Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 466/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 466/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 466/2013

Dosar nr._

(Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 466

Ședința din camera de consiliu din data de 25.09.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: B. L.

Grefier: C. G.

Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror M. REYHAN.

Pe rol se află judecarea cauzei penale ce are ca obiect sesizarea nr. 3552/II/5/2012 din data de 18.07.2013 formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București în vederea soluționării cererii de transferare a persoanei-condamnate K. D., în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit persoana-condamnată K. D. pentru care a răspuns apărător din oficiu D. C. în baza delegației avocațiale, depusă la dosar, fila nr. 6.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta Ministerul Public, având cuvântul, solicită admiterea sesizării formulate de P. de pe lângă Curtea de Apel București, să se recunoască hotărârea autorităților austriece nr. 51/84 din 21.01.2012 a Tribunalului de Land Wiener Neustadt, să se dispună transferul în vederea executării în continuare a pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare și să se deducă prevenția de la data de la 22.10.2011 la 07.11.2011 și de la 23.11.2011 la zi.

Apărătorul desemnat din oficiu, având cuvântul, solicită respingerea solicitării de transfer, precizând că deși este îndeplinită condiția dublei incriminări, nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 arătând că persoana condamnată a arătat în mod expres a expus motivele pentru care nu este de acord cu acest transfer.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând, constată că la data de 19.07.2013, P. de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat instanței recunoașterea sentinței pronunțate în dosarul nr. 51Hv 84/11d de către Tribunalul de Land Wiener Neustadt la 21.09.2012 și transferarea numitului K. D. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin adresa nr._/2012 din noiembrie 2012, Ministerul Justiției Direcția D. Internațional și Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu prevederile Legii nr.302/2004, rep.,cererea formulată de autoritățile judiciare din Republica Austria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate K. D. într-un penitenciar din România, pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea aplicată sus-numitului de către instanțele statului solicitant.

Din documentele transmise de autoritățile judiciare austriece, în aplicarea Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983, rezultă că K. D. a fost condamnat prin sentința pronunțată în dosarul nr. 51 Hv. 84/11 d de către Tribunalul de Land Wiener Neustadt, la 27.01.2012, la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de tentativă de furt prin efracție prev. de art. 15, art. 127, art. 129 cif 1 și 3 și art. 130 cazul 4, toate din Codul penal austriac.

Prin aceeași hotărâre, instanța revocă suspendarea executării pedepsei de 8 luni închisoare la care K. D. a fost condamnat prin sentința pronunțată în dosarul 11 Hv 11.8/11 y - 14, la 07.11.2011 de către Tribunalul Landului Leoben, ca urmare a comiterii infracțiunii de furt prin efracție prev. de art. 127 și art. 129 cif 1 din Codul penal austriac.

Urmare revocării, persoana condamnată are de executat o pedeapsă de 4 ani și 2 luni închisoare

In fapt, instanța a reținut că, la data de 22.11.2011, persoana condamnată a încercat să sustragă în scopul de a și le însuși două autoturisme parcate în orașul Baden, pe primul nereușind să-1 pornească, iar la al doilea fiind surprins înainte de a demara.

Fapta pentru care K. D. a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendarea executării și pentru care instanța a dispus revocarea suspendării, a constituit-o tot o infracțiune de furt în formă consumată, comisă în noaptea de 22.10.2011 în Leoben; în această împrejurare, K. D. a pătruns, noaptea, prin efracție, în incinta grădiniței Primăriei Orașului Leoben și a sustras un proiector.

Examinând documentele transmise de autoritățile judiciare ale statului solicitant, se constată că este îndeplinită condiția dublei incriminări la care se referă art. 143 lit. e din Legea nr.302/2004, rep. și art.3 pct.1 lit. e din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983.

Astfel, faptele comise de persoana condamnată în împrejurările descrise își regăsesc incriminarea în dispozițiile art. 20 Cp. rap. la art. 208 al. 1 art. 209 al. 1 lit. e și i Cp., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. și respectiv, art. 208 al. 1 art. 209 al. 1 lit. g și i Cp.

Din relațiile referitoare la lichidarea condamnării transmise de stalul solicitant, rezultă că pedeapsa va fi considerată terminată la 06.01.2016, din pedeapsă fiind dedusă perioada executată ca arest preventiv și cuprinsă între 23.1 1._12.

Persoana condamnată nu și-a manifestat consimțământul pentru a executa restul de pedeapsă într-un penitenciar din România, dar prin Hotărârea nr. l-_/FrB/12 din 22.02.2012, Direcția de Poliție Federală Wiener Neustadt a dispus interdicția de reședință pe teritoriul Austriei a acestuia, pe o durată de 10 ani.

Astfel fiind, în baza art. 131 alin.1, 143, 158, 162 alin. 4 și art. 163 din Legea nr. 302/2004 se va admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București, se vor recunoaște efectele sentinței penale menționate mai sus și se va dispune transferarea numitului K. D. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare într-un penitenciar din România.

Se va deduce din pedeapsă perioadele executate, astfel: de la 22.10.2011 la 07.11.2011 și de la 23.11.2011 la zi.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 320 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.

Recunoaște efectele sentinței pronunțată în dosarul nr.51 Hv 84/11d la data de 27.01.2012 de către Tribunalul de Land Wiener Neustadt, definitivă și dispune transferarea persoanei condamnate K. D. – fiul lui F. - C. și O., născut la data de 11.12.1958 în municipiul Timișoara, județul T., cu domiciliul în municipiul Timișoara, ., apt. 14, județul T., titular al cărții de identitate . nr._, eliberată la data de 18.01.2008, de către SPCLEP Timișoara și are atribuit CNP_- în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare într-un penitenciar din România.

Deduce din pedeapsă perioadele executate, astfel: de la 22.10.2011 la 07.11.2011 și de la 23.11.2011 la zi.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 320 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.09.2013.

PREȘEDINTE

B. L.

GREFIER

C. GHEORGE

Red. L.B.

Dact.G.P.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 466/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI