Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 347/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 347/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 347/2014
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 347/C
Ședința publică din data de 6 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. M.
GREFIER: L. B.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. N..
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de petentul-condamnat A. M. împotriva sentinței penale nr. 75 din data de 01.02.2014, pronunțată de Tribunalul G., Secția Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul-condamnat A. M. personal, aflat în stare de detenție și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Connoly I., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._, emisă de Baroul București la data de 05.06.2014 și atașată la fila 9 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, pentru a da posibilitatea apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu petentul-condamnat A. M., dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă petentul-condamnat A. M. personal, aflat în stare de detenție și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Connoly I., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._, emisă de Baroul București la data de 05.06.2014 și atașată la fila 9 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Apărătorul din oficiu al petentului-condamnat A. M., având cuvântul, pune concluzii de admitere a contestației astfel formulate, solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate la 10 ani închisoare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației astfel formulate, ca nefondată, având în vedere că pedeapsa de 15 ani închisoare aplicate petentului-condamnat nu depășește limitele prevăzute de legea nouă în ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie calificată.
Petentul-condamnat A. M., având ultimul cuvânt, solicită aplicarea legii penale mai favorabile și reducerea pedepsei aplicate la 10 ani închisoare.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 75/01.02.2014 pronunțată de Tribunalul G., în baza art.23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 NCPP a fost respinsă ca nefondată contestația la executare ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare constituită în baza H.G.836/2013 de pe lângă Penitenciarul G. privind pe condamnatul A. M., în prezent aflat în Penitenciarul G., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr.406 din 03.06.2010 pronunțată de Tribunalul București, secția II-a penală, definitivă prin decizia penală nr.827 din 03.03.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 275 alin. (3) NCPP cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că, prin adresa nr. V/_/PGGR din 27.01.2014, Penitenciarul G. a înaintat acestei instanțe sesizarea Comisiei de evaluare constituită conform HG nr.836/2013 modificată prin OUGnr.116/2013, prin care, în temeiul art. 595 alin 1, 2, art. 598 alin 1 lit. d teza ultimă din Noul Cod de procedură penală, art. 23 alin 1,2,4 și 5 din Legea 255/2013 modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, sesizează cazul de aplicare a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei prevăzut de art. 6 din Noul Cod penal privind pe numitul A. M., în prezent aflat în executarea sentinței penale nr. 406/03.06.2010 a Tribunalului B. în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 696/07.03.2011.
Susnumitul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 15 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 2 lit. a, b, alin. 3 Cod penal din 1968, care în prezent este incriminată de art. 234 Noul Cod penal și pedepsită cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani.
Executarea pedepsei a început la data de 05.04.2009.
C. a apreciat că se impune aplicarea legii penale mai favorabile sub aspectul depășirii maximului de pedeapsă prevăzut de NCP.
La dosarul cauzei s-au depus fișa de evaluare privind pe condamnat, copia mandatului de executarea a pedepsei închisorii nr. 696 din 07.03.2011 emis de Tribunalul București, secția II-a penală și copia sentinței penale nr.406 din 03.06.2010 pronunțată de Tribunalul București, secția II-a penală
Analizând cauza, prin prisma actelor existente la dosar și a dispozițiilor legale în materie, instanța a reținut următoarele:
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare (în continuare Codul penal), pus în aplicare prin Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (în continuare Legea nr. 187/2012). Ca urmare a intrării în vigoare a acestor acte normative, a fost abrogată Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în continuare Codul penal din 1969).
În consecință, având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României, revizuită în anul 2003, conform cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”, deși persoana privată de libertate A. M. este o persoană condamnată definitiv, se impune a se analiza situația juridică a acestui condamnat pentru a se stabili dacă, prin . Codului penal, a intervenit o lege penală mai favorabilă față de acesta, sub aspectul incidenței prevederilor art. 4 și 6 din Codul penal.
Astfel, potrivit art. 4 teza I din Codul penal, legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest sens, instanța a verificat dacă fapta concret săvârșită mai are un corespondent în legea nouă. Potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Conform art. 4 din Legea nr.187/2012, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
În fapt, prin sentința penală nr.406 din 03.06.2010 pronunțată de Tribunalul București, secția II-a penală, definitivă prin decizia penală nr.827 din 03.03.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 211 alin 2 lit. a și b alin 2/1lit a și c și alin 3 din Cp cu aplicarea art. 37 lit. b din Codul penal 1968 a fost condamnat inculpatul A. M. ZIS ‘P.’ la pedeapsa de 15 ani închisoare.
În temeiul disp. art. 65 din Cod penal 1968 i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a - II-a și lit. b din Cp 1968 pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul disp. art. 71 din Codul penal 1968 i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a - II-a și lit. b din Codul penal.
În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedepsele pentru infracțiuni săvârșite în starea de recidivă postexecutorie, aceasta se face într-o singură etapă, urmând a se verifica dacă pedeapsa aplicată sub legea veche depășește maximul special din noua normă de incriminare, ulterior majorat cu ½ din maximul special astfel rezultat, potrivit art. 43 alin. (5) Cod penal.
Infracțiunea de tâlhărie în formă calificată prevăzută de dispozițiile art. 211 alin. (2) lit.a și b), alin2/1 lit.a și c și alin.3 din Codul penal din 1969 este reglementată de dispozițiile art. 234 alin. (1) lit. c și d Cod penal, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în Codul penal din 1969 limitele pedepsei fiind prevăzute de la 5 la 20 de ani, iar în actualul Cod penal de la 3 la 10 ani.
Limitele de pedeapsă prevăzute de art. 234 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., în urma aplicării dispozițiilor art. 41 alin. (1) Cod penal raportat la art. 43 alin. (5) Cod penal, se încadrează între 3 ani și 15 ani.
Față de cele reținute, instanța constată că pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată inculpatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este tot de 15 ani închisoare.
În consecință, întrucât în aplicarea art. 6 din Codul penal nu se pot combina dispoziții mai favorabile din legi penale diferite, rezultă că nu este incident un caz de aplicare a legii penale mai favorabile, astfel că sesizarea formulată a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva sentinței penale a formulat contestație condamnatul A. M., solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate la 10 ani închisoare.
Examinând contestația formulată de condamnat, Curtea constată că solicitarea acestuia de desființare a sentinței penale este nefondată, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
Prima instanță a constatat în mod corect că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 Cod penal în ceea ce privește pedeapsa pe care petentul o execută.
Astfel, prin sentința penală 406 din 03.06.2010 pronunțată de Tribunalul București, secția II-a penală, definitivă prin decizia penală nr.827 din 03.03.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 211 alin 2 lit. a și b alin 2/1lit a și c și alin 3 din Cp cu aplicarea art. 37 lit. b din Codul penal 1968 a fost condamnat inculpatul A. M. ZIS ‘P.’ la pedeapsa de 15 ani închisoare.
În temeiul disp. art. 65 din Cod penal 1968 i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a - II-a și lit. b din Cp 1968 pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Prima instanță a reținut în mod corect că infracțiunea de tâlhărie în formă calificată prevăzută de dispozițiile art. 211 alin. (2) lit.a și b), alin2/1 lit.a și c și alin.3 din Codul penal din 1969 are corespondent în legea nouă în dispozițiile art. 234 alin. (1) lit. c și d Cod penal, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în Codul penal din 1969 limitele pedepsei fiind prevăzute de la 5 la 20 de ani, iar în actualul Cod penal de la 3 la 10 ani.
De asemenea, prima instanță a reținut în mod corect că la stabilirea limitelor de pedeapsă în legea nouă se impune a fi avute în vedere și dispozițiile art. 43 al.5 Cod penal, care reglementează tratamentul sancționator al recidivei postexecutorii și potrivit cărora dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.
Limitele de pedeapsă prevăzute de art. 234 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., în urma aplicării dispozițiilor art. 41 alin. (1) Cod penal raportat la art. 43 alin. (5) Cod penal, se încadrează între 4 ani și 6 luni și 15 ani închisoare.
Potrivit art. 4 din Legea 187/2012 pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi. În consecință, chiar dacă limitele de pedeapsă s-au modificat, reducerea pedepsei poate avea loc numai dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă.
Pedeapsa pe care o execută condamnatul nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă cu luarea în considerare a incidenței tratamentului sancționator al recidivei postexecutorii, maxim care este de 15 ani închisoare.
Totodată, se constată că pedeapsa complementară nu suportă modificări în durată și conținut raportat la art. 6 alin. 5 Cod penal combinat cu art. 66 Cod penal, durata acesteia, de 4 ani, nedepășind maximul de 5 ani prevăzut de legea nouă.
În consecință, contestația la executare formulată de condamnatul A. M. a fost în mod legal și temeinic respinsă ca nefondată, nefiind incidente dispozițiile art. 6 din Codul penal.
Pentru aceste considerente, Curtea în baza art. 23 din Legea 255/2013 rap. la art. 425 ind.1 C.p.p. va respinge ca nefondată contestația formulată de petentul condamnat A. M. împotriva sentinței penale nr. 75/01.02.2014 pronunțată de Tribunalul G. Secția Penală.
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală va obliga pe contestator la cheltuieli judiciare către stat, acesta aflându-se în culpă procesuală prin promovarea unei căi nefondate de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 23 din Legea 255/2013 rap. la art. 425 ind.1 C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de petentul condamnat A. M. împotriva sentinței penale nr. 75/01.02.2014 pronunțată de Tribunalul G. Secția Penală.
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe contestator la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.06.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
R. M. L. B.
Red. RM
2 ex/21.07.2014
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 737/2014.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
