Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 19/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 19/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 407/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ_
Ședința publică din data de 19 iunie 2014
Curtea constituită din:
Președinte: C. B.
Grefier: R. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial București.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de contestatorul-condamnat D. N. împotriva sentinței penale nr. 996 din data de 28.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr. _ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-condamnat, personal, în stare de arest și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. R. G. D., care depune, în ședință, delegația nr._ din data de 16.06.2014, emisă de Baroul București - Serviciul de asistență judiciară.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Apărătorul contestatorului-condamnat, având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale nr. 996 din data de 28.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr. _, și, rejudecând, să se facă aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv noua lege penală, cu reținerea art. 6 din Noul Cod penal, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de noile prevederi legale.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată, apreciind că pedeapsa pe care condamnatul o execută a fost corect redusă, totodată, stabilindu-se în mod corect și pedeapsa rezultantă.
Contestatorul-condamnat, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția care se va pronunța în cauză.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Sentința penală contestată
Prin sentința penală nr. 996/28.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._, s-au dispus următoarele:
În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, s-a admis sesizarea Comisiei nr. 1 de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din P. București-Rahova, privind pe deținutul D. N..
S-a descontopit pedeapsa rezultantă principală de 7 ani și 8 luni închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 890/21.12.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._./3/2007, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 244/24.01.2014 a Îaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, în pedepsele componente, după cum urmează:
- 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 33 lit. a Cod penal din 1969 (faptă din 12.12.2004);
- 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 33 lit. a Cod penal din 1969 (faptă din 02.08.2006);
- 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 33 lit. a Cod penal din 1969;
- 7 ani și 8 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 33 lit. a Cod penal din 1969;
- 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 33 lit. a Cod penal din 1969;
- 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 33 lit. a Cod penal din 1969.
În baza art. 6 alin. 1 Cod penal, s-au redus fiecare dintre pedepsele aplicate condamnatului pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 321 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969 (fapte din 12.12.2004 și, respectiv, 02.08.2006), actualmente prevăzute de art. 371 din noul Cod penal cu aplicarea art. 41 și art. 43 alin. 5 din noul Cod penal, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.
În baza art. 39 Cod penal, s-a menținut pedeapsa rezultantă de 7 ani și 8 luni închisoare aplicată condamnatului prin sentința de mai sus.
S-a făcut aplicarea art. 65 Cod penal cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal.
În baza art. 6 alin. 5 Cod penal, s-a menținut pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, aplicată pe lângă pedeapsa rezultantă stabilită inițial, și s-a constatat că aceasta are corespondent în art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, urmând a se executa în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă, conform art. 68 alin. 1 Cod penal.
S-a anulat M.E.P.Î. nr. 2127/24.01.2014 emis de Tribunalul București – Secția a II-a Penală și s-a dispus emiterea unui nou M.E.P.Î. conform celor dispuse prin această sentință.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În motivarea în fapt și în drept a sentinței penale, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 890/F/21.12.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._./3/2007, rămasă definitivă la data de 24.01.2014 prin decizia penală nr. 244 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, D. N. a fost condamnat la următoarele pedepse:
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 33 lit. a Cod penal din 1969 (faptă din 12.12.2004);
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 33 lit. a Cod penal din 1969 (faptă din 02.08.2006) și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71-64 lit. a teza a II-a, lit.b Cod penal din 1969, ca pedeapsă accesorie;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71-64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal din 1969, ca pedeapsă accesorie;
- 7 ani și 8 luni închisoare pentru săvarșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71-64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal din 1969, ca pedeapsă accesorie; în baza art. 65 Cod penal din 1969, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 71-64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal din 1969, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71-64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal din 1969, ca pedeapsă accesorie;
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și interzicerea drepturilor prevăzute de art.71-64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal din 1969, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 33 lit. a Cod penal din 1969, art. 34 lit. b Cod penal din 1969 și art. 35 alin. 1 din același cod, s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul-contestator să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 8 luni închisoare.
Conform art. 65 Cod penal din 1969, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 71-64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal din 1969, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 Cod penal din 1969, s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și lit. b Cod penal din 1969.
În baza art. 88 Cod penal din 1969, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 09.02.2007 până la data de 29.09.2008.
Tribunalul a reținut că verificarea incidenței aplicării legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, presupune o analiză în două etape: 1. analizarea fiecăreia dintre pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente pentru a se stabili dacă depășesc maximul prevăzut de legea nouă și reducerea, dacă este cazul, a fiecăreia la noul maxim; 2. analizarea pedepsei rezultante inițiale pentru a se verifica dacă aceasta depășește limita maximă la care se poate ajunge potrivit legii noi – art. 38 și 39 Cod penal – procedându-se apoi la reducerea pedepsei la limita maximă la care se poate ajunge potrivit legii noi dacă este cazul.
1. Tribunalul a observat că, dintre pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile concurente, cele de câte 4 ani închisoare aplicate pentru fiecare dintre cele două infracțiuni prevăzute de art. 321 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969 (fapte din 12.12.2004 și, respectiv, 02.08.2006), actualmente prevăzute de art. 371 din Noul Cod penal cu aplicarea art. 41 și art. 43 alin. 5 din Noul Cod penal, depășesc maximul special prevăzut de legea nouă, care, în speță, este de 3 ani închisoare (2 ani închisoare, ca maxim prevăzut de lege pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și linistii publice, majorat cu jumătate – în speță, 1 an închisoare – ca urmare a reținerii stării de recidivă postexecutorie).
Față de această împrejurare, Tribunalul a descontopit pedeapsa rezultantă principală de 7 ani și 8 luni închisoare, aplicată condamnatului prin sentința de condamnare, în pedepsele componente.
În baza art. 6 alin. 1 Cod penal, Tribunalul a redus fiecare dintre pedepsele aplicate condamnatului pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 321 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, actualmente prevăzute de art. 371 din noul Cod penal cu aplicarea art. 41 și art. 43 alin. 5 din noul Cod penal, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.
2. Tribunalul a mai observat că pedeapsa rezultantă aplicată contestatorului potrivit legii vechi (7 ani și 8 luni închisoare) nu depășește maximul la care se poate ajunge prin aplicarea tratamentului sancționator prevăzut de art. 39 alin. 1 lit. b din Noul Cod Penal (ce impune adăugarea obligatorie a unui spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite la pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 8 luni închisoare), astfel că a dispus ca pedeapsa rezultantă să rămână astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.
Împotriva acestei sentințe, la data de 04.04.2014, în termenul legal de 3 zile de la comunicarea sentinței, condamnatul D. N. a formulat contestație pe care a motivat-o oral.
Contestația a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 16.06.2014 sub nr. unic de dosar_ (nr. în format vechi_ ).
Motivele de contestație
Condamnatul a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale contestate și, pe fond, rejudecând, admiterea sesizării și aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 6 din Noul Cod penal.
Curtea, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale contestate, atât prin prisma motivelor invocate de către contestatorul-condamnat, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, apreciază contestația ca fiind nefondată, pentru următoareleconsiderente:
Situația de fapt
În prezenta cauză, contestatorul-condamnat execută pedeapsa rezultantă de 7 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 890/21.12.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._./3/2007, definitivă prin decizia penală nr. 244/24.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, pentru care s-a emis M.E.P.Î. nr. 2127/24.01.2014.
Prin această sentință penală, contestatorul a fost condamnat la următoarele pedepse:
- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969 (faptă din 12.12.2004);
- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969 (faptă din 02.08.2006);
- 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969;
- 7 ani și 8 luni închisoare, pentru săvarșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969; în baza art. 65 Cod penal din 1969, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 71-64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal din 1969, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale;
- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969 și
- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969.
Dispoziții legale incidente
În temeiul art. 371 din Noul Cod penal, maximul special al pedepsei prevăzute pentru această infracțiune este de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 193 alin. 2 din Noul Cod penal, maximul special al pedepsei prevăzute pentru această infracțiune este de 5 ani închisoare.
În temeiul art. 32 rap. la art. 188 alin. 1 din Noul Cod penal, maximul special al pedepsei prevăzute pentru această infracțiune este de 10 ani închisoare.
În temeiul art. 224 alin. 2 din Noul Cod penal, maximul special al pedepsei prevăzute pentru această infracțiune este de 3 ani închisoare.
Potrivit art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 5 din Noul Cod penal, în cazul recidivei postexecutorii, adică atunci când s-a săvârșit o nouă infracțiune după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.
În baza art. 4 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Conform art. 6 alin. 1 din Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau a amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Analiza motivelor de contestație
Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. 2 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal.
În raport de ansamblul textelor de lege anterior enunțate, Curtea constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 6 alin. 1 din Noul Cod penal doar pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. 2 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, actualmente art. 371 din Noul Cod penal, pentru următoarele motive.
Cele două pedepse de câte 4 ani închisoare fiecare, aplicate condamnatului pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, depășesc maximul special de 3 ani închisoare prevăzut de art. 371 din Noul Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 5 din Noul Cod penal, infracțiune comisă în stare de recidivă postexecutorie.
În acest context, Curtea constată că la stabilirea maximului special de 2 ani închisoare prevăzut de art. 371 din Noul Cod penal trebuie avută în vedere starea de recidivă postexecutorie în care a fost comisă infracțiunea respectivă, deoarece, dacă s-ar proceda în sens contrar, ar fi inechitabil a se reduce cuantumul pedepsei aplicate unui condamnat la maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea pe care acesta a comis-o, fără luarea în considerare a stării de agravare a recidivei în care a săvârșit fapta, din moment ce, inițial, la momentul condamnării, instanța a ținut seama de starea de recidivă. Din această perspectivă, Curtea apreciază că în cauză nu este aplicabil art. 187 din Noul Cod penal, potrivit căruia prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Astfel, nu se poate considera că prin procedeul adoptat de către prima instanță și însușit de către Curte s-ar încălca principiul legalității, din moment ce prin aplicarea principiului legii penale mai favorabile – în situația pedepselor definitiv aplicate înainte de data de 01.02.2014 a intrării în vigoare a Noului Cod penal – în niciun caz legiuitorul nu a urmărit crearea pentru persoanele condamnate a unei situații mai ușoare fără ca instanțele de judecată, la momentul analizării în concret a incidenței legii penale mai favorabile - în fiecare caz în parte – să nu țină seama de particularitățile în care au fost comise infracțiunile, respectiv concursul de infracțiuni, pluralitatea intermediară ori starea de recidivă postcondamnatorie sau postexecutorie.
În consecință, Curtea constată că maximul special al infracțiunii prevăzute de art. 371 din Noul Cod penal, comisă în stare de recidivă postexecutorie, este de 2 ani închisoare la care se adaugă jumătate din cuantumul acestui maxim, respectiv 1 an, astfel că, în final, maximul special este de 3 ani închisoare.
Prin urmare, Curtea constată că în mod corect a procedat prima instanță la reducerea fiecăreia dintre cele două pedepse aplicate contestatorului-condamnat pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 371 alin. 2 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.
Referitor la infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. 2, art. 20 rap. la art. 174-175 alin. 1 lit. i, art. 181 alin. 1 și art. 192 alin. 2 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, fiecare cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal.
Cuantumurile pedepselor aplicate pentru toate cele 4 infracțiuni sus-menționate, fiecare dintre acestea comisă în stare de recidivă postexecutorie – astfel: 1 an închisoare, 7 ani și 8 luni închisoare, 3 ani închisoare și, respectiv, 4 ani închisoare - sunt inferioare maximelor speciale prevăzute de Noul Cod penal pentru fiecare dintre cele 4 infracțiuni – astfel: 7 ani și 6 luni închisoare, 15 ani închisoare, 7 ani și 6 luni închisoare și, respectiv, 4 ani și 6 luni închisoare.
În acest context, Curtea constată, totodată, că toate cele 4 infracțiuni au fost comise în stare de recidivă postexecutorie, motiv pentru care, la stabilirea cuantumului maximului special prevăzut de Noul Cod penal pentru infracțiunile sus-menționate, s-au avut în vedere dispozițiile art. 43 alin. 5 din Noul Cod penal, considerațiile de ordin teoretic și practic expuse anterior referitor la starea de recidivă postexecutorie fiind valabile și în cazul celor 4 infracțiuni.
În consecință, în ceea ce privește cele 4 infracțiuni pentru care a fost condamnat contestatorul, Curtea reține că în cauză sunt incidente prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Noul Cod penal.
Având în vedere aspectele anterior prezentate, în sensul reducerii cuantumurilor unora dintre pedepsele aplicate condsamnatului, Curtea constată că în mod corect a procedat prima instanță la descontopirea pedepsei rezultante, la repunerea pedepselor componente în individualitatea lor și, apoi, la menținerea pedepsei rezultante aplicate contestatorului prin sentința penală de condamnare.
Referitor la concursul real de infracțiuni prevăzut de art. 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b din Noul Cod penal.
Prin minuta deciziei nr. 1/14.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ /HP/P, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie prin încheierea din data de 7 februarie 2014, în dosarul nr._, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, și a stabilit următoarele: în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale; în a doua etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 Cod penal; în cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 Cod penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim; în caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi; decizia este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Așadar, având în vedere modalitatea de aplicare a art. 6 alin. 1 din Noul Cod penal, stabilită de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea constată că în cauză este incidentă cea de-a doua variantă expusă de către instanța supremă în minuta deciziei nr. 1/14.04.2014, referitoare la ipoteza în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi nu depășește maximul la care se poate ajunge ca urmare a aplicării regulilor concursului de infracțiuni conform art. 39 din Noul Cod penal, sens în care pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.
Astfel, cu toate că într-o primă etapă, s-a procedat la reducerea cuantumului unora dintre pedepsele aplicate pentru două dintre infracțiuni, ca urmare a constatării incidenței în cauză a dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Noul Cod penal cu privire la pedepsele individuale, într-o a doua etapă, aceea a stabilirii cuantumului pedepsei rezultante, prin aplicarea regimului juridic sancționator al concursului de infracțiuni prevăzut de art. 39 alin. 1 lit. b din Noul Cod penal, s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse rezultante într-un cuantum mai mare decât cel aplicat în baza Legii nr. 15/1968 privind Codul penal, întrucât ar trebui ca, pe lângă pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 8 luni închisoare, să aplice, în mod obligatoriu, un spor de pedeapsă fix, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite în cauză pentru celelalte 5 infracțiuni - de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 1 an închisoare, 3 ani închisoare și 4 ani închisoare - ajungându-se la un spor de pedeapsă de 4 ani și 8 luni închisoare, rezultând, în final, o pedeapsă de 12 ani și 4 luni închisoare; or, contestatorul se află în executarea unei pedepse de 7 ani și 8 luni închisoare.
În consecință, Curtea apreciază că se poate proceda la reducerea cuantumului pedepsei rezultante doar în cazul în care acest cuantum ar depăși maximul la care se poate ajunge potrivit Noului Cod penal, situație inexistentă însă în prezenta cauză, din moment ce pedeapsa aplicată contestatorului este de 7 ani și 8 luni închisoare, iar pedeapsa ce ar rezulta în urma aplicării art. 39 alin. 1 lit. b din Noul Cod penal ar fi de 12 ani și 4 luni închisoare.
Așadar, Curtea apreciază, având în vedere și aspectele statuate în mod obligatoriu de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că, procedând în sensul celor mai sus-menționate nu se încalcă nici principiul legii penale mai favorabile, nici principiul legalității, din moment ce pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal nu depășește maximul special prevăzut de Noul Cod penal.
Prin urmare, Curtea constată că în mod corect a menținut prima instanță pedeapsa rezultantă de 7 ani și 8 luni închisoare pe care contestatorul-condamnat o execută în prezent.
Așadar, Curtea constată că în mod corect a procedat prima instanță într-o primă etapă, la reducerea cuamtumurilor unora dintre pedepsele componente ale pedepsei rezultante, iar într-o a doua etapă, la menținerea cuantumului pedepsei rezultante.
De asemenea, Curtea constată că în mod corect a aplicat prima instanță dispozițiile legale din Noul Cod penal referitoare la pedeapsa accesorie și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, conform art. 65 – 68 din Noul Cod penal.
Totodată, având în vedere că prima instanță a redus cuanutmurile a două dintre pedepsele componente ale pedepsei rezultante, Curtea constată că în mod corect s-a dispus anularea M.E.P.Î. nr. 2127/24.01.2014, emis în baza sentinței penale nr. 890/F/21.12.2011 a Tribunalului București – Secția a II-a Penală, și emiterea unui nou M.E.P.Î. corespunzător celor dispuse prin sentința pronunțată.
Având în vedere că prima instanță a fost sesizată de către Comisia din penitenciar, Curtea constată că în mod corect s-a făcut aplicarea art. 275 alin. 3 C.pr.pen., în sensul rămânerii în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că sesizarea Comisiei din cadrul Penitenciarului București – Rahova de aplicare a legii penale mai favorabile este întemeiată în limitele anterior prezentate.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază că sentința penală contestată este legală și temeinică.
Soluția ce va fi pronunțată în cauză
În consecință, în raport de ansamblul motivelor de fapt și al temeiurilor de drept expuse pe parcursul prezentelor considerente, Curtea, în baza art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul-condamnat D. N. împotriva sentinței penale nr. 996/28.03.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei, reprezentând contravaloarea onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013, respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul-condamnat D. N. împotriva sentinței penale nr. 996/28.03.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei, reprezentând contravaloarea onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.06.2014.
Președinte, Grefier,
C. B. R. S.
Red. Jud. C.B.
Tehnored. Jud. C.B. / Gref. R.S.
23.06.2014 / 2 ex.
Tribunalul București – Secția I Penală
Dosar nr._
Judecător fond: I. R. B.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
