Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 13/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 13/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 381/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ_
Ședința publică din 13.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. C.
GREFIER – B. O.
Ministerul Public - reprezentat de procuror C. M. L. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol soluționarea contestației formulate de inculpatul M. I. împotriva sentinței penale nr. 1452 din data de 15.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: contestatorul – condamnat M. I., personal, aflat în stare de arest și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat M. C., care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/12.06.2014, emisă de Baroul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, potrivit dispozițiilor art. 372 alin. 1 C.pr.pen., procedează la identificarea inculpatului, în raport de datele existente la dosarul cauzei.
Contestatorul – condamnat M. I., având cuvântul, declară că își retrage contestația formulată împotriva senitnței penale nr. 1452 din data de 15.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._ .
Apărătorul contestatorului – condamnat solicită instanței să se ia act de declarația acestuia, în sensul că își retrage cererea.
Reprezentanta Ministerului Public,având cuvântul, solicită să se ia act de manifestarea de voință exprimată de inculpatul M. I., în sensul că își retrage cererea formulată.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 15.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul penal nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de petentul-condamnat M. I. (fiul lui S. și A. R., născut la data de 10.08.1965, CNP_, în prezent încarcerat în Penitenciarul Rahova.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul a formulat contestație.
Contestația a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a II-a Penală la data de 11.06.2014 sub nr. unic de dosar_ (nr. în format vechi_ ).
La termenul de judecată de astăzi, contestatorul-inculpat, personal, a precizat că înțelege să retragă contestația formulată.
În acest context, Curtea, având în vedere art. 4251 alin. 3 C.pr.pen. rap. la art. 415 C.pr.pen., conform cărora „până la închiderea dezbaterilor … oricare dintre părți își poate retrage apelul/contestația declarată”, urmează a lua act de manifestarea de voință exprimată în sensul retragerii contestației formulate de contestatorul-inculpat M. I. împotriva încheierii de ședință din data de din data de 15.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul penal nr._
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga pe contestatorul-inculpat la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei, reprezentând contravaloarea onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Ia act de retragerea contestației formulată de către inculpatul M. I..
Obliga pe contestatorul-inculpat la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei, reprezentând contravaloarea onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 iunie 2014.
PREȘEDINTE,
I. C. GREFIER,
B. O.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 379/2014.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








