Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Decizia nr. 667/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 667/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 667/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
Decizia penală nr. 667/A
Ședința publică din data de 30 aprilie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: I. C.
JUDECĂTOR: C. B.
GREFIER: S. R.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat de procuror D. E..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul G. R. L. împotriva sentinței penale nr. 43 din 09.03.2015 pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul inculpat G. R. L. personal, in stare de arest și asistat de avocat ales D. C., cu împuternicirea avocațială nr._ din data de 30.04.2015, emisă de Baroul D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea in baza art. 420 alin.4 rap. la art. 83 NCpp, aduce la cunoștință apelantului inculpat G. R. L. faptele care formează obiectul cauzei și că are dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fii folosit si împotriva sa.
Apelantul inculpatG. R. L., având cuvântul, arată că nu dorește să dea declarație în fața Curții, dar își menține declarațiile date in cauză.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Apărătorul apelantului inculpat G. R. L. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 43 din 09.03.2015 pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ și rejudecând inculpatului să-i fie aplicat un avertisment, urmând a se da o mai mare eficiență prevederilor art. 390 alin.10 Cpp. De asemenea, apreciază că in cauză sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea prevederilor art. 80 Cp, inculpatul fiind o persoană bine integrată, iar acesta are in întreținere 1 copil minor, părinții acestuia si soția sa.
De asemenea, arată că in situația in care inculpatul ar fi obligat să presteze muncă in folosul comunității acesta nu ar mai avea posibilitatea să-și întrețină familia.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului, ca nefondat, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind temeinică și legală, pedeapsa aplicată inculpatului fiind just individualizată prin raportare la art. 74 Cp, art. 396 alin.10 Cpp, iar ca modalitate de executare a pedepsei făcându-se aplicarea art. 91 Cp.
Apelantul inculpat G. R. L., având ultimul cuvânt, arată că recunoaște si regretă săvârșirea faptei, are fobie de ace, iar in prezent lucrează in Italia ca paznic.
CURTEA
Asupra prezentului apel.
Prin sentința penală nr. 43 din 9 martie 2015, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A., s-au dispus următoarele:
În baza art. 337 Cod Penal, cu aplicarea art. 396 alin. 1, alin 10 Cod de Procedură Penală, condamnă pe inculpatul G. R.-L., fiul lui S. A. și S. V., născut la data de 27.07.1977 în C., județ D., domiciliat în C., . 12, ., apt 3, județ D., posesor CI . nr_ la pedeapsa de 8 LUNI ÎNCHISOARE pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
În baza art. 91 Noul Cod Penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani conform dispozițiilor art. 92 Noul Cod Penal, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 93, alin. 1 Cod Penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul D., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 94 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune D..
În baza art. 93 alin. 3 Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Consiliului Local C. sau Primăriei municipiului C., jud. D. pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. 4 Cod Penal, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod Penal cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse precum și săvârșirea de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere
În baza art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Penală obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria A. la data de 08.10.2014 în dosarul nr.2501/P/2014 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului G. R.-L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 337 alin. 1 C. pen.
S-a reținut, în esență, prin actul de sesizare a instanței că, la data de 24.07.2014, în jurul orei 02.45, lucrători din cadrul Poliției municipiului A. – Biroul Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe . municipiul A., județ Teleorman, l-au depistat pe inculpatul G. R.-L. care conducea autoturismul Ford Fiestacu numărul de înmatriculare . Italia în direcția străzilor C. B. și M. F. fiind sub influența băuturilor alcoolice. La solicitarea expresă a organelor de poliție, inculpatul a refuzat să i se recolteze probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei la Camera de gardă a Spitalului Județean de Urgență A..
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, și planșă fotografică, fotocopie xerox din Registrul de Primiri Urgențe al Spitalului Județean de Urgență A., adresă de la Serviciul de Medicină Legală Teleorman, declarații martori, declarații suspect, declarații inculpat, coroborate cu recunoașterea integrală a inculpatului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 16.10.2014 sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 26.01.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 Cod Procedură Penală a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) Cod Procedură Penală iar, în urma răspunsului afirmativ al acestuia, a procedat la audierea inculpatului, apoi s-a procedat la judecarea efectivă a cauzei.
Hotărârea a fost atacată de către inculpat, care a solicitat,, în baza art.421 al.2 lit.a Cod proc.pen, admiterea apelului, desființarea în parte a hotărârii atacate, iar pe fond să-i fie aplicat un avertisment, urmând a se da o mai mare eficiență prevederilor art. 390 alin.10 Cpp. De asemenea, apreciază că in cauză sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea prevederilor art. 80 Cp, inculpatul fiind o persoană bine integrată, iar acesta are in întreținere 1 copil minor, părinții acestuia si soția sa.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile apelantului și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că apelul este nefondat și-l va respinge ca atare, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situația de fapt, cât și vinovăția inculpatului în raport de acuzația care i se aduce prin actul de inculpare.
Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a evaluat și valorificat suficient în procesul individualizării sancțiunii elementele obiective și specifice cazului (modalitatea de săvârșire a faptei, atitudinea inculpatului de desconsiderare a normelor morale și implicit datele sale personale, aplicând în speță, o sancțiune temeinică în raport cu criteriile legale.
Este adevărat că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, însă această împrejurare nu are caracter de excelență, ci se încadrează în standardele normalității.
Mai mult decât atât, nu poate căpăta semnificație în aplicarea tratamentului sancționator, câtă vreme în speță este vorba de o infracțiune flagrantă, iar această împrejurare trebuia avută în vedere în contextul celorlalte circumstanțe reale ale faptei și personale ale inculpatului.
Având în vedere cele expuse, în art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-inculpat G. R. L. împotriva sentinței penale nr. 43/09.03.2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga pe apelantul-inculpat la plata sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-inculpat G. R. L. împotriva sentinței penale nr. 43/09.03.2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe apelantul-inculpat la plata sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. C. C. B.
GREFIER,
R. S.
Red. I.C. Dact. I.C. 2 ex./7.05.2015
Judecătoria A./ jud. L. Brateș
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 666/2015. Curtea... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 74/2015. Curtea de... → |
|---|








