ani, 6 ani, 6 ani, 8 ani, 6 ani, 4 ani, 6 ani și 4 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pe cea mai grea, de 8 ani închisoare.

În baza art. 118 al.l lit. e c.p., confiscă de la inculpatul D. M. A. sumele de 120 lei și 350 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

În temeiul art. 192 al. 2 c.p.p., obligă recurentul la plata sumei de 300 de lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

I. TocanIoana C. A. P. M.

GREFIER,

S. N.

Red. I.C.

Dact. A.L. 2 ex./30.01.2014

Jud. A. – jud.: D. M.N.

← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 97/2014. Curtea de Apel...		Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 109/2014.... →

Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 101/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 101/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI